CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Tara Sucita Si-Nvartita
de Gabriela Vranceanu Fire
N-a fost odata ca niciodata si nici nu
stim daca va fi, ca sa avem ce povesti Totul e doar un vis
Unul adevarat, asa cum sunt toate visele minunate, mai putin
cele visate cu ochii deschisi, care pot fi si innourate, uneori
Se facea ca, in tinutul despre care vorbim, ziua era noapte
si noaptea era zi, Luna era Soare si Soarele - Luna,
frumusetea era uratenie, iar uratenia - frumusete, binele
era rau si raul - bine, curatenia era mizerie si
mizeria - curatenie, albul era negru si negrul - alb,
tristetea - bucurie si bucuria - tristete, iubirea era ura
si ura - iubire.
Totul era cu susul in jos fata de celelalte asezari. De
aceea, poate, se si chema Tara Sucita si-Nvartita, ca
o placinta dospita. Aici vazuse lumina zilei o
fetita. O fetita ca oricare alta, dar oarecum ciudata
pentru toata lumea din tinut, deoarece, prin ochii ei, lucrurile erau
pe dos.
Ati inteles, desigur, ca pentru ea ziua era lumina,
urata era minciuna si respingatoare - ura. N-avea prieteni,
n-avea dusmani. Ca orice om obisnuit, vecinii n-o luau in seama,
iar fratii uitau ca exista. Zile intregi habar n-aveau daca
mai traieste.
Doar mama ei o ingrijea, ca orice mama, ca si cum ar fi fost un copil
obisnuit, dupa toate regulile si obiceiurile Tarii
Sucite si-Nvartite. Intr-o zi oarecare, fetita noastra urca
in podul casei si isi cauta de joaca, de una
singura, asa cum facea de cand se stia. Singuratatea o
apasa atat de tare, incat simtea ca inima nu-i mai incape in
piept si, curand, o va lasa sa plece unde-o vrea, iar ea se va
stinge pe picioare. Nimeni nu ii putea explica de ce ea e altfel decat
toata lumea si de ce s-a mai nascut, daca tot trebuia
sa traiasca intr-o lume in care nimic nu era cum simtea ea.
De catva timp, tinea un jurnal in care, printre lacrimi si suspine,
strecura povesti despre ea, despre viata din Tara Sucita
si-Nvartita, si despre oamenii de-acolo, care erau atat de
fericiti cu traiul lor, pentru ca asa apucasera de cand se
stiau. Dar la ce bun sa tii un jurnal, in care ai scris tot ce
era de scris, ai povestit si ce nu era de povestit si care ti-a
suportat toate plansetele si framantarile?
Cu o furie care parca nu era a ei, fata rupse paginile jurnalului si
le dadu drumul pe ferestruica podului, in chip de avioane. Planoarele de
hartie o apucara care-ncotro vazura sau nu vazura cu
ochii. Fiecare ajunse in alta parte: in paduricea de la marginea
satului, in capita cu fan a vecinului, in calea unui om intors de la camp,
prin aer si prin vazduh Dar cine mai statu sa afle pe
unde au nimerit paginile smulse din caietul - pana mai ieri - obiectul
pretios al fetitei?
Un astfel de avion, prins de un vartej cald de vant, pleca intr-o
calatorie mai lunga. Poate ca asa i-o fi fost sortit
lui, sa treaca granitele si sa ajunga in mainile
unui baietel, care-si asmutea zmeul catre nori Dar
in cu totul alt tinut.
Baietelul citi pe nerasuflate ravasul venit, desigur,
dintr-o alta lume si fu atat de impresionat de povestea fetitei
din Tara Sucita si-Nvartita, incat zile in sir
astepta sa mai primeasca si alte vesti Privea
ore intregi spre cer si implora Luna si stelele sa-i
linisteasca dorinta de a o salva pe fetita nefericita.
Era si curiozitate la mijloc, dar martor ii era Cel de Sus ca mai
puternic era imboldul de a o cunoaste si de a-i aduce in
viata un strop de bucurie.
La el, in Tara Fenomenala, lucrurile stateau mai bine: noaptea
era noapte, ziua - zi, bunul - bun si raul - rau. Totul era
minunat si nici o umbra de tristete nu intuneca fetele
vesele ale copiilor. Parintii, ca toate mamicile si ca
toti taticii de pe pamant, aveau grija ca absolut nimic
sa nu le lipseasca si zambetul lor sa le insenineze
viata.
Baiatul credea ca viata lui si a familiei sale este
perfecta. Pana in ziua in care citi ghemotocul de hartie venit de
peste mari si tari. Nu prea intelegea la ce se referea
fetita cand pomenea despre 'iubire' Cuvantul asta i se
parea cel putin curios, nu-l mai auzise niciodata si nu
stia daca este ceva de rau sau de bine, daca este ceva care
se imbraca sau se mananca, daca este vietate sau lucru pur
si simplu. Baietelul se consola singur: 'Nu poate fi ceva
atat de grav Voi rezolva cu fortele mele aceasta situatie,
doar sunt barbat!!!'.
Isi intreba parintii, bunicii, ii ruga si pe
inteleptii tinutului sa-i spuna incotro se afla
Tara Sucita si-Nvartita. Dupa cateva zile de
interogatorii, desi nu afla mare lucru, porni sa o salveze pe
fetita batuta de soarta. Lung ii fu drumul, lungi
noptile, grele incercarile si grele desagile pe care le
cara dupa el, cu diferite lucruri din Tara Fenomenala. Era
sigur ca fetita va recunoaste, printre lucrurile aduse de el,
ceva care sa semene, macar, cu ciudatenia pe care ea o
numea 'iubire'.
O gasi pe fata cand credea mai putin, tot singura si
tot inlacrimata, cu tamplele lipite de geamul de la ferestruica din
podul casei. Cand il vazu, fata nu-si putea crede ochilor. Se gandea
ca viseaza sau ca a murit si ca ce e in fata ei
este, de fapt, viata de dupa moarte. Baietelul - care, cat
calatorise, devenise un baiat in toata puterea cuvantului -
ii istorisi cum a aflat de ea: cand inca mai manuia zmee de hartie si
cand mai credea ca ele or s-alunge ploaia. Fata, buimacita de
cele auzite, se hotari, totusi, sa plece cu el oriunde, numai
sa nu-si mai duca zilele in tara in care noaptea era zi
si ziua - noapte Nici macar fratilor nu le spusese nimic,
doar mamei ii lasa un biletel, prin care o instiinta
ca pleaca intr-un alt colt de lume, in alta tara,
sa-si caute norocul si fericirea.
Pe drumul spre Tara Fenomenala, baiatul ii povesti cum se
traieste la el acasa, cu ce se ocupa oamenii, cum dorm, cum
mananca, cum arata si mult mai multe despre familia si
prietenii lui. Fata il asculta, ca si cum i-ar fi vorbit Destinul
insusi. Se ciupea, cand si cand, ca sa afle daca nu
viseaza. Era cu-adevarat fericita, desi nu stia prea
bine incotro merge si cine este cel care o salva.
La un moment dat, baiatul isi lua curaj si o intreba
la ce se gandeste cand spune 'iubire', ca el nu a mai auzit
despre cuvantul asta si este singurul lucru pe care nu-l va gasi
in Tara Fenomenala, pentru ca lipseste cu
desavarsire. Fata tresari si ramase pironita
locului. Nu-i venea sa creada 'Am fugit din Tara
Sucita si-Nvartita, unde toate lucrurile erau pe dos si,
acum, alerg catre tara fara iubire Parc-as fi
blestemata!'.
I se parea incredibil: sa pleci de la rau la mai rau
Baiatul nu stia ce se intampla: nu crezuse
ca e ceva atat de grav sa traiesti fara iubire
Nu-si imaginase ca iubirea e de neinlocuit Era
ravasit. Fata, la randul ei, cauta o iesire din impas:
nu-si putea abandona binefacatorul doar pentru ca el n-o
iubea. N-avea s-o iubeasca niciodata si nu era nici o
speranta sa se schimbe ceva.
Si daca, totusi?
Ca din cer, ii veni o idee. Il intreba pe micul ei print daca
stie sa citeasca. El raspunse, dintr-o suflare, ca DA!
Il mai intreba si daca stie sa scrie La fel, el ii
raspunse: DA! 'Dar sa canti stii?', aparu o
noua intrebare. 'DA! DA! DA!', raspunse baiatul inflacarat.
'Deci, stii sa inveti!', exclama fata
usurata. 'DA', raspunse din nou baiatul,
nestiind la ce se gandeste ea, daca e un joc de cuvinte, un joc
oarecare sau ceva serios. 'Pot, fac orice, numai sa nu te intorci din
drum si sa vii, mai departe, cu mine!'.
Fata zambi, pentru prima data mai siret, la gandul ca va avea de
muncit, dar nu va fi imposibil Baiatul va trebui, pur si simplu,
sa invete sa iubeasca
Si isi vazura de drum Baiatul nu mai intelegea
nimic.
Dar stia ca va face tot ce ii va cere fata.
Si ea nu avea deloc pretentii mari.
Voia doar ca el sa invete.
Ce? Nici nu mai conta.
Dragi copii si bunici (sau cei care le cititi), orice poveste
adevarata se incheie cu o morala sau cu o formula, cum ar
fi: 'Si au trait fericiti pana la adanci
batraneti' sau 'si-am incalecat pe-o sa,
si v-am spus povestea-asa'. Dar pentru ca in Tara
Sucita si-Nvartita toate erau cu susu-n jos, nici povestile
nu aveau un final normal, cu morala si invataminte, ci
se terminau in coada de peste. Totusi, pentru ca eroii
nostri se indreptau spre Tara Fenomenala, fara iubire,
dar cu drag de carte, am putea gasi impreuna un sfarsit al
povestii. Voi ce credeti?
A invatat baiatul ce este iubirea?
Sau fata s-a consolat si a uitat ea insasi ca iubirea face
sa rasara Soarele intr-o zi ploioasa, infloreste
florile pe vreme rea si aduce ploaia cand pamantul e uscat si
lipsit de rod?
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2708
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved