Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CREATIVITATEA

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



CREATIVITATEA

Evolutia conceptului de creativitate

2. Contributia principalelor orientari din psihologie la explicarea creativitatii




3.Contributii mai recente

Indicatori ai creativitatii

Modalitati de diagnoza si terapie prin mijloace artistice

Evolutia conceptului de creativitate

Etimologia releva originea notiunii in cuvantul latin creare – a naste, a fauri.

Capacitatea de creatie este o dimensiune permanenta a omului pe parcursul intregii sale istorii si desemneaza, chiar metaforic, o calitate demiurgica, data, se pare, doar acestei specii terestre.

De asemenea, realizarea valorilor culturale (creatia) este motivul intregii vieti sociale, iar omul devine personalitate doar prin educarea sa (comunicarea interumana pe baza valorilor si modelelor culturale) in context sociocultural.

Deci personalitatea umana este, in acelasi timp, creata si creatoare de cultura.

Conceptul de creativitate este impus in psihologie de Gordon Allport (1937), in disputa cu multe altele: talent, imaginatie creatoare, gandire creatoare, gandire divergenta, rezolvare de probleme, etc.

Studii ample au fost realizate de Th. Carlyle (1841) si Francis Galton (1869), iar Louis Terman efectueaza o cercetare longitudinala (de-a lungul unei perioade mari de timp - din 1920, continuata si dupa moartea lui, in 1957), pe baza careia scrie o lucrare monumentala:”Genetic Studies of Genius”. Desi salutabila ca prima abordare experimentala a creatvitatii, aceasta cercetare a alimentat, insa si „cea dintai eroare teoretica si metodologica, cea care identifica in mod abuziv creativitatea cu inteligenta(Anca Munteanu, Incursiuni in creatologie, Ed. Augusta, Timisoara, 1994, p. 29), iar testele de inteligenta devin instrumentele favorite de investigare. S-a dovedit insa ca acestea „sunt o plasa cu ochiuri mult prea largi”, prin care se pierd 70 % din creativi, dupa opinia lui P. Torrance.

In 1926, Catherine Morris Cox si colab. au stabilit nivelul intelectual pentru 300 de genii din diferite domenii, pe baza biografiilor, dar valorile IQ oscilau intre limite prea largi (100 – 200), iar corelatiile cu creativitatea au fost nesemnificative.

In 1922, P. S. Simpson elaboreaza primele teste de creativitate.

Al doilea razboi mondial a pus in evidenta importanta majora a capitalului uman, ca resursa inepuizabila de creativitate care poate schimba si reconstrui lumea. In 1950 se infiinteaza in S.U.A, Comisia pentru Resursele Umane si pentru Perfectionare, care impulsioneaza cercetarile in domeniu.

La University of Southern (California), J.P.Guilford, presedintele comisiei, initiaza primele cercetari in psihologia creativitatii. Fara sa scoata propriu zis creativitatea de sub imperiul inteligentei (gandirea divergenta), aceste cercetari emancipeaza creativitatea ca domeniu autonom de studiu si genereaza interesul deosebit al cercetatorilor..

Cursa pentru cucerirea spatiului cosmic a impus, ca solutie majora, preocuparea pentru valorizarea, dezvoltarea si educarea creativitatii ca o caracteristica general umana, independenta de inteligenta (mai ales de inteligenta exprimata prin rezultatele scolare).

Psihologia creativitatii se orienteaza spre personalitatea creatoare, prin studiile lui F. Barron, D. MacKinnon (dupa 1960) care abordeaza creativitatea ca functie a intregii personalitati.

Odata cu descoperirea asimetriei functionale a emisferelor cerebrale, (1981), s-au dezvoltat numeroasre speculatii privind „specializarea” emisferei drepte pentru functii creative. Studiile riguros experimentale nu au confirmat aceasta viziune simplificatoare.

Inteles in psihologie si ca efect al functionarii psihicului in conditii favorabile (M. Miclea, I Radu, 1991), conceptul actual de creativitate se imbogateste si prin raportarea la teoria inteligentelor multiple.

