Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Analiza documentelor

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Analiza documentelor

Tipuri de documente





Analiza de continut

Analiza calitativa

Producerea si organizarea sociala a documentelor

Analiza interna a textului

Transcriptia si analiza conversatiei cotidiene

Analiza si interpretarea urmelor si a documentelor materiale

Alte metode. Testul Who are you ?

1. Tipuri de documente

Ca si in cazul celorlalte metode, vom spune ca oamenii, in viata de zi cu zi, nu numai ca produc inevitabil documente, in sens larg, adica lasa continuu urme ale activitatii lor, dar la modul spontan le si analizeaza si interpreteaza (scriem si citim scrisori, jurnale, facem inferente din felul in care sunt decorate si aranjate locuintele etc.). Practica sociala cunoaste, in acelasi timp, si modalitati mai sistematice de studiu al documentelor (dosare, dari de seama, lucrari scrise). Aproape necontenit suntem judecati si apreciati - informal si institutional - prin ceea ce producem.

Istoriografia si alte discipline si-au constituit discursurile, si continua sa o faca, prin analiza si interpretarea documentelor scrise si arheologice. Studierea stiintifica a documentelor sociale, nu doar a celor oficiale, ci si ale lumii practice obisnuite, a devenit o directie principala si in discipline ca antropologia, sociologia si psihologia sociala, doar de cateva decenii incoace, cu toate ca existau preocupari inca din anii ‘20.

Documentele pot fi clasate potrivit mai multor criterii, din punct de vedere al analizei lor sistemice in disciplinele socioumane: dupa vechime, dupa destinatar, dupa accesibilitate, dupa gradul lor de incredere. S. Chelcea (1993) retine patru criterii pentru clasificarea documentelor sociale: natura, continutul, destinatarul si emitentul. Dupa natura lor, ele pot fi scrise (texte propriu-zise) sau nescrise (obiecte, imagini, simboluri), dupa continutul informational, cifrice (in preponderenta cifrelor, a graficeor) sau necifrice (in limbajul natural), dupa destinatar, personale sau publice, iar dupa emitent, oficiale (emise de guvern sau alte autoritati de stat) sau neoficiale.

Din punct de vedere al abordarii calitative, conversatiile cotidiene constituie un gen de document cu totul important in intelegerea derularii concrete a vietii sociale.

Diversele tipuri de documente au facut obiectul mai multor genuri de analize, din perspectiva disciplinelor socioumane importanta fiind distinctia dintre analiza cantitativa (cunoscuta si sub numele de analiza de continut) si analiza de tip calitativ.

2. Analiza de continut

Este o metoda      ce se refera la analiza cantitativa a documentelor, urmarindu-se punerea in evidenta de teme, tendinte, atitudini, valori sau de pattern-uri de asociere a unor teme si evaluari (de atitudini si de valori). Ea a mai fost numita si tratarea cantitativa a unui material simbolic calitativ. Intr-adevar, desi poate viza si aspecte materiale alle productiei umane (arhitectura, vestimentatie etc.), analiza de continut este proprie documentelor ce contin informatie complexa, celor cu valoare comunicationala ridicata: mass-media, literatura, statistici oficiale, dari de sema, rapoarte, legi si decrete, corespondenta personala, jurnale intime etc.

Avand stabilita problema de studiat si fiind alese documentele corespunzatoare. analiza de continut se desfasoara in urmatorii pasi mai importanti:

Din experienta prealabila de cercetare si/sau printr-o parcurgere atenta a materialului supus analizei, formulam ipoteze pe care le traducem in categorii (clase), iar acestea, la randul lor, in indicatori direct numarabili in text. Traducerea unei probleme (ipoteze) in categorii si indicatori, carora le atribuim coduri, inseamna intocmirea unui “chestionar” cu care mergem in fata documentului si filtram materialul brut.

O data ce avem grila de categorii si sistemul de indicatori, intereseaza cum facem numararea la nivelul textului, ce unitati de analiza utilizam. Se distinge, in acest sens, intre unitatea de reperaj - ca fiind lungimea textului care este recunoscuta tema - si unitatea de context, adica lungimea minima a textului in care trebuie citit pentru a se desemna daca tema este prezentata favorabil, defavorabil sau neutru. Se intelege ca unitatea de context este mai mare sau cel putin egala cu cea de reperaj. In practica, lucrurile sunt destul de complicate, unitatea de reperaj si cea de context trebuind alese in functie de organizarea documentului in spatiu si timp. La carti, se pot lua ca unitate de reperaj paragrafe, pagini, la reviste si ziare, numere, la emisiunile radio si TV, ore sau zile.

Prin numararea unitatilor favorabile, neutre sau care nu se refera la tema urmarita de noi si prin calcularea raportului dintre frecventele acestor unitati se desprinde preocuparea fata de tema respectiva si aprecierea ei. Pe langa simpla consemnare a prezentei sau absentei atributului, a temei ca atare, dar si a celui “favorabil’, “nefavorabil”, “neutru”, se poate evalua si taria gradului de intensitate cu care se manifesta atitudinea introducandu-se si formule statistico-matematice mai complicate. De asemenea - apeland la logica si calculul probabilitatilor - se permie si evidentierea unor structuri asociative (pattern-ueri) semantico-apreciative in cadrul comunicarii. Astazi se pot intreprinde analize fine si corelatii pe texte si inter-texte datorita utilizarii calculatoarelor (exista o adevarata traditie in analiza de continut computerizata, ea luand si acesta forma in deceniul al saptelea).

Analiza de continut are o serie de virtuti, printre care foarte importante sunt:

Ea aduce nota de rigoare in interpretarea documentelor, depaseste planul impresiei, al afirmatiilor fara acoperire empirica de genul: “Ziarul cutare se ocupa numai de lucruri de scandal” sau “Filmele americane sunt pline de scene de violenta” sau “Ce putina muzica usoara se da acum la televiziunea romana !” etc. Plan care, din pacate, este atat de prezent nu doar in retorica cotidiana nevinovata, a relatiilor interpersonale, ci si in discursuri si luari de decizii cu impact in viata publica.

Tot pe acesta linie, analiza de continut are o relevanta deosebita in analiza temeinica a productiilor stiintifice, in dublu sens: in cele sociologice, mai ales, dupa cum observa T. Rotariu (1991), ca analiza secundara a datelor; in cele stiintifice, in general, pentru a decela mai precis ce teme sunt cercetate, raportul teoretic-empiric, fundamental-aplicativ, ce caracteristici socio-demografice au producatorii de stiinta (varsta, sex, etc.).

Prin analiza de continut se releva nu numai tendinte in interiorul unui document sau al mai multor documente, la un moment dat, intr-o anume temporalitate, ci si evolutia comparativa a unor teme si aprecieri pe secvente mai mari de timp. Analiza de continut poate lua si forma analizei longitudinale.

Metoda este preferata de cercetatori fiindca ea se aplica, de regula, pe documente neprovocate direct pentru cercetare si astfel nu intervin distorsiunile legate de raportul cercetator-subiect, asa cum se intampla in cazul experimentului, al anchetei sau al unor anumite genuri de observatie.

Vizand o coordonata esentiala a existentei socioumane - cea informational-comunicationala - analiza de continut are si avantajul epistemic ca, mai ales slujindu-se de calculator, se pot realiza vaste comparatii in timp si spatiu, pe perioade istorice, pe tari, pe institutii, etc., rezultatul ei constituind un element central al multor decizii.

Din motivele de mai sus, la care trebuie adaugat unul extrem de important, si anume costul relativ redus al cercetarii fata de alte metode, ea a cunoscut in ultimele decenii o adevarata explozie.

Analiza de continut comporta insa dificultati si limite, unele “interne’ mai specifice, altele cu caracter mai general.

O prima si grava problema metodologica e cea a stabilirii grilei de categorii si indicatori. T. Rotariu (1991) considera ca respectiva grila si categoriile trebuie sa fie: exhaustive (sa surprinda toate variantele de aparitie a caracteristicii, a temei); exclusive (o unitate inregistrata intr-o categorie sa nu mai figureze si in alta); obiective (sa permita o clasificare a materialului care sa depinda cat mai putin posibil de analistul ce o realizeaza), si pertinente (adecvete obictivului urmarit de cercetare si continutului documentelor). In vederea conceperii unui sistem de categorii care sa se suprapuna cat mai exact textului examinat e nevoie de tatonari succesive si de corectiile corespunzatoare. Din acest punct de vedere s-a semnalat dilema: cand categoriile sunt largi (flexibile), nu se atinge precizia (fideliatea) dorita, pe cand daca ele sunt limitate (strict definite), materialul codat difera prea putin de cel brut si nu am inaintat, asadar, prea mult in cunoasterea sistematica.

Dintre exigentele mai sus mentionate pretinse sistemului de categorii si analizei de continut, in general, decisiva este “obiectivitatea”, adica valabilitatea si fidelitatea procedeului. In ceea ce priveste validitatea      - in sensul ei tehnic -, desi e imaginabila si utilizarea criteriilor predictibilitatii si a validitatii concurentiale, in cazul analizei de continut legitima este cercetarea validitatii de construct, si mai ales, a celei logice (de continut), altfel spus, a legaturii logico-semantice dintre ipoteze, categorii, indici si caracteristicile textului (S. Chelcea, 1985).

Fidelitatea procedeului se poate estima fie prin compararea rezultatelor la care au ajuns diferiti analisti ce au lucrat independent pe acelasi document si cu aceleasi categorii si indicatori, fie prin compararea rezultatelor unuia si aceluiasi analist, obtinute la intervale de timp mai mari, O valoare a indicelui de corelatie a inter-versiunilor analitice mai mare de 0,70 se considera ca indicand o buna fidelitate. In tot cazul, este necesar un accentuat spirit de finete si o bogata experienta pentru a deslusi in expresii lingvistice diferite acelasi continut (psiho)social. Poate ca alaturi de interpretarea de ansamblu a documentului, aceasta sarcina este cel mai greu (si riscant) de substituit prin analiza computerizata. De aceea, e bine, cu toate ca acesta mareste costul cercetarii, ca macar atunci cand e vorba de documente si teme importante, sa se foloseaca, si in stabilirea sistemului de categorii, si in analiza propriu-zisa (sau a programarii computerului), metoda expertilor.

Analiza de continut poate viza documente unice cu valoare intrinseca si, in acest caz, problema ce documente concrete vom lua in analiza nu se pune. De cele mai multe ori insa suntem nevoiti sa recurgem la esantionarea materialului supus efectiv investigatiei. Daca, de exemplu, intereseaza cum trateaza un anumit ziar problema pensionarilor, este aproape imposibil (si nici nu este necesar) sa analizam cantitativ, numar de numar, pagina de pagina. In selectarea din presa scrisa si audio-vizuala, intrucat exista o fluctuatie a aparitiei si tratarii temelor (tendinta de ciclicitate sau compensatorie), esantionarea trebuie sa tina seama si de aceste criterii, combinand esantionarea pur aleatorie cu una “stratificata”, in functie de perioade de aparitie.



