STATUTUL STIINTIFIC SI PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

STATUTUL STIINTIFIC SI PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

1. Psihologia si autoritatea ei stiintifica

2. Psihologia educatiei - obiect si metodologie

3. Importanta teoretica si utilitatea practica

1. Psihologia si autoritatea ei stiintifica

Psihologul german Herman Ebbinghaus (v.1920, p.4, apud. M. Zlate, 1996, p.12) afirma, in 1908, ca psihologia are "un trecut lung, dar o istorie scurta". De atunci, pe parcursul unui secol, psihologia a acumulat multa "istorie" si se prezinta astazi cu o autoritate stiintifica recunoscuta. Psihologia contemporana se remarca printr-o mare efervescenta de preocupari dar si o rigoare sever asumata. Reconsiderand afirmatia lui Ebbinghaus, care releva preocuparea straveche a oamenilor pentru viata lor interioara, constatam ca psihologia stiintifica a parcurs un drum spectaculos in cautarea propriei identitati. Daca primele preocupari de sistematizare apartin filosofilor, psihologia debuteaza ca stiinta experimentala cu sprijinul fizicienilor si fiziologilor si se impune ca terapie in clinica psihiatrica.

In prima parte a istoriei sale, psihologia a evoluat, in functie de dimensiunile psihice studiate si metodologia predilecta, pe cinci mari directii - orientari (Rita Atkinson, 1990; M. Zlate, 1996, 2001, M.Miclea, 1999) (tabelul 1).

Tabelul 1. Orientari majore in evolutia psihologiei

Psihologia actuala revine tot mai semnificativ in sprijinul omului obisnuit, in viata sa cotidiana, cu teorii stiintifice, modele explicative si strategii de cercetare experimentala tot mai ingenioase si riguros validate.

M.Zlate (2001,pp.29-31) surprinde trei orientari principale in actualitatea psihologiei (tabelul 2).

Tabelul 2. Orientari in psihologia actuala

2.Psihologia educatiei

Aflate in centrul cunostintelor empirice despre om, psihologia si educatia (pedagogia). au evoluat firesc spre un statut stiintific necesar pentru a raspunde cerintelor dezvoltarii socioculturale.

De asemenea, ele au dezvoltat un obiect comun, de studiu interdisciplinar, psihologia educatiei.

Odata cu evolutia civilizatiei, educatia de baza se institutionalizeaza si devine tot mai mult o preocupare organizata si specializata pentru instruirea si formarea copiilor si tinerilor.

Asa cum observa I. Radu (1974, p.5), scoala si invatamantul au constituit "domeniul privilegiat de aplicare a achizitiilor psihologiei", fapt ce a dus la delimitarea domeniului psihologiei scolare.

Dupa o criza in care inadecvarea sa la nevoile elementare de dezvoltare ale copilului este sever criticata la debutul secolului XX, educatia se ancoreaza tot mai mult in cercetarea psihologica si pedagogica.

Accelerarea dezvoltarii sociale, resimtita in a doua jumatate a aceluiasi secol, aduce din nou educatia intr-o criza de nivel mondial (Ph. Coombs, 1967). Dupa aceasta perioada, instruirea scolara a antrenat un complex de studii, indeosebi metodologice, iar formarea educationala a beneficiat de sprijinul curentului umanist in psiologie, concretizat in consilierea psihologica, respectiv consilierea scolara.

P. Popescu -Neveanu cosidera ca intre psihologie si pedagogie exista corelatii de ordin:

simbolic

metodologic

catregorial.

Autorul subliniaza ca in evolutia stiintei, o serie de reorientari ale pedagogiei s-au inspirat din descoperirile psihologiei. De asemenea, actele educationale se cer motivate psihologic, si, in acest sens, sunt fundamentate de psihologia genetica, psihologia invatarii si a educatiei.

Problematica pedagogiei se raporteaza, astfel, la:

factorii dezvoltarii psihice

necesitatile cunoasterii elevului

aspecteledezvoltarii stadiale

necesitatile recuperatorii

Secolul XXI se confrunta, de la inceput, cu fenomene sociale si economice nelinistitoare, care pun din nou problema eficientei educatiei si a sincronizarii ei la ritmul evolutiei sociale (Husti, 1996, V. Negovan, 2001). Mai grava, insa, este criza morala, semnalata de tot mai multe voci cu autoritate culturala din toate domeniile si asociata unor carente de educatie la nivelul sistemelor educationale dar si al comunitatii (E. Zamfir, 1989; M.Florian,1995; I. Comanescu, 1996, M.Malita, 1998).

