Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Relatiile domeniului psihologiei familiei si psihosexologiei cu alte stiinte

Psihologie psihiatrie


Relatiile domeniului psihologiei familiei si psihosexologiei cu alte stiinte

Psihologia familiei este unul dintre domeniile care se studiaza in ultimii ani de studiu la toate facultatile de profil. Este firesc acest lucru deoarece el necesita cunostinte acumulate din primii ani de studiu si este foarte legat de multe alte arii ale psihologiei. Domeniul psihologiei familiei se ocupa de studiul teoretic si aplicativ al mecanismelor psihologice ale constituirii, mentinerii si disolutiei familiei, precum si al proceselor si fenomenelor care au loc in cadrul unei familii. Pentru aceasta este necesar sa dam atentie atat la elementele comune familiilor, cat si celor care diferentiaza familiile intre ele. Astfel, nici abordarile nomotetice, nici cele idiografice nu sunt fertile luate individual, ci doar impreuna.

Psihosexologia este un domeniu foarte strans legat de psihologia familiei. Cu toate acestea, se poate vorbi de o existenta independenta a sa, alaturi de celelate ramuri ale psihologiei. Din punctul de vedere al Iolandei Mitrofan (1997, p. 8), psihosexologia este domeniul de studiu al "particularitatilor comportamentale ale celor doua sexe in stabilirea, functionarea si dezvoltarea relatiilor interpersonale erotico-sexuale, interactive si de intercunoastere". Dupa aceeasi autoare, acest domeniu isi propunse sa: explice si evalueze din punct de vedere psihosocial experientele de comunicare, comuniune, coevolutie si coexistenta din cuplu (erotic si/sau conjugal) si din familie, sa abordeze diagnoza si terapia starilor disfunctionale ale cuplului din persepctiva intimitatii.

Psihosexologia este un domeniu bine delimitat, constituit la granita dintre medicina si psihologie. El are o istorie destul de scurta, in sensul ca a aparut mai tarziu ca psihologia si medicina ca arie individuala. Cunostintele de psihosexologie exista insa de mult, evident. "Multiplele interferente interdisciplinareii consolideaza si justifica domeniul", asa cum afirma Constantin Enachescu in Tratatul sau de psihosexologie (2003, p. 17). Tot acest autor considera ca obiectul de studiu al psihosexologiei este reprezentat de instinctul sexual si comportamentele legate de el (2003, p. 18).

Evident, psihologia familiei si psihosexologia folosesc multe dintre conceptele si modalitatile de analiza ale celorlalte ramuri ale psihologiei. De aceea, pentru a putea intelege aceste doua arii de care ne vom ocupa in acest manual este necesar ca informatiile pe care le-ati studiat anii anteriori sa fie bine asimilate. Iata care sunt domeniile psihologice si non-psihologice cu care psihologia familiei si psihosexologia stabileste relatii:

Psihologia generala - de aici avem numeroase informatii despre procesele psihice si sistemul de personalitate, cu precadere la formarea lor, deoarece, dupa cum bine este cunoscut, acestea se modeleaza in mare masura in interiorul familiei. Familia este cea care pune bazele personalitatii individului, mai ales in ceea ce priveste caracterul sau si stimularea si dezvoltarea aptitudinilor sale.

Psihologia sociala - este ramura psihologiei din care a izvorat practic psihologia familiei. Ea ne vorbeste despre relatiile dintre oameni, despre diade sau cupluri, despre grupurile mici, iar familia este un astfel de grup. De asemenea, psihologia sociala se ocupa de studiul proceselor si fenomenelor psihosociale cum ar fi: cunoasterea interpersonala, comunicarea, conflictele, competitia, cooperarea, atractia interpersonala, formarea coalitiilor, fenomenul atribuirii, manipulare, negociere etc. Toate aceste fenomene sunt regasite si in cadrl cuplurilor si familiilor. De aceea, o buna cunoastere a psihologiei sociale presupune si o buna baza de plecare in cunoasterea si intelegerea psihologiei familiei.

Psihologia varstelor sau a dezvoltarii - se ocupa de evolutia si dezvoltarea persoanei de-a lungul etapelor de viata. Si cum o mare parte din aceasta viata o petrecem intr-o familie, fie ea cea in care ne-am nascut, fie cea pe care o formam, climatul familial si tot ce se intampla in familie va avea un impact foarte important asupra evolutiei si functionarii noastre in toate ariile vietii. Astfel, daca ati asimilat informatiile din acest domeniu, atunci cu siguranta psihologia familiei si psihosexologia va vor fi la indemana si va vor stimula curiozitatea mai departe. Va invit sa va aduceti aminte de teoria atasamentului a lui Bowlby, de stadiile de dezvoltare psihosexuala ale lui S. Freud, de etapele de dezvoltare psihosociala ale lui E. Erikson, asta ca sa amintesc doar de o parte dintre notiunile care va vor fi utile de acum incolo.

Psihanaliza - este domeniul care ne introduce in analiza aprofundata a dezvoltarii noastre psihosexuale, a dinamicii dintre instantele psihicului uman (constient, inconstient si subconstient sau sine, eu si supraeu), a relatiilor dintre parinti si copii si in special a modului in care functionarea psihica la maturitate este puternic influentata de relatiile pe care noi le avem cu parintii in timpul copilariei.

Psihoterapia si consilierea psihologica - sunt ramuri ale psihologiei care folosesc foarte mult informatiile din psihologia familiei si din psihosexologie pentru a putea ajuta persoanele, cuplurile sau familiile aflate in impas existential.

Neuropsihologia - se inrudeste mai ales cu psihosexologia, deoarece ii ofera acesteia informatii cu privire la mecanismele de legatura intre psihic si corp, mai ales dintre psihic si creier.


Medicina - mai ales prin aria ei denumita medicina de familie, se afla in stansa legatura cu psihologia familiei, deoarece intelegerea modului de functionare a unei familii determina si intelegerea mecanismelor ei de functionare fizica, a bolilor si transmiterea lor transgenerationala (mai multe detalii veti afla cand veti studia capitolul despre abordarea transgenerationala si cel despre genograma). De asemenea, aria medicinii numita sexologie reprezinta o alta sursa foarte bogata de informatii, in special pentru psihosexologie.

Antropologia - prin studiile ei privind diversele culturi umane, ea furnizeaza psihologiei familiei si psihosexologiei informatii cu privire la: diferentele dintre familiile apartinand altor culturi; dificultatile care apar in familiile mixte (cu parteneri provenind din culturi diferite); ritualurile ce sunt folosite de familie in momentele sale importante de evolutie (ex. ritualurile de trecere: botezul, nunta, inmormantarea); manifestarile impulsului si al comportamentelor sexuale din diferite culturi.

Sociologia - indeosebi sociologia familiei, studiaza si ea familia, dar ca institutie sociala si in relatie cu societatea. Astfel, informatiile ei vin sa imbogateasca cunostintele despre familie, dar ofera si sprijin in intelegerea functionarii sexuale a persoanei, daca tinem cont de practicile sexuale considerate ca fiind acceptabile pentru o societate data.

Dreptul - in special cel al familiei, se bazeaza mult pe datele psihologiei familiei pentru a putea elabora si aplica legi cu privire la protectia familiei si a membrilor ei, precum si cu privire la manifestarea sexuala a membrilor societatii.

Rezumatul capitolului

In acest capitol am urmarit sa iti ofer informatiile de baza despre cuplu, familie, casatorie. Te rog, pune accent pe perspectiva psihologica a definirii lor. Glosarul de jos te va ajuta in acest sens. Sper ca am reusit si sa iti mai stimulez si interesul pentru studiul domeniului. M-am centrat si pe cateva sugestii de materii studiate de tine in anii trecuti de unde ai mai putea avea sau lua informatii depre familie si indentitate sexuala. Deci revezi cunostintele din Psihologia generala, Psihologia sociala, Psihologia varstelor, Neuropsihologie, Sociologie, Psihoterapie, Consiliere psihologica. Evident, nu te opeste nimeni sa citesti si din medicina (sexologie!) sau drept! Mi-as dori sa ramai cu principalele informatii si definitii referitoare la conceptele de baza (la examen aceste concepte pot fi vizate in mod direct). De asemenea, in final, vei gasi cateva sugestii bibliografice pe care le-ai putea consulta, in cazul in care vrei sa iti extinzi bagajul de cunostinte.

Glosar de termeni folositi

Cuplu

"o structura bipolara, de tip biopsihosocial, bazata pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimuleaza, se dezvolta si se realizeaza ca individualitati biologice, afective si sociale, unul prin intermediul celuilalt)" (I. Mitrofan 1998, p.14)

Casatorie

"un proces interpersonal al devenirii si maturizarii noastre ca personalitati, de constientizare, redirectionare si fructificare a tendintelor, pulsiunilor si afinitatilor inconstiente, de autocunoastere prin intercunoastere. Scopul ei este cresterea personala prin experienta conjugalitatii si parentalitatii" (I. Mitrofan, 1998, p.16)

Familie

"o forma de comunitate umana alcatuita din doi sau mai multi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne, realizand, mai mult sau mai putin latura biologica si/sau cea psihosociala" (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.17)

Psihologia familiei

domeniul al psihologiei care se ocupa de studiul teoretic si aplicativ al mecanismelor psihologice ale constituirii, mentinerii si disolutiei familiei, precum si al proceselor si fenomenelor care au loc in cadrul unei familii.

Psihosexologie

domeniul stiintific medico-psihologic de studiu al instinctului sexual si a comportamentelor legate de manifestarea acestuia

Exercitii si teme pentru seminar

Definiti ce inseamna pentru voi cuplul si familia.

Discutati in grupuri de cate patru persoane diferentele si asemanarile dintre definitiile date cuplului si familiei.

Stabiliti si argumentati care ar fi varsta potrivita pentru a intemeia o familie, pentru barbati si pentru femei. Discutati in grupuri mici variantele voastre. Faceti un mic studiu printre cunoscutii vostri de alte varste si comentati diferentele aparute.

Cautati in sursele bibliografice sugerate exemple de studii sau lucrari care sa demonstreze legaturile psihologiei familiei si psihosexologiei cu celelalte stiinte sau domenii ale psihologiei.

Bibliografie suplimentara

CIUPERCA, C., Cuplul modern - intre emancipare si disolutie, Ed. Tipoalex, Alexandria, 2000.

DRUTA, F., Psihosociologia familiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

MITROFAN, I., Cuplul conjugal - armonie si dizarmonie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989.

MITROFAN, I. MITROFAN, N., Familia de la A la Z, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991.

MITROFAN, I., Psihologia relatiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucuresti, 1997.

MITROFAN, I., CIUPERCA C., Introducere in psihosociologia si psihosexologia familiei, Ed. Alternative, Bucuresti, 1997.

TOFFLER, A., Al treilea val, Ed. Politica, Bucuresti, 1981, 1983.



Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1649
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved