Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


COMPORTAMENTUL COLECTIV SI VIOLENTA SOCIALA

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Personalitatea umana
Dimensiuni ale inteligentei emotionale
Tipologia invatarii
FACTORII CONDITIONALI AI INVATARII - CREATIVITATEA
Conceptul de oboseala
BALBISMUL
PREZENTAREA LISTEI DE SELECTIE A ADJECTIVELOR, ACL (SCALELE)
Fidelitatea - psihodiagnoza
MEMORIA
SEMIOLOGIA PROCESELOR DE CUNOASTERE


COMPORTAMENTUL COLECTIV SI VIOLENTA SOCIALA[1]




Intr-o lucrare ale carei pretentii nu se vor dincolo de sinteza necesara pentru intelegerea si ordonarea diferitelor componente ale comportamentului colectiv, Turner si Kilian ne pun in Collective Behavior (1957) in fata unei adevarate „harti” a behaviorismului la vremea respectiva. Declaratia de intentie a autorilor este mai degraba modesta, pentru ca, in realitate, atunci cand apare nevoia de generalizari empirice pentru anumite fenomene sociale si comportamente de grup 'care de obicei nu sunt privite impreuna', ei ies deja in campul inovatiei sociologice, chiar daca nu in forma sa creatoare de teorie sau de paradigma. Aplicand acum sistemul conceptual al lui Khun, ei sunt piticii care reusesc sa vada dincolo de cit poate vedea uriasul. E adevarat, asta tocmai pentru ca stau pe umeri de uriasi. Sa vedem intai inovatorii si creatorii de paradigma.

1. De la studiul multimii la studiul comportamentului colectiv

Turner si Kilian se raporteaza la clasicii cercetarii comportamentului colectiv prezentand din perspectiva proprie scoala irationalistilor, pe Durkheim, Scoala de la Chicago si reprezentantii interactionismului simbolic. Privite in perspectiva istorica, cercetarea si constituirea domeniului comportamentului colectiv au o perioada de inceputuri pe care o identificam in ceea ce am numit deja scoala irationalista. Aici sunt plasati ca reprezentanti Le Bon,Tarde, Durkheim. Consolidarea unor astfel de preocupari pentru cercetarea comportamentului de grup a aparut insa la inceputul secolului trecut, o data cu parintii fondatori ai sociologiei, care au individualizat un camp de cercetare nou printr-o revolta impotriva abordarii individualiste a comportamentului uman. Revolta lui Auguste Compte si Herbert Spencer, de exemplu, au dat un Durkheim si un Tarde in cercetarea comportamentului transindividual, lucru ce a facut posibila introducerea de concepte noi si de analiza a unei realitati care se constituie ca obiect de cercetare al sociologiei. De la ratiune si senzatii – domeniu predilect de explicatie pre-sociologica a comportamentului uman, se va ajunge prin Durkheim la 'fapte sociale' si 'reprezentari colective', care devin parte a principiilor de intelegere si explicare a comportamentului colectiv. Dar, 'Din pricina accentului

pus pe realitatea reprezentata de grupul social si produsele sale, Durkheim este adesea clasificat ca teoretician al sufletului grupului', considerandu-se ca are un fel de conceptie mistica despre grupul privit ca o entitate superindividuala cu o existenta pe de-a intregul separata de cea a indivizilor care il compun.' Este adevarat ca o astfel de critica la adresa sociologiei durkheimiene este foarte greu de acceptat. In fond, ceea ce a facut parintele necontestabil al sociologiei, nu a fost altceva decat sa semnaleze si sa analizeze mecanisme sociale si fenomene - fapte sociale, care se constituie ca realitati de sine statatoare in raport cu comportamentele individuale. Un grup este altceva decat suma indivizilor iar produsele sociale ale acestuia nu pot fi analizate decat independent de comportamentul individual care face obiectul de analiza al psihologiei. In spatiul francez un alt discipol al lui Auguste Compte, care a pus problema comportamentului colectiv a fost Gabriel Tarde. Accentul pus de acesta pe comportamentul de grup si analizele sale au dat acea Les lois de l'imitation, (1922) care ridica problema difuziunii culturale intre spatii socio-culturale dintre cele mai diverse, in general, a difuziunii formelor comune de comportament colectiv, in particular. Principiul de baza al unei astfel de teorii a imitatiei este acela ca indivizii si grupurile tind sa imprumute comportamente sociale preexistente in alte spatii culturale. Teza lui Tarde este aceea ca exista o tendinta universala de imitare sociala. Avem imitatii de moda, imitatii de obiceiuri, de diferite comportamente individuale si de grup, spune Tarde. Exista, de asemenea, o diferenta semnificativa intre un public si o multime, din perspectiva aceleiasi tendinte universale de imitatie sociala. Dar, observa Turner si Killian, teoria comportamentului colectiv la Tarde este inca individualista, daca o raportam la cea a lui Durkheim, caci 'inovatiile care devin 'socializate' prin imitatie, raman totusi productiile unor minti individuale. Interactiunea indivizilor in cadrul unui grup are rolul tocmai de a raspandi aceste productii individuale si in nici-un caz de a le produce'.

Fondatorul teoriei comportamentului colectiv este insa fara indoiala Gustave Le Bon. Daca Durkheim si Tarde au pus mai degraba problema actiunii sociale si a comportamentelor grupului, Le Bon identifica un agent colectiv specific, purtatorul prin excelenta al acestui tip de comportament colectiv: multimea. Vorbind despre 'psihologia multimii', el gaseste in acest tip de agent social 'prototipul tuturor formelor de comportament colectiv.' Turner si Killian sunt printre putinii care accepta dupa cel de-al doilea razboi mondial teoria lui Le Bon, despre care vorbesc, in mod critic, totusi. Pentru ei, caracterizarea multimii facuta de Le Bon ca fiind marcata de comportament impulsiv, necontrolat, de contagiune si sugestibilitate ramane una valida: 'Descrierile sale privind comportamentul multimilor au fost descriptive (graphic) si corecte (accurate)'. Cu toate acestea el ramane vag si aproape mistic privind conditiile in care se produce comportamentul colectiv. Comportamentul colectiv si-a castigat calitatea de domeniu de sine statator si a devenit obiect de studiu in cercetarea sociologica abia la inceputul anilor ’20 ai secolului nostru, prin Scoala de la Chicago. Ruptura epistemologica americana in cercetarea acestui tip de actiune sociala este cu atat mai mare cu cit in acest spatiu sociologic ideea de actiune-productie colectiva explicabila altfel decat prin participari individuale era aproape total respinsa. De exemplu, traditia sociologica americana respingea ideea de inconstient colectiv sau de comportamente noi care pot lua nastere din interactiunea indivizilor in cadrul multimii si a grupurilor in general. William McDougall nu reuseste sa articuleze ideea de constiinta colectiva

intr-o lucrare care se intituleaza chiar The Group Mind: pentru el comportamentul multimii si excesele ei sunt rezultatul unor sentimente primare si impulsuri care sunt exprimate de catre indivizi in cadrul multimii. Cum explica traditia individualista americana aparitia lor in cadrul multimii? Raspunsul era simplu: acestea sunt exprimate mai degraba in multime decat in grupuri organizate. Manifestarile de agresivitate si instinctele primare scoase la lumina de participarea

individului la o actiune sociala aparent dezorganizata – multimea, tin fie de faptul ca individul pierde sentimentul constiintei de sine in multime, fie pentru ca in cadrul acesteia, spre deosebire de grupurile stratificate si organizate, se diminueaza sentimentul responsabilitatii personale si se relaxeaza atitudinile obisnuite de autocriticism si autocontrol.

Incercarile de analiza si explicare a comportamentului colectiv nu s-au oprit insa la abordari de tip psihologist-individualiste. Intr-o faza de inceputuri ale psihologiei sociale, de exemplu, Floyd Allport incercase sa construiasca psihologia sociala bazata strict pe principiile behaviorismului, evitand complet 'sentimentul de grup, constiinta de grup'. Allport aplica aceste principii la comportamentul colectiv, fara a accepta insa faptul ca in cadrul unui grup pot sa apara forme noi de comportament. Analiza lui merge astfel pe ideea comportamentului colectiv privit ca suma a reactiilor individuale:”Identitate de reactii insemna ca toti membrii grupului sunt expusi la acelasi

stimul. Multimea intensifica reactiile fiecarui individ din cauza stimularii care apare atunci cand individul ii vede pe altii raspunzand in acelasi fel. Allport si-a sintetizat teoria comportamentului colectiv in urmatoarea declaratie: 'Individul se comporta in cadrul multimii intr-un mod ceva mai accentuat decat sar comporta in conditiile in care ar fi singur'' Pe aceasta traditie americana care refuza comportamentul colectiv ca un fapt social de sine statator si obiectivat de reactiile si comportamentele fiecarui individ luat in parte, Park si Burgess propun o teorie articulata a comportamentului colectiv privit din perspectiva contributiei sale inovative in cadrul grupului si in cadrul societatii ca intreg, in conditiile in care aceasta forma de manifeste sociala nu depaseste

limitele in care societatea sa se poata regenera singura, dupa ce o miscare sociala i-a pus sub semnul intrebarii structura, mecanismele de functionare sau anumite formule de organizare sociala/institutionala. In acest cadru teoretic apare analiza pe care fondatorii Scolii de la Chicago o fac comportamentului colectiv in cadrul multimii, sectelor, publicului si miscarilor sociale, prelungind, corectand si adaugand concepte noi traditiei mostenite de la irationalismul european al sfarsitului de secol nouasprezece si inceputului de secol douazeci.



De aceleasi forme de comportament colectiv se va ocupa mai tarziu si Blumer, care a stabilit o data pentru totdeauna comportamentul colectiv ca parte a sociologiei, distincta de alte obiecte/domenii de cercetare si analiza in cadrul stiintei sociologice ce isi structura progresiv aria de cercetare si subdomeniile, pe de o parte, metodele de lucru si strategiile de cercetare, pe de alta parte. Pentru calitatea sa de “diviziune separata sociologiei', Blumer identifica comportamentul colectiv drept acea forma de comportament social care nu este deteminat de traditie sau prestabilit de alte forme de comportament social. O astfel de delimitare a domeniului de cercetat ne duce in proximitatea acelor forme de manifestare/actiune sociala ale unui grup/multime care se formeaza mai degraba in mod spontan si fara structura si cadru normativ prestabilit, deci. Mai mult, 'Cercetatorul comportamentului colectiv cauta sa inteleaga felul in care o noua ordine sociala ia nastere, pentru ca aparitia unei noi ordini sociale este echivalenta cu aparitia unor noi forme de comportament colectiv.'

Dupa o trecere in revista a celor mai importante teorii asupra comportamentului colectiv, la care adauga si perspectiva psihanalitica stabilita de Freud in psihologia grupului si analiza Ego-ului, pentru care multimea este o proiectie a figurii tatalui, autorii acestei adevarate harti a analizelor comportamentului colectiv incearca sa isi stabileasca semnificatia termenului cu care vor opera in analiza diferitelor dimensiuni ale acestuia. Refuzand o definire de tip clasic, ei incearca sa propuna

cateva etape care sa evidentieze dimensiunea multistadiala in care este construit obiectul de analizat.

In primul rand, conceptul de comportament colectiv se refera mai degraba la grup decat la caracteristici ale indivizilor: individul poate intra in panica, desigur, dar numai grupul poate intra in panica intr-un comportament colectiv, eliminandu-se astfel din concept dimensiunea psihologist-individualista. In al doilea rand, comportamentul colectiv se refera la studiul indivizior care interactionaza in cadrul unui grup. Accentul pus pe individ se proiecteaza in analiza behaviorista deci pe relatiile dintre indivizi, pe de o parte, pe produsele acestor interactiuni, pe de alta parte. In al treilea rand, comportamentul colectiv este definibil in aria grupurilor care nu sunt organizate si care nu functioneaza dupa reguli prestabilite, cum ar fi cele ale traditiei, de exemplu. In aceasta perspectiva, comportamentul colectiv este acea forma de interactiune in cadrul uni grup social care se guverneaza dupa norme sau reguli aparute in mod spontan iar nu dupa unele formalizate sau stabilite in timp ca reguli de interactiune de tip informal. In al patrulea rand, comportamentul colectiv trebuie diferentiat de comportamentul institutional, in sensul ca el dezvolta norme care nu se regasesc la nivelul societatii ca intreg. La un moment dat, comportamentul colectiv se poate chiar opune sau poate modifica aceste norme colective care functioneaza la nivelul societatii ca intreg. Intr-o ultima aproximare, teoria comportamentului colectiv trebuie sa fie distinct de psihologia sociala. In cazul comportamentului colectiv, absenta unei stabilitati traditional-impuse lasa loc pentru patternuri comportamentale de grup, care sa poata fi stabilite de atitudinea unora dintre membri, lucru care se intimpla mai rar in grupuri organizate.

Observam cum, intr-o astfel de definire, obiectul de definit – comportamentul colectiv, este tratat din perspectiva conditiilor de emergenta si ale consecintelor sale in egala masura. Ne putem astepta la comportament social de grup care nu are norme de interactiune stabilite in cadrul sau si care este mai degraba o asociere spontana a indivizilor, in conditiile in care apar schimbari semnificative in diviziunea muncii, ordinea normativa, comunicarea, toate acestea fiind privite ca

trasaturi interactive ale organizarii sociale. Comportamentul colectiv apare deci cand avem de-a face cu schimbari sociale majore in organizarea sociala, care pot duce la caderea sistemului de control social. Lucrul poate cel mai semnificativ in analiza pe care o fac Turner si Killiancomportamentului colectiv sta in faptul ca, renuntand la variabile teoretice “irationaliste” precum instinctul de turma sau la comportamentul de multime, pleaca de la premisa ca un astfel de fenomen social se construieste. Vedem aici cum coeziunea sociala a multimii apare printr-o sinteza spontana a unor forte psihologice, inconstiente, neobisnuite. Un astfel de fenomen se structureaza pe o regula potrivit careia relatiile din cadrul unui grup organizat spontan sunt cu atat

mai solidare cu cit grupul actioneaza in afara sau in contradictie cu normele traditional acreditate ale unei societati sau colectivitati mai largi. Termenul cel mai potrivit pentru a descrie o astfel de situatie este cel lansat de Burgess si Park: 'milling'. El se refera la 'cautarea de intelesuri sanctionate social intr-o situatie relativ instabila si nestructurata'. Ea este asemanatoare cu o cireada de vite care se afla intr-o situatie de miscare fizica, nestructurata, intamplatoare si de comportament sugestiv. De multe ori comportamentul unei cirezi de vite sau al unei turme de animale a fost asociat cu comportamentul indivizilor in cadrul multimii. In realitate, pentru ca situatia umana sa devina operationala in termeni de comportament colectiv este nevoie de aparitia motivatiei pentru actiune de un tip sau de altul, sau, in cel mai slab caz, participantii sa participe la o definire spontana si sa aiba o anumita intelegere a situatiei: 'In aceste conditii, millling este legat de dezvoltarea unei definitii comune, care sa ofere o noua baza pentru coeziunea sociala si care sa faca posibila actiunea sociala' Rumoarea, de exemplu, este o forma a acestui milling. El poate fi definit in primul rand ca (un fel de) proces verbal, in care oamenii vor sa afle ceea ce se intampla. Miscarea unora atrage miscarea celorlalti. Incet-incet, se formeaza conditiile pentru raspindirea unei stari comune la nivelul grupului. Se construieste astfel un obiect de interes care nu este foarte bine definit. Miscarea unora poate face ca altii sa fie distrasi de la propria activitate si sa se angajeze in acest proces de interactiune in cadrul multimii. Se construieste astfel o stare comuna care poate fi definita prin termenul de “contagiune sociala”. Daca esti singur, te poate face nesigur nesiguranta celor din jur, dupa cum daca esti anxios te poate face sigur siguranta celor din jurul tau. In acest fel participi la starea comuna a unui grup care defineste situatia intr-un anume fel, ajutandu-te sa ajungi la aceeasi definitie a situatiei. Un astfel de proces este unul de dezvoltare graduala a actiunii in cadrul multimilor care prezinta o diversitate de care trebuie sa tina seama orice analist al comportamentului colectiv. O prima clasificare a multimilor ne trimite la tipuri polare: individualista-solidara, cu tipul mijlociu – factionala; multimi cu obiectiv clar definit sau cu obiectiv 'focus-volatil'; multimi active/expresive, in sensul ca primele actioneaza asupra unui obiect extern, pe cand cele din urma isi definesc comportamentul prin experienta subiectiva sau printr-un comportament produs in cadrul membrilor multimii, accentuarea unui sentiment sau indice al unei stari de spirit, o viziune etc.



