Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Metafora in literatura

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Metafora in literatura

„Metaforele si modelele mentale sunt instrumentele pe care




le folosim in conturarea realitatiilor noastre”

Michael Lissack si Johan Roos

Asa cum afirma unii cercetatori, metafora nu este doar un mod de exprimare, ci si – in special – un element constitutiv al gandirii si al experientei noastre existentiale [Isabelle Oliveira, Nature].Analiza semantica a limbajelor specializate a demonstrat utilizarea pe larg a metaforei in formarea unor termeni. Conceptualizarea incepe cu un mecanism de metaforizare, care nu presupune o simpla deplasare a cuvintelor, ci un „schimb intre ganduri”, o „tranzitie intre contexte”.

Am abordat problema metaforizarii semnificatiilor drept mijloc de dezvoltare a structurii semantice a cuvantului, gratie faptului ca ea prezinta un interes deosebit si este de o importanta majora in limba. Limba nu poate sa se lipseasca de metafora, deoarece ea, metafora, stimuleaza dezvoltarea sistemului lexical al limbii si a mijloacelor sale nominative. Dupa L.Saineanu, metafora constituie instrumentul puternic care a fecundat domeniul limbii si a creat lumea abstractiilor. “Metafora vine sa dea corp unei impresii greu de exprimat”, afirma Gastion Bachelard, iar Warren K.Wake mentioneaza, ca metafora este puntea dintre ceea ce stim si ceea ce vrem sa stim .

Problema metaforei este in atentia savantilor inca din timpurile antice. Dupa parerea marelui filosof antic Aristotel, metafora este asemenea unei enigme, existenta careia consta in faptul ca “vorbind despre ceva real, il unificam cu ceva imposibil”. Originalitatea si irepetabilitatea metaforei i-au permis lui Aristotel sa conchida, ca a crea o metafora buna inseamna sa observi identitatea.

Actualmente, lista de referinta a surselor lingvistice, literare, filosofice si logice privind teoria metaforei este extrem de bogata [M.Johnson, D.Lacoff, D.Davidson, J.Serle, A.Langhe, O.Glazunov, A.Ciudinov, etc]. In lucrarile de specialitate a fost cercetata problema determinarii existentei metaforei ca fenomen lingvistic, a fost studiata metafora in sistemul tropilor, evidentiind trasaturile lexicale, semantice si functionale proprii acestui fenomen. Pe noi ne intereseaza, insa, rolul metaforei in terminologie si anume in formarea termenilor medicali, subdomeniul traumatologie.

Se stie ca metafora este definita drept figura de stil rezultata dintr-o comparatie subinteleasa prin substituirea cuvantului-obiect de comparatie cu lexemul-imagine. Cat priveste clasificarea acestui fenomen lingvistic, vom mentiona, pe scurt, existenta a trei tipuri de diviziuni (ce tin mai mult de literatura artistica):

Clasificarea dupa Ortega y Gasset - in metafora constiintei-tabla (metafora simpla cu o singura semnificatie; sens denotativ - propriu) si metafora constiintei-vas (metafora complexa cu mai multe semnificatii; sens conotativ);

Clasificarea dupa Tudor Vianu - in metafora explicita si metafora implicita (alcatuita dintr-un singur cuvant cu valoare de sugestie, de regula, pe langa o constructie verbala; se aseamana cu simbolul);

Clasificarea dupa Lucian Blaga - in metafora plasticizanta si metafora revelatorie.



Studierea fenomenului lingvistic in discutie a devenit una dintre tendinte ale cognitivisticii moderne in cadrul careia metafora este privita drept operatie mintala, drept mijloc de cunoastere, structurare, evaluare si explicare a lumii inconjuratoare. Metafora, precum afirma N.Ciudakov, nu este un fenomen lingvistic simplu, ci este si o exprimare conceptuala a realitatii cotidiene, cand noi reflectam asupra unor termeni prin intermediul altora [10, 168]. Aceasta teorie este sustinuta si de A.Ciudinov, care subliniaza ca “omul nu-si reflecta atat gandurile prin intermediul metaforei, cat gandeste metaforic si creeaza prin intermediul metaforei lumea in care traieste” . Iar Kyong Liong Kim, tot in aceasta ordine de idei, specifica ca o metafora este un sistem simbolic care ne permite sa intelegem partial o existenta neobisnuita in termenii altor experiente obisnuite .

Metaforizarea in limbajul stiintific este un proces semantic de alegere a unei denumiri conform asemanarii de obiect, de trasatura sau de functie intre doua obiecte eterogene. De mentionat ca notiunile de metaforizare stiintifica si caracterul metaforic al termenului stiintific nu sunt totalmente identice. Notiunea de metaforizare stiintifica este mai ampla, mai generalizata decat cea terminologica, deoarece ea cuprinde in sine atat metaforizarea terminologica, cat si alt tip de metaforizare, legat de metaforizarea conceptuala si cea teoretica, dar care, la randul sau, nu intotdeauna se limiteaza la metaforizarea terminologica (schema 1). Metaforizarea conceptuala si cea teoretica reprezinta niste notiuni mai complexe, deoarece se afla in corelatie cu substraturile creative, psihologice si teoretice ale procesului in cauza .

In limbajul stiintific metafora are functie nominativa, deoarece pentru denumirea obiectelor stiintifice sunt necesare mijloace lingvistice, iar pentru exprimarea acestor notiuni se pot utiliza si cuvinte uzuale. In limbajul stiintific aceste cuvinte uzuale devin alt tip de unitati, sunt elemente ale unui alt gen de vocabular. Relatia semantica cu lexemul-sursa se mentine insa, desi ea poate nici sa nu fie prezenta in definitia termenului.

Termenii formati prin transfer metaforic se caracterizeaza prin structura semantica complexa, deoarece trasatura ce a determinat alegerea nominarii este inclusa in semantica unitatii terminologice. Dupa parerea lui J.Serle, semnificatia metaforica reflecta, realmente, ceva diferit de semnificatia directa a cuvantului, aceasta fiind nu din cauza modificarii semanticii elementelor sale constitutive, ci din cauza ca vorbitorul (in cazul nostru, specialistul in medicina) prin utilizarea lor, a subinteles ceva deosebit .

Procesul de metaforizare a unei unitati terminologice parcurge trei etape. Prima etapa presupune determinarea trasaturilor distinctive ale obiectului/fenomenului/actiunii stiintifice. Aceste trasaturi determina alegerea fie a cuvantului uzual adecvat din lexicul general, fie a unui termen din alt domeniu de aplicatie. A doua este etapa conceptualizarii. Aceasta presupune formarea ulterioara a notiunii obiectului/fenomenului/actiunii stiintifice studiate ce se afla sub influenta semnificatiei cuvantului uzual, care, la rindul sau, reprezinta un fel de “model” de cunoastere a notiunii. A treia etapa este cea a fixarii unitatii nominative alese la o notiune noua si separarea a doua planuri semantice (distantierea noii semnificatii de semnificatia cuvantului uzual). In acest moment, noua unitate nominativa obtine o „valoare” nominativa independenta, devenind termen si supunind-se tuturor regulilor de functionare a termenilor .

In cadrul campului terminologic, cuvantul metaforizat isi pierde semnificatia primara si, astfel, denumind o anumita notiune stiintifica, necesita nu o explicatie, ci o definitie exacta. De exemplu, cuvantul advancement, semnificind in limbajul uzual succes, progress, ca rezultat al transferului metaforic dupa asemanare de directie a actiunii in cadrul terminologiei traumatologice engleze semnifica deplasare si se defineste “ a surgical detachment, as of a muscle or tendon, followed by a reattachment at an advanced level” . Astfel, termenul reinterpretat metaforic permite specialistului sa-si concentreze atentia asupra unui detaliu, a unei trasaturi a notiunii exprimate prin termen, care (detaliu/trasatura) are o importanta vitala.



Functionarea metaforei trebuie surprinsa mai intai in uzul curent, caci limba este in mod vital metaforica [Lakoff & Johnson, 1980, pass.]. Procesul metaforic pune in relatie, in virtutea asemanarii, doua lucruri / fenomene, in vederea sesizarii unor conexiuni inedite intre ele. Aceasta permite sesizarea unor relatii inedite intre lucruri. In ce priveste exprimarea figurativa, aceasta nu este totalmente de repudiat in stilul stiintific, caracterizat prin termeni bine definiti si univoci, fara conotatii. Desigur, tonul declamator, hiperbola, alegoria, onomatopeea nu sunt agreate intr-o lucrare cu caracter stiintific fara a-i compromite destinatia, dar metafora, ironia, litota pot fi utile in dezvoltarea valentelor explicative si argumentative ale textului. De altfel, in teoriile contemporane de analiza a discursului se observa tendinta de reconsiderare a metaforei ca instrument fundamental de constructie in cunoastere, valorificarea acestui trop in limbajul stiintific si cotidian, depasindu-se operarea lui in limitele retoricii si ale poeticii. Metafora nu mai functioneaza, in discursul stiintific, doar ca „vesmant” sau ca „podoaba” a limbajului; aparitia ei in acest tip de discurs „este legata de operatii fundamentale si fondatoare (): formarea conceptelor, definirea termenilor, explicarea modelelor”, cu un rol bine stabilit in fixarea referintei si nu in multiplicarea acesteia, astfel incat precizia limbajului stiintific sa nu fie afectata [Daniela Roventa-Frumusani, 1994, p. 75]. Putem spune, asadar, ca suntem martorii unei emigrari interdomenii, accentul deplasandu-se de pe metafora retorica si poetica pe metafora stiintifica, iar ca efect constatam o metamorfoza dinspre metafora estetica, expresiva spre cea cognitiva, referentiala, dinspre o figura de stil spre o figura de gandire. De fapt, „cele doua aspecte, cognitivul si expresivul, coexista, numai ca, in stiinta, metafora este preponderent cognitiva, iar in arta precumpanitor expresiva” [Daniela Roventa-Frumusani, 2000, p. 118]. Asadar, departe de a fi un simplu „ornament retoric”, metafora functioneaza ca instrument de cunoastere, ea aparand pentru a compensa carentele de „denumire”, lacune ale unui tip de limbaj in criza de termeni care sa numeasca aspecte ale realitatii.

Se recurge la metafora atat in limbajul cotidian, cat si in discursul stiintific, din nevoia de a desemna fenomene mai putin obisnuite: gauri negre, efect tunel, groapa de potential etc. In asemenea cazuri nu mai poti face distinctie intre „stiinta care descopera” si „arta care inventeaza”; cu toate acestea, functia metaforei stiintifice ramane a fi cea referentiala, de elucidare a referentului [Daniela Roventa-Frumusani, 1995, p. 67].Paul Ricoeur, in Metafora vie, afirma ca enuntul metaforic recreeaza realitatea prin fictiune, organizand astfel lumea noastra si aducand un spor de sens prin punerea in scena a unui „adevar metaforic”; „metafora poarta informatie pentru ca ea «redescrie» realitatea” [Paul Ricoeur, 1984, p. 380]. Putem spune ca in practica discursiva din orice domeniu sau situatie de comunicare limbajul este intrebuintat atat intr-un mod literal, cat si intr-unul nonliteral (metaforic), unul dominand in functie de tipul de discurs sau de domeniu. La extreme se situeaza discursul stiintific, dominat de literalitate, si discursul poetic, dominat de nonliteralitate. Metafora nu este doar un „ornament estetic” ce imbraca discursul pentru a emotiona, a persuada, ci in aceeasi masura este o strategie discursiva, referentiala, prin care locutorul poate urmari atat seductia, cat mai ales imbogatirea universului cognitiv al interlocutorului cu noi cunostinte, „adevaruri”. Metafora este o excelenta si sugestiva modalitate prin care fenomene complexe pot fi intelese datorita analogiei puse in joc, desi ea lasa loc unor multiple interpretari si, prin extensiune, unei doze de indecizie, sustinandu-se, „impotriva epistemologiei neopozitiviste ca, in stiinte, metaforele sunt implicate in elaborarea de concepte [Ducrot, Schaeffer, 1996, p. 381]. In activitatea stiintifica, metafora este o necesitate, un instrument pretios, care insa are un specific de functionare. Multa vreme, aceasta perspectiva asupra metaforei nu a fost acceptata, deoarece contrazicea viziunea traditionala wüsteriana conform careia metafora era considerata o entitate non-rationala tinzand spre reprezentari vagi, subiective chiar, lipsite de rigoarea stiintifica si generand ambiguitate. Cercetatorii preocupati de subiectul in discutie se situeaza astazi pe o alta pozitie. Metafora este un mijloc foarte frecvent imprumutat de oamenii de stiinta, care apreciaza capacitatea ei de creare a cunostintelor si de desemnare a obiectelor / fenomenelor.

Asadar, metafora este o componenta extrem de importanta a comunicarii specializate, fapt contestat vreme indelungata. Ea este menita sa functioneze numai intr-un discurs de specialitate si intr-un mediu social circumscris. In domeniul stiintific metafora reprezinta o cheie lingvistica a conceptualizarii cognitive [Isabelle Oliveira, 2002].






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 826
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site