Universul poetic blagian

"Poetul nu este atat un manuitor cat si un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce starea de gratie." (Lucian Blaga - Elanul Insulei)

"Destinul omului este creatia."

Volume: Poemele luminii (1919)

Pasii profetului

In marea trecere

Lauda somnului

La cumpana apelor

La curtea dorului

Nebanuitele trepte

Poezii

Dramaturgie: Zamolxe

Tulburarea apelor

Daria

Mesterul Manole

Fapta

Invierea

Arca lui Noe

Filozofie: Filozofia stilului

Orizont si stil

Spatiul mioritic

Geneza metaforei si sensul culturii

Trilogia cunoasterii

Trilogia culturii

Trilogia valorilor

Pietre pentru templul meu

Aspecte ale stilului filozofic blagian:

A) Problema cunoasterii

a)Cunoasterea paradisiacal de tip rational se revarsa asupra obiectului cunoasterii insa nu-l depaseste, lumineaza, elucideaza misterul in felul acesta reducandu-l

b)Cunoasterea luciferica de tip poetic, intuitive, este opusa celei paradisiace depasind obiectul cunoasteriiprin adancirea, potentarea misterului

cunoasterea paradisiacal: +dimensiune fanica a obiectului cunoasterii

-mister

Cunoasterea luciferica: +dimensiunea criptica a obiectului cunoasterii

+mister

Conceptul de stil

Este definit de Lucian Blaga ca fiind un ansamblu de trasaturi determinate de factori care actioneaza inconstient asupra comunitatii umane, printre acestea numarandu-se orizontul spatial si temporal, atitudinea fata de acesta ori nazuinta formativa

Obs. Autorul studiaza specificul culturii romanesti pe care-l identifica drept spatiu mioritic deal-vale.(trilogia culturii)

"Metafora" devine figura de stil esentiala si lirismul blagian clasificandu-se in :

a. metafora plasticizanta care urmareste sa dea concretete faptului fara a-i imbogati continutul

b. metafora revelatorie care cauta sa reveleze un mister esential pentru insusi continutul faptului imbogatindu-i continutul

Universul poetic

Principalele teme si motive existente in poezia blagiana:

1. tema iubirii, aceasta fiind perceputa ca o modalitate de cunoastere

2. tema mortii, aceasta fiind surprinsa sub forma unei veritabile contopiri cu universul paradiziac (Gorului)

3. Tema naturii paradisiace (ciclul Pan) - "Pasii Profetului" in care predomina vitalismul, elanul tipic omului infratit cu elementele naturii

4. tema dualitatii : bine/rau

Trup/suflet

Motive: Luminii, noptii, somnului, al marii treceri, nasterii, a venirii in lumina, instrainartea de rosturile fundamentale.

Poetul se autodefineste ca fiind insul bantuit de o serie de intrebari legate de adevaruri de esente( "sunt mai batran decat tine Mama/ si tot asa cum ma stii:/ adus putin din umeri") si plecat peste intrebarile lumii.

