Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Ion de Liviu Rebreanu - comentariu

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Ion

de Liviu Rebreanu

Autorul lui “Ion” se inrudeste prin mediul pe care-l cerceteaza si in descrierea caruia exceleaza cu Sadoveanu. Spre deosebire de acesta, el studiaza insa satul, nu rezistand formelor de viata capitaliste, retras intr-o izolare natural, ci prins in angrenajul luptei pentru inavutire, suferind efectele dezumanizarii specific societatii stapanite de puterea banului.




Taranii sai se apropie de cei ai lui Slavici. Pe creatorul lui “Ion” nu-l preocupa, ca pe Sadoveanu, taranul singuratic. Rebreanu este un romancier al multimilor. El este un prozator obiectiv. Scriitorul prefera sa vorbeasca prin miscarea independenta a eroilor, prin actiunile lor, decat prin comentarii personale. Cu Rebreanu, romanul nostrum se apropie de formula unui realism modern, dur, necrutator.

In 1912, reuseste sa publice prima culegere de nuvele intitulata “Framantari”, ii apar apoi volumele “Golanii” (1916), “Rafuiala” (1919) si “Norocul” (1921).

In 1919, apare “Calvarul”, in 1920 “Ion”, in 1921 nuvela “Catastrofa”, iar in 1922 “Padurea spanzuratilor”.

Dupa romanele “Adam si Eva” (1925), “Ciuleandra” (1927), “Craisorul” (1929) si comediile “Cadrilul”, “Plicul” si “Apostolii”, Rebreanu public “Rascoala”; dupa ea apar romanele “Jar” (1934), “Gorila” (1938) si “Amandoi” (1940).

• Conceptia despre arta

“Pentru mine arta – zic arta si ma gandesc la literatura – inseamna creatie de oameni si de viata. Astfel arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina”. Creand oameni vii, cu viata proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, “o nascocire omeneasca”, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. “Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume.”

Se desprinde optiunea pentru autentic, pentru faptul credibil, veridic si mai ales refuzul scrisului frumos, al ornamentului stilistic. Anticalofil convins, Rebreanu prefer expresia exacta, mesajul direct in locul formelor artistice cautate. Realismul sau devine astfel sinonim cu viata insasi, dar sinteza a aspectelor semnificative a marilor teme (dragoste, moarte, pamant, razboi), transfigurate artistic.

“A crea oameni nu inseamna a copia dupa natura indivizi existenti… Creatia literara nu poate fi decat sinteza”.

• Stil

- simplitate, naturalete, precizie

- specific oricarui romancier omniscient, detasat, omniprezent

• Circularitatea romanului

La realizarea structurii simetrice a romanului “Ion” contribuie mai multe elemente de compozitie:

1. Titlurile celor doua parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii

Fiecare dintre cele doua titluri numeste o dominanta sufleteasca a personajului principal, o porunca mai puternica decat el insusi; in scurta existenta a personajului Ion cele doua glasuri se impletesc, cel dintai fiind mereu prezent.

2. Titlurile de capitole (primul fiind “Inceputul”, iar ultimul “Sfarsitul”), intrucat contribuie la impresia de sfericitate a operei.

3. Imaginile initiale si finale ale romanului, pentru ca romanul incepe si se incheie cu imaginea drumului spre Pripas. Daca, in prima parte, soseaua “vine”, sugerand o introducere in actiune, in ultima parte drumul “se pierde” odata cu plecarea invatatorului Herdelea, lasand loc altei generatii.

4. Hora – element ce deschide si incheie romanul, avand de fiecare data o alta semnificatie. In primul capitol, la acest eveniment din viata satului iau parte mai toate personajele antrenate in actiune. In final, ni se sugereaza ca, desi unii s-au stins, altii le-au luat locul, iar timpul nepasator acopera totul.

5. Se remarca existenta a doua planuri narrative: viata taranilor (reprezentati prin Ion al Glanetasului, Alexandru Glanetasu, Zenovia, Vasile Baciu, Ana, George Buluc si Florica) si viata intelectuala (familia invatatorului Herdelea si preotul Belciug).

