Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Tema si viziunea despre lume intr-o opera dramatica postbelica: Iona de Marin Sorescu

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Creatia dramaturgica de dupa cel de-al doilea razboi mondial cunoaste aceeasi evolutie in privinta problematicii si a tehnicii, in sensul treptatei deschideri spre diversitate si modernitate. Chiar daca nu are nivelul valoric al poeziei, criticii si prozei, o crestere valorica evidenta se manifesta la nivelul conceptiei despre spectacol, al regizarii si interpretarii pieselor de teatru. Totusi, exista numeroase piese de teatru valoroase, scrise mai ales incepand din al saptelea deceniu, al ”liberalizarii” in plan politic si al neomodernismului, in plan literar. Se cuvine a mentiona tragedia lona (1968), piesa cu un singur personaj, conceputa ca un monolog dialogat, de o noutate frapanta in peisajul teatral romanesc.





Iona a fost inclusa in 1974, alaturi de Paracliserul si Matca, dintr-o trilogie dramatica, intitulata sugestiv Setea muntelui de sare. Titlul trilogiei este o metafora care sugereaza setea de absolut a omului superior, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole, realizate prin ironie.

Drama Iona are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai. Iona este insarcinat sa propavaduiasca cuvantul Domnului in cetatea Ninive, caci pacatele omenirii ajunsesera pana la cer. Iona primeste misiunea, dar se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere, trimitand un vant puternic care provoaca o furtuna pe mare. Corabierii banuiesc faptul ca Iona este cel care a atras mania cereasca, asa ca il arunca in valuri. Din porunca divina, Iona este inghitit de un monstru marin si dupa trei zile si trei nopti petrecute in burta pestelui in pocainta, „Domnul a poruncit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe uscat '. Subiectul acestei fabule biblice se intalneste in piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit pentru ca voia sa fuga de o misiune, pe cand eroul lui Sorescu nu savarseste niciun pacat, se afla inca de la inceput „in gura pestelui' si nici nu are posibilitatea eliberarii, de fapt.

Metafora pestelui este viziunea centrala a piesei: in pantecele chitului, Iona se descopera pe sine, ca ins captiv intr-un labirint in care omul este vanat si vanator, condamnat la eterna conditie de prizonier. Iona este constrans la un exil fortat in spatiul singuratatii absolute si cauta mereu comunicarea cu ceilalti, solidaritatea umana, identitatea sinelui in setea sa pentru libertatea de exprimare si de actiune. Imbatranit. Iona iese la lumina dupa ce spinteca ultimul peste, pe o plaja pustie, dar orizontul care i se arata il inspaimanta, pentru ca si acesta este alcatuit dintr-un alt sir nesfarsit de burti de peste, desi crezuse ca e liber: un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul. Acum, senzatia de singuratate este coplesitoare; in haul spațial strajuit de imaginea angoasanta a altei posibile captivitati, Iona se afla, parca, la inceputul lumii. De data aceasta, numarul infinit de obstacole sugereaza ca noua captivitate este definita si irevocabila.Intelege ca vinovat este drumul, el a gresit-o si gandeste o cale inversa pentru a iesi la lumina. Isi striga numele si, in loc de a mai taia burti de peste, in speranta unei libertati iluzorii, isi spinteca propriul abdomen, cu sentimentul de a fi gasit, nu in afara, ci in sine, deplina libertate: Razbim noi cumva la lumina.



Gestul sinuciderii si simbolul luminii din final sunt o incercare de impacare intre omul singur si omenirea intreaga, o salvare prin cunoasterea de sine, ca forta purificatoare a spiritului, ca o primire sufleteasca. Sau, poate, exprima imposibilitatea omului de a iesi din limitele destinului sau. In timpul anilor (?) de sedere in burtile care il gazduisera, Iona isi amintise de sotia sa, ba chiar le ceruse celor doi trecatori (care duceau o barna), s-o caute. Odata ajuns pe plaja, memoria incepe sa treaca in uitare lumea vie, apropiindu-l de alte chipuri (probabil ale lumii moarte): Cum se numeau batranii aceia buni care tot veneau pe la noi cand eram mic? Dar ceilalti doi, barbatul cel incruntat si femeia cea harnica, pe care-i vedeam des prin casa noastra si care la inceput nu erau asa batrani? Impresionanta readucere in memorie a acestor imagini constituie o chemare a neantului; se lumineaza, astfel, si semnificatia celor doi trecatori tacuti – ingeri ai mortii – care urmau sa-i duca sotiei lui Iona scandurile pentru sicriul sau. Ultima parte a replicii lui Iona (si care nu erau asa batrani) creeaza un acut sentiment de fragilitate in fata timpului devorator. Vorbind, ca si pana acum, cu dublul sau, Iona il anunta ca pleaca din nou (probabil in marea calatorie de dincolo de moarte, o noua lume a singuratatii). In acest context, simpla confesiune a omului care are nevoie de ceilalti, E tare greu sa fii singur , rezuma in forma aceasta directa, specifica lui Marin Sorescu, o drama existentiala.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2055
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site