Dati-mi un trup, voi muntilor

Poezia 'Dati-mi un trup, voi muntilor' face parte din volumul 'Pasii profetului'
(1921) si da un suflu liric impetuos vitalismului expresionist, puterii launtrice dezlantuite de 'strasnicul suflet' al poetului, care isi cere o materialitate pe masura, depasind, in propensiunea sa catre absolut, cu mult pe cea trecatoare, terestra: 'Numai pe tine te am trecatorul meu trup,/ si totusi/ flori albe si rosii, eu nu-ti pun pe frunte si-n plete,/ caci lutul tau slab/ mi-e prea stramt pentru strasnicul suflet/ ce-1 port.' Poetul nu cade in extazul laudei inutile pentru 'lutul slab' al trupului uman, nu-i pune pe frunte coroana de 'flori albe si rosii', in baza aceleiasi antinomii ireductibile intre alcatuirea fizica precara, efemera si o energie vitala desprinsa dintr-o dezlantuire dionisiaca, nietzscheeana a fiintei.
Trupul nou, cel dorit cu frenezie, reprezinta o extensie cosmica a fiintei, intr-un strigat vital, biruitor, der Schrei-ul expresionist, izvorat din adancurile firii umane. intruparea combina elemente ale perenitatii, telurice si neptunice: 'Dati-mi un trup,/ voi muntilor,/ marilor,/ dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia/ in plin!/ Pamantule larg, fii trunchiul meu,/ fii pieptul acestei naprasnice inimi,/ prefa-te-n lacasul furtunilor, cari ma strivesc,/ fii amfora eului meu indaratnic!' Proiectia enorma a eului liric transforma mersul poetului printre astri intr-un dans cosmic, dionisiac: 'Prin cosmos/ auzi-s-ar atunci maretii mei pasi/ si-as apare navalnic si liber/ cum sunt pamantule sfant.' Omul cosmic dobandeste o maretie titanica, repetand intruparile mitologice ale unui panteism planetar si depasind conditia efemera ' corpului muritor; prin iubire, extinsa la dimensiuni astrale, comuniunea cu universul e totala, figurata prin hiperbole si simboluri memorabile: 'Cand as iubi mi-as intinde spre cer toate marile/ ca niste vanjoase, salbatice brate fierbinti,/ spre cer/ sa-1 cuprind, mijlocul sa-i frang,/ sa-i sarut sclipitoarele stele.' Iubirea, sentiment de profunda contopire cu neptunicul si uranicul, reprezinta, pentru acest homo cosmicus, energia primara a universului.
Sentimentele antinomice ale acestui trup extins la dimensiuni cosmice au si potentialul unor scenarii terifiante: 'Cand as uri as zdrobi sub picioarele mele de stanca/ bieti sori/ calatori/ si poate-as zambi.' Iubirea si ura, sentimente contrare, cu efecte sublime sau devastatoare, transfigureaza binele si raul ca dimensiuni antitetice ale oricarei geneze, poetul aparand, in proiectia sa expresionista, intr-o ipostaza demiurgica, repede infranta, in finalul poeziei, de realitatea fiintei efemere a omului: 'Dar numai pe tine te am, trecatorul meu trup.' Versul nud, fara extensii figurate, incepand cu o conjunctie adversativa, neinsemnata, care frange marele elan dionisiac, inchide brusc poezia, spatiul iluziilor celui care sufera la nesfarsit consecintele caderii ingerilor damnati, inchis in singuratatea trupului sau degradabil, lipsita de imortalitate.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii deschide volumul Poemele luminii al lui Lucian Blaga. Poezia si chiar volumul intreg pleaca de la un simbol dominant in lirica lui Blaga, lumina. Poezia este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul literar precum si rolul creatorului. Spre deosebire de Tudor Arghezi care sugeareaza in poezia 'Testament' tehnici ale creatiei sale, interesul lui Blaga este deplasat spre relatia poet-lume, poet-creatie.

Tema poeziei

Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului. Blaga afirma ca exista doua tipuri de cunoastere: cunoasterea poetica, problematizata ce imbogateste orizontul, numita si cunoastere luciferica si cunoasterea rationala de tip logic, care elucideaza misterul, numita si cunoastere paradisiaca. Structura.

Secvente

Poezia este formata din 3 secvente poetice care se bazeaza pe o relatie antitetica. Prima secventa prezinta perspectiva subiectiva a eului liric asupra lumii, cea de a doua secventa reprezinta perspectiva obiectiva impersonala a celorlalti, iar cea de a treia secventa, concluzia, adauga cunoasterii intuitive sentimentul care o innobileaza. Titlul reprezinta cunoasterea luciferica. Pronumele 'eu' reprezinta atitudinea poetului filozof de a proteja misterele lumii. 'Nu strivesc' exprima refuzul cunoasterii rationale si alegerea cunoasterii poetice. 'Corola de minuni' reprezinta o imagine a perfectiunii, a absolutului in care florile, buzele, ochii, mormintele, reprezinta petalele corolei, adica misterele universului. Inceputul poeziei reprezinta o reluare a titlului, sensul sau fiind intregit de versurile finale. In poezie este prezent lirismul subiectiv evidentiat de folosirea formelor pronominale si verbale de persoana intai fiind o poezie de tip confesiune.

Planuri

Exista doua planuri poetice. Primul plan este cel in care eul liric pledeaza pentru mentinerea si potentarea misterului prin alegerea unei atitudini contemplative in raport cu diferite intrupari (flori-sugereaza vegetalul, ochii-cunoasterea, buzele-afectivitatea, mormintele-moartea). Al doilea plan este planul celorlalti care incearca sa cunoasca rational lumea si prin acest lucru ii spulbera misterul. Exista relatii de opozitie (lumina mea-lumina altora), relatii de simetrie (eu nu strivesc-eu sporesc). 'Lumina altora' semnifica cunoasterea paradisiaca, iar 'Lumina mea' cunoasterea luciferica. 'Largi fiori de sfant mister' exprima emotia poetica, extazul in fata misterelor universului. Cuvantul cheie al poeziei este mister cu sinonimele sale (taina, nepatruns ascuns, intunecata zare, neinteles). Versul este liber, metrica este variabila, iar ritmul este interior, determinat de gandirea metaforica. In poezie este folosit ingambamentul, procedeu prin care ideea dintr-un vers se continua in urmatorul.

Psalm

de Tudor Arghezi (autor canonic)
poezie religioasa

'Te dramuiesc in zgomot si-n tacere
Si te pandesc in timp, ca pe vanat,
Sa vad: esti soimul meu cel cautat?
Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.

Pentru credinta sau pentru tagada
Te caut darz si fara de folos.
Esti visul meu, din toate, eel frumos
Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.

Ca-n oglindirea unui drum de apa,
Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti;
Te-ntrezarii in stele, printre pesti,
Ca taurul salbatec cand se-adapa.

Singuri, acum, in marea ta poveste,
Raman cu tine sa ma mai masor,
Fara sa vreau sa ies biruitor,
Vreau sa te pipai si sa urlu: Este '

