Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


“Lostrita” de Vasile Voiculescu - Povestire

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




“Lostrita” de Vasile Voiculescu

-Povestire-

Ca forma definitorie de evadare din cotidian, povestirea este foarte veche, ea existand ca modalitate de expunere a unor intamplari dar si ca specie literara. Ca specie literara poate beneficia de o existenta independenta “Lostrita” de Vasile Voiculescu, “Popa Duhu” de Ion Creanga – sau enclevata in cadrul unei opere mai ample – povestea Hameleonului din “Istoria ieroglifica” a lui Dimitrie Cantemir - ori compunand o opera: povestirile din “Hanu Ancutei”. Pe parcursul evolutiei literaturii ea va cunoaste modalitati de insertie si elaborare tot mai ample fiind asociate de cele mai multe ori tehnicii povestirii in rama, validand arta scriitoriceasca a multor creatori: poet, prozator si dramaturg, Vasile Voiculescu este un traditonalist prin poeziile sale de factura religioasa: volumul „Poeme cu ingeri” – modernist prin sonete – „Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu” - realist prin nuvele inspirate din viata sa de medic si fantastic prin povestiri. Fiind o specie literara a genului epic popular si cult in proza in care naratiunea este construita prin amanarea deznodamantului, concentrandu-se in jurul unui singur eveniment in general insotit pentru a carei scopuri sunt sa mentina treaza curiozitatea cititorului si sa convinga de verosimilitate „Lostrita” este o povestire. Aceasta incadrare estetica rezida din discursul narativ, in care personajele ce nu sunt puternic individualizate si in elementele de realizare a discursului narativ.




Primul argument care coroboreaza statutarea acestei opere ca povestire il reprezinta naratiunea construita prin amanarea deznodamantului si urmarind un singur eveniment neobisnuit. Tema povestirii este fascinatia pentru un peste rar, la nivel diegetic, iar la nivel ideatic este tendinta unui ideal care depaseste limitele impuse umanului sau iubirea imposibila. Tema speculeaza vechi tendinte populare care despre fortele nefiresti risipite in lume pentru a fi formulat un avertisment cu privire la urmarile grave la care se expune cel tentat sa atinga absolutul, lucru evidentiat pe parcursul diegezei. Incipitul povestirii are astfel valoare de prolog, continand lexeme apartinand campului semantic al maleficului - ” dracul”, „diavolul”, „pestele naibii” si al ihtiologului – “nagode”, “puita”, “stima”, “ape”, “adanc” halieuticii ca practica acestrala, ca puternica legatura a omului cu natura, prefigurand mitul stimei si al sirenei si avertizand cititorul ca va fi martorul unei intamplari iesite din sfera realului. Expozitiunea ancareaza in plin fabulos. Se povesteste o legenda populara despre “dracul din balta”, intruchipat de o lostrita uriasa care “a ademenit multa lume” de la pescari iscusiti la copii nestiutori care furati de stralucirea ei, s-au inecat in apele Bistritei. Tanarul Aliman fascinat de lostrita, “ii ramasese credincios” nadajduind ca o va prinde. Intreaga maiestrie de pescar iscusit face ca sa o prinda o data in undita, “numai o clipa”, iar altadata reuseste sa o prinda in brate, dar o scapa, moment ce constituie intriga. Aliman s-a jurat sa prinda Lostrita vie si nu-si mai gaseste odihna, zi si noapte cautand-o. Din cand in cand, lostrita se arata si flacaului ii merge bine, iar dispozitia mai indelungata il chinuieste. La un moment dat, ea se iveste „mai vicleana, mai mandra', iar tanarul isi recapata forta si increderea. Aliman pleaca intr-un sat „salbatic de pe Neagra' unde auzise el ca traieste un vraci batran „mare descantator de pesti', care ii confectioneaza o lostrita de lemn „aidoma de suie si frumoasa' ca cea din Bistrita. Astfel, la miez de noapte, „cu luna in patrar', Aliman intra in rau cu lostrita vrajita si printr-un descantec invatat se leapada de lumea lui Dumnezeu, dand drumul “papusii cu chip de lostrita' in Bistrita. Pactul dintre flacau si diavol trimite la Faust si Mefista, avand acelasi scop al implinirii idealului prin iesirea din limitele conditiei umane. Flacaul dormea adanc pana il trezesc oamenii, intrucat Bistrita „venise carand sfaramaturi de sate la vale cu case'. Aliman salveaza din valuri o faptura omeneasca, o fata lesinata, ce isi revine numaidecat in fire. Oamenii ,priveau cu uimire' cum hainele i se zvantara cu repeziciune, avea ochii „mari, rotunzi, dar reci ca de sticla', iar dintii „ascutiti ca la fiare'. Aliman se indragosteste de ea, cei doi

traind o poveste de dragoste pana cand mama fetei o gaseste si o ia de langa flacau. Acesta o cauta mult, negasind nici macar urma vraciului care disparuse. Suparat, flacaul „s-a inchis in el si in casa', devenind neputincios si moale ca o carpa'. O fata mai indrazneata din sat ,,1-a imbrobodit usor' logodindu-se cu el si in noaptea dinaintea nuntii Aliman viseaza ca „se va insura cu lostrita si ca il cununa „batranul vrajitor” pentru ca aceasta in ziua nuntii sa se arate, moment ce constituie punctul culminant.

