Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Poezia 'Dupa melci' - comentariu

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



DUPA MELCI

Poezia 'Dupa melci', publicata in 1921, face parte din ciclul poemelor initiatice, in care procesele de cunoastere tind sa redobandeasca valoarea actelor primordiale, cand incantatiile magice aveau putere creatoare. Printr-o privire de ansamblu, se remarca mai multe secvente tematice in structura poeziei: imaginea unei comunitati arhaice, in care copilul, prin tipologia celui ales, repeta procese de cunoastere fundamentale; nivelul mitic, al realitatii primordiale, atemporale, in care se patrunde prin invocatie magica; dezlantuirea puterilor primordiale, pe care, intr-o adevarata noapte valpurgica (Marin Mincu), ucenicul vrajitor nu le mai poate stapani; esecul repetarii invocatiei magice pentru ameliorarea raului comis printr-un proces inadecvat de cunoastere





Proiectia in spatiul magic este sustinuta prin forma baladesca a discursului poetic. Mai intai apare copilul nazdravan, care iese in lume, prin selectie succesiva, aparent mai putin inzestrat de natura: 'Dintr-atatia frati mai mari Unii morti/ Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici Prunci de treaba Scunzi, peltici,/ Numai eu. rasad mai rau/ Mai nauc, mai natarau/ Dintr-atatia (prin ce har?)/ Ma brodisem sui, hoinar.' Iesirea din rand, din matca, arata nevoia de compensare a fiintei, de implinire, prin cunoastere adanca, prin intrare in orizontul nevazut al lumii, in vremurile mitice, ale creatiei primordiale. Reconstituirea hartii mitologice determina o adevarata aventura, in care copilul, lipsit de capacitatea de intelegere transcendenta, rateaza cu usurinta, prin predestinare: 'Eram mult mai prost pe-atunci


Prima secventa a poeziei figureaza o lume cu tenta de atemporalitate, arhaica, in fapt una ludica, populata de 'tanci ursuzi', 'desculti si uzi', 'Fetiscane/ (Cozi plavane)', prezentate in registru comic: 'infasate-n lungi zavelci/ O porneau in turma bleaga'. Impresia este de alcatuire intamplatoare a universului social, fapt sugerat de impactul expresiv al sintagmelor 'turma bleaga', 'tarla noastra de pitici', pentru care explorarea lumii are scop initiatic, de cunoastere precoce, prin insistenta asupra cadrului spatio-temporal precizat in ipostaze primavaratice, 'de Paresimi', 'prin Faurar', 'la sfintii Mucenici', si mai ales prin simbolistica unui cules arhaic de 'Ierburi noi, craite, melci'. Bordeiul 'umed', simbol al grotei stravechi, semnifica o resuscitare a principiului increatic originar. Faptul ca perceptia lumii se realizeaza in registru ludic traduce intentia poetului de a recrea lumea sub semnul inocentei infantile, care 'mentine treaza sensibilitatea pentru revelarea adevarurilor primare' (Marin Mincu).


