Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


OCTAVIAN GOGA RUGACIUNE

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




OCTAVIAN GOGA RUGACIUNE

Context literar. Rugaciune este creatia care deschide volumul lui Octavian Goga, Poezii, aparut in 1905 si este o veritabila arta poetica. Goga este un poet traditionalist, avand in creatia sa si elemente neoclasice si neoromantice.



Specificul speciei. Aceasta arta poetica pune accentul pe rolul poetului in societate, demonstrand ca acesta trebuie sa fie un element dinamic in actiunea de a infaptui dreptatea si fericirea neamului sau.

Aceasta profesiune de credinta sau manifest literar (sintagme sinonime cu arta poetica) are un titlul sugestiv, implicand atitudinea de implorare catre Dumnezeu, traducand totodata dorinta poetului de a-si vedea neamul in fericire, liniste si bunastare.

Teme - motive. Octavian Goga prezinta in acest poem rolul poetului in societate si misiunea poeziei in existenta omului. Ideea lui Goga este ca poetul trebuie sa fie un tribun, un purtator de cuvant al neamului din care face parte, iar poezia trebuie sa redea suferintele si idealurile celor multi.

Structura - compozitie. Dupa cum arata si titlul, textul este alcatuit sub forma unei adresari catre divinitate, careia poetul ii cere sa-i indrepte pasii pe calea creatiei spre a reflecta cu maxima veridicitate toate necazurile, aspiratiile si durerile poporului. El vrea sa se patrunda de toate aceste stari pentru a deveni un fel de „cutie de rezonanta' pentru tot ceea ce traieste neamul sau. De asemenea, el considera ca poetul cetatean este parte integranta a poporului, el depaseste eul singular, tinzand catre generalitate: „Nu rostul meu de-a pururi prada/ Ursitei mastere si rele,/ Ci jalea unei lumi, parinte,/Sa planga-n lacrimile mele. '

Textul contine si sentimentul responsabilitatii poetului fata de poporul oprimat. Goga demonstreaza ca adevarata poezie este aceea inchinata celor „ramasi in urma', adica celor napastuiti de soarta si de istorie. Adresarea catre divinitate este directa si patetica: „ Tu, doamne, vazul meu indrepta', „Da-mi tot amarul, toata truda', „In suflet seamana-mi furtuna'.

Analiza stilistica

Nivelul morfo-sintactic. Accentul cade pe forme substantivale cu

mare putere de sugestie, adevarate simboluri: pieptul, izvorul, sufletul, vazul, amarul, truda, viforul etc. si pe forme verbale care sunt la imperativ, cand se adreseaza divinitatii, sau la indicativ prezent, cand poetul isi expune crezul sau artistic: da-mi, seamana-mi, dezleaga, alunga, cad, caut, simt.

Pronumele personal de persoana intai in cazul dativ, mi, are valente stilistice remarcabile, relevand dorinta autorului de a se patrunde 'de amarul oamenilor pentru a putea reflecta totul, in creatia sa, cu autenticitate.




Nivelul lexico-semantic. Implorarea catre Dumnezeu este autentificata prin utilizarea frecventa a termenilor religiosi: ispitele, povata, in veci, patimile, ursita, de-a pururi. Regionalismele accentueaza ideea ca poezia este pusa in slujba celor multi, truditori ai pamantului: istovit, s-adapa, zvonul, ostenita, truda, garbov.

Nivelul figurilor de stil. in textul lui Goga, substantivele sunt adevarate metafore sau simboluri, pe care autorul le-a inzestrat cu o mare incarcatura emotionala. Pieptul reprezinta sensibilitatea poetului, forta sa de creatie. Izvorul este sursa sa de inspiratie, care se impune a fi viata taranilor, realitatile sociale concrete. Vazul meu ar putea reprezenta opera sakfintentiile autorului, care vizeaza insasi viata cu aspectele sale multiple.

Amarul, truda, durerea pot fi incluse in aceeasi sfera semantica, pentru ca toate exprima starea de jale a taranului din Ardeal. Viforul are mai multe conotatii: el este semn al fortei, dar este si elementul care simbolizeaza suferintele robilor in asteptarea momentului razbunarii.

Metafora ,, doruri fara leacuri' reda jalea, durerea celor considerati straini in propria tara. Sintagma metaforica ,,glasul de arama' este relevanta pentru puterea imensa a cuvantului, respectiv a creatiei poetice, de a indrepta faptele si aspectele potrivnice din viata sociala.

Poetul concluzioneaza ca opera trebuie sa devina un cantec etern, o ,,cantare a patimirii noastre', adica expresia suferintei neamului din care face parte. Goga este de parere ca de aceasta jale colectiva trebuie sa se patrunda, in primul rand, el insusi pentru ca opera sa sa fie cat mai veridica, mai valoroasa. Textul evidentiaza ca arta este in acelasi timp o revelatie divina, dar si o forta imensa capabila de transformari radicale in plan social si uman. Poezia lui Goga are un caracter mesianic pentru ca intrevede speranta in mai bine. El considera ca orice suferinta poate fi depasita daca exista credinta in Dumnezeu si in fortele creative proprii. Idealurile neamului se pot implini pentru ca ele au fost urmate cu multa vointa, perseverenta si cu o imensa putere de sacrificiu.

Arta poetica a lui Octavian Goga, Rugaciune, sta alaturi de alte creatii de aceeasi factura, din literatura romana, cum sunt: Testament de Ienachita Vacarescu, Epigonii de Mihai Eminescu, Poetul de George Cosbuc, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga, Testament de Tudor Arghezi, Ars poetica de Nichita Stanescu. Receptare critica

„Nota aceasta biblica, utilizata ades ca simbol in versurile poetului, este in primul rand expresia artistica a unor realitati social istorice concrete.'

(Ion Dodu Balan. Octavian Goga) (L.C.N.)









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2141
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site