Multimile pot, de asemenea, sa fie spontane, conventionale, manipulate. Cum putem explica miscarea indivizilor si comportamentul lor in cadrul unei diversitati tipologice de multimi? Exista cumva un model general care ne poate explica mecanismele de functionare si dimensiunile acestui tip de actiune colectiva?

2. Comportamentul multimii si formele lui

I. Intre caracteristicile comune ale multimilor, una dintre cele mai importante este aceea ca ele sunt grupuri emergente, nu traditionale. Comportamentul de multime se dezvolta atunci cand exista o stare de comunicare, o conceptie a ceea ce actiunea este sa se aproprie. Acestea sunt produsele unei interactiuni in situatii particulare. Toate multimile impartasesc urmatoarele caracteristici: nesiguranta, sentimentul urgentei, comunicarea unei stari de spirit si a unei imagerii specifice, constrangerea, sugestibilitate individuala selectiva si posibilitatea/permisivitatea. Turner si Killian formuleaza o teorie a interactiunii in cadrul multimii, lasand la o parte conceptii populare, potrivit carora, poate cu exceptia unor lideri, membrii unei multimi sunt indivizi cu status social marginal si lipsiti de educatie. Teoria propusa are ca punct nodal analiza interactiunii dintre indivizii aflati in cadrul multimii. Ei incearca sa analizeze inclusiv drumul pe care un individ il parcurge din momentul in care decide sa intre intr-o multime, pana in momentul in care acesta devine parte integranta a multimii. Interactiunea din interiorul multimii, spun autorii acestei sinteze teoretice, tine de tipul de motive pe care fiecare individ il asociaza participarii in comportamentul colectiv, ceea ce lasa impresia de unitate a motivatiei. Mergand pe filiera teoretica a lui Blumer, Turner si Killian stabilesc drept punct zero in procesul de integrare in multime, un eveniment care ar putea starni interesul mai multor indivizi, o idee, o imagine, un fapt care ies in afara asteptarilor obisnuite ale indivizilor. Un astfel de incident - 'the exciting event' (Blumer) - face ca individul sa perceapa situatia ca cerand actiune imediata, lucru ce trece dincolo de simpla curiozitate sau interesul de moment. Este posibil ca in multe cazuri o majoritate sa aiba un astfel de sentiment al actiunii imediate, dar nu este si obligatoriu.

O a doua categorie de indivizi simt ca 'trebuie facut ceva' in astfel de situatii, o motivatie greu de descris si de analizat. O a treia categorie de indivizi si de motivatii tin de satisfactia directa de a participa la un astfel de eveniment, cel mai adesea categoria aceasta avandu-si subiectii in segmentul tinerilor sau adolescentilor care 'reprezinta de multe ori o categorie importanta dintre cei care sunt in centrul de actiune al unei multimi.” Dar o multime a avut intotdeauna o aura de irationalitate si impredictibilitate. De aici tendinta de a explica comportamentul multimii in termeni de psihoza colectiva sau de instinct de turma, de indivizi lipsiti de educatie etc. O posibila explicatie a acestui comportament poate veni pe principiul simbolicii interactionale. Stimulii care genereaza comportamentul de grup nu sunt numai obiecte pentru definirea scopului, ci si simboluri. Ceea ce inseamna ca trebuie sa definim comportamentul multimii in cadrul unui act de simbolizare si resimbolizare. Pentru a intelege comportamentul multimii trebuie deci sa analizam simbolic obiectele care ofera stimulii, cum este cazul unui loc definit colectiv ca centru al unei represiuni. Astfel, comportamentul unei multimi se poate schimba in timp, lucru determinat de schimbarea obiectului-stimul sau de schimbare unei stari, situatie ce ar putea determina inclusiv schimbarea compozitiei multimii. Miscarea este astfel una dubla la nivelul mecanismelor motivationale in cadrul actiunii sociale identificabila in aceste conditii: se transforma spiritul, pentru ca se transforma imageria si sistemul de semne si simboluri cu valoare relevanta pentru solidaritatea grupului spontan construit.

II. Comportamentul colectiv nu se reduce la comportamentul multimii. Turner si Kilian merg mai departe, pe urmele Scoliii de la Chicago, la miscarile sociale care poarta cu ele schimbarea sociala si care atenteaza la o anumita ordine sociala, punind sub semnul intrebarii stabilitatea unui cadru institutional, de exemplu. Din aceasta perspectiva, nevoia de nuantare in studierea comportamentului colectiv devine o necesitate intemeiata intr-o revolta impotriva reductionismului de tipul celui afisat de un Le Bon sau un Sighele, care vorbesc despre multime si comportament colectiv ca despre entitati sociale spontane a caror actiune este in mod necesar distructiva. Comportamentul colectiv poate fi studiat deci din mai multe puncte de vedere. Esteposibil sa ai centrul de atentie pe motivatiile individuale, asa cum acestea isi gasesc expresia prin multimi, publicuri si miscari sociale. Este, de asemenea, posibil sa examinezi colectivitatile ca grupuri, caracterizate de o structura anume si de procese de evolutie. Comportamentul colectiv poate fi studiat si dintr-un al treilea punct de vedere, anume acela al societatii in care exista si se produce. Evident, in acest din urma caz se pune problema efectelor pe care acesta le poate avea asupra societatii ca intreg. Perspectiva analitica propusa pleaca de la ideea ca partile unei societati au propria lor functie in cadrul acesteia. Functia este aici definita drept contributia pe care fiecare dintre aceste parti o are la mersul intregului social. Cum comportamentul colectiv este o parte integranta a societatii, se poate avansa ipoteza ca el are o anumita contributie la mentinerea unei functionalitati sociale, ceea ce inseamna ca el este un fapt social care, daca apare, trebuie gandit in termenii unei cerinte sociale. Iar daca asa stau lucrurile, intrebarea cu privire la rolul comportamentului colectiv in mentinerea stabilitatii sau in determinarea schimbarii sociale apare acum drept una necesara.

3. Comportament colectiv si schimbare culturala

Un prim punct de vedere este acela ca o astfel de categorie a actiunii sociale este un fel de boala a societatii, ea atentand la stabilitatea acesteia si la ordinea sociala. Cea de-a doua perspectiva este aceea ca schimbarea sociala poate veni doar prin intermediul comportamentului colectiv.

Intre aceste doua extreme, comportamentul colectiv poate fi analizat ca o sursa de schimbare, nu unica si nu intotdeauna cu functia de dezorganizare si destabilizare a societatii. O prima analiza a acestui trend de gandire sociologica ne duce catre sociologia schimbarii la Pitirim Sorokin si la Marx, prin Hegel.

Pentru Sorokin, de exemplu, comportamentul colectiv ca motor al schimbarii opereaza intr-o teorie generala a schimbului ciclic si inerent la nivelul societatii. Cultura oscileaza intre senzatie si saturatie ideatica. O cultura hedonista este dominata de naturalism, realism si patternuri mecanice (mecanical contrivance). O cultura ideationala este dominata de misticism, dependenta de religie si simbolism. Fiecare dintre aceste culturi poata in sine samanta propriei distrugeri. Culmea evolutiei unei culturi ideationale s-a produs in Evul mediu. Pentru exemplul de cultura de tip hedonic, se poate oferi ca exempu SUA secolului XX. Inainte de a se ajunge la climaxul evolutiei fiecarui tip de cultura, se produce un climax al integrarii, societatea functionand cel mai bine atunci cand exista inca posibilitate pentru dezvoltare. Solidaritatea si integrarea sociala intra in declin in momentul in care cultura de tip hedonic si cea de tip ideational ajung la propria saturatie. In acest climax al evolutiei unei culturi apare insatisfactia sociala si nemultumirea ce lasa loc pentru comportament colectiv si schimbare sociala, astfel de situatii de saturatie extrema blocand activitatea de tip creativ la nivelul culturii privite ca intreg, deoarece tema majora a culturii este epuizata. Comportamentul colectiv se exprima acum in activitate creatoare si actiuni exploratoare, prin intermediul carora se face trecerea catre polul cultural opus. Daca acceptam teoria schimbarii culturale a lui Sorokin, comportamentul colectiv este agentul schimbarii sociale majore prin excelenta. El este mecanismul prin care schimburi predeteminate, mai degraba, genereaza Schimbarea. Continutul comportametului social, de exemplu, tipul de valori pe care el le exprima, sunt predeterminate de iminenta schimbului cultural, ne spune Sorokin. O astfel de teorie privind comportamentul colectiv poate functiona in conditiile in care acceptam schimbarea sociala ca avandu-si originea in nemultumirea sociala, ea insasi rezultata din imposibilitatea structurilor sociale de a se adapta si de a satisface nevoi sociale. Pentru ca 'activitatea in cadrul valoric traditional devine mai putin satisfacatoare, apare nemultumirea' sociala ce genereaza nevoia de cautare a unor mecanisme noi de recompensare a muncii sau activitatii sociale in general de catre cadrul social structurat in care aceasta se desfasoara.

