SAMUEL BARBER ( 1910 - 1981)

SAMUEL BARBER ( 1910 - 1981)

Biografie si creatie

Samuel Barber este considerat unul dintre cei mai expresivi compozitori ai curentelor lirice si romantice din Statele Unite. S-a nascut la data de 9 martie 1910 in West Chester, Pennsylvania, intr-o familie prospera si de cultura. Tatal sau, Samuel Le Roy Barber care a fost doctor si conducatorul comunitatii din West Chester dorea ca fiul sau sa devina doctor si sa faca sport dar el spunea mereu ca va fi compozitor. Barber a fost incurajat sa imbratiseze aceasta arta de unchiul sau Sidney Homer, un compozitor de succes.

Muzica timpurie a lui Barber a fost definita in stilul romantic dar mai tarziu cand s-a maturizat profund a devenit indraznet, liber si mai contemporan in spirit si tehnica, fara a-si pierde individualitatea. Primul contact cu muzica il are la varsta de 6 ani cand primeste lectii de pian, iar un an mai tarziu apar primele incercari de compozitii proprii. La varsta de 10 ani compune prima opereta intitulata The rose tree. Ca adolescent, compozitorul urmeaza cursurile liceului West Chester High School pe care il absolva in anul 1926.

Studiile academice ale lui Samuel Barber se leaga de Institutul Curtis din Philadelphia, unde a studiat dirijatul cu Fritz Reiner, compozitia cu Rosario Scalero ,canto cu Edouardo de Gorgoza si pianul cu George Boyle si Isabelle Vengerova. A devenit asociat la Institutul Curtis intai ca student apoi ca profesor. Astfel inainte de varsta de 20 de ani Barber a fost pianist, compozitor, cantaret si protejat al Institului Curtis. A devenit membru al Institutului National de Arte si Litere din America, membru in conducerea Fundatiei Guggenheim si vice - presedinte al Consiliului International al Muzicii din cadrul organizatiei Unesco. In anul 1928 Barber primeste primul premiu Bearns oferit de Universitatea din Columbia pentru o sonata de vioara iar in vara anului 1931 compune Dover Beach pentru voce si cvartet de coarde si uvertura The School for Scandal cu care castiga cel de-al doilea premiu Bearns. Calatoriile lui Barber in Europa au accentuat afinitatea pentru cultura europeana si totodata au intensificat orientarea lui romantica. Barber paraseste Institul Curtis in anul 1933, ultimii doi ani acolo petrecandu-i ca instructor de pian.

In anul 1934 isi face debutul ca dirijor intr-un program cu lucrari de Corelli, Vivaldi, Haydn, Sibelius si Menotti a carui Pastorala si Dans pentru pian si corzi a avut un mare succes. Obtinerea unui alt premiu, de data aceasta Premiul Romei si Premiul Pulitzer Traveling Scholarship, ii vor permite lui Barber sa petreaca 2 ani in Europa la Academia Americana. Aici va compune Simfonia I op. 9, intr-o singura parte care a fost interpretata la Roma, Cleveland si New York si este considerata una din cele mai notabile lucrari timpurii ale lui Barber. In aceasta perioada mai compune : Music for a Scene from Shelley, Cvartetul de coarde. In 1935 il va cunoaste pe Toscanini cu ocazia unei calatorii in Italia iar 3 ani mai tarziu, Toscanini dirijeaza si inregistreaza impreuna cu NBC Symphonic Orchestra, in premiera, doua lucrari ale lui Barber : First Essay si Adagio for strings ( un aranjament al partii a II a din Cvartetul de coarde) care a fost scrisa in 1936 si este piesa care i-a adus celebritatea.

In anul 1939, Barber se intoarce la Institutul Curtis ca profesor de compozitie unde va ramane timp de trei ani. In aceasta perioada ( 1939) compune Concertul pentru vioara si orchestra op. 14 deschide o noua perioada si este considerat o punte intre romantismul tarziu si neoclasicism in creatia lui Barber. Acestei noi perioade din creatia lui Barber ii apartin urmatoarele lucrari : Capricorn concerto pentru flaut, oboi, trompeta si corzi, Second Essay pentru orchestra, Suita de balet " Medeea"( 1946), Sonata pentru pian dedicata lui W. Horovitz si Knoxville : Summer of 1915 pentru soprana si orchestra. Caracteristicile acestei etape din creatia lui Barber tin de un amestec de ritmica complexa si de culoare orchestrala, o orientare catre contrapunctul disonant, mai precis catre politonalism. In anul 1943 este incorporat in Army Airforce si compune doua lucrari dedicate fortelor aeriene : Comandor March si Simfonia a II a. In perioada celui de-al doilea Razboi mondial, Barber mai compune Tocatta festiva pentru orga si orchestra, Hermittsongs, Prayers of Kirkegaard pentru solisti, cor si orchestra, suita simfonica Amintiri si Preludii corale.

