Nichita Stanescu - daimonul meu catre mine

Nichita Stanescu - daimonul meu catre mine

Vine focul, imi zise, fii atent vine focul
si-o sa vezi cu ochii pietrele inmuindu-se
si pe caprele negre de stanca inecandu-se
in moalele stancii
Marea, pe dansa chiar o s-o vezi
supta de fluviu si pe acesta
sunt de rauri si pe acestea
supte de izvoare si pe ele
absorbite de setea unei fapturi alergand.
Ai sa vezi, imi spuse Daimonul meu, mie,
ai sa vezi
cum se usuca pestii
si cum se imputesc balenele
cum se evapora meduzele
caci iti zic tie, vine focul, ma auzi ?
- Te aud si ce sa fac eu,
chiar daca te aud ce sa fac eu,
eu ce pot sa fac eu
- Schimba-te in cuvinte, mi-a zis Daimonul,
repede, cat mai poti sa te schimbi
Schimba-ti ochiul in cuvant
nasul si gura
organul barbatesc al facerii
talpile alergatoare,
parul care-a inceput sa-ti albeasca
prea des incovoiata sira a spinarii,
schimba-te in cuvinte, repede, cat mai e timp
- I-am spus Daimonului : tu nu stii ca
vorba arde,
verbul putrezeste
iar cuvantul
nu se intrupeaza ci se destrupeaza
Am pus un sentiment pe bronz si tu stii asta
si a fiert din pricina luminii soarelui
Am dat un nume unui copil
si numele s-a spart de timp si de vrabii
- Stiu asta, mi-a zis Daimonul.
Schimba-te in cuvinte precum iti zic.