Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


PERSOANA SI PERSONALITATEA MORALA

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



PERSOANA SI PERSONALITATEA MORALA

I. Individ, Individualitate, Persoana




Omul ca fiinta este persoana psiho-fizica. El are suflet format din ratiune, vointa, sentiment, memorie, aptitudini, temperament Are si trup aflat in unitatea aceleasi persoane cu sufletul. Aceasta privire integralista a omului ca persoana il supune ca obiect de studiu moralei si spiritualitatii crestine, fiindca Dumnezeu insusi se intrupeaza in chip de persoana umana, pentru a ridica persoana umana la gradul de indumnezeire.

Persoana umana este mai intai definita ca individ. Cuvantul deriva din limba latina: in + dividum, insemnand ceea ce nu poate fi divizat, adica o unitate de sine statatoare. In elina ii corespunde cuvantul 'atom', adica ceea ce nu poate fi taiat in mai multe parti. Individul este o unitate de sine statatoare intre mai multe unitati similare. Este o realitate cantitativa. In domeniul biologic, mai multi indivizi alcatuiesc specia (adica forma prin care ei se aseamana).

Omul este in acelasi timp si individualitate, ceea ce inseamna ca la caracterul de unicitate se adauga si pe cel de specificitate. Ea nu este o notiune cantitativa ca individul, ci calitativa, aratand specificul fiecarui individ deosebit de alt individ. Individualitatea este o structura psiho-fizica nativa, specifica, rezultat al ereditatii, dat fiind faptul ca Dumnezeu l-a creat pe fiecare om cu specific propriu, cu calitati particulare.

Individul si individualitatea apartin si lumii animalelor. Dar omul, pe langa faptul ca este individ si individualitate, este si persoana.

Ca persoana, omul nu este numai trup, ci si spirit. Aceasta il deosebeste de individ. Animalul poate fi individ, dar nu poate fi persoana. Prin spiritul caracteristic persoanei intelegem natura lui rationala si libera, care se cunoaste pe sine si se determina pe sine. Persoana umana nu inseamna numai spirit, ci si ipostaz (cel ce sta in sine), adica are centrul existentei sale in sine insusi, formand un intreg unitar. Aceata existenta in sine si pentru sine este insa relativa la om, fiindca el este creatura. Numai Dumnezeu este ipostas absolut.

Una din caracteristicile specifice persoanei este intentionalitatea spre comuniune. Aceasta inseamna ca persoana se realizeaza si se implineste pe sine insasi numai in relatie cu alte persoane. In aceasta comuniune, persoana nu se pierde, ci se desavarseste. Aceasta comuniune de destin a persoanei umane se indreapta mai intai spre Persoanele Sfintei Treimi, apoi spre alte fiinte spirituale. Prin aceasta intentionalitate spre comuniune si comunicare persoana poarta in sine definitia iubirii, asa cum spunea un ganditor crestin ca 'omul este intru atata om intrucat traieste in iubire. Caderea din iubire inseamna caderea din umanitate' (Emil Brunner). Iar Sfantul Apostol Pavel spune in acest sens: 'daca dragoste nu am, nimic nu sunt'.

O alta caracteristica a persoanei este si aceea de a fi purtatoare si creatoare de valori. Aceste valori exista in chip absolut in Dumnezeu (adevarul, binele, frumosul, etc.), iar omul care tinde spre Dumnezeu, realizeaza in sine valorile.

