Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Nuvela MOARA CU NOROC de Ioan Slavici

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

Nuvelistica lui Slavici structureaza si fundamenteaza o linie de profil a prozei realiste pe care se inscriu ulterior Agarbiceanu, Rebreanu sau Pavel Dan.




Slavici este de altfel un intemeietor de scoala si de directie literara, calitate pe care i-a recunoscut-o insusi Titu Maiorescu. El este si primul mare analist la noi, utilizand mijloace de investigatie strict realiste.

Nuvela “Moara cu noroc” configureaza drumul lui Ghita de la cizmarul multumit si linistit in modestia sa, la carciumarul hapsan si obsedat de bani.

Ravnind la un trai mai bun, Ghita arendeaza hanul “La moara cu noroc”, unde castiga la inceput pe cai cinstite, intr-o atmosfera familiala, de tandrete si intelegere. Aparitia lui Lica Samadaul, figura malefica, va avea insa efecte catastrofale.

Lica este omul “care umbla mereu calare, de la turma la turma, care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de care tremura toata lumea.”

Slavici isi caracterizeaza eroul la modul clasic, mai ales prin impresia pe care o face el celor din jur. O prima imagine este cea oferita de Ana care cand il vede “ramane privind ca un copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea ei” si il priveste “oarecum pierduta si speriata barbatia infatisarii lui”.

Fiind cunoscator al psihologiei feminine Slavici noteaza aici atractia pe care o exercita intotdeauna asupra femeilor forta si barbatia, rezultat al nevoii de ocrotire si chiar de dominatie.

Nu sunt omise in prezentarea lui Lica aspectele fizionomiei sale, sugerand un anumit caracter: “Lica e om rau si om primejdios: asta se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are cand isi roade mustatile cu dintii. E om patimas Ghita si nu e bine sa te dai prea departe cu el.”

Sosit la “Moara cu noroc”, Lica exercita prin cinismul sau o dominatie puternica asupra lui Ghita al carui caracter slab face concesii, se pleaca si cedeaza treptat. Ghita ajunge sa ascunda pentru prima data ceva familiei sale - ii promite lui Lica ca nu dezvaluie niciodata afacerile dintre ei.

Inceputul pare anevoios; in timp Ghita se obisnuieste cu complicitatea: intrand in cardasie cu Lica, Ghita incepe sa sufere de mania persecutiei (merge la Arad, isi cumpara pistoale, face rost de doi caini ciobanesti si de sluga de incredere), devine ursuz, irascibil – se aprinde din orice, iar zambetul lui, o data candid se transforma intr-un ras nefiresc de zgomotos.

Treptat, gustul banului anihileaza celelalte laturi ale eroului, astfel ca dintr-un sot si parinte admirabil el devine un om care regreta faptul ca are o familie, pentru ca aceasta il stanjeneste in afacerile sale: “se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasie cu Lica, vedea bani gramada inaintea sa si i se impaienjeneau ochii, de dragul acestui castig fiind gata sa-si puna pe un an – doi capul in primejdie.”

Ghita vrea uneori sa plece din pustietatea aceea, autorul insistand in acest sens asupra senzatiei de apasare pe care totusi o resimte eroul si care este data de permanenta infruntare intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Ghita vrea sa plece, renunta, iar vrea sa plece si iar renunta. In aceasta incomoda pendulare el gaseste ca cea mai buna solutie ar fi duplicitatea (sa para om cinstit dar sa fie tovaras cu Lica). Aceasta incercare insa presupune o echilibristica periculoasa si un esec lamentabil.

Interesant este ca Slavici urmareste convertirea la noi principii de viata, nu numai in ceea ce il priveste pe Ghita, ci si in cazul Anei si chiar al batranei.



Ana este cuprinsa in mrejele lui Lica si parca impinsa in bratele lui de propriul sot. La inceput ea il refuza pe Lica, atunci cand vrea s-o joace, dar interventia lui Ghita anuleaza sfiala femeii: “Saracul de mine! grai Ghita asa, in gluma. Dar nazuroasa mi s-a mai facut nevasta! Joaca, muiere; parca are sa-ti ia ceva din frumusete.”

Acordul complice al sotului o face pe Ana sa-si piarda masura in fata lui Lica care, incepuse sa aiba asupra ei o ciudata dominatie, dublata de un sentiment de teama ce mareste doza de mister si aventura. Pierzandu-se cu Lica in joc “sangele ii navalea in obraji, cand el o apuca de brau ca s-o invarteasca”, fapt ce provoaca agitatia lui Ghita: “Ghita fierbea in el.”

Framantarea lui Ghita este autentica si sincera dar, el nu indrazneste si nici nu vrea sa se opuna lui Lica, pentru ca prin acesta el are de castigat.

Batrana la randul ei vede cum bogatia se aduna si in fiecare zi devine tot mai grijulie ca nimic sa nu se piarda. Reprezentativa este scena in care Ghita refuza din tact plata de la oamenii lui Lica si batrana il mustra cu inversunare.

In paralel se desfasoara un sir de fapte care precipita actiunea si sunt in masura sa ilustreze ideea complicitatii Lica – Ghita (jefuirea arendasului, omorarea si pradarea unei femei la drumul mare).

Autoritatile il banuiesc pe Lica si Ghita este chemat sa depuna marturie. El recurge la sperjur, moment in care dezumanizarea lui Ghita se manifesta plenar, pentru ca maruntele concesii de pana acum se implinesc in complicitatea la crima.

Prabusirea morala a lui Ghita nu mai poate fi evitata, doar ca ea nu se explica doar prin natura slaba a eroului, prin neputinta sa de a se opri la trecerea spre imoralitate, ea are si o motivatie exterioara de natura sociala. Ghita este un produs, dar si o victima a unei societati in care oameni de teapa lui Lica comit crima la adapostul unor autoritati corupte (“Lica se stia sprijinit de stapanii sai”).

Cand Buza Rupta si Saila sunt condamnati Ghita nu depune marturie in favoarea lor, fiindca stie ca rezultatele sunt aceleasi: “El nu putea sa se puna in primejdie de dragul altora, caci avea nevasta si copii iar pe Lica il poti peria cu o vorba dar nu il poti starpi, fiindca el nu e om singur, ci un intreg rand de oameni, din care unii se razbuna pe altii.”

Astfel, dezumanizarea lui Ghita este favorizata de un intreg complex social si ea nu are nimic artificial sau schematic pentru ca eroul are miscatoare reveniri de umanitate, il incearca remuscari care demonstreaza ca fondul sau pozitiv n-a disparut in totalitate: “Iarta-ma Ana! Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului.”

In acelasi timp insa, gustul banului nu-i da pace. Exista in nuvela un moment remarcabil prin patrunderea cu care autorul investigheaza lumea interioara a eroilor sai, dezvaluind pe de o parte cinismul lui Lica si experienta de viata a acestuia care citeste in sufletul lui Ghita dorinta imbogatirii iar pe de alta parte nehotararea dramatica a carciumarului care isi apara dreptul la omenie, dar cedeaza ispitei banului.

Ghita “Ar fi voit sa-i ieie banii si sa-i arunce pe fereastra (Si nu-l lasa inima sa-i deie din mana).” Lica “Te stiu om care tine la bani.”



Blestemata sete dupa bani se inteteste si Ghita simtind ca pierde controlul incearca sa-si procure justificari pentru slabiciunea sa: “Ei! Ce sa-mi fac? Isi zise Ghita in cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu. Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare.”

Petrecerea desantata care se incinge in dimineata zilei de Paste la hanul “Moara cu noroc” masoara pragul imoralitatii personajelor. Lica este decis sa o seduca pe Ana, femeia asteapta o reactie a barbatului ei dar constatandu-i indiferenta se lasa prada Samadaului. Pe de alta parte dintr-un sentiment de revolta fata de Ghita care de multa vreme era absent si pe de alta parte din placerea pasiunii care o chinuia de atata vreme.

Dispretul Anei pentru Ghita cel slab si nehotarat si admiratia pentru Lica se exprima deschis: “Acu ramai. Tu esti om iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai mult decat ea.”

Drumul lui Lica in noapte, pe o ploaie torentiala cu trasnete si fulgere, prevestitoare de tragism, popasul cu cal cu tot in biserica si reflectiile fugare despre existenta unei puteri tainice pregatesc finalul si sunt exprimate cu o puternica forta de sugestie poetica.

Finalul nuvelei este demn de valoarea de ansamblu a acesteia prin concentrarea dramatica, exceptionala. Hotararea lui Ghita de a-si ucide sotia si configurarea psihologiei lui reprezinta dovada cunoasterii desavarsite a sufletului omenesc ajuns la incordarea maxima intr-o situatie limita.

Gesturile lui Ghita de cand descaleca sunt inregistrate cu o minutiozitate artizanala si cu o incetinire care justifica bruschetea injunghierii. Muribunda striga numele lui Lica. Lica apare chiar in acest moment si Ghita cade ucis. Sunt inregistrate ultimele zvacniri ale Anei care “tipa dezmierdata” si toata framantarea ei sugereaza ura si dispret pentru un sot nedemn, sete de razbunare, patima, regret pentru propriile-i pacate, intr-un cuvant constiinta vinovatiei si nevinovatiei in acelasi timp.

In acest final dramatic moartea prea spectaculoasa a lui Lica nu trebuie sa socheze pentru ca ea corespunde si intentiei autorului, rolului devastator pe plan moral jucat de diabolicul personaj.

Chiar soarta Anei a carei vina este de fapt discutabila este meritata pentru ca eroina n-a facut nimic ca sa scape de ispita, dimpotriva, s-a lasat in voia ei, la inceput cu o anumita cochetarie iar apoi, cu o vadita placere a simturilor. Anei ii lipseste ca si lui Ghita stapanirea de sine si simtul masurii.

Lica Samadaul este un tip unic in literatura romana: prezenta puternica a personajului, misterul care il inconjoara, taria de granit, autocontrolul dar si unele zvacniri de umanitate (relatiile cu copiii lui Ghita), acest ciudat amestec de om si demon, descinde in fond din tipologia romantica dar viziunea obiectiva cu care si-l construieste Slavici tine de realism.

Focul final este in masura sa purifice locul, dupa infaptuirea justitiei, in speranta desarta a unei salvari de la catastrofa sau a unei vindecari de o boala sortita sa ramana in fond incurabila.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1021
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site