Problema problemelor in analiza clasica de continut este aceea ca interpretarea atitudinilor, valorilor si intentiilor autorului documentului supus investigatiei nu se rezolva doar prin relevarea tendintelor statistice. Este justificata atat inferenta directa, cand continutul este luat ca atare (face value), cat si inferenta indirecta, cand opusul afirmatiilor din continut trebuie considerat ca adevarat. Ramane, asadar, la alegerea cercetatorului de a aprecia intentia manifestata in sens direct sau nu. Se face, din aceasta perspectiva distinctia (Ghiglione si Matalon, 1978) intre analiza pe plan orizontal (caracteristicile documentului in sine) si aceea pe plan vertical (cauzele, antecedentele si intentiile ce au produs documentul). Pentru al doilea gen de analiza, cercetatorul are nevoie si de alte date, referitoare la sursa emitenta si la intelegerea ambiantei grupale sau societale de ansamblu. In literatura de specialitate se subliniaza mereu, de altminteri, ca insusi H. Laswell (1903-1978) - daca nu parintele, atunci “nasul” analizei de continut - recomanda incadrarea ei intr-o schema mai larga de analiza a comunicarii: cine, ce, cui, cum si cu ce rezultate comunica.

3. Analiza calitativa

In perspectiva calitativista, dupa cum am mai spus-o, analiza documentelor sociale este interesanta si utila daca acestea sunt privite ca texte sociale, ca discursuri. Multi autori pledeaza in favoarea principiului integrarii planului lingvistic de continut - teme si intelesuri - al documentului, cu cel al formei lingvistice, adica al gramaticii, coeziunii, figurilor de stil. La randul lui, acest ultim plan trebuie sa ia in considerare atat retorica textului, organizarea argumentativa a lui, cat si felul in care respectiva retorica, in calitate de constructie generala a textului, este marcata de resursele interpretative (repertoarii) care exista intr-un context sociocultural dat. D. Silverman (1993) grupeaza studiile calitative ale documentelor in trei clase:

Cele de natura etnografica, care, in efortul lor de a intelege holistic viata si activitatile oamenilor si comunitatilor, pornesc de la ideea ca in societatile complexe, un element central, alaturi de alte genuri de documente, il constituie cele scrise, inclusiv cele cifrice.

Studiile semiotice, care, avand ca baza dezvoltarile ulterioare ale structuralismului lui Ferdinand de Saussure, ce au aratat ca structura textului (materialul semantic) si cuvintele sunt inseparabile, s-au centrat pe analiza interna a discursurilor. Ele au relevat strategiile intrinseci de compunere a textelor prin care autorii lor incearca sa produca anumite efecte la cititor si auditor sau, oricum, sa evidentieze efectele neintentionate pe care o anume organizare a textului le are asupra recipientului de text.

Studiile etnometodologice, in care focalizarea este pe intelegerea metodelor practicate in viata cotidiana de producere si interpretare a descriilor ce le oferim celorlalti, metode implicate in cele mai banale convorbiri, ca si in stirile de senzatie din mass-media.

4. Producerea si organizarea sociala a documentelor

Studiile calitativiste, in particular cele de maniara etnografica, isi pun, cu referire la documentele sociale, intebari de genul: “Cum sunt scrise documentele?“, “Cum sunt ele citite?“ , “Cine le-a scris ?“, “Cine le citeste?” , “Cu ce scopuri ? “, “ In ce ocazii ? “, “Cu ce rezultate ?“, “Ce este inregistrat ?“, “Ce este omis ?“, “Ce este luat ca de la sine inteles, ca atare (taker for granted) ?” , “Ce se pare ca ia autorul documentelor ca subanteles (taker for granted) despre cititor(i) ?“, “Ce trebuie sa stie cititorii despre documente astfel ca acestea sa capete un sens pentru ei ?“ (Hammersley si Atkinson,1983, pp.142-143).

Calitativistii nu pierd nici o ocazie (vezi si Silverman,1993) in a sublinia ca din punctul lor de vedere intereseaza nu in ce masura documentele reprezinta realitatea , cat sunt ele de adevarate sau false, ci, indiferent de valoarea lor de adevar, felul in care sunt ele produse si organizate si cum sunt interpretate de publicul lor. In acest sens ”cum sunt interpretate” sau, in termenii intrebarilor mai sus formulate, “ce este inregistrat si ce este omis? “, chestiunea fundamantala a cititorului cat de cat instruit este, din ce in ce mai mult, tocmai aceea a valorii lor de adevar, cu alte cuvinte cat de mult se poate conta pe acuratetea lor.

Oricum, cercetarile calitative privesc documentele ca produse in circumstante particulare si pentru un destinatar particular. Analiza atenta a dosarelor, de exemplu, a evidentiat ca ceea ce se inregistreaza in ele si felul cum se face aceasta depinde de anumite constrangeri si asteptari mai mult sau mai putin directe.

