Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Tara Sucita Si-Nvartita de Gabriela Vranceanu Fire

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Tara Sucita Si-Nvartita

de Gabriela Vranceanu Fire





N-a fost odata ca niciodata si nici nu stim daca va fi, ca sa avem ce povesti Totul e doar un vis Unul adevarat, asa cum sunt toate visele minunate, mai putin cele visate cu ochii deschisi, care pot fi si innourate, uneori

Se facea ca, in tinutul despre care vorbim, ziua era noapte si noaptea era zi, Luna era Soare si Soarele - Luna, frumusetea era uratenie, iar uratenia - frumusete, binele era rau si raul - bine, curatenia era mizerie si mizeria - curatenie, albul era negru si negrul - alb, tristetea - bucurie si bucuria - tristete, iubirea era ura si ura - iubire.

Totul era cu susul in jos fata de celelalte asezari. De aceea, poate, se si chema Tara Sucita si-Nvartita, ca o placinta dospita. Aici vazuse lumina zilei o fetita. O fetita ca oricare alta, dar oarecum ciudata pentru toata lumea din tinut, deoarece, prin ochii ei, lucrurile erau pe dos.

Ati inteles, desigur, ca pentru ea ziua era lumina, urata era minciuna si respingatoare - ura. N-avea prieteni, n-avea dusmani. Ca orice om obisnuit, vecinii n-o luau in seama, iar fratii uitau ca exista. Zile intregi habar n-aveau daca mai traieste.

Doar mama ei o ingrijea, ca orice mama, ca si cum ar fi fost un copil obisnuit, dupa toate regulile si obiceiurile Tarii Sucite si-Nvartite. Intr-o zi oarecare, fetita noastra urca in podul casei si isi cauta de joaca, de una singura, asa cum facea de cand se stia. Singuratatea o apasa atat de tare, incat simtea ca inima nu-i mai incape in piept si, curand, o va lasa sa plece unde-o vrea, iar ea se va stinge pe picioare. Nimeni nu ii putea explica de ce ea e altfel decat toata lumea si de ce s-a mai nascut, daca tot trebuia sa traiasca intr-o lume in care nimic nu era cum simtea ea.

De catva timp, tinea un jurnal in care, printre lacrimi si suspine, strecura povesti despre ea, despre viata din Tara Sucita si-Nvartita, si despre oamenii de-acolo, care erau atat de fericiti cu traiul lor, pentru ca asa apucasera de cand se stiau. Dar la ce bun sa tii un jurnal, in care ai scris tot ce era de scris, ai povestit si ce nu era de povestit si care ti-a suportat toate plansetele si framantarile?

Cu o furie care parca nu era a ei, fata rupse paginile jurnalului si le dadu drumul pe ferestruica podului, in chip de avioane. Planoarele de hartie o apucara care-ncotro vazura sau nu vazura cu ochii. Fiecare ajunse in alta parte: in paduricea de la marginea satului, in capita cu fan a vecinului, in calea unui om intors de la camp, prin aer si prin vazduh Dar cine mai statu sa afle pe unde au nimerit paginile smulse din caietul - pana mai ieri - obiectul pretios al fetitei?

Un astfel de avion, prins de un vartej cald de vant, pleca intr-o calatorie mai lunga. Poate ca asa i-o fi fost sortit lui, sa treaca granitele si sa ajunga in mainile unui baietel, care-si asmutea zmeul catre nori Dar in cu totul alt tinut.

Baietelul citi pe nerasuflate ravasul venit, desigur, dintr-o alta lume si fu atat de impresionat de povestea fetitei din Tara Sucita si-Nvartita, incat zile in sir astepta sa mai primeasca si alte vesti Privea ore intregi spre cer si implora Luna si stelele sa-i linisteasca dorinta de a o salva pe fetita nefericita. Era si curiozitate la mijloc, dar martor ii era Cel de Sus ca mai puternic era imboldul de a o cunoaste si de a-i aduce in viata un strop de bucurie.

La el, in Tara Fenomenala, lucrurile stateau mai bine: noaptea era noapte, ziua - zi, bunul - bun si raul - rau. Totul era minunat si nici o umbra de tristete nu intuneca fetele vesele ale copiilor. Parintii, ca toate mamicile si ca toti taticii de pe pamant, aveau grija ca absolut nimic sa nu le lipseasca si zambetul lor sa le insenineze viata.

Baiatul credea ca viata lui si a familiei sale este perfecta. Pana in ziua in care citi ghemotocul de hartie venit de peste mari si tari. Nu prea intelegea la ce se referea fetita cand pomenea despre 'iubire' Cuvantul asta i se parea cel putin curios, nu-l mai auzise niciodata si nu stia daca este ceva de rau sau de bine, daca este ceva care se imbraca sau se mananca, daca este vietate sau lucru pur si simplu. Baietelul se consola singur: 'Nu poate fi ceva atat de grav Voi rezolva cu fortele mele aceasta situatie, doar sunt barbat!!!'.

