Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Romanul lui Tristan si Iseut – povestire eroico-erotico-etica sau pur si simplu -basm

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Romanul lui Tristan si Iseut – povestire eroico-erotico-etica sau pur si simplu -basm




Romanul lui Tristan si Iseut contine foarte multe elemente ale genului literar numit basm; sunt numeroase asemanari si putine diferente intre cele doua. Insasi definitia basmului arata similitudinea lor: naratiune cu elemente fantastice, supranaturale, care simbolizeaza fortele binelui si ale raului, in lupta pentru si impotriva fericirii omului; este o „oglindire alegorica a realitatii” ce adopta o „rama adecvata” (aceasta presupunand stereotipii, formule initiale, mediane si finale, clisee in constructia personajelor – Gh. Vrabie).

George Calinescu spune ca basmul este un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, observatie morala etc. Diferenta consta in natura orala a basmului, fiind destinat ascultarii. Efect al oralitatii, caracterul formalizat se manifesta de la nivelul de suprafata (formulele) pana la cel de adancime (structura). Pentru Propp, basmul este rezultatul unui proces istoric al devenirii in timp, al desacralizarii. Desi se afla in imediata proximitate a mitului, basmul nu se situeaza pe planul sacrului ci este o povestire nerituala situata pe planul profanului. Mitul are functie etiologica, „povestea” este plasata in illo tempore, in schimb basmul relateaza experienta unui erou uman petrecuta intr-un timp vag departat de momentul zicerii. Mitul instituie o ordine prin rememorarea unor gesturi primordiale, dar basmul propune un model de comportament ideal, e o opera enitaa emotioneze. Nu este nici legenda (povestire cu caracter fantastic sau miraculos, transmisa in special pe cale orala si bazata pe un fond istoric sau pe o inchipuire mistica), diferentiindu-se prin functia, structura si mijloacele de realizare artistica. In plus, functia de baza a legendei este una informativa si edificatoare.

Tipice basmului sunt adresarile directe catre un auditoriu fictiv. Aceste semne ale oralitatii se prezinta sub forma unor formule si se gasesc si in Tristan si Iseut.

Prin formulele initiale cititorul e introdus in poveste: „Boieri dumneavoastra, placu-va sa auziti o poveste frumoasa de dragoste si de moarte? Este despre Tristan si Iseut regina. Ascultati cum cum bucurie mare si cu mare durere se iubira”. Cele mediane intretin vie atentia cititorului; in ele se gaseste si interventia scriitorului ce are rol lamuritor: „Boieri dumneavoastra, cade-se povestitorului, carele cata sa fie placut, a-si feri ascultatorii de prea lungile istorisiri va voi zice dara pe scurt”

Formula finala atrage atentia ca s-a terminat aventura este un salut de despartire, de urare: „Boieri dumneavoastra , bunii truveri de altadata au istorisit povestea pentru toti cei ce iubesc. Ei va trimit prin mine, inchinarea lor fie sa poata ei afla alinare aicea impotriva nestatorniciei, impotriva nedreptatii, impotriva dezamagirii, impotriva mahnirii, impotriva tuturor relelor iubirii”.

Pe parcursul povestii de iubire apar cifre de basm fatidice (3,7): dupa 7 ani Tristan e incuviintat lui Gorvenal spre a-l initia, 7 zile si 7 nopti marea mana luntrea cu trupul ranit al lui Tristan; Tristan si Iseut se lasa in voia iubirii in a treia zi pe corabie, de trei ori Iseut vine sa-i salveze viata iubitului etc.

Motivele literare ale acestei opere sunt comune cu ale basmului: dorinta neimplinita, probele depasite (probele prin care trece personajul principal pot fi asociate „muncilor”lui Hercule), motivul ascunzatorii, al calatoriei.

V.I.Propp constata structura ”monotipica” a basmului, identificand elementele lui stabile pe care le numeste functii. Numarul functiilor basmului e limitat (31) si nu toate functiile se gasesc la nivelul unui singur basm; dar unele sunt obligatorii: lupta-victorie, prejudiciere-remediere. Pe langa aceste, alte functii ce se gasesc in Tristan si Iseut sunt:

- absenta (atat Tristan cat si Iseut pleaca de acasa) ;

- o interdictie este specificata eroului; interdictia este incalcata (desi Tristan ii gaseste sotie unchiului sau, acesta o iubeste si isi inseala ruda)

- divulgarea: raufacatorul iscodeste si obtine informatii despre victima sa, ba chiar recurge la viclesug pentru a-si insela victima (viclenia rivalului, senesalul regelui care incearca sa ia locul eroului pretinzand ca el este autorul uciderii fiarei, boierii regelui Marc)

- personajul negativ face rau unui membru al familiei ( boierii demasc iubirea dintre Tristan si Iseut, ranindu-l pe regele Marc); prejudiciul e comunicat eroului care e trimis sau lasat sa plece; eroul pleaca, e pus la incercare, lupta si invinge;

- raufacatorul e demascat si pedepsit (Tristan e furat de niste negutatori, dar eliberat mai apoi, „marea ducand in sila corabiile misele si neajutand rapirilor si tradarilor”).

Caracteristicile personajului de basm corespund celor ale cavalerului: nazuinta spre glorie, onoare cavelereasca, totala desprindere de egoismul starnit de emotia primejduirii vietii, simtul dreptatii. Atat idealul eroului basmului cat si idealul cavaleresc presupun un ideal mondial: mila, dreptate, fidelitate, devotament pana la jertfire de sine fata de o cauza sau fata de o persoana. Cavalerul sau eroul trebuie sa faca fata unui lung sir de tribulatii, fiind supus unor grele incercari, dar reuseste sa treaca drept invincibil, inaccesibil loviturilor sortii potrivnice si ale dusmanului (desi, pe parcurs, are momente cand este invins, vulnerabil, suportand loviturile cu tarie); el va prefera mereu lupta. Dimensiunea viteazului se acopera cu conceptul cavaleresc despre putere si inteligenta.



Se poate spune ca Tristan si Iseut este un basm biografic, deoarece urmareste eroul inainte de nastere si pana la moarte. Nasterea lui sta sub semnul destinului exceptional iar numele dat ii este definitoriu: venit pe lume cu tristete, mama lui hotaraste sa-i spuna „Tristan”. Ca orice personaj pozitiv este inzestrat cu toate darurile: este „cea mai frumoasa fiinta” , „lat de spate, subtire de mijloc”. Frumusetea fizica presupune si frumusete morala, istetime: este „nobil, mandru, credincios, viteaz”, intuitiv. „ Tristan este cavalerul desavarsit” ( Duby , Doamnele din veacul al XII-lea). Fiind un personaj deosebit, el nici nu mai e judecat dupa morala obisnuita. Acesta parcurge treptele de initiere ale novicelui si savarseste ritualul plecarii. Calatoria lui are un aspect picaresc, itinerarul trece prin diverse medii in care aspectul material este extrapolat (unii sunt bogati altii saraci). Tristan este un personaj care isi pune intrebari, care incearca sa mearga pe drumul drept si sa-si respecte legamintele. Dar angajamentele pe care le face au puterea de a-i crea greutati, anulandu-se unul pe altul: el face legamant si cu unchiul sau si cu Iseut. Juramantul dat lui Marc ii ofera titlul loialitatii; prin el e nevoit sa isi transforme pofta senzuala intr-o abnegatie etica. Rolul legamantului este ca el sa isi impuna privatiunea dragostei. Insa aceasta privatiune actioneaza intocmai ca un stimulent pentru a-si grabi indeplinirea actiunii fagaduite lui Iseut. Asteptarea, dorinta sunt stimulentele iubirii iar iubirea nu e un pacat ci o stare de cunoastere si devotiune, chiar daca incalca principiile unchiului sau. Aici se afla dilema idealului eroului: „ eroul sta sub serviciul idealului cavaleresc sau sub serviciul femeii iubite?” (Pageaux, Naissances du roman), „visul de eroism sau visul de dragoste?”( Huizinga, Amurgul Evului Mediu)

