Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


LUCRARE DE DIPLOMA - Efectul grupului de apartenenta asupra stimei de sine personale si colective la adolescentii cu deficienta de auz

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Interventie psihopedagogica si educativa
TREBUINTE SI MOTIVE
Teste de dezvoltare - Testele screening
Stresul: modalitati de abordare si strategii de coping
STADIALITATEA MORALA - Laurence KOHLBERG
CREATEVITATEA
PERSUASIUNEA
DIFICULTATILE INTAMPINATE IN CONSILIEREA PSIHO MEDICALA A TINERELOR AFLATE IN CRIZA DE SARCINA
MOTIVAREA IN ORGANIZATII
EVALUAREA RANDAMENTULUI SCOLAR


Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei




Sectia psihopedagogie speciala

LUCRARE DE DIPLOMA

Efectul grupului de apartenenta asupra stimei de sine personale si colective la adolescentii cu deficienta de auz

Argument

De cele mai multe ori individul porneste in a cauta explicatii, prin construirea lanturilor de rationamente, de relatii cauzale, de la aspecte ale propriei experiente. Lucrarea de fata este, de asemenea, rodul unui astfel de rationament deductiv.

Numeroasele ore de practica petrecute in preajma persoanelor cu deficiente m-au determinat sa-mi pun multiple intrebari, in legatura cu propriul set de valori si credinte, in legatura cu perceptia pe care oamenii, in general, o au cu privire la aceste persoane.

Cu o capacitate scazuta de a recepta si emite mesaje verbale, persoanele cu deficiente de auz, cu precadere copiii si adolescentii, prezinta dificultati in procesul de adaptare, proces definitoriu pentru o dezvoltare umana echilibrata. In acest proces de integrare, ce debuteaza inca de la nastere, si se amplifica in perioada preadolescentei si adolescentei, persoanele cu deficientii de auz prezinta, dupa cum afirma H. Herren si D. Colin, in urma cercetarilor, un grad ridicat de izolare si rigiditate manifestata in relatiile sociale.

C. Pufan afirma, la randul sau, ca existenta deficientei de auz determina dezvoltare unei imagini de sine negative, o autovalorizare scazuta datorita caracterului alterat al comportamentului, fata de comportamentul standard al majoritatii.

Observatiile personale mi-au permis sa subscriu acestor opinii datorita rezistentei pe care am intampinat-o initial la primele contacte cu grupul de adolescenti cu deficiente.

Ceea ce mi-a trezit insa interesul a fost situatia paradoxala, in fata careia am fost pusa. Desi initial prin rezistenta, adolescentii cu deficienta au incercat sa mentina unitatea grupului, ulterior acestia au devenit interesati in a-mi facilita accesul la mijloacele specifice de comunicare, in a obtine informatii despre grupul meu de prieteni, comparandu-l ulterior cu cel din care ei faceau parte.

Lucrarea de fata isi propune prin urmare, sa identifice eventualele diferente intre nivelurile de autovalorizare personala ale adolescentilor cu deficienta de auz cat si autovalorizarea ca membru al grupului sau de apartenenta, in comparatie cu care nu prezinta deficienta. Iar pentru ca primele scene ale socializarii sunt desfasurate in cadrul familiei, vor fi vizate, de asemenea si efectele familiei, a mediului de provenienta asupra acestor doua variabile.

CAPITOLUL I

DEFICIENTA DE AUZ

In literatura de specialitate, problematica persoanelor cu deficienta de auz, in special aspectele legate de cunoasterea si educarea acestora, reprezinta domeniul de studiu al surdopsihopedagogiei.

Surdopsihopedagogia, un domeniu stiintific distinct, studiaza particularitatile dezvoltarii psihofizice ale copiilor cu deficienta auditive, precum si mijloacele adecvate compensatorii, instructiv-educative si recuperatorii in vederea desavarsirii constructiei personalitatii si a integrarii, a adaptarii lor depline socio-profesionale. Surdopsihologia si surdopedagogia sunt componente ale surdopsihopedagogiei.

A.Ghergut, defineste surdopsihologia ca si ”componenta a psihologiei speciale care studiaza particularitatile si legitatile specifice ale dezvoltarii psihice a deficientilor auditivi, precum si aspectele psihologice ale procesului de instructie si educare a acestora.” (A. Ghergut, 2005, p. 137)

Surdopedagogia, la randul ei, este o componenta a pedagogiei speciale, care vizeaza studierea problemelor si caracteristicilor educatiei si instructiei deficientilor auditivi.

Toate aceste trei domenii isi fixeaza ca sarcini:

- studierea cauzelor surditatii si particularitatile dezvoltarii psihice a persoanelor cu deficienta de auz

- identificarea tipului si gradului surditatii in vederea interventiei medicale, tehnice compensatorii.

- demararea timpurie a demersului educativ in vederea formarii si dezvoltarii adecvate, a functiilor psihice prin achizitionarea limbajului

- identificarea oportunitatilor de integrare a deficientului in sistemul de scolarizare special si general, pornind de la particularitatile vietii si activitatii copilului, mediul familial si social in care acesta se dezvolta.

- adaptarea continuturilor invatarii la posibilitatile deficientului de auz, prin cunoasterea particularitatilor psihopedagogice ale acestuia.

- familiarizarea deficientilor de auz cu activitatile productive in scopul adaptarii si integrarii lor sociale.

- mentinerea unei relatii de colaborare intre familie, medic si specialist psihopedagog in vederea crearii unui mediu specializat si suportiv psihoafectiv pentru dezvoltarea fiziologica, psihologica si sociala adecvata.

I. 1. Structura aparatului auditiv

O cunoastere adecvata a structurii anatomice si fiziologice a aparatului auditiv faciliteaza abordarea problematicii deficientei de auz.

I. 1. 1. Urechea externa

Urechea externa este alcatuita dintr-o parte osoasa si o creasta partial cartilaginoasa in forma de trompeta, numita pina. Aceasta este o aripioara de marime variabila atasata prin ligamente si muschi de cap. Ea include o cavitate de rezonanta numita 'concha' si un canal auditiv care conduce la timpan sau membrana timpanica. Acest canal dispune de glande sebacee care secreta cerumenul, cu rol in curatarea urechii. Urechea externa, si mai exact proeminentele pavilionului urechii, au o importanta deosebita in localizarea sunetelor, a directiei din care acestea vin spre ureche, indicii cei mai reprezentativi fiind intensitatea si sincronismul undelor sonore.

I. 1.2. Urechea medie

Urechea medie este o cavitate mica umpluta cu aer, situata in spatele timpanului si care contine lantul oscioarelor format din: ciocan, nicovala si scarita. Acesta se intinde de la timpan la fereastra ovala, situata in peretele osos care separa urechea mijlocie de cea interna. Ciocanul este fixat in timpan, nicovala se articuleaza cu ciocanul, iar la celalalt capat cu scarita, care se fixeaza la fereastra ovala. In peretele urechii interne, mai jos de fereastra ovala, se afla o alta fereastra rotunda. Una din functiile lantului oscioarelor este acela de a exercita o presiune asupra ferestrei ovale, presiune deosebit de importanta pentru functionalitatea urechii medii.

Peretele urechii medii are o deschidere si spre trompa lui Eustache, un canal ingust care leaga nazofaringele de urechea mijlocie. Acest canal, in general inchis, se deschide in timpul deglutitiei sau suflarii nasului, pentru a permite egalizarea presiunii in urechea medie.

Rolul urechii medii este de a transmite sunetul de la o sursa externa la urechea interna care este plina de lichid relativ dens.

I.    1. 3. Urechea interna

Urechea interna este un aranjament complicat de tuburi pline de fluide. O parte a urechii interne, numita cohleea, este responsabila de auz, iar cealalta parte, utricula si canalele semicirculare sunt responsabile cu echilibrul.

Cohleea

Cohleea se afla chiar in mijlocul urechii interne si are forma unei cochilii de melc formata din doua spire si jumatate. Fereastra ovala este situata in peretele exterior al carcasei sale osoase. Cohleea se imparte in trei componente distincte: rampa vestibulara, rampa timpanului si rampa cohleara sau medie. Rampa vestibulara porneste de la fereastra ovala, iar rampa timpanica porneste de la fereastra rotunda, cele doua rampe comunicand prin helicotrema, orificiul situat in varful spiralei. Ambele contin perilimfa, un lichida asemanator lichidului cefalorahidian. Rampa cohleara este un compartiment intre cele doua camere care contin endolimfa, lichid asemanator lichidului intercelular.

Rampa cohleara contine terminatii nervoase ale nervului acustic, incluse in doua membrane, membrana bazilara si membrana tectoriala. Se presupune ca exista aproximativ, 30 000 terminatii nervoase dispuse de-a lungul rampei cohleare. Sunetele inalte sunt descompuse de fibra nervoasa aflata mai aproape de fereastra ovala, iar sunetele joase de catre fibrele nervoase situate mai departe de membrana.

Pentru ca sunetele sa fie percepute de o persoana, este necesar ca vibratiile aerului sa fie transformate in vibratii ale lichidului din urechea interna. Acestea la randul lor induc activitate electrica in fibra nervoasa auditiva. Acest fenomen se poate realiza numai cu ajutorul caii de transmisie a urechii. Atunci cand unda sonora ajunge la ascultator, ea se loveste pur si simplu de pavilionul urechii care o directioneaza spre canalul auditiv extern, pana la timpan. Acesta este pus in vibratie ca raspuns la variatiile de presiune, transformand astfel energia sonora in vibratie mecanica.

I.     2.Cauze ale deficientei de auz

Deficienta de auz se poate instala atunci cand, una dintre cele trei componente ale urechii (urechea externa medie sau interna) este afectata datorita unor malformatii sau dereglari anatomo-fiziologice. (I. Tucker si C. Powell, 1991, p. 8)

Probleme ale urechii externe

Afectiuni ale urechii externe pot aparea datorita, unor malformatii ale pavilioanelor, sau a lipsei acestora, datorita unei obstructii ale canalului conductor (dopuri de ceara) sau datorita prezentei unor excrescente osoase.

In canalul auditiv extern pot fi introduse, mai ales de catre copii, diferite obiecte, care desi nu afecteaza auzul, pericliteaza integritatea timpanului sau pot favoriza depunerea cerumenului, provocand astfel pierderea auzului.

Probleme ale urechii medii

Pentru ca sunetul sa se transmita eficient urechii medii, timpanul trebuie sa ramana flexibil si oscioarele sa vibreze libere, iar trompa lui Eustache sa functioneze eficient. Urechea medie este captusita in intregime de o membrana mucoasa si orice infectie acuta (otite) cuprinde intreaga ureche medie. Orice infectie ale caii respiratorii superioare se poate intinde si la urechea medie. Inflamatia vegetatiilor adenoide obtureaza orificiul faringian al trompei lui Eustache si, dupa un timp, presiunea in urechea medie scade si secretia mucoasa a trompei se scurge in urechea medie. Presiunea negativa din urechea medie determina o intarire a membranei timpanice si lichidul, care intre timp s-a transformat in puroi deregleaza miscarile oscioarelor. De asemenea in cazul unor leziuni sau malformatii ale oscioarelor, precum si in cazul perforarii membranei timpanice, auzul este afectat semnificativ.

La copii cu Sindrom Down, conductul auditiv este mai ingust si exista o predispozitie la reactii alergice ale mucoasei tractului respirator superior si ale urechii interne. Acestea sunt, prin urmare, foarte vulnerabili la afectiuni ale urechii medii.

Probleme ale urechii interne

Prezenta unor leziuni sau malformatii ale canalului semicircular sau cele situate la nivelul membranei bazilare pot cauza o deteriorare notabila a auzului.

Deficienta de auz poate fi prezenta in diferite grade, acestea sunt clasificate de, Biroului International de Audio-Fonologie (BIAF) astfel: (Deficienta de auz - Mariana Popa p.35)

Gradul

Pierderii de auz

Tipul pierderii de auz

Caracteristicile    capacitatii auditive

0-20dB

AUDITIE NORMALA

Aude conversatia fara dificultati

20-40dB

DEFICIENTA DE AUZ LEJERA

HIPOACUZIE USOARA

Poate auzi conversatia daca nu este stearsa/ indepartata

40-70dB

DEFICIENTA DE AUZ MEDIE

HIPOACUZIE MEDIE

Poate auzi conversatia de foarte aproape cu dificultati. Necesita protezare.

70-90dB

DEFICIENTA DE AUZ    SEVERA

HIPOACUZIE SEVERA

Poate auzi zgomot, vocea, unele vocale. Se protezeaza

Peste 90dB

DEFICIENTA DE AUZ PROFUNDA

SURDITATE (COFOZA)

Aude sunete foarte puternice, care provoaca si senzatie dureroasa. Se protezeaza cu proteza speciala

I. 3. Clasificari ale deficientelor de auz

Tipurile de deficiente de auz au fost de-a lungul timpului clasificate in functie de mai multe criterii. Pornind de la afectiunile diferitelor componente ale aparatului auditiv, prezentate anterior, putem identifica: deficienta de transmisie care apare, atunci cand, atat urechea externa cat si cea medie sunt afectate, deficienta de perceptie sau nuro-fiziologica, apare cand urechea interna este afectata, si deficienta mixta, care apare atunci cand, atat urechea externa, cea medie cat si cea interna este afectata. Surditatea centrala este de asemenea prezentata.

Deficienta de transmisie (sau surditatea de conducere)

Acest tip de deficienta este rezultatul unui “blocaj” care se iveste in calea sunetului, in trecerea lui de la exterior spre urechea interna. Pierderea auzului in cazul surditatii de transmisie este, deci, consecinta unor obstructii ale canalului auditiv extern, consecinta unei boli care pune in imposibilitate trompa lui Eustache de a mai mentine o comunicare intre faringe si urechea medie, sau consecinta unui deficiente al urechii medii in sine.

In cazul acestui tip de deficienta, perioadele in care persoana aude bine se interpun perioadelor in care intervin diversi factori in calea transmisiei. Desi unele cercetari au aratat ca aceste tulburari ale auzului nu influenteaza dezvoltarea individului, sunt precizate si studii care au subliniat existenta unor dificultati in achizitionarea limbajului si vorbirii. Acestea sunt asociate cu probleme pe termen lung in dezvoltarea intelectuala, in achizitionarea cunostintelor. Studii efectuate de Webster, Banfard si Sanders (apud. M. Popa, 2002) intre 1984-1986 au aratat ca, in cazul copiilor care au suferit otite medii repetate in primul an de viata, au fost afectate laturi ale fiziologiei vorbirii, bogatiei vocabularului, maturitatii gramaticale, intelegerii, expresivitatii, memoriei auditive, precum si a deprinderii de a asculta. Prin acelasi studiu se evidentiaza o anumita deficienta in campul social si cel al adaptarii sociale, exprimata sub forma lipsei de implicare in contactele sociale, lipsei de motivatie pentru invatare, existenta unei concentrari limitate a atentiei.

Deficienta de perceptie sau neuro-senzoriala (surditatea de perceptie)

Acest tip de deficienta este provocat de leziuni ale urechii interne, leziuni ale nervilor auditivi precum si cele situate la nivelul centrilor nervosi din creier. Ea apare datorita unei pierderi a functiei organului receptor din urechea interna sau a nervului auditiv, indiferent de cauza. Cea mai frecventa surditate de perceptie este cea labirintica, fiind cauzata de infectii, leziuni vasculare, accidente profesionale (traumatisme sonore) . Deficientii cu surditate de perceptie nu aud frecventele inalte. La acestia amplificarea produce un zgomot care le mascheaza pe acestea, tonurile grave fiind auzite inainte .

Deficienta mixta (surditatea mixta

Acest tip de deficienta, in formele sale severe, determina o perceptie aproape inexistenta a sunetelor reduse ca intensitate. Ea poate avea drept cauze, otita medie cronica, sechele postoperatorii, traumatismele craniene, sifilisul congenital.

Deficienta centrala

Aceasta ia nastere prin lezarea nervului auditiv datorita unor traume sau tumori ale nervului auditiv sau alte tumori care, prin compresie asupra nervului produc lezarea acestuia. Unele boli ca encefalita, hemoragiile cerebrale, traumatismele craniene pot duce la lezarea unor nervi auditivi si pot produce surditate centrala.

In clasificarea lui N.Bringuer (C. Pufan, 1982, p.41) sunt grupate tipurile de deficiente de auz, in functie de etiologia lor, in doua mari categorii: ereditare si dobandite.

1. Surditatea ereditara prezinta trei tipuri:

a)      Tipul Siebenman care presupune lezarea capsulei osoase si leziuni secundare ale celulelor senzoriale si ganglionare ale fibrelor nervoase.

b)      Tipul Sheibe care presupune atrofia nicovalei cu lezarea elementelor senzoriale ale canalului cohlear.

c)       Tipul Mondini presupune leziuni ale ultimelor spirale, ale canalului cohlear sau dilatarea canalului cu disparitia a doua rampe, atrofia nervului cohlear si a ganglionilor.

Pe plan clinic pot fi distinse tipuri de deficienta fara malformatii si sindroame asociate.

Cele fara malformatii asociate pot fi ne-evolutive sau evolutive.

Principalele categorii de sindroame sunt:

- surditate insotita de lezarea genetica a altor organe, care afecteaza adesea urechea externa si pe cea mijlocie si poate duce la o surditate de perceptie;

- surditate insotita de lezare tesutului conjunctiv;

- surditate insotita de o maladie metabolica (maladia Hurler);

- surditate insotita de procese de abiotrofie (lezarea ochilor, rinichilor, tesutului nervos).

Surditatea dobandita poate fi prenatala, neonatala si postnatala.

a)          Surditatea prenatala poate fi determinata de unele afectiuni ale mamei in perioada graviditatii: maladii infectioase ca tulburarile metabolice sau endocrine; incercari de a provoca avortul, hemoragii repetate, diabet.

b)          Surditatea neonatala se produce, de obicei, datorita nasterii premature, anoxiei neonatale, traumatismelor obstretice, inertiei uterine, sau a incompatibilitatii intre grupele sanguine.

c)           Surditatea postnatala poate fi, indeosebi, de natura infectioasa. Poate fi intalnita in cazul meningitei, tifosului, encefalitei post vaccinale, toxice, traumatice.

H. R. Myklebust (apud. M. Popa, 2002, p. 45) clasifica deficienta tinand seama de patru factori variabili sau fundamentali:

1) Gradul de surditate ( pentru a se putea distinge intre surditatea si ceea ce autorul numeste “duritate de auz”)

2) Factorul timp (varsta la care a aparut fenomenul pentru a se putea distinge intre surditatea congenitala si cea dobandita)

3) Factorul cauzal care poate fi extern sau intern

4) Originea fizica a deficientei (localizarea eventualelor leziuni)

5) Presbiacuzia (pierderea fireasca a auzului, la varsta avansata)

6) Asurzirea (lipsa de auz dupa ce s-a format limbajul)

I. 4. Particularitati in dezvoltarea psiho-fizica a persoanelor cu deficienta de auz

O expunere eficienta a particularitatilor de dezvoltare psiho-fizica a deficientului de auz, se poate realiza prin realizarea unei comparatii intre nivelului evolutiv, atins intr-o anumita perioada, atat de deficientului de auz cat si de auzitorului. Vizand aceste diferente, in cartea sa, „Psihopedagogia speciala Deficienta de auz”, Ilie Stanica face precizari cu privire la cateva din aspectele specifice persoanelor cu deficienta de auz

Daca la persoanele auzitoare dezvoltarea fizica generala si cea a motricitatii este normala, persoanele cu deficienta de auz, prezinta o dezvoltare aproximativ normala a aparatului respirator, cu o respiratie fonatoare minimala, precum si o intarziere in aparitia mersului Reflexul de orientare si aparare, se dezvolta normal la copii auzitori, dar poate fi chiar inexistenta la copii cu deficienta de auz, echilibrul si orientarea dupa stimulii auditivi fiind grav afectate mai ales in cazul existentei unui traumatism la nivelul urechii interne.

Structurile ritmice corporale se formeaza la persoanele auzitoare pe baza simtului auditiv si imitatiei, insa in cazul deficientilor acestea se formeaza prin exersari la nivel vizual si tactil, cat si prin imitatie, asemenea auzitorilor.

Dupa cum precizeaza C. Pufan (C. Pufan, 1982) majoritatea persoanelor cu deficienta de auz sunt sanatoase din punct de vedere al structurii scoartei cerebrale. Acestia dispun de un aparat auditiv partial activ sau chiar inactiv, insuficient dezvoltat in vederea sprijinirii functiei comunicarii verbale. De aceea calea verbal-motrica se modifica prin compensatie, obtinandu-se un traseu fiziologic specific. Semnalele cu caracter de comunicare se vor transmite la scoarta cerebrala a deficientului in mod deosebit, prin analizatorul motric si cel vizual. La deficientii de auz, zona de proiectie a analizatorului verbo-motric nu va deveni pasiva, ci va inregistra o intensificare a activitatii pe masura ce se vor obtine tot mai multe succese in procesul demutizarii.

Mimica si gestica deficientilor de auz dispun de caracteristici semnalizatoare specific umane. Indeplinind rolul de limbaj, mimico-gesticulatia poseda functia de comunicare, precum si pe cea de cunoastere. Ea sprijina dezvoltarea gandirii, fiind in interdependenta cu gandirea in imagini, specifica deficientilor de auz, si exprima rezultatele gandirii in imagini.

Mimico-gesticulatia include caracteristici ale primului sistem de semnalizare (de natura senzorio-perceptiva la care facea referire I. P. Pavlov), dar si multe dintre cele care apartin celui de-al doilea sistem de semnalizare (functia de comunicare umana). Cel de-al doilea sistem de semnalizare se formeaza si se educa in conditiile solicitarii si invatarii vorbirii.

In lumina acestor considerente, raportul dintre mimico-gesticulatie si sistemele de semnalizare este conditionat prin deosebirile care exista intre modalitatile de comunicare ale persoanelor cu deficienta si ale celor auzitoare. Printre deosebirile esentiale care se remarca, este aceea ca, semnalele cu care se opereaza sunt diferite ca structura. La auzitor, semnal al primelor semnale este cuvantul, deci exprimare orala si scrisa, la deficientii de auz, gestul mimico-gesticulatia. O alta deosebire este aceea ca in sine caile prin care se transmite acest semnal la scoarta cerebrala nu sunt aceleasi. Desi nu difera intru totul, (la auzitori fiind analizatorul auditiv, verbo-motor, vizual si motric, la deficientul de auz, in special, analizatorul vizual si motric), ele isi reduc ponderea, recurgand la activizari specifice. Asa se explica faptul ca rolul conducator in procesul insusirii limbajului il detine analizatorul vizual, care, in interactiune cu cel motric orienteaza si controleaza actiunea mainii. La fel putem spune despre insusirea si folosirea gesticulatiei.

Ca si limbajul cuvintelor, mimico-gesticulatia indeplineste functia de comunicare, dispune de un caracter social-istoric, evident, se formeaza si evolueaza in societate, prin continut sau obligand diversele schimbari ale structurilor si substructurilor societatii.

