Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu





In centrul romanului sta destinul personajului principal, Ion. In aprecierea acestui personaj trebuie evitat un punct de vedere exclusivist: absolvirea sau condamnarea totala. In realitate Ion este un personaj complex cu lumini si umbre, a carui suflet are parti greu de inteles si de explicat. Complexitatea personajului rezulta din sfasierea dramatica sub impulsul unor solicitari simultane si contrare: glasul pamantului si glasul iubirii.

Departe de a fi un primitiv, un instinctual, Ion traieste o drama deplin motivata social si psihologic. Inca de mic el isi da seama ca traieste intr-o lume in care pamantul reprezinta totul: el conditioneaza pazitia sociala si relatia dintre oameni. In aceasta lume oricat de inzestrat ar fi omul el nu este apreciat dupa calitatile sale, ci dupa holdele de pamant pe care le are. Pamantul este deci garantia unei vieti indestulate si fericite. Asadar nu este vorba in cazul lui Ion de o sete atavica de pamant, ci de o dorinta fierbinte de a trai altfel.

Ion nu este un posedat al posesivunii, ci un om, care doreste sa-si schimbe viata intr-o lume, care nu-i ofera prea multe sanse. Astfel la inceput el isi lucreaza cu harnicie si indarjire pamantul putin si neroditor. Munca sa este insa fara rezultat; Ion se simte umilit de ceilalti. Cearta cu Vasile Baciu, bataia cu George, mustrarile preotului, reprosurile mamei, ca trage la saracie amplifica zbuciumul personajului. Pentru Ion pamantul inseamna mai mult decat stapanirea unui teren intins, inseamna demnitate, inseamna dorinta de a intra in rand cu oamenii. Singura solutie de a ajunge la pamant oferita de lumea in care traieste este casatoria cu o fata bogata. Cum Vasile Baciu nu i-ar fi dat fata de bunavoie, Ion se decide sa o seduca pe Ana. Setea de pamant intalneste in sufletul lui Ion o rezistenta puternica pentru ca Ion nu se hotareste usor sa o ia pe Ana de nevasta. Neputinta de a-si schimba viata il determina sa aleaga aceasta solutie. Defapt in vremea respectiva multi tineri saraci se insurau pentru avere cu fete bogate.

Romancierul insista asupra setei de pamant a personajului; aceasta manifesta fata de pamant un fel de adoratie patimasa: Cu o privire setoasa, Ion cuprinse tot locul, cantarindu-l. Simtea o placere atat de mare vazandu-si pamantul, incat ii venea sa cada in genunchi si sa-l imbratisze. I se parea mai frumos, pentru ca era al lui. Iarba deasa, groasa, presarata cu trifoi, unduia ostenita de racorea diminetii. Nu se putu stapani. Rupse un smoc de fire si le mototoli incet in palme.

In fata holdelor de pamant Ion se simte coplesit; are sentimentul nimiciniei: Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-i. Se simti mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place. Suspina prelung, umilit si infricosat in fata uriasului: Cat pamant, Doamne!

Setea de pamant l-a stapanit pe Ion inca din copilarie: Totusi in fundul inimii lui rodea ca un cariu parerea de rau ca din atata hotar el nu stapaneste decat doua-trei crampeie, pe cand toata fiinta lui arde de dorul de-a avea pamant mult, mult, cat mai mult … Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa: „trebuie sa aiba pamant mult, trebuie !” De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama.

Din momentul in care Ion se hotareste sa o ia pe Ana, el dovedeste o viclenie si o tenacitate calculata. Asistam la o adevarata inscenare erotica: joaca la hora, o cheama la poarta, o ignora cateva zile, o seduce si o paraseste. Daca pana la un punct el poate fi inteles in zbaterea sa pentru pamant, tratamentul inuman fata de Ana este aproape inexplicabil. Lacomia nemasurata a personajului reiese din certurile cu Vasile Baciu caruia ii ia tot pamantul.

Dupa ce obtine pamanturile, Ion se schimba. El dobandeste constiinta noii sale pozitii in lumea satului in ochi avea o lumina mandra, de biruitor, era plin de sine insusi, pe ulita umbla cu pasi mari si cu genunchii indoiti, vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic numai de pamant si avere.

O scena semnificativa este aceea cand Ion, ametit de fericire se apleaca si-si saruta pamantul:

Acuma, stapan al tuturor pamanturilor, ravnea sa le vaza, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase. … Dragostea lui avea nevoie de inima mosiei. Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare…

Sufletul ii era patruns de fericire. Parca nu mai ravnea nimic si nici nu mai era nimic in lume afara de fericirea lui. Pamantul se inchina in fata lui, tot pamantul… si tot era al lui, numai al lui acuma…

Se opri in mijlocul delnitei. Lutul negru, lipicios ii tintuia picioarele, ingreunandu-le, atragandu-l ca bratele unei iubite patimase. Ii radeau ochii, iar fata toata ii era scaldata intr-o sudoare calda de patima. Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa o crampoteasca in sarutari. Intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede. Mirosul acru, proaspat si roditor ii aprindea sangele.



Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecandu-si palmele.

Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate pe pamantul ud. si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor…

Se ridica deodata rusinat si se uita imprejur sa nu-l fi vazut cineva. Fata insa ii zambea de o placere nesfarsita.

Isi incrucisa bratele pe piept si-si linse buzele simtind neancetat atingerea rece si dulceata amara a pamantului. Satul, in vale, departe, parea un cuib de pasari ascuns in vagauna de frica uliului.

Stapanirea pamantului ii da lui Ion senimentul puterii: Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit, in lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori.

Isi infipse mai bine picioarele in pamant, ca si cand ar fi vrut sa potoleasca cele din urma zvarcoliri ale unui dusman doborat. Si pamantul parca se clatina, se inchina in fata lui…

Dupa casatorie trasaturile isi pierd treptat omenescul. In epoca respectiva si alti tineri s-au casatorit cu fete bogate fara sa iubeasca dar s-au resemnat si si-au cinstit familiile (Vasile Baciu). Abia dupa nunta Ion isi da seama ca odata cu pogoanele de pamant primeste si uratica satului.

El manifesta fata de Ana o cruzime si o brutalitate greu de inteles. Atitudinea sa inumana, certurile, bataile, vorbele grele, determina siniciderea Anei. Moartea Anei il surprinde, dar nu il schimba.

Groaza declansata de moartea Anei tine doar o clipa pentru ca gandul lui Ion se indreapta imediat la copil, ca singurul mostenitor al averii socrului sau. Nici moartea Anei, nici a copilului nu-l impresoineaza prea mult, decat in masura in care pamanturile lui Vasile Baciu depindeau de acestia.

Treptat Ion isi da seama ca fericirea nu sta in pogoanele de pamant si in sufletul sau se simte din nou glasul iubirii pentru Florica.

In finalul romanului Ion moare ucis de Geroge, deci printr-o moarte violenta care-i apare ca o pedeapsa pentru ca a vrut prea mult, pentru ca nu s-a stiut opri la timp.

Impotriva intentiei declarate a romancierului de a nu acorda atentie mestesugului stilistic, exprimarea este sugestiva. Romancierul foloseste expresii, comparatii potrivite pentru a fixa un peisaj, o situatie, o atitudine: In sfarsit se apropia craciunul. O iarna uraciosa se zbatea sa coboare pe pamant, dar parca nu avea inca destula putere. Vazduhul cernea mereu fulgi lenesi care se topeau pana sa ajunga jos si se prapadeau in baltoacele de noroi… Ion sosea totusi in toate noptile, nesmintit. Apoi, intr-o seara rascolita de zapada marunta, veni mai devreme putin. Casa zacea in intuneric, neagra ca un bivol adormit.

Constructia romanului este simetrica, alcatuita din:

2 capitole : Glasul pamantului, Glasul iubirii

6/7 subcapitole: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta; Vasile,

Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 938
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site