Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Rezistenta la manipulare

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Rezistenta la manipulare

Dupa cum am vazut in capitolele precedente, toate strategiile si tehnicile de manipulare sunt axate pe obtinerea controlului asupra comportamentului, gandirii sau sentimentelor subiectilor, intr-o anumita situatie sociala si pe parcursul unei anumite perioade de timp, in vederea castigarii unor avantaje substantiale pentru artizanii manipularii si in detrimentul celor controlati. Schimbarile urmarite a fi produse in una dintre cele trei componente ale identitatii subiectilor pot fi focalizate precis sau pot fi parti ale unui proces deosebit de complex. Ele pot avea efecte imediate sau pot ramane in faza latenta pentru a determina ulterior mutatii radicale de mentalitate, pot fi induse in mod vizibil ori pe cai subtile, se pot solda cu rezultate durabile in timp sau pot inregistra schimbari doar pentru o anumita perioada avuta in vedere de manipulatori.




Desi unele metode de manipulare se bazeaza pe tehnici 'exotice' precum hipnoza, administrarea de droguri sau de socuri electrice, interventiile chirurgicale pe creier, cele mai multe strategii de obtinere a unui control total asupra individului au in vedere tehnici 'laice', in majoritatea cazurilor extrem de efi­ciente. Ele se bazeaza pe exploatarea necesitatilor fundamentale ale omului (nevoia de hrana, de adapost, de informare, de integrare intr-un anumit grup social s.a.m.d.), in sensul cufundarii individului in anonimat, pentru a-l face mult mai docil si mult mai dispus sa se supuna regulilor impuse de autoritati, indiferent de forma sub care sunt percepute acestea.

Unii agenti de manipulare fac parte dintr-un sistem institutionalizat, guvernat de reguli stricte, precum armata, cultele religioase, suprastructurile guvernamentale si administrative, institutiile de invatamant, structurile de promovare a activitatilor comerciale etc, in timp ce altii actioneaza in mod empiric, conform unor reguli nescrise sau bazandu-se pe propria lor experienta de influentare a indivizilor si chiar a maselor (profeti, cersetori, escroci s.a.m.d.).

Tehnicile de manipulare se intalnesc permanent, chiar si in cele mai banale momente ale vietii. Mai mult ca sigur, fiecare dintre dumneavoastra a utilizat cel putin o data in viata tehnica 'trantitului-usii-in-fata', fara sa stie ca se numeste astfel si ca a fost studiata de colective intregi de psihologi. Iar efectul a fost acelasi cu cel obtinut de specialisti. Spre exemplu, in cadrul celei mai obisnuite targuieli de la piata sau de la talcioc, atunci cand ati dorit sa cumparati un produs, vanzatorul v-a 'trantit' de la bun inceput un pret evident mai mare decat valoarea reala a produsului si, bineinteles, decat ati fost dumneavoastra dispus sa platiti. La randu-va, i-ati 'trantit' un pret vizibil mai mic decat valoarea estimata. Jocul cererii si ofertei a continuat pana la acordul asupra unui pret mediu care v-a satisfacut atat pe dumneavoastra, cat si pe vanzator.

Copiii, si ei, aplica de multe ori, instinctiv, metoda 'piciorului-in-usa', cerand parintilor sa le ia un lucru minor, apoi altceva si iar altceva Si nu doar copiii procedeaza asa. Probabil de multe ori ati avut senzatia ca i-ati dat cuiva 'un deget', pentru ca apoi respectivul sa vrea 'toata mana'. In astfel de situatii si nu numai, ati incercat senzatii de nemultumire, de disconfort psihic, ceea ce reprezinta tocmai manifestarile specifice disonantei cognitive. Invatand sa recunoasteti astfel de stari, stiind cum sa ajungeti la cauzele lor intime, veti putea sa rezistati manipularilor de orice fel. Sau majoritatii lor. Tocmai acesta este scopul capitolului de fata.

Cum spuneam, presiunea diferitelor tipuri de manipulari poate fi sesizata in cele mai obisnuite secvente ale vietii. Impor­tanta acordata relatiilor interumane, supunerea fata de regulile de grup, emotia produsa de recompense sociale minore precum un zambet, un compliment sau un gest prietenesc reprezinta tocmai efectele manipularilor. Nu ne propunem neaparat sa calificam manipularile drept 'bune' sau 'rele', ci dorim sa oferim procedee de recunoastere a lor, lasand apoi la latitudinea fiecaruia apre­cierile precum si optiunea in ceea ce priveste supunerea sau nesupunerea fata de ele. Aceasta pentru ca succesul influentelor sociale nedorite se bazeaza tocmai pe neputinta individului de a le percepe in mod constient si a li se opune in consecinta. Spre exemplu, regulile de protocol reprezinta factori de inhibitie extraordinar de puternici pentru comportamentul firesc al omului obisnuit. Uneori, disonanta cognitiva aparuta in urma plasarii individului intr-un mediu cu totul nou, guvernat de reguli rigide, este atat de puternica, incat da nastere la manifestari imposibil de controlat, precum accelerarea batailor inimii, transpiratia, tremurul vocii etc. Pentru a rezista, individul incearca disperat sa se supuna noilor reguli, fara a se mai gandi macar daca sunt neaparat necesare sau, mai mult, daca nu cumva ele sunt anume facute pentru a-i reduce la tacere pe cei care gandesc diferit sau vor sa puna intrebari.

Cu cat individul se preocupa mai mult de a nu fi luat drept incult, plictisitor, prost sau lipsit de orice talent, cu atat el este mai usor de manipulat de catre cei care intentionat ii induc astfel de preocupari pentru a-l distrage de la gandurile si intrebarile lui firesti. In majoritatea cazurilor, reflexul de supunere fata de regulile impuse de cei din jur este inoculat inca din copilarie. Un 'copil cuminte' vorbeste numai cand este intrebat, sta la locul lui, nu ii deranjeaza pe cei mari, e ascultator. De mic, individul se obisnuieste cu supunerea fata de o autoritate, reprezentata in primul rand de parinti, apoi de ceilalti adulti din familie sau de fratii mai mari, de profesori s.a.m.d. El invata ca este mult mai usor sa te supui, pentru a nu fi trimis 'la colt' (o forma de izolare in fata a doi pereti goi), ori chiar pedepsit mai aspru. Din nou, nu calificam un astfel de sistem educational drept 'bun' sau 'rau', insa cateva sfaturi generale pot rezulta de aici. Niciodata sa nu-i spuneti copilului: 'esti prost', 'esti un neispravit', 'n-o sa iasa nimic din tine'. Foarte putini se ambitioneaza pentru a demonstra contrarul. Cei mai multi insa raman cu un sentiment de inferioritate care ii poate urmari toata viata, facandu-i victime sigure ale manipulatorilor care asteapta sa exploateze tocmai astfel de slabiciuni. Lasati copilul sa puna chiar si cele mai ciudate intrebari si raspundeti-i intotdeauna fara a-l jigni. Daca intrebarea este chiar prosteasca, spuneti-i simplu: 'e o intrebare proasta', dar niciodata 'esti prost'. Nu-l invatati sa identifice intrebarea gresita cu propria lui persoana. Nu-i impuneti reguli fara a i le explica. Invatati-l sa gandeasca singur. Aveti incredere in el, respectati-l chiar daca ati optat pentru rolul de parinte autoritar. Invatati-l ca respectul fata de ceilalti inseamna, in primul rand, respectul fata de sine insusi. In acelasi timp nu-l rasfatati neconditionat, pentru ca, mai tarziu, va deveni extrem de vulnerabil la influentele anturajului, care, uneori, pot avea efecte negative foarte greu sau chiar imposibil de controlat.

Revenind la influenta situatiilor sociale obisnuite, de multe ori ea poate fi mai puternica decat influenta exercitata in mod direct de catre cei mai versati manipulatori. De aceea artizanii marilor manipulari imagineaza strategii tocmai pentru crearea unor astfel de situatii sociale, in care individul este supus presiunilor grupului din care face parte. El realizeaza din reflex ca este mult mai usor sa te supui regulilor grupului decat sa le incalci si se adapteaza situatiei respective imitand comporta­mentul celor din jur, fara a mai incerca sa analizeze cu detasare respectivele reguli.

Se ajunge astfel la problema fundamentala: 'Care este cea mai buna cale pentru a rezista manipularilor?' La prima vedere, solutia ideala ar fi izolarea totala de societate. In acest fel individul se poate detasa complet de influentele exterioare. Metoda a fost aplicata de unii sihastri, care s-au retras departe de civilizatie, au refuzat orice contact cu semenii si si-au dezvoltat propria lor filozofie de viata, dupa ani intregi de suferinta. Metoda insa nu poate fi generalizata pentru ca omul este, in primul rand, o fiinta sociala. Ar exista si o varianta mai rezonabila a izolarii: individul continua sa traiasca in societate, dar se poate detasa emotional de anumite aspecte ale vietii. Detasarea insa atrage dupa sine pierderea suportului social reprezentat de familie, de persoanele iubite, prieteni, colegi, care, intampinati tot timpul cu raceala, vor ajunge sa evite contactul direct cu in­dividul. Treptat, sentimentul de singuratate se va amplifica, putand duce chiar la aparitia unor manifestari paranoide.

Ne aflam astfel in fata unui veritabil paradox. Detasarea de societate, pentru a evita orice contact prin intermediul caruia am putea fi manipulati, este absurda. In acelasi timp, implicarea totala, sincera, plina de pasiune in viata sociala ne poate face extrem de vulnerabili la influentele exercitate de artizanii manipularii.

Si totusi, omul este o fiinta sociala. Marile sale impliniri se pot atinge numai in cadrul societatii. Fiecare dintre noi doreste sa experimenteze cele mai profunde sentimente, sa aiba prieteni de nadejde, sa poata actiona asa cum ii dicteaza inima, sa-si traiasca viata din plin. Acest lucru poate fi realizat si fara a cadea victima manipularilor prezente in fiecare moment al existentei noastre, utilizandu-se o a treia cale, prin care paradoxul de care vorbeam mai sus poate fi evitat. In acest sens, nu mai este vorba de a alege intre detasare si implicare, ci de a alterna cele doua stari, astfel incat perioadele de traire la cote inalte sa fie urmate de scurte intervale de detasare. Din cand in cand este bine sa incercam o detasare totala de problemele zilnice si sa ne anali­zam 'la rece' actiunile, sentimentele, alternativele alese intr-o situatie sau alta, pentru a gasi cele mai bune solutii pentru viitor. Oscilarea permanenta intre acesti doi poli (detasarea si impli-carea) este singura modalitate de a evita, pe cat posibil, manipularile zilnice.

Evident, se pune problema cand sa ne analizam viata ,4a rece' si cand sa traim din plin. Pentru ca nu trebuie sa ajungem obsedati de pericolul manipularilor. Acestea au existat, exista si vor exista, cat timp va fiinta societatea umana. Ceea ce ne intereseaza este ca ele sa nu ne transforme in sclavii unor indivizi lipsiti de scrupule, sa nu ne lipseasca de bucuriile simple ale vietii, sa nu ne transforme in niste 'legume'.

Unii isi aleg timpul detasarii seara, inainte de culcare. Un fost profesor universitar al subsemnatului spunea, cu toata serio­zitatea, ca in perioada studentiei sale obisnuia sa-si puna caciula pe masa, in fata patului, si sa-i vorbeasca inainte de a adormi. O considera ca pe un alter ego al sau, si in cadrul acelui 'dialog'-monolog recapitula tot ceea ce facuse in timpul zilei, si bune si rele, pentru a analiza consecintele si a alege cea mai buna solutie pentru a doua zi. Este un exemplu. Uneori insa problemele sunt complexe si 'analiza de seara' poate conduce spre insomnii cu efect stresant.

Nu poate fi data o reteta generala, insa exista diverse mo­dalitati pentru a ne da seama imediat cand se impune momentul de detasare. Profesorul Philip Zimbardo si colega sa Susan Andersen, de la Universitatea Stanford, California, au desfasurat numeroase studii, in urma carora au cristalizat principalele metode prin care putem identifica momentele in care suntem supusi manipularilor. De asemenea, ei arata cum ne putem detasa in astfel de momente si, mai ales, care sunt principalele strategii de a rezista influentelor.

In continuare vom trece in revista cele mai importante asemenea strategii, impreuna cu cateva exemple pentru fiecare.

Identificarea discontinuitatilor

De obicei, marile minciuni sunt ascunse sub un invelis de aparenta normalitate. Si totusi 'camuflajul' nu poate fi niciodata perfect. Intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu, apare ceva 'in neregula', ceva ce 'nu se potriveste'. De fiecare data, astfel de momente trebuie sa reprezinte pentru noi semnale de alarma.

Jim Jones, liderul sectei Templul poporului, cel care a determinat sinuciderea colectiva a peste noua sute de oameni, le promitea adeptilor sai o viata idilica in jungla Guyanei: climat bland, mancare din abundenta, munca usoara, sanatate si viata vesnica. Realitatea a fost exact pe dos: climat ucigator, munca extenuanta, hrana insuficienta, tantari, boli, decese. Unii dintre sectantii care nu fusesera inca subjugati total vointei lui Jones si-au dat seama inca din momentul sosirii in Guyana ca promisiunile pastorului sunt vorbe in vant. Si totusi marea majoritate a adeptilor nega evidentele si credea nestramutat in cuvintele lui Jones care le spunea ca, oricum, viata lor putea fi considerata un rai in comparatie cu 'infernul' ce pusese stapanire pe lume. Cei care au reusit sa se salvaze inaintea tragediei finale au fost tocmai cei care si-au dat seama ca 'ceva nu se potriveste', ca exista o discrepanta evidenta intre promisiunile pastorului si realitatea inconjuratoare. La randul sau, Richard Clark, cel care a condus prin jungla un grup de evadati din Jonestown, chiar in dimineata de dinaintea tragediei, spunea: 'Inca de cand am coborat din avion am simtit ca nu era in regula ceva.'

Regimurile comuniste au colapsat atunci cand tot mai multi oameni au inceput sa simta discrepantele uriase dintre promi­siunile inaltatoare ale ideologilor si inrautatirea continua a traiului de zi cu zi.

O escrocherie de proportii, descrisa intr-un cotidian romanesc la inceputul lui 1996, a esuat din cauza unui amanunt minor ce a atras atentia uneia dintre potentialele victime. Astfel conducerea unei regii autonome din Bucuresti a intrat in contact cu un grup de oameni de afaceri romani si italieni, care urmareau incheierea unor contracte fabuloase cu respectiva regie. Ei sustineau ca vor contribui cu sute de milioane de dolari, ceea ce, evident, reprezenta o sansa unica pentru viitorii lor parteneri. La un moment dat, unul dintre negociatorii regiei autonome a observat ca un membru important al celuilalt grup nu are carti de vizita. Scapare minora, dar de neacceptat pentru un om de afaceri serios. Convins ca 'nu se potriveste ceva', negociatorul a dispus verificarea partenerilor, care s-au dovedit a fi niste escroci.