Plecand de la acelasi tip de observatie ca si Torrance, Howard Gardner (profesor la Universitatea Harvard) a fost intrigat de faptul ca multi copii inteligenti nu au rezultate corespunzatoare la scoala. Exista exemple celebre si in cultura universala (Shakespeare, Picasso, Einstein, Churchill, Freud, N. Stanescu).

In lucrarea sa monografica asupra creativitatii, bazandu-se si pe contributia scolii ramanesti de psihologie, (Paul Popescu-Neveanu, Al. Rosca, Mihaela Roco, Carmen Cretu), Anca Munteanu considera creativitatea o functie a intregii pesonalitati care integreaza inteligenta ca factor esential, alaturi de factorii nonintelectuali.

2. Contributia principalelor orientari din psihologie la explicarea creativitatii

Psihanaliza

Sigmund Freud (1908; 1910) pune la baza creativitatii sublimarea (mecanism de aparare al Ego-ului prin deghizarea si transfigurarea tendintelor Id –ului in simboluri socialmente acceptabile), (vezi S. Freud: Scrieri despre literatura si arta, 1980, Ed. Univers, Psihanaliza si arta, Ed. Trei, 1996 si Totem si tabu, Ed. Mediarex, 1993).

Alfred Adler (1927), considera creativitatea un mod privilegiat de lichidare a complexului de inferioritate, asigurand suprema adaptare a indivizilor de elita (putini) care sunt, dupa Adler, si cei mai utili societatii.

Alti psihanalisti considera creativitatea ca o „consolareinconstienta pentru servitutile dezvoltarii.

Sunt introduse, apoi, conceptele de:

regresie adaptativa (E. Kris,1952) - proces primar de amestec al gandurilor neconstiente (din vis, psihoze, stari modificatre de constiinta) care stimuleaza gandirea creativa

elaborare - prelucrarea materialului obtinut prin procesele primare cu gandirea constienta si lucida (cf. M. Roco, 2001);

O problema controversata in psihanaliza clasica si noua este contributia instantelor constiintei (inconstient/preconstient – constient) si ale structurilor personaliitatii (Sine, Eu, Supraeu) la creativitate.

Dar contributia esentiala a psihanalizei in problema creativitatii este evidentierea rolului factorilor motivatuional –afectivi si ai instantelor inconstiente si subconstiente.

Asociationismul

J. Maltzmann (1960) si S. Mednick (1962) considera creativitatea rezultatul unui proces de asociatie a unor elemente existente din care rezulta combinatii noi, cu atat mai originale cu cat elementele combinate sunt mai diverse – combinatorica.

Gestaltismul

Subliniaza rolul intuitiei (insight) in creatie si ofera camp de actiune psihoterapiei bazate pe experientiere.

Ø   Psihoterapia a aplicat, in tehnicile de grup bazate pe creativitate, ideile despre intuitie si inconstient (K. Lewin, C. Rogers, R. Moreno).

3.Contributii mai recente

H. Gardner (1993) propune un cadru teoretic de analiza a creativitatii cu urmatoarele niveluri:

1. subpersonal – analiza substratului biologic al creativitatii;

2. personal – analiza interactiunii factorilor individuali cognitivi, motivationali si de personalitate;

3. intrapersonal - studiul domeniului de creatie al individului prin:

analiza istorico - biografica,

analiza cognitiva a evolutiei modelelor de gandire;

4. multipersonal – analiza contextului sociocultural al existentei creatorului.

Utilizand cadrul de analiza propus de Gardner, putem prezenta teorii ale creativitatii pentru cele patru niveluri.

La nivel subpersonal, teoria psihobiologica a lui N.Hermann (1982; 1996) pare sa fie una din cele mai complexe teorii privind substratul neurofiziologic al creativitatii.