Perechea acestuia nu se putea lasa mai prejos: Iseut reprezinta frumusetea desavarsita, are parul blond ca orice cosanzeana si ca orice eroina, ea cinsteste forta. Ea are si puteri tamaduitoare: de fiecare data cand iubitul e ranit de moarte, il vindeca; l-ar fi scapat si de moarte, daca nu intervenea geloasa Iseut - Cea – Cu Mainile – Albe.

Cei buni sunt sprijiniti de cineva (in Tristan si Iseut sunt numeroase personaje ajutatoare precum: Brangien care chiar isi ofera puritatea pentru a-si scapa stapana, Kaherdin care isi minte propria-i sora pentru Tristan, Gorvenal etc) sau chiar de natura (iubirea protagonistilor nu e deconspirata: cand regele pandeste pe cei doi, apa reflecta chipul lui si cei doi reusesc sa scape).

Personajele au nume sugestive si caracterizante: Blanchefleur, Iseut – Cea – Cu Mainile – Albe, Tristan etc.

Se creeaza diferite opozitii umane: cei puternici se opun celor slabi, cei tineri se opun celor mai in varsta, regele se opune printului si printesei (regele Marc se opune iubirii dintre Tristan si Iseut). Si aici, ca si in basm, animalele nazdravane sunt prezente (istetul si fidelul caine Husdent).

Personajele negative sunt totalmente opuse voinicului; au totul urat (si fizicul si sufletul), sunt dizgratiosi; de exemplu balaurul cu „ochi rosii ca niste carbuni aprinsi”, avand „cap de sarpe”, „trup cu solzi” si gheara de leu si pe frunte doua coarne (imagine demonica), piticul vrajitor.

Astfel, formulele initiale, mediane si finale, functiile si trasaturile personajelor, motivele - toate demonstreaza inrudirea acestei opere medievale cu genul basmului. Alt punct comun intre basm si Tristan si Iseut este caracterul moralizator. „Literatura romanica era intr-adevar pedagogica; ea transmitea o morala;. asemeni vietilor de sfinti, avea misiunea de a-i invata cum sa se poarte” (Duby , Doamnele din veacul al XII-lea); Tzvetan Todorov considera ca actiunea basmului corespunde intotdeauna unor scopuri general-umane.

Diferenta dintre cele doua se afla in deznodamant. In basm, la capatul aventurii se afla un deznodamant fericit si finalul aduce satisfacerea; in schimb, romanul se termina intr-o nota dramatica; in Tristan si Iseut, „idealul de dragoste este cu tonica negativa”    (Huizinga, Amurgul Evului Mediu), moartea fiind alternativa implinirii dorintei.



BIBLIOGRAFIE:

Romanul lui Tristan si Iseut, reinnoire de Joseph Bédier, prefata de Gaston Paris, traducere de Alexandru Rally, in vol. ***, Tristan si Iseut, Abatele Prevost, Manon Lescaut, Bernardin de Saint-Pierre, Paul si Virginia, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970

ILINCA, St.M., MITRACHE, Gh., Basmul, ed. Mondocart Press, 2001

CONSTANTINESCU N., FRUNTELATA, Ioana, Limba si literatura romana, Folclor, Proiect pentru Invatamatul Rural, 2006

Johan Huizinga, Amurgul Evului Mediu. Studiu despre formele de viata si de gandire din secolele al XIV-lea si al XV-lea in Franta si in Tarile de Jos, traducere de H. R. Radian, Bucuresti, Editura Humanitas, 2002

Georges Duby, Doamnele din veacul al XII-lea, traducere de Maria Carpov, Bucuresti, Editura Meridiane, 2000

Daniel-Henri PAGEAUX, Naissances du roman, editia a II-a, Paris, Klincksieck, 2006






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1233
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site