Trecerea de la real la ireal se realizeaza prin intermediul unui totem, melcul, o fiinta cu o simbolistica profunda, aceea a Increatului ascuns in spirala cochiliei, simbol al temporalitatii proiectate spre infinit. Granitele realului se rup, in fata intruziunii legilor transcendente, puse in miscare, prin descantec, de copilul inocent, devenit ucenic vrajitor. Melcul apare ca un pretext de a reconstitui lumea vegetala perfecta, de a o transforma dupa dorinta copilului. O voce tainica, incantatorie, ademeneste 'melcul bland', situat in mormantul 'de foi ude Prin lastari si vrejuri crude', pe care omul vine 'sa-! dezgroape', adica, prin vocatie demiurgica, sa trezeasca spiritul ascuns al Increatului. Prin invocarea unui totem, copilul se joaca, fara a-si da seama de fragilitatea formelor biologice, cu acest ghem de viata, incercand sa descopere, prin dezghiocarea lui, intregul univers: '— Melc, melc Cotobelc,/ Ghem vargat/ Si ferecat;/ Lasa noaptea din gaoace/ Melc natang, si fa-te-ncoace.'
Melcul, prin insasi existenta sa retrasa, reprezinta o ordine naturala care nu trebuie deranjata, ci ocrotita, pentru ca, in caz contrar, se ajunge la tulburarea ordinii generale, a ierarhiei cosmice, consecintele rasfrangandu-se negativ, in caz de esec, asupra initiatului. Copilul joaca aici rolul unui ucenic vrajitor care dezlantuie fortele negative ale adancurilor, fara posibilitatea de a le mai opri. Planul ireal al existentei presupune aparitia fantasmelor si a fantomelor, a varcolacilor si a babelor stirbe, a tuturor intruparilor grotesti ale tenebrelor. Asistam la o manifestare de bolgie dantesca, la crearea unei atmosfere fantastice, tenebroase, in genul romanticilor germani, ca Hoffmannsthal, Tieck sau Goethe.
Aici, fantasticul desemneaza un univers al imaginatiei infantile, creat prin invocarea lumii magice, nepatrunse. O data cu venirea serii, din orizontul intunecat, misterios, al lumii, apar fiinte infernale, 'nazdravana de padure', 'capcauni', pe care ii privesc piezis 'ochi bubosi', ca in tablourile suprarealiste. Toate epitetele sugereaza deplasarea spre sarja, spre baroc, prin acel principiu binecunoscut, 'eblouir Ies yeux': 'Nazdravana de padure/ Jumulita de secure,/ Scurt, furis/ inghitea din luminis./ Din lemnoase vagauni,/ Capcauni/ ii vedeam piezis/ Cum casca/ Buze searbade de iasca;// Si intorsi/ Ochi bubosi/ innoptau sub frunti pestrite/ De paroase,/ De barboase/ Joimarite'. Pana si 'o gusata cu gateji' apare ca o fiinta ce semnifica efectele unei mutilari fizice, fara potentialitate estetica superioara, imaginea parand sa apartina, in cele din urma, unui demon: 'Chiondoras/ Cata la cale De pe sale Cand la deal si cand la vale,/ Curgeau betele taras./ Iar din plosca ei de guse/ De matuse/ Un taios, un aspru: harrsi'
Lumea creata de un demiurg fals, fara puterea de a o stapani, este diforma, un bestiar al formelor izvorate dintr-o imaginatie terifianta, amplificand spaimele existentiale ale copilului neexperimentat. Sunetele sunt, la randul lor, aspre, impresionand neplacut timpanele, intr-un tremur al fiintei care scapa in cele din urma cu fuga: '- Plans prelung cum scoate fiara./ Plans dogit,/ Cand un sarpe-i musca gheara,/ Muget aspru si largit/ De vuia din funduri seara/ Mi-a fost frica si-am fugit!'
Degringolada elementelor naturii este starnita de tulburarea ordinii magice: 'Toata noaptea viscoli/ inca bine n-ajunsesem/ Ca porni, duium, sa vie/ O vifornita tarzie/ De Paresimi.'. Retragerea din fata avalansei hibernale este benefica pentru copil: 'Si trudit Langa vatra prigonit/ Privegheam prelung
taciunii'. Viul, om sau melc, este incapabil sa reziste furiilor naturii, intr-un moment in care puterile magice au scapat din stapanirea omului: 'Melcul, prost, incetinel Tremura-n ghioaca, varga.' Natura se dezlantuie acum, in plan real, in toata urgia sa: 'Podul lumii se surpase', rand pe rand apar personaje mitologice, baba Dochia insasi se tulbura de 'guri spurcate' ce 'sufla-n vant', stand intr-un salas atemporal, ferita de vijelie. Noaptea este singulara prin manifestare: 'Hei, e noaptea-aceea, poate! [noaptea hotarelor dintre lumi, indemnand la somn, in asteptarea consumarii evenimentului declansat de tulburarea Increatului.
                 In cele din urma, in a treia parte a poeziei, vraja se destrama, ordinea reala revine in matca prestabilita, soarele se reinstaureaza, dominand peisajul tulburat al noptii Joimaritelor. Printr-o simetrie subtila, se produce deplasarea in sens invers, de la ireal la real, in spatiul comun, al faptelor si gesturilor lipsite de stralucire. Singura si eterna, in acest spatiu, este natura, ramasa neschimbata in orizontul cosmic, proiectata in timpul fantastic al unei nopti valpurgice. Natura, din care omul s-a retras la vreme, reprezinta chiar timpul primordial, ipostaziat in manifestari neasteptate. Copilul, transformat in ucenic vrajitor, incearca sa patrunda in aceste taine, intr-o realitate sacra, a magilor eminescieni sau a inteleptilor indieni, prin accesarea variabilelor lumii reale. Fenomenul de 'camuflare a sacrului in profan', de care I vorbea Mircea Eliade, se destainuie in aceasta alegorica inlantuire a faptelor: copilul prinde acele 'puncte de confluenta' ale sacrului disipat in profan, pentru a deschide, prin descantec, portile taramului celuilalt, magic. in schimb, inevitabilul s-a produs: melcul a murit, 'scorojit' de apasarea frigului, iar limba ii este 'vanata, sucita'. Crucificarea melcului, ca principiu al biologicului, este totala: el este prins, in 'zale reci', de o 'nuia', iar 'o frunza moarta' ii tine loc de mormant. Un tablou al unei morti cotidiene, fara putere de resurectie. Copilul, tulburator al linistii de la inceputuri, este incapabil sa resusciteze melcul, sa-i dea din nou viata: '— Melc, melc, ce-ai facut/ Din somn cum te-ai desfacut Ai crezut in vorba mea/ Prefacuta Ea glumea!' in postura unui demiurg spontan, improvizat, copilul incearca in zadar sa redea viata fragilei fiinte: puterea suprema, de nastere si de viata eterna, apartine demiurgilor autentici, nu inselatori sau improvizati. Un fenomen atat de simplu ca moartea nu poate fi eliminat de fiinte cu o putere magica redusa, instinctiva. De aceea, carcasa materiala a melcului se sfarama cu zgomot: 'Doua coarne de argint Rasucit sa faramara.'
                  Amintirea acestei incercari, de a dezlantui magicul, divinul, salasluieste de acum numai in memorie: melcul este luat si conservat in podul casei, iar timpul se asterne asupra faptelor tragice, situate treptat intr-un trecut indepartat: '— Iarna coarnele se frang Melc natang,/ Melc natang!' Epitetul de 'natang' poate fi extins, prin extrapolare, asupra intregii lumi biologice, incapabila de a redobandi nemurirea initiala. Prin urmare, in poemul 'Dupa melci' asistam la o reiterare, in forma ludica, a mitului



