Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CULTURA

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
STRATIFICAREA
IMAGINATIE SOCIOLOGICA
PRODUS INTERN BRUT
Baietii si fetele
INFLUENTA SOCIALA
MISCARILE SOCIALE - Caracterizarea miscarilor sociale
DIMINUAREA ROLULUI FAMILIEI SI CRESTEREA ROLULUI SCOLII IN CREAREA FIINTEI SOCIALE
PROGRES SOCIAL
LEGI SOCIOLOGICE
MASA




cultura

Termen ce a avut, initial, un sens sinonim cu „agricultura' si a fost utilizat cu acest inteles, pina in secolul al XlX-lea, paralel cu acceptiunea stabilita in mediul umanistilor Renasterii. Intr-o lucrare celebra a unuia dintre elevii Scolii Le Play, E. Demolins (Comment la route cree le type social), termenul este utilizat pentru a desemna trecerea de la arta pastoritului la „cultura' adica la c. pamintului (cultivarea lui). Sensul termenului este, deci, cel initial. Intr-o formulare celebra care-i apartine lui Voltaire -cultivons notre jardin - apare regimul semantic de tranzitie al termenului, fiindca topica participa la vechea paradigma (cultura + pamint), dar sensul vizat de Voltaire se refera la cultivarea mintii, a judecatii si a insusirilor. Cu acest inteles a circulat termenul in epoca moderna cind a fost creat contextul rupturii dintre datul accesibil stiintei -generalul, legicul etc. - si datul „obisnuit', „derizoriul', „comunul', „fenomenul' etc.




Cu asemenea scindare a „spiritului modern' s-a pierdut si intelesul prim al termenului de c., care subintelegea „cultivarea intregului', a „facultatii sinteticului'. Aceasta divizare a adincit si separatia dintre stiintele naturii si stiintele c., astfel ca in vreme ce fizica a redescoperit intregul, iar chimia, printr-un termen ca cel de izotopie (topos = loc, izo = egal) reintroduce ideea „realelor' plurale, stiintele c. n-au reusit inca sa depaseasca ideea de separatie. Vechiul imperativ voltairian - cultivons notre jardin - este asociat regiunii fenomenale, regimului „vietii obisnuite', care este perceputa sub semnul „minoratului', al zonei nesemnificative. Cu aceasta mutatie regresiva se va dezvolta o noua atitudine, aceea de „dispret al cotidianului' -asimilat regimului banal al existentei (din aceasta zona semantica a termenului de c. s-a ivit intreaga tema a bovarismului, ca stare de exasperare in cotidian si ca nevoie de evadare din banalul cotidianului). Intr-un atare mediu apare nevoia de extraordinar, de exotic, de lucru neobisnuit si intreaga mito-poetica a eroicului si a eroului.

Pentru Malraux, realizarea personalitatii cere „imprejurari de exceptie, aventura, fapta istorica de importanta covirsitoare'. Viata obisnuita este privita ca zona incapabila sa cultive in om trasaturile deosebite. La acelasi Malraux este fixata criza intelesului traditional al termenului. Lumea aceasta, pentru a se cultiva la niveluri inalte, are nevoie de o supralicitare a destinului, de unde caracterul cosmopolit al personajelor sale, care se nasc in Franta, fac revolutii in China etc. Literatura a fost sensibila mai ales la aceasta mutatie semantica a termenului, care da seama de intreaga distantare a spiritualitatii moderne de vechiul inteles despre valentele cultivatoare ale locului, ale obisnuitului, ale comunului. Omul cosmopolit al epocii moderne atribuie valoare cultivatoare numai mediilor neobisnuite, starilor de exceptie, faptelor istorice de importanta covirsitoare etc, intelegem astfel de ce Malraux, bunaoara, isi „duce' personajele - oameni occidentali - acolo unde se afla scena revolutiei (in China, de exemplu).