In anul 1957 compune opera Vanessa, pe un libret de Gian Carlo Menotti iar un an mai tarziu castiga primul premiu Pulitzer pentru aceasta opera. Al doilea premiu Pulitzer a fost castigat in 1962 pentru Concertul pentru pian si orchestra.

Creatia lui Barber se inscrie intr-un variat perimetru stilistic in care compozitorul da dovada de o siguranta tehnica infailibila, de stapanirea mijloacelor componistice si de o capacitatea lirica deosebita.

Elemente stilistice

Spre deosebire de alti compozitori din epoca sa, Samuel Barber este greu de descris ca apartinand unei anumite tendinte stilistice. Inca de la inceput a fost un metodist si un expert al motivelor muzicale. Motivele tind sa devina lungi, captivante cateodata suprapuse dandu-i adesea muzicii o calitate inaltatoare. Cu trecerea timpului , muzica lui Barber devine mai indrazneata in privinta tratarii tonalitatii,mai disonanta si mai complexa din punct de vedere tematic.

Elementele modernismului implementate in creatia sa dupa 1940 includ disonante, cromatisme, o ritmica mai complexa, o orientare catre politonalism evoluand in unele lucrari chiar spre o libertate tonala absoluta. Remarcabila in combinatia procedelor indraznete incluzand si folosirea tonurilor la rand cu fluiditate si curaj este Sonata pentru pian care a fost premiata in 1949 de W. Horovitz si dedicata acestuia. Samuel Barber a aspirat catre o sinteza a formelor traditionale cu unele cuceriri ale limbajului muzical post- romantic si post - expresionist.

Concertul pentru vioara si orchestra op. 14

A fost compus in anul 1939, cand Samuel Barber era profesor de compozitie la Institutul Curtis. Concertul pentru vioara si orchestra este considerat, o lucrare de tranzitie in creatia lui Barber deoarece primele doua parti sunt de factura neo-romantica iar in partea a III a ritmica este mai complexa si isi fac aparitia disonantele puternice. Melodicitatea concertului este neoromantica, forma neoclasica iar tratarea armonica este uneori impresionista oferind in acelasi timp o muzica originala, pline de ritmuri complexe, melodii expresive si armonii tonale si modale.

Partea I - Allegro , in forma de sonata este compusa in tonalitatea Sol major. Expozitia debuteaza cu prima tema in Sol major care este interpretata de solist remarcandu-se lipsa expozitiei de orchestra si se caracterizeaza printr-o desfasurare ampla de tip modern bazandu-se pe motivul adus in masurile 1-2.

Puntea ( mas. 11- 27) este impartita in 3 sectiuni. Sectiunea I ( mas. 11- 18) reia tema I in Do major si se incheie printr-o succesiune de septime. Sectiunea a II a ( mas. 19 -23) este modulatorie si este alcatuita din primul motiv al temei I dezvoltat. Sectiunea a III a ( mas. 24 - 27) formata dintr-o succesiune de saisprezecimi are un caracter de cadenta. Aceasta ultima sectiune a puntii se incheie pe o pedala pe care apoi se va expune tema a II a care este enuntata de clarinet si preluata de vioara care o infrumuseteaza cu figuratii diverse. Incepand cu masura 32, apar elemente melodice din tema a II a transfigurate ritmic si secventate. Masurile 35 - 36 sunt alcatuite din arpegii ascendente si descendente, aceasta sectiune putand fi considerata o punte, se incheie cu o pedala pe sunetul " si" din registrul grav. Tema din grupul tematic secundar apare in tonalitatea mi minor expusa de solist ( mas. 50 - 59) si este formata din arpegii de saisprezecimi si game in treizecidoimi si va fi interpretata intr-o maniera gratioasa.