Dintotdeauna omul a iubit jocul, caci in scenariile diferitelor jocuri se ascund principalele moduri de a crea fiinte ale existentei .Ca si intrecerea intre viata si moarte, orice joc este un mod de initiere, prin reconstituirea simbolica a marilor incercari ale vietii sau a unei parti din ea .



Jocul s-a nascut inainte de om, sustin marii creatori ai lumii, caci a fost nevoie de jocul numit metaforic “nuntire” ca increatul sa se transforme in creat .Omul inceputurilor a numit “joc” toate ritualurile care il puteau pune in legatura cu sacrul .Asa au aparut, la greci si la romani, marile jocuri publice consacrate zeilor tutelari ai cetatilor .Chiar si jocul de fotbal se pare ca ilustreaza sugestiv un mit :disputarea globului soarelui de catre doua fratii rivale .

Inca din Antichitate s-a descoperit faptul ca arta seamana cu jocul, orice creatie imita imaginea lumii .Arta nu doar modifica, ci construieste o alta lume prin intermediul jocului .In spatiul pur al ideilor, jocul acapareaza si instapaneste fiinta .

Indiferent in care din categoriile enumerate de Roger Caillois in “Jocurile si oamenii” s-ar incadra (jocurile-competitii, simulacru, vertij sau de noroc), toate scenariile umane izvorate din dragostea pentru ludic sunt nevoite sa respecte un tipar .Ele trebuie sa se desfasoare intr-un cadru dinainte stabilit, sa reproduca viata reala, sa asocieze notiunile de totalitate, regula si libertate . Jocul este un intreg univers, in care fiecare trebuie, cu sanse si riscuri, sa-si afle locul .Pentru a reusi mai repede si mai usor, omul a folosit intregul sau arsenal imaginativ si emotiv .Analiza psihologica a vazut in joc un soi de transfer de energie psihica, fie ca aceasta se schimba intre doi jucatori, fie ca sa transmita viata obiectelor (papusi, zmei, trenulete

Copiii reusesc cel mai bine, datorita spontaneitatii, sa se defineasca prin joc si sa-si gaseasca locul in lume .Ei intra dezinvolt in dialog cu nevazutul si savarsesc inconstient metamorfoze .De exemplu, pot schimba lumea reala in paradis, daca privim prin ochii lui Nica din Humulesti sau se pot transforma prin auto-metamorfozare in diferite personaje :”…Inchizand ochii, Danut deschise turbinca lui Ivan…Danut e pasa sau sultan :n-are a face ! […] Sultanul sta pe un tron de aur […] Harapii o infasca pe Olguta. Olguta da din picioare si se stramba la sultan .Asa !Bine !Harapul ridica securea…Olguta e speriata…N-are pe nimeni s-o apere decat pe fratele ei Danut…Si-ntr-adevar, in fruntea unei osti, ca Mihai Viteazul, vine Danut […] si scapa de la moarte pe Olguta si Monica” (Ionel Teodoreanu – “La Medeleni”)

Din greseala insa un copil isi poate asuma si roluri improprii varstei .Eroul din poemul lui Ion Barbu, “Dupa melci”, vrea sa fie solomonar (vrajitor) si, prin urmare, rosteste un descantec .Cuvantul vrajit reuseste sa scoata afara din cochilie, in plina iarna, un melc .De frig, acesta moare, iar copilul ramane cu sentimentul vinovatiei .E drept ca in urma unei asemenea experiente orice copil se maturizeaza brusc .Intelege intr-o clipa ca jocul e facut pentru cei initiati, ca, daca nu-i respecta regulile, poate sa faca rau celor din jur si, implicit, siesi .Dar merita, in numele initierii, o jertfa ?!

Arghezi compara drama fiintei cu un joc “de-a v-ati ascuns” .Un personaj al lui Lucian Blaga spune ca “moartea e ca un joc” (drama “Mesterul Manole”), iar Eminescu defineste poezia ca “voluntos joc cu icoane si cu glasuri tremurate” (“Epigonii”

In jocul de-a v-ati ascunselea, de care se bucura majoritatea copiilor, oamenii se ascund si se cauta, intra si ies dintr-un labirint precum in lumea reala sau in fictiune .In arta si joc orice este posibil, realizabil, poti gasi “ceva” sau acel “ceva” te poate gasi pe tine identic unui joc, nu stii cine si de unde vine, stii ca trebuie sa cauti, insa nu stii ce .Te pierzi in padurea labirintica, incercand sa te ascunzi, dar stii tu de cine te ascunzi ?!Poate e mai bine sa fii gasit !






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4355
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site