Cu precadere, in secolul XX, au fost realizate nenumarate studii cu privire la dezvoltarea psihologica a persoanelor cu deficienta de auz. Principalele ipoteze vehiculate, sunt legate de existenta unei specificitati in dezvoltarea psihologica a persoanelor cu deficienta de auz, spre deosebire de cele auzitoare, doar temporara, pana cand limbajul va fi insusit pentru a deveni instrumentul gandirii si mijloc de comunicare. Sintetizand concluziile acestor studii, Constantin Pufan (Ilie Stanica, 2001, p.56) afirma: “Majoritatea specialistilor care se preocupa de problemele psihologice si pedagogice ale persoanelor cu deficienta de auz nu mai pun la indoiala, faptul ca, surdul poseda gandirea dupa cum poseda si limbajul, ca gandirea lui este obiectuala, in imagini, iar limbajul este mimico-gestuar. Atat gandirea cat si limbajul surdo-mutului se desfasoara, insa, in cadrul unor anumite limite, fiind conditionate atat de posibilitatea imaginilor generalizate, cat si de cele ale sistemului de comunicare mimico-gestual. ”

Ganguritul si faza de lalalizare care apar in primele luni de viata si sunt destinate sa pregateasca aparatul de emisie pentru vorbire, se dezvolta in parametrii specifici la persoanele cu deficienta de auz. Ganguritul apare in mod normal, dar dispare foarte repede, nefiind urmat de lalalizarea, iar jocul cu sunetele, specific acestei varste cronologice (5-6 luni) este absent. In ceea ce priveste limbajul, el apare spontan, treptat, incepand de la o varsta mica (11-16 luni), insa la copii cu deficienta de auz limbajul va avea o aparitie organizata, drijata, cu ajutorul familiei si a specialistului. Asadar, daca prin cuvinte sunt acumulate si sistematizate, in mod normal, notiunile, rezultate ale cunoasterii, la deficientii de auz, reprezentarile sunt folosite ca analogii ale notiunilor. Limbajul deficietilor de auz uzeaza de mimico-gesticulatie, precum si de imagini generalizate. Dificultatile intampinate in achizitionarea vocabularului precum si in exprimarea ideilor creeaza deseori falsa impresie de retard mintal.

Senzatiile si perceptiile auditive, care apar, clar si natural, prin stimularea aparatului auditiv la persoanele auzitoare pot fi la deficientii de auz mult diminuate sau chiar absente. Iar reprezentarile la randul lor sunt doar imagini generalizatele obiectelor si fenomenelor percepute anterior cu o incarcatura evidenta vizual-motrica, neavand valoare semiconceptuala.

Spiritul de observatie detine un rol important in viata psihica atat a auzitorilor cat si a deficientilor de auz. Evoluand ca perceptie premeditata, orientata spre un anumit scop, spiritul de observatie este axat pe anumite modele operationale, in special pe modelele perceptiilor si ale reprezentarilor.

Spiritul de observatie, are o deosebita importanta in procesul invatarii cat si in dezvoltarea psihica, in structurarea si modificarea conduitei. El conditioneaza, dar este si conditionat in acelasi timp de toate procesele psihice, de atentie, motivatie, personalitate in ansamblu.

Comparand spiritul de observatie prezent la auzitori cu cel al deficientilor de auz, se pot evidentia anumite specificitati. La auzitori, el este solicitat si mentinut mai ales de cuvant, cu ajutorul motivatiei ce implica rezultatele informatiei venite pe baza mecanismelor fiziologice integrate, deci, pe cale auditiva, vizuala, olfactiva.

La deficientul de auz, factorul declansator al spiritului de observatie este imaginea intuitiva, precum si vibratiile bruste, trepidatiile. In orice imprejurare, componentele vizuale au tendinta de a trece repede pe primul plan, atat izolat, cat si in combinatii. Se creeaza, deci, prioritati perceptive, dand posibilitatea implicarii si altor elemente de factura psihologica mai inalta, in declasarea spiritului de observatie.

Gandirea, se afla in stransa corelatie cu dezvoltarea limbajului si opereaza in plan conceptual cu simboluri verbale, in cazul persoanelor cu deficienta de auz, insa, ea opereaza cu simboluri iconice, cu reprezentari. Prin urmare gandirea persoanelor cu deficienta de auz, prezinta un pronuntat caracter concret, posibilitatile de abstractizare fiind proportionale cu cele de a utiliza limbajul, iar generalizarile se pot utiliza doar la nivelul admis de senzorialitate.

Analiza si sinteza sunt, slab dezvoltate, datorita lipsei antrenamentului in realizarea operatiilor logice. In timp ce, comparatia, operatie a gandirii ce se realizeaza prin intermediul analizei si sintezei, pe baza cuvintelor, fara a fi absolut necesara prezenta materialului intuitiv, la persoanele cu deficienta de auz, capata un caracter procesual. Pornind de la concret, obiectual, utilizand operatii ca analiza si sinteza, deficientul de auz reuseste sa determine o comparatie, initial in prezenta materialului intuitiv, si ulterior, in absenta acestuia, cu ajutorul reprezentarilor.

Memoria pastreaza, in cazul deficientilor de auz, aceleasi caracteristici in sfera afectiva si cea motrica, ca in cazurile persoanelor auzitoare, avand, chiar, un nivel de dezvoltare foarte ridicat. Insa memoria verbala nu se poate dezvolta decat pe parcursul procesului de demutizare (procesul complex de insusire al limbajului verbal pe baza compensarii functiilor auzului, prin folosirea unor cai organice nealterate: vedere, tact, in scopul receptiei emisiei verbale).

In experimentele comparative efectuate prin diferite teste de catre H.R. Myclebust (C. Pufan, 1982, p. 57), deficientii de auz au dovedit superioritate fata de auzitori in privinta memorarii seriilor. Posibilitatile de memorare si actualizare a celor memorate sunt in general mai scazute la deficienti decat la persoanele auzitoare. Au fost, insa identificate variatii in functie de tipul de memorie caracteristic persoanei.

Daca la persoanele auzitoare, vorbim de imaginatie ca proces psihic de operare cu imagini mintale si de ansamblare in combinatii noi, imaginatia deficientilor de auz reprezinta, capacitatea de a crea idei noi pe baza informatiilor senzoriale, perceptive acumulate, care, prezinta o evidenta specificitate vizual motrica.

Modul in care indivizii isi insusesc valorilor culturale depinde in mare masura de educatia primara si de posibilitatile fiecaruia, de aceea persoanele cu deficienta de auz , nedemutizate, sunt de multe ori considerate, subculturale.

Important de subliniat este faptul ca nu toate persoanele care prezinta deficienta de auz se remarca printr-un nivel scazut al dezvoltarii, al achizitiei limbajului si al invatarii. Nivelul de dezvoltare pe care acestia reusesc sa il atinga depinde, in mare masura, de mediul familial cat si de cadrul educativ in care evolueaza. Persoanele cu deficienta de auz pot proveni atat din familii de auzitori cat si din familii ai caror membrii prezinta acelasi tip de deficienta. In conditiile unei familii de neauzitori, copilul cu deficienta nu va prezenta, pe parcursul evolutiei sale, dificultati emotionale, spre deosebire de cazurile copiilor cu acelasi tip de deficienta, dar dintr-o familie de auzitori, in care, relatiile pot fi defectuoase. O situatie speciala este aceea a deficientilor de auz ocrotiti in centrele de plasament, unde, relatiile de tip parinte-copil sunt suplinite prin dezvoltarea unor relatiile cu persoanele din institutie, atat cu cei care prezinta acelasi tip de deficienta (beneficiari ai institutiilor de ocrotire), cat si cu personalul de ingrijire si educare. Aceste relatii sunt menite sa asigure un echilibru si o coerenta indispensabila dezvoltarii individului si integrarii sale socio-profesionale.

I. 5. Implicatiile pierderii de auz in mediul social

Ca individ social, asa cum omul este definit in tratatele de sociologie, intretine nenumarate raporturi interumane. Integrarea sociala, a individului este un proces complex, care se desfasoara episodic si care prezinta o deosebita importanta pentru evolutia acestuia.

Pentru fiecare dintre indivizi progresul, in formarea deprinderilor sociale, in achizitionarea cuvintelor in dezvoltarea afectivitatii depinde foarte mult de dezvoltarea lingvistica.

Indivizii se nasc, cu capacitatea de a folosi simboluri pentru a decodifica ideile si reprezentarile despre lume, dispun, deci, de o gandire simbolica ceea ce ii permite sa isi insuseasca limbajul. La baza invatarii se afla impulsul social, copilul ajungand sa fie, nu doar un exploatator pasiv, ci un individ capabil sa-si negocieze contactele sociale. De aceea contactele sociale vor depinde de nivelul de dezvoltare al gandirii si limbajului mai ales in cazul deficientilor de auz. Modul in care va interpreta copilul mediul arata felul in care el interactioneaza, ori va interactiona cu ceilalti. Procesul de adaptare a deficientilor de auz, intr-o lume a auzitorilor este unul foarte complex si il expune pe deficient la multiple tipuri de invatare Inca de la nastere, copilul incepe sa invete despre relatiile interpersonale prin imitarea persoanelor din anturaj, si prin integrarea ulterioara a acestor comportamente. Din mediul inconjurator apropiat, copii isi interiorizeaza valorile sociale, devenind constienti de propria imagine prin modul in care ceilalti ii privesc. Dupa cum subliniaza C. Pufan (C. Pufan, 1982) increderea in sine se va dezvolta incet, la deficientii de auz, datorita nesigurantei emotionale specifice. Iar in conditiile in care, datorita deficientei, comportamentele standard culturii majoritare, sunt alterate, increderea in sine a acestor persoane va scadea, iar imaginea de sine negativa va lua amploare, deficientul dezvoltand o imagine de sine negativa.

Relationarea

La persoanele cu deficienta, pe langa gradul de pierdere al auzului exista si alti factori care contribuie la diferentierea nivelurilor achizitiilor intelectuale si anume: comportamentul parintilor, situatia materiala, pregatirea profesionala precum si cultura familiei.

Deficienta de auz, restrange mai ales interelationarea sociala timpurie care sta la baza procesului de comunicare. Comunicarea verbala este mijlocul cel mai complet de intelegere a informatiilor trimise de ceilalti. Prin urmare, comunicarea la deficientii de auz este una dificila, aceasta deoarece deficienta de auz insotita de cele mai multe ori, de o forma de deficienta verbala exista si se manifesta sub aspectul receptiei si emisiei mesajului. Astfel aspectele semantice se reduc in favoarea celor pragmatice. Calitatea mesajului vehiculat este scazuta, acesta nu are claritate si capacitatea de cuprindere a evenimentelor in totalitatea lor.

M. Popa (M. Popa,2002) subliniaza ca achizitiile acumulate in procesul instructiv educativ sau prin intermediul mass-media sunt slab reprezentate in exprimarea si receptarea ideilor, sentimentelor, intentiilor, atitudinilor deficientului de auz. Utilizarea gesturilor in comunicare are rolul de a sublinia, completa sau sustine mesajul verbal al auzitorului, si unul fundamental de intelegere pentru persoanele cu deficienta de auz. Persoanele cu deficienta de auz prezinta un grad scazut al responsabilitatii, maturitatii si sociabilitatii.

Persoanele cu deficienta de auz au tendinta de a se izola de persoanele care nu prezinta deficienta de auz, de a se dedica unor preocupari care sa poata fi intreprinse de unul singur, sau de a colabora, preponderent, cu semeni de-ai lor. Prin aceasta izolare deficientii sunt pusi in situatia de a evolua in limitele unui egocentrism excesiv, ale unor relatii interumane restranse, ceea ce determina o integrare sociala si profesionala foarte dificila. Citand cercetarile realizate de H. Herren si D. Colin, M. Popa (apud.M. Popa,2002, p. 137) opineaza ca, „persoanele cu deficienta de auz sunt dintre cele mai izolate, ajungand sa dezvolte un nivel ridicat al rigiditatii, egocentrismului, precum si relatii sociale caracterizate prin superficialitate”. Cercetarile au demonstrat ca relatiile care se creeaza intre deficientii de auz in cadrul grupurilor scolare sau extra scolare, cat si cele dezvoltate cu auzitorii sunt conditionate de cantitatea si calitatea celor dezvoltate in prealabil. Prin urmare nivelul formativ si caracteristicile structurale ale relatiilor interumane exista in familie, si formeaza baza pe care se cladesc noile relatii in grupurile scolare si extrascolare cu cei de aceeasi varsta. Aceasta situatie variaza in functie de mai multi factori. Ei pot fi legati de numarul de copii din familie, de prezenta sau absenta deficientei de auz, sau a altei deficiente la un alt membru al familiei, mai ales la unul din parinti, sau ambii, daca in familiile apropiate (vecini, rude indepartate, prieteni) exista o alta persoana cu deficiente similare sau nu. Autoarea subliniaza faptul ca intre persoanele cu deficente din familie precum si din familiile vecine, prietene sau cele inrudite pot exista diferite tipuri de relatii, de coordonare, subordonare, supraordonare. Cele de coordonare apar intre persoanele cu aceeasi deficienta chiar si de varste diferite. Relatia de subordonare apare in mod firesc intre parinte si copil, intre fratii mai mici si cei mari, dar ele pot fi prezente si intre persoanele cu deficenta si cele fara deficienta chiar daca, acestea din urma, au o varsta mai mica. Supraordonarea, exprima de obicei pozitia parintilor si altor adulti fata de copii, iar uneori atat a parintilor cat si a copiilor fara deficienta fata de cei cu deficenta.

Izolarea copiilor cu deficienta de auz de cei fara deficienta, reprezinta o bariera in dezvoltare relatiile interumane , avand implicatii si in plan psihologic. Aceste limite care se traseaza in evolutia deficientului de auz, pot avea ca efect dezvoltarea unei timiditati excesive, nesiguranta emotionala precum si o imagine de sine, o stima de sine diminuata. Pe masura ce deficientul de auz avanseaza in varsta, toate acestea se accentueaza alaturi de un sentiment de inadecvare si inferioritate.

Atat la persoanele cu deficienta de auz cat si la auzitori, in perioada pubertatii, se creeaza relatii de colaborare, mai ales sub forma cuplurilor in care membrii sunt de acelasi sex. La aceasta varsta ei isi fac confidente, se stimuleaza reciproc. Pe masura ce acestia avanseaza in varsta apar preocupari mai numeroase decat in perioada anterioare, pentru largirea micro-grupului sau pentru aderarea la viata altui micro-grup, in functie de criteriile motivationale cu influenta mai mare la aceasta varsta (vestimentatie, aspiratii, conturarea unor interese)

In perioada adolescentei, varsta aparitiei sentimentelor de dragoste, incep sa se manifeste preocuparile pentru alcatuirea de cuplu cu persoanele de sex opus. Adolescenta aduce, de asemenea, diversificarea trebuintelor si a criteriilor de satisfacere ale acestora. Intampinarea unor dificultati sistematice in activitate, sau legate de anumite trebuinte, poate genera, la surzi, dar si la adolescentii auzitori, manifestari negative, necomformiste. Plecand de la acest principiu, si fara a mai pune accentul pe procesul educativ, se poate remarca faptul ca relatiile cu semenii, mai ales cei de aceeasi varsta pe care adolescentul le dezvolta sunt de o importanta desavarsita pentru evolutia proprie. De aceea particularizand, si revenim la procesul izolarii adolescentilor cu deficiente, acesta apare, si se dezvolta in contextul unei socializari precare, a negativismului caracteristic varstei. El poate dezvolta o tendinta de izolare nu numai cand se afla alaturi de auzitori, alaturi de care nu poate participa la anumite activitati, sau fata de care poate fi abordat diferit; ci si atunci cand este impreuna cu neauzitorii. Intre adolescentii cu deficienta de auz se creeaza relatii solide, desi pot exista si relatii de respingere, care se sprijina pe preferinte unilaterale, reciproce.

CAPITOLUL II

GRUPUL SOCIAL

Psihologia este domeniul in care, dezvoltarea individului, mijloacele de satisfacere a nevoilor fundamentale individule, precum si cele de atingere a performantelor reprezinta unele din axele principale de dezbatere. Orice act uman nu este insa, niciodata izolat, prin modalitate sau prin consecintele sale, el este interuman, se desfasoara prin interactiune. De aceea atunci cand se refera, la relationare, la procesul de integrare a individului in societate, psihologia intra in aria de interese a sociologiei. Integrarea sociala se refera, in sine, la procesul de achizitie ale modelelor comportamentale colective, la achizitionarea experientelor si cunostintele colective.

Sociologia defineste acest proces de integrare a individului, aceasta participare la societate, prin socializare. Sociologul francez H. Mandras (apud. P. Ilut, 2001, ) intelege socializarea ca o invatare a manifestarilor specifice unei anumite societatii a modelelor sale culturale si subculturilor acesteia.

Psihosociologii si pedagogii se refera, prin socializare la actiunea institutionalizata de formare a individului. Ariile de desfasurare a procesului de formare sunt: dezvoltarea treptata a copilului, sub influenta factorilor educativi, inzestrarea acestui cu experienta colectiva, pentru a-1 face capabil sa se integreze, sa faca fata cerintelor societatii. P. Golu (P. Golu, 1974, p.31) prezinta printre principiile psihologiei sociale, „principiul determinismului”. Autorul se refera prin aceasta la faptul ca: institutia este cea care promoveaza valori, impune legitati, faciliteaza, prin procese de invatare adaptarea sociala a individului.” Asadar societatea va impune schimbari in grila de norme si valori ale individului, va determina o noua modalitate a individului de a se raporta la mediu, la ceilalti. Institutiile, legile, regulamentele starile contribuie la socializarea omului. “Societatile omenesti acumuleaza si conserva prin functia de memorie sociala; creeaza o suma de valori care se impun indivizilor ca niste ordine pe care trebuie sa le asculte; „artificializeaza' institutiile si valorile sociale, adica creeaza simboluri si traditii proprii.” Asadar, individul, in urma contactelor sociale, isi va insusi valorile, legitatile societatii, le va respecta devenind astfel un membru al sau, un individ social.

Psihologia sociala, definita de S. Moscovici (apud. A. Neculau, 2004, p 21), ca “stiinta a fenomenelor de ideologie (cognitii si reprezentari sociale) si a fenomenelor de comunicare”, si-a indreptat atentia indeosebi spre un, anumit aspect al socializarii: si anume, spre identificarea comportamentului individului in raport cu celalalt sau cu ceilalti. Numeroase cercetari experimentale, au avut, prin urmare, drept subiect modul in care inca de la nastere individul incearca sa se integreze in cultura adultilor. La copii socializarea se centreaza pe achizitia valorilor (cunostinte, aptitudini, motivatii), in timp ce la adolescentii, viitori adulti se fixeaza pe comportamente, pe insusirea comportamentelor de actiune in situatii date. Dupa ce depaseste varsta copilariei, individul manifesta o certa tendinta de a prelua de la ceilalti nu calitati sau trasaturi ale personalitatii, ci modele de actiune, tipuri de rezolvare aplicate in diferite imprejurari sociale. In interactiune cu altii individul invata „comportamente', agentii de socia­lizare (parintii, scoala, grupurile de prieteni) jucand un rol de reglator, de modelator social. Integrarea in societatea matura, cu cerintele si normele ei, este facilitata de aceste prime surse de ivatare sociala, care joaca rolul de mediator intre individ si ce­rintele sociale.

Procesul de interactiune cu alti indivizi, de aderare la grup este facilitat de anumite conditii, si anume: vecinatatea, varsta sexul, grupul profesional.

H Cooley (apud. G. Pantelimon, 1974, p. 175) imparte grupurile in „primare” si „secundare”. Cele primare se bazeaza pe relatiile intime de tipul „Face to Face”, cum ar fi de pilda familia, grupul de vecini, de joc. Cele secundare au la baza contacte mai impersonale, mai indirecte, distantate in spatiu si timp si mai putin frecvente (statul, natiunea)

Vecinatatea, termen introdus de H Cooley este definit grupul de vecini ca fiind primul grup primar, exceptand familia, in cadrul careia indivizii pot relationa. Distanta spatiala este cea care, influenteaza frecventa interactiunilor. Atat in mediul urban cat si in mediul rural, vecinatatea creeaza climatul psihosocial al interactiunii, creeaza premisele asocierii si cooperarii.

Varsta reprezinta un factor important de facilitare a relatiilor sociale. In cadrul scolii, sunt numeroase, “clase de varsta”, asa cum au fost denumite de specialisti, “momentele” vietii sociale ale individului. Ceea ce a atras atentia in urma numeroaselor cercetari, a fost faptul ca indivizii stabilesc relatii mai numeroase in cadrul propriei “clase de varsta”, asa cum este denumita in literatura de specialitate (A. Neculau, 1977)

La fel de important in stabilirea structurii sociale este si sexul. Prieteniile, relatiile de amicitie, se stabilesc, mai ales intre indivizii de acelasi sex. Aceste optiuni facute de indivizi pentru formarea grupului de prieteni variaza, pe toata perioada adolescentei, atunci cand atentia se indreapta spre crearea cuplului cu persoane de sex opus.

Grupul profesional poate constitui, de asemenea, un factor important al stabilirii unor relatii amicale. Pentru tineri liceul, facultatea, forma de invatamant pentru care opteaza, pot reprezenta criterii fundamentale pentru dezvoltarea unor relatii. Aceste relatii se bazeaza pe aria de interese comune, pe implicarea si preocuparea pentru activitati asemanatoare.

Toti acesti factori sunt deosebit de importanti in stabilirea unor relatii intre indivizi. Atat apropierea ca spatiu sau varsta, asemanarea sau diferenta de sex, interesele pentru un domeniu anume influenteaza actul alegerii amicilor sau prietenilor. Asupra acestui proces de alegere au avut loc multiple dezbateri. Conform teoriei dezvoltate de Moreno (apud U. Schipu, E. Verza 1989, p. 230) coeziunea oricarui grup depinde de cantitatea de “teleelemente” care il caracterizeaza. “Teleelemente” ar fi cantitatile ipotetice simpatetice prin care se alimenteaza relatiile pozitive). Prin urmare teleelemente ar fi expresii ale implicarilor psihologice, ale procesului de atractie in relatiile interpersonale. Cu toate acestea, sociologii considera ca atractia este un proces complex elaborat, care se bazeaza pe evaluarea sociala, si care se afla la baza procesului de formare al grupului. Omul evalueaza permanent, ii compara pe ceilalti, raportandu-se la anumite criterii si valori. De cele mai multe ori actul alegerii este insotita de nevoia individului de a stii cum este perceput de celalat. Citand teoria identitatii sociale, Pierre de Visscher (Pierre de Visscher, 2001,) opineaza ca evaluarile de sine sunt bazate pe o comparatie exclusiv individuala bazata pe identitatea sociala, pe apartenenta sa la diferite grupuri. Individul are nevoie de o confirmare a propriei valori de catre celalat, de completarea propriei imagini, pe care o va putea realiza, in cadrul grupului. Nevoia de a realiza activitati impreuna cu ceilalti, de a “fi” cu ceilalti este completata de nevoia de a fi acceptat de ceilalti, astfel, reciprocitatea asigura stabilitatea relatiei.

II. 1. Definirea termenului de grup   

Pornind de la principiul ca, nici un act uman nu este izolat, ci se desfasoara intr-un cadru social, deducem ca orice abordare a procesului de integrare sociala a individului implica, si conceptul de grup. Ca unitate sociala, grupul, poate fi intalnit in preistoria umanitatii, iar referiri facute la fenomenele colective, la structuri si transformari, se pot gasi in lucrarile “Republia” lui Platon, si “Politica” lui Aristotel. Termenul de grup a fost utilizat pentru prima data, ca termen tehnic in arta, desemnand o multime de indivizi pictati sau sculptati. Iar prima sa aparitie scrisa, in limba franceza, dateaza din anul 1668, in lucrarea francezului R de Piles “De arta graphica”.