Datele faptice ce apar intr-un dosar constituit sunt rezultatul unei selectii si organizari, astfel incat respectivul dosar sa apara intr-un anumit fel. Exemplu de dosare din timpul terorii comuniste, unde procedeul e atat de transparent si brutal. Dar nu e vorba numai de asemenea situatii-limita. Chiar in cele mai democratice, deschise si competitive societati, dosarul este rezultatul unei constructii potrivit unor postulate implicite sau unor scopuri exprese. In Marea Britanie, bunaoara, relateaza D. Silverman (1993), in intocmirea unui dosar in vederea selectiei profesionale a celor din anul universitar terminal, dintr-o serie de criterii- aspectul fizic si acceptabilitatea, motivatia, etc.- lipseste formulat expres cel al “abilitatii” (al competentei propriu-zise). Respectiva omisiune si punerea acceptabilitatii pe primul plan - cat de bine s-ar putea lucra cu el - releva o anumita cultura a organizatiei, o conceptie in centrul careia se situeaza ideea ca important nu e atat ce cunostinte (abilitati) a dobandit candidatul in timpul facultatii, ci cat de dispus va fi el sa invete de la colegii si superiorii sai mai cu experienta (acceptabilitatea).

Viziunea calitativist-etnografica a insemnat o cotitura in ceea ce priveste abordarea sociologica a inregistrarilor statistice, chiar a statisticilor oficiale, in sensul ca a accentuat preocuparea (de altfel, existenta si la cantitativisti) de a nu lua datele statistice prezentate ca neaparat adevarate si exacte, ci ca e nevoie sa ne intrebam mereu in ce masura ele reprezinta realitatea; mai mult decat atat, investigatiile trebuie sa se concentreze asupra procesului de prelucrare a statisticilor, nu doar, si nu atat ca distorsiune a datelor reale, ci ca proces in sine. Astfel, multi sociologi privesc acum cifrele din statisticile referitoare la fenomenul mortii, al delicventei si altele, nu ca rezultate dintr-o inregistrare pasiva ci reiesind din interiorul procesului de inregistrare si organizare a datelor statistice.

L. Prior (1987), prin studiile pe care le numeste “de sociologie a mortualitatii”, demonstreaza ca investigarea de catre procurori a mortilor subite si considerate “nenaturale” se face mai frecvent (proportional) pentru barbati decat pentru femei, pentru cei casatoriti decat pentru cei necasatoriti, pentru cei activ economic decat pentru cei neactivi, pentru cei din clasa de mijloc decat pentru muncitorii manuali. Cand este vorba insa de a decide cauza mortii, prin autopsie, situatia se prezinta invers: mai multe autopsii se fac la cei necasatoriti decat la casatoriti, la muncitorii manuali decat la cei din clasa de mijloc, la femei decat la barbati. L. Prior sugereaza interpretand aceste constatari, ca aceia care decid natura mortii si modalitatile de stabilire a ei sunt orientati de supozitii ale bunului simt, cum ar fi aceea ca moartea subita a unei persoane instarite e mai suspecta decat a uneia sarace. In tot cazul, e necesar sa avem in vedere ca tabelele statistice privind cauzele mortii sunt ele insele produsul unor procese de luari de decizii, care trebuie, la randul lor, cercetate minutios.

Imaginile vizuale ca documente sociale ridica probleme metodologice complexe. Ele sunt mult mai greu de transcris, codat si analizat in unitati discrete, asa cum se intampla cu expresiile si cuvintele, cu materialul scris in general, atuul lor in comunicare fiind tocmai fluiditatea si integralul, functionarea cu itemi concomitenti. Totusi o serie de cercetari sistematice s-au intreprins si in domeniul vizualului, atat pe linia analizei textului imaginal in sine, cat si a raportului dintre imagine, sunet si comentariu, cu deosebire in domeniul reclamelor.

Studiile s-au centrat insa si asupra relatiilor dintre continutul imaginilor, intentiile producatorilor lor vizavi de audienta si schimbarile majore in organizarea economica si sociala. M. Emmison (1983), intrebandu-se in legatura cu emergenta si evolutia conceptului de “economie” in discursul mass-medial din SUA, gaseste ca in prezentarea “economiei” in desenele animate pot fi desprinse cel putin trei faze: 1) Inainte de 1930, “economia” se identifica cu clasicul “a economisi”, adica a face cheltuieli cat mai putine si a pune restul de-o parte; 2) Dupa 1930 si-au facut loc in imaginile desenate ideile keynsiene cu privire la economia nationala ca structura si la rolul interventionist al statului. Economia incepe sa devina o problema de solutie colectiva. Economisirea ca “punere la ciorap” este ridiculizata prin personaje debile si bolnave, mangaiate de un Mos Craciun patern, care imparte daruri (prin cheltuieli guvernamentale); 3) In anii ‘40, economia este inteleasa in intregime ca fiind o chestiune colectiva. Adesea economia si politica economica sunt infatisate de animale. Bugetul, de exemplu, apare ca o cutie mare cu serpi, hipnotizati (stapaniti si manipulati) de ministrul de finante.

5. Analiza interna a textului

In analiza interna a textului, principiul prioritar al calitativistilor este acela ca luarea in considerare (numararea) a cuvintelor (notiunilor, categoriilor, temelor) in sine - cum se intampla in analiza de continut clasica - nu are mare relevanta, intrucat cuvintele in calitate de semne au semnificatie numai in relatie cu alte cuvinte (semne), intelesul lor fiind contextual. Dar nu numai atat; intre continutul si expresia textului ca sistem de semne exista o stransa legatura, legatura ce este rodul unei interpretari sociale colective. Conexiunea continut-expresie-semn tine, asadar, de o fenomenologie primara sociala. (Culler, 1975).