Acest nou inteles este tot ceea ce a propus spiritul modern ca raspuns la ideea determinista a c., atit de larg imbratisata in curentul european generalizat al „naturalismului'. Cu naturalismul se fixase intelesul determinist al ideii de c., de vreme ce in orizontul acestui curent triumfa ecuatia: mediu + ereditate = personalitate. Intr-un anume sens, ideea cosmopolita de c. poate fi considerata chiar o exacerbare a intelesului naturalist, fiindca in aceasta acceptie singura libertate a individului vine de la decizia lui de a cauta „mediile extraordinare', „neobisnuite', pentru a scapa de sub determinismul „locului', al „mediului de acasa', al cotidianului banal.

Asumarea „conditiei omului obisnuit' reprezinta una dintre problemele in jurul careia s-au desfasurat dezbaterile occidentale in jurul problematicii c. in decursul unui interval de mai bine de 100 de ani. De la Flaubert si Zola pina la Camus putem consemna o tendinta seculara in evolutia unuia dintre intelesurile de baza ale termenului de c.: c. vietii obisnuite sau „cultivarea ca actiune in cotidian a omului obisnuit, banal'. Daca vrem, asadar, sa descoperim sensul modern al c. il putem cauta in cuprinsul acestui curent secular la capatul caruia avem „spiritul obosit al naturalismului pozitivist', care a bintuit Europa incepind cu mediul saloanelor franceze ale Matildei - verisoara lui Napoleon al lll-lea - de prin 1830 si pina in plin secol XX. Singura alternativa la tematica naturalista a c. gindita in Occident a fost aceea care-i cere omului „sa someze istoria' spre a-i da fiecaruia sansa de a face o mare revolutie (ca eroul lui Mairaux).

Toate internationalele occidentale actuale, care vintura lumea de la un meridian la cel opus, ne dezvaluie, conform unor analize, o tipologie umana intuita de aceeasi angoasa a nevoii catastrofice de a fi acolo unde se petrece neobisnuitul, impartasind parca o prezumtie obscura ca acolo unde sint catastrofe, razboaie, e nevoie de „omul occidental', promovind o adevarata „religie civila' a exemplaritatii lumii si omului occidental. Aceasta este ceea ce se numeste faza mondialista si colonizatoare a c. occidentale in care triumfa noul inteles al acestui termen care imbina sensuri misionariste cu intelesuri cosmopolite, ceea ce marturiseste indeajuns asupra caracterului alexandrin al referentialului actual al acestei notiuni. N-a mai ramas nimic din sensul prim al termenului, care marturisea despre putinta intregirii umane in actul normal, de fiecare zi, in bucuriile simple, in fericirea devotiunii pentru celalalt etc.



Vom spune ca exista un regim si un stadiu virgilian (Virgilius, autorul anticelor „Bucolice') al termenului si un regim cartezian intre care se cuprinde intreaga distantare rationalista, artificiala a notiunii de sensurile sate naturale, conferite de sinonimia termenului de c. cu cel de agri-cultura. In regim virgilian termenul iti cere sa traiesti in chip si in forme naturale, sa te integrezi ritmurilor cosmice, datului natural. In regim car-tezian, termenul preia sensuri imperative, care te someaza sa iesi din „datul natural', sa cauti extraordinarul, sa „somezi istoria', sa experimentezi inainte de toate. Cu intelesul „experimentalist' al existentei pare a se incheia si ciclul cartezian al termenului.

♦ Se poate desigur urma si linia care schiteaza miscarea pur teoretica a termenului, de-a lungul careia se orinduiesc mediile pur intelectuale, scolile si teoriile. Astfel, in secolul al XVIII-lea, secolul luminilor, se fixeaza termenului un inteles oarecum intelectualist, de „educare a spiritului' (prin exercitii specializate care sa cuprinda toti copiii; de aici se impune ideea „scolaritatii' pentru toti copiii, fara exceptie). In secolul al XlX-lea, o data cu marile scoli de antropologie, termenul este supus unor operatiuni de standardizare. Pentru E. F. Tylor (1871) termenul de c. desemneaza „ansamblul complex al cunostintelor, credintelor religioase, al artei, moralei, obiceiurilor, si al tuturor celorlalte capacitati si obisnuinte pe care le dobindeste omul ca membru al societatii'.

