Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


EUL SI PERSONALITATEA IN CONCEPTIA PSIHANALISTILOR DISIDENTI

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic




EUL SI PERSONALITATEA IN CONCEPTIA PSIHANALISTILOR DISIDENTI

Carl Gustav Jung ( 1875- 1961), fondatorul psihologiei analitice, dupa o colaborare de cinci ani ( 1907- 1912 ) cu Freud, nu este de acord cu acesta in ceea ce priveste natura libidoului. Pentru el libidoul este tot o energie, dar o energie vitala nediferentiata, nu o energie eminamente sexuala ( ca la S. Freud). Mai mult, C.G. Jung utilizeaza termenul cu intelesul de energie vitala difuza si energie psihica ce alimenteaza activitatea psihica si face posibile activitati ca perceptia, gandirea sau emotia etc. Energia psihica a libidoului asigura dinamismul personalitatii umane.




Ego-ul reprezinta partea constienta a psihicului si este responsabil cu procesele desfasurate in starea de veghe; are si o functie selectiva de filtru pentru stimulii la cere este supus subiectul si asigura acestuia coerenta, continuitate, identitate si stabilitate in modul cum percepe lumea.C.G. Jung a introdus in psihologie conceptele de introversiune si extraversiune prin care a descris modul cum energia psihica ( libidoul) poate fi orintata spre interior ( tipul introvert) sau spre exterior ( extravert). Fiecare om are in sine ambele orientari, dar una din ele devine dominanta si orinteaza modul de comportare al subiectului. Omul poate fi nu numai intro- sau extravert ci si orientat de functii psihice opuse: gandirea si sentimentul (afectivitatea) care produc functia rationala si sensibilitatea si intuitia care alcatuiesc functia irationala. Desi fiecare om are in sine toate cele patru functii, una din perechi este dominanta, celelale trec in inconstientul personal. Cele doua functii: gandirea si afectivitatea sunt total opuse; gandirea operaza asupra experientelor in termenii de adevarat si fals, iar afectivitatea in termenii de placut- neplacut. Mai mult, daca gandirea evalueaza experientele, sentimentele (afectivitatea) sta la baza lor si le da continut.

Combinand cele patru aspecte- extraversia, introversia, gandirea si intuitia- rezulta opt tipuri psihologice:

extravert- ganditor- tinde sa reprime emotiile; este obiectiv si dogmatic in ganduri si opinii;

*extravert- sentimental- reprima logica; se comporta dupa norme si valori, traditii si norme invatate; sensibil la expectantele si opiniile celorlalti;

*extravert- sensibil- centrat pe placere; cauta noi experiente; foarte adaptabil la persoane si situatii noi;

*extravert-intuitiv- dotat pentru afaceri si politica; creativ, profitor de oameni si situatii; lider incontestabil;

*introvertit- ganditor- dificultati de comunicare; rece si lipsit de consideratie pentru ceilalti;

*introvertit – sentimental- isi reprima gandirea si exprimarrea deschisa a afectivitatii; misterios si inaccesibil; linistit, modest, copilaros;

*introvertit- sensibil- inchis in sine; detasat de cotidian; sensibil la frumos; concentrat pe senzatii si intuitiv;

*introvertit-intuitiv- contact redus cu realitatea; visator; ciudat si excentric.

Inconstientul personal la Jung se aseamana cu preconstientul din teoria lui Freud; contine tot ceea ce a fost uitat sau reprimat; experientele aflate in inconstientul personal se aglutineaza in complexe alcatuite din emotii, amintiri, dorinte, centrate in jurul unei teme. Complexele dirijeza comportamentele subiectului, nu se afla sub control constient, dar, odata formate, poate interfera cu planul constiintei. Originile complexelor poate fi in experintele din copilarie, in cele ancestrale,dar si in viata de adult.

Inconstientul colectiv ( transpersonal) reprezinta nivelul cel mai profund si greu accesibil al inconstientului; el este depozitul experientelor ancestrale, se mosteneste indirect, sub forma latenta, apare ca predispozitie care poate deveni realitate prin anumite experiente individulale. Fiecare generatie, dupa C.G. Jung, are experiente bazale specifice, iar omenirea in totalitatea sa istorica a trait experienta nasterii si a mortii, s-a confruntat cu figuri materne, cu necunoscutul sau teroarea, cu figuri divine sau opusul lor- aceste experiente universale vor marca modul de a percepe si reactiona la datele realitatii.

Aceste experiente ancestrale stocate la nivelul inconstientului colectiv sunt exprimate sub forma de imagini sau simboluri pe care Jung le numeste arhetipuri. Nu sunt bine structurate, ci sunt predispozitii care se pot defini si structura prin experiente actuale, directe. Ele se manifesta in visele si fantasmele oamenilor. Arhetipuri descrise pe larg de Jung: eroul, copilul, Dumnezeu, moartea, puterea, inteleptul. Exista si arhetipuri mai bine conturate si dezvoltate care influenteaza viata psihica in mod sistematic. Aceste sunt: persona, anima si animus, umbra si self- ul.

Pentru Jung, dezvoltarea personalitatii este orientata spre viitor ( auto-actualizare), prin scopuri si obiective, dar si prin nevoia de cunoastere si perceptie corecta a Eu-lui propriu. Persoana prezenta este determinata atat de ceea ce individul doreste sa devina, cat si de trecutul sau. Implicit sistemul psihic este atat orientat teleologic ( de viitor), dar si cauzal ( prin trecut).

Doua principii sunt invocate pentru a explica dezvoltarea pesonalitatii: progresia si regresia, la care se asociaza principiul sincronicitatii ( a fi sincron cu …”cosmosul”- modalitate prin care Jung explica fenomenele paranormale).

Spre deosebire de Freud, Jung este de parere ca dezvoltarea personalitatii nu se opreste niciodata; primii ani din viata nu sunt hotaratori pentru formarea personalitatii. Ego-ul se formeaza cand omul- copil este capabil sa distinga intre sine si ceilalti, iar constienta se formeaza cand subiectul incepe sa spuna „ eu „.

Nasterea psihica se produce la pubertate cand se contureaza forma si continutul psihicului viitorului adult. Deosebit de importanta pentru Jung este varsta intre 35 si 40 de ani cand omul traieste o criza de identitate, convertita intr-o orientate de la extraversie spre intoversie, asociata cu inceperea procesului de auto- realizare, cu tendinta de echilibru dintre constient si inconstient, respectiv de sanatate psihica numita de Jung individuare.



Odata ce aceasta stare a fost atinsa, urmeaza etapa denumita transcendenta- acum polaritatile sunt depasite, iar unitatea psihica atinge apogeul. Individuarea si transcendenta pot fi blocate de factori si conditii nefavorabile ( casatorie nefericita, profesie nestimulativa etc.). Ultimul stadiu al evolutiei omului este varsta inaintata ( senescenta) pe care autorul o aseamana cu varsta copilariei, acum psihicul fiind dominat de procese de natura inconstiente. Se poate spune ca pentru Jung scopul existentei nu il reprezinta reducerea tensiunilor ( ca la Freud), ci individuarea sau autorealizarea. Omul este unic in modul sau de a fi, dar acest lucru este valabil in prima jumatate a vietii, dupa care se formeaza, ceea ce el numeste personalitate universala.

Evaluarea personalitatii si terapia jungiana se realizeaza prin : tehnica asociatiei verbale ( prin care se depisteaza complexele); analiza simptomelor si analiza viselor.

Visele, dupa Jung, nu sunt expresia unor tendinte si dorinte inconstiente, ci au doua functii majore: asigura perspectiva asupra viitorului ( pregatesc subiectul pentru experientele viitoare); asigura compensarea, realizarea unui echilibru intre strucurile psihice aflate in opozitie.

Alfred Adler ( 1870- 1937), disident fata de acelasi S. Freud, introduce in psihologie conceptul de sentiment de inferioritate, pe care il considera mobilul de baza al comportamentului uman. Progresul fiintei umane se origineaza in tendinta de a compensa o inferioritate reala sau imaginara. Experienta inferioritatii incepe in copilarie ca urmare a dependentei si neajutorarii in fata adultilor. Atunci cand copilul nu reuste sa compenseze sentimentul de inferioritate, acesta se intensifica si devine complex de inferioritate, definit ca „ incapacitate de a-si rezolva problemele de viata”.
Sursele complexului de inferioritate: inferioritatea organica, rasfatul si neglijarea. Unii subiecti au tendinta sa supracompenseze complexul de inferioritate care se converteste in complexul de superioritate ( opinie si convingere exagrata cu privire la calitatile si realizarile personale). Scopul evolutiei umane este lupta pentru dobandirea superioritatii ( care este altceva decat complexul se superioritate), obtinerea perfectiunii ( o expectatie spre viitor).

In conceptia lui Adler comportamentul uman este orientat finalist si dirijat de fictiuni, iar fictiunea cea mai cuprinzatoare este idealul de perfectiune sintetizat sub forma conceptului de divinitate. Scopul ultim al omului este obtinerea superioritatii si perfectiunii care subordoneaza multe comportamente pariculare si dezvolta particularitati psihice si deprinderi specifice pe care Adler le numeste stil de viata. Acesta se achizitioneaza in urma interactiunilor sociale, se cristalizeaza intre 4 si 5 ani si este dificil de modificat mai tarziu; ulterior va functiona ca un schelet de baza al caracterului. Stilul de viata depinde de relatia parinte- copil si de ordinea nasterii, iar caracterul este chiar stilul de viata. Deci, stilul de viata nu este predeterminat ci creat de subiect, ramane constant si definitoriu pentru atitudinile si comportamentele subiectului. Adler a utilizat diversi termeni pentru stilul de viata: personalitate, individualitate sau self, pe cel din urma numindu-l si „ forta creatoare a ego-ului”.

Autorul grupeaza problemele de viata in trei categorii: relatiile cu semenii; problemele ocupationale; probleme legate de dragoste. Astfel, Adler postuleaza existenta a patru stiluri de viata bazale, caracteristice modului de abordare a problemelor mentionate. Aceste stiluri sunt:

stilul dominant ( cu interese sociale reduse);

stilul achizitiv ( cel mai raspandit);

stilul evitant ( ezita sa lupte cu dificultatile vietii);

stilul socialmente util.

Optimist cu privire la natura umana, A. Adler argumenteaza ca omul nu este victima propriului destin, poate sa- si creeze propriul self, nu este nici victima instinctelor si a experientelor din copilaria timpurie.

Karen Horney influentata de teoriile lui A. Adler , E. Fromm si de gestaltism, contesta de pe principii feministe psihanaliza ortodoxa a lui Freud. Ea afirma, pe baza observatiilor clinice, ca sursa motivationala la femei nu este invidia penisului, pentru ca si barbatii sunt invidiosi pe femei pentru ca nu pot da nastere copiilor. Ea considera ca forta motivationala principala care sta la baza dezvoltarii personalitatii nu este nici nevoia sexuala, nici agrsivitatea, ci nevoia de securitate. Fortele de natura sociala, nu cele biologice, influenteaza dezvoltatea personalitatii. Securitatea si satisfactia sunt mobilul evolutiei, iar cheia dezvoltarii personalitatii sta in interrelatia dintre parinti si copil. Cele doua nevoi fundamentale, securitatea si satisfactia, au un caracter universal, nevoia de securitate avand un rol prioritar. Obtinerea sigurantei si eliberarea de teama marcheza normalitatea psihica la varsta adulta. Parintii sunt responsabil de formarea sentimentului de securitate la copil; el ( copilul) poate trece peste psihotraume severe ( batai, experiente sexuale timpurii) daca se simte iubit si dorit ( adica in siguranta). Dragostea parintilor nu poate fi mimata, copii au capacitatea intuitiva de descoperi adevarata dragoste. Comportamentele care slabesc sentimentul de secutitate al copilului sunt: preferinta pentru alt frate; pedepse nedrepte; compotament inconstant; promisiuni neonorate; umilirea copilului; izolarea acestuia de ceilalti. Tot Horney a argumentat sentimentul de neajutorare si cel de culpabilitate [„ sentimentul insidios de a se simti singur si neajutorat intr-o lume ostila, sentiment ce invadeaza persoana”], care pot genera anxietatea bazala, reflectata in comportamentul nevrotic.

Exista in cultura occidentala patru moduri de autoaparare impotriva anxietatii bazale:



castigarea afectiunii ( strategia urmata:” cine ma iubeste, nu ma loveste”);

supunerea ( „ daca ma supun, nu voi fi lovit”);

obtinerea puterii („ daca am putere, nu voi fi lovit”);

retragerea ( nimeni nu ma vede, nimeni nu ma va lovi”)

Fiecare strategie este un mecanism de aparare a Eu-lui, orientat spre obtinerea securitatii personale si evitatea durerii; nu au scop pozitiv cum ar fi bunastarea persoanei, dar sunt forte motivationale mai puternice decat nevoile sexuale sau nevoile fiziologice. Aceste mecanisme de protectie a Eu-lui se pot permanentiza, pot deveni componente ale personalitatii si pot influenta decisiv comportamentul individului.

