Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


GESTUL PSIHOLOGIC

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



GESTUL PSIHOLOGIC

„Sufletul doreste conlocuirea cu trupul pentru ca,

fara membrele acestuia, n-ar putea nici actiona, nici simti.” (Leonardo da Vinci)




In capitolul precedent am spus ca nu putem porunci simtamintelor noastre in mod direct dar ca le putem ademeni, starni si imblanzi cu ajutorul unor mijloace indirecte. Acelasi lucru s-ar putea spune si despre vrerile, aspiratiile, dorintele, poftele, dorurile, elanurile si nazuintele noastre, care desi, fireste, sunt totdeauna amestecate cu simtaminte, se afla in sfera puterii noastre de vointa. In calitati si senzatii am gasit cheia tezaurului de simtire. Dar exista oare o asemenea cheie si pentru puterea de vointa? Da. Si o gasim in miscare (actiune, gest). Va puteti dovedi aceasta voi insiva, incercand sa faceti o miscare puternica, bine conturata, dar simpla. Repetati-o de mai multe ori si veti vedea ca dupa o clipa puterea de vointa creste, intarindu-se din ce in ce mai mult, sub influenta miscarii. Mai departe veti descoperi ca felul miscarii pe care o faceti ii va da puterii de vointa o anumita directie sau inclinatie. Aceasta pentru ca miscarea va destepta in voi o dorinta, vointa sau aspiratie precisa. Astfel putem spune ca forta miscarii agita puterea de vointa, in general. Felul miscarii desteapta in noi o dorinta corespunzatoare, definita, si calitatea aceleiasi miscari scoate la iveala simtamintele. Inainte de a vedea cum pot fi aplicate aceste principii simple in profesiunea noastra, sa luam cateva exemple de miscare pentru a ne face o idee mai larga despre cele spuse mai sus. Inchipuiti-va ca aveti de jucat un personaj care, conform primei voastre impresii generale, are o vointa puternica si fara frau, este stapanit de dorinte despotice, de dominatie. Cautati o miscare potrivita care sa cuprinda toate caracteristicile de mai sus ale personajului si poate, dupa cateva incercari, o s-o gasiti. Daca miscarea este puternica si bine conturata, repetata de mai multe ori, ea va tinde sa va intareasca vointa. Directia fiecarui membru, pozitia finala a intregului corp si inclinatia capului sunt pe cale sa cheme la lumina o dorinta precisa de stapanire despotica. Calitatile care incearca si strabat fiecare miscare a muschilor corpului vor provoca in voi simtaminte de ura si dezgust. Astfel, prin miscare, patrundeti si stimulati adancurile propriului vostru psihic.

Alt exemplu: de data aceasta definiti personajul ca fiind agresiv, poate chiar fanatic, cu vointa mandra. E complet deschis la vointa venita de „sus” si este urmarit de dorinta de a primi, chiar fortat, „inspiratii” de la aceste influente. E plin de porniri mistice, dar in acelasi timp sta cu picioarele bine infipte in pamant si primeste, in aceeasi masura, influente puternice din aceasta lume. In consecinta, e un personaj care poate impaca in sine insusi ambele feluri de influente – de sus si de jos. Pentru exemplul urmator vom alege un caracter care contrasteaza pe toata linia cu cel de-al doilea. Acesta este cu totul introspectiv, fara nicio dorinta de a veni in contact cu lumea „de sus” sau de „jos”, dar nu neaparat slab din aceasta pricina. O calitate nascanda patrunde intreaga sa fiinta. Poate ca ii place chiar singuratatea.

Pentru exemplul ce urmeaza imaginati-va un personaj legat cu totul de viata pamanteana. Vointa sa puternica si egoista este indreptata in mod constant in jos. Toate dorintele si poftele sale pasionate poarta pecetea unor insusiri josnice. Nu simpatizeaza pe nimeni si nimic. Neincrederea, banuiala si defaimarea umplu intreaga sa viata interioara limitata si introvertita. Personajul ocoleste drumul drept si cinstit in viata, alegand totdeauna ocolisurile si cararile intortocheate. Este un tip egocentric si uneori agresiv.