Problematica lumii contemporane a impus cateva schimbari marcante in abordarea stiintifica a fenomenului educational, inglobate si in obiectul de studiu al psihologiei educatiei:

o relatie mai dinamica intre stiintele care il studiaza (psihologie, pedagogie, medicina s.a.) si domeniile aplicative (metodica, practica educationala);

extensia preocuparilor educationale exprimate in conceptul de educatie permanenta:

o       pentru intreaga viata (nu numai pe perioada scolaritatii - studiata de psihologia scolara);

o       cu posibilitati mai variate de schimbare a orientarii scolare sau profesionale sau de aprofundare a pregatirii in domenii optionale;

o       cu responsabilitati impartite intre toti factorii sociali (intreaga societate este interesata de reusita educatiei, dar, in primul rand, insasi persoana educata);

schimbarea accentului de pe invatarea continuturilor

pe invatarea strategiilor de cunoastere (metacognitie);

educatia preventiva si recuperatorie; care includ in preocuparile

educarea eficientei personale; psihologiei educatiei

sprijinirea educationala a orientarii vocationale; strategiile consilierii;

nevoia de modele de cunoastere, intelegere

si actiune educationala cu valoare terapeutica si

formtiva validate stiintific, pe baza unor cercetari psihologice fundamentale.

3. Importanta si utilitatea psihologiei educatiei

Oamenii obisnuiti, in viata de zi cu zi, au fost intotdeauna preocupati de starea psihica si comportamentul in relatiile dintre ei. Prin aceste preocupari constante s-a dezvoltat o psihologie empirica ce s-a sedimentat in productiile culturilor traditionale: limba (in care s-au selectat si codificat doar atribute ce dresemneaza caracteristici psihice semnificative-ipoteza psiholingvistica, Cattell, 1846), proverbele, basmele, cantecele etc.si numeroase prescriptii comportamentale in functie de status, rol, eveniment. Acestea au fost transmise din generatie in generatie prin "ereditatea culturala" a educatiei, indeplinind, astfel, functii ameliorative la nivel individual si social.

Aceasta psihologie empirica (prestiintifica) functioneaza in viata fiecarui om. Unii deintre noi pot deveni, prin experienta, destul de abili in aprecierea persoanelor, in caracterizarea sau in previziunea conduitelor celorlalti. Ne intrebam, atunci, de ce ar mai fi nevoie sa studiem o stiinta cum este psihologia educatiei?

Desi estimarile si evaluarile obisnuite ale oamenilor (teoriile noastre naive sau implicite Bruner, Schapiro si Tagiuri, 1958) sunt, in general, operationale, ele sunt predispuse la biasari ( distorsiuni ) informationale care pot duce la erori de comportament Aceste bias-uri sunt foarte frecvente si neconstientizate in mod obisnuit. Variante patrticulare ale acestora influenteaza si evaluarile reciproce ale profesorului si elevului

☼ De exemplu,

tendinta de a atribui elevilor responsabilitatea esecurile scolare si de a-si asuma determinarea reusitelor prin metodele lor pedagogice (Schopler si Layton, 1972, apud J.-M.Monteil, 1997, p.48);

distorsionarea informatiilor initiale prin:

o     reducerea la clisee;

o     modificarea conform propriilor dorinte / pareri;

tendinte de generalizare nejustificata sau neverificabila;

efecte specifice de constiinta:

o     falsul consens - avem impresia ca ceilalti sunt in mai mare masura de aceeasi

parere cu noi decat sunt in realitate;

o       efectul incadrarii - influenta modului de prezentare a datelor (P.Ilut, 1997, pp.18-42);

o     eroarea fundamentala - tendinta de a supraevalua importanta explicatiilor unui comportament prin dispozitii ori trasaturi personale, ignorand situatia.

Psihologia ne poate ajuta sa constientizam distorsiunile si sa invatam modalitati de functionare mai lucida si mai eficienta in practica educationala, in relatile educationale specifice dintre profesori /elevi, parinti/ copii si, in general, in existenta cotidiana, familiala, comunitara, profesionala.

Bibliografie

Coombs, Ph. (1967), La crise mondiale de l ducation, Puf, Paris.

Comanescu, I., (1996), Autoeducatia azi si maine, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea.

Miclea, M., (1999), Psihologie cognitiva. Modele teoretico-experimentale, Polirom, Iasi.

Monteil, J.-M., (1997), Educatie si formare. Perspective psihosociale, Polirom, Iasi.

Pavelcu, V., (1972), Drama psihologiei, E.D.P., Bucuresti.

Popescu-Neveanu, P., Cretu T., Zlate, M., (red.), (1987), Psihologie scolara, Bucuresti, Tipografia Universitatii.

Radu, I., (1974), Psihologie scolara, E.D.P., Bucuresti.

Radu, I., Miclea, M., Szamoskzy, St.., (1993), Metoda experimentala in psihologie, in : I.Radu, M.Miclea, M.Albu, O.Moldovan, S.Nemes, St.Szamoskzy, Metodologie psihologica si analiza datelor, Ed. Sincron, Cluj - Napoca.

Zlate, M., (1996), Introducere in psihologie, Casa de editura si presa "Sansa" - S.R.L., Bucuresti.

Zlate, M., (coord.), (2001), Psihologia la raspantia mileniilor, Polirom, Iasi, Bucuresti.

Zrg, B., Radu, I, (coord.), (1979), Studii de psihologie scolara, E.D.P., Bucuresti.

Zrg, B., (coord.), (!980), Probleme fundamentale ale psihologiei, Ed. Academiei, Bucuresti.