Exemplele sunt nenumarate, dar esenta problemei ramane una singura. Atunci cand simtim ca 'nu se potriveste ceva', ca 'nu e in regula ceva', ca 'nu merge ceva', este momentul sa ne detasam si sa analizam lucrurile lucid, cu obiectivitate si calm, pentru a vedea care este sursa reala a respectivei discontinuitati. Trebuie sa-i judecam si sa-i evaluam pe cei cu care intram in contact nu numai dupa ceea ce spun, ci si dupa ceea ce fac. Iar cand distanta de la vorba la fapta este considerabila, inseamna ca 'nu merge ceva'. Foarte multi escroci isi datoreaza succesele unei abilitati innascute de a-si invalui interlocutorii in vorbe frumoase si in promisiuni ce nu au nici o legatura cu realitatea.

In general, cand simtim ca in adancul sufletului nostru persista o nemultumire (semn al disonantei cognitive), inseamna ca este momentul unei analize 'la rece' a situatiei in care ne aflam, pentru a lua cat de repede posibil o decizie in privinta viitorului. Neglijarea acestor nemultumiri interne, ignorarea lor conform principiului 'lasa ca trece' ne pot duce uneori in situatii ce par fara scapare. In fond, libertatea de optiune, in adevaratul sens al cuvantului, impune mai intai analiza obiectiva a situatiei, pentru ca abia dupa aceea sa fie cautata solutia optima.

Alternand trairile intense cu momentele de detasare destinate analizelor, ne putem dezvolta un anume scepticism si un simt critic in masura sa ne ofere posibilitatea de a depista la timp influentele nedorite carora le suntem supusi.



Observarea normalitatii aparente

Cele mai eficiente tehnici de manipulare se bazeaza pe crearea unei aparente de normalitate. Pentru a avea succes, agentii de influenta trebuie sa actioneze in asa fel incat sa nu atraga atentia celor din jur. Raportandu-ne la subcapitolul precedent, ei sunt foarte atenti sa nu le dea ocazia celorlalti de a observa ca 'nu se potriveste ceva'. Cersetorii, chiar si cand venitul lor lunar il depaseste de cateva ori pe cel mediu pe economie, se imbraca intotdeauna in zdrente, umbla murdari, isi pun in evidenta ranile (de multe ori intentionat) pentru a starni mila trecatorilor. Marii escroci se imbraca intotdeauna elegant, folosesc un limbaj elevat, se comporta aidoma oamenilor de afaceri veritabili. De multe ori, potentialele victime nici nu mai verifica identitatea celor cu care stau de vorba de teama sa nu-i 'ofenseze'. Intotdeauna cei care isi asuma o alta identitate incearca sa se comporte, sa vorbeasca, sa se imbrace precum cei pe care ii imita, pentru ca potentialelor victime sa le fie indus sentimentul de normalitate menit sa adoarma vigilenta.

Comportamentul civilizat, respectul si sentimentele de prietenie fata de cei din jur nu sunt echivalente cu a le acorda, neconditionat, o incredere absoluta. Intotdeauna, un minim simt critic este bine venit. Chiar si cei mai apropiati noua tind, uneori, sa ne exploateze slabiciunile pentru a-si satisface un interes, sau cum spun batranii, incearca 'sa ne apuce un deget, pentru a ne lua toata mana'.

La nivel macrosocial, toate regimurile, indiferent de ce orientare ar fi acestea, incearca sa induca oamenilor obisnuiti sentimentul de normalitate, in masura sa justifice actiunile guvernamentale si sa confere un spor de autoritate suprastructurii. Acest lucru se realizeaza, in principal, prin controlul informatiilor, in anii cincizeci, guvernul Statelor Unite a refuzat sa avertizeze cetatenii din Nevada asupra pericolului caderilor radioactive produse in urma testelor nucleare. Oamenii au crezut in starea de formalitate' si nu si-au parasit asezarile, pentru ca abia mult mai tarziu sa fie dezvaluita incidenta crescuta a cazurilor de cancer din Nevada.

In cazul accidentului nuclear de la Cemobil, autoritatile au refuzat sa ofere informatii opiniei publice, iar cand dezastrul nu a mai putut fi ascuns, au incercat sa-l minimalizeze cat de mult posibil. Echipele de interventie nu au fost avertizate asupra pericolului real la care se expun, locuitorii din imprejurimi au fost linistiti cu comunicate false, iar dupa zece ani s-a dovedit ca mii de oameni au murit nevinovati, in chinuri groaznice, tocmai din dorinta guvernului de a pastra aparenta de 'normalitate', pentru a nu-si sifona 'imaginea'.

In Romania postrevolutionara, si nu numai, cuvantul de ordine in toate ministerele este pastrarea secretului asupra tuturor neimplinirilor si esecurilor, pentru a da impresia populatiei ca tranzitia decurge 'normal'. De cate ori ziarele independente publica documente compromitatoare la adresa suprastructurii, prima masura este demararea unei anchete pentru a se depista scurgerea de informatii. Din pacate, in majoritatea cazurilor, aceasta ramane si singura masura luata de guvernanti. De multe ori, incrancenarea autoritatilor de a pastra aparenta de normalitate ajunge sa frizeze absurdul. Astfel, dupa revolutia din decembrie 1989, Romania a fost zguduita de demisiile rasunatoare ale unor importanti functionari de stat (seful Garzii Financiare, seful Inspectoratului General de Politie, seful Serviciului de Contrainformatii al Armatei etc), care au incercat, prin gesturile lor, sa arate ca 'nu merge ceva in tara', respectiv ca fenomenul coruptiei a cuprins cele mai inalte straturi ale suprastructurii. Reactia Puterii, in toate aceste cazuri, a fost debarasarea de acesti func­tionari incomozi, care au stricat impresia de 'normalitate'. Son­dajele de opinie arata ca efectul a fost exact contrar celui urmarit de autoritati. Omul obisnuit resimte tot mai acut pericolul coruptiei, al coagularii structurilor crimei organizate in sferele inalte ale Puterii, in ciuda mesajelor linistitoare venite 'de sus', conform carora, 'totul este normal'.

Revenind la presa independenta, in orice stat civilizat, ea este considerata 'cainele de paza al democratiei', in sensul ca menirea ei este aceea de a sanctiona prompt orice discontinuitate, orice fapt 'ce pare in neregula'. Din acest motiv, presa se afla intr-o permanenta opozitie cu tendinta autoritatilor de a pastra aparenta de normalitate. Iar acuzele venite din partea autoritatilor, conform carora ziarele independente sunt vinovate de imaginea proasta a suprastructurii in ochii cetatenilor, pentru ca nu reflecta in paginile lor si faptele pozitive (cate ar fi acestea), nu reprezinta decat tot o tehnica de manipulare (cea a 'tintelor false'), prin care se incearca transferarea esecurilor autoritatilor in sarcina presei, in realitate, responsabilitatea pentru imaginea proprie revine in intregime autoritatilor, in timp ce menirea ziarelor independente, dupa cum spuneam, este aceea de a observa discontinuitatile, pentru a-i oferi cititorului posibilitatea sa analizeze obiectiv situatiile si sa se poata hotari in perfecta cunostinta de cauza cu ce formatiune politica va vota atunci cand va veni vremea alegerilor.