    Tudor Arghezi (1880 - 1967), pe numele sau adevarat Ion N. Theodorescu, si-a luat pseudonimu), dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis.
    Ca poet, publica la varsta de 16 ani in revista lui Al. Macedonski, 'Liga ortodoxa', poezia 'Tatalui meu', sub pseudonimul Ion Theo. Primul volum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la varsta de 47 de ani, avand un titlu sugestiv - 'Cuvinte potrivite'-, care-l impune definitiv in literatura romana.
    Lirica existentiala a lui Arghezi este ilustrata de 'Psalmi'. Definit ca poet afiat 'intre credinta si tagada', Tudor Arghezi a creat -intre anii 1927-1967 - 16 psalmi, publicati in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, 'Cuvinte potrivite', iar ceilalti din volumele 'Frunze', 'Poeme noi', 'Silabe', 'Noapte'. Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, ca o poezie 'monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina'. (G.Calinescu)
    Definite: Psalmul este o specie lirica, prin care poetul inalta un imn religios divinitatii, exprimandu-si sentimentele de smerenie si lauda pentru maretia si atotputernicia lui Dumnezeu. Cuvantul psalm vine de la grecescul 'psalmos', care inseamna compunere poetica biblica, avand caracter de rugaciune, oda, elegie sacra.
    Raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii, precum si relatia dintre acestia sunt exprimate de Arghezi tntr-o viziune complexa asupra legaturii sufletesti dintre om si Dumnezeu. In Psalmi, poetul are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si Divinitatea. Dumnezeu este vazut ca spirit justitiar, necrutator, care se manie pentru nelegiuirile oamenilor, dar si darnic si milostiv. Dumnezeu nu poate fi cunoscut de catre om, acesta fiind facut anume limitat in simtire si inteligenta ca nu poata ajunge la El. De la credinta la tagada, de la resemnare la cutezanta, Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dumnezeu.
    Psalmul 'Te dramuiesc in zgomot si-n tacere' a fost publicat in primul volum de poezii al lui Tudor Arghezi, intitulat sugestiv 'Cuvinte potrivite', din 1927.
    Structura, compozitie si limbaj poetic
Psalmul este structurat in patru catrene si este reprezentativ pentru atitudinea filozofica a lui Arghezi, intre credinta si tagada, ilustrand lirismul subiectiv.
    Tema psalmului o constituie tocmai aceasta pendulare a poetului intre a crede neconditionat in Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii, izvorata din nevoia de certitudine a poetului, care cauta dovezi palpabile, contactul direct cu El.
    Strofa intai exprima indoiala poetului privind existenta lui Dumnezeu, pe care il cauta si il pandeste demult: 'Te dramuiesc in zgomot si-n tacere / Si te pandesc in timp, ca pe vanat'. Comparatia din ultimul vers citat ilustreaza dorinta arzatoare a poetului de a avea o dovada concreta, reala a existentei lui Dumnezeu. Nevoia de certitudine a eului liric este reliefata in continuare prin intrebari filozofice, ceea ce inseamna ca a meditat indelung la atotputernicia divinitatii, maretie sugerata de metafora 'Soimul': 'Sa vad: esti soimul meu cel cautat?                 Incertitudinea eului liric exprima o cutezanta impresionanta, deoarece el se intreaba, printr-o interogatie retorica de natura filozofica - 'Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.' -, in sensul ca, in sufletul sau ar putea muri credinta sau, dimpotriva, ar putea deveni smerit, cerand indurare in genunchi.
    Strofa a doua incepe cu crezul filozofic al lui Arghezi - 'Pentru credinta sau pentru tagada' - sugerand pendularea eului liric intre a crede
neconditionat in Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii. Poetul cauta cu infrigurare dovezi palpabile pentru gasirea Atotputernicului - 'Te caut darz si fara de folos' - dar esecul il face neincrezator, credinta ramane pentru el numai un vis frumos, pe care nu cuteaza sa-l alunge: 'Esti visul meu, din toate, cel frumos/ Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada'.
    Strofa a treia evidentiaza iluzia descoperirii lui Dumnezeu, idee sugerata prin comparatia 'Ca-n oglindirea unui drum de apa', care exprima totodata si preocuparea meditativa, de reflectare profunda a eului poetic privind relatia omului cu Divinitatea. Indoiala despre existenta lui Dumnezeu este accentuata in versul 'Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti', printr-o adresare explicita, psalmistul folosind repetitia verbului 'a parea', care exprima incertitudinea, nesiguranta. Credinta ca Dumnezeu a facut lumea este exprimata metaforic, prin simbolul cosmic 'stele' si elementele terestre 'pestii', 'taurul salbatec', psalmistul folosind tot un verb al incertitudinii 'te-ntrezarii', sugerand ca omul este apt pentru a crede ca El se gaseste pretutindeni in univers.
    Ultima strofa este ilustrativa pentru esenta credintei religioase, raspandite prin povestea bibiica a crestinismului. Psalmistul nu renunta la setea de cunoastere, la cautarea certitudinilor care sa ateste, in conceptia sa, existenta lui Dumnezeu. Cutezanta lui nu este manata de orgoliu, nu din ambitie umana doreste sa se masoare cu Dumnezeu - 'Raman cu tine sa ma mai masor / Fara sa vreau sa ies biruitor' -, ci din aspiratie filozofica.
    Cautarea de certitudini, de dovezi palpabile, care sa ateste existenta lui Divinitatii, este ilustrata explicit in ultimul vers al psalmului: 'Vreau sa te pipai si sa urlu: Este! Disperarea si nadejdea totodata, care-l framanta pe poet toata viata si care strabate ca o axa intreaga creatie lirica, sunt aici accentuate de verbul auditiv 'urlu', iar izbanda credintei este evidentiata prin cel mai definitoriu verb care ar putea exprima 'existenta' divind: 'Este!
    In concluzie, relatia omului Arghezi cu Dumnezeu este o permanenta pendulare intre a crede si a tagadui existenta Lui, o continua cautare de certitudini si dovezi palpabile, ceea ce denota framantarea interioara si nelinistea fara sfarsit, de care poetul a fost tulburat intreaga viata.
Limbajul artistic. Stilul psalmilor arghezieni este inspirat atat din literatura religioasa crestina, cat si din limbajul popular si din mitologia autohtona.

    In acest psalm predomina limbajul popular, ilustrat prin cuvinte populare, exprimate mai ales prin verbe - 'te dramuiesc', 'sa te dobor', 'sa ma mai masor', 'sa te pipai', 'sa urlu', pentru a da oralitate stilului, sugerand capacitatea poetului de a comunica in mod firesc si direct cu Dumnezeu.
    Ca figuri de stil, se intalnesc epitete - 'te caut darz', 'visul meu [] eel frumos', 'taurul salbatec', 'marea ta poveste', 'sa ies biruitor', comparafii - 'si te pandesc in timp, ca pe vanat', 'Ca-n oglindirea unui drum de apa', 'Ca taurul salbatec cand s-adapa', care accentueaza indoiala filozofica, precum si metafora de factum populara 'Soimul meu cel cautat', care sugereaza Divinitatea.
    In raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza, in Psaimi, urmatoarele atitudini esentiale: nelinistea, lauda, ironia, revolta, acuza, nadejdea credintei.