Spre deosebire de Freud, K. Horney are o viziune mai optimista asupra personalitatii umane. Omul nu este dominat de forte de natura biolgica; comportamentul nevrotic, cand se manifesta, este determinat de factori psihosociali care actioneaza in copilarile. Fiecare persoana are in sine capacitatea de a se schimba, iar experientele mai tarzii au o importanta la fel de mare ca cele de la varsa copilariei.

Erich Fromm-( 1900- 1980 )- reprezentant al Scolii de la Frankfurt, dupa ce a emigrat in S.U.A., a fost preocupat sa elaboreze o conceptie integrala aupra omului si naturii umane, in care scop a incercat o revizuire a doi titani care marcau epoca sa , S. Freud cu psihanaliza si Karl Marx cu ideologia. A rezultat o „ sociologizare” a freudismului si o „ umanizare” a marxismului. Dupa Fromm, in om exiata tendinte inconstiente spre rationalitate, creativitate si iubire; dar, daca aceste forte sunt contrariate, ele genereaza drame, nevroze, dezechilibre sufletesi si alienarea ( instrainarea ). Strivit de o societate birocratica, traumatizanta, represiva, omul se dezorienteaza si se alieneaza, fiind redus la un „ lucru”, la o marfa. Idealul pe care il propune este o „ societate sanatoasa”, intemeiata pe iubire. Revolutia preconizata se va intemeia pe autoperfectionarea morala si „ religia iubirii”, pe trecerea omului de la „ a Avea” la „ a Fi”!

Fromm este un teoretician psiho- social, pentru care omul si umanitatea nu sunt dirijati in mod inexorabil de forte biologice sau de instincte. Sexul nu este o forta modelatoare a comportamentului normal sau nevrotic, ci nevoile sociale, cultura au acest rol. Oamenii isi creaza propria natura, fapt dovedit de istoria speciei umane.

Omul traieste in mod paradoxal o dilema fundamentala: libertate versus securitate, este o fiinta care sufera de „ evadarea in libertate”.Oamenii sufera pentru ca stiu ca vor muri, ceea ce ii separa de animale si de restul naturii. Prin mituri, religii si ritualuri vizeaza obtinerea securitatii prin apartenenta la un grup si respecta un set de reguli impuse social.

Cum fug oamenii de libertate si insignificienta? Exista doua cai: dobandirea libertatii pozitive in unirea cu ceilalti oameni prin munca si dragoste, cu posibilitatea de exprimare sincera si deschisa a trairilor emotionale si intelectuale ( altfel spus, crearea unei „ societati umaniste”); alt mod este cel de a castiga securitatea prin „ fuga de libertate”, suprimarea individualitatii si integritatii intr-un regim totalitar ( ca cel nazist din 1930, de exemplu).

Mecanismele psihice pentru castigarea securitatii sunt similare cu cele de evadare nevrotica propuse de K. Horney: 1) autoritarismul; 2) distrugerea; 3) conformarea automata.



Autoritarismul – se manifesta prin tendintele masochiste si cele sadice. Tendinta masochista se asociaza cu inferioritatea si mediocritatea- subiectii resimt dependenta fata de o persoana sau institutie care le anuleaza sentimentul singuratatii. Tendinta sadica se reflecta ca impuls pentru a-i domina pe celilalti si se exprima in trei moduri: a) cauta sa-i faca pe celalti dependenti de ea, pentru a avea putere absoluta aupra lor; b) conducerea ( dictarea) vietii altora si exploatarea lor ; c) dorinta de a-i vedea pe altii suferind si de a cauza suferinte ( nu doar durere fizica, ci si durere si suferinta emotionala, cum este jena sau umilinta).

Distrugerea - opusa autoritarismului, vizeaza eliminarea obiectului fricii si insecuritatii prin „ distrugerea lumii inconjuratore”. Specific uman, tendinta de distrugere poate fi disimulata si „ rationalizata”. Inclusiv dragostea , datoria sau iubirea de tara ( patriotismul) pot reprezenta rationalizari ale tendintei spre distrugere!

Conformarea automata – este un mecanism cu cea mai mare semnificatie sociala. Prin el se anuleaza singuratatea si izolarea si se sterg diferentele dintre subiect si ceilalti. Pasionat de identificarea similitudinilor cu istoria umanitatii re-traita de fiecare om in cursul vietii, cat si de similitudini cu viata animalelor, Fromm aseamana acest mecanism cu „ camelonismul”, cu tendinta unor animale de a „lua culoarea locului”- omul nu mai are nici o identitate, nici un „ eu” real si ia o noua identitate, falsa, dar protectoare, obtinuta prin conformare constanta la regulile sociale.