Un alt exemplu de aplicare a acestei tehnici privind 'aparenta de normalitate' in Romania postdecembrista este dat de interviurile acordate presei de catre cei incriminati in raportul 'Apartamentul' (raport efectuat de o comisie parlamentara speciala, avand ca obiect repartizarea ilegala de locuinte unor inalti demnitari). Cei intervievati au raspuns cu nonsalanta ca ei au obtinut locuintele in mod 'normal', ca urmare a unor cereri facute, 'ca tot omul', forurilor in drept sa acorde respectivele spatii locative. In acest caz, aparenta de normalitate a fost contrazisa flagrant de criza de locuinte existenta in Romania acelei perioade. Cei incriminati au utilizat respectiva tactica tocmai pentru a ascunde traficul de influenta si ilegalitatile prin care si-au obtinut locuintele si, din pacate, ca in multe alte cazuri flagrante, nu s-a luat nici o masura in privinta lor. Spunem din pacate, pentru ca perpetuarea unei asemenea stari are repercusiuni mult mai grave decat ar parea la prima vedere. Treptat, in constiinta publica se insinueaza ideea ca adevarata stare de 'normalitate' in Romania este cea in care structurile crimei organizate se afla la putere, in care orice ilegalitate este permisa daca ai 'spatele asigurat'. Oamenii ajung la concluzia ca este mult mai simplu si mai profitabil sa iti cauti protectori pentru a incalca legea, decat s-o respecti. Se creeaza astfel un nou sistem de valori, o noua mentalitate, ce nu au nimic comun cu cele existente in tarile cu democratie autentica. Iar trecerea spre o normalitate reala va fi mult mai grea si mai chinuitoare. Daca va mai fi vreodata

Revenind la modalitatile propriu-zise de detectare a normalitatii aparente in viata de zi cu zi si la strategiile de evitare a influentei manipulatorilor in astfel de cazuri, trebuie remarcata dificultatea si caracterul complex al acestora. Artizanii manipularii depun eforturi considerabile pentru a evita aparitia oricarei discontinuitati. Si totusi posibilitati de aparare exista. Respectarea unor reguli de protocol foarte rigide nu impune neaparat supunerea neconditionata fata de acestea. Respectarea oricaror legi, norme si regulamente, scrise sau nescrise, nu inseamna abandonarea judecarii lor cu un ochi critic, mai ales in cazurile in care ele afecteaza, chiar si intr-o mica masura, drepturi fundamentale precum cele la libera exprimare, asociere sau informare. Testarea unor asemenea reguli se poate face printr-o minora incalcare a lor pentru a observa consecintele. Daca reactia este disproportionat de mare si de violenta, inseamna ca 'nu e in regula ceva' si trebuie sa reevaluam situatia, eventual prin adunarea unor informatii suplimentare referitoare la cei cu care am intrat in contact sau la respectiva situatie sociala.

In general, o anumita relaxare dublata de un spirit nonconformist sunt necesare in asemenea situatii pentru pastrarea capacitatii de analiza lucida, in masura sa sesizeze aparenta de normalitate.

Sesizarea falsei similaritati

Marii artizani ai manipularii nu se multumesc doar cu controlul total al victimelor. Ei devin cei mai buni prieteni ai acestora, le capteaza afectiunea si respectul, putand astfel sa le influenteze mult mai eficient.

Cu trei decenii in urma, in Statele Unite, un anume George Whitmore Jr. a recunoscut asasinarea a doi activisti socialisti, dupa ce fusese supus unor interogatorii indelungate. El nu numai ca a scris o marturisire de saizeci si una de pagini, dar a dorit sa-si exprime in mod public admiratia fata de anchetator, pe care ajunsese sa-l respecte mai mult decat pe propriul lui parinte. Pentru anchetator, aceste sentimente de admiratie reprezentau dovada suprema a abilitatii sale de a intra 'pe lungimea de unda' a acuzatului, de a-i capta increderea si de a-l determina, in cele din urma, sa faca marturisiri complete. Evenimentele ulterioare au demonstrat fara dubiu ca Whitmore fusese adus in situatia de a recunoaste un dublu asasinat pe care, de fapt, nu el il comisese!

Pentru a fi eficienti, manipulatorii incearca, in primul rand, 'sa se bage sub pielea' victimei. Ei imita felul de a se comporta al celuilalt, ii impartasesc idealurile si temerile, ii capteaza increderea si prietenia. Apoi, atentia se muta imperceptibil dar continuu spre zona ce il intereseaza pe manipulator. Victima se misca mai greu, insa increderea pe care deja o are in noul prieten o face sa nu sesizeze deplasarea, mai ales cand partenerul stie exact cand sa foloseasca un gest prietenesc sau un zambet de incurajare. In final, victima sufera o transformare completa, de care nici macar nu-si da seama. Variante ale unor asemenea procedee se intalnesc, spre exemplu, in relatia dintre anchetator si detinut sau intre detinut si colegii sai de celula, veterani, in cadrul procedeelor de spalare a creierului despre care am vorbit intr-un capitol anterior.

Dar falsa similaritate apare si in situatii dintre cele mai simple, cand manipulatorul actioneaza uneori din instinct, fara un plan dinainte stabilit. In subcapitolul precedent vorbeam despre legarea unor prietenii. Fiecaruia dintre noi i se pare 'normal' ca noul amic sa aiba aceleasi idealuri, aceleasi obiceiuri, acelasi mod de a se imbraca sau de a vorbi. Intr-un anume fel ne recunoastem in el, primim o confirmare a faptului ca ceea ce facem, gandim sau simtim noi este corect, de vreme ce si altii se manifesta la fel. Treptat, increderea pe care o avem in noi insine se transfera asupra noului prieten, iar spiritul critic se diminueaza tot mai mult. Devenim astfel victime usoare ale celor care folosesc aceasta tehnica a falsei similaritati.

Pentru a ne feri de astfel de situatii este necesar sa analizam cu atentie comportamentul noului partener de relatie, sa vedem daca supraliciteaza intr-un anume context si de ce, sa facem diferenta intre ceea ce vorbeste sau promite si ceea ce face cu adevarat, sa-i cerem, din cand in cand, cate o dovada cat de mica, dar concreta, de prietenie.

Este adevarat ca exacerbarea unui asemenea comportament critic fata de orice noua cunostinta ar putea sa ne impiedice sa traim din plin. Permanenta neincredere in ceilalti, banuielile, teama de a nu fi inselati nu pot ramane nesesizate prea mult timp de catre cei din jur si ar putea sa ne izoleze. Probabil, in marea majoritate a cazurilor, este mai bine sa-i privim pe oameni cu incredere, chiar cu riscul de a fi dezamagiti mai tarziu. Pentru ca toate astea tin, in ultima instanta, de farmecul vietii. De fapt, secretul supravietuirii decente nu consta in a ne comporta ca si cum am trai intr-o lume de dusmani, ci de a invata din greselile noastre si ale celorlalti Acceptand ca am gresit in anumite situatii, chiar si numai pentru faptul ca ne-am lasat amagiti, ne va fi mult mai usor, dupa aceea, sa ne ferim.

Identificarea competentei aparente

Dincolo de credibilitatea reala a unei persoane, pe cei din jur ii impresioneaza competenta, increderea si siguranta de sine pe care aceasta o manifesta. Oamenii puternici fascineaza nu numai prin ceea ce spun, ci si prin tonalitatea vocii, prin gesturi, prin postura. Cineva care se uita direct in ochii interlocutorului, sta foarte aproape de acesta si vorbeste raspicat, reuseste foarte usor sa se impuna.

Pe de alta parte, cei usor influentabili manifesta o perma­nenta stare de incertitudine, atat prin ceea ce spun, cat, mai ales, prin ceea ce nu spun. Ezitari minore precum pauzele in vorbire sau balbaielile pot fi usor de manipulat pentru ca ele exprima, in acel moment, o judecata confuza, deci o vulnerabilitate sporita a celui in cauza. Multe dintre manualele destinate vanzatorilor din tarile occidentale le ofera acestora sfaturi privind exploatarea celor mai neinsemnate gesturi si ezitari ale potentialilor cumparatori.