In anul 1969, R. Mucchielli (apud. I. Radu, 1994, p. 115) afirma ca: “grupul de apartenenta este grupul primar caruia ii apartine un individ in prezent. Aici el participa la viata colectiva si patrunde treptat de normele grupului, isi insuseste cliseele acestuia fiind ancorat in general in sistemul de valori recunoscut de toti membri. “. In viziunea aceluiasi autor, membrul este o persoana care se identifica cu colectivul, isi isuseste telurile, normele si valorile acestuia, le sustine si le apara in raport cu alte grupuri.

Grupul ca structura psihosociala, a fost studiat, in forma sa restransa. De aceea majoritatea definitiilor se refera la grupul restrans, care indeplineste functia de “intermediar”, intre presiunile exterioare sociale si individ. Profesorul A Neculau in anul 1977 defineste grupurile, ca: “ansambluri de persoane aflate in ineractiune, in vederea atingerii unui scop, diferentiindu-se dupa functie sau sarcini. ”Ansamblul de persoane” este termenul care face referire la, limitele numerice ale grupurilor, care sunt fixate intre 3 indivizi (limita inferioara) si zece, cincisprezece pana la treizeci de indivizi (limita maxima) . “Ineractiunea” poate fi determinata de simpatiile sau antipatiile dintre membrii, si se poate realiza in mod bilateral, constituindu-se in grupuri de trei sau patru indivizi. Interactiunile sunt determinate de “scopul” grupului. Exista situatii in care acest scop este fixat din afara grupului, sau el poate fii rezultat al aspiratiilor comune ale membrilor grupul. Atingerea lui constituie mobilul determinant al numeroaselor fenomene si procese din interiorul grupului, cu efecte evidente asupra dinamicii interne a grupului. Structura interna a grupului este poate cel mai important element care influenteaza procesul de derulare a actiunilor in vederea atingerii scopurilor. De aceea “diferentierea dupa functie sau sarcini” este elementara pentru desfasurarea organizata a activitatii.

In lucrarea sa, „Psihologie sociala ”P. Golu (P. Golu, 1974, p. 171) enumera elementele definitorii ale grupului: „existenta unui anumit numar de indivizi(minimum doi); delimitarea pozitiilor din interiorul grupului printr-o retea de statusuri si roluri; existenta unui sistem de norme si valori comune pentru toti membrii.” La acestea autorul adauga: „grupurile mici se disting de regula prin: caracterul nemijlocit al relatiilor interpersonale dintre membrii, relatii care, la acest nivel de integrare dau nastere diverselor retele sau structuri de grup. Astfel in grup pot fi distinse anumita linie de comunicare o anumita configuratie a perceptiilor interumane, ceea ce formeaza strucutra cognitiva a grupului, o anumita specializare a sarcinilor, un anumit scop comun, o anumita structura a puterii.”

O definitie elaborata a grupurilor restranse este data in 1996 de Pierre De Visscher (Pierre De Visscher, 2001) Grupul restrans este, asadar, definit ca unitate de timp si spatiu, un “aici si acum”, comportand o anumita proximitate, dar si o distanta interindividuala minimala. Grupul reprezinta ratiunea de a fi si de a ramane in ansamblu, fara a se impune obiective identice sau experiente comune, este un mod de a fi in comun, de a impartasi evenimentele sau experientele. Grupul da posibilitatea perceptiei sau reprezentarii fiecarui membru de catre toti ceilalti, gruparii, afilierii formarii unei entitati fata de exterior. Grupul este abordat, prin urmare, ca o durata suficienta de functionare, permitand un proces de institutionalizare (structura, relatii stabile, aparitia unor functii, roluri, norme, procese) si identificare a membrilor.

Una dintre cele mai recente definitii date grupului restrans, este cea din anul 1999 propusa de C. Leclerc (apud. A. Neculau, p.207). In viziunea sa grupul social este “un camp psihosocial dinamic, constituit printr-un ansamblu reperabil de persoane, a caror unitate rezulta dintr-o comunitate de tip colectiv si din interdependenta stilurilor individuale. Aceste persoane legate voluntar, sau nu, sunt constiente unele de altele, interactioneaza, si se interinfluenteaza direct.”

Caracteristicile esentiale ale grupului, sunt in abordarea lui C Leclerc:

1. grupul implica o apartenenta la o entitate colectiva, usor de reperat. Indivizii sunt perceputi fara dificultate, in interior si in exterior, ca membrii ai unitatii.

2.grupul se formeaza pe o oarecare comunitate de tip colectiv, si pe interdependenta membrilor. Aceasta se caracterizeaza prin obiective similare, impartasite de catre ceilalti

3. grupul permite o interactiune intre membrii sai.

II. 2. Structura grupului social

In sociologie, conceptul de grup social se confunda cu cel de categorie sociala, semnificand o relatie sociala sau interindividuala, o unitate sociala, o clasa de indivizi, cu caracteristici compatibile si care intretin unele relatii. In anul 1963 sociologul G. Gurvich (W. Doise, 1999, p.11) distinge intre “ansambluri sociale” largi, grupuri partiale (familia, clasa sociala) si diferite alte “forme de sociabilitate” in care legatura sociala determina o “reciprocitate de perspectiva.”

Psihologia sociala s-a interesat, de grupurile mici, pe care in anul 1909, C. Cooley (apud. G. Pantelimon, 1974, p. 175), le-a denumit “grupuri primare”. Ele se disting de cele „secundare” prin faptul ca intre membrii exista o asociatie intima, cooperare si interactiuni directe. Grupul social este definitoriu pentru formarea naturii sociale a identitatii sociale si a idealurilor fiecaruia dintre indivizi. Membrii grupului primar au scopuri comune pe care le urmeaza intr-un mod activ, dezvoltand relatii de solidaritate, uniune morala, interdependenta. In acest cadru, indivizii isi vor constituii norme, credinte, coduri si ritualuri in vederea mentinerii unui echilibru intern si a unor relatii cu exteriorul.

Grupurile primare, prezinta, in viziunea lui C. Cooley patru tipuri de grupuri “universale”, denumite astfel, deoarece ele apartin tuturor timpurilor si stadiilor de dezvoltare:

a)      familia este primul grup primar al societatii

b)      grupul de joaca al copilului, se caracterizeaza prin spontaneitate si cooperare, prin promovarea ambitiei si onoarei.

c)      grupul de vecinatate

d)      comunitatea de batrani, formata din indivizi care se cunosc din copilarie sau adolescenta in care punctul de legatura il reprezinta afectiunea reciproca.

O alta clasificare, mai recenta cea a profesorului C Leclerc 1999 (apud. Op. Cit.), include in categoria grupurilor restranse, urmatoarele:

Ø      grupul de sarcini ce are ca scop realizarea unei actiuni “indatoriri”

Ø      grupul de formare psihosociala ce urmareste cresterea sau formarea personala, consolidarea unei echipe, dobandirea unor experiente

Ø      grupul de actiune comunitara ce vizeaza dezvoltarea locala, organizarea serviciilor comunitare

Ø      grupul format la sfarsitul unei cercetari sau grupul de cercetare - actiune

Ø      grupul de invatare (clasa de elevi)

Ø      grupul de loisir care se reuneste in vederea dezvoltarii unor activitati culturale, artistice, sportive

Ø      grupul de persoane care reuneste indivizii dintr-o clasa de varsta, in cadrul unei institutii, sau activitati mai ample

Ø      familia este considerata primul grup de apartenenta, care faciliteaza dobandirea primelor experiente sociale.

De asemenea imprumutand modelul explicativ a lui Anzieu si Martin din 1994 profesorul A. Neculau, propun o clasificare a grupurilor umane.

Denumirea grupului

Structura (gradul de organizare interna)

Durata

Numarul de indivizi

Relatiile dintre indivizi

Efectul asupra credintelor si normelor

Constiinta scopurilor

Multimea

Foarte slaba

Cateva minute pana la cateva zile

Mare

Contagiune emotionala

Eruperea credintelor latente

Slaba

Banda

Slaba

Cateva ore pana la cateva luni



Mic

Cercetari asemanatoare

Intarire

Mijlocie

Gruparea

Mijlocie

Mai multe saptamani pana la mai multe luni

Mic, mijlociu, sau mare

Relatii umane superficiale

Mentinere

Slaba sau mijlocie

Grupul primar sau restrans

Ridicata

Trei zile pana la zeci de ani

Mic

Relatii umane bogate

Schimbare

Ridicata

Grupul secundar sau organizatia

Foarte ridicata

Mai multe luni pana la mai multe decenii

Mijlociu sau mare

Relatii functionale

Introduce presiuni

Slaba sau ridicata

II. 3. Functiile grupului

Incercarea de inventariere a functiilor grupului, trebuie sa porneasca de la o analiza atenta a nevoilor membrilor pe care grupul le satisface. Citandu-i pe D Krech si R. S. Crutchfield, A. Neculau (apud. A. Neculau, 2004) identifica trei functii specifice ale grupului. Prima functie este aceea de satisfacere diferentiata a nevoilor. Fiecare individ, intretine contacte cu diferite grupuri, in care exista o organizare anume, iar unii membrii au o mai mare autoritate in luarea deciziilor comune, in timp ce altii nu au deloc. Analog, prin actiunile sale, grupul poate satisface intr-o masura diferentiata membrii sai. Aceasta variatie este determinata tocmai de interesele personale ale membrilor, care se vor plia sau nu pe cele ale grupului. Cu toate acestea, este esential, ca cel putin in cateva dintre domenii, grupul sa satisfaca pe toti membrii. Aceasta este conditia primara a existentei grupului.

Satisfacerea nevoii de incorporare sociala si de dominare este cea de-a doua functie indeplinita de grup. Orice grup ofera membrilor sai diferite roluri, si permite afirmarea capacitatilor individuale. Asadar, nevoia membrilor de a participa la activitatile comune, de a face parte, de a se simti ca apartin este astfel justificata. Daca aceasta nevoie de apartenenta la grup este comuna tuturor membrilor, nevoia de dominare a celorlalti, poate fi prezenta doar la unii dintre acestia. La varsta adolescentei, in special, individul simte nevoia imperioasa de a fi acceptat, sau admis in grup, de a fi util si de neinlocuit. Aceasta nevoie de a conduce, de a comanda, de a-si exercita influenta si autoritatea, poate fi satisfacuta prin intermediul grupului. Aceste nevoi stau la baza organizarii a numeroase grupuri, asociatii, cluburi.

In cadrul grupul, membrii sai evolueaza, sunt create noi nevoi atat la nivelul grupului cat si la nivelul fiecarui individ, a noilor indivizi prin aderarea grup. Aceasta este cea de-a treia functie a grupului. Interactiunile variate care au diferite scopuri, si se realizeaza cu diferite tipuri de grupuri, stau la baza aparitiei noilor nevoi. Coerenta si consistenta existentei grupului precum si coeziunea dintre membrii este data, tocmai, de aparitia constanta a acestor noi nevoi. Sunt mentionate si functiile accesorii, care sunt determinate, tocmai, de aparitia acestor noi nevoi.

Exista o alta abordare a functiilor grupului, cea din perspectiva franceza, propusa de V Aebischer si D. Oberle (apud. Pierre De Visscher, 2001) in anul 1990. Acestia considera ca grupul indeplineste functia de integrare, de diferentiere, de schimbare precum si de producere de idei.

a) Functia de integrare a nevoilor si aspiratiilor individului, a individului insusi. Fiecare din membrii grupului isi doreste sa faca uz de normele grupului sa “i-a parte” la viata grupului. Pentru aceasta el va adera prin invatare la normele si legitatile grupului, va imprumute din comportamentele si valorile acestuia, va cunoaste si va transforma mediul, in vederea facilitarii propriei integrari. Totodata, in cadrul grupului, individul isi dezvolta potentialul intelectual, afectiv, moral, isi exerseaza deprinderile de a interactiona. Mai mult decat atat conform cercetarilor elaborate in 1987-1991 de catre Mugny si Doise (W. Doise, 1999), dezvoltarea cognitiva a individului este conditionata si stimulata de interactiunile dintr-un grup. Invatarea sociala, fundamenteaza procesul de integrare, inca de la varstele mici. Familia, ca grup social primar, devine cel dintai cadrul al socilizarii individului, in cadrul caruia, indivizii isi insuseste, prin imitatie, comportamentele acceptate, dezirabile in grup. Socializarea prin grup, asa cum o abordeaza E. Durkheim (apud. I. Radu, 1994) este o dispozitie generala a spiritului si a vointei, ca si construirea unei stari interioare profunde, care orienteaza individul pentru tot restul vietii. Individul, prin urmare, isi creeaza o noua realitate prin raportarea propriilor dorinte, aspiratii si valori la cele caracteristice grupului. Se parcurge astfel un traseu de recunoastere reciproca intre individ si grup, o apropiere, o abordare subiectiva a tot ceea ce reprezinta grupul, in urma caruia individul poate deveni adeptul valorilor sociala ale grupurilor pe care le frecventeaza. De asemenea teoria identitatii sociale elaborata de Tajfel si Turner sustine idea conform careia identitatea sociala, se formeaza prin raportare la grup.

b)Functia de diferentiere, una dintre cele mai importante functii, se refera la posibilitatea, pe care grupul “o ofera” membrilor sai, de a-si cauta identitatea, de a se defini, dar si de a se remarca si valoriza. Procesul de comparare sociala, are o importanta desavarsita in evolutia individului pentru modul sau de valorizarea in raport cu ceilalti si in raport cu propria identitate personala si sociala.

c) Functia de producator de idei. Gandirea sociala, asa cum a fost denumita de M. Billing in anul 1987 se refera la procesul de interactiune dintre membrii, la confruntarea spatiilor de referinta a fiecaruia dintre membrii. In urma acestor interactiuni care faciliteaza intercunoasterea membrilor sunt elaborate nenumarate idei, si solutii menite sa imbunatateasca perspectiva individuala cat si cea de grup.

d) Functia de reglare, se centreaza la nivelul comunicarii inter si intra grupal. Prin aceasta functie sunt elucidate ambiguitatile, si sunt fixate canale de comunicare specifice grupului..

Pe parcursul formarii si dezvoltarii unui grup, in cadrul sau au loc nenumarate procese de influentare, transformare, redimensionare. Ce se realizeaza intre membrii, precum si in relatia acestora cu grupul. Toate aceste procese au fost denumite in psihologie “dinamica”, iar aceasta reprezinta in viziunea lui K. Lewin un “ansamblu de schimbari adaptative, ce se produc in structura grupului prin actiunile intreprinse de catre o parte a grupului, avand ca efect, redistribuirea fortelor in interiorul acestuia si reinstalarea intr-un nou echilibru.” (apud. P. Golu, 1974)

Pastrand drept reper aceasta definitie, profesorul A. Neculau abordeaza dinamica sociala, in primul rand, ca ansamblul al fenomenelor psihosociale, ce se produc in grupurile primare precum si legile care le reglementeaza. Printre acestea se disting: relatiile intra si inter grupale, influenta exercitata de un grup primar asupra membrilor sai, pentru care constituie o realitate si o valoare, viata afectiva a grupului si evolutia sa in diverse circumstante, factorii coeziunii si disociatiei.

In al doilea rand, dinamica grupurilor se refera la ansamblul metodelor de actiune asupra personalitatii prin grup, si a metodelor de actiune a acestora asupra grupurilor mai largi. Aici sunt incluse studiul proceselor de “schimbare” a atitudinilor, a perceptiei de sine si de altul prin grup, utilizarea metodelor de grup pentru tratarea tulburarilor de personalitate, studiul schimbarilor sociale prin grupuri mici. Asadar grupul este cel care transforma, care vine sa completeze propria conceptie despre sine si despre altii, prin prisma relatiilor inter si intra grup individul. Asadar ca membru al grupului, individul isi construieste, propria grila de valori, comuna cu cea a grupului, prin care ajunge sa se raporteze la realitate. In functie de conditiile si de relatiile existente in cadrul grup acest nou set de valori ajunge sa prejudicieze intr-o masura mai mare sau mai mica “constructia”, setul de valori si credinte existente. Grupul de adolescenti prezinta un caracter aparte cu privire la aceste transformari, caracter determinat in mare parte de specificul varstei.

II.    4. Adolescenta si grupul de adolescenti

II 4. 1. Definirea conceptului de adolescenta

Adolescenta o perioada situata din punct de vedere psihologic si cultural intre copilarie si varsta adulta, este legata de schimbari de mare intensitate, si cu efecte vizibile in infatisare, comportament si relationare sociala.

Acest termen este definit in Dictionarul de psihologie „Larousse” ca: „o perioada a vietii care se situeaza intre copilarie, pe care o continua si varsta adulta. Este o „perioada ingrata” marcata de transformari corporale si psihologice care incep pe la 12 sau 13 ani, si se termina intre 18 si 20 de ani. Aceste limite sunt vagi, deoarece aparitia si durata adolescentei variaza dupa sex, conditiile geografice si mediul socio-economic.” Este o perioada de tranzitie pe durata careia copilul se schimba din punct de vedere fizic, mental si emotional, devenind astfel adult. Toti copiii parcurg aceasta etapa de tranzitie pentru a atinge statutul de adult. Aceasta perioada de trecere de la copilarie la maturitate este adeseori asociata cu o perioada stresanta, datorita spectaculoaselor schimbari fizice si emotionale. Pe acest teren se dezvolta personalitatea viitorului adult, se formeaza identitatea individului. Adolescentul are tendinta de a depasi mediul apropiat, curiozitatea, dorinta de a merge dincolo de granitele cunoasterii actuale il determina pe acesta sa initieze noi raporturi interpersonale, sa se implice in tot mai multe activitati. Acesta este momentul in care, adolescentul incepe sa isi manifeste aptitudinile si preferintele, sa se exprime prin intermediul relatiilor cu semenii sai. Inceputul cunoasterii scolare, multitudinea informatiilor care-l asalteaza pe adolescent, creeaza cadrul integrarii sociale largi in care actioneaza constituirea identitatii sociale reale, a sentimentului de apartenenta. De acest inceput, de modul in care adolescentul acumuleaza cunostinte, competente, de deschiderea spre progres, sesizarea limitelor dintre real si posibil, depinde intreaga dezvoltare a individului si a contributiei sale pentru restul vietii.

Dezvoltarea individului in adolescenta este axata pe achizitii de roluri dobandite si statute sociale, legate de statutul vietii scolare si familiale si din cadrul colectivitatilor de covarsnici. Apropierea de viata profesionala, se realizeaza in contextul dezvoltarii intereselor si aspiratiilor, ale asteptarilor precum si ale unor incercari de autocunoastere si autodezvoltarea. Adolescentul se implica tot mai mult in activitatile, familiale, culturale, sociale asumandu-si roluri, implicit responsabilitati. Pe acest fond are loc autoantrenarea si dorinta de perfectionare, o identificare a idealurilor profesionale.

In lucrarea sa „Criza de originalitate”, U. schiopu, abordeaza adolescenta ca pe o perioada a reconstituirii pe baze noi a personalitatii si a caracteristicilor sale principale , care capata o foarte mare intensitate si creeaza o capacitate mai mare de constientizare a implicatiilor si responsabilitatilor vietii sociale. De asemenea, adolescenta este apreciata ca fiind perioada dezvoltarii sentimentelor de responsabilitate si datorie ca expresie a sinelui social, care va trece pe primul plan al constiintei. Identitatea se afla prin toate acestea in plin proces de constituire, proces in care structura identitatii se subdivide in identitatea familiala si sociala sau mai exact social profesionala. Societatea, cadru al dezvoltarii personalitatii si identitatii adolescentului influenteaza prin prisma tuturor schimbarilor ce au loc. In aceste conditii adolescentul trece prin momente dificile de crestere si dezvoltare, maturizare, dobandind experienta, si ajunge sa-si perfectioneze mecanismele adaptative. Desi acest fenomen al “crizei adolescentului a fost atribuit la inceput revolutiei biologice si hormonale” specifice trecerii din copilarie spre perioada adulta, cercetarile ulterioare au demonstrat ca adolescentul constituie mai ales un ”fenomen social” in contextul unui puseu de transformare biosomatica, iar finalizarea ei coincide cu integrarea profesionala a individului, cu dobandirea independentei. (U. Schipu, e. Verza 1989, p 14) Prin urmare perioada adolescentei este definitorie pentru evolutia pe plan social si individual a persoanei. Adolescentul trece, in general prin momente de constientizare a acestei situatii care de fapt constituie conditia maturizarii lor intelectuale si afective. In perioada adolescentei se produc profunde schimbari psihice, mai ales ca o consecinta a largirii intereselor, a complexitatii problemelor, pe care adolescentul le pune fie in activitatile desfasurate in cadrul familiei sau in afara acestora in colectivitatea de covarsnici. Dezvoltarea mare a cunostintelor adolescentului ii creeaza o optica mult mai profunda asupra realitatii obiective, dezvoltarea mare a cunostintelor sale se dubleaza cu cresterea perspectivei de cunoastere in diferite domenii prin diferite mijloace (scoala, interactiunea in cadrul grupului, mass-media)

II 4. 2. Particularitati ale perioadei adolescentei

II .4.2.1. Dezvoltarea fizica

Multiplele modificari fizice mai ales cele hormonale, ce au loc in aceasta perioada influenteaza dezvoltarea psihica globala a adolescentului. Dupa nasterea copilului, ritmul cresterii este reglat in mare parte de hormoni pe durata primilor doi ani de viata, apoi nivelul lor de activitate scade, ramanand stabil pana la adolescenta. Sincronizarea evolutiei variaza mult de la un copil la altul, in schimb ordinea implicarii hormonilor in procesul de crestere, ramanand aceeasi.

Marirea concentratiei hormonilor de crestere aduce cu sine in perioada adolescentei una dintre cele mai semnificative modificari si anume, transformarea taliei. Adolescentul poate creste cu pana la 15 cm pe an continuand sa creasca si in greutate pana la atingere varstei adulte. Morfologia si proportiile copilului se modifica incepand cu mainile si picioarele, apoi trunchiul, ceea ce nu aduce o scadere sistematica a abilitatilor in executarea sarcinilor fizice. De asemenea, la adolescenta, capul si fata copilului se transforma. In cativa ani adolescentul se transforma intr-un adult puternic a carui masa corporala totala creste cu 40% la barbati si cu 24 % la femei. Aceste diferente se mentin si in ceea ce priveste tesutul adipos. La nastere, fetele au un tesut adipos mai consistent decat al baietilor, aceasta diferenta, desi creste constant pe perioada copilariei, se accentueaza vizibil la adolescenta.

Plecand de la aceste caracteristici fizice, in special cele care tin de modificarile tesutului adipos, putem face trimitere la cateva din cauzele celor mai raspandite boli ale adolescentei (bulimia si anorexia nervoasa). Frecventa acestor doua sindroame este intarita de faptul ca tinerele afla de la cele mai fragede varste stiu cat de important este sa fii seducatoare si cat de importanta este greutatea pentru aceasta calitate. Distanta mare dintre reprezentarea interna pe care si-o creeaza tinerele despre corpul pe care ar dori sa-l aiba si perceptia pe care o au despre propriul corp este un factor care influenteaza frecventa acestor afectiuni specifice.

II .4.2.2. Aspecte ale dezvoltarii psihologice

Perioada marilor transformari, asa cum este denumita adolescenta, marcheaza schimbari semnificative si la nivelul dezvoltarii proceselor psihice.

Sensibilitatea se dezvolta foarte mult in perioada adolescentei. Creste in ansamblu activitatea senzoriala, se modifica pragul minimal si maximal al diversilor analizatori si praguri diferentiale. Senzatii, perceptii, ce servesc observatiei constituie una din bazele crizei de originalitate la adolescenti, tocmai prin functiile de cunoastere ale acestora. Adolescentii devin mult mai receptivi la informatiile si semnalele exterioare, ajung sa le decodifice intr-un mod mult superior perioadei anterioare. De asemenea atentia incepe sa devina instrumentala, folosita, controlata si manipulata de adolescent. Influentele exterioare, procesul adaptarii sociale exercita o presiune ridicata asupra copilului viitor matur cu risc inalt de a-l dezorganiza. . De aceea adolescentul dezvolta mecanisme de selectare si control social.

Memoria se modifica mult dupa varsta de 14 ani. Invatarea atinge performante foarte mari, mai ales datorita dezvoltarii intense a posibilitatilor cognitive. Datorita devotarii memoriei, ca proces de stocare de cunostinte si de validare de situatii si cunostinte, procesul de invatare creste in perioada pubertatii si adolescentei de 4-5 ori mai mult decat in perioada anterioara. Dezvoltarea memoriei prezinta foarte mare importanta in procesele adaptarii, prin functia sa de procesare si integrare a informatiilor deja existente in noul context. Astfel se constituie o coerenta a adaptarii trecute cu cea prezenta si implicatia experientei trecute ca variabila pentru proiectiile viitoare. (U. Schiopu 1997)

Din perspectiva piagetiana, la varsta de 12 ani, copilul devenit adolescent este capabil sa organizeze si sa manipuleze, atat ideile cat si obiectele. Acest al patrulea si ultim stadiu de dezvoltare cognitiva, denumit stadiul operatiilor formale, este identificat de Piaget intre 12 si 16 ani. Elementele definitorii ale acestui stadiu sunt legate de capacitatile copilului de a extinde abilitatile de rationament prin operatii concrete la obiecte si situatii pe care nu le poate manipula si respectiv nu le-a trait niciodata. El poate avea o viziune de ansamblu asupra consecintelor viitoare ale actelor prezente, ceea ce permite o evaluare sistematica a viitorului si posibilitatea planificarii pe termen lung. Ei ajung sa caute si sa opteze pentru anumite posibilitati. Operatiile formale se caracterizeaza si prin capacitatea de cercetare sistematica si metodica asupra unor solutii la diverse probleme. Ei vor analiza si vor incerca sa aduca modificari pe rand doar cate unui element al problemei, ceea ce denota dezvoltarea unei strategii organizate de depasire a dificultatilor. Logica inductiva, specifica stadiului anterior, cel al operatiilor concrete, pregateste aparitia logicii deductive. Ca forma de rationament mai elaborata, aceasta implica relatii de tip cauza-efect, ceea ce da posibilitatea adolescentului sa-si imagineze evenimente care nu s-au petrecut niciodata, dar care ar trebui sa se petreaca.

Cu toate ca operatiile formale nu sunt absolut necesare desfasurarii fiecarei activitati cotidiene, este important de specificat faptul ca experienta si competenta joaca un rol esential in capacitatea de le a utiliza. Capacitatea de a generaliza, de a identifica elementele implicite ale unor anumite activitati, de care dispune adolescentul reprezinta elemente esentiale pentru procesul de adaptare. Adolescentul intelege astfel, ceea ce presupune asumarea unor responsabilitati pentru anumite relatii si activitati. Cu referire la diferentele dintre sexe, dintre adolescenti si adolescente au fost formulate multiple pareri. Diferentelor dintre fete si baieti , au fost clasificate in functie de domeniul de interes, astfel ca din punct de vedere fizic, se presupune ca baietii sunt mai puternici decat fetele, aceasta superioritate manifestandu-se si in planul aptitudinilor vizual-spatiale, cat si matematice. Cu toate acestea fetele, prezinta o viata interioara afectiva, mult mai bogata, sunt mai silitoare, inregistrand rezultate scolare mai bune.(N. Turliuc, 2004)

In perioada adolescentei preocuparile celor doua sexe difera, adolescentele sunt preocupate in aceasta perioada, mai mult decat in oricare alta, de aspectul exterior, in timp ce majoritatea baietilor sunt preocupati de performanta atat in planul activitatilor profesionale sau recreative cat si in ceea ce priveste stabilirea relatiilor cu celalalt sex. Asadar baietii sunt mai competitivi, manifestand o dorinta crescuta de a stapani, de a domina de a se afirma. Toate aceste diferente alaturi de cele specific feminine, (grija pentru ceilalti, sensibilitatea, caldura) fac trimitere la rolurile de gen traditionale, care sunt transformate pentru specificul fiecarei perioade.

II .4.2.3. Teorii cu privire la dezvoltarea personalitatii adolescentului

Componentele personalitatii (personalitatea perceputa ca si complex structurat), interactioneaza unele cu altele, se organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza, dau nastere unei structuri ce dispune de o arhitectura specifica. In existenta concreta a individului, ceea ce conteaza nu este atat gradul lor de dezvoltare cat modul propriu in care ele se structureaza.

S. Freud (apud. P. Ilut, 2001) impreuna cu precursorii sai a creat o viziune distincta asupra perioadei adolescentei. Conditia sociala reprezinta in viziunea scolii abisale nu, un factor de influenta directa si determinista ci unul ce actioneaza prin intermediul particularitatilor psihoidividuale, ale amprentei personale, ale particularitatilor reactionale la evenimente. Freud a impartit stadiile dezvoltarii psihice in functie de episoadele dezvoltarii sexualitatii. Stadiile oral, anal, si cel falic sunt cuprinse intre nastere si 5-6 ani, iar intre 5-6 ani si 12 ani urmeaza o perioada mai lunga numita latenta. Ultimul stadiu, cel genital, care incepe dupa varsta de 12 ani, este cel in care se dezvolta eul. Debutul perioadei fiind preadolescenta , evolutia cunoaste tot mai multe preocupari fata de interesele si dorintele celorlalti.

K. Lewin (apud. M Zlate, 1997, p. 15) a conturat ideea ca orice comportament se realizeaza in functie de interrelatiile “personalitati si ale mediului ambietal” Acesti factori ambientali se refera la spatiul de viata al individului, la grupul de care acesta apartine. Din aceasta perspectiva, K. Lewin considera ca exista trei stadii in evolutia structurii personalitatii: stadiul structurilor primare, semidezvoltate si dezvoltate. Stadiul structurilor primare reprezinta o etapa a structurilor globale, putin diferentiate, ce se caracterizeaza printr-o slaba saturare in conexiuni interne. Structurile semidezvoltate sunt caracterizate prin constituirea si diferentierea unor sisteme de legaturi noi prin cresterea coeficientului de interdependenta corelativa, in timp ce structurile dezvoltate prezinta diferite tipuri de structuri ce sunt clar delimitate si individualizate. Prin urmare adolescentii se afla intr-un stadiu al structurilor semidezvoltate in care diversificarea functionala din interiorul structurilor initiale poate fi realizata. Aceasta diversificare se realiza sub influenta relatiilor sociale a contactelor pe care individul le stabileste.

E. Erickson, identifica 8 stadii principale ale parcursului vietii. Pana in perioada adolescentei, autorul descrie stadiul “incredere-neincredere”, “autonomie-indoiala si rusine” “initiativa-vinovatie”, “straduinta-inferioritate”, identificand perioada preadolescenta si adolescenta (10-20 ani) cu stadiul „identitate-confuzie” de identitate. In acest stadiu formarea capacitatii de a discerne intre ceea ce este demn sau nedemn de urmat constituie un obiectiv important, morala reprezentand axul fundamental al conceptului de sine. Identitatea difuza reprezinta primul substadiu descris de autor ca si component al stadiului identitatii in care adolescentul se afla in situatia in care nu a problematizat inca. Identitatea interzisa reprezinta substadiul in care optiunea identitatii estre realizata de un membru al grupului primar pe care copilul, viitor adolescent o va accepta sau nu. Oarecum in discordanta cu acesta, substadiul moratoriului de identitate ofera adolescentului variante ale identitatii. Daca in substadiul descris anterior decizia nu era realizata, in substadiul identitatea asumata adolescentul isi alege si isi asuma noua identitate. Intr-un studiu realizat de H. S. Schlesinger, E.Erickson descrie particularitatile acestor stadii la persoanele cu deficienta de auz. Pentru stadiul identitate- identitate difuza, E.Erickson remarca faptul ca “adolescentul deficienta de auz, abordeaza acest stadiu cu o intarziere sau o dezvoltare incompleta a crizelor anterioare. De aceea chiar daca este dezvoltata optim in stadiile anterioare, increderea lui primeste nenumarate lovituri, deoarece in mod repetat intalneste oameni care nu il accepta, care par tematori in a relationa, care raman tributarii unor standarde pe care deficientul nu le poate atinge ,in loc sa ii cultive aria lui unica de competenta”. Autorul sugereaza de asemenea o oarecare influenta a deprivarii de limbaj specifica adolescentului asupra modului de evolutie a stadiilor urmatoare: intimitate-izolare, generativitate-stagnare, integritate-disperare. Aceasta influenta este explicata prin legatura stransa existenta intre nivelul dezvoltarii limbajului si invatare academica, mai ales pentru “invatarea relatiilor interpersonale”.

Cu privire la perioada adolescentei E.Erickson (apud. M. Boza, 2002) afirma in 1980 “ In general, mai intai, adolescentul este perturbat de incapacitatea de a-si construi o identitate profesionala. Pentru a se regasi, el se identifica la maximum cu eroul grupului sau gastii sale, ajungand chiar la o pierdere temporara de identitate, aparent completa. Devine excesiv de rigid, de intolerant, de crud, exclude persoanele diferite fie in planul culorii pielii sau al culturii, adesea pe baza unor aspecte nesemnificative, cum ar fi hainele sau gesturile, aspecte care devin criterii de selectie arbitrara ce fac ca o anumita persoana sa fie sau nu admisa in grup. Este important de inteles ca o asemenea intoleranta constituie o aparare necesara impotriva unei senzatii de difuziune a identitatii, inevitabila in aceasta perioada a vietii.”

Pentru adolescent, asadar, grupul sau gasca reprezinta o baza de securitate, in functie de care se orienteaza catre o solutie a procesului de construire a identitatii. Fiecare dintre adolescenti va trebui sa dispuna de o viziune integrala asupra propriei persoane incluzand propriul sau model de credinte, aspiratiile sale profesionale si relatiile cu ceilalti.

La randul sau J. Marcia (U. Schiopu, E. Verza 1989) in 1980, afirma ca formarea identitatii adolescentului urmeaza mai multe stadii: identitatea in faza de realizare, in moratoriu, depasita si difuza. De asemenea, cautarea identitatii la adolescenta se imparte in doua componente: autochestionarea si angajarea. Autochestionarea este o perioada de luare a deciziilor in care vechile valori si alegerile anterioare sunt repuse in discutie. Rezultatul procesului de chestionare consta intr-o forma de angajare catre un rol sau ideologie specifica. Plecand de la aceste doua elemente rezulta cele patru stadii amintite. Identitatea in faza de realizare este stadiul in care persoana a traversat o criza si si-a luat angajamentul. Identitatea in moratoriu este stadiul in care individul se chestioneaza fara a face vreun angajament. Atunci cand adolescentul s-a angajat fara a fi repus in discutie alegerile anterioare, adoptand pur si simplu valorile parintilor se constata prezenta stadiului identitatii depasite. Difuziunea exprima fie un stadiu precoce al formarii identitatii, fie un esec in asumarea unei angajari la sfarsitul crizei. (U. Schiopu, E. Verza 1989)

II.4. 3. Grupul de adolescenti

Adolescentul isi petrece cea mai mare parte a timpului in compania altor adolescenti de varsta sa acordand mai putin de 5% din timpul sau fiecarui parinte. Prin adaptarea la grupul social, adolescentul face ca dimensiunile adaptarii la familia de origine sa fie redimensionare prin largirea spatiului de viata.

St. G. Hall (U. Schipu, E. Verza 1989), cel care a realizat nenumarate lucrari in care se aborda problematica adolescentei, considera ca perioada adolescentei este o perioada predominant sociala. In opinia sa dezvoltarea individului in perioada adolescentei se realizeaza cu precadere in mediul social. Realizand o descriere a stadiilor de dezvoltare ale individului, acesta se refera la perioada prepubertatii, pe care o situeaza intre 10-12 ani si pe care o descrie ca fiind perioada de organizare a unor nuclee sociale (grupuri, gasti).

La aceasta varsta, relatiile cu grupul au un loc important in viata fiecarui adolescent. Adolescentul, dupa varsta de 13-15 ani, dezvolta o nevoie puternica de adeziune la grup, doreste afirmarea sociala, simte nevoia socializarii. Mai mult ca in oricare alta perioada, adolescentul evolueaza, prin relatiile pe care le intretine cu semenii sai. Grupul este o sursa de imbogatire atat in plan intelectual datorita multiplelor contacte sociale, cat si la nivelul global al psihicului.

Dupa St. Hall etapa adolescentei se situeaza intre 12-13 si 22-25 de ani si se caracterizeaza prin modificari profunde ale tipurilor de relatii si ale intensitatii implicarii adolescentului. Aceasta va permite dezvoltarea de relatii intime, manifestata prin impartasirea sentimentelor profunde, dezvoltarea comportamentelor de loialitate si fidelitate.

Grupul reprezinta spatiul securizant in care manifestarea libera si afirmarea de sine sunt posibile. Acest spatiu ii absoarbe atentia adolescentului, interesul si sociabilitatea acestuia, ii permite sa-si valorifice calitatile contribuind prin aceasta la dezvoltarea conceptului de sine.

“Grupul ofera adolescentului un ideal de sine, o imagine linistitoare a propriului eu, un antidot pentru nelinistile sale anterioare. Numai grupul poate sa-i satisfaca valentele de afirmare, poate sa-i redea sentimentul de valoareSlab-adolescentul cauta puterea grupului sa se identifice cu acesta. Neinsemnat-cauta prilejul de afirmare, de valorificare. Nerecunoscut doreste sa devina necesar, sa se situeze intre ceilalti, sa ocupe un loc al sau care sa fie cunoscut si recunoscut de catre grup. Izolat-el incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, sa-si imbogateasca cunostintele despre altii, sa patrunda in sistemele motivationale si intentionale ale celorlalti coechipieri.” (A.Neculau, 1977, p.25)

Prin urmare, ca spatiu care ofera siguranta, grupul este cel care da posibilitatea adolescentului sa se afirme, sa-si creeze prin raportarea la idealul de sine si la celalalt propria identitate. Cunoasterea propriului eu creste odata cu implicarea tot mai profunda a adolescentului in relatiile sociale in care, prin raportare la ceilalti, acesta ajunge sa se autoevalueze, sa evalueze si sa valorizeze propriul grup prin raportarea acestuia la altele. De multe ori, societatea exercita asupra adolescentului o serie de influente contradictorii carora acesta trebuie sa le faca fata prin raportarea la anumite valori. Grupul este cel care ofera securitate tocmai prin oferirea de criterii de evaluare a evenimentelor.

In aceasta perioada se dezvolta deosebit de mult identitatea sociala de grup, de apartenenta si de suprastructura cu valorile interactionale. Tinerii manifesta o aspiratie si tendinta semnificativa de identificare cu diverse grupuri, gasti, deoarece acestea le ofera securitate, circumstante, mandrie, o stima de sine personala si colectiva pozitiva pentru numele de apartenenta. Numarul de roluri si statusuri pe care un adolescent le va indeplini in cadrul grupului precum si multiplele procese cu caracter competitiv care se desfasoara intre membri duc la o constientizare de catre adolescent a pozitiei sale in cadrul grupului, a ierarhiei existente. (U. Schiopu si E. Verza 1989). Evaluarile sale precum si ale celorlalti membri, implica atat aspecte ale cunoasterii de sine precum si cele ale aprecierii de sine, ale stimei de sine.

II 4. 3. 1. Adolescentul si familia

Despre varsta adolescentei s-a spus ca este una dintre cele mai dificile perioade, nu doar pentru copii dar si pentru parinti. Aflati la varsta in care contactele sociale cat mai variate reprezinta un punct de maxim interes, adolescentii in devenire se vad in situatia de a acorda cat mai putin din timpul lor relatiei cu parintii. Cu toate acestea, importanta familiei pentru dezvoltarea copilului este direct proportionala cu nevoia acestuia de dobandire a autonomiei.

Din punct de vedere psihosocial, familia reprezinta o forma de comunitate umana, ce consta intr-un ansamblu de relatii afective si de comunicare formate prin casatorie, origine sau adoptie. Ea rezida intr-un ansamblu de roluri maritale, parentale si filiale, de interese, aspiratii, scopuri, norme si valori comune, recunoscute, acceptate si interiorizate de membrii familiei. (N. Turliuc 2004, p. 29)

Mediul familial are o mare influenta in copilarie si creeaza o unitate psihica in care persista structuri ca limba materna, unele pattern-uri privind mediile de adaptare, nivelul de dezvoltare a numeroase deprinderi si modalitati curente de comportament. Familia confera numele si identitatea sociala, apartenenta la neam si cultura, nucleul atitudinilor fundamentale legate de conceptia despre lume si viata.(U. Schiopu, E. Verza 1989)

Sub influenta a diversi factori, externi sau interni, familia indeplineste patru functii fundamentale. Functia economica, functia socializatoare, functia de solidaritate si functia sexuala reproductiva, iar factorii care le influenteaza pot fi externi, precum ar fi nivelul economic al societatii, politicile sociale, nivelul general de instructie si educatie sau interni. Acestia din urma sunt cei legati de dimensiunile si structura familiei, diviziunea rolurilor si autoritatii. (I. Mitrofan, C. Ciupearca 1998)

Functia economica care detine locul central in ierarhia functiilor, se refera la comportamentele membrilor de productie a bunurilor materiale, la cele profesionale care vizeaza transmiterea ocupatiei de la parinti la copii, precum si la cele legate de administrarea unui buget.

Functia de socializare reprezinta un proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptelor, sau modelelor de comportament specifice unui grup in vederea formarii, adaptarii, integrarii sociale a individului. Prin urmare familia creeaza o directionare a aspiratiilor spre statutul social, ofera copilului, viitor adolescent criterii de apreciere a diferitelor modele de comportament. Aceste criterii de apreciere, de evaluare ale comportamentelor sociale, modul de abordare interpersonal precum si modul de raportare la diferite valori sociale si de implicare in activitatea unor grupuri sunt achizitionate in cadrul familiei, prin imitatie si educatie. De asemenea familia genereaza sentimente de apartenenta la grupul familial, sentiment pe care, o data cu depasirea perioadei preadolescentei, individul il va cauta si in afara acestuia, in cadrul grupului de prieteni.

Parintii, prin urmare, au rolul de a oferi copilului sansa formarii sale sociale, dobandirii echilibrului emotional, integrarii sale in viata sociala.

La adolescenta, individul simte dorinta libertatii de actiune, a conturarii unor noi idealuri. De aceea, nevoia de apartenenta la un grup, exterior grupului familial primar este din ce in ce mai accentuata. In acest moment adolescentul se afla in situatia de a se distanta de mediul familial. In literatura de specialitate exista multiple analize cu privire la aceasta distantare a adolescentului de familia de origine. V. Rose (apud. U. Schiopu, E. Verza) se refera la diferentele de opinie dintre adolescenti si parintii acestora cu privire la numeroase probleme. Acesta sustine ca existenta acestor distantari ce se accentueaza pe parcursul adolescentei, care poate fi denumita o distantare a mentalitatii, exprima de fapt o forma deosebit de subtila a indepedentei interne dobandite.

Prin urmare adolescentul trebuie sa depaseasca conflictul dintre dependenta si cerintele ca si privilegii ale independentei. Odata cu departarea de planul familial are loc si maturizarea relatiilor intre tineri si varstnici. Cu toate acestea, familia influenteaza in continuare existenta adolescentului atat prin implicatiile de natura afectiva, cat si cele referitoare la existenta sociala, elemente care marcheaza pentru totdeauna personalitatea adolescentului, viitoare persoana adulta.

Functia de solidaritate asigura intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala, protectia si increderea grupului familial. Aceasta solidaritate se creeaza pe parcursul existentei familiei si vizeaza atat planul relatiei conjugale cat si planul relatiei parinte-copil, si cel al fratriei. Aceasta relatie de fratrie, care constituie totalitatea relatiilor interpersonale dintre copiii ce apartin aceleiasi familii, are un rol major in evolutia personalitatii. Asa cum s-a mentionat, in cadrul familiei, in special in cadrul relatiilor de fratrie, se formeaza structuri atitudinal-relationale, structuri necesare adaptarii si integrarii sociale. Apropierea ca varsta, precum si similaritatea rolurilor de copii ai aceleiasi familii faciliteaza dezvoltarea unor relatii afective puternice precum si formarea acestei structuri.

Vis–a-vis de functia sexuala si reproductiva, J.Evola (apud. I.Mitrofan, C. Ciupearca, p.179) sustine ca intre cele doua componente exista un raport invers proportional si anume: “cu cat unul din elemente este mai puternic, cu atat celalalt e mai slab.” Astfel se realizeaza o diferentiere intre instinctul de reproducere, care nu reprezinta elementul primordial al sexualitatii si sexualitate si erotism care pot avea ca urmare procreerea ca “ act de cunoastere aposteriori”.

In cazul copiilor sau adolescentilor cu deficienta de auz, familia, ca si in cazul oricarui tip de deficienta, reprezinta factorul definitoriu pentru evolutia ulterioara a persoanei. Daca in cazul copilului fara deficienta, familia reprezinta primul mediu de socializare, ce se caracterizeaza prin relatii afective foarte puternice, cooperare, sustinere si sprijin, in cazul copilului sau adolescentului cu deficienta de auz, familia ar trebuie sa indeplineasca toate aceste functii intr-o maniera accentuata. Adaptarea sociala a copiilor si mai ales a adolescentilor cu deficienta de auz se realizeaza cu greutate, perceptia sociala a acestor copii nefiind intotdeauna favorabila. Datorita dificultatilor de comunicare, care implica dificultati in realizarea relatiilor interumane, parintii si intreaga familie ar putea indeplini rolul de a facilita si de a sustine aceste relatii. Daca la varsta copilariei, atentia era indreptata spre crearea unor mijloace de comunicare cat mai eficiente in relatia cu copilul deficient de auz , atat a parintilor cat si a educatorilor si invatatorilor, la varsta adolescentei, preocuparile trebuie indreptate spre sustinerea acestuia in procesul de integrare sociala si profesionala. Mai mult decat pentru adolescentul fara deficienta, , familia adolescentului cu deficienta de auz trebuie sa ramana spatiul cel mai securizat din punct de vedere afectiv. Aceasta ii va asigura adolescentului cu deficienta o perceptie pozitiva asupra propriei persoane. In studiul (H. S. Schlesinger, 2002) deja mentionat, E. Erickson subliniaza ca, in mod frecvent parintii nu sunt capabili sa nege efectul “incurabil” al deficientei asupra idealurilor lor nedefinite. Multi parinti mentin mitul conform caruia copilul lor cu deficienta, va auzi intr-o zi, va vorbi, isi va gasi un partener auzitor, nu va mai vorbi cu ajutorul mainilor, va avea o performanta academica de acelasi nivel cu cel al tinerilor auzitori. Parintii pot observa ca adolescentii lor relationeaza mult mai usor cu adolescentii deficienti, ignorandu-si in mod frecvent familia proprie. Multi adolescentii pot manifesta negativism fata de parinti, refugiindu-se in grupul de apartenenta folosind limbajul semnelor, excluzand vorbirea. Autorul subliniaza faptul ca drumul identitatii adolescentului cu deficienta poate fi directionat diferit. “Unii adolescenti intra in lumea deficientilor si exclud cel putin temporar orice contact, cu lumea auzitoare Altii evita lumea deficientilor, refuzand orice asociere cu deficienta si se identifica cu lumea auzitoare.” Prin urmare, sarcina parintilor copiilor cu deficienta de auz este una deosebit de dificila, mai ales cand acesta ajunge la varsta adolescentei.