In sfarsit, atat ca individualitate, cat si ca persoana, omul poarta in sine destinul eternitatii. Persoana umana este o entitate psihofizica transcendenta si vesnica. Sunt bine venite in acest sens constatarile unui celebru neurochirurg: „Pentru mine practicarea medicinii si credinta sunt unite in chip indisolubil una de alta. Eu ma rog mult, indeosebi inainte si dupa operatii. De aici izvorasc puteri, care pentru mine sunt de o importanta vitala… Eu am convingerea ca viata omeneasca nu este altceva decat o interactiune de biologie moleculara si activitate electrica… Din punct de vedere pur stiintific creierul omenesc intrece orice realizare stiintifica, incat impune o inteligenta mai presus de el, adica un Creator, pentru a explica unicitatea si individualitatea omului. Indiferent ce vom mai cunoaste cu privire la creier, spiritul nu va putea niciodata sa fie lamurit pe deplin. Acest fapt imi impune credinta ca toate acestea au avut un inceput inteligent, ca Cineva le-a pus in actiune, si nu pot admite presupunerea ca lucruri atat de esentiale precum: inteligenta, personalitatea, gandirea si insusi corpul omenesc s-au contopit pur si simplu din intamplare, in curgerea timpului. La fel, socotesc ca nejustificata ideea ca realitati atat de maestoase ca inteligenta, personalitatea si gandirea sa-si inceteze existenta odata cu moartea creierului… Fara a face nici un fel de prognosticuri cu privire la incetarea activitatii creierului, ce constituie samburele fiintei noastre, pot totusi afirma ca logica ma conduce neabatut la credinta ca aceea caracteristica a fiecarui om, care este individualitatea, continua sa traiasca in ceea ce noi numim suflet…

Din cele pana aici tratate putem stabili elementele specifice ale persoanei umane.

Persoana este spirit rational si liber, reprezentand chipul lui Dumnezeu;

Persoana este de sine statatoare si unica (ipostas);

Persoana prezinta intetionalitatea spre comuniune si comunicare, purtand in sine samburele iubirii, asemenea lui Dumnezeu care este iubire;

Este purtatoare si creatoare de valori (bine, adevar si frumos), avand discernamant si constiinta morala

Este o entitate transcendenta si vesnica, avand inca din aceasta viata experienta comuniunii cu Dumnezeu.

II Caracterul

Deriva din cuvantul grecesc καρακτήρ si avea la inceput un sens material, din care se contureaza intelesul spiritual-moral.

1. In sens material indica semnul de despartire, adica hotarul dintre doua terenuri.

Apoi, dalta sculptorului. Mai tarziu, ceea ce este imprimat pe ceva, cum ar fi stampila pe hartie sau un model pe plastilina, sau pe ceara.

2. Sensul spiritual este dedus de la ideea de „despartire”, adica deosebire, indicand trasaturile specifice ale unei persoane, spre a se deosebi de alte persoane.

3. Sub aspect psihologic indica felul propriu si constant de a actiona, adica statornicia (asemenea tarusului care indica hotarul dintre doua terenuri).

4. De aici deducem sensul caracterului moral ca fiind modul constant, statornic, de a actiona (adica fara nici un fel de abateri) in savarsirea binelui.[1] Caracterul este dobandit, devenind comportament constant in urma unui efort de vointa. Putem astfel spune despre caracter ca el se formeaza, se daltuieste, fapt ce ne duce cu gandul la dalta sculptorului…

In functie de modul de manifestare a vointei exista caractere tari sau slabe. Se poate vorbi chiar de lipsa de caracter, sau de caractere oscilante intre bine si rau.

Desi caracterul indica unitatea si stabilitatea, nu exclude distinctial si specificul, in sensul ca fiecare om isi poate forma caracterul propriu, potrivit idealului sau moral. Astfel, oamenii de caracter sunt virtuosi, dar unii pot excela printr-o virtute, altii prin alta virtute.

De aici vedem ca sub aspect moral caracterul reprezinta structura unitara, specifica si constanta a firii noastre, dobandita prin orientarea vointei in directia binelui.



Formarea caracterului moral

La formarea caracterului moral sunt implicati trei factori:

Ereditatea si mediul;

Firea omului, care reprezinta anumite tipuri psihologice, si care cuprinde:

a.       Sexul;

b.      Temperamentul;

c.       Aptitudinile;

Vointa ca factor de decizie si actiune.