O a doua teorie majora a schimbarii sociale este cea marxista, potrivit careia acumularea de contradictii duce la conflict intre guvernanti si guvernati, intre cei care detin mijloacele de productie si cei care sunt nevoiti sa-si vanda forta de munca pe piata. Mai mult, la nivelul materialismului dialectic si istoric, schimbul ciclic este parte a filosofiei istoriei, in care sistemul social-formatiunea sociala determinata poarta in sine germenele propriei distrugeri. Teza da nastere propriei anititeze, zicand cu Hegel, iar lupta dintre cele doua produce sinteza. Dialectica istoriei care s-a produs prin intermediul luptei de clasa – locomotiva a istoriei, cum spune Marx, ne infatiseaza o evolutie continua cu schimbari fundamentale in structura de valori, sociala, comportamentala, de productie, schimbari care sunt generate de evolutia fortelor de productie. Comportametul colectiv este, din nou, forma in care se exprima astfel de schimbari de formatiune sociala. Teoria lui Marx este aplicabila in buna masura la epoca moderna si cotemporana, daca este sa socotim revolutiile astfel de episoade de comportament colectiv care devine agentul schimbarii fundamentale la nivel societal. In termeni marxisti transpusa ideea, comportamentul colectiv insoteste dezvoltarea constiintei de clasa si rezulta din inechitatea sociala si discrepanta sociala fundamentala, polarizarea extrema a socialului. Este la fel de adevarat, observa analistii comportamentului colectiv, cum este cazul lui J.B.Rule, care pune sub semnul intrebarii valoarea predictiva si structura tuturor teoriilor violente colective (Theories of Civil Violence, 1989), se produce comportament colectiv atat in perioade de mare polarizare, cit si in perioade de bunastare sociala. In perioade de mare criza economica sau sociala, miscarile de strada si miscarile sociale, in general, nu isi asuma in mod obligatoriu schimbarea sistemului politic: 'Conditii sociale extreme sub raportul inechitatii sunt asociate in istorie mai degraba cu apatia si resemnarea in clasele de jos.'



Dincolo de teoriile schimbului ciclic si ale schimbarii dialectice, Turner si Killian avanseaza ipoteze mai putin ambitioase privind functiile si conditiile in care se produce comportamentul colectiv. Comportamentul colectiv apare, de exemplu, atunci cand avem de-a face cu o cadere a controlului social formal sau informal, conflict de valori, frustrare si comunicarea sociala. Astfel, comportamentul social apare atunci cand avem o inadecvare a culturii si o cadere a organizarii sociale (patternuri stabilite de gandire si actiune, alaturi de patternuri de interactiune sociala iar agentiile de control social inceteaza sa mai functioneze). Largind teoria lui Le Bon asupra functiei multimilor, se poate observa ca miscarile sociale pot duce atat la distrugerea unei ordini sociale fara a pune o alta in locul celei vechi, cit si la o distrugere prin crearea unei ordini noi care se acorda cu noile schimbari petrecute la nivelul societatii ca intreg. O functie negativa prin excelenta pe care o poate avea comportamentul colectiv este insotita acum de o functie pozitiva la nivelul consecintelor ei. Intr-o sinteza privind relatia dintre comportamentul colectiv si schimbarea sociala putem avea urmatoarele cazuri de determinare si forme de manifestare:

1. Comportament colectiv sporadic si izolat ce poate caracteriza si cea mai stabila societate, el neavind implicatii importante pentru schimbare;

2. Comportamentul colectiv care se produce intr-o perioada mai lunga de timp si care nu este sigur un factor al schimbarii, desi este un avertisment pentru societate ca intreg, sisteme de valori, patternuri de interactiune, sa se schimbe si sa se adapteze la noile conditii;

3. Comportamentul colectiv devine vehicol iminent al schimbarii atunci cand contactul dintre diverse culturi sau dezvoltarea interioara a uneia aduce la suprafata valorile noi asupra carora comportamentul colectiv se centreaza;

4. Comportamentul colectiv poate de asemenea deveni mediul prin care se testeaza noi alternative si cai de schimbare, pana se identifica una majora intre acestea;

5. Concluzia care apare acum este aceea ca, indiferent de consecinte directe/indirecte, forme pe care le imbraca, etc. comportamentul colectiv este parte integrala a procesului de schimbare culturala si sociala.

Comportamentul colectiv are de asemenea o functie in stabilitatea sociala. Multimile si comportamentul colectiv, asa cum a fost sugerat deja, au rolul de a revigora ordinea sociala si de a atrage atentia la nivelul societatii ca intreg, ca vechile patternuri de interactiune si moduri de gandire intra in conflict cu noile formule necesare pentru stabilitate. De fapt, anumite forme de comportament colectiv sunt chiar institutonalizate. Multimea se poate ridica pentru pastrarea unui

status-quo, sau pentru distrugerea acestuia. Multimile institutionalizate si semiorganizate precum demonstratiile si grevele legiferate de orice sistem democratic, sunt forme de comportament colectiv care aduc cu ele stabilitatea si dezordinea deopotriva. Analiza si domeniul comportamentului colectiv insa este mai apropiata de o sociologie a schimbarii sociale, caci ele evidentiaza'dinamica si calitatea fluida a comportamentului care apare ca rezultat al interactiunilor indivizilor cu factori sociali mai largi. O focalizare asupra dezvoltarilor in timp este centrala' pentru acest domeniu de analiza, cum spun G.T.Marx si D.McAdam in Collective Behavior and Social Movements. Intr-o lucrare ce se centreaza pe analiza comportamentului colectiv in ipostazele zvonului si rumorilor, a comunicarii si a miscarilor sociale, acestia reusesc sa demonstreze ca domeniul nu numai ca a fost insuficient studiat pana acum ci, in contra criticilor aduse conceptului si domeniului deopotriva, ei demonstreaza ca studiul comportamentului colectiv este si trebuie sa fie parte a educatiei pe care trebuie s-o avem in anumite situatii, in special cele in care autoritatile trebuie sa faca fata unor miscari de masa. Multe dintre ciocnirile unor manifestanti cu politia, de exemplu, sfarsesc cu victime de o parte si de alta pentru ca politia sau armata nu stiu sa abordeze o astfel de relatie cu multimea. Exemplar pentru ei este cazul miscarilor de masa de la sfarsitul anilor saizeci, cand '..revoltele urbane au avut cea mai mare parte a victimelor nu din pricina protestatarilor, ci din cauza agentilor de ordine care, lipsindu-le experienta in controlul multimii si avand idei discreditate sau nepotrivite despre multime, au exagerat in mod frecvent.' Nevoia de a intelege comportamentul multimii in timpul unui dezastru, cutremur, accident nuclear, etc. devine astfel evidenta. Intelegerea comportamentului colectiv este in egala masura un atribut pe care trebuie sa il aiba persoanele care participa la procesele de delegare de putere din cadrul unei democratii. Relatia cu grupurile mari create spontan sau cu comunitati emergente si nestructurate – multimi si publicuri deopotriva – cere o sociologie a comportamentului colectiv. Ea te poate invata mobilizarea generala, formele de evitare ale conflictului. Dar te poate invata si manipularea. In fond, o chestiune absolut democratica pe care o citim zilnic in informatia care bombardeaza constant si sustinut in diferite forme ale mass media, de unde aflam ca nevoile noastre de confort exista, dar nu le putem recunoaste. Si daca tot exista in potentia, de ce nu si-ar schimba in plina postmodernitate conditia ontologica cu cea in actu

Pentru lamuriri puteti consulta:

  • Ralph A.Turner, Lewis M.Killian, Collective Behavior, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, N.J., 1957;
  • Gary T.Marx, Douglas McAdam, Collective Behavior and Social Movements. Process and Structure, Prentice Hall, Englewood Clifs, NJ,
  • Gustave Le Bon, Psihologia multimilor, Anima, Bucuresti, 1990, dupa editia 14-a din 1937, Felix Alcan, Paris.
  • J.B. Rule, Theories of Civil Violence, University of Chicago Press, Chicago, 1989;


Acest capitol este extras din cursul prof. Stefan Stanciugelu






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 875
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site