• Narator ominiscient

Naratorul este un concept operational specific genului epic, reprezentand “vocea” care povesteste intamplarile personajelor.

Naratorul ominiscient e intalnit, de obicei, in cazul romanelor obiective, in care se respecta distanta intre aceasta voce care poveste si personaje, creand impresia ca e vazut de undeva de deasupra, astfel incat pot fi urmarite concomitent actiuni ale unor personaje aflate in locuri diferite. Naratorul ominiscient poate reda aceasta impresie a unor fire narative paralele.

Acest tip de narator e prezent in romanele lui Liviu Rebreanu, cum ar fi “Ion” sau “Padurea spanzuratilor”. In “Ion” naratorul inregistreaza cu minutiozitate detaliile drumului de intrare in satul Pripas, asezarea caselor, amanuntele horei, in care se pot vedea deja elementele ce vor constitui intriga romanului (diferentierea oamenilor dupa avere). Chiar daca naratorul transmite si gandurile si sentimentele personajelor, avand posibilitatea de a vedea, de asti ceea ce celorlalte personaje le este imposibil, el nu realizeaza niciun fel de judecati, nu are nici simpatii, nici antipatii, lasand aceste personaje sa se caracterizeze singure, obiectivitatea fiind o calitate deosebita a romanelor scriitorului.



Ominiscienta nu ofera nicio indoiala actiunilor personajelor si a semnificatiilor acestora. De altfel, la Liviu Rebreanu, prin tehnica detaliului semnificativ, tot ce poate avea o valoare lamuritoare e conturat; uneori destinul personajelor poate fi chiar banuit pentru ca naratorul omniscient pare a cunoaste dinainte aceasta evolutie (ex.: secventa in care Ion, iesit pe camp, la sfarsitul primaverii, isi indeasa mainile in pamantul negru, astfel incat acestea ii par acoperite cu niste “manusi de doliu”, iar picioarele i se afunda ca si cum pamantul atat de iubit ar dori sa-l atraga la el. Secventa e un fel de prefigurare a mortii personajului din final).

Naratorul omiscient foloseste un stil clar, fara preocupari deosebite la nivelul expresivitatii, pentru ca intentia lui este de a descrie cat mai precis.

Naratorul omniscient este intotdeauna potrivit pentru romanele care doresc sa dea impresia complexitatii vietii, cele care doresc sa zugraveasca o intreaga fresca, aceasta fiind si situatia romanului “Ion”, surprinzand viata satului ardelean in toate componentele sale.

• Subiectul romanului

Romanul incepe cu descrierea drumului catre satul Pripas, cale simbolica pentru desfasurarea evenimentelor, realizata prin tehnica anticiparii narative.

In prima parte, “Glasul pamantului”, in expozitiune, se fixeaza timpul – intr-o duminica – si spatiul – in satul Pripas, in curtea unei vaduve – si sunt prezentate personajele: toti locuitorii satului reuniti la hora traditionala. Ion al Glanetasului, personajul principal, joaca in hora cu Ana, fiica lui Vasile Baciu, unul din “bocotani”. Ion o iubeste insa pe Florica, fiica vaduvei lui Maxim Oprea, fata cea mai frumoasa din sat, mult mai saraca decat Ana, care avea “case si locuri”. Ion ii face curte Anei din cauza bogatiei acesteia. El o cheama in dosul surii, sub un nuc batran, si o asculta rabdator cum se plange ca tatal ei vrea s-o marite cu George Bulbuc, desi ei ii place Ion.

Vasile Baciu afla ca fiica lui e in dosul surii cu Ion, de la George, si – fiind beat – i se adreseaza jignitor flacaului, amintindu-i ca e prea sarac pentru a fi potrivit cu Ana. Pe seara, Ion si George se bat la carciuma din acelasi motiv, invingator iesind Ion.