Relatiile familiale pot varia si in functie de modelul parental abordat pe parcursul existentei alaturi de o persoana cu deficienta de auz. Parintii pot desfasura comportamente echilibrate ”parinti echilibrati” (Albu si Albu apud. A. Ghergut, p. 283), cooperante si echitabile atat fata de copiii cu deficienta cat si fata de ceilalti copii ai familiei. Prin aceasta atitudine parintii mijlocesc si sustin relatiile adolescentului, facilitandu-le astfel integrarea sociala. In aceeasi clasificare este inclus si tipul “parintilor indiferenti” care manifesta o lipsa de interes si o atitudine critica fata de copilul cu deficienta. Prin atitudinea lor ostila si distanta, pastrata si in perioada adolescentei acesti parinti nu fac decat sa creeze si sa intareasca sentimentul de inferioritate, si incapacitate al adolescentului cu deficienta.

“Parintii exagerati” sunt acei parinti supraprotectivi, care dezvolta o atentie si un interes exacerbat fata de problematica deficientei copilului. Pe fondul crearii de dependenta la copilul cu deficienta, parintii impiedica dezvoltarea unor abilitati necesare acestuia pentru supravietuire. Pastrarea unei asemenea atitudini si in relatii cu copilul deficient, devenit adult, va determina o crestere a dimensiunii scindarii ce se realizeaza chiar si in cazul lipsei deficientei la varsta adolescentei. Dornic de a-si castiga independenta, adolescentul cu deficienta va fi purtatorul unei a doua deficiente, cea a unor parinti mult prea protectivi.

O situatie asemanatoare, in care capacitatea de asumare a responsabilitatilor in cadrul relatiilor sociale este mult diminuata, poate fi si aceea in care “parintii autoritari” manifesta un control exagerat asupra copiilor cu deficienta. Chiar si in lipsa unui protest manifest din partea adolescentului, este evident faptul ca acesta este privat de posibilitatea de a lua propriile decizii. Autorii descriu si un al cincilea stil, cel al parintilor “inconsecventi”, care sunt lipsiti de posibilitatea controlarii si managerierii situatiei copilului cu deficienta. Crescut intr-un astfel de mediu, personalitatea adolescentului cu deficienta va prezenta un caracter instabil mai ales din punct de vedere emotional.

Prin urmare, familia, mediul de dezvoltare al adolescentului cu deficienta cat si fara deficienta este definitoriu in asigurarea echilibrului necesar aceste dezvoltari.

II 4. 3.2. Adolescentii si institutiile de plasament

Termenul de institutie, asupra caruia exista tendinta sa se revina, denumeste acele centre, institutii de ocrotire, care isi propun sa ofere conditii de rezidenta diferitelor categorii de copii si adolescenti. Grupul tinta este definit prin “copii institutionalizati”, “copii fara parinti”, “copii fara casa”.

Termenul de abandon este de asemenea comun problematicii institutionalizarii, fiind folosit atunci cand parintele incredinteaza temporar copilul unei institutii sau centru de plasament. In aceste situatii, legea constata abandonul la scurgerea unei perioade mai mari de sase luni in care copilul nu a mai fost vizitat.

Fiecare copil viitor adolescent prezinta nenumarate nevoi care, in cadrul unor institutii personalul de ingrijire reuseste sa le satisfaca intr-o masura mai mare sau mai mica. Inca de la nastere afectiunea materna reprezinta baza tuturor relatiilor pe care persoana le stabileste cu lumea exterioara. Prin aceasta relatie cu mama, copilul ajunge sa-si contureze identitatea reuseste sa devina constient de sine. In aceasta relatie copilul este securizat, acceptat si valorizat neconditionat indiferent de sex sau abilitati. In cadrul institutiilor de plasament satisfacerea acestor nevoi depinde atat de sistemul de ingrijire cat si de disponibilitatea personalului de ingrijire. Esecul de a raspunde acestor nevoi de securitate si dragoste are ca efect sindromul de “deprivare materna” (Orlansky, Wootoon; apud. G. Neamtu, coord. 2003). Substimularea copiilor din centrele de plasament prin imposibilitatea acestora de a trai noi experiente senzoriale, emotionale si mai ales sociale sau suprastimularea acestora si anume nelinistea, extenuarea sunt datorate conditiilor existente in institutie, datorita rapiditatii cu care evenimentele imprevizibile si nefamiliare apar.

Acceptarea si aprobarea primite din partea parintilor, a intregii familii, determina existenta unei stime de sine pozitive si dezvoltarea in limitele dezirabile ale personalitatii si identitatii de sine. Pentru perioada adolescentei, perioada in care conceptul de sine incepe sa isi contureze liniile sale predominate, aceste aspecte au o importanta desavarsita. Cercetarile din domeniu (Bodman, apud. N. Lie, 1999) au aratat ca in conditiile institutionalizarii, recunoasterea si aprecierea implica obtinerea unor rezultate optime. In consecinta, vor primi aprecieri doar copiii cu un grad de adaptabilitate crescut, sanatosi si atractivi. Copiii institutionalizati, din cauza dezavantajului emotional, economic cultural, adesea chiar si educational, si de dezvoltare intelectuala si fizica, vor obtine mult mai greu aprecierea celor din jur. Prin urmare aceasta lipsa a afectivitatii specifica copiilor din centrele de plasament, fie ei cu deficienta de auz sau fara, duce la o dezvoltare instabila a intregii personalitati, la o integrare nesigura in societate.

Nevoia de responsabilitate, de dobandire si recunoastere treptata a propriei independente este una deosebit de pregnanta, mai ales la varsta adolescentei arata cercetarile realizate de Goldfarb (apud. N. Lie, 1999). Nesatisfacerea acesteia conduce la deficiente in deprinderile de autocontrol si planificare, la tendinta tanarului de a se manifesta agresiv, la incapacitatea de a amana gratificarea imediata a nevoilor, la nesocotirea drepturilor celorlalti, pe scurt la iresponsabilitate. In aceste conditii adaptarea sociala se realizeaza cu dificultate mai ales atunci cand adolescentul prezinta o deficienta cum este cea de auz, caz in care comunicarea verbala este ingreunata. Cu toate acestea in cadrul institutiilor de ocrotire se pot dezvolta relatii cu colegii de aceeasi varsta, sau care prezinta acelasi tip de deficienta.

Asa cum precizeaza L. Soitu, (2003) aceste relatii pot indeplini multiple functii.

a)      Securitate emotionala. Aceasta securitate emotionala poate fi asigurata chiar si prin simpla prezenta a semenilor. Anna Freud si Sophia Dann 1951 mentioneaza, in urma studiilor realizate ca mentinerea mai multor copii in aceleasi cadre, pe o perioada de timp, determina dezvoltarea unui atasament aproape similar celui “normal” fata de mama. In grupurile de tineri, care evolueaza impreuna in cadrul aceleiasi institutii, se dezvolta relatii asemanatoare celor de fratrie, mai ales in cazul celor cu deficienta de auz in care acestia au un cod propriu de comunicare.

b)      Stabilirea normelor. Copiii viitori adolescenti isi ofera unii altora informatii despre tipul de comportament dezirabil, pentru o situatie sau alta. Atat normele cat si standardele comportamentale sunt insusite si intarite in cadrul grupului. In cazul copiilor si adolescentilor cu deficienta de auz din institutiilor de ocrotire, stabilirea si invatarea in cadrul grupului a comportamentelor eficiente intr-o anumita situatie este deosebit de importanta. Acestia invata unii de la altii, cei mai mari, ii initiaza pe cei mai tineri. Acesti tineri isi dezvolta un cod propriu de comunicare, cod la care majoritatea personalului de ingrijire nu are acces. In aceste conditii, codul propriu grupului, greu de perceput datorita multiplelor variante ale limbajului semnelor, are functia de asigurare a securitatii acestuia, de diferentiere stricta intre membri si cei ce nu sunt membri.

c)      Instructia si joaca. Grupul joaca un rol important in invatarea diferitelor abilitati in special cele legate de socializare. Acest tip de invatare este informal si implicit, foarte rar depaseste acest nivel. Astfel se formeaza, de exemplu preferintele baietilor si fetelor pentru jucariile specifice sexului.

d)      Adaptarea sociala. Participarea la viata de grup, la activitatile specifice acestuia in cadrul institutiilor de ocrotire, asigura exersarea abilitatilor necesare pentru relatiile viitoare. Mai multi autori gasesc in aceste relatii cu partenerii de aceeasi varsta o conditie a normelor de dezvoltare sociala ulterioara.

Dupa cum afirma Tolfree (apud. Op. Cit. 2003) dezvoltarea diferentiata a copiilor institutionalizati trebuie inteleasa nu numai ca o reactie la separarea de parinti, ci si ca un efect al mediului nestimulativ, in special al lipsei oportunitatilor de interactiune spontana si afectuoasa cu adultii.

CAPITOLUL III

STIMA DE SINE PERSONALA SI STIMA DE SINE COLECTIVA

III. 1. Conceptul de sine

Termenul de “concept de sine” a fost utilizat pentru prima data in lucrarea lui R.L.Ecuyer din 1978 ”Le concept de soi”, si reprezinta, in viziunea acestui autor un construct mental constituit din reprezentari simbolice ale personalitatii. Conceptul de sine inglobeaza tot ceea ce crede individual despre el insusi, entitati, roluri, trasaturi psiho-comportamentale pe care si le atribuie prin prisma unor teorii, valori si conceptii, orientate intr-un anumit spatiu socio-cultural”. (apud. M.Chelaru 1999, p 5).

Figurand ca una dintre cele mai reprezentative teorii cu privire la structura conceptului de sine, teoria “conceptului de sine multidimensional” descrisa de R.L.Ecuyer prezinta structura ierarhica a conceptului de sine. Fiecare din cele cinci regiuni, sinele material, sinele personal, sinele adaptativ, sinele social, structura sine non-sine sunt construite din sub-structuri mai limitate, care, la randul lor integreaza categorii ale conceptului de sine.

Ø      Sinele material este structura de baza care contine informatiile sau referintele despre aparenta si asperctul sau fizic precum si informatii despre posesiile de obiecte sau persoane. W. James defineste, intr-o maniera asemanatoare sinele ca: ”ansamblu a tot ceea ce un om poate spune ca este al sau, nu doar corpul si capacitatile sale psihice, dar si imbracamintea si casa lui…” (apud. N. Turliuc 2002, p 55)

Ø      Sinele personal se refera la imaginea psihologica autoatribuita, la aspectele pozitive si negative, la aspiratii, si interese precum si la constiinta de a fi a individului, reflectata in “prize de constiinta” descrisa de autor ca fiind in raport cu definirea identitatii. Individul identifica toate informatiile, referintele care tin de propria persoana (nume, sex, varsta) precum si rolurile jucate, statusurile corespunzatoare, propriile valori, impresia de coerenta si incoerenta interna, filosofia propriei existente.

Ø      Sinele adaptativ reprezinta dimensiunea activa a conceptului de sine, ce se refera la strategiile de aparare sau promovare ale sinelui la modalitatile de raportare la situatii

Ø      Sinele social cuprinde opinii cu privire la modalitatea proprie de relationare, la masura in care individual se percepe dominat, agresiv, sau altruist in raporturile sale cu ceilalti, precum si la atitudinale sociale generale.

Ø      Structura sine-nonsine reprezinta o autoevaluare mijlocita, realizata prin compararea cu ceilalti, dar si o cunoastere a modului in care ceilalti il percep.

Prin urmare conceptul de sine capata contur pe masura integrarii si constientizarii tuturor acestor informatii corespunzatoare nivelurilor sinelui odata cu inaintarea in varsta. Acest proces de definire a conceptul de sine este pregnant influentat de contextual dezvoltarii individului.

In psihologia romaneasca, preocuparile referitoare la “conceptul de sine” trec din sfera abordarii teoretice in cea a cercetarilor practice. Pornind de la rezultatele obtinute in urma cercetarilor realizate s-au facut mai multe consideratii cu privire la evolutia constiintei despre sine si ale aspectelor sale diferentiale in adolescenta fata de preadolescenta. S-a remarcat asadar o crestere considerabila a interesului pentru autocunoastere in adolescenta, o preocupare mai intensa pentru propria imagine, pentru modul in care propria persoana este perceputa si evaluata in societate. De asemenea semnificativ pentru perioada adolescentei este dezvoltarea unui control mai riguros al trairilor afective, sporirea autoexigentei si a obiectivizatii in autoevaluare. S-a observat ca tendinta de idealizare se diminueaza odata cu avansarea in varsta.

III. 2. Stima de sine

Conceptul de sine a reprezentat inca de la inceputul anilor 1980 subiectul multiplelor cercetari din domeniul psihologiei sociale. Reprezentant al scolii de psihologie sociala romanesti, A. Neculau defineste conceptual de sine ca: ”totatalitatea informatiilor despre propria persoana, in care sunt incluse atat informatiile legate de propria personalitate, trasaturi de personalitate, aspecte fizice ale propriei persoane precum si aspecte legate de statutul social.” In cadrul conceptului de sine, stima de sine, reprezinta componenta afectiva, evaluativa a propriei persoane. (A. Neculau 2003, p 92.)

La randul sau, P. Ilut (P. Ilut, 2001) considera ca stima de sine este : ”…un element cheie al sistemului personalitatii si al comportamentelor interpersonale si sociale ale indivizilor.

Savin, Williams si Demo (apud. P. Ilut 2001,p. 58) apreciaza ca: “stima de sine reprezinta o raportare afectiva constanta ce include valorizarea, acceptarea si evaluarea eului”, reprezinta valoarea pe care si-o acorda o persoana. Spre deosebire de conceptia lui W. James despre stima de sine, ca fiind un simplu raport intre succese si aspiratii, aceasta prima definitie este una mult mai larga.

Modelele teoretice prezentate de Frija, Lazarus si Weiner in 1986 (apud M. Boza,2002) ofera o perspectiva asupra evolutiei stimei de sine, componenta afectiva a conceptului de sine, determinate de procesele cognitive. Pentru inceput, individual emite judecati, aprecieri despre modul in care se percepe, judecati care ulterior declansaza o reactie afectiva pozitiva sau negativa. In masura in care astfel de reflectii ajung sa controleze o parte considerabila a atributelor personale conceptual de “stima de sine” este cel care surprinde rezultatul afectiv ale acestora. Prin urmare trairile ce insotesc judecatile autoapreciative descriu uneori reflectari ale individului fata de propria persoana, reflectari ce variaza intre doi poli, cei ai multumirii sau nemultumirii fata de propria persoana, fata de sine, ai unei stime de sine ridicata sau scazuta.

In anul 1986, Rosenberg (I. Kunda, 2001) defineste doua ipostaza ale stimei de sine:

Ø      aspectul fluctuant, circumstantial, ocazional atunci cand individul se simte pentru moment valoros sau dimpotriva incompetent, cu un comportament inadecvat situatiei. Aceasta idee este regasita si la precursorii psihologiei sinelui W. James si C. H. Cooley care afirma ca sentimentul propriei valori nu este unul cristalizat ci el fluctueaza in functie de momentele trecatoare, de lauda sau critica, de context si anturaj.

Ø      aspectul relativ stabil, subconstient sau chiar inconstient ce transcende experientele curente.

Dupa R. Keshen (apud. M.Chelaru, 1999) dinamica sentimentului propriei valori depinde de patru tipuri de ratiuni autoevaluative:

Ø      ratiuni concurentiale care sunt de fapt raportari la ceilalti aflati in situatii relativ asemanatoare. In afara comparatiei directe, care presupune referinta explicita la o anumita persoana exista si comparatia proportionala, sau mai exact constientizarea frecventei raspandirii unei trasaturi in cadrul unei categorii sau populatiei generale.

Ø      ratiunile derivate produc beneficii sau pierderi de valoare prin transfer, odata cu identificarea individului cu persoane carora le acorda un statut moral superior, sau cu grupurile de apartenenta. Identificarea se poate realiza fie pe baza contributionala, prin faptul ca parintii se mandresc cu rezultatele scolare obtinute de elev, sau necontributionala, atunci cand autoatribuirea unui anumit renume pleaca de la realizarile unei persoane apropiate.

Ø      ratiunile esentiale reprezinta standarde personale din care recurg cerinte de calitate, un anumit ritm de obtinere a performantelor. In deosebi cele atasate de reprezentari ale eu-lui ideal determina o propriomotivare a actiunilor, si de aceea, succesele sau esecurile inregistrate au un impact mult mai puternic asupra valorii proprii.

Ø      autoevaluarea reflectata care isi are originea in credintele subiectului ca ceilalti il estimeaza pozitiv sau negativ. Aceasta anticipare presupune constientizarea dezirabilitatii sociale a propriilor comportamente, altfel spus, a acordului acestora cu expectatiile exterioare. Este important de diferentiat intre expectatiile exterioare, sociale si reprezentarile lor subiective in constiinta individului in termenii dorintelor, aspiratiilor, scopurilor. Expectatiile sociale pot fi interiorizate de catre individ fie ca valori, sau constrangeri, fie ca elemente fata de care individul ramane indiferent. Profunzimea acestei interiorizari, reflecta interesul pe care individul il are pentru rolurile jucate, activitatile desfasurate, persoanele cu care interactioneaza. Cu cat normele interiorizate sunt mai aproape de sistemul propriu de valori, cu atat efectul realizarii sau nerealizarii lor asupra stimei de sine este mai intens.

Este important de specificat faptul ca, nu toate ratiunile autoevaluative sunt la fel de importante pentru individ. Propriile standarde sau atentia acordata asteptarilor sociale pot fi diferite de la un domeniu de activitate sau de la un rol la altul. In literatura de specialitate este specificat faptul ca esecurile in domeniile considerate neimportante pentru individ nu-i afecteaza acestuia stima de sine, in schimb, nerealizarea standardelor inalte in cele deosebit de semnificative o influenteaza negativ. Atunci cand asteptarile sociale si propriile standarde sunt opuse, dar la fel de stringente, ele constituie sursa unor stari conflictuale interne. Cercetarile din domeniu realizate de B. Mark (apud. N. Humphrey ,1999) au demonstrat ca in cazul elevilor, rezultatele scolare sunt un baromeru al nivelului stimei de sine. Aceasta intrucat, fiind raportate concomitent la propriile expectatii si la expectatiile persoanelor semnificative, ii indica elevului in ce masura este iubit sau respectat. Esecul scolar semnifica, prin urmare atat pierderea respectului de sine cat si a dragostei a aprecierilor favorabile din partea celorlalti.

Referiri cu privire la evolutia stimei de sine (respectul de sine) au fost realizate si de G. Allport (Apud. M Chelaru,1999 ). Acesta afirma ca stima de sine se manifesta in jurul varstei de doi ani, prin reactii afective de protest ale copilului, cauzate de “obstructionarea impulsurilor sale exploratorii”, de limitarea dorintei de explorare. Negativismul sau comportamentul sau opozitional care se prelungeste pana inspre patru ani, este urmarea anticiparii restrictiilor externe ce ii pot leza sau diminua mandria personala, stima de sine. In aceeasi perioada E. Erickson semnalase afirmarea tendintelor de autonomie, iar studiile realizate in psihologia dezvoltarii, semnalau pentru sfarsitul celui de-al doilea an de viata achizitii importante. Acestea se refera la formarea schemei corporale, utilizarea adecvata a cuvantului “eu”, dezvoltarea unei constiinte a propriei persoane, a propriului “eu”.

Pornind de la aceste considerente, de la ideea conform careia stima de sine are o aparitie precoce, putem remarca faptul ca familia exercita o influenta hotaratoare asupra evolutiei ei, a intregii individualitati. Un studiu realizat de Coopersmith in anul 1967 (apud. I.Kunda, 2001) a pus in evidenta modul in care mediul familial si tehnicile educative influenteaza stima de sine. In urma analizei datelor s-a observat ca parintii copiilor cu o stima de sine ridicata au manifestat comportamente si atitudini educative ca:

Ø      atitudine afectiva, toleranta, implicare cu seriozitate si interes in problemele copiilor

Ø      promovarea ferma si consecventa regulilor sustinerea copiilor in vederea atingerii un standard inalt de comportament

Ø      adoptarea un model non-coercitiv de disciplina, inlocuirea pedepselor, cu o analiza a cauzelor comportamentului necorespunzator si evidentierea nocivitatii acestora

Ø      adoptarea unui stil parental democratic, prin implicarea activa a copilul in stabilirea planurilor familiei.

Cu scopul de a sustine rezultatele obtinute de Coopersmith alte cercetari au prezentat urmatorii factori ca fiind responsabili pentru un nivel ridicat al stimei de sine:

Ø      implicarea parintilor in demersul educativ

Ø      acceptarea copilului

Ø      incurajarea copilului

Ø      stabilirea unui standard clar de comportament

Cercetarile au demonstrat ca, toate aceste aspecte au influenta si asupra caracterul stabil al stimei de sine la copii. S-a constata ca acei copii cu o stima de sine instabila au indicat frecvent faptul ca, tatii lor sunt critici, manifesta control psihologic prin apelarea la tehnici de inculpare a vinei, nu remarca comportamentele pozitive, nu manifesta aprobare sau afectivitate, nu isi petrec timpul antrenati intr-o activitate comuna. Pe de alta parte tatii copiilor cu stima de sine stabila, sunt vazuti de catre copii lor ca fiind capabili sa ajute copilul sa rezolve diferite probleme. Modalitatea de structurare a stimei de sine, inca din copilarie, caracterul sau stabil sau instabil sunt elemente care vor marca evolutia ulterioara a individului. Adolescenta, perioada “crizei de originalitate” este perioada in care moalitatea de evaluare, pozitiva sau negativa este definitoriu pentru implicarea viitorului adult in viata sociala, profesionala.