Inca un exemplu: s-ar putea sa gasiti ca forta acestui ciudat personaj sta in viata sa negativa, protestatara. Principala sa calitate vi se pare ca este suferinta, poate cu o nuanta de furie sau indignare. Pe de alta parte, o oarecare slabiciune strabate intreaga sa fiinta.

Ultimul exemplu: De data aceasta, personajul vostru este iarasi un om slab, incapabil de a protesta si de a-si croi un drum prin viata. Este de o mare sensibilitate, inclinat spre suferinta si autocompatimire, complacandu-se a fi plans. Aici, ca si in cazurile precedente, studiind si exersand miscarea si pozitia finala veti experimenta tripla sa influenta asupra psihicului vostru. Trebuie sa retineti in mod obligatoriu ca toate miscarile si interpretarile lor, asa cum s-au demonstrat, sunt numai exemple ale unor cazuri posibile, intru nimic obligatorii pentru apropierea voastra individuala (in cautarea unor miscari cuprinzatoare). Sa le numim gesturi psihologice (G.P.), caci scopul lor este de a influenta, de a modela si armoniza intreaga voastra viata interioara cu scopurile si intentiile sale artistice.

Si acum sa trecem la problema aplicarii G.P. la munca profesionala. Aveti in fata o piesa in care aveti si voi un rol. Nu e inca decat lucrare literara fara viata. Este sarcina voastra si a partenerilor de a transforma lucrarea intr-o piesa vie, scenica, a artei teatrale. Ce aveti de facut pentru a indeplini aceasta sarcina? Incepeti prin a face o prima tentativa de investigatie a personajului, sa-l patrundeti, pentru a sti pe cine veti reprezenta pe scena. Puteti face aceasta folosind gandirea analitica sau aplicand G.P. In primul caz alegeti un drum lung si greu, caci ratiunea –vorbind in general- nu este destul de imaginativa, e prea rece si abstracta. Ea poate slabi si impiedica astfel, pentru multa vreme, capacitatea voastra de a juca. Trebuie sa fi observat faptul ca, cu cat mintea voastra „stie” mai multe despre personaj, cu atat mai putin sunteti voi in stare sa-l reprezentati. Aceasta este o lege psihologica. Puteti sa stiti prea bine care sunt sentimentele si dorinta personajului vostru, dar numai aceasta stiinta nu va face in stare sa resimtiti cu adevarat dorintele sale si nici sa-i retraiti emotiile cu sinceritate pe scena. E ca si cand ai sti totul despre o anumita stiinta sau arta si ai ignora-o in sine. Desigur ca mintea poate sa fie si va va fi de mare ajutor pentru a evalua, corecta, verifica, pentru a aduna si oferi sugestii, dar nu va face toate acestea inainte ca intuitia voastra creatoare sa se fi afirmat si sa-si fi spus din plin cuvantul. Nu trebuie sa va puna in incurcatura faptul ca ratiunea sau intelectul ar trebui sa fie indepartate in pregatirea rolului, acesta este doar un avertisment sa nu apelati la ele, sa nu va puneti sperantele in ele, ci sa le lasati sa ramana in afara, la subsol, pentru a nu impune si a va incurca in efortul creator. Dar daca alegeti o alta cale mai productiva, daca aplicati G.P. pentru a studia personajul, recurgeti direct la fortele voastre creatoare si nu deveniti un actor „tocilar” sau rutinat. Nu putini actori s-au intrebat: „Cum pot sa gasesc G.P. fara ca, inainte de aceasta, sa cunosc caracterul personajului, daca folosirea intelectului nu se recomanda?”



Dupa rezultatele exercitiilor precedente trebuie sa admiteti ca intuitia voastra, imaginatia creatoare si viziunea artistica va dau intotdeauna, pana la urma, o oarecare idee despre ce este personajul, acoperind chiar si prima voastra intalnire cu el. Aceasta poate fi o ghicitoare, dar va puteti sprijini pe ea si o puteti folosi drept trambulina pentru prima incercare de a construi G. P. Intrebati-va care poate fi principala tendinta a personajului si cand gasiti raspunsul, chiar daca acesta nu este decat o sugestie (o aluzie), incepeti construirea cu G.P. bucata cu bucata, folosind la inceput numai mana si bratul. Le puteti repezi inainte in mod agresiv, strangand pumnii daca tendinta trezeste in voi impulsul de a prinde sau a insfaca (lacomie, avaritie, zgarcenie); sau le puteti intinde incet, cu grija, cu retinere si cu precautie, daca personajul merge bajbaind, sau cauta ingandurat si neincrezator in sine; sau puteti ridica in sus amandoua bratele, sprinten si usor, cu palmele deschise in cazul in care intuitia va spune ca personajul vrea sa primeasca sau sa implore, sa venereze ceva. Sau poate ca veti vrea sa le indreptati in jos, aspru, cu palmele intoarse spre pamant, cu degetele incovoiate ca niste gheare gata sa sfasie in cazul in care personajul vrea sa striveasca, sa posede.

Odata pornit pe acest drum, nu o sa vi se mai para greu (lucru care se va intampla de la sine) sa extindeti si sa ajustati miscarea la umeri, la gat, la pozitia capului si a torsului, la picioare, pana cand intregul trup va fi astfel cuprins. Lucrand in acest fel veti descoperi curand ca ceea ce ati ghicit ca e o tendinta a personajului a fost adevarat. Chiar G.P. va vor conduce la aceasta descoperire, fara ca in rol sa se amestece prea mult ratiunea. Uneori s-ar putea sa simtiti nevoia sa faceti G.P. pornind nu de la o pozitie neutra ci de la una pe care o sugereaza personajul. Sa luam cel de-al doilea G.P. care exprima o completa deschidere si expansiune. Personajul poate fi introspectiv sau introvertit si tendinta lui principala se poate defini ca o nevoie de a fi deschis la influentele venite de sus. In acest caz puteti porni de la o pozitie mai mult sau mai putin inchisa, in loc sa porniti de la una neutra. In alegerea pozitiei de plecare sunteti desigur tot atat de liberi ca si in crearea oricarui G.P. Continuati acum sa dezvoltati G.P. corectandu-l si imbogatindu-l, adaugandu-i toate calitatile pe care le gasiti in personaj, conducandu-l incet spre perfectiune. Dupa o scurta experienta veti fi in stare sa gasiti G.P. corect dintr-o data, trebuind doar sa-l imbogatiti, acordandu-l cu voi sau cu simtul vostru indrumator, in timp ce-l conduceti spre versiunea finala. Folosind G.P. ca pe un mijloc de exploatare a personajului, faceti acum mai mult ca oricand. Va pregatiti sa-l jucati. Elaborand, perfectionand, imbogatind si exersand G.P. ati devenit personajul insusi. Vointa si simtamintele voastre sunt trezite si puse in miscare. Cu cat progresati in aceasta munca, cu atat G.P. va dezvaluie in mai mare masura personajul in forma condensata, facandu-va posesorul si stapanul vietii interioare, de neschimbat, a rolului.

Dupa ce ati asimilat continutul unui G.P. si ati lucrat apoi intregul rol in acest spirit, pregatirea detaliilor in repetitiile pe scena va deveni o sarcina usor de indeplinit. Nu va mai trebui sa va abateti si sa bajbaiti fara tinta, asa cum se intampla cand incercati sa imbracati rolul cu carne, sange, tendoane, fara sa-i fi gasit intai sira spinarii. G.P. va da aceasta coloana vertebrala. Este calea cea mai usoara, cea mai scurta si cea mai artistica de a transforma o creatie literara intr-o piesa de arta teatrala. Pana aici am vorbit de G.P. ca fiind aplicabil intregului rol. Dar il puteti folosi tot asa de bine pentru oricare alt segment al rolului, pentru scene separate sau pentru monoloage, daca doriti, sau pentru fraze separate. Calea de a gasi sid e a aplica G.P. in aceste momente scurte este aceeasi ca si pentru intregul personaj. Daca aveti indoiala asupra felului cum ar trebui sa impacati caracterul general al G.P. (cheia) intregului rol, pentru scene separate, urmatorul exemplu va clarifica acest punct. Imaginati-va trei personaje diferite: Hamlet, Falstaff si Malvolio. Fiecare dintre ei se infurie, devine ganditor sau se porneste pe ras. Ei nu vor face insa aceste lucruri in acelasi fel pentru ca sunt caractere diferite. Deosebirile dintre ei vor influenta supararea, starea de meditatie sau rasul lor. Acelasi lucru se va intampla si cu G.P. (cheia) care va influenta toate G.P. mai mici, particulare, sensibilitatea voastra bine dezvoltata pentru G.P. (vezi exercitiul care urmeaza) va va arata in mod intuitiv ce nuante trebuie gasite (elaborate) in G.P. minore pentru a le face sa rimeze cu G.P. Cheie. Cu cat veti lucra mai mult pentru G.P., cu atat va veti da mai mult seama cat sunt de mladioase si ce posibilitati nelimitate au de a le colora cum va place. Ceea ce pare o problema insolubila pentru mintea uscata si calculata e rezolvat in modul cel mai simplu de intuitia creatoare si de imaginatie, din care izvorasc G.P. Pe de alta parte, va puteti folosi de aceste G.P. minore numai atata vreme cat e necesar pentru studierea scenei, monologului etc. Si dupa aceea le puteti parasi cu totul. Dar G.P. cheie al personajului va ramane mereu in voi.

O alta intrebare ce se poate naste in voi este: „Cine imi poate spune daca G.P. pe care l-am gasit este cel mai adecvat personajului?” Raspunsul: Nimeni decat voi insiva! El este propria voastra creatie libera prin care se exprima individualitatea voastra. Este adecvat daca va multumeste ca artisti. Totusi, regizorul este indreptatit sa va sugereze schimbari la G.P. care le-ati gasit. Singura problema pe care v-o puteti pune in aceasta situatie este daca faceti corect sau nu G.P., adica daca tineti sau nu seama de toate conditiile necesare pentru o asemenea miscare. Sa vedem care sunt aceste conditii. Exista doua feluri de miscari. Una pe care o folosim in ambele situatii – actionand in viata sau pe scena -, aceasta este miscarea naturala, uzuala. Cealalta este ceea ce am putea numi o miscare arhetipala (originala), o miscare ce poate servi ca model original pentru toate miscarile posibile de acelasi fel. G.P. apartine celui de-al doilea fel. Miscarile obisnuite, de fiecare zi, sunt incapabile sa ne activeze vointa pentru ca ele sunt prea limitate, prea slabe si particularizate. Ele nu umplu intregul corp, psihic si suflet, in timp ce G.P. ca arhetip le cuprinde pe toate. V-ati pregatit sa faceti miscari arhetipale cand, in exercitiul I, ati invatat sa faceti miscari largi, ample, folosind maximum de spatiu din jurul vostru.