Isi intreba parintii, bunicii, ii ruga si pe inteleptii tinutului sa-i spuna incotro se afla Tara Sucita si-Nvartita. Dupa cateva zile de interogatorii, desi nu afla mare lucru, porni sa o salveze pe fetita batuta de soarta. Lung ii fu drumul, lungi noptile, grele incercarile si grele desagile pe care le cara dupa el, cu diferite lucruri din Tara Fenomenala. Era sigur ca fetita va recunoaste, printre lucrurile aduse de el, ceva care sa semene, macar, cu ciudatenia pe care ea o numea 'iubire'.

O gasi pe fata cand credea mai putin, tot singura si tot inlacrimata, cu tamplele lipite de geamul de la ferestruica din podul casei. Cand il vazu, fata nu-si putea crede ochilor. Se gandea ca viseaza sau ca a murit si ca ce e in fata ei este, de fapt, viata de dupa moarte. Baietelul - care, cat calatorise, devenise un baiat in toata puterea cuvantului - ii istorisi cum a aflat de ea: cand inca mai manuia zmee de hartie si cand mai credea ca ele or s-alunge ploaia. Fata, buimacita de cele auzite, se hotari, totusi, sa plece cu el oriunde, numai sa nu-si mai duca zilele in tara in care noaptea era zi si ziua - noapte Nici macar fratilor nu le spusese nimic, doar mamei ii lasa un biletel, prin care o instiinta ca pleaca intr-un alt colt de lume, in alta tara, sa-si caute norocul si fericirea.

Pe drumul spre Tara Fenomenala, baiatul ii povesti cum se traieste la el acasa, cu ce se ocupa oamenii, cum dorm, cum mananca, cum arata si mult mai multe despre familia si prietenii lui. Fata il asculta, ca si cum i-ar fi vorbit Destinul insusi. Se ciupea, cand si cand, ca sa afle daca nu viseaza. Era cu-adevarat fericita, desi nu stia prea bine incotro merge si cine este cel care o salva.

La un moment dat, baiatul isi lua curaj si o intreba la ce se gandeste cand spune 'iubire', ca el nu a mai auzit despre cuvantul asta si este singurul lucru pe care nu-l va gasi in Tara Fenomenala, pentru ca lipseste cu desavarsire. Fata tresari si ramase pironita locului. Nu-i venea sa creada 'Am fugit din Tara Sucita si-Nvartita, unde toate lucrurile erau pe dos si, acum, alerg catre tara fara iubire Parc-as fi blestemata!'.

I se parea incredibil: sa pleci de la rau la mai rau Baiatul nu stia ce se intampla: nu crezuse ca e ceva atat de grav sa traiesti fara iubire Nu-si imaginase ca iubirea e de neinlocuit Era ravasit. Fata, la randul ei, cauta o iesire din impas: nu-si putea abandona binefacatorul doar pentru ca el n-o iubea. N-avea s-o iubeasca niciodata si nu era nici o speranta sa se schimbe ceva.

Si daca, totusi?

Ca din cer, ii veni o idee. Il intreba pe micul ei print daca stie sa citeasca. El raspunse, dintr-o suflare, ca DA! Il mai intreba si daca stie sa scrie La fel, el ii raspunse: DA! 'Dar sa canti stii?', aparu o noua intrebare. 'DA! DA! DA!', raspunse baiatul inflacarat. 'Deci, stii sa inveti!', exclama fata usurata. 'DA', raspunse din nou baiatul, nestiind la ce se gandeste ea, daca e un joc de cuvinte, un joc oarecare sau ceva serios. 'Pot, fac orice, numai sa nu te intorci din drum si sa vii, mai departe, cu mine!'.

Fata zambi, pentru prima data mai siret, la gandul ca va avea de muncit, dar nu va fi imposibil Baiatul va trebui, pur si simplu, sa invete sa iubeasca

Si isi vazura de drum Baiatul nu mai intelegea nimic.

Dar stia ca va face tot ce ii va cere fata.

Si ea nu avea deloc pretentii mari.

Voia doar ca el sa invete.

Ce? Nici nu mai conta.

Dragi copii si bunici (sau cei care le cititi), orice poveste adevarata se incheie cu o morala sau cu o formula, cum ar fi: 'Si au trait fericiti pana la adanci batraneti' sau 'si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa'. Dar pentru ca in Tara Sucita si-Nvartita toate erau cu susu-n jos, nici povestile nu aveau un final normal, cu morala si invataminte, ci se terminau in coada de peste. Totusi, pentru ca eroii nostri se indreptau spre Tara Fenomenala, fara iubire, dar cu drag de carte, am putea gasi impreuna un sfarsit al povestii. Voi ce credeti?

A invatat baiatul ce este iubirea?

Sau fata s-a consolat si a uitat ea insasi ca iubirea face sa rasara Soarele intr-o zi ploioasa, infloreste florile pe vreme rea si aduce ploaia cand pamantul e uscat si lipsit de rod?









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2013
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site