Aflam apoi ca Ion avea, impreuna cu parintii sai, numai trei petice de pamant, pe care el le muncea si le ingrijea mai bine ca oricine pentru ca “ii era draga munca si pamantul”. Dar, pentru a avea mai mult pamant, el isi doreste sa se insoare cu Ana, care-i fusese insa promisa lui George. Tatal acestuia se plange la preotul Belciug ca Ion i-a batut fiul, fara sa stie ca cei doi flacai se impacasera deja. Preotul il cearta, numindu-l “capul tuturor relelor din sat”, dar familia invatatorului Herdela il apara pe baiat, ceea ce trezeste vrajba preotului.

Suparat fiind, Ion lucreaza pamantul cu indarjire si intra necugetat cu o brazda in “delnita” lui Simion Lungu, care il da pe Ion in judecata. Tanarul se necajeste si se decide sa-l sileasca pe Baciu sa i-o dea pe Ana de nevasta, pentru a scapa de saracie si a obtine respectul oamenilor din sat. Ana il vrea de barbat, pentru ca e indragostita de el, desi stie ca el o iubeste pe Florica. Asa se face ca, la insistentele lui, il primeste pe baiat in casa si i se daruieste pentru a-l cuceri. George ii urmareste din intuneric pe cei doi, intelegand ce se intampla.

La judecatorie, desi Ion si Simion se impaca, pentru ca preotul insista, Ion e trimis in temnita timp de doua saptamani. La intoarcere, Ion face o petitie catre ministrul Justitiei, cu ajutorul invatatorului Herdelea.

Afland ca fiica lui e insarcinata cu Ion, Vasile Baciu e cuprins de furie si o bate pe Ana in vazul satului. Apoi, dupa o asteptare nesfarsita, taranul accepta ca fiica sa sa se casatoreasca cu Ion si ii ofera zestrea generoasa care i se cuvenea. Nunta are loc de Pasti si tine trei zile, dar Ion, in loc sa se bucure, nu-si poate lua ochii de la Florica. “Glasul pamantului” invinge insa iubirea.

In cea de-a doua parte, “Glasul iubirii”, Ion este tot mai preocupat de Florica, dar aceasta se marita cu George Bulbuc. Ion are pamantul pe care si l-a dorit, iar cu Ana se poarta mizerabil, batand-o mai rau decat Vasile Baciu. Ana naste un baietel, pe care-l boteaza Petre. Vazand ca nimeni nu o iubeste, ea se spanzura de o grinda a grajdului, iar copilul ei ramane in grija mamei lui Ion. Timp de o luna, Ion sta intr-o inchisoare din Armadia, iar la intoarcere afla ca micutul Petre este grav bolnav. Desi incearca sa-l ajute, fiul fiind de fapt, mostenitorul pamantului, copilul moare totusi, iar Vasile Baciu isi cere zestrea fetei inapoi. Preotul Belciug aplaneaza conflictul si ii sfatuieste pe amandoi sa doneze pamantul bisericii, ca sa se incheie certurile.

Ion, socat de tot ce a suferit, nu mai vrea decat un singur lucru de la viata: sa o iubeasca pe Florica. George, sotul acesteia, ii pandeste insa si vrea sa-i dea in vileag. Intr-o noapte, auzind zgomote in curte, George iese cu sapa si izbeste de trei ori in locul de unde veneau zgomotele. Acolo, ascuns intre ierburi, era Ion care o strigase incet pe Florica. El moare in urma loviturilor primite cu sapa in cap.



Al doilea plan narativ al romanului este viata familiei invatatorului Zaharia Herdelea. Acesta apare in roman inca de la hora satului, unde vine impreuna cu sotia si doi copii: domnisoara Laura si tanarul Titu. Familia Herdelea il simpatizeaza pe Ion, pe care il considera harnic si istet. Chiar si in bataia dintre el si George, membrii familiei Herdelea ii tin partea lui Ion, iar invatatorul scrie pentru Ion o petitie catre ministrul Justitiei, intrand astfel in conflict cu preotul Belciug. Cum casa familiei Herdelea era construita pe terenul bisericii, din cauza disputelor invatatorul risca “sa-si lase familia pe drumuri”. Cand vine vorba de nunta, familia Herdelea accepta rolul nasilor pentru Ion si Ana.

Copiii familiei invatatorului au destine bine conturate in roman. Laura Herdelea, care il iubeste pe studentul la Medicina Andrei Ungureanu, se casatoreste insa cu preotul George Pintea, care o accepta pe fata fara zestre, spre bucuria familiei. Titu Herdelea, mandria familiei, se doveste a fi un student slabut si decide sa devina poet. Desi este indragostit de o oarecare domnisoara Lucretia, el se iubeste adulterin si cu Roza Lang, nevasta invatatorului Lang.

Drama familiei Herdelea este insa suspendarea invatatorului Zaharia, pe motiv ca nici el si nici elevii lui nu stiu ungureste. In locul lui este adus un invatator tanar numit Zagreanu. Familia se muta in Armadia, unde batranul Herdelea isi gaseste o slujba. Dupa sase luni, el isi primeste postul inapoi si revine in Pripas. Apoi este nevoit sa se pensioneze, in locul lui ramanand Zagreanu, care se indragosteste de Ghighi Herdelea si o cere in casatorie.

Deznodamantul romanului are loc tot la hora satului, care se desfasoara la fel ca in trecut, semn ca viata merge inainte, iar timpul trece nepasator, acoperind totul in uitare.

• Caracterizarea personajului principal

In proza realista, personajele sunt tipuri reprezentative pentru o intreaga categorie umana. Ele au o trasatura dominanta de caracter, care le determina actiunile, relatiile cu celelalte personaje, felul de a reactiona si de a vorbi.

Ion este personajul reprezentativ pentru taranimea insetata de dorinta de a avea pamant. Trasatura dominanta de caracter este, de altfel, dragostea pentru pamant, chiar daca, dupa cum sesizeaza Eugen Lovinescu, aceasta iubire ii distruge viata, facand din el un veritabil “parvenit din taranime”.

Ion este caracterizat atat direct, de catre narator si celelalte personaje, cat si indirect, prin vorbe, gesturi, fapte sau relatii cu ceilalti sateni. Naratorul il descrie pe Ion ca fiind: “iute si harnic ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap.” Vasile Baciu, tatal Anei, il numeste “sarantoc” si “fleandura”. George Bulbuc spune ca e “artagos ca un lup nemancat”, iar preotul Belciug sustine ca ar fi “un bataus si-un om de nimic”. Sotia invatatorului spune ca Ion “e harnic, e saritor, e istet”.

• Indicatii pentru eseu

Liviu Rebreanu marturiseste cateva din conceptiile sale fata de arta: “Pentru mine arta – zic arta si ma gandesc la literatura – inseamna creatie de oameni si de viata. Astfel arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vii, viata proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume.”

Se desprinde din cuvintele sale optiunea pentru autentic, pentru faptul credibil, veridic si mai ales refuzul scrisului frumos, al ornamentelor stilistice. Anticalofil convins, Rebreanu prefera expresia exacta, mesajul direct, in locul formulelor artistice cautate. Realismul sau devine astfel sinonim cu viata insasi, dar si o sinteza a aspectelor semnificative, a marilor teme (dragoste, moarte, pamant, razboi), transfigurate artistic. “A crea oameni nu inseamna a copia dupa natura indivizi existenti… Creatia literara nu poate fi decat sinteza.”

•Receptarea critica

Eugen Lovinescu – Istoria literaturii romane contemporane:

“Ion e cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane si, cum procesul firesc al epicii este spre obiectivare, poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive”.

Nicolae Manolescu – Arca lui Noe:

“Romanele realiste si naturaliste sunt mai degraba imagini ale destinului decat ale vietii. Naratorul omiscient este divinitatea centrala… si aproape nimic nu exista in sine, ci numai in vederea unui scop stiut de autor”.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2278
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site