G.P. trebuie sa fie puternic pentru a putea activa si mari puterea voastra de vointa, dar nu trebuie facut folosind o constructie musculara mai mare decat e nevoie caci ea va slabi miscarea exact cand ii mareste forta. Bineinteles ca daca G.P. vostru este violent, asemeni celui pe care l-am ales ca prim exemplu, atunci nu puteti evita folosirea fortei musculare; dar chiar in acest caz, reala tarie a miscarii este mai mult psihologica decat fizica. Ganditi-va la o mama iubitoare strangandu-si copilul la san, cu toata marea putere a iubirii materne, si totusi muschii ei sunt complet relaxati. Daca ati exersat cu grija miscarile de modelare, plutire, zbor si iradiere (vezi cap. I), veti sti ca adevarata tarie nu are nimic de a face cu puterea istovitoare a muschilor. In ultimele noastre doua exemple (5 si 6) am spus ca personajele sunt mai mult sau mai putin slabe. Acum se poate naste intrebarea daca nu cumva miscarea in sine si-ar putea pierde si ea forta in crearea unui personaj slab. Raspunsul este: in niciun caz! G.P. trebuie sa ramana intotdeauna puternic, iar slabiciunea trebuie privita numai ca un atribut al lui. Astfel, forta psihica a lui G.P. (gestul psihologic) va avea de suferit mici schimbari dupa cum il veti face politicos, cu tandrete, cu caldura, cu dragoste, sau cu calitati cum sunt lenea, oboseala, combinate cu slabiciune. Si apoi, actorul si nu personajul face G.P. puternic iar personajul si nu actorul este cel obosit, cel slab. Mai departe, G.P. trebuie sa fie cat se poate de simplu pentru ca misiunea lui este de a indruma psihologia intrinseca a personajului, intr-o forma usor de controlat, de a-l restrange la esenta. Un G.P. complicat nu poate face acest lucru. Un adevarat G.P. trebuie sa fie ca o trasatura de carbune pe panza unui artist inainte de a se apuca de amanunte. Este, ca sa zicem asa, o selectare pe care se va ridica arhitectura complicata a personajului. G.P. trebuie sa aiba o forma foarte clara si bine definita. Orice trasatura vaga existenta in el va va dovedi ca nu este inca esenta, inima, miezul personajului asupra caruia lucrati. Simtul formei, amintiti-va, era implicat in exercitiul de modelare, plutire si alte miscari (cap. I). Este foarte important si tempo-ul in care exersati G.P. dupa ce l-ati gasit. Fiecare trece prin viata intr-un tempo diferit. Aceasta depinde mai ales de temperamentul si de soarta unui om. Acelasi lucru se poate spune si despre personajele din piese. Tempo-ul general in care traiesc ele depinde, in mare masura, de interpretarea voastra. Acelasi G.P. facut in tempo-uri diferite isi poate schimba toate datele, puterea de vointa si susceptibilitatile dupa coloraturi diferite. Luati oricare din exemplete oferite de G.P. si incercati sa-l faceti mai intai intr-un tempo lent si apoi intr-unul mai rapid. Studiati miscarea din primul exemplu. Incetinind tempo-ul, el cheama la lumina in imaginatia voastra un caracter dictatorial, un ganditor abil, capabil sa planuiasca intr-un anumit fel, rabdator si stapan pe sine. Facut repede, intr-un tempo saltaret, el devine un caracter crud, criminal, cu o vointa neinfranata, incapabil de a se purta rational. Multe din transformarile prin care trec personajele in cursul piesei pot fi exprimate numai prin schimbare de tempo in g.p. pe care l-ati gasit pentru ele. (Problema tempo-ului pe scena va fi discutata mai tarziu.)



Ajungand la limita fizica a g.p-ului, cand trupul vostru nu se poate extinde mai mult, trebuie sa incercati inca pentru o clipa (10, 15 secunde) sa depasiti limitele lui, iradiindu-i puterea si calitatile in directia indicata de G.P. Aceasta iradiere va intari mult adevarata forta a miscarii, facand-o sa aiba o mare influenta asupra vietii voastre interioare. A merge inainte este conditia minima de care trebuie sa tina seama pentru a crea un g.p. corect. Sarcina voastra va fi de acum inainte sa dezvoltati o fina sensibilitate a miscarii pe care o faceti.