Aparitia stimei de sine parcurge, prin urmare o evolutie similara cu cea a conceptului de sine. Asa cum asteptarile fata de propria persoana, de modul in care ceilalti il evalueaza sunt elemente determinante ale stimei de sine, in acelasi mod, prin mecanisme ca: proiectia sau introiectia, asteptarile pot deveni structuri sau fatetele ale conceptului de sine. Spre exemplu modul in care individul si-ar dori sa fie conform punctului sau de vedere sau doleantelor altora pe care individul si le-a asumat ca valori proprii (sinele ideal), sau modul in care individul gandeste ca trebuie sa fie, obligatiile pe care le are in raport cu persoanele semnificative (sinele trebuit) sunt comportamente ale conceptului de sine. Higgins (apud. P. Ilut, 2001) arata ca discrepantele dintre sinele actual, real (aptitudinile, capacitatile actuale ale individului) si cel trebuit produc sentimente de vinovatie, rusine, anxietate, afectand calitatea interactiunilor individului, in timp ce dezacordurile dintre sinele actual si cel ideal, produc dezamagiri, sentimente de nerealizare, scadere a nivelului de autoestimare, a nivelului stimei de sine. Aceste discrepante, pot fi actualizate prin analiza rezultatelor propriilor activitati, receptionarii unor feed-back-uri sociale. Nivelul de adecvate dintre fatetele conceptului de sine reflecta, in esenta, masura in care individul se autoaccepta, sensul propriei valori, a stimei de sine.

Daca aspectele referitoare la influenta alter-ului asupra formarii stimei de sine au fost timid realizate prin acceptarea idei ca autoevaluarea se realizeaza prin raportarii la celalalt aflat in aceeasi situatie, psihologia sociala accentueaza vadit aceasta influenta.

III 2. 1 Stima de sine personala si stima de sine colectiva

Preocupati de modalitatea de a investiga aspectele referitoare la stima de sine, M. B. Brewer si colaboratorul sau W. Gardner (1996) afirma ca acest lucru se poate realiza pe cele doua dimensiuni si anume stima de sine personala si stima de sine colectiva.

In viziunea acestora stima de sine personala vizeaza aspectele legate de modul in care individul se autoevalueza in functie de rezultatele proprii, de masura in care ele corespund expectatiilor proprii sau ale celorlalti semnificativi. De asemenea, stima de sine personala, autovalorizarea realizata prin “reflectare” deriva din credintele subiectului ca ceilalti il estimeaza pozitiv sau negativ. In cadrul teoriei “compararii sociale” elaborata de L.Festinger, autorul afirma ca indivizii obtin informatiile cu referire la propria persoana, comparandu-si calitatile cu aceleasi calitati intalnite la cei din jur. L.Festinger (W. Doise, 1999, p.170) afirma: “Fiecare individ are tendinta de a-si evalua opiniile si atitudinile. In lipsa mijloacelor obiective non-sociale, evaluarea opiniilor si aptitudinilor se face prin compararea lor cu opiniile si atitudinile celorlalti” Prin urmare sentimentele pozitive sau negative pe care individul le dezvolta fata de propria persoana sunt influentate in aceeasi masura de modul in care considera ca ceilalti il percep, precum si de modul in care se evalueaza in raport cu acestia.

Un proces asemanator are loc si in formarea stimei de sine colective. Daca in mod traditional atunci cand s-a discutat despre modul de constituire a stimei de sine, s-a pus accentul cu precadere, pe aspectul individual al acesteia, stima de sine colectiva, vizeaza aspectele care tin de caracterul de membru al unui grup social al individului. Stima de sine colectiva poate fi un moderator important al tendintelor de dominare a grupului, al atributiilor din cadrul grupului si al altor procese colective sau de grup. Asa cum stima de sine reprezinta nivelul afectiv aspectul afectiv al conceptului de sine, in acelasi mod, in cadrul teoriei identitatii sociale cele dou aspecte ale stimei de sine sunt atribuite celor doua aspecte ale conceptului de sine. (R. Luthanen, J. Croker, 1992). Astfel stima de sine personala corespunde identitatii personale, iar stima de sine colectiva identitatii sociale sau colective cum a fost abordata aceasta in literatura americana.

Teoria identitatii sociale

In 1981 M. Rosenberg (apud. N. Turliuc 2004 p. 63) se referea la conceptul de identitate din perspectiva trasaturilor sale, concept care reprezinta o entitate complexa, ale carei procese mai importante sunt: identificare, autocategorizarea si autoevaluare. Cu doi ani mai tarziu, P. Weinreich afirma ca: “ Identitatea cuiva este definita ca totalitatea interpretarilor cu privire la propria persoana, in conditiile in care interpretarile de sine actuale, prezente, exprima continuitatea dintre interpretarile propriului eu asa cum a fost el in trecut si modalitatile de interpretare a propriului eu asa cum aspira sa fie in viitor.”

Aceasta definitie a identitatii surprinde unele trasaturi fundamentale ale continutului identitatii. Ea include atat identitatea actuala, asa cum este ea perceputa a fi in realitate, cat si identitatea ideala, asa cum ar trebuit sa fie aceasta din perspectiva idealurilor proprii. Interactiunea dinamica dintre aceste parti ale identitatii determina directia de dezvoltare a identitatii, in decursul timpului.

Reprezentant de marca in psihologia romaneasca, U. Schiopu, (U. Schiopu 1981) propune o matrice a dezvoltarii identitatii. In opinia sa dezvoltarea identitatii se contureaza inca din perioada scolara mica pe baza rezultatelor activitatilor si raportarii acesteia la ceilalti si la cerintele lor. Perioada preadolescentei si adolescentei este una in care problematica dezvoltarii identitatii este pregnanta datorita, in primul rand modificarilor ce survin in sistemul general, in planul cerintelor, dar si datorita multiplelor schimbari prin care trece personalitatea la aceasta varsta. In adolescenta dezvoltarea identitatii implica intensificarea perceptiei de sine cu toate aspectele sale, imaginea corporala (sinele corporal), identificarea si constientizarea sinelui, identificarea sensului, rolului si statutului sexual si mai ales cel social (sinele social).

Daca in timpul copilariei, imaginea corporala se afla la periferia constiintei, in adolescenta ea devine centrala, integrandu-se in conceptul de sine. Preocuparile pentru aspectul fizic, pentru al ajusta cresc considerabil in aceasta perioada. Adolescentul, de cele mai multe ori nemultumit de aspectul sau exterior, nu se mai poate raporta, datorita puseelor de crestere foarte frecvente in aceasta perioada, la imaginea pe care el si-o crease despre propriul sau aspect, in copilarie. Construita inca din copilarie, prin prisma experientelor sale generale, imaginea adolescentului despre propria corporalitate incepe sa se transforme, sa capete noi contururi, prin raportarea la noile reprezentari despre sine. In aceasta perioada, oglinda devine, un obiect de confruntare a celor doua imagini, care ajung ulterior sa se suprapuna.

Identificarea si constientizarea sinelui este o problematica vast abordata. Constientizarea sinelui, sau formarea identitatii, priveste identificarea in plan constient a distantei dintre eu (sine ) si alter. Proiectand asupra celorlalti (alter) propriile sale insusiri, trairi, sentimente, intentii, aspiratii, adolescentul constientizeaza, existenta propriei identitati, a sinelui. Dupa cum specifica autoarea eul si alter se pot afla in pozitie convergenta si divergenta. Convergenta totala, greu de obtinut, se traieste ca sentiment de impacare, liniste, in timp ce divergenta este resimtita ca sentiment de culpabilitate, chiar incompatibilitate. Ego-ul devine, in urma multiplelor raportari si identificari cu alter-ul consistent si multidimensional.

In aceasta perioada se dezvolta, de asemenea, identitatea sexuala, influentata intens de modele parentale. In acest sens, baietii care au un model parental cu masculinitate redusa, cum este cazul adolescentilor al caror tata este decedat, sau adolescentii din institutiile de ocrotire, unde majoritatea personalului este feminine, au dificultati de identificare, de interiorizare a rolurilor de gen. Spre deosebire de acestia cei care au un model parental puternic conturat sunt mai siguri pe ei, increzatori, protectori, exuberanti, calmi si chiar fericiti. In cazul adolescentelor modelul parental matern traditional, de tranzitie, sau modern este cel care influenteaza modul in care tanara fata isi va exercita rolul social, isi va continua dezvoltarea.

Prin castigarea independentei adolescentul incepe sa isi contureze si mai exact sensul si rolul sau social. In opinia U. Schiopu, aceasta iesirea din conformismul infantil implica depasirea dependentei materiale, emotionale si de mentalitate. Prima care se dobandeste este independenta de mentalitate. Aceasta se realizeaza prin devalorizarea unei idei considerate valide in copilarie, si prin considerarea unor obiceiuri ca fiind “invechite, demodate”. Opozitionismul atat de caracteristic perioadei adolescentei, manifestat fata de banalitate si mediocritate constituie un semn al formarii aspiratiilor spre autodefinire, in contextul unei lumi permanent schimbatoare. Independenta emotionala, se refera la tendinta adolescentilor de a se indoi de profunzimea afectiunii parentale. Relatia parinte-copil devine una tensionata, ce poate varia, in viziunea adolescentului de la dezinteres sau lipsa afectelor din partea parintilor, pentru adultul in devenire, la rutina si obligatie. Aspectele legate de dobandirea independentei materiale sunt strans legate de contextul socio-economic in care se dezvolta tanarul, precum si de propriile aspiratii, de identificarea vocationala a acestuia. Identificare vocationala se refera la constientizarea propriei activitati, la descoperirea aptitudinilor personale, a capacitatilor si a abilitatilor adolescentului. Orientarea profesionala ulterioara se va realiza, pornind tocmai de la identificarea acestor capacitati si abilitati ale adultului in devenire. Evalurea corecta a propriilor abilitati, depinde in aceeasi masura de nivelul valorizarii sale ca individ, cat si ca membru al unei categorii sociale.

Asadar, revenind la problematica duala a conceptului de sine, se poate remarca faptul ca: “identitatea personala vizeaza atributele care exprima trasaturile de personalitate, caracteristicile comportamentale, interesele si valorile persoanei, iar atunci cand se fac referiri la elementele sociale ale identitatii, sunt vizate o serie de caracteristici sociale cum ar fi: clasa, etnia, religia”.(M. Zavalloni, 1973; apud. N.Turliuc, 2004, p.65). Identitatea personala se refera la caracteristicile pe care individul si le atribuie si care-i permit sa se considere unic si diferit de toti ceilalti, sa dezvolte o stima de sine personala pozitiva sau negativa in functie de etalonul ales. Aceste caracteristici pot fi sustinute de trasaturile de personalitate, de calitatile si defectele pe care anturajul i le atribuie initial copilului si apoi adolescentului. In opinia lui Goffman (1963, apud. N. Turliuc) identitatea personala este data de aspectul corporal, de nume. In timp ce identitatea sociala consta in imaginea prezentata celuilalt prin intermediul categoriilor sociale si in conditiile dezvoltarii, uni ansamblu de conduite legate de statut. Prin urmare, dezvoltarea armonioasa a unei persoane este determinata de echilibrul dintre identitatea personala si identitatea sociala.

In cadrul teoriei identitatii sociale, se realizeaza practic o cumulare a viziunilor deja expuse asupra conceptului de sine si identitatii individului. Experientele de laborator realizate de Tajfel stau la baza teoria identitatii sociale. Notiunea de identitate sociala a lui Tajfel, se refera la acea parte a conceptului de sine al unei persoane care deriva din informatiile pe care acesta le are cu privire la apartenenta sa la grupul social la care se adauga valoarea si semnificatia afectiva atasata acestei apartenente. Evaluarile indivizilor asupra a cat de buni sunt ca membrii ai grupurilor lor sociale poate fi un aspect al stimei de sine colective si un moderator important al comportamentului social, aceste evaluari nu par sa surprinda foarte exact sensul identitatii sociale asa cum este aceasta definita de teoria identitatii sociale. Tajfel si colaboratorii sai sustin ca identitatea sociala poate fi pozitiva sau negativa, prin componenta sa stima colectiva, in functie de evaluarile fiecarui grup social in parte, mai degraba decat atributele sau realizarile din cadrul grupului.(M. Brewer si W. Gardner,1996, p.87) Identitatea sociala depinde, asadar, atat de modul in care fiecare isi evalueaza propriul grup cat si de modul in care altii evalueaza acel grup. Mai mult, acesti autori observa ca grupurile trebuie sa aiba importanta emotionala pentru individ, pentru ca grupul sa contribuie la conceptia de sine a individului.

Autorii teoriei, Tajfel si Turner, prezinta pentru inceput modelul continuum-ului sine-grup. Autorii afirma ca legatura dintre identitatea personala si sociala poate fi descrisa de-a lungul unui continuum sine-grup. Diferentierile interindividuale si intergrupuri sunt plasate la cele doua extremitati, individul putand activa prioritar sau exclusiv unul dintre cei doi poli ai acestui continuum. Polul cu privire la sine este cel al identitatii personale. El indica faptul ca, in cadrul interactiunilor, indivizii sunt definiti de relatiile interpersonale si caracteristicile lor individuale, ei nefiind deloc afectati de diversele lor apartenente grupale. Polul social, cel al identitatii sociale, este cel care cuprinde interactiunile dintre grupurile de indivizi definiti in intregime de apartenenta lor la un grup social. Individul se raporteaza la una din categoriile sale sociale de apartenenta atunci cand comportamentul intergrupal ii permite obtinerea unei identitati sociale pozitive. Atunci cand anumite variabile ale apartenentei grupale confera un grad ridicat de adaptabilitate, se produce depersonalizarea. (Turner 1987; apud. A.Neculau, p 364). Depersonalizarea ar reprezenta procesul prin intermediul caruia indivizii se autoevalueaza prioritar ca membri ai unui grup si nu ca indivizi distincti. Gordon (W. Doise, 1999, p. 41) distinge , in urma aplicarii testului “Cine sunt eu ” test care permite identificarea individului cu grupul de apartenenta, categorii de raspunsuri care merg de la polul social la polul personal:

Ø      caracteristici atribuite care se refera la categoriile carora individul le apartine prin nastere sau prin functiile desemnate (sex, origine, religie)

Ø      rolurile si apartenentele referitoare la rolurile parentale, ocupatia profesionala

Ø      convingerile ideologice

Ø      interesele intelectuale

Ø      caracteristici personale, incluzand valori morale, perceptia unitara a sinelui

Modelul ierarhizat al identitatii integreaza, ca si subsisteme, identitatea personala si identitatea sociala, in cadrul conceptului de sine, definit ca totalitatea autodescrierilor si judecatilor cu privire la sine. Identitatea sociala este acea parte a conceptului de sine care provine din cunoasterea apartenentei la un grup social asociata valorii si semnificatiei afective a acestei apartenente pentru subiecti. Ea devine sinonima cu stima de sine, mai exact stima de sine colectiva. In cadrul acestui model ierarhic, ramane valabila distinctia dintre identitatea personala si cea sociala, prezentata in modelul anterior, cu exceptia faptului ca cele doua tipuri de identitati nu mai sunt poli ai unui continuum, ci devin niveluri distincte de analiza a eu-lui. Identitatea sociala reprezinta un nivel intermediar intre identitatea umana (care se refera la similaritatile din interiorul speciei umane), care presupune o definire a sinelui prin gasirea similaritatilor dintre individul membru al unei categorii sociale si ceilalti membri ai acesteia, si a diferentelor dintre grupurile sociale. Identitatea personala este nivelul subordonat al definirii de sine. Eul este raportat la celalalt din interiorul grupului de apartenenta pentru a se evidentia unicitatea si caracterul distinct al eu-lui.

Unele din principiile teoriei se refera la faptul ca individul tinde sa mentina o stima de sine pozitiva. O stima de sine personala sau colectiva pozitiva apare din comparatiile avantajoase realizate intre individ si semeni, respectiv intre grupurile de apartenenta si alte grupuri pertinente. De asemenea teoria identitatii sociale se refera la faptul ca “ grupul social , faptul de a apartine grupului sunt asociatii pozitive sau negative, si din acest motiv, identitatea sociala poate fi pozitiva sau negativa, in functie de evaluarile care tind sa fie impartasite in social sau in interiorul grupului.”



Prin urmare, calitatea grupul de apartenenta la care adolescentul se raporteaza, relatiile pe care la aceasta varsta reuseste sa le dezvolte influenteaza in foarte mare masura, dezvoltarea unei stime de sine personale si colective pozitive sau negative, a unui concept de sine echilibrat.

CAPITOLUL IV
PARTEA PRACTICA

VI 1. Designul cercetarii

Aceasta lucrare isi propune sa identifice o serie de caracteristici ale nivelul stimei de sine personale precum si a nivelului stimei de sine colective a adolescentilor cu deficienta de auz . Studiul de fata vizeaza atat adolescentii deficienti din familii cat si pe cei din institutiile de ocrotire.

VI. 1.1 Obiectivele cercetarii:

O1. Identificarea modului in care deficienta de auz, influenteaza nivelul stimei de sine personale si a stimei de sine colective.

O2. Identificarea modului in care mediul de provenienta si genul biologic influenteaza nivelul stimei de sine personale si al stimei de sine colective in cazul adolescentilor cu deficienta de auz.

O3. Evidentierea unor diferente intre grupele de subiecti chestionate in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale si colective.

O4. Stabilirea existentei sau inexistentei unei corelatii intre nivelul stimei de sine personale si cel al stimei de sine colective la adolescentii cu deficienta de auz.

VI. 1.2 Ipotezele cercetarii

Ipoteze generale

I. Stima de sine personala este influentata de: prezenta sau absenta deficientei de auz, de mediul de provenienta, precum si de genul biologic

II. Stima de sine colectiva este influentata de: prezenta sau absenta deficientei de auz, de mediul de provenienta, precum si de genul biologic

III Exista o corelatie intre stima de sine personala si stima de sine colectiva.

Ipoteze specifice

I. 1. In functie de prezenta sau absenta deficientei de auz vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz si adolescentii cu deficienta de auz in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale.

I. 2. In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii cu deficienta de auz din familie si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale.

I. 2.1. In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz din familie si adolescentii cu deficienta de auz din familie in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale.

I. 2.2. In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz din institutiile de ocrotire si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale.

I 3. In functie de genul biologic vor aparea diferente intre baietii si fetele cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine personala.

I 3.1 In functie de genul biologic vor aparea diferente intre baietii fara deficienta de auz si baietii cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine personala.

I 3.2 In functie de genul biologic vor aparea diferente intre fetele fara deficienta de auz si fetele cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine personala.

II. 1. In functie de prezenta sau absenta deficientei de auz vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz si adolescentii cu deficienta de auz in ceea ce priveste nivelul stimei de sine colectiva.

II. 2. In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii cu deficienta de auz din familie si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire in ceea ce priveste nivelul stimei de sine colectiva.

II. 2.1. In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz din familie si adolescentii cu deficienta de auz din familie in ceea ce priveste nivelul stimei de sine colectiva.

II. 2.2. In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz din institutiile de ocrotire si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire in ceea ce priveste nivelul stimei de sine colectiva.

II 3. In functie de genul biologic vor aparea diferente intre baietii si fetele cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine colectiva.

II 3.1 In functie de genul biologic vor aparea diferente intre baietii fara deficienta de auz si baietii cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine colectiva.

II 3.2 In functie de genul biologic vor aparea diferente intre fetele fara deficienta de auz si fetele cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine colectiva.

III. Exista o corelatie intre nivelul stimei de sine personale si nivelul stimei de sine colective in cazul deficientilor de auz.

VI. 2 Metodologia cercetarii

VI. 2. 1 Descrierea instrumentelor de cercetare

VI. 2. 1. 1. Chestionarul de stima de sine personala (varianta adaptata)

Chestionarul de stima de sine personala reprezinta o forma adaptata a scalei Rosenberg. Scala Rosenberg este o scala de 10 itemi care masoara sentimentul valorii personale. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute si bine validate scale intalnite in literatura de specialitate, din Statele Unite, in cercetarile asupra stimei de sine personale. Cei 10 itemi ai scalei, reprezinta afirmatii pe care subiectii le coteaza in functie de parerea lor, pe o scala in patru trepte, 1 = dezacord total; 4 = acord puternic.

In varianta adaptata in care chestionarul a fost aplicat, fiecare dintre itemi, a fost transformat astfel incat sa fie accesibil adolescentilor cu deficienta de auz. Pentru fiecare dintre cele patru trepte ale scalei, fiecare dintre itemi a fost modificat pentru a surprinde gradul de intensitate a treptei respective. De exemplu, unul dintre itemii scalei initiale:

“Pe ansamblu sunt multumit de mine.” a fost transformat astfel:

“Imi place mult de mine…A. “

“Imi place de mine………B. “

“Imi place putin de mine…C. “

“ Nu imi place de mine…..D. “

Asa cum se poate constata la anexa nr. 1, chestionarul prezinta, dupa ajustarea itemului 3, un coeficient Alpha Cronbach de 0,71. Fiind astfel validat pentru populatia tinta a acestei cercetari.

Scorarea acestui chestionar s-a realizat prin acordarea a unui punct sau a patru puncte astfel: A=4 B=3 C=2 D=1 , pentru fiecare dintre itemi. Scorul maxim arata un nivel crescut al stimei de sine, acesta poate fi de 36 de puncte.

VI. 2. 1. 2. Chestionarul de stima de sine colectiva (varianta adaptata)

Chestionarul de stima de sine colectiva, realizat de Luthanen si Crocker, este instrumentul care sta la baza chestionarului utilizat in aceasta cercetare. Scala propriu-zisa contine 16 itemi, cotati pe o scala de la 1 dezacord puternic pana la 7 acord puternic. Aceasta scala arata masura in care ne valorizam in raport cu grupul, valorizam acest grup de apartenenta. Scala se refera la urmatoarele caracteristici: calitatea de membru, imaginea personala a grupului, imaginea publica, si identitatea, masura in care individul se identifica cu grupul. Aceasta scala a fost adaptata intr-o forma simplificata pentru a fi compatibila cu posibilitatile de intelegere a deficientilor de auz. Itemii au fost modificati dupa modelul urmator:

“Sunt un membru de valoare in grupurile sociale de care apartin”, in:

“In grupul meu de prieteni eu sunt - foarte special…. A

special……… B

putin special…..    C

nu sunt special D

Pentru o compatibilitate mai mare intre cele doua scale utilizate s-a decurs la ajustarea scalei cu 7 trepte intr-o scala cu 4 trepte. De asemenea s-a decurs la ajustarea a trei itemi (itemul 5, 7, 12), asa cum se poate vedea la anexa 2. In urma pretestarii realizata pe populatia tinta, s-a obtinut un coeficient Alpha Cronbach egal cu 0,76

Scorarea acestui chestionar s-a realizat prin acordarea a unui punct sau a patru puncte astfel: A=4 B=3 C=2 D=1 , pentru fiecare dintre itemi. Scorul maxim arata un nivel crescut al stimei de sine colective, acesta poate fi de 52 de puncte.

VI. 2. 2 . Lotul cercetarii

Cercetarea a fost realizata pe 4 loturi de subiecti.

Ø      un lot de 40 de subiecti din familii care nu prezinta deficienta de auz

Ø      un lot de 40 de subiecti din familii care prezinta deficienta de auz

Ø      un lot de 37 de subiecti din institutii de ocrotire care nu prezinta deficienta de auz

Ø      un lot de 37 de subiecti din institutii de ocrotire care prezinta deficienta de auz

Cele doua loturi de subiecti care prezinta deficienta de auz au fost selectionate din cadrul Scolii speciale “V. Pavelcu” , Iasi.

Lotul de subiecti din familii care nu prezinta deficienta de auz au fost selectionati din cadrul liceului “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi.

Lotul de subiecti din institutiile de ocrotire care nu prezinta deficienta de auz au fost selectionati din cadrul Centrului de plasament “Tatarasi”, Iasi

In alcatuirea grupurilor de subiecti s-a tinut cont de :

Ø      Deficienta de auz Au fost chestionati atat adolescenti care prezinta o deficienta de auz, cat si cei care nu prezinta. In aceasta cercetare nu s-a luat in calcul tipul deficientei de auz.

Ø      Mediul de provenienta In formarea grupurilor de subiectilor s-a luat in considerare mediul din care acestia provin. Dupa cum se poate observa, lotul de subiecti din centrul de plasament este mai mic decat al celor din familie. Aceasta datorita faptului ca s-a dorit pastrarea unui numar egal de subiecti din institutiile de ocrotire, care nu prezinta deficienta de auz si cel al subiecti din institutiile de ocrotire care prezinta deficienta de auz.

Ø      Sexul Pentru a verifica eventualele diferente determinate de apartenenta la genul biologic, grupurile s-au constituit dintr-un numar aproximativ egal de fete si baieti.

Ø      Varsta subiectilor, a constituit una din conditiile care au creat omogenitatea grupurilor. Varsta aleasa pentru acest studiu este cea cuprinsa intre 15 si 19 ani.

VI. 2. 3 Realizarea efectiva a cercetarii

Chestionarele utilizate in cercetare, cel de stima de sine personala si stima de sine colectiva au fost aplicate in grup. Modalitatea de aplicare a fost aceeasi atat pentru adolescentii fara deficienta cat si pentru adolescentii cu deficienta de auz deoarece majoritatea acestora au abilitatile necesare lecturii. Educatorii specializati, prezenti in fiecare clasa au avut rolul de interpreti atat pentru a explica elevilor consemnul chestionarelor cat si pentru a explica eventualele neclaritati ale acestora.

VI. 3 Rezultatele obtinute si interpretarea lor

Ipoteza I 1

In functie de prezenta sau absenta deficientei de auz vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz si adolescentii cu deficienta de auz in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine personala

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Absenta deficienta

P < 0.05

t (138,343) = 2,657

Prezenta deficienta


Analiza statistica a permis identificarea unor diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti (adolescenti fara deficienta de auz, adolescenti cu deficienta de auz) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine personala. Altfel spus deficienta influenteaza media scorurilor obtinute.

Testul t pentru esantioane independente (t (138,343) = 2,657), p < 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza.

Semnul “+” al testului t ne permite sa precizam in ce sens apare diferenta: media scorurilor obtinute de adolescentii fara deficienta de auz este mai mare decat cele obtinute de adolescentii cu deficienta de auz.

U. Schiopu in lucrarea sa “Psihologia varstelor” (1981, p. 183) afirma ca la varsta adolescentei are loc o ”intensificare a perceptiei de sine”. Asa cum judecatile, rationamentele legate de propria perceptie, sunt integrate in conceptul de sine (latura cognitiva), sentimentele pe care aceste ganduri le declansaza reprezinta de asemenea parte a conceptului de sine prin componenta sa afectiva, stima de sine, mai exact stima de sine personala. Perceptia asupra propriei imagini se constituie pe baza informatiilor obtinute din mediul exterior, este rezultatul unei raportari constante a posibilitatilor personale fata de cerintele exterioare. In cazul deficientilor de auz, imposibilitatea de a raspunde intr-un mod adecvat, unanim acceptat, la unii din stimulii exteriori poate declansa un sentiment de inadecvare la situatie. Varsta adolescentei este cea in care parerea celorlalti despre propria persoana este deosebit de mult valorizata. Faptul ca dispune de o modalitate de comunicare predominant gestuala, diferita de cea a majoritatii, faptul ca nu reuseste sa perceapa intr-u totul nuantele unui discurs verbal, poate limita posibilitatile adolescentului cu deficienta de auz de a se manifesta. Desi cu timpul, deficientul de auz poate invata sa perceapa, spre exemplu, ritmul muzicii dintr-o discoteca, prin surprinderea vibratiilor, imposibilitatea de a manifesta reactii la fel de spontane la stimulii auditiv, asemenea covarsnicilor auzitori ii pot da acestuia sentimentul de inadaptare, ii pot diminua nivelul stimei de sine personale. Stangaci si in permanenta interesati de parerea pe care o lasa celorlalti adolescentii, cu precadere cei cu deficienta de auz, pot fi de multe ori subiectul unor ridiculizari din partea celorlalti. Multe dintre apelativele adresate incarcate sau nu de o conotatie negativa “surd”, “handicapat”, sunt interiorizate, si integrate aproape inconstient, asa cum sustine Rosenberg (apud. M. Chelaru, 2001, p 58), in structura identitatii personale.

Ipoteza I. 2

In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii cu deficienta de auz din familie si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale.

Efectuand prelucrarile statistice cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine personala

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Adolescenti cu deficienta din familie

P < 0.05

t (58,181) = 3,095

Adolescenti cu deficienta din institutii de ocrotire


Analiza statistica a permis identificarea unor diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( adolescenti cu deficienta de auz din familie, adolescenti cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine personala. Prin urmare mediul de provenienta influenteaza nivelul stimei de sine personale la adolescentii cu deficienta de auz.

Testul t pentru esantioane independente t (58,181) = 3,095, p < 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza.

Semnul “+” al testului t ne permite sa precizam in ce sens apare diferenta: media scorurilor obtinute de adolescentii deficienta de auz din familie, este mai mare decat cea obtinuta de adolescenti cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire.

In urma studiilor sale asupra modului in care mediul familial influenteaza nivelul stimei de sine personale a copiilor, Coopersmith (apud. Kunda, 2001) a subliniat rolul definitoriu pe care familiei il are in procesul de formarea stimei de sine personale cu nivel surpa-mediu. Asadar comportamentele parintilor sunt definitorii pentru acest aspect al conceptului de sine. Autorul identifica o serie de comportamente ale parintilor care favorizeaza dezvoltarea unui nivel al stimei de sine personale surpa-mediu. Printre acestea, sustinerea copiilor in activitatile pe care le desfasoara, incurajarea unei implicari cat mai active si responsabile sunt comportamente ce stimuleaza dezvoltarea unui concept de sine echilibrat. Stimularea copilului pentru a-si diversifica domeniile de interes, modurile de petrecere a timpului liber, implicarea propriu-zisa a parintilor in aceste activitati dezvolta la copilul, viitor adolescent o mai mare incredere in fortele proprii, o capacitate decizionala mult mai crescuta.

Raportand toate aceste informatii la modelul de dezvoltare specific institutiilor de ocrotire, in care corectarea coercitiva a comportamentului neadecvat este predominant,dupa cum arata rapoartele de specialitate, iar implicarea cadrelor in problematica fiecaruia dintre adolescentii cu deficienta sau fara este dependenta de gradul de disponibilitate al peroanelor de ingrijire din aceste institutii, putem contura o explicatie posibila a nivelului mai scazut al stimei de sine personale specific copiilor din institutiile de ocrotire.

Ipoteza I. 2. 1

In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz din familie si adolescentii cu deficienta de auz din familie in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine personala

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Adolescentii fara deficienta din familie

P < 0.05

t (78) = 2,18

Adolescentii cu deficienta din familie


Analiza statistica a permis identificarea unor diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( adolescenti fara deficienta de auz din familie, adolescenti cu deficienta de auz din familie) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine personala. Asa cum se poate observa si din graficul atasat, atunci cand au fost luate spre analiza doar rezultatele obtinute de adolescentii din familie, s-au remarcat diferente intre mediile nivelurilor stimei de sine personale la adolescenti in functie de prezenta sau absenta deficientei.

Testul t pentru esantioane independente t (78) = 2,18, p < 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza.

Semnul “+” al testului t ne permite sa precizam in ce sens apare diferenta: media scorurilor obtinute de adolescentii fara deficienta de auz din familie, este mai mare decat cea obtinute de adolescenti cu deficienta de auz din familie.

Dupa cum reiese din cercetarile lui Coopersmith (apud. Kunda, 2001) mentionate anterior, familia, mediul familial au o influenteaza considerabil procesului de construire a stimei de sine personale. Mediul familial este cel in cadrul careia se pun bazele construirii personalitatii individului, este mediul in care sunt formate cele mai numeroase pattern-uri de comportament. In acest mediu, comunicarea eficienta dintre membrii reprezinta o modalitate de sustinere si suport reciproc. In cartea sa “Psihologia cuplului si a familiei”, . N. Turliuc citandul pe L. R. Millar (1974, p. 213) subliniaza faptul ca o comunicare eficienta, constructiva, modul in care sunt desfasurate interactiunile in cadrul familiei, vor determina caracteristicile psihologice si sociologice ale sistemului si al membrilor sai. Cuvintele parintilor, comportamentele acestora pot comunica incredere, respect si iubire, influenteaza modul in care copii si mai tarziu adolescentii se vor valoriza, se vor autoevalua.

Atunci cand aceasta comunicare este obstructionata, relatiile familiale, consistenta si implicarea membrilor in aceste relatii se pot diminua. In perioada adolescentei atunci cand tanarul tinteste spre noi cadre de referinta, comunicarea din cadrul familiei de origine capata o alta valenta, devine mult mai tensionata. Atunci cand in familie este prezent un adolescent cu deficienta de auz ale carui modalitati de comunicare sunt diferite si care are nevoie de sustinere suplimentara fiecare dintre membrii familiei manifesta tendinte protective exagerate. In studiu, realizat de H. S. Schlesinger, 2002, autorul, citandul pe E. Erickson subliniaza ca, in mod frecvent parintii nu sunt capabili sa nege efectul “incurabil” al deficientei asupra idealurilor lor. Multi dintre parintii acestor copii, inca mai spera intr-o revenire a auzului cat si a Aceste aspecte pot determina la nivelul personalitatii adolescentului sentimente profunde de inadecvare, de incapacitatea de a-si plia comportamentul situatiilor date, un nivel scazut al stimei de sine personale.

Ipoteza I. 2. 2

In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz din institutiile de ocrotire si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire in ceea ce priveste nivelul stimei de sine personale.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine personala

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Adolescentii fara deficienta din institutii de ocrotire

P >

t (63,008) = 1,901

Adolescentii cu deficienta din institutii de ocrotire

In urma analizei statistice s-a observat ca nu exista diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( adolescenti fara deficienta de auz din institutii de ocrotire, adolescenti cu deficienta de auz din institutii de ocrotire) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine personala.

Testul t pentru esantioane independente t (63,008) = 1,901, p> 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza.

In urma studiilor realizate asupra copiilor si adolescentilor lipsiti de familie s-au constatat diferente semnificative intre acestia si cei care beneficiaza de o viata adecvata intr-un mediul familial. Copii, viitori adolescenti din institutiile de ocrotire sunt lipsiti de o interactiune constanta cu celalalt semnificativ, cu o persoana permanent prezenta. Aceasta duce de cele mai multe ori la dezvoltarea unui sentiment de insecuritate, a unei o labilitati afective datorata absentei modelelor de identificare. Structura specifica institutiilor de ocrotire, in care personalul de ingrijire este predominant feminin determina o frecventa mai mare a acestor deficiente in randul baietilor. Mai mult decat atat, adolescentii din institutiile de ocrotire tind sa confunde rolurile familial, social si scolar datorita suprapunerii lor in cadrul institutiei. Cu o reprezentare de sine, afectata de prezenta deficientei, adolescentii din institutiile de ocrotire manifesta o diminuarea increderii in sine. Ei dezvolta de cele mai multe ori un complex de inferioritate alimentat atat de aspectul fizic, in general neingrijit, de vestimentatii modesta, cat de lipsa unui suport familial.

Datorita situatiei precare a institutiilor de ocrotire precum si lipsa de informare a comunitatea tinde sa dezvolte un comportament de stigmatizare fata de acesti copii. A. Neculau nota ca evaluarea, mai ales a propriei persoane este determinata de deformatia culturala, de reputatie ca si de mentalitatile si caracteristicile mediului socio-cultural in care individul este implicat prin raportare la personalitatea realizata. De aceea, pusi in fata acestei stigme, adolescentul, deficient sau nu, poate dezvolta prin interiorizarea acestor credinte negative fata de persoana sa, o stima de sine personala scazuta.

Ipoteza I. 3

In functie de genul biologic vor aparea diferente intre baietii si fetele cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine personala.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine personala

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Baieti cu deficienta de auz

P >

t (68,386) = 0,691

Fete cu deficienta de auz

Analizele statistice au aratat ca nu exista diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( baieti cu deficienta de auz, si fete cu deficienta de auz) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine personala.

Testul t pentru esantioane independente t (63,008) = 1,901, p> 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza.

In urma cercetarilor realizate de E. E. Maccoby si C.N. Jacklin in 1984 (apud. N. Turliuc, 2004, p.69) s-a constat ca exista o maniera de crestere si educare surprinzator de asemanatoare atat la fete cat si la baieti. Ambele sexe sunt tratate cu egala afectiune, ambele sexe sunt incurajate in a desfasura activitati cat mai variate, in a-si asuma responsabilitati. In cazul adolescentilor cu deficienta de auz, ca si in cazul altor tipuri de deficiente, tendinta generala a parintilor este aceea de a proteja exagerat, de a acorda suport suplimentar deficientului, spre deosebire de adolescentii care nu prezinta astfel de deficiente. Aceasta poate fi o explicatie a faptului ca nivelul stimei de sine personale atat a baietilor cat si a fetelor prezinta un nivel similar.

Ipoteza I. 3. 1

In functie de genul biologic vor aparea diferente intre baietii fara deficienta de auz si baietii cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine personala.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine personala

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Baietii fara deficienta de auz

P <

t (73) = 2.208

Baietii cu deficienta de auz


Analiza statistica a permis identificarea unor diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( baietii fara deficienta de auz, baietii cu deficienta de auz) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine personala. Asa cum se poate observa si din graficul atasat, atunci cand au fost luate spre analiza doar rezultatele obtinute de baietii cu sau fara deficienta de auz, s-au remarcat diferente intre mediile nivelurilor stimei de sine personale la baietii fara deficienta de auz, fata de baietii cu deficienta de auz.

Testul t pentru esantioane independente t (73) = 2.208, p < 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza. Semnul “+” al testului t ne permite sa precizam in ce sens apare diferenta: media scorurilor obtinute de baietii fara deficienta de auz, este mai mare decat cea obtinuta de baietii cu deficienta de auz.

Atunci cand spre studiere au fost luate grupuri de baieti fara deficiente de auz si cu deficiente de auz au fost observate diferente in ceea ce priveste stima de sine personala. Diferenta de gen este o tematica larg abordata. Aceste diferente sunt conferite de rolurile de gen, asteptarile sociale, pe care societatea le atribuie atat femeii cat si barbatului. F. I. Nye si colaboratorii (apud. N. Turliuc, 2004), considera ca exista expectatii clare potrivit carora barbatul trebuie sa isi asume cea mai mare parte a responsabilitatii cu privire la bunastarea familiei. Barbatul, asa cum valorile traditionale arata, trebuie sa fie puternic, si dominant, cu capacitate de decizie si initiativa. Datorita limitelor pe care prezenta deficientei de auz o impune, adolescentul deficient, poate manifesta o stima de sine personala scazuta comparativ cu adolescentii fara deficienta de auz. Imposibilitatea deficientului de a se conforma, de a se comporta in conformitate cu expectatiile sociale impuse de rolul de gen, poate fi o explicatie a acestei diferente.

Ipoteza I. 3. 2

In functie de genul biologic vor aparea diferente intre fetele fara deficienta de auz si fetele cu deficienta de auz si in ceea ce priveste stima de sine personala.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine personala

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Fetele fara deficienta de auz

P >

t (60.6) = 1.605

Fetele    cu deficienta de auz

In urma analizei statistice s-a observat ca nu exista diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti (fetele fara deficienta de auz si fetele cu deficienta de auz) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine personala.

Testul t pentru esantioane independente t (60,6) = 1,605, p> 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza. Cu alte cuvinte, media nivelului stimei de sine personale a fetelor fara deficienta de auz, nu difera considerabil de media nivelul stimei de sine personale a fetelor cu deficienta de auz.

Pentru a observa efectul combinat al variabilelor independente (prezenta sau absenta deficientei de auz, mediul de provenienta, si genul biologic) asupra variabilei dependente, stima de sine personala, am utilizat analiza AVOVA univariat. In urma prelucrarii statistice s-a constatat ca, pragul de semnificatie al interactiunii este mai mare decat valoarea 0.05, ceea ce inseamna ca nu exista un efect de interactiune al celor trei variabile independente ( prezenta sau absenta deficientei de auz, mediul de provenienta, si genul biologic) asupra variabilei dependente stima de sine personala.

Ipoteza II. 1.

In functie de prezenta sau absenta deficientei de auz vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz si adolescentii cu deficienta de auz in ceea ce priveste nivelul stimei de sine colectiva.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine colectiva

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Absenta deficienta

P < 0.05

t (134.060) = 2,669

Prezenta deficienta


Analiza statistica a permis identificarea unor diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( adolescenti fara deficienta de auz, adolescenti cu deficienta de auz) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine colectiva. Altfel spus deficienta de auz influenteaza nivelul stimei de sine colective.

Testul t pentru esantioane independente t (134.060) = 2.669, p < 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza.

Semnul “+” al testului t ne permite sa precizam in ce sens apare diferenta: media scorurilor obtinute de adolescentii fara deficienta de auz sunt mai mari decat cele obtinute de adolescentii cu deficienta de auz

La varsta adolescentei grupul de prieteni ofera tanarului nu numai un cadru de afirmare, un mijloc de exprimare libera, ci si modele de identificare. Adolescentul identifica niveluri de aspiratii comune, valori comune cu ale sale, nenumarate similaritati cu membrii. (A. Neculau, 1977) Gasirea de similaritati la membrii grupului de prieteni ii ofera adolescentului sentimentul de apartenenta, securitate si confort. Toate acestea se manifestata mai ales atunci cand grupul din care adolescentul face parte, este unul de elita, un grup in care activitatile desfasurate sunt unanim acceptate si mai ales apreciate de societate.

Raportandu-ne prin analogie la un grup, pe de o parte lipsit de performanta in anumite domenii si pe de alta parte stigmatizat de societate, asa cum este grupul cu care deficientul de auz se identifica, sentimentul de disconfort determinat de apartenenta la acest grup poate fi diminuat. Observarea diferentelor dintre grupul de apartenenta si alte grupuri de adolescenti, poate determina prin urmare la adolescentii cu deficienta de auz, un nivel mai scazut al stimei de sine colective fata de adolescentii fara deficienta.

Ipoteza II. 2.

In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii cu deficienta de auz din familie si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire in ceea ce priveste nivelul stimei de sine colectiva.

Efectuand prelucrarile statistice cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine colectiva

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Adolescenti cu deficienta din familie

P > 0.05

t (57.194) = 1.767

Adolescenti cu deficienta din institutii de ocrotire

In urma analizei statistice s-a observat ca nu exista diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti (adolescenti cu deficienta de auz din familie, adolescenti cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine colectiva.

Testul t pentru esantioane independente t (57.194) = 1.767, p>0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza. Cu alte cuvinte, media nivelului stimei de sine colective a adolescentilor cu deficienta de auz din familie nu difera semnificativ de cea a adolescentilor cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire.

Loturile de subiecti ale caror rezultate au fost analizate, au fost selectionate din cadrul scolii speciale. Programul acestei scoli presupune desfasurarea de activitati educativ-recuperatorii specifice pe toata durata zilei. Petrecand cea mai mare parte a timpului impreuna, dezvoltand relatii de prietenie, adolescentii cu deficienta de auz, pot construi impreuna, sau imprumuta de la grup, grile specifice de valori, criterii de evaluare a mediului social. Grupul deficientilor de auz, mai mult decat oricare grup, prezinta acel element comun tuturor membrilor, limbajul semnelor, element care prin el insusi confera grupului un caracter distinct. (H. S. Schlesinger, 2002). E.Erickson apreciaza ca multi adolescenti confruntati cu o oarecare ostilitate a societatii, se refugiaza in grupul de apartenenta folosind limbajul semnelor, excluzand vorbirea, ca semn distinctiv fata de societate. Aceasta poate fi o potentiala explicatie a faptului ca, indiferent de mediul de provenienta, adolescentii cu deficienta de auz se valorizeaza in aceeasi masura ca membri ai grupului de apartenenta.

Ipoteza II. 2. 1

In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz din familie si adolescentii cu deficienta de auz din familie in ceea ce priveste nivelul stimei de sine colectiva.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine colectiva

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Adolescentii fara deficienta din familie

P < 0.05

t (78) = 2.318

Adolescentii cu deficienta din familie


In urma analizei statistice s-a constatat existenta unor diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( adolescenti fara deficienta de auz din familie, adolescenti cu deficienta de auz din familie) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine colective. Asa cum se poate observa si din graficul atasat, atunci cand s-au analizat doar rezultatele obtinute de adolescentii din familie, s-au remarcat diferente intre mediile nivelurilor stimei de sine colectiva la adolescenti in functie de prezenta sau absenta deficientei.

Testul t pentru esantioane independente t (78) = 2,318, p < 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza. Semnul “+” al testului t ne permite sa precizam in ce sens apare diferenta: media scorurilor obtinute de adolescentii fara deficienta de auz din familie, sunt mai mari decat cele obtinute de adolescenti cu deficienta de auz din familie.

Functia de socializare a familiei mentionata de I. Mitrofan si C. Ciupearca (1998, p 174) in cartea “Incursiune in psihosociologia si psihosexologia familiei” se refera la faptul ca nivelul de adaptare si integrare al adolescentului este direct dependent de achizitiile realizate in cadrul familiei inca din perioada copilariei. Astfel, modul de abordare interpersonal, modul de raportare la diferite norme si valori sociale, modul de implicare in viata si activitatea grupala pot fi mult influentate de modelele educationale parentale de care adolescentul a beneficiat. Adolescentul cu deficineta de auz incepe sa se ancoreze cat mai mult in viata sociala, sa stabileasca noi repere ale propriei individualitati prin legarea unor noi prietenii, prin implicarea tot mai responsabila in activitati alaturi de membrii grupului. El ar putea incerca sentimente de insatisfactie atunci cand va identifica modalitatea de raportare a comunitatii la grupul sau. Prin urmare, adolescentul cu deficienta de auz, ar putea prezenta un nivel al stimei de sine colective mai scazut, deoarece identificarea cu grupul de apartenenta ii limiteaza aria de cunoastere sociala.

Ipoteza II. 2.2

In functie de mediul de provenienta vor aparea diferente intre adolescentii fara deficienta de auz din institutiile de ocrotire si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire in ceea ce priveste nivelul stimei de sine colectiva

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine colectiva

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Adolescentii fara deficienta din institutii de ocrotire

P >

Adolescentii cu deficienta din institutii de ocrotire

t (57.784) = 1,675

In urma analizei statistice s-a observat ca nu exista diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( adolescenti fara deficienta de auz din institutii de ocrotire, adolescenti cu deficienta de auz din institutii de ocrotire) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine colectiva.