Analiza intrinseca a textului are la baza semiologia - stiinta semnelor - intemeiata de Ferdinand de Saussure (1857-1913), pentru care semnele au urmatoarele patru caracteristici (apud Silverman, 1993, p.72):

Prin ele se contopesc un concept si o imagine sau sunet (semnele de circulatie, dar si cuvintele inscrise sau vorbite ale unei limbi);

Semnele nu sunt entitati autonome. Ele isi deriva intelesul numai din locul ce il ocupa intr-un sistem articulat. Semnul lingvistic nu este altceva decat diferenta de alt semn (rosu e ceva ce nu este albastru, verde, galben, etc.);

Semnul lingvistic este arbitrar sau nemotivat, ceea ce inseamna ca el nu are o legatura naturala cu semnificatul. Diferite limbi au cuvinte diferite pentru aceeasi notiune;

Semnele pot fi conectate in doua moduri. Primul presupune posibilitati combinationale, cun sunt, in limba, prefixele si sufixele (in romana avem, probabil, putine cuvinte compuse ce exprima notiuni distincte dar tendinta pare a fi aceea de crestere a ponderii lor: “sociolingvistica”, “sociouman”, de pilda) Saussure numeste aceste combinatii relatii sintagmatice. Al doilea mod este dat de faptul ca semnele au proprietati contrastive, alegerea unui semn excluzandu-l automat pe altul (spui “da”, ceea ce inseamna ca nu e “nu”, “tanar” exclude pe “batran”). Relationarea de excludere reciproca se numeste si opozitie paradigmatica.

Ideile semioticii structuraliste si-au gasit teren si in analizele mai concreteale textelor cotidiene, ale metodelor prin care oamenii se descriu si fac inferente. H. Sacks (1922), continuandu-si studiile sale de lingvistica etno-metodologica, ajunge la concluzia ca sarcina majora a analistilor vietii sociale este de a identifica “aparatul” care face ca oamenii sa realizeze activitati ce sunt recunoscute ca atare de ceilalti, cu toate ca aceste activitati nu sunt aproape niciodata total explorate si complete. In conceptia lui, cultura poate fi privita ca “o masina de facut inferente”, producatoare, adica, de “aparate” administrate si utilizate in contexte specifice. Iata care ar fi piesele mai importante ale “masinariei” respective:

Categoriile utilizate. Fiecare persoana, eveniment, situatie, etc. poate fi descrisa prin mai multe categorii, plasand-o, astfel, in anumite clase. E indeajuns sa rasfoim mai multe ziare si sa ne dam seama cum acelasi eveniment este prezentat in termeni diferiti. Feministele au aratat ca, spre deosebire de barbati, femeile sunt identificate, de obicei, cu statutul marital, numarul de copii, culoarea parului. Asemenea identificari in descriere trimit cititorul la o anume judecare a persoanei si a comportamentelor sale. Aceeasi persoana poate fi prezentata ca “bine facuta, blonda, mama a trei copii” sau ca “profesoara de matematica in varsta de 40 ani”. Amandoua descrierile sunt adevarate, dar ele determina lecturi diferite.



Fiecare categorie face parte dintr-o colectie de categorii. Din propozitiile de mai sus, “mama” este o categorie din colectia ‘familie”, iar “profesor” din cea a “ocupatiei”. In raportul categorie-colectie functioneaza opozitiile paradigmatice ale semioticii saussuriene. Daca se mentioneaza “mama” e clar ca se exclude “tata”.

Regula consistentei spune ca in actul auzirii, al perceperii descrierilor, atunci cand un vorbitor foloseste una sau mai multe categorii pentru a descrie cel putin doi membrii ai populatiei si daca auzim aceste categorii ca fiind posibil sa faca parte din aceeasi colectie, le vom auzi in acest fel. Nu intamplator, spune A. Sacks, la auzul sau la citirea anuntului: “Copilul plange. Mama l-a luat in brate.”, suntem aproape siguri ca e vorba de mama copilului. Regula consistentei se refera si la alte aspecte ale dinamicii colocviale; si anume ea spune ca daca in caracterizarea unui membru al populatiei recurgem la o categorie dintr-o colectie anume, exista o mare probabilitate ca in descrierea altui membru sa folosim o alta categorie, dar din aceeasi colectie. O implicatie serioasa a acestei reguli este ca, atunci cand noi folosim termeni mai duri in caracterizarea cuiva, ne putem astepta sa fim caracterizati cu termeni din aceeasi colectie.

Categoriile au functia de a defini si delimita activitatile (category-bound activity), de a caracteriza persoanele prin activitatile lor si de a infera activitatile din descrierea persoanelor. O consecinta a acestor caracterizari este ca pe baza lor noi judecam moralitatea actelor savarsite. Cand aflam ca un parinte si-a pedepsit copilul ni se pare ceva normal, in schimb, cand auzim ca un copil si-a pedepsit parintele, nu ne gandim numai la ceva atipic, ci si la un lucru imoral. Ce e de retinut aici este ca termenul “a pedepsi” descrie o activitate care ar putea fi caracterizata lingvistic si altfel, in cuvinte mult mai blande si care ar schimba interpretarile receptorului. Felul in care descriem o situatie angajeaza cvasi-permanent si o conotatie morala. In viata sociala concreta, normele morale au un rol de prim-plan. Spre deosebire insa de uzanta sociologiei clasice, de a lua normele drept element de cauzalitate a actiunilor sociale, A. Sacks este preocupat de felul in care actorii cotidieni folosesc normele pentru a descrie, cataloga si intelege activitatile semenilor lor. El insista ca in practica curenta de “citire” in spusele celorlalti, oamenii fac mereu inferente, de mai multe ordine: astfel, daca persoana A il categorizeaza pe B ca batran, noi avem inclinatia sa-l categorizam pe A, pentru a decide cum l-am categoriza noi pe B (A. Sacks, 1974, p.45).