Foarte multi manipulatori isi creeaza cu atentie o imagine de indivizi puternici, competenti, siguri pe ei insisi, destinata sa-i intimideze pe cei cu care vin in contact. Liderii sectelor extre­miste isi construiesc o aura de mister indescifrabil in jurul lor, folosesc un limbaj specific, 'accesibil doar initiatilor' (chiar daca nu semnifica nimic concret), tocmai pentru a-i putea subjuga mult mai usor pe novici. Conducatorii sistemelor totalitare, de ase­menea, isi bazeaza ideologia pe 'fundamente stiintifice', se comporta ca veritabile figuri mesianice, mai presus de orice banuiala, se erijeaza in detinatori ai adevarului absolut, dincolo de 'intelegerea' maselor de manevra. Pana si cele mai nesemni­ficative gesturi sunt supuse necesitatii de a-si crea o imagine de competenta absoluta. Astfel orice activist este obisnuit din start sa se adreseze celor din afara ierarhiei, indiferent de varsta sau competenta reala a acestora, cu 'tu', 'mai' sau chiar sa folo­seasca expresii triviale pentru a-si demonstra 'superioritatea'.

Puteti sa incercati si singuri un experiment. Atunci cand un functionar va vorbeste taios, la per tu, raspundeti-i in acelasi fel. De multe ori il veti vedea cum isi indulceste tonul vocii si trece la pronumele de politete.



Cum se poate rezista unor situatii in care cei cu care venim in contact exercita o putere de fascinatie greu de evitat? Primul pas este acela de a analiza raspunsurile 'programate' pe care acestia le asteapta de la noi si de a refuza rostirea lor in caz ca nu sunt justificate. Niciodata nu trebuie sa acceptati un lucru ce vi se pare 'ciudat' doar din cauza presiunii si a insistentelor celuilalt. In marea majoritate a cazurilor, o amanare este bine venita pentru judecarea la rece a situatiei. In acelasi timp, refuzul de a accepta neconditionat premisele impuse de cineva, cu aparenta de credibilitate sau competenta, va poate stimula incre­derea in propria dumneavoastra persoana, echilibrul si gandirea lucida.

Daca va considerati o persoana usor influentabila, ganditi-va ca totusi fiecare fiinta umana, cu calitatile si defectele ei, este unica in felul sau. Poate ca tocmai cei care vi se par puternici au la randul lor slabiciuni ascunse, mult mai grave decat simpla dumneavoastra timiditate, de care ei incearca sa profite. Reacti-vati-va in memorie un episod din viata dumneavoastra in care v-ati simtit puternic(a), in care v-ati bucurat de respectul si admiratia celor din jur. Pastrati aceasta imagine numai pentru dumneavoastra, ca pe un secret intim, si ganditi-va la ea ori de cate ori veti incerca un sentiment de slabiciune. Va fi dovada de necontestat ca puteti fi o persoana puternica, la fel cu cei care va fascineaza intr-un moment sau altul al vietii, sau chiar mai presus de ei. Nu va mai ganditi la amintirile neplacute, eliminati incertitudinile si analizele interioare descurajante. Concentrati-va atentia asupra a ceea ce aveti de facut in mod concret, in loc sa va pierdeti timpul cu tot felul de indoieli fata de propria dum­neavoastra persoana. Asemenea dialoguri interne va pot face extrem de vulnerabil(a) in fata manipulatorilor care stiu extrem de bine cum sa le observe si sa le exploateze.

Actionand, analizand, negociind, refuzand sa colaborati sub presiune, veti fi mult mai greu de influentat.

Sesizarea confuziei cognitive

De multe ori, la nivel macrosocial, dar nu numai, indivizii sunt integrati unei 'lumi mai bune' prin exploatarea erorilor din vechiul mod de viata, dar, mai ales, prin controlul informatiilor. Artizanii manipularii apeleaza la analogii false, la distorsiuni semantice, la etichetari retorice, ajungand pana la rescrierea istoriei sau la 'reinventarea' unor stiinte fundamentale, pentru a motiva noul sistem social. In acest mod, individul e impiedicat sa perceapa realitatea asa cum este, limitandu-se la a trai intr-o lume iluzorie, in care simbolurile inlocuiesc concretul.

In coagularea societatilor bazate pe ideologia comunista, un rol fundamental l-a avut reconsiderarea istoriei, pe principiul orwellian, conform caruia 'cel care controleaza prezentul controleaza trecutul, iar cel care controleaza trecutul controleaza si viitorul'. In capitolul dedicat sistemelor totalitare am vazut, pe larg, cum s-a actionat pentru crearea 'omului nou', pentru impunerea unei noi mentalitati, pentru redefinirea culturii s.a.m.d. Insa utilizarea confuziei cognitive se aplica si in cazuri de manipulari medii sau mici, pentru a castiga controlul asupra individului.

In general, ori de cate ori sesizati ca o explicatie este neclara, ca unele generalitati sunt extrem de vagi, ca mesajele transmise de diversi vorbitori sunt retorice, confuze ori neconforme cu realitatea, inseamna ca 'nu merge ceva'. In majoritatea cazurilor, pentru a escamota realitatea sau pentru a-si ascunde obiectivele reale, diversi indivizi incearca sa apeleze la noi constructii semantice, la etichetari neobisnuite sau la teorii cu aparenta de fundamentare stiintifica. Spre exemplu, pentru ca tranzitia in Romania postrevolutionara a inregistrat nenumarate poticneli, ea a fost calificata drept 'originala', aceasta eticheta fiind consi­derata suficienta pentru a motiva esecurile 'inevitabile', dar si pentru a induce ideea ca, desi 'originala', tranzitia exista si avanseaza triumfal. Nici unul dintre utilizatorii acestei etichete nu a explicat vreodata, in mod concret, ce intelege prin termenul de 'original'. Daca analizam programele partidelor de pe scena politica romaneasca vom vedea ca multe, chiar si dintre cele cu aderenta semnificativa la electorat, nu au o doctrina clara, aceasta fiind inlocuita cu generalitati extrem de vagi si de confuze. Si exemplele pot continua la nesfarsit.

Pentru a scapa de tentativele de influentare prin inducerea unor astfel de confuzii cognitive, cea mai eficienta cale este aceea de a pune mereu intrebari. Atunci cand ceva vi se pare neclar, intrebati pana va lamuriti. Foarte multi agenti de influenta incearca evitarea unor raspunsuri concrete prin crearea unui sentiment de jena in interiorul celui care este nelamurit. Fie indirect, printr-o privire severa sau ironica, fie direct, prin fraze, uneori chiar brutale, de genul: Esti prea prost sa intelegi! Cum poti sa pui asemenea intrebari? Te credeam mai destept! Esti prea nervos ca sa judeci cu luciditate! s.a.m.d. In astfel de cazuri, cel mai indicat este sa aplicati 'metoda Ion Roata', intreband la modul foarte nevinovat: Domnule, explicatia dumneavoastra este excelenta, dar prea elevata pentru mine. Ati putea sa repetati concret, in cateva cuvinte, ce ati vrut sa spuneti? Evident, in functie de situatie si de interlocutor, puteti folosi un ton serios sau mucalit, puteti reformula intrebarea, puteti gasi alte variante. Esential este sa intrebati.

Sesizarea confuziei emotionale

Cel mai puternic instrument de manipulare a individului este apelul la sentimentele sale. Artizanii manipularii elaboreaza strategii, uneori extrem de complexe, pentru a trece de bariera ratiunii catre emotiile individului, pentru a-i exploata cele mai ascunse dorinte sau temeri, mergand pana la activarea instinctului fundamental de conservare. Ei urmaresc cu atentie ce anume asteapta subiectii intr-o anume situatie sociala, care sunt sursele de teama sau de inducere a unui sentiment de vinovatie, ce interese sau dorinte intime se manifesta, mai mult sau mai putin vizibil, la un anumit moment dat. Cunoscand toate acestea, este foarte usor apoi pentru manipulatori sa vina in intampinarea necesitatilor emotionale ale indivizilor, sa le cucereasca incre­derea si sa-i subjuge, fara ca ei sa-si dea seama. Sau daca reali­zeaza ca au fost manipulati, de cele mai multe ori este prea tarziu pentru a mai face ceva.