Dezvoltarea ( 60- 124) expune tema principala din expozitie insa mult modificata. La masura 67 apare tema a II a expusa la oboi pe o pedala dinamizata ritmic de violoncel si timpan. Dezvoltarea este formata din 4 sectiuni. Sectiunea I, D1 ( mas. 60-78) prelucreaza pe rand elemente ale temei principale apoi a primei teme din grupul tematic secundar. D2, incepe la masura 79 iar vioara solista expune un nou episod liric. Sunt preluate elemente din prima tema si sunt dezvoltate si suprapuse pe o pedala de si b in registrul acut al viorii. Instrumentul solist intoneaza aici o tema lirica, cantabila apoi valorile ritmice se augmenteaza, corzile grave contribuind la tensionarea discursului muzical. A treia sectiune a dezvoltarii, D3 ( mas. 93 - 104) aduce prima tema secundara , elementele ei trecand de la o partida instrumentala la alta. In ultima sectiune, D4 ( mas. 105 - 124) dinamica este mai animata, instrumentul solist realizand figuratii armonice. La masura 118 apare tema a II a imbogatita armonic la suflatori si pian.

Repriza apare la masura 125, tema I fiind intonata de orchestra. Vioara solista intervine la masura 137 cu auftakt unde reexpune tema I facand trecerea catre punte. Puntea care apare la masura 185 este formata din 3 sectiuni si va relua prin salturi pe cvintolete si septolete un fragment din expozitie . Ultimele sectiuni ale puntii sunt modificate tonal. Prima tema secundara este transpusa cu o terta mica mai sus si este expusa la flaut in schimb cea de-a doua tema se reia identic, cu mici diferente la orchestratie. Cadenta viorii apare la masura 190 cu indicatia " a piacere" ( dupa voie, liber) si se incadreaza in linia generala a sensibilitatii si rafinamentului nefiind o cadenta de mare virtuozitate. Partea I se incheie cu o coda care apare la masura 191 in care tema a II a este insotita de ostinato-ul de la timpan si violoncel iar apoi motivul tematic este reamintit de oboi. Ultimele 9 masuri readuc intonarea temei principale la clarinet, oboi si flaut care se stinge intr-un decrescendo continuu.

Partea a II a - Andante este de o mare sensibilitate si rafinament. Are forma de lied tripartit ( ABA + Coda). Debuteaza cu o introducere lenta de doua masuri prezentata de orchestra continuand la masura 3 cu o tema expresiva si lirica. Primele 2 masuri reprezinta un liant intre cele 2 parti ale concertului deoarece fac trecerea de la prima parte la cea de-a doua. Tema primului A ( mas. 3- 14) , evocatoare si naturala este expusa la oboi acompaniat de corzi. De la masura 14 urmeaza o sectiune cu inflexiuni modulatorii. Vioara solista intervine la masura 30 avand ca suport armonic un acord de septima de dominanta dinamizand ritmic discursul. Aceasta ajuta la formarea unei punti intre A si cea de-a doua sectiune a liedului. Figuratiile aduse de vioara anticipa din punct de vedere tematic B-ul. Tema B-ului,intonata de vioara apare in contrast cu A-ul fiind mult mai dinamica decat sectiunea precedenta cat si prin planul tonal, B-ul aflandu-se in tonalitatea omonima.

Evolutia tematica este foarte variata, motivul viorii fiind preluat de orchestra si dramatizat. Tema mediana aduce terta melodica care mai apoi se transforma in succesiuni de decime, none si undecime, acest segment poate fi privit ca o cadenta a solistului ( mas. 58).

Revenirea A-ului ( repriza) se face in tonalitatea Mi major. Tema este intonata de vioara solista ( mas. 61 - 72 ) acompaniata discret de corzi si mai tarziu de corni, acestia alaturandu-se discursului in fraza a doua a sectiunii. Incepand cu masura 72 elementele din sectiunea A sunt dezvoltate insa momentul muzical este plin de tensiune fiind asemanator cu cel din segmentul B. Punctul culminant este realizat pe capul tematic al sectiunii A in tutti apoi acelasi material tematic este reluat si transpus de instrumentul solist pentru ca in fraza urmatoare partida de corzi sa intoneze si tema B-ului. Se ajunge astfel la un punct de maxima tensiune cu multe disonante, indicatia " allargando" evidentiaza dramatismul momentului. Cadenta solistica ( mas. 99) este construita pe elementele temei din sectiunea A. Coda apare la masura 101 iar in ultimele 6 masuri vioara readuce motivul de debut al temei B-ului, partea incheindu-se intr-un diminuendo si allargando.