A. Sacks numeste strategiile complexe si subtile prin care oamenii in practica mundana isi descriu si evalueaza reciproc activitatile procedee de categorizare a membrilor (memberships categorisation device) sintagma folosita in literatura de specialitate si in formula prescurtata MCD. Prezentam un caz de aplicare a analizei MCD, preluat de la D. Silverman (1993) de Petru Ilut in “Abordarea calitativa a socioumanului”, p.147. Este vorba despre cum producatorii de stiri si relatari de evenimente, in efortul de a le face pe acestea cat mai interesante si atragatoare, le construiesc, mizand pe conotatiile cuvintelor, pe mecanismele de categorizari si inferente ale audientei. Tabelul are ca pretext un titlu (adaptat) aparut intr-un numar din ziarul “Times”, dar exista exemple numeroase si chiar mai frapante in presa scrisa de la noi. (Vezi Tabelul nr.1)

6. Transcriptia si analiza conversatiei cotidiene

Un gen de mare interes pentru studiile din domeniul socioumanului il constituie conversatiile cercetator -subiect si bineanteles, nu atat cele pe baza de chestionar standardizat, unde secventa intrebare- raspuns este intr-o singura directie( operatorul intreaba, subiectul raspunde) si unde, deci nu avem o conversatie in intelesul propriu al cuvantului, ci in interviurile nestructurate, de adancime. Dar si aici subzista o puternica asimetrie, fiindca desi discutia este libera, cercetatorul este cel care pune, in general, intrebari. Analiza calitativa a conversatiilor se detaseaza net insa de preocuparile clasice (de orientare pozitivist-cantitativista), ale investigatiunii verbale intervievator-intervievat. Aceasta din urma se concentreaza asupra urmatorului fapt: in ce masura respectiva interactiune favorizeaza sau nu acuratetea declaratiilor intervievatului despre o realitate preexistenta. Calitativistii scruteaza cu atentie procesul de organizare si desfasurare a conversatiilor libere (interviuri deschise) ca o realitate in sine. Pe de alta parte, pentru ei, conversatiile de tip interviu sunt doar o forma a conversatiilor sociale, majoritatea acestora constituind-o cele prezente in practica rutiniera de zi cu zi. In viziunea calitativista, toate formele de conversatie, deci si cele de natura institutionala (din parlament, sa spunem, sau medic-pacient) sunt, in fond, variante ale conversatiilor din viata mundana. (Se intelege ca si in convorbirile intervievator-intervievat.)

Analiza conversatiilor cotidiene presupune o inregistrare cat mai fidela a lor. Astazi, prin mijloacele audio-vizuale sarcina cercetatorului este mult usurata si prezentarea materialului de teren in forma sa nealterata este mult mai lesne de realizat. Transcriptia conversatiilor si a contextului in care ele se desfasoara, ramane insa in continuare o operatie indispensabila, fiindca ea condenseaza informatii si este un prim pas inspre codarea si prelucrarea ei. Transcriptia inseamna utilizarea unui sistem de semne (conventionale, desigur) in a nota dinamica si structura convorbirilor: o paranteza mare poate indica interventia unui vorbitor in timp ce altul vorbeste deja; o cifra din paranteze mai mici, aproximativ cat timp a facut pauza vorbitorul in discursul sau; cuvintele scrise cu litere mari dintr-o replica desemneaza vocea ridicata a personajului, etc. Sacks si colaboratorii ofera la sfarsitul lucrarii lor (1974) un Appendix ce cuprinde detalii ale principiilor si sistemelor de notare a conversatiilor. Transcriptiile au nu doar rolul de a prezenta in detaliu mersul si caracteristicile interactiunilor verbale, ci ele sunt si o adevarata munca de cercetare, deoarece in operatia de transcriere a materialului brut inregistrat, se descopera mereu noi laturi si sensuri ale actelor conventionale. In acelasi timp, transcriptiile, dat fiind caracterul lor de semicodate, pot fi utilizate cu folos de alti cercetatori, ca un document pretabil la analize si interpretari proprii.

Tabelul nr.1 Analiza titlului”Tatal si fica in mare scandal”

(adaptare dupa Silverman, 1993)

Concepte

Explicatii

Continutul titlului

1. Categorizare

Orice persoana poate fi caracterizata “corect” in mai multe feluri

In titlu sunt numiti “tata” si “fica”, dar in continutul articolului “manager” si “studenta”

2. Procedee de

categorizare a

membrilor (MCD)

Categoriile utilizate sunt vazute ca apartinand aceleiasi colectii

Aici “colectia” este familia

3. Regula economiei

O singura categorie poate fi suficienta pentru a descrie o persoana

E folosita o singura categorie pentru o singura persoana

4. Regula consistentei

Daca o persoana este identificata ca facand parte dintr-o colectie, persoana urmatoare va fi cu mare probabilitate localizata in aceeasi colectie

“Fata” este din aceeasi colectie (MCD) ca si “tatal”

5. Organizarea

duplicativa

Cand categoriile apar ca desemnand cu mare probabilitate legaturile de “echipa” (rudenie, colegi, etc.) ele sunt interpretate ca atare

“Tatal” este tatal fetei sau “fata” este fata acelui “tata”



6. Delimitarea

categoriala a

activitatilor

(“category-bound activity”)

Activitatile sunt “auzite” asociate cu anumite categorii

“Mare scandal” nu este asociat, de regula, cu categoriile de “tata-fica”: aceasta va face ca povestirea sa fie de senzatie, noutate

7. Relatii standardizate

ale perechilor

Perechea de categorii ce sunt legate impreuna prin modalitati standardizate in rutina vietii cotidiene

Intre “tata” si “fica” se presupune ca exista relatii de dragoste, de stima, de ajutor reciproc; cum s-a putut intampla un mare scandal ? Din nou se accentueaza senzationalul evenimentului

Sursa: Ilut Petru, 1997

Cat priveste analiza efectiva a materialului conventional, nu exista, bineinteles, retete, modele gata confectionate, ci doar sugestii orientative. Ca principii generale metodologice, le-am putea numi pe cele trei principale asumptii pe care J. Heritage (1984) considera ca le contine analiza (etnometodologica) a conversatiilor.