Sa le vedem pe rand:

1. Ereditatea si mediul

Ereditatea are un rol decisiv in formarea caracterului, dar nu e fatalitate oarba. O anumita libertate ramane totdeauna deschisa…

Mediul poate influenta decisiv atat dezvoltarea fizica, cat si cea intelectuala. Ereditatea nu fixeaza pozitii fatale, din care sa nu mai putem iesi, ci limite, mai mult sau mai putin largi, si mai mult sau mai putin rigide; dupa cum e vorba de o insusire sau alta, in cadrul carora mediul ne fixeaza pozitia. Ereditatea pare a hotari cat putem, iar mediu ce putem[2]. Cattell spune ca ereditatea determina ceea ce un om poate face; mediul hotaraste de ceea ce el –in aceste limite – cu adevarat face. De aceea, pe cat de ridicola ar fi explicarea aparitiei geniului numai in functie de mediu, pe atat de absurda ar fi explicarea sa numai prin ereditate .

2. Firea

Firea este constitutia naturala, organica si spirituala cu care se naste cineva. Firea este rezultanta si determinanta dinamicii, aptitudinilor si temperamentului. E sensul si directia lor de orientare si canalizare. In legatura cu firea sunt numite diferite trasaturi, precum: optimist-pesimist (inchis la fire sau deschis), boem-filistin. Optimismul se incadreaza in extroversiune, iar pesimismul in introversiune. Astfel:

1. Optimistul: este plin de elan, cu exuberanta de idei, cu predominare a sentimentelor de placere, bucurie, entuziasm.

2. Pesimistul e deprimat, gandeste greu, e plin de conflicte interioare, se lasa prada sentimentelor de durere, tristete, nostalgie, disperare, descurajare.

3. Boemul e firea la care tendintele vitale domina exigentele sociale. Este uman, intelegator, cu slabiciuni, inconstant, incapabil de efort indelungat.

4. Filistinul e legalist, pedant, plin de superstitii, dogmatic, lipsit de intelegere pentru slabiciunile umane, capabil de efort indelungat.

Raportand pe boem si filistin la viata sociala, se constata ca boemul se incadreaza in viata sociala, pe cand la filistini, forma sociala le-a distrus viata, elanul si entuziasmul[4].

Carl G. Jung (1875-1961) a descris caracteristicile psihice individuale in functie de orientarea preponderenta in spre lume sau in spre sine, determinand astfel extrovertitul si introvertitul.

Extrovertitul este animat de interesul pentru lumea exterioara, pentru persoane si obiecte, este sociabil, comunicativ, cu initiativa. Are un deosebit simt practic si se adapteaza usor unor noi conditii de viata.

Introvertitul isi canalizeaza energia spre propriile idei, spre lumea sa launtrica, construindu-si un bogat univers interior. Dispune de o buna atentie interioara, gandire abstracta si profunda, hotarare, manifestand tendinte de izolare si anxietate. Introvertitul nu cultiva relatiile sociale, este o fire contemplativa, rezervata, lipsita de incredere in sine.

Intermediar intre cele doua categorii este ambivertitul, care imprumuta caracteristici si de la extravertit si de la introvertit.[5]

Elemente care determina firea

Cele mai importante elemente care determina firea sunt: sexul, temperamentul si aptitudinile.

a) Sexul

Natura umana este aceeasi la barbat si femeie, dar nuanta este specifica, iar coloratura diferita. Sufletul este acelasi, trupul are aceleasi instincte, desi se deosebesc. Nu exista o feminitate pura, sau o barbatie pura. Totusi barbatul se deosebeste de femeie:

1. Sub aspect fizic, barbatul este mai robust, musculatura puternica, forme dure si unghiulare. Femeia are muschi mai putin dezvoltati si forme rotunde.

2. Sub aspect psihic, barbatul este volitional, reprezinta vigoare, forta, curaj, initiativa. Femeia este emotiva, prezentand delicatete, finete, receptivitate, rabdare, devotament. Barbatul e pasionat pentru idei abstracte, femeia e inclinata spre concret. Cercetarile anatomice din ultimul timp au emis ipoteza ca femeia are corpul calos si glanda epifiza de circa doua ori mai dezvoltate ca ale barbatului; si de aici ar aparea trasaturile feminine specifice.



Aceste trasaturi influenteaza caracterul, dandu-i nuante specifice. La barbat va avea un aspect sobru, echilibrat, puternic; la femeie mai delicat, emotiv, duios. Barbatul este mai mult extravertit; pe cand femeia introvertita.

b) Temperamentul

Cuvantul „temperamentum” inseamna a amesteca pentru a dilua. Mai inseamna si a modera. Temperamentul este modul de reactie specific fiecarui individ, bazat pe structura sa organica. Temperamentul este nativ, la formarea lui contribuind constitutia organica a fiecaruia: glandele endocrine, sistemul nervos, sistemul neurovegetativ, procesele chimice si fiziologice ale organismului.

Temperamentul reprezinta ansamblul trasaturilor, care vizeaza fenomene caracteristice firii unui individ, reactivitatea la stimulii emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor. De asemenea, el implica dispozitia sa afectiva persistenta (G. Alport). Altfel spus, temperamentul determina diferentieri psihice individuale in ceea ce priveste capacitatea energetica si dinamica comportamentului, adica capacitatea de actiune ridicata sau scazuta, vioiciunea sau incetineala; stapanirea de sine sau impetuozitatea, elanul sau pasiunea.

Din antichitate, Hippocrate si Galen au stabilit patru temperamente fundamentale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Acestea erau rezultatul amestecului a patru umori (lichid biologic) din organism: bila galbena, sangele, flegma si bila neagra. Corespondentele acestora in natura sunt cele patru elemente fundamentale: aerul, apa, focul si pamantul. S-au stabilit si s-au stabilit si corespondente ale anotimpurilor.

Aceste patru tipuri de temperament sunt:

1. Colericul este determinat de bila galbena (kole = bila) reprezentat de foc, plin de caldura si mistuitor ca vara. Este caracterizat prin impulsivitate, nestapanire de sine, furios. Aspecte pozitive: vointa puternica, procese afective interne, pasionalitate, reactii intense si multiple. Aspecte negative: excitabilitate, iritabilitate, agresivitate, trairi sufletesti inegale.

2. Sangvinicul se distinge prin predominarea sangelui, fiind asociat aerului. Este violent si instabil ca primavara. Se caracterizeaza prin mobilitate si vioiciune. Aspecte pozitive: sociabilitatea, buna dispozitie, reactivitate accentuata, dinamism. Negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, multumirea de sine, superficialitatea, sugestibilitatea, inconstanta.

3. Flegmaticul este pus in legatura cu flegma (mucozitatea cailor respiratorii), fiind asociat cu apa si umiditatea iernii. Flegmaticul este imperturbabil, cu sange rece, calm, linistit, nepasator, placid. Aspecte pozitive: toleranta, rabdare, perseverenta, echilibru. Negative: reactivitate redusa, adaptabilitate dificila, monotonie afectiva, inclinatia spre stereotipie.

4. Melancolicul este dominat de bila neagra (melan = negru), ilustrat prin pamant si toamna. Se caracterizeaza prin sensibilitate si inhibitie. Aspecte pozitive: procese afective intense si durabile, sarguinta, perseverenta, responsabilitate si mobilitate redusa, predispozitii spre anxietate, neincredere in sine si pesimism.

Se apreciaza ca melancolicul si flegmaticul sunt introvertiti, iar colericul si sangvinicul sunt extrovertiti.

Estimarile asupra temperamentului sunt de multe ori realizate in functie de gradul de impresionabilitate pe care il au anumite situatii asupra noastra. Daca cineva se lasa prada maniei, se spune ca e coleric. Daca e nostalgic, se spune ca e melancolic. Daca este rabdator e considerat flegmatic, iar daca e activ si optimist se considera a fi sangvinic.[6]

Observatii

1. Teoria antica privind temperamentul a fost preluata si de psihologia moderna, cu interpretari specifice. Fiziologia moderna preia conceptia despre umori, formulata in antichitate, odata cu dezvoltarea endocrinologiei. In conceptia medicala actuala, reglarea functiilor organismului se realizeaza prin mecanisme nervoase si umorale aflate intr-o interrelatie. (Umoarea ca lichid biologic constituie mediul intern in care traiesc si isi dezvolta activitatea celulele organismului. Ex. umoarea apoasa este lichidul transparent care umple camera anterioara a ochiului…) J.P. Pavlov a stabilit o asociatie intre temperamentele clasice si tipurile generale de activitate nervoasa superioara, apreciata in functie de forta, mobilitate si echilibru. Astfel, colericul este puternic si neechilibrat. Sangvinul este puternic, echilibrat, mobil. Flegmaticul este puternic, echilibrat, inert. Melancolicul este slab.

2. Temperamentul reprezinta o stare innascuta. El apartine firii. Referitor la cele patru tipuri de temperamente mai sus indicate, vom preciza ca nu se poate corbi de un anume temperament pur. In realitate, chiar si cele mai evidente tipuri colerice, de pilda, pot avea si elemente caracteristice melancolicilor, sau flegmaticilor, fara sa-si schimbe insa specificul.

3. Desi temperamentul este innascut, el poate fi in parte si modificat. Desigur nu poate fi schimbat in mod radical in timpul vietii, dar se poate vorbi de o evolutie temperamentala, pe care omul o primeste in dezvoltarea personalitatii sale. Astfel, apar unele aptitudini; pot fi dobandite, apoi, variate deprinderi, precum si formarea unor trasaturi de caracter, care prin educatie vor marca si determinari temperamentale.

c) Aptitudinile

Aptitudinile sunt functii sau complex de functii privite din punct de vedere practic.

Sunt: 1. Aptitudinile simple care au la baza cate o singura functie: 1. inteligenta (functia de adaptare la noile conditii ale mediului); 2. observarea - perceptia exacta a situatiei date. 3. memoria - ratiune si reproducere. 4. imaginatia : combinarea reprezentarilor si amintirilor. 5. atentia: concentrarea asupra unei idei sau asupra unui eveniment.

2. Aptitudinile complexe sunt acelea care impletesc intr-o structura unitara mai multe functii. Exista aptitudini complexe pentru stiinta, arta, politica, industrie, comert, meserie, etc. Apoi, aptitudinea matematica, muzicala, verbala (orator sau scriitor), desen, dexteritate manuala. Daca cineva poseda una din aceste aptitudini intr-un grad mai inalt, spunem ca are talent, iar daca exceleaza ca dotatie si capacitate creatoare exceptionala, este numit geniu.

Aptitudinile sunt innascute, dar se pot dezvolta si prin exercitiu. Caracterul lor moral este dat de angajarea lor voluntara in slujba valorilor (adevarul, binele si frumosul), a desavarsirii personale si a progresului societatii omenesti.

3. Vointa

Atat firea cat si mediul formeaza numai materialul. Artistul care creaza caracterul moral este vointa. Prin vointa fiecare isi poate daltui personalitatea, realizandu-se pe sine insusi intr-o directie sau alta. 'Caracterul este o creatie a fiecarui individ, un rezultat al unui efort individual, dirijat constient. Rezultat al formatiei deliberate in vederea atingerii unui ideal moral, caracterul este o realitate noua si proprie pentru fiecare om'. Caracterul nu este ereditar, nici produs al mediului, ci creatia vointei orientata spre idealul moral.



PERSONALITATEA MORALA

I. Trasaturile fundamentale ale personalitatii

Caracterul moral reprezinta doar o etapa spre idealul moral. Personalitatea morala reprezinta intruchiparea insasi a idealului moral.

Ca si cuvantul 'persoana', si sintagma 'personalitate' deriva de la acelasi latinesc 'persona', reprezentand masca pe care si-o puneau artistii cand interpretau un rol, spre a se identifica cu personajul respectiv. Persona a primit si intelesul de rol. Si acest ultim sens a trecut si pe plan social in sensul ca personalitatea este o persoana care joaca un rol de seama in viata omenirii.

Personalitatea nu vizeaza numai un rol in viata sociala, ci ea dispune si de o mare zestre sufleteasca, pe care o pune in slujba valorilor sociale, spre a le dezvolta original si creator. De aici si faptul ca originalitatea trebuie sa fie caracteristica de baza a personalitatii.

Al doilea aspect caracteristic personalitatii este forta ei creatoare. Ea isi insuseste activ valorile si, punandu-si amprenta proprie spiritului sau, devine creatoare de valori.

In al treilea rand originalitatea creatoare a personalitatii este pusa in slujba comunitatii. Exista un raport de reciprocitate intre personalitate si comunitate. In timp ce comunitatea ofera personalitatii mediul prielnic de dezvoltare, personalitatea se ofera comunitatii, imbogatind-o prin forta ei creatoare.

Pe de alta parte, personalitatea este constienta de valoarea sa si de importanta misiunii sale, incat ea se caracterizeaza si prin taria vointei de a-si sustine punctul de vedere, anticipand prin acesta progresul omenirii. In acelasi timp personalitatea isi dezvolta capacitatile creatoare intr-un desavarsit echilibru. Ea nu este unilaterala, ci dezvoltare armonica sub aspectul creativitatii.

Rezumand, vom retine ca personalitatea reprezinta dezvoltarea maxima a persoanei prin originalitate, creativitate, slujirea comunitatii, consecventa si in desavarsit echilibru.

II. Persoana si personalitate morala

Personalitatea se dezvolta din persoana. Omul se naste ca persoana cu anumite calitati specifice, pe care le-am analizat. Dezvoltarea acestor calitati prin decizie proprie si efort sustinut pana la desavarsirea lor, transforma persoana in personalitate. Astfel, persoana devine personalitate morala prin orientarea ei integrala si permanenta spre bine. Dar binele nu ramane un simplu ideal spre care tinde persoana in mod liber, ci o calitate a persoanei. Putem defini personalitatea morala ca persoana ajunsa la desavarsire prin aderenta libera si permanenta la bine. Aceasta este sfintenia.

III. Personalitatea morala si caracterul moral

Unii sustin ca intre caracterul moral si personalitatea morala nu exista decat o deosebire de numire, de cuvinte. Altii sustin ca exista deosebiri imporatante. Caracterul este un mod constant de reactie la conditiile sociale, pastrand si transmitand valorile, pe cand personalitatea este creatoare de valori, ridicandu-se deasupra societatii si impingand-o inainte.

Aceste formulari care se exclud nu poate stabili raportul dintre caracter si personalitate. Intre aceste doua realitati morale exista o interdependenta armonica, in sensul ca nu poate exista personalitate morala lipsita de caracter moral. Cand am enuntat caracteristicile personalitatii, am vazut ca una din ele este si vointa tare si consecventa. Iar aceasta este tot una cu caracterul puternic. Putem spune atunci despre caracterul moral ca acesta este un element esential al personalitatii, intra in structura ei, in definitia ei, desi personalitatea morala este mai cuprinzatoare decat caracterul moral. De aceea, nu ne formam mai intai caracterul moral, si apoi personalitatea morala, ci obiectul principal si esential este tendinta spre personalitate, fiindca in acest drum se implica, apare cu necesitate si caracterul moral.



Dumitru Calugarul, Caracterul religios-moral crestin, Sibiu, 1955

N. Margineanu, Psihologia persoanei,Cluj-Sibiu, 1949, p. 185

Idem, p. 165-166

Ibidem, p. 137-138

Doina-Olga Stefanescu si colab., Psihologie (manual pentru clasa a X-a), Buc. 2000, p. 69

Doina Olga Stefanescu si colab., Psihologie (manual pt. clasa a X-a) Bucuresti, 2000

Ion Biberi, Individualitate si destin, vol. II, Buc., 1945, p.84.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1722
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site