Modelul sau unifica teoria specificitatii functionale a celor doua emisfere cerebrale cu modelul evolutiv pe trei niveluri a creierului uman (creier reptilian, sistem limbic si cortex) si este reprezentat prin patru zone cu reactivitate specifica :

sistemul cortical - stang / drept – cu functie coordonatoare

sistemul limbic -stang / drept – cu functie de „administrator”.



La nivelul personal, Teresa Amabile (1983; 1997) descrie particularitatile psihocomportamentale al personalitatii creativa. Amabile considera creativitatea ca o caracteristica general umana, deoarece este implicata in deciziile cotidiene. De asemenea, creativitatea este asociata cu motivatia intrinseca.

Dupa T. Amabile, personalitatea creativa are urmatoarele caracteristici:

abilitati profesionale - calificarea / specializarea in domeniu - constituie „materialul individual brut” pentru creativitate si depind de factori ereditari si educationali;

abilitati creative

o     stilul cognitiv,

o     strategiile euristice,

o     stilul de actiune,

trasaturi de personalitate

o     independenta,

o     autodisciplina,

o     toleranta la ambiguitate si frustrare,

o     orientarea spre risc,

o     nonconformismul

motivatia intrinseca - bucuria si satisfactia pe care o procura activitatea.

3. La nivelul intrapersonal creativitatea poate fi evidentiata, sub aspect psihologic, prin metode calitative bazate indeosebi pe analiza datelor biografice si analiza strategiilor si procesului de creatie.

Cercetarile procesului creatiei au evidentiat urmatoatrele etape ale acestuia:

prepararea

incubatia

iluminarea (insight)

realizarea

verificarea / evaluarea

4. Nivelul interpersonal al analizei creativitatii este ilustrat de teoria psihosociala a lui Mihaly Csikszentmihaly (1996),

Autorul considera creativitatea un fenomen rezultat din interactiunea a trei sisteme:

setul institutiilor sociale - care evalueaza si recunosc produsele creatiei / creatorul;

domeniul cultural stabil care conserva si transmite valorile;

individul creator, care aduce schimbari in domeniul respectiv.

4. Indicatori ai creativitatii

Aprecierea creativitatii se raporteaza atat la personalitatea creatoare cat si la procesul si produsele / performantele creatiei.

S.Gollan (1993, apud M.Roco, 2001, p164), evidentiaza categorii de criterii sau indicatori pentru evaluarea:

a) personalitatatii creatoare:

potentialul creativ, verificabil prin teste specifice si caracterizat prin:

o     fluiditate,

o     flexibilitate,

o     originalitate,

o     capacitate de elaborare;

insusirile persoanei creative:

o     motive,

o     atitudini;

b) procesului creativ, caracterizat de :

spontaneitate,

asociativitate,

flexibilitate,

combinatorica;

c) performantei creatoatre / rezultatelor activitatii creatoare, caracterizate de:

eficienta,

utilitate,

noutate,

originalitate, raritate.

5. Modalitati de diagnoza si terapie prin mijloace artistice

Analiza desenelor este o metoda importanta pentru cunoasterea copilului prescolar. Pe baza ei s-au elaborat teste de inteligenta nonverbale, teste proiective si metode terapeutice.

Iolanda Mitrofan (1999, pp.170-190) prezinta modalitati si tehnici expresiv creative utilizate in cunoasterea, educarea si terapia copilului. Alaturi de probele de desen (Testul omuletului, Desenul familiei, s.a) si desenele terapeutice, sunt recomandate exercitiile de fantazare, modelajul, colajul, jocul cu nisip, crearea si relatarea povestilor si povestirilor, metafora artistica, terapia prin jocuri si dramatizari.

Probele de desen pot fi diferentiate in:



a) probe cu valoare dominant diagnostica, de exemplu:

testul omuletului

desenul familiei.

Testul „omuletului” (F. Goodenaugh) indica aspecte ale nivelului dezvoltarii intelectuale in functie de:

nivelul maturizarii psihomotrice;

perceptia schemei corporale;

proiectarea in desen,

dupa indicatorii concreti ai desenului:

o       gradul de completitudine si acuratete;

o       echilibrul general;

o       bogatia detaliilor.

Desenul „ familiei ” (N. Minkowska, M. Porot, N.Fukada, s.a) poate aduce indicii importante asupra perspectivei copilului cu privire la:

sentimentele reale fata de membrii familiei;

situatia si statusul lui in familie;

relatiile dintre membrii familiei si impactul acestora asupra sa.

Principalii indicatori care se analizeaza in desen sunt:

dimensiune personajelor;

pozitia lor in spatiul garfic;

distantele

o       dintre membrii familiei

o       dintre acestia si copil;

culorile utilizate.

b) probe cu valoare dominant terapeutica, de exemplu: pictarea sentimentelor.

Pictura sentimentelor din acest moment cu degetele de la maini sau picioare este o forma de expresivitate simpla, usoara, relaxanta.

Bibliografie

Amabile, T., Creativitatea ca mod de viata. , Editura Stiinta & Tehnica, Bucuresti, 1997.

Badulescu, S.M., Formarea formatorilor ca educatori ai creativitatii, E.D.P., R.A., Bucuresti, 1998.

Bejat, M., Talent, inteligenta, creativitate, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971.

Csikszentmihaly, M., Creativity, Harper Perennial, New York, 1996.

Dumitru, I.AL., Dezvoltarea gandirii critice si invatarea eficienta, Ed. de Vest, Timisoara, 2000.

Freud, S., Psihanaliza si arta, Editura Trei, Bucuresti, 1996.

Gardner, H., Creating minds, (An anatomy of creativity), Basic Books, New York, 1993.

Guilford, J.P.„Creativity”, in: American Psychologist, No.5, pp.444-454, 1950.

Hermann, N. „The creativ brain”, in: NASSP Bulletin, p.36., 1982.

Hermann, N., The hole brain, Business Books, McGrow-Hill, New York, 1996.

Kris, E., Psychoanalitic exploration in art, New York, Univers. Press, 1952.

Miclea, M.; Radu,I., „Creativitatea si arhitectura cognitiva”, in: Radu, I. (coord), Introducere in psihgologia contemporana, Editura “Sincron”, Cluj, 1991.

Mitrofan, I., Psihoterapie experientiala, Editura Infomedica, Bucuresti, 1999.

Munteanu, A., Incursiuni in creatologie, Editura De. Augusta, Timisoara,1994.

Newell, A., Shaw, J.C., Simon, H.A. „Element of a theory human problem solving”, in: Psychological Review, No.65, 1985.

Preda, V., Terapii prin mediere artistica, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2004.

Roco, M., Creativitatea individuala si de grup. Studii experimentale, Editura Academiei, Bucuresti, 1979.

Roco, M., Stimularea creativitatii tehnico-stiintifice, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985.

Roco, M. „Probleme ale stimularii creativitatii individuale”, in: Revista de psihologie, vol.37, nr.1-2, pp.39-47, 1991.

Roco, M. „Testarea disponibilitatii pentru antrenamentul creativ”, in: Revista de psihologie, vol.38, nr.2, pp.135-144, 1992.

Roco, M. „Cerebral preferences and interconnections at highly - creative designers”, in: Revue Roumaine de Psychologie, vol.38, nr.1, pp.11-24, 1994.

Roco, M. „Dominanta cerebrala si creativitatea, in: Reista de psihologie, vol.41, nr.2, pp.115-126, 1995.

Roco, M. „Cercetari asupra persoanelor inalt creatoare din domeniul matematicii”, in: Revista de psihologie, vol.43, nr.3-4, pp.189-200, 1997.

Roco, M. „Abordari psihologice despre creativitate in preajma mileniului III”, in: M.Zlate (coord.), Psihologia la raspantia mileniilor, Editura Polirom, Iasi, Bucuresti, 2001.

Rosca, A., Creativitatea generala si specifica, Editura Academiei, Bucuresti, 1981.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1379
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site