Dezvoltarea individului in copilarie repeta evolutia speciei umane, in sensul ca el creste si dobandeste treptet independenta si libertate. Creste independeta fata de mama, dar si sentimentul insecuritatii se amplifica. Pentru a evada utilizeaza trei mecanisme:    a) relationarea simbolica; b) distrugerea; c) dragostea ( distantarea).

Fromm este de acord cu Freud asupra importantei extreme a primilor cinci ai de viata, dar nu crede ca personalitatea este definitiv inchiata la acesta varsta; evenimentele tarzii pot fi la fel de importante in influentarea personalitatii.

Ca toate organisme vii, oamenii au trebuinte psihologice fundamentale care cer a fi satisfacute in ordine, pentru a putea supravietui. Nevoile fundamentale, primare, ca cele de hrana, apa sau sex, desi comune cu cele ale animalelor, nu se satisfac de o maniera instinctuala, prin pattern-uri comportamentale innascute, fixe, rigide. Variabilitatea si flexibilitatea caracterizeaza comportamentul uman, care se invata in mediul social, in care se creaza si al doilea set de trebuinte: cele de natura psihica, ca cea de securitate si cea de libertate. Polaritatea dintre presiunea securitatii si tendinta spre libertate este universala; ea creeaza sase nevoi de baza: a) de relationare- derivata din legaturile primare cu natura, devine relatie cu alte fiinte umane, avand corolor „ iubirea productiva”, care poate fi directionata catre acelasi sex ( iubire fraterna), spre sexul opus ( iubire erotica) sau catre un copil ( iubire materna); „ narcisismul” este esuarea in irationalitate a satisfacerii trebuintei de relationare; b) de transcendenta – se refera la nevoia de a se ridica deasupra starii de animal pasiv, prin ratiune si imaginatie, prin creatie; o blocare a creativitatii, din oricare motiv, il face pe om sa devina distructiv; c) de inradacinare- prin care tind sa inlocuiasca legaturile pierdute cu natura printr-o „ inradacinare”, realizata prin fraternizare cu altii, la fel de singuri si dezorientati; aceasta nevoie poate deveni ca o legatura incestuasa cu mama sau cu comunitatea si natiunea [ „ nationalismul- forma noastra de incest…”- cum scria Fromm]; pentru a simti apartenenta, oamenii au nevoie de sentimentul identitatii cu indivizi unici ( modele) sau cu institutii percepute ca fiind prestigioase, de elita; d) conformarea- este un mod nesanatos de a obtine sentimentul identitatii, deoarece identitatea cuiva este definita numai prin calitatile grupului la care s-a conformat, iar Eu-l devine unul fals, „ de imprumut”; e) nevoia de camp de orientare si de devotiune – rezulta din nevoia si capacitatea omului de a rationa si de a imagina; are nevoie sa inteleaga lumea, sa se orinteze in ea fie si printr-un zeu caruia sa se devoteze; f) nevoia de stimulare- ca organism inzestrat cu creier, omul are nevoie de solicitari, de alerta si de activitate care sa-l mentina la niveluri de varf ale performantei.

O serie de compromise intre trebuinte si conditii sociale fac ca persoana sa isi devolte structura personalitatii pe care Fromm o numea orientare sau caracter.

Tipurile de caracter le imparte in doua: tipuri non- productive si productive. Primele includ orientari receptive, explorative, de acumulare si de valorificare care nu sunt moduri sanatoase de relationare cu lumea. Tipul productiv este cel ideal si reprezinta scopul ultim in dezvoltarea umana. Orientarea productiva este o atitudine ce poate fi atinsa de orice fiinta umana, cu toate ca nu poate fi inca o caracteristica pentru nici o societate. La momentul cand scria acest lucru, Fromm aprecia ca structura sociala prezenta poate doar tinde spre tipul productiv prin transformarea trasaturilor non-productive [ spre exemplu, agresivitatea tipului explatativ poate deveni initiativa; tipul acumulativ poate deveni econom etc.].

Ca filosof social, Fromm este optimist, oamenii nu sunt dirijati total nici de forte biologice imuabile, nici de forte politice, sociale sau economice- nu sunt nici o coala alba de hartie pe care sa scrie cultura un text- din contra, ei au o natura proprie, calitati psihologice si potential de a se modela personalitatea si societatea in care traiesc.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 818
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site