Deznodamantul este oarecum ciudat: intrand in apelele vijelioase, Aliman prinde lostrita in brate si „se caznea s-o apere, adapostind-o ca pe un copil cu bratele' apoi se scufunda cu ea in valuri, care s-au “pecetluit deasupra lui pentru totdeauna”. Finalul povestirii are rol de epilog, reluand ideea legendei enuntate in incipit, scotand totodata in evidenta caracterul colectiv al folclorului “se imbogateste an de an cu noi adaosuri si alte nascociri”.



Al doilea argument care statuteaza aceasta opera ca o povestire, vizeaza personajul care nu este puternic individualitzat ca instanta narativa, Aliman este un personaj protagonist, fiind un pivot al diegezei, un personaj principal, el aparand in majoritatea scenelor, si un personaj tridimensional evoluand pe parcursul diegezei. Ca referent uman el beneficiaza de un portret fizic realizat prin caracterizare directa: „ Ailman era frumos si voinic'. Numele acestuia se valideaza ca un nume cifru beneficiind de mai multe descifrari: ca palindrom – citit invers - cuvantul rezultat este „namila” prin angrenare cuvantul rezultat este „animal” iar ca lexem derivat el se compune din prefixul privativ “a' si cuvantul „liman' adica „fara limite', prefigurand faptul ca personajul nu va cunoaste nici un obstacol in atingerea telului propus, acela de a prinde lostrita. Aliman, pescar iscusit, isi va urma telul si va face tot ce-i sta in puteri pentru a-1 atinge. Doar el fascinat de lostrita „ii ramane credincios', nadajduind ca la un moment dat, o sa-i cada in maini. El capata si o serie de atribute din lumea pestilor caci odata cu venirea iernii „parca intrase si el in somnul iernii”. Protagonistul are acces la o experienta limita, experienta inaccesibila pentru majoritatea oameniior, de aceea ea se converteste intr-o legenda: „dar povestea lui Aliman a ramas vie si mereu mladioasa () se misca necontenit alaturi si in rand cu lostrita fabuloasa.

Al treilea argument in sprijinul validarii operei ca povestire vizeaza elementele de realizare ale discursuiui narativ, acesta pledand pentru autenticitatea faptelor. Discursul narativ plaseaza intr-o atmosfera specifica basmului, fiind construit pe doua coordonate: „una care duce spre lumea neverosimila a basmului' si alta „spre cauzalitatea, determinarea vietii obisnuite - conform lui Eugen Simion - momentul declansarii fantasticului fiind astfel situat la confluenta celor doua drumuri. Titlul este realizat pe baza unui procedeu de potentare prin substituire, procedeu des folosit in literatura romana; personajul central al povestirii fiind Aliman si nu lostrita. In descrierea acesteia ca element de totem sunt grefate mai multe motive: motivul totemic al dublului - „era alcatuita din doua jumatati care se imbinau una-ntr-alta' — motivul lumii — ca astru ce faciliteaza ritualul magic' intr-un miez de noapte, cu Juna in patrar'. acelasi tip de luna fiind prezent in nuvela „Sarmanul Dionis' de Mihai Eminescu - si mitul faustic sau al pactului cu diavolul: ..Aliman a intrat pana in mijlocul raului cu pestele vrajit in mana, si a spus incet descantecul invatat pe de rost in care se leapada de lumea lui Dumnezeu '. Naratorul apeleaza la focalizarea neutra procedeu prin care naratorul rnentine tensiunea pe parcursul povestirii. Deznodamantul povestirii trimite catre mitul totemic, acela ca stramosul tuturor vietuitoarelor este pestele, ca motiv mitic, arhetipal in mitologia populara. Limbajul artistic este dominat de spontaneitatea si firescul exprimarii, mai ales prin cuvintele populare specifice zonei care imprima un fermec particular si originalitatea povestirii. V. Voiculescu foloseste o naratiune in maniera povestirilor vanatorsti, in spiritul basmelor populare.

Astfel, datorita naratunii construita prin amanarea deznodamintului, datorita personajului putin individuaiizat si datorita elementelor de realizare ale discursului narativ „Lostritaw se demonstreaza a fi o povestire.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2765
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site