Intr-o alta zona - cea americana - sensul termenului se arata mult mai legat de domeniul dezvoltarii materiale si tehnice, de tehnicile de transmitere a mostenirii sociale etc. Aceasta este conceptia care a fundamentat modelul organizarii muzeelor americane (de la cel de istorie a Statelor Unite de la Washington si pina la cel de istorie naturala de la New York). Cu scolile etnologiste triumfa conceptia care asimileaza c. „modurilor de viata ale unui popor', relativ stabile, dobindite si transmise de la o generatie la alta, transmisiune in care c. este supusa unor schimbari continui, fixate prin mecanismul „conditionarii' (mecanisme subconstiente) si nu pur si simplu prin „constientizare'.

Scolile moderne par a fi centrate, in definirea termenului, pe modurile de comunicare, pe „comunitatile disciplinare' ale „producatorilor' specializati ai c. (oameni de stiinta, artisti, literati etc.) si deci pe o clasificare a valorilor, „vehiculelor' culturale si a „obiectelor simbolice' impartasite de o societate. Cu specializarea morfologica a cunoasterii c., inaugurata in cadrul curentului mare al romantismului, se dezvolta o atitudine de receptare diferentiata a „elementelor' unei c.: mituri, notiuni, idei, imagini, modele, teme, configuratii, raspindite in arii determinate, impartasite de anumite parti (straturi) ale populatiei, ceea ce a permis clasificari noi ale c.: c. religioasa, stiintifica, artistica, c. populara sau de „elita', „savanta', etc. In fine, studiul canalelor de comunicare, a raportului nou creat de mijloacele moderne de comunicare, intre c. si orase, a impus noi diviziuni terminologice: „c. de masa', „publicuri' (culturale).

Cu structuralismul asistam la o biruinta a regimului cartezian al termenului in stiintele c. Acesta este punctul suprem si pragul unei crize epistemologice care deja reclama o ampla si fundamentala reconstructie a stiintelor c. Este de remarcat ca dictionarele fixeaza termenul la confluenta celor doua mari arii metropolitane ale c. europene: franco-britanica si germano-americana. Putem consemna deci patru cimpuri semantice majore ale termenului fiecare dintre acestea exercitind presiuni asupra dictionarelor, cimpul american, german, britanic si francez. Stiintele socio-culturale nationale s-au dezvoltat intr-un asemenea cadru de presiuni semantice si comunitare, astfel ca efortul acestora spre sinteza a creat si noi sanse pentru inovatie conceptuala in „periferiile' metropolelor.

Astfel, preocuparile pentru tipologii nationale au inceput in Germania (mai ales dupa impulsul „epocii bismarkiene'), America, Anglia, dar cel dintii care a propus marea paradigma a „sociologiei natiunii' a fost romanul D. Gusti. Asa cum arata Kroeber si Klukhohn, utilizarea termenului de c. spre a desemna un fenomen sociocultural este opera stiintei sociale germane (la sfirsitul secolului al XVIII-lea si jumatatea celui urmator), dupa cum utilizarea in stiinta a termenilor de „societate', „sociologie', „social' este opera stiintei sociale franceze incepind cu Saint-Simon si Auguste Comte (Culture A Critical Review of Concepts and Definitions, Harvard University, Peabody Museum of American Archeology and Ethnology: 47, 1952). In 1871, Tylor foloseste, in Primitive Culture, sensul german, dar Spencer (The Principles of Sociology) va folosi sensul francez, care defineste c. prin referentialul „structurii sociale'. Asa cum arata Marvin Harris, termenii „societate', c. si, episodic, cel de „etnologie', isi disputa preeminenta in stiintele omului (antropologie si sociologie), intrucit Boas, Lowie, Kroeber, de pilda, erau americani germani, stiinta socio-cutturala americana va prelua terminologia germana astfel ca stiinta c. va domina cercetarea societatii. La rindul lor, englezii vor respinge terminologia germana restabilind suprematia termenului de „social' si „societate'.



Asimilarea termenului de c. cu cel de „structura sociala' este vizibila la un sociolog ca Durkheim, pentru care tipul de c. este dat chiar de tipul „solidaritatii sociale'. In acceptia sa exista doua tipuri culturale corespunzatoare celor doua forme de solidaritate sociala (care sint tipuri de structuri sociale): „mecanica' si „organica'. „Viata sociala', in aceasta acceptiune, nu este nimic altceva decit „suma mediilor morale care inconjoara individul'. Acestea sint alcatuite evident din „idei' cu valoare „regulativa' si, deci, de esenta normativa. C., in aceasta acceptie, este tocmai ansamblul „regulilor sau «gramatica» vietii sociale'.

Stiinta c., intr-o atare viziune, nu mai sta separata de stiinta societatii de vreme ce structura sociala desemneaza ca si c.: scopurile, normele, drepturile si obligatiile, codurile morale si „comportamentale' orientate de valori si reguli. R. Firth a sintetizat aceasta viziune subliniind cum anume „ indivizii simt unitatea lor si isi vad interesele comune prin intermediul simbolurilor, in forma miturilor, a ritualului, a persoanelor si locurilor sacre; atasamentul lor la simboluri fiind acela care da societatii coeziune,si persistenta, valorile exprimate in acele simboluri fiind comune intregii societati', capatind deci expresie „afirmatiilor psihologice',

C. are, aici, inteles de pattern (model) partial formulat in reguli care se disting intre ele ca reguli ale etichetei, moralei si legii (dreptului), (cf. R. Brown, Structure and Function in Primitive Society, 1952). Cu acest interes structural - functionalist pentru aspectul formal al societatii - structura rudeniei, organizarea rituala, regulile, dreptul, structura politica - se pierde distinctia dintre c. si structura sociala si se neglijeaza relatia, discrepanta dintre reguli si practici (cf. E. Leach - Social Structure in International Enciclopedi of the Social Sciences, 14, 1968, p. 482-89). Solutia lui Leach de a interpreta aceste reguli ca „reguli generative' (prin analogie cu „gramatica generativa') nu rezolva chestiunea. Wisller distinge trei diviziuni in c.: „trasaturi materiale', „activitati sociale', „idei', iar R. Linton opereaza o distinctie intre „c. ideala' si „c. reala' tocmai pentru a deosebi intre ceea ce spun oamenii ca trebuie sa faca (si ca sint) si ceea ce fac ei efectiv (si ce sint in realitate). Mediile pur intelectuale, comunitatile disciplinare din care se alcatuieste „republica savanta' cosmopolita a stiintei, au invadat uzantele cotidiene ale termenului de c. si oarecum au provocat criza utilizarilor sale, astfel ca acest termen are astazi o situatie oarecum paradoxala: extrem de discutat in comunitatile savante, el este aproape ignorat in mediile vietii obisnuite, de fiecare zi.

Termenul acesta a invadat mediul comunicationalal „republicii savante' (F. Tonnies), dar a disparut aproape din mediul comunicational al omului obisnuit. El este un termen al limbii stiintifice, nu insa si al limbii vorbite, al limbajului viu, popular. Limbajul culturologiei, al stiintei c. este tot atit de indepartat de limba vorbita cum era ieri latina mediilor ecleziastice de limbile vernaculare, vorbite de popoare. Aceasta ne face sa ne intrebam daca aceste „stiinte' (limbaje savante) nu sint deja o „limba moarta', din care s-a retras viata. Un atare paradox ne indeamna la prudenta. Teoriile savante se hranesc mai mult unele din altele si mult prea putin din mediul real al vietii. Sa fie acesta semnul unui agnosticism consacrat pe calea stiintelor academice? Dar chiar aceasta situatie paradoxala a conceptului de c. ne arata ca sintem deja confruntati cu o criza a stiintelor








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 544
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site