EXERCITIUL XVI

Luati ca ilustrare g.p. al adunarii calme in voi insiva. Gasiti o propozitie care sa-i corespunda. Aceasta poate fi: „Vreau sa fiu (lasat) singur.” Repetati cuvintele impreuna cu gestul, in asa fel incat calitatea vointei stapanite si a calmului sa patrunda in psihicul vostru si in voce. Apoi incepeti sa faceti usoare miscari de schimbare in G.P. Daca, sa zicem, pozitia capului a fost ridicata, aplecati-l usor in jos si intoarceti privirea in aceeasi directie. Ce schimbare a produs aceasta in psihologia voastra? Ati simtit cumva ca la calitatea de calm s-a adaugat o usoara insistenta, incapatanare? Faceti o noua schimbare. De data aceasta indoiti usor genunchiul drept trecand greutatea trupului pe piciorul stang. G.P. poate capata acum o nuanta de abandon. Ridicati mainile la barbie si calitatea abandonului se va intari si veti fi patrunsi de noi nuante ca inevitabilitatea si singuratatea. Lasati capul pe spate si inchideti ochii: pot aparea calitati de durere si apasare. Intoarceti palmele in afara: autoapararea. Aplecati capul intr-o parte: autocompatimirea. Indoiti cele trei degete de la fiecare mana: poate sa apara o usoara nuanta de umor. La fiecare schimbare spuneti aceeasi propozitie ca sa o acordati cu miscarea. Nu uitati ca aceste exemple nu sunt decat o mica parte din experientele pe care le poate inspira G.P. Sirul lor poate fi nelimitat. Fiti intotdeauna liberi in interpretarea miscarilor si a schimbarilor lor. Cu cat miscarea va fi mai fina, cu atat va fi mai ascutita sensibilitatea pe care o va dezvolta in voi.

Continuati aceste exercitii pana cand corpul – pozitia capului, a umerilor, a gatului, miscarea bratelor, a mainilor, a degetelor, a coapselor, a torsului, picioarelor, directia privirii – va dezvolta in voi reactii psihice corespunzatoare. Luati un g.p., exersati-l o vreme in tempo rar si cresteti apoi gradat, pana ajungeti la cel mai rapid tempo cu putinta. Incercati sa experimentati toate reactiile psihice pe care le inspira fiecare grad de grabire a miscarii (puteti folosi pentru inceput exemplele sugerate mai sus). Pentru fiecare grad de grabire gasiti o noua propozitie potrivita si spuneti-o in timp ce faceti miscarea. Acest exercitiu asupra sensibilitatii va va mari mult, intre timp, si simtul armoniei, psihicul si vorbirea. Cand acestea vor fi dezvoltate la nivel inalt, veti putea spune: „Imi simt trupul si vorbirea ca o continuare directa a psihicului. Le simt ca pe niste parti vizibile si auzibile ale sufletului.” Curand veti observa ca, in timp ce actionati, in timp ce va vedeti de treburi, in timp ce spuneti textul, facand gesturi simple, firesti, G.P. este intr-un fel mereu prezent in spatele gandurilor voastre. El va ajuta si va conduce ca un indrumator nevazut, prieten si ghid, care nu va intarzia sa va inspire atunci cand aveti nevoie de aceasta mai mult decat orice. Va pastreaza creatia intr-o forma condensata si cristalizata. Veti observa, de asemenea, ca viata interioara puternica si colorata pe care ati chemat-o prin G.P. va da o mai mare expresivitate, oricat de rezervat si economic v-ar fi jocul. (Nu cred ca e nevoie sa specific faptul ca G.P. nu trebuie niciodata aratat auditoriului, tot asa cum la un arhitect nu asteapta nimeni sa arate publicului schelaria constructiei in locul lucrarii terminate. G.P. este scheletul rolului si trebuie sa ramana „secretul” vostru tehnic. Daca exersati in grup folosind diferite g.p. pentru fiecare participant, pe langa exercitiile incepute cu exemplul 7 se recomanda urmatorul lucru: Alegeti o propozitie scurta si spuneti-o luand diferite atitudini firesti sau facand diferite gesturi zilnice (nu G.P.). Acestea pot consta din a sedea, a sta in picioare, a va plimba in jurul camerei, a va sprijini de perete, a privi pe fereastra, a deschide sau a inchide usa, a itra sau a parasi o camera, a lua, a pune jos sau a arunca un obiect si asa mai departe. Fiecare miscare sau pozitie a corpului care trezeste o anumita stare psihica va va dicta cum trebuie spusa propozitia, cu ce intensitate, calitate si in ce tempo. Schimbati pozitiile sau miscarile, dar spuneti aceeasi fraza de fiecare data. Va creati in voi simtul armoniei dintre trup, psihic si vorbire.



Acum, dupa ce am dezvoltat suficient expresivitatea, incercati sa creati si o serie de G.P. pentru personajele deosebite, observand toate conditiile descrise mai inainte: arhetip, forta, simplitate etc. La inceput luati personaje din piese, literatura sau istorie, gasiti g.p. pentru oameni pe care ii cunoasteti bine, apoi pentru oameni pe care i-ati intalnit intamplator si pentru scurta vreme pe strada. In sfarsit, creati personaje din imaginatie si gasiti g.p. pentru ele. Ca o treapta urmatoare a acestui exercitiu, alegeti un personaj dintr-o piesa pe care n-ati vazut-o si in care nu ati jucat. Gasiti si elaborati un g.p. pentru el. Asimilati-l complet si apoi incercati sa repetati o singura scena din piesa pe baza G.P. (Daca e posibil cu partener) Si acum ar fi necesar cateva cuvinte de incheiere despre Tempo. Conceptia noastra obisnuita despre tempo pe scena nu face distinctie intre tempo-ul interior si cel exterior. Tempoul interior poate fi definit ca o schimbare rapida sau inceata de ganduri, imagini, amintiri, vreri, impulsuri etc. Tempo-ul exterior se exprima in actiuni sau vorbire rapida sau inceata. Pe scena, tempo-urile interioare si cele exterioare pot merge impreuna. De exemplu: o anumita persoana asteapta cu nerabdare ceva sau pe cineva. Imaginile in mintea sa se urmaresc una pe alta intr-o succesiune rapida, gandurile si dorintele palpaie gonindu-se una pe alta, aparand si disparand; vointa sa este agitata la culme si totusi, in acelasi timp, aceeasi persoana se poate controla in asa fel incat tinuta sa exterioara, miscarile si vorbirea ii vor ramane calme si in tempo rar. Un tempo exterior rar poate merge mana in mana cu un tempo interior rapid, sau invers. Efectul celor doua tempo-uri contrastante, existand simultan pe scena, face o impresie puternica asupra auditoriului. Nu confundati tempo-ul rar cu pasivitatea sau cu un fel de energie in interior. Oricat de rar ar fi tempo-ul pe care il folositi pe scena, voi insiva, ca artisti, trebuie sa fiti intotdeauna activi. Pe de alta parte, tempo-ul rapid al spectacolului nu trebuie sa devina graba evidenta sau o tensiune psihica si fizica inutila. Un trup flexibil, bine antrenat, ascultator, si o tehnica buna de vorbire va vor ajuta sa evitati aceasta greseala facand posibila corectura si folosirea simultana a doua tempo-uri contrastante.

EXERCITIUL XVII

Faceti o serie de exercitii cu tempo-uri interioare si exterioare diferite si contrastante. De exemplu: un mare hotel noaptea. Hamalii, cu obisnuitele lor miscari rapide si indemanatice, cara bagajele de la elevator, le scot afara si le pun in automobile care asteapta si care trebuie sa se grabeasca pentru a prinde trenul de seara. Tempo-ul exterior al hamalilor este rapid, dar ei sunt indiferenti la ingrijorarea musafirilor care se impacienteaza afara. Tempo-ul interior al hamalilor este lent. Musafirii care pleaca, dimpotriva, incearca sa-si pastreze calmul exterior. In interior sunt ingrijorati, temandu-se ca vor pierde trenul. Tempo-ul lor exterior este lent, iar cel interior este rapid.

Pentru exercitiile urmatoare ati putea folosi exemplele din exercitiul XII. Gasiti piesa, propunandu-va sa incercati a gasi diferite tempo-uri in diferite combinatii.

Rezumat asupra gestului psihologic (G.P.):

G.P. activeaza puterea noastra de vointa, ii da o directie precisa, trezeste simtamintele si ne da o viziune condensata a personajului.

G.P. trebuie sa fie arhetipal,puternic, simplu si bine modelat. El trebuie sa iradieze si sa fie facut corect.

Dezvoltati in G.P. sensibilitatea.

Faceti distinctia intre tempoul interior si cel exterior.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 718
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site