Testul t pentru esantioane independente t (57.784) = 1,675, p> 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza.

Rezultatele analizei statistice, arata ca nu exista diferente semnificative in ceea ce priveste stima de sine colectiva intre adolescentii fara deficienta de auz din institutiile de ocrotire si adolescentii cu deficienta de auz din institutiile de ocrotire. Cu alte cuvinte, analiza statistica evidentiaza faptul ca prezenta deficientei de auz nu influenteaza modul in care adolescentii din institutiile de ocrotire se valorizeaza ca membri ai grupului. Institutiile de ocrotire din Romania sunt structurate in acelasi mod, oferind servicii asemanatoare atat copiilor institutionalizati care prezinta deficiente cat si celor care nu prezinta deficienta. Beneficiind de sisteme educationale asemanatoare, viitorul adult se deprinde cu aceleasi modalitati de relationare, de raportare la societate. Pattern-urile de comportament stabilite inca din perioada copilariei pot influenta modalitatea adolescentului de a se raporta atat la grupul social, cat si la societate in general. Inversand punctul de vedere, si abordand aceste rezultate din perspectiva prezentei sau absentei deficientei de auz, am putea identifica o explicatie in aceea ca, desi fara o deficienta de auz, adolescentii din centru de plasament prezinta aceeasi modalitate de a se raporta la grupul social, la societate ca si deficientii. Aceasta similaritate ar putea fi, prin urmare efectul procesului de institutionalizare, denumit de multe ori ca sindrom, datorita longevitatii persistente a efectelor sale negative.

Ipoteza II. 3

In functie de genul biologic vor aparea diferente intre baietii si fetele cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine colectiva.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine colectiva

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Baieti cu deficienta de auz

P >

t (58.827) = 0,555

Fete cu deficienta de auz

Analizele statistice au aratat ca nu exista diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( baieti cu deficienta de auz, si fete cu deficienta de auz) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine colectiva

Testul t pentru esantioane independente t (63,008) = 1,901, p> 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza.

De cele mai multe ori grupurile de adolescente se remarca prin tendinta nestapanita de a impartasi cu prietenele de aceeasi varsta din experienta proprie. De aceea comunicarea este deosebit de importanta, cu atat mai mult cu cat ea se poate realiza prin aceleasi mijloace. De asemenea baietii al caror spirit critic se dezvolta la aceasta varsta vor manifesta in permanenta nevoia de a-si raporta propria experienta, performanta la cea a altor adolescenti. In urma cercetarilor intreprinse (Larson 1984, apud. M. Boza 2002) s-a demonstrat ca in adolescenta tinerii ajung sa acorde aproximativ 80% din timp activitatilor (discutii 40%, distractie 40%) desfasurate in cadrul grupului de prieteni. Procentele obtinute argumenteaza inca o data ideea ca adolescentii sunt orientati preponderent catre grup, catre relatiile cu semenii de aceeasi varsta. Asa cum am mentionat anterior grupul ofera adolescentului posibilitatea de a se manifesta liber, securizandu-l, nivelul de valorizare al grupurilor ramanand constant atat in ceea ce priveste fetele cat si baietii.

Ipoteza II. 3 1

In functie de genul biologic vor aparea diferente intre baietii fara deficienta de auz si baietii cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine colectiva.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine colectiva

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Baietii fara deficienta de auz

P > 0.05

t (73) = 0.629

Baietii cu deficienta de auz

In urma analizei statistice s-a demonstrat ca nu exista diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti ( baietii fara deficienta de auz, baietii cu deficienta de auz) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine colectiva.

Testul t pentru esantioane independente t (73) = 0.629, p >0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza. Cu alte cuvinte baietii cu deficienta de auz prezinta o medie a nivelului stimei de sine colective asemanatoare celei pe care o prezinta baietii fara deficienta de auz.

Ipoteza II. 3 2

In functie de genul biologic vor aparea diferente intre fetele fara deficienta de auz si fetele cu deficienta de auz in ceea ce priveste stima de sine colectiva.

Dupa efectuarea prelucrarii statistice realizate cu ajutorul testului t pentru esantioane independente s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Stima de sine colectiva

Media

Testul pentru egalitatea mediilor

Fete fara deficienta de auz

P < 0.05



t (57.682) = 2.788

Fete cu deficienta de auz


Analiza statistica a permis identificarea unor diferente semnificative intre media scorurilor obtinute de cele doua grupe de subiecti (fete fara deficienta de auz, fete cu deficienta de auz) in urma aplicarii chestionarului de stima de sine colective. Asa cum se poate observa si din graficul atasat, atunci cand au fost luate spre analiza doar rezultatele obtinute de fetele cu si fara deficienta de auz, s-au remarcat diferente intre mediile nivelurilor stimei de sine colective la fetele fara deficienta de auz, fata de fetele cu deficienta de auz.

Testul t pentru esantioane independente t (57,682) = 2.788, p < 0.05 argumenteaza statistic aceasta ipoteza. Semnul “+” al testului t ne permite sa precizam in ce sens apare diferenta: media scorurilor obtinute de fetele fara deficienta de auz, este mai mare decat cea obtinute de fetele cu deficienta de auz.

Asa cum se afirma in literatura de specialitate (N. Turliuc, 2004), in perioada adolescentei fetele prezinta o viata interioara afectiva, mult mai bogata decat a baietilor, care prezinta un nivel crescut al competitivitatii. Membre ale unui grup, fata de care colegii de varsta, chiar intreaga societate, manifesta rezistenta, fetele cu deficienta de auz valorizeaza intr-o masura mai mare grupul de apartenenta, decat adolescentele fara deficienta de auz. Cu un interes crescut pentru parerea celor din jur, fetele cu deficienta vor fi intr-o mai mare afectate de stigmatizare. In ceea ce priveste nivelul stimei de sine colective a baietilor cu deficienta de auz, acesta este echivalent cu cel al adolescentilor fara deficienta. O explicatie posibila ar putea fi tocmai interesul acestora pentru activitatile competitive si mai putin pentru aspectele emotive ale vietii.

Pentru a observa efectul combinat al variabilelor independente (prezenta sau absenta deficientei de auz, mediul de provenienta, si genul biologic) asupra variabilei dependente, stima de sine colective, am utilizat analiza AVOVA univariat. In urma prelucrarii statistice s-a constatat ca prezentand un p > 0.05 nu exista un efect de interactiune al celor trei variabile independente ( prezenta sau absenta deficientei de auz, mediul de provenienta, si genul biologic) asupra variabilei dependente, stima de sine colectiva.

Ipoteza III

Exista o corelatie intre nivelul stimei de sine personale si nivelul stimei de sine colective in cazul deficientilor de auz.

In urma analizei statistice realizate prin aplicarea testului de corelatie bivariat s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Corelatie


Suma scoruri    stima de sine personala(SUMA1)

suma scoruri stima de sine colectiva (SUMA2)

SUMA1

Corelatia Pearson

semnificatie

N

,153

SUMA2

Corelatia Pearson

semnificatie

N

153

153

** corelatia este semnificativa la 0.01

1. pragul de semnificatie p < 0,01, ceea ce inseamna ca exista o corelatie intre stima de sine personala si stima de sine colectiva

2. semnul corelatiei este “+” (r = 0,624), ceea ce inseamna ca intre variabilele stima de sine personala si stima de sine colectiva exista o relatie direct proportionala, ceea ce inseamna ca pe masura ce nivelul stimei de sine personale creste, creste si cel al stimei de sine colective.

3. marimea absoluta a coeficientului de corelatie (r = ) > arata o legatura puternica intre cele doua variabile

Stima de sine personala vizeaza aspecte legate de modul in care individul se percepe ca persoana, in timp ce stima de sine colectiva se refera la modalitatea individului de a se valoriza ca membru al grupului de apartenenta. Intr-un studiul realizat anterior, B. Brewer si W. Garner preocupati de modalitatile de a masura stima de sine, ca si componenta afectiva a conceptului de sine, au afirmat ca stima de sine personala si stima de sine colectiva sunt doua dimensiuni ale acesteia. Intre aceste doua dimensiuni, exista o foarte stransa corelatie, care este confirmata si de prelucrarea statistica realizata. Prin urmare, pe masura ce stima de sine personala creste, stima de sine colectiva creste de asemenea.

IV. 3. Concluzii ale cercetarii

In urma analizei statistice realizate s-a constatat ca o parte a ipotezelor propuse la inceputul acestei cercetari au fost validate, in timp ce altele au fost infirmate. Rezultatele obtinute ne conduc la urmatoarele concluzii.

Ø      Asa cum era de asteptat adolescentii cu deficienta de auz prezinta un nivel al stimei de sine personale mai scazut decat adolescentii care nu prezinta deficienta de auz

Ø      Stima de sine colectiva prezinta un nivel mai crescut la adolescentii fara deficienta de auz, decat cei cu deficienta de auz.

Ø      Comparand rezultatele adolescentilor de sex masculin cu deficienta de auz, cu cei fara deficienta de auz, s-a constatat ca baietii cu deficienta de auz, mai mult decat fetele cu deficienta de auz, tind sa se autodevalorizeze

Ø      Rezultatele sunt diametral opuse, atunci cand variabila masurata este stima de sine colectiva. Asadar, fetele cu deficienta de auz, se valorizeaza ca membrii ai grupului intr-o masura mai mica decat baietii atunci cand scorurile obtinute de acestea sunt comparate cu cele obtinute de fetele fara deficienta de auz.

Ø      Atat nivelul stimei de sine personale cat si cel al stimei de sine colective este echivalent la adolescentii din institutiile de ocrotire. Aceste rezultate au fost obtinute independent de prezenta sau absenta deficientei.

Ø      In ceea ce priveste nivelul stimei de sine colective se poate observa ca adolescentii cu deficienta de auz care provin din familie au un nivel al stimei de sine colective mai scazut decat cel al auzitorilor. Daca insa analizam nivelul stimei de sine colective la adolescentii cu deficienta si fara deficienta din institutiile de ocrotire se observa un nivel echivalent al acestora.

Ø      Adolescentii cu deficienta de auz, din familie prezinta un nivel al stimei de sine personale si colective mai ridicat decat al adolescentilor cu deficienta din institutiile de ocrotire.

Ø      Adolescentii cu deficienta de auz din familie, prezinta un nivel al stimei de sine personale si colective mai scazut decat adolescentii din familie fara deficienta de auz.

Ø      Baietii si fetele cu deficienta de auz prezinta acelasi nivel atat al stimei de sine personale, cat si al stimei de sine colective.

Ø      Exista o corelatie pozitiva intre stima de sine personala si stima de sine colectiva.

IV. 4. Limitele cercetarii

Posibilitatea existentei unei usoare distorsionari a mesajului pe parcursul explicarii unora dintre itemi de catre interpreti, datorate dificultatii de a surprinde nuantele limbajului vorbit in limbajul semnelor ar putea explica faptul ca nu au fost confirmate toate ipotezele. Aceasta s-ar putea explica si prin maniera subiectiva a interpretilor de a intelege si transmite mesajul.

O alta limita a cercetari este legata de faptul ca deficientii de auz nu dispun de o varietate prea mare a nuantelor unui concept. Acest fapt a determinat o usoara restrangere a numarului de concepte utilizate, o condensare a acestora, care s-a avut in vedere atat la construirea chestionarului, cat si atunci cand consemnul a fost explicat.

IV. 5. Premize ale unor cercetari viitoare

Aceasta lucrare si-a propus sa identifice modalitatea in care grupul de apartenenta al adolescentul cu deficienta de auz, dar si deficienta in sine afecteaza nivelul autovalorizarii ca persoana sau ca membru al grupului. De asemenea s-a urmarit si modalitatea in care mediul familial influenteza aceasta autoevaluare. Dupa cum aprecizeaza literatura de specialitate, in familiile deficientilor de auz, pot exista si alti membrii care pot prezenta un tip de deficienta similara. De aceea identificarea unor particularitati diferentiale ale dezvoltarii defientilor din familiile cu alti membii afectati, comparativ cu cei din familii ai caror membrii sunt auzitori, poate constitui o tema a unor cercetari ulterioare.

BIBLIOGRAFIE

Ø      BOZA M., 2002, “Curs de psihologia varstelor”

Ø      BOZA M., 2001, “Sexismul si stima de sine in adolescenta”, Buletin de psihologie sociala, Iasi, Editura “Al. I. Cuza”

Ø      BREWERB., GARNER W.,1996, “Who is This “We”Level of Collective Identity and Self representation”, in Journal of Personality and Social Psyhology, 1

Ø      BREWER B., 1991, “The social self: On Being the Same and Different at the Same Time”, in Personality and Social Psychology Bulletin, 3

Ø      CHELARU M., 1999, “Aspecte ale constiintei de sine in adolescenta”, Iasi, Editura universitatii, Teza de doctorat

Ø      Doise W 1999, “Psihologie scolara experimentala”, Iasi, Editura Polirom

capitolul 2

Ø      Ghergut A 2005, “Sinteze de psihopedagogie speciala Curs pentru concursuri si examene de obtinere a gradelor didactice” ”, Iasi, Editura Polirom, capitolu l5

Ø      GOLU P., 1974, “Psihologie sociala”, Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica

Ø      HUMPHREY N., 2000, The Death of the Feel Good factor? Self-esteem in Educational Context” Sage Publication, www. Sagpub.com

Ø      ILUT P., 2002, “Sinele si cunoasterea lui”, Iasi Editura Polirom

Ø      KUNDA. I., 2001, “Social cognition”, Hougton Mifflin, Boston

Ø      LIE N., 1999, “Deprivation in orphanages”, Iasi, Editura Cantes

Ø      LUNGU O. 2001., “Ghid introductiv pentru SPSS 10.0”, Iasi, Editura Erota Tipo S.R.L.

Ø      LUTHANEN R., CROCKER J., 1992 “A Collective Self-Esteem Scale: Self-Evaluation of One s Social Identity”, in Journal of Personality and Social Psyhology

Ø      MITROFAN I., CIUPEARCA C., 1998, “Incursiuni in psihosociologia si psihosexologia familiei”, Bucuresti, Editura Edit press, capitolul 2

Ø      NECULAU A., 1996Psihologie sociala”, Iasi, Polirom

Ø      NECULAU A., 2003, “Manual de psihologie sociala”, Iasi, Editura Polirom

Ø      NECULAU A., 1977, “Grupul de adolescenti”, Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica

Ø      NEAMTU G.,2003, “Tratat de asistenta sociala”, Iasi, Editura Polirom, capitolul 7 (L.soitu )

Ø      POPA M., “Deficienta de auz, repere psihologice si metodologice”, Tg. Mures, Editura Dimitrie Cantemir

Ø      PUFAN C. 1982, “Probleme de surdo-psihologie”, volumul I si II, Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica

Ø      RADU I., 1994, “Psihologie sociala”, Cluj-Napoca, Editura, Exe-S.R.L

Ø      SILLANZ N., Dictionar de psihologie, Larousse, 1995, Brasov, Editura Univers Enciclopedic

Ø      STANICA I., POPA M.,POPOVICI D.V, 2001 “Psihopedagogie speciala deficienta de auz”, Bucuresti Editura ProHumanitas

Ø      SCHLESINGER H.S., 2002, “A Developmental Model applied to Problems of Deafness” Sage Publication, www. Sagpub.com

Ø      Schiopu U 1997, “Criza de originalitate la adolescenti”, Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica

Ø      Schiopu U., Verza E.,1989, “Adolescenta: personalitate si limbaj”, Bucuresti : Editura Albatros

Ø      Schiopu U., 1981, “Psihologia varstelor”, Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica

Ø      TUCKER I., POWELL C. 1991,“Copilul cu deficienta de auz”, Bucuresti, Editura Charmes- Scott S.R. L

Ø      TURLIUC N. M., 2004, “Psihologia cuplului si a familiei”, Iasi, Editura Performatica, capitolul 1, 3

Ø      TURLIUC N. M., 2004, “Imaginar, identitate si reprezentari sociale”, Iasi, Editura Universitatii “Al. I. Cuza”, capitolu2

Ø      VISSCHER DE P., NECULAU A., 2001, “Dinamica grupurilor”, Iasi, Editura Polirom, capitolul 1

Ø      Zlate M 2002, “Eul si personalitatea”, Bucuresti: Editura Trei, capitolul 1

Ø      https://www.salvaticopiii.ro/site

ANEXE

CHESTIONARUL 1

INSTRUCTIUNI: Cititi afirmatiile de mai jos si incercuiti litera din dreptul variantei care vi se potriveste:

Cred ca sunt o persoana foarte speciala------- A

Cred ca sunt o persoana speciala----- ----- ----- B

Cred ca sunt o persoana putin speciala-------- C

Cred ca nu sunt o persoana speciala----------- D

Imi place mult de mine----- ----- --------- ----- ----- A

Imi place de mine-------- ----- ------ ---    B

Imi place putin de mine----- ----- ------------ C

Nu imi place de mine----- ----- --------- ----- -------- D

Uneori nu ajut pe nimeni la nimic----- ----- ----------A

Uneori ii ajut putin pe cei din jur----- ----- ---------B

Uneori ii ajut pe cei din jur----- ----- ----- ----- -------C

Uneori ii ajut mult pe cei din jur ----- ----- ---------D

Uneori nu stiu sa fac chiar nimic bun------------A

Uneori nu stiu sa fac nimic bun----- ----- --------- B

Stiu sa fac unele lucruri bine----- ----- ------------    C

Eu fac toate lucrurile bine----- ----- ----- ----- ------D

Cred ca am multe calitati----- ----- ----- ----- ------ A

Cred ca am calitati-------- ----- ------ --B

Cred ca am putine calitati------ ----- ----- ----- -----C

Cred ca nu am calitati----- ----- ----- ----- ---- D

N-am facut nimic bun pana acum----- ----- -------A

N-am facut aproape nimic bun pana acum-----B

Am facut putine lucruri bune pana acum----C

Am facut numai lucruri bune pana acum--------D

Stiu sa fac lucruri la fel de bine ca si colegii mei----- ----- ------A

Stiu sa fac lucruri aproape la fel de bine ca si colegii mei--- B

Fac lucruri putin mai prost decat colegii mei----- ----- ----------    C

Fac lucrurile mai prost decat colegii mei----- ----- ----- ----- -----    D

Nu am multe calitati care sa imi placa la mine----- ----- --------A

Nu am calitati care imi plac la mine----- ----- ----- ----- ---- B

Am putine calitati care imi plac la mine----- ----- ----- ----- ------C

Am multe calitati care imi plac la mine----- ----- ----- ----- ------- D

Imi place mult de mine-------- ----- ------ ----- ----- -----    A

Imi place de mine-------- ----- ------ -------------    -------- B

Imi place putin de mine-------- ----- ------ ----- ----- ----    C

Nu imi place de mine-------- ----- ------ --------    --------- D

R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S - S C A L E (A L P H A)

Item-total Statistics

Scale Scale Corrected

Mean Variance Item- Alpha

if Item if Item Total if Item

Deleted Deleted Correlation Deleted

PERS1 23.6405 14.1397 .3667 .6965

PERS2 23.4837 12.7908 .6018 .6482

PERS3R 23.5425 13.9209 .4145 .6869

PERS4R 23.4444 15.0249 .2964 .7076

PERS5 23.3725 13.3406 .5213 .6657

PERS6R 23.3333 16.1974 .1327 .7306

PERS7 22.9739 14.6835 .3724 .6949

PERS8R 23.2876 14.4694 .2968 .7109

PERS9 23.4314 13.8522 .5078 .6710

Reliability Coefficients

N of Cases = 153.0 N of Items = 9

Alpha = .7163

CHESTIONAR 2

INSTRUCTIUNI: Cititi cu atentie afirmatiile de mai jos, si incercuiti litera din dreptul afirmatiei care vi se potriveste.

In grupul meu de prieteni eu sunt foarte special-----------A

special----- ----- ----------B

putin special------------C

nu sunt special---------D

Adesea cand sunt cu unele grupuri de prieteni nu imi place deloc--------A

nu imi place----- ----- ------B

imi place putin------------ C

imi place mult----- ----- ----D

Colegii si profesorii mei cred ca

grupurile mele de prieteni sunt foarte bune---- ---------A

bune------------ B

putin bun------- C

rau----- ----- ------ D

Grupul meu de prieteni nu ma intereseaza deloc-----------A

nu ma intereseaza----- ----- ---------B

ma intereseaza putin------------C

ma intereseaza mult-------------D

Grupul meu de prieteni imi place mult--------A

imi place----- ----- ----B

imi place putin------C

nu imi place----- ----- ----D

Colegii si profesorii mei cred ca

sunt grupuri mult mai bune decat grupurile mele de prieteni-------A

mai bune decat grupurile mele de prieteni----- ----- ----B

la fel ca grupurile mele de prieteni----- ----- -------------C

mai slabe decat grupurile mele de prieteni----- ----- ----D

Cu prietenii mei vorbesc foarte mult--A

mult---------- B

putin--------- C

nu vorbesc----D

Cred ca grupurile mele de prieteni nu sunt deloc speciale---------A

nu sunt speciale.----- ----- ------B

sunt putin speciale-------------C

sunt foarte speciale------------D

Colegilor si profesorilor mei le plac foarte mult grupurile mele de prieteni--------A

le plac grupurile mele de prieteni----- ----- ----- ----- ----B

le plac putin grupurile mele de prieteni----- ----- ------C

nu le plac grupurile mele de prieteni----- ----- ---------D

In orice grup de prieteni eu raman la fel----- ----- ----------A

eu raman aproape la fel-------B

ma schimb putin----- ----- -------C

ma schimb mult----- ----- --------D

Nu stiu deloc sa imi ajut prietenii din grupul meu-------A

Nu stiu sa imi ajut prietenii din grupul meu----- ----- -------B

Stiu sa imi ajut prietenii din grupul meu----- ----- --------- -C

Stiu foarte bine sa imi ajut prietenii din grupul meu-----D

Colegii si profesorii mei cred ca

grupurile mele de prieteni nu sunt speciale deloc-----A nu sunt speciale-------------B

sunt putin speciale---------C sunt foarte speciale---------D

Prietenii mei ma schimba foarte mult---------A

ma schimba mult----- ----- -------B

ma schimba putin----- ----- ------C

nu ma schimba----- ----- ----- ----- ----D

R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S - S C A L E (A L P H A)

Item-total Statistics

Scale Scale Corrected

Mean Variance Item- Alpha

if Item if Item Total if Item

Deleted Deleted Correlation Deleted

COL1 34.4379 29.2083 .3506 .7589

COL2R 33.9477 28.8262 .3831 .7558

COL3 34.3725 27.3669 .4694 .7465

COL4R     33.7582 29.2109 .3540 .7586

COL5 34.1961 25.4481 .6966 .7198

COL6 34.8627 31.3297 .1030 .7811

COL7 34.1046 25.9495 .6410 .7266

COL8R 33.9804 30.9404 .1292 .7803

COL9 34.5882 27.2570 .5379 .7397

COL10R 34.0915 30.7153 .2447 .7672

COL11 33.9739 26.5914 .5881 .7334

COL12R 34.3007 30.1064 .2807 .7648

COL13 34.8758 28.1753 .3179 .7655

Reliability Coefficients

N of Cases = 153.0 N of Items = 13

Alpha = .7694






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3412
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site