Trei principii metodologice:

Convorbirile au o organizare structurala ele nu se desfasoara aleator, ci dupa un pattern stabil transindividual, dar regognoscibil de catre interlocutori. Existenta unei structuri a conversatiilor are doua implicatii majore: ea trebuie tratata ca un “fapt social” in termeni durkheimieni, ca un fapt prezent in orice institutie sociala formala sau informala; nu e legitim si necesar, cand explicam organizarea convorbirilor sa facem apel la caracteristicile psihologice sau de alta natura ale vorbitorilor specifici implicati in acea conversatie. (Aceasta prezumptie este cu totul mecanica, formala si riscanta, ea fiind partial contrazisa de cea de la urmatorul punct 3).

Convorbirile sunt organizate secvential, iar comportamentul vorbitorului este modelat de contextul conversational in care participa, mai cu seama de secventa precedenta a conversatiei.

Cele doua caracteristici prezentate mai sus trebuie identificate printr-o examinare minutioasa a transcriptiilor, adica analiza sa fie fondata empiric. E necesar sa se evite constructiile teoretice premature, neintemeiate pe exploatarea detaliata a materialului empiric. Aceasta inseamna ca regularitatile desprinse se refera la toti participantii si la toate actiunile lor conventionale, iar daca exista cazuri deviante, ele necesita o tratare analitica si o reconsiderare a teoriei si a regularitatilor descoperite.

7. Analiza si interpretarea urmelor si a documentelor materiale

Fara indoiala ca “pana la urma” tot ce studiaza cercetatorul social sunt “urme” ale subiectilor sai: raspunsuri la chestionare si interviuri, comportamentele din timpul experimentului, inregistrarea observationala. In sens propriu, “urme’ reprezinta insa documente neprovocate, existente intr-o forma materiala.

Cultura materiala, cu cele doua componente majore ale sale, textele scrise si artefactele, produse fabricate (unelte, constructii, imbracaminte, ect.) este un teren bogat de exploatare stiintifica nu doar pentru descrierea in sine a trecutului (istoria), ci si pentru antropologie, sociologie si psihologie sociala, in incercarea lor de a accede la constantele comportamentale si mentalitare individuale si grupale (si implicit a vedea daca asemenea universalii, in afara celor biologice, exista).

Produsele activitatilor oamenilor prezinta maxima relevanta in disciplinele socioumane fiindca prin ele aflam nu numai ce ei spun, ci si ceea ce realmente fac. In acest sens, si analizele unor urme mai prozaice, rezultate din activitati rutiniere pot aduce date valoroase. W. Rathje si colaboratorii (1992) au studiat continutul resturilor menajere si au constatat ce diferenta mare este intre cantitatea de bere consumata efectiv si cea declarata la interviu. Alti autori, precum, mai recent, I. Hodder (1992) au ajuns la consideratii interesante cu privire la rolurile domestice, femeie-barbat-copii, pe baza investigatiei decoratiilor de interior si a vaselor utilizate pentru prepararea si pastrarea hranei.

Interpretarea calitativista a culturii materiale ridica unele probleme teoretico-metodologice, prelucrate si sintetizate dupa I. Hodder (1994) de Petru Ilut astfel:

E necesar sa facem o clara disociere intre doua feluri de documente (sau de niveluri) ale culturii materiale din punctul de vedere al intentiilor cu care au fost create, al naturii si al incarcaturii lor de intelesuri. Primul este acela care are in sine valoare comunicational-simbolica, expresiva, de reprezentare, si a fost creat cu acest scop. Aici intelesurile sunt date in informatie nemijlocita, chiar daca accesul la ele presupune interpretare, uneori permanenta. In acesta categorie intra, in primul rand, textele scrise, dar si pieslele de cultura ca steagurile, uniformele si altele. Al doilea plan este cel al tehnologiei, al culturii materiale strict pragmatice, nedesemnata reprezentarilor simbolice. Prin aceasta se evoca doar intelesuri, ele sunt tacite, implicite si cu totul indirecte. Unele fac parte din respectiva categorie, ca si artefactele, in general. Ele nu au o valoare simbolica in sine.

Faptul ca nivelul strict artefactic (tehnologic) al culturii materiale nu contine sisteme de coduri de reprezentare simbolica elaborate si nu are in sine o valoare comunicationala, intelesurile sociale (relatii interpersonale si intragrupale, motivatii, aspiratii, emotii si sentimente) fiind latente si mai difuze, analiza si interpretarea documentelor de la acest nivel prin analogie cu textele scrise trebuie sa se faca cu multa precautie. Logica si structura lor nu sunt in primul rand de natura semantico-retorica, ci determinata de constrangerile de mediu fizico-geografic si tehnologic sau tehnoambientale, cum s-ar mai putea numi. Intelesurile sociale sunt identificabile si in cultura materiala nonsimbolica, dar nu abuzand de paradigma lingvistico-interpretativista. De altfel, unele cercetari din stiintele cognitive arata ca intre cunostintele practice si cele lingvistice subzista diferente fundamentale in ce priveste modul lor de organizare mentala (Bloch, 1991).