Partea a III a - Presto in moto perpetuo are forma de rondo. Este contrastanta cu miscarile anterioare, contrastul fiind marcat prin prezenta permanenta a izoritmiei de optimi, la instrumentul solist. A-ul ( mas. 1- 38) este format din 3 sectiuni:

Prima sectiune ( mas. 1- 12) debuteaza cu introducerea timpanului timp de 2 masuri si se desfasoara in tonalitatea la minor. Cea de-a doua sectiune ( mas. 13 - 22) este in tonalitatea Re major iar ultima sectiune ( mas. 23 - 38) are un caracter incisiv subliniat prin accente pe timpi slabi si alternanta masurilor de 4/4 si 3/4.

B-ul ( mas. 39 - 58) are o structura bazata pe trioletele de la vioara insa caracteristica principala a acestei sectiuni este repetarea aceluiasi sunet pe arpegii de cvarte si cvinte. Acompaniamentul izoritmic revine in ultima fraza a B-ului, pregatind revenirea A-ului ( mas. 59 - 83) care readuce materialul tematic de la inceput. C-ul( mas. 84 - 103) apare in tonalitatea Do, tema fiind prezenta la clarinet si oboi si acompaniata de vioara solista cu salturi intre registre in care se suprapun mai multe ritmuri. A treia revenire a A-ului ( mas. 104) apare in tonalitatea de baza, la minor si este totodata si punctul culminant al partii. Acesta este refrenul cel mai amplu ( mas. 104 - 144), tema trecand prin diferite tonalitati : la masura 114 in Mi b major unde tema este acompaniata in bariolaje de catre vioara, la masura 121 in Do major, masura 126 in do minor. La masura 137 refrenul revine in la minor fiind evidentiat de cvintele in flageolete ale viorii.

Pana in acest moment, partea finala a acestui concert urmeaza schema de rondo ( ABACA) insa contrar asteptarilor urmatoarea sectiune este un al doilea C, transpus in Re major iar apoi in La major, omonima tonalitatii de baza. Prin cele 16 masuri de pauza rolul viorii soliste este minimizat iar partida de corzi apare in fraza a doua a C-ului, preluand elementul tematic expus anterior de flaut si fagot. Coda apare la masura 161 si prima sectiune a acesteia poate fi considerata o concluzie a acestei parti. In a doua sectiune a codei vioara solista reia capul tematic al A-ului, acesta aparand modificat din ternar in binar prin aceasta trecere realizandu-se un accelerando.

Probleme de tehnica si interpretare

Intregul concert se caracterizeaza printr-o expresie neoromantica, o pluritate de nuante care imbogatesc sentimentele generale enuntate. Violonistul va tine cont in interpretarea concertului de doua coordonate : perioada compunerii concertului ( prima jumatate a secolului XX) si stilul in care se incadreaza ( stilul neoclasic). Interpretul va oferi o atentie deosebita calitatii sunetului.

In primele doua parti se pune accentul pe expresivitate, pe rafinament. Partea a II a nu evidentiaza virtuozitatea violonistica a interpretului ci sensibilitatea si expresivitatea lui de a reda un continut si un sens muzical. Contrastant cu lirismul celor doua parti, finalul concertului scoate in evidenta tehnica interpretului, se va tine cont de indicatiile de expresie ale compozitorului si de legato-urile din partitura, aceste elemente fiind esentiale in transmiterea mesajului muzical.

In partea a treia, se vor urmari flexibilitatea si lejeritatea incheieturilor ambelor maini pentru obtinerea unui spicatto lejer. Aceasta ultima parte a concertului va fi studiata cu multa atentie de catre violonist, pornind de la tempo-uri rare in care sa constientizeze fiecare sunet si deget, sa controleze intonatia, pana la tempo-ul final, dorit de compozitor, in care violonistul va putea executa corect textul din partitura trecand apoi la celalalt nivel, de a transmite un sens.