Diane Louie, o supravietuitoare a tragediei din jungla Guyanei (a facut parte din grupul de fugari, condus prin jungla de Clark, in dimineata de dinaintea masacrului), povestea o amintire dureroasa din viata ei. Intr-o zi s-a imbolnavit din cauza unui virus intestinal si a fost dusa la infirmeria din Jonestown. Ceva mai tarziu, Jim Jones a venit la patul ei si a intrebat-o: Cum te mai simti? Ea s-a cufundat in paturi, evitand sa-l priveasca in ochi. Ai vrea sa mananci ceva anume?, a continuat Jones. Diane si-a amintit atunci de locuinta ei mizerabila, de gandacii din mancare, de munca istovitoare, de toate promisiunile cu care Jones i-a inselat pe ea si pe ceilalti si a raspuns: Nu. Totul e in regula. Ma simt mai bine. Mult mai tarziu avea sa declare: Am stiut atunci ca, daca acceptam vreo favoare, i-as fi apartinut pentru totdeauna. De aceea n-am vrut sa-i datorez nimic. Cum spuneam, Diane Louie a fost unul dintre foarte putinii supra­vietuitori ai tragediei finale.

In sistemele totalitare, o strategie extrem de complexa este pusa in miscare pentru exploatarea sentimentului de vinovatie. Sunt imaginate noi pacate, se intocmesc dosare, individul este permanent amenintat cu ceea ce ar putea sa i se intample daca nu respecta normele impuse de regim. Dar strategia este aplicata, in continuare, si dupa colapsul respectivelor sisteme. In Romania postrevolutionara, santajul a devenit o veritabila politica de stat. Primul val a fost reprezentat de amenintarile cu publicarea dosa­relor intocmite de securitate. Cum, intre timp, opinia publica si-a pierdut interesul fata de trecutul mai mult sau mai putin tulbure al diferitor personalitati, s-a trecut la cel de-al doilea val, repre­zentat de amenintarea cu dosarele penale. In mod voit, pe de o parte s-a perpetuat haosul legislativ, iar pe de alta aparatul de justitie a fost facut ineficient prin aruncarea lui intr-o criza fara precedent. In acest mod, declansarea urmaririi penale, in marea majoritate a cazurilor in care sunt implicate personalitati impor­tante, a ramas in intregime la latitudinea celor aflati la putere. In consecinta, ori de cate ori interesele Puterii o cer, dosarele penale ale unor opozanti sunt trimise justitiei. In acelasi timp, cand ace­leasi interese o cer, procesele sunt stinse si afacerile musamalizate pana la noi ordine.

Dar manipularile bazate pe confuzia emotionala nu se limiteaza numai la exploatarea sentimentelor de vina sau de teama. Extrem de subtila este exploatarea dorintelor intime ale indivizilor. O locuinta confortabila, o deplasare in strainatate, o functie importanta s.am.d., oferite la momentul oportun, pot crea sentimente de recunostinta extrem de puternice, prin care chiar si cei mai aprigi dusmani pot fi redusi la tacere. De asemenea, diversele cadouri, atragerea in anumite afaceri, in care mirajul banilor poate intuneca ratiunea, pot deveni mai tarziu instrumente extrem de eficiente pentru santajul sentimental si chiar pentru cel cu conotatie penala.

Necesitatile sexuale ale indivizilor si cele mai ascunse dorinte ale acestora in domeniu pot fi si ele exploatate pentru a genera posibilitati de santaj ulterioare. Scandalul de la 'Sexi Club', din Bucuresti, este elocvent in acest sens. Desi, in nenu­marate interviuri, oficialitatile au vorbit despre zeci de casete pe care fusesera inregistrate, cu camere ascunse, delirurile sexuale ale unor importante personalitati ale vietii publice romanesti, respectivele inregistrari nu au constituit niciodata obiectul vreunei anchete serioase, ele fiind destinate exclusiv santajului la nivel inalt.

Coborand la nivelul strazii, trebuie remarcat ca pana si cel mai banal cersetor se bazeaza, in activitatea lui, pe inducerea unui sentiment de vina (alaturi de mila) in sufletele trecatorilor, pentru faptul ca ei sunt bine imbracati, in general bine hraniti, in timp ce el sufera de foame sau de frig. La fel, nenumarati escroci se dau drept gunoieri, controlori, politisti, angajati ai unor asociatii de caritate etc, exploatand sentimentele pe care oamenii le au fata de respectivele institutii sau organizatii.

Pentru a sesiza incercarile de manipulare ce se fac asupra noastra pe baza confuziei emotionale, ar trebui sa ne inducem cateva momente de detasare, de analiza lucida, ori de cate ori simtim ca abuzeaza cineva de sentimentele noastre, cand avem un disconfort psihic, sau cand sesizam ca 'ceva nu este in ordine'. Incercand sa gasim cauzele acestor activari emotionale, am putea, in multe cazuri, sa vedem daca sentimentele avute in acel moment sunt provocate cu un scop anume sau au o motivatie ce nu tine neaparat de manipulare.

Si totusi, este foarte greu sa actionam astfel in toate impre­jurarile, deoarece ar trebui sa apelam la momentele de detasare cel putin de cateva ori pe zi. O asemenea metoda se impune doar atunci cand intr-adevar simtim ca presiunea emotionala a atins cote ingrijoratoare. In rest, cel mai indicat ar fi sa ne luam cateva masuri elementare de precautie.

Nu va dezvaluiti niciodata, mai ales in prezenta strainilor sau a unor cunostinte intamplatoare, dorintele intime, punctele vulnerabile, temerile sau incertitudinile. Vorbiti cat mai putin despre trecutul dumneavoastra, nu va lasati antrenati in confesiuni ce nu isi au rostul, evitati sa va deschideti sufletul in fata oricui. Chiar si cel mai bun prieten se poate folosi, candva, de secretele pe care i le-ati destainuit numai lui.

Evitati tentatiile de orice fel. In general, darurile nu cad din cer. Ganditi-va, inainte de a accepta generozitatea cuiva, la ce v-ar putea duce un firesc sentiment de recunostinta. In Eneida lui Vergiliu, marele preot al Troiei, Laocoon, incercand sa-i convinga pe concetatenii sai sa nu introduca in cetate calul de lemn lasat de ahei pe tarm, in care se afla Odiseu impreuna cu soldatii sai, s-a adresat multimii cu o fraza devenita celebra: Timeo danaos el dona ferentes (Ma tem de danai chiar si cand aduc daruri). Dupa cum se stie, din nefericire, temerea batranului preot s-a dovedit intemeiata. Nu ar fi rau sa va amintiti acest episod ori de cate ori cineva la care nu va asteptati va ofera daruri.

Jocul de-a 'alegerea'

In tarile cu sistem concurential veritabil, cei mai versati van­zatori nu se multumesc doar a-l determina pe client sa cumpere unul dintre produsele oferite de ei, ci continua discutia pentru a-l convinge ca 'a facut cea mai buna alegere'. In acest fel se creeaza o legatura subtila intre ei si cumparator, care il va determina pe acesta sa le devina client permanent. Mai mult, indata ce simt ca omul este decis sa faca o cumparatura in magazinul lor, ii prezinta mai multe sortimente, cu preturi din ce in ce mai ridicate si de calitate superioara, accentuand pe faptul ca 'alegerea ii apartine'. Evident, au grija sa-i induca sentimentul ca posibilitatea de alegere se refera la ce anume sa cumpere, nu la daca sa cumpere ceva ori nu. In caz ca respectivul cumparator inclina sa ia un produs ieftin, ii prezinta in continuare calitatile suplimentare ale marfurilor de acelasi gen, dar mai scumpe, sugerandu-i ca de­pinde numai de el daca vrea sa ia un lucru prost la un pret mic sau accepta sa dea cativa bani in plus pentru a avea o marfa intr-adevar de calitate.

Tehnica respectiva nu se aplica doar in domeniul comercial. O varianta a ei este reprezentata de strategia 'fructului oprit'. Liderii unor secte extremiste, precum si conducatorii unor orga­nizatii cu iz ocult imagineaza tot felul de ritualuri initiatice, care sa presupuna cat mai multe eforturi din partea novicelui pentru a le parcurge. In acest mod, satisfactia finala a noului adept, precum si fidelitatea sa fata de secta sau organizatie vor fi incom­parabil mai mari decat in cazul unei acceptari formale. Psihologii Jack si Sharon Brehm au publicat in 1981 rezultatul unor studii prin care se constata ca, cu cat sunt mai severe restrictiile impuse individului, cu atat dorinta acestuia de a le infrunta este mai mare. Tentatia 'fructului oprit' ii da individului sentimentul ca nu are decat o optiune, celelalte fiind nedemne de atentie. Tehnica a fost aplicata si de multe partide extremiste, care, mai ales atunci cand au fost scoase in afara legii, au reusit sa adune un numar record de adepti, in special prin exagerarea persecutiilor la care au fost supuse sau chiar prin inventarea unor pogromuri ori atentate la adresa membrilor lor.



Pentru a rezista acestui joc de-a 'alegerea', este necesar sa luam in considerare, intotdeauna, si variante despre care nu ni se vorbeste. Spre exemplu, imaginati-va ca sunteti intr-un bom­bardier si vi se adreseaza intrebarea: Cate bombe ar trebui sa aruncam? Una, doua, sau zece? Nu este necesar sa spuneti cate. Puteti foarte bine alege un raspuns neindus de intrebare: Nici una. De asemenea trebuie sa analizam de fiecare data, cu atentie, situatii in care suntem ademeniti cu 'fructul oprit'. De multe ori, de exemplu, preturile unor produse sunt artificial ridicate doar pentru ca acestea se vand intr-un magazin din care cumpara snobii sau, mai bine zis, 'lumea buna'. Exista insa nenumarate alte magazine, unde se pot gasi aceleasi marfuri, de aceeasi calitate, la preturi sensibil mai mici, doar ca despre ele nu se vorbeste.

In general, atunci cand cineva ne impune sa actionam intr-un anume fel, putem sa-i testam intentiile, macar cu o opozitie formala, pentru a-i vedea reactiile. Atunci cand ni se ofera posibi­litatea de a alege intre mai multe variante este indicat sa ne gandim daca nu exista si o alta nementionata de interlocutor, insa, poate, mult mai favorabila noua. In anumite situatii, interlocutorul poate insista vehement asupra unei variante numai ca sa ne trezeasca suspiciunea si sa ne determine sa alegem o a doua posibilitate, favorabila pentru el. Testati-l, acceptandu-i varianta! Daca are un plan ascuns, va fi luat prin surprindere si se va da de gol.

In orice caz, ganditi-va ca aproape intotdeauna exista o solutie ce nu a fost luata in calcul. Poate fi chiar cea de care aveti nevoie.

Gandirea de qrup

Succesul manipularilor pe scara larga depinde, in primul rand, de modul in care individul a fost cufundat in anonimatul masei de manevra. Liderii sistemelor totalitare, precum si conducatorii unor secte extremiste depun eforturi considerabile spre a inocula in mintile celor pe care ii manevreaza sentimentul fidelitatii neconditionate fata de respectivul grup social. Repetand la nesfarsit preceptele teoriei bazate pe impartirea oamenilor in 'buni' si 'rai', ei ii fac pe adepti sa creada sincer ca fac parte din grupul social 'bun', 'corect', in timp ce restul lumii este alca­tuit din 'rai' si 'ticalosi'. Orice idee ce nu corespunde respectivei ideologii este calificata drept eretica sau drept o expresie a tradarii.

Manipularea se realizeaza in special prin controlul informa­tiilor, dar si prin izolarea grupului, pentru a evita orice contacte ale membrilor sai cu lumea exterioara. In capitolul dedicat sistemelor totalitare am vazut, pe larg, in ce mod se face controlul informatiilor, pentru a permite accesul oamenilor obisnuiti numai la stirile ce sustin politica regimului. De asemenea, am vazut cum se redefinesc istoria, morala, filozofia, limba, cum se modifica sistemul educational, cum se da o noua infatisare oraselor, satelor s.a.m.d., totul pentru a-l rupe complet pe individ de influentele vechiului mod de viata (de 'mentalitatile burghezo-mosieresti', 'reactionare') si pentru a-l transforma in 'omul nou'. Aceleasi tehnici se aplica, la scara redusa si in diverse variante, in orice secta religioasa extremista.

O data ce individul nu mai are nici un contact cu exteriorul si nici o posibilitate de acces la surse alternative de informatie, identitatea lui se evapora si el va fi integrat grupului. Compor­tamentul, gandirea si chiar sentimentele lui se vor adapta noilor standarde, sisteme de valori, legi si regulamente. Pentru a scapa de chinul interior, determinat de fenomenul disonantei cognitive, el va ajunge sa creada sincer in noua ideologie sau viziune asupra vietii, in noile reguli de grup si va fi mult mai preocupat de alinierea la modul de gandire general, decat de exprimarea unor pareri critice sau de analiza obiectiva a situatiilor. Cu timpul va avea chiar impresia ca participa efectiv la luarea deciziilor, ca hotararile luate 'in unanimitate' sunt cele 'corecte', ca noua lume in care traieste este 'cea mai buna dintre toate'. Si chiar daca nu este totalmente supus noii ideologii, izolarea fata de lumea exterioara, intoxicarea cu informatii asa-zis 'corecte' si contactul permanent cu o politica ce imparte totul in 'alb' si 'negru', 'bun' si 'rau', 'corect' si 'incorect' ii vor forma un mod de gandire foarte greu de readus la normalitate.

Izolarea este aplicata si in situatii dintre cele mai comune, pentru a influenta individul sa faca un lucru sau altul. Politia isi interogheaza suspectii in camere goale, fara nici un fel de mobilier; puscariile, spitalele de boli nervoase, centrele de ree­ducare sunt locuri izolate, sectele extremiste se retrag in cam­pusuri unde contactul cu lumea exterioara este inexistent.

Tehnica inocularii unei 'gandiri de grup', atunci cand ea este aplicata unui intreg sistem social, e greu de sesizat, dar nu imposibil. Greu in special din cauza faptului ca cel care sesizeaza la un moment dat ca 'nu merge ceva', se vede pus in situatia de a se aseza 'impotriva curentului general'. Si totusi, daca in sistemele totalitare o astfel de atitudine ar atrage dupa sine pedepse severe, in sistemele democratice ea este posibila fara ur­mari, iar in sistemele democratice in curs de cristalizare (precum cele din statele postcomuniste) este chiar bine venita, pentru a impulsiona formarea unei mentalitati noi, deschise confruntarii autentice de idei.

Cum putem sesiza daca suntem victime ale acestor tehnici de impunere a unei 'gandiri de grup'? In primul rand printr-o analiza la rece a comportamentului, a gandirii si a sentimentelor noastre. Daca am ajuns sa credem neconditionat in anumite idei, desi suntem pusi in fata a numeroase fapte concrete ce le contrazic, daca ii consideram prosti sau dusmani pe cei care au alte pareri decat ale noastre, daca ne limitam numai la anumite surse de informatie, ce ne sustin conceptiile, daca ajungem sa dam raspunsuri standard, al caror inteles profund nici macar nu ne este prea clar, inseamna ca ne aflam sub influenta totala a manipulatorilor ce ne-au inoculat politica impartirii tuturor fap­telor si ideilor in 'albe' si 'negre', in 'corecte' si 'incorecte'. In viata reala exista nenumarate tonuri de gri, nenumarate variante si nimeni nu se poate crede detinatorul adevarului absolut.

Dialogul autentic, schimbul de idei, recunoasterea greselilor, analiza lucida a faptelor sunt pasi importanti spre evadarea din mrejele unui asemenea tip de manipulare pe scara larga. Ganditi-va atunci cand luati o decizie daca ea reprezinta optiunea dum­neavoastra intima. Nu cumva ati luat-o pentru ca 'asa trebuie' sau pentru ca o asemenea hotarare asteapta de la dumneavoastra cei care deja va manevreaza asa cum vor ei? Atasamentul neconditionat fata de anumite idei, in ciuda tuturor evidentelor ce demonstreaza contrarul, nu reprezinta un semn al loialitatii, ci o dovada de rigiditate si chiar de succes al manipularii la care este supus individul.

Acceptati in cadrul discutiilor, nu doar formal, si parerile celorlalti si analizati-le cu atentie, atunci cand sunt sustinute de argumente concrete. De multe ori va pot oferi solutii la care poate chiar si dumneavoastra v-ati gandit, dar le-ati respins pentru ca nu erau 'pe linie' sau nu conveneau 'politicii generale'. Incercati sa iesiti de sub influenta celor care judeca doar in 'alb' si 'negru', a celor care ii considera dusmani personali pe toti cei care au pareri diferite de ale lor. Iesiti de sub influenta celor care sustin pana in panzele albe idei contrazise de realitate, care nu accepta dialogul, care se erijeaza in detinatori ai adevarului absolut.

Cristalizati-va propriile dumneavoastra opinii prin obser­varea atenta a realitatii, prin culegerea informatiilor din cat mai multe surse. Nu uitati ca premisa fundamentala a democratiei este asigurarea accesului tuturor cetatenilor la surse alternative de informatie. Numai astfel omul obisnuit poate sa-si aleaga reprezentantii in deplina cunostinta de cauza. Numai astfel alegerile generale pot fi considerate libere si corecte. Amintiti-va cu cata inversunare, ani de zile dupa revolutia din Romania a fost refuzata acordarea licentelor de emisie unor posturi particulare de televiziune, ce nu puteau fi controlate de autoritati. Amintiti-va cat de usor au fost chemati minerii la Bucuresti, din cauza controlului informational total exercitat de puternicii zilei. La sase ani dupa revolutie, cand televiziunile si posturile de radio particulare au inceput sa se dezvolte, asemenea manipulari de anvergura nu mai sunt posibile (sau, oricum, ar fi posibile cu mult mai mult efort din partea autoritatilor).

Invatati din greselile trecutului, pentru a nu mai gresi din nou.

Structurile impersonale

In sistemele totalitare, orice semn de opozitie este pedepsit sever. De asemenea, in inchisori, in spitalele de boli mintale, in sectele extremiste, in cazarmi sau in lagarele de concentrare, conducatorii acestora au un control aproape total asupra existentei celorlalti. Nici o impotrivire la reguli nu este admisa.

Atunci cand presiunea unui sistem autoritar asupra oame­nilor obisnuiti devine insuportabila, apare intrebarea daca este posibila ori nu vreo cale de salvare sau de razvratire. Autoritatile din astfel de sisteme isi iau de obicei masuri de siguranta, prin angajarea in toate posturile-cheie ale suprastructurii a unor oameni fideli lor, pe care ii pot coordona cu usurinta. In asemenea cazuri, opozantii sunt mai tot timpul oameni obisnuiti, care nu pot face mare lucru fara a fi pedepsiti. Mult mai usoara este lupta impotriva unor astfel de sisteme din afara lor. Asta daca pot fi gasite cai de evadare.

Si totusi, chiar si in situatiile cele mai lipsite de speranta exista posibilitatea organizarii unei rezistente interne, ce ar putea da rezultate. Primul pas este analiza atenta a sistemului pentru a vedea ce schimbari anume sunt posibile. Apoi, cei care formeaza nucleul rezistentei incep sa testeze conceptiile si sentimentele intime ale celor din jur, comenteaza unele lucruri minore, carora regimul nu le acorda prea multa importanta (pentru a demonstra celorlalti ca pozitia critica este totusi posibila, dar fara a se expune prea mult, in caz ca informeaza cineva autoritatile). Apoi incearca sa stabileasca punti de legatura cu cei din jur, axandu-se pe discutarea problemelor ce ii framanta si pe acestia, impartasindu-le nemultumirile, captandu-le increderea, determinandu-i sa-si deschida tot mai mult sufletul.

De indata ce se formeaza un grup de opozanti, nemultumirile acestora fata de sistem vor fi exprimate in revendicari ale grupului, ce vor fi mult mai greu de anihilat de catre autoritati decat razvratirile individuale. In acest mod structurilor imper­sonale ale regimului li se opun revendicarile impersonale ale unei anumite organizatii.

Astfel, o minoritate puternica poate lupta mult mai eficient impotriva majoritatii. In continuare, de indata ce minoritatea s-a facut cunoscuta, ea poate determina Puterea sa accepte unele concesii, lucru ce ii sporeste prestigiul si ii aduce noi adepti. O astfel de strategie are destul de putine sanse de succes intr-un sistem totalitar, insa variante ale ei sunt aplicate frecvent in statele ce asigura un anume grad de libertati cetatenesti. Ea este caracteristica infiintarii si functionarii unor organizatii cetatenesti, unor grupari ale minoritatilor nationale sau rasiale s.a.m.d.

Concluzia ce trebuie retinuta din acest subcapitol este ca rezistenta colectiva e mult mai eficienta decat opozitia indi­viduala, indiferent cat de cunoscuta ar fi persoana in cauza. Din pacate, acest lucru nu este luat in considerare de diversii veleitari care bantuie scena politica a statelor postcomuniste. Fragmen­tarea spectrului politic, sciziunile determinate doar de vanitatile personale ale unor lideri sau ale altora nu fac decat sa reduca drastic posibilitatea aparitiei unor formatiuni politice puternice, care sa impulsioneze decisiv tranzitia spre sisteme democratice autentice.

In statele cu un grad inalt de civilizatie, deja scena politica este dominata de un numar foarte redus de partide, in multe cazuri numai doua, astfel incat stabilitatea sistemului este mult mai mare, iar dezorientarea electoratului e minima.

Observarea atenta, detasata, a scenei politice poate releva cu destula usurinta care partide incearca sa atraga electoratul, prin diverse tehnici de manipulare, doar pentru satisfacerea orgoliilor sau a intereselor strict personale ce ii anima pe unii lideri de partid ori pe membrii acestora si care au intr-adevar un cuvant de spus in promovarea mecanismelor democratice autentice si in asigurarea unei cresteri reale a bunastarii tuturor cetatenilor.

In acest capitol am trecut in revista principalele strategii de identificare a tehnicilor de manipulare si de rezistenta impotriva lor. Se cuvine totusi o scurta recapitulare, oferind astfel celor interesati instrumente cat mai eficiente pentru a se sustrage presiunii permanente exercitate de agentii de influenta. De aceea vom incheia aceasta carte cu o lista cuprinzand douazeci si doua de sfaturi necesare pentru a rezista manipularilor.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1481
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site