Nivelul culturii materiale intrinseci simbolice se preteaza abordarii textualiste, semiotice. Deci si documentele care nu sunt texte scrise, cum ar fi piesele de imbracaminte, insignele, monumentele, nemaivorbind de produsele artistice propriu-zise - arhitecturale, sculpturale si picturale. D. Miller (1982) a argumentat cum utilizarea unui anumit gen de vestimentatie urmeaza principiul relatiei sintagmatice - obiecte de imbracaminte ce “merg impreuna” - si pe cel al relatiei paradigmatice - alegerea unei anumite piese si nu a alteia are valoare de distinctivitate. Reprezentantii teoriei alegerii rationale exploateaza constatarile de acest gen (cu privire la imbracaminte, vesela, etc.) pe linia comportamentului strict utilitar al actorului social, practicarea unui anume stil vestimentar sau alimentar avand functii precise de marcare a unui status social si deci de obtinere de beneficii (Coleman, 1990).

A cauta intelesurile, valorile si reprezentarile sociale atat la nivelul culturii materiale intrinsec simbolice, cat si la al celei mediat-simbolice (tehnologice) inseamna analiza contextuala, de spatiu cultural si de timp istoric. Altfel, simbolurile, semnele sunt total arbitrare. Aici, exemple ilustrative sunt la indemana (simbolul crucii, al porumbelului etc.). De altminteri, multe artefacte au in acelasi timp o valoare utilitara si una simbolica. Antropologii, cu deosebire, s-au interesat de schimbarea intelesului simbolurilor materiale in timp si mecanismele prin care aspectul functional al obiectelor s-a convertit in cel simbolic.

Intelesurile si semnificatiile acordate culturii materiale au o valoare stiintifica de cunoastere, dar aproape intotdeauna si o distincta conotatie social-politica. Se poate ajunge chiar la conflicte social politice in interpretarea semnificatiei itemilor materiali ai unei culturi, in special in legatura cu identitatea etnica si consistenta ei de-a lungul timpului. Interferentele in mediul de constructie a caselor, in vestimentatie, in bucatarie si alimentatie dintre germani - maghiari - romani - tigani si alte etnii din Transilvania sunt obiect de studiu, dar si de disputa. Uneori insa studiul artefactelor si al tehnologiilor trecute poate fi folositor comunitatilor intr-un sens foarte pragmatic.

8. Alte metode. Testul Who are you ?

Un exemplu graitor de “intersectie” sau de cuplare a calitativului cu metode cantitative este testul Who are you ? (Cine esti dumneata ?), cunoscut si ca “testul celor douazeci de propozitii”, fiindca subiectii sunt rugati sa raspunda cu expresii diferite la douazeci de ori la intrebarea “Cine esti dumneata ?”. Mizandu-se pe faptul ca raspunsurile trebuie sa aiba un caracter spontan, timpul acordat este limitat 10-12 minute. M. Zlate (1989) a adaptat testul ca proba de compunere, aplicandu-l la elevi de liceu din clasele terminale si studenti, care au fost rugati sa elaboreze acasa lucrari pe tema “Cine sunt eu ?”. Se castiga astfel pe linia posibilitatii de reflexie asupra identitatii de sine si, prin urmare, a complexitatii raspunsurilor, dar se pierde, bineinteles, coeficientul de spontaneitate.

Testul W-A-Y a fost conceput de M. Kuhn - reprezentant de frunte al Scolii de la Iowa pentru interactionalismul simbolic, scoala care, in contrast cu cea de la Chicago, sustine ca fenomene de constiinta atat de subtile, cum sunt cele ale imaginii si ale identitatii de sine, pot fi abordate cu metode consacrate in psihologie. Scoala de la Chicago, prin A. Blumer, pornind de la premiza ca realitatea personala, “selful”, este unica si fluida, contesta legitimitatea studierii ei prin metode clasice, cum sunt chestionarele si testele, propice fiind doar interviurile intensive si abordarea prin concepte flexibile, senzitive (sensitizing concept).

Testul W-A-Y nu este insa o proba structurata, standardizata, chiar daca intrebarea generica este aceeasi la toti respondentii. Este adevarat ca prelucrarea raspunsurilor a dovedit posibilitatea incadrarii lor in niste tipuri generale. Astfel, Zurcher (1977) gaseste patru mari clase de raspunsuri: cele de tip A, care descriu caracteristici exterioare ale indivizilor, cum ar fi “sunt blonda”, “sunt din Cluj”; de tip B, referitoare la statutul social (“sunt student”, “sunt ortodox”); de tip C descriind caracteristici si stari interioare “imi place muzica clasica”, “sunt un om singuratic”, “sunt un om optimist” etc.) ; raspunsuri foarte vagi si generale (D), de felul “sunt o particica din Univers”, “sunt o fiinta umana”, care, practic, nu aduc o informatie despre individul in cauza.

Cercetarile lui L. Zurcher au confirmat ipoteza lui A. Turner (1976) privitoare la cresterea - cel putin la studentii din colegiile americane - a ponderii sinelui intim (raspunsuri de tip C) in identificarea de sine, fata de sinele institutional, adica fata de raportarea eului la statusuri sociale si institutii (raspunsuri de tip B).








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2242
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site