Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Charisma - la granita dintre discipline

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROFILUL MANAGEMENTULUI SUFLETESC
POLITICI PUBLICE PENTRU ROMI
Analiza evenimentelor biografice in cadrul sistemelor sociale in context spatio-temporal
INSTITUTIE TOTALA
SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE
CALITATEA VIETII – TEST GRILA
DIASPORA ROMANA
CONSTANTA SI FLEXIBILITATE IN ATITUDINEA FATA DE VALORI
ANTROPOLOGIE CULTURALA
CONFORMITATE SI INFLUENTA SOCIALA


Charisma



Cuprins

Introducere  / 5

Capitolul 1

Noua comunicare  / 8

1.1  Lumea in care traim  / 8

1.2  Mass-media si charisma  / 11

1.3  Efectele mass-media  / 14

Capitolul 2

Charisma la granita dintre discipline  /17

2.1 Carisma sau charisma?  / 17

2.2 Rude, prieteni, cunostinte  / 18

2.3 Teorii ale charismei  / 19

2.4 Liderul charismatic  / 22

Capitolul 3

Charisma buna versus charisma ne-buna  / 29

3.1 Charisma buna. Iisus  / 29

3.2 Charisma ne-buna  / 32

3.3 „Multimea este ca o nevasta proasta”  / 34

Capitolul 4

Caracteristicile unei persoane charismatice

sau cum recunoastem o persoana charismatica  / 39 

4.1 Mustata, Palaria, Papionul, Pipa si Barba  / 39

4.2 Gesturi, atitudini, abilitati  / 43

4.3 Exercitiul suprem al charismei – a vorbi in public  / 45

Studiu de caz – Charisma marcii  / 48

Concluzii  / 53

Lista bibliografica  / 54

Anexe

Anexa A – Prima dezbatere televizata dintre Nixon si Kennedy

Anexa B – Elemente ale aspectului fizic definitorii pentru persoane charismatice

Anexa C – Logo dincolo de marca - adidas

Anexa D – Lista profesiunilor papusilor Barbie vandute pana in acest moment

 


Introducere

Ideea de a realiza o lucrare de disertatie cu acest subiect nu mi-a venit doar datorita faptului ca am regasit aceasta tema pe lista de propuneri a profesorului coordonator, dar si pentru ca este o veche dragoste de-a mea: am vrut sa fac si teza de licenta pe aceeasi tema, dar avantul caracteristic acelor ani m-a ghidat catre alte domenii, deoarece era un moment in care ma fascina creatia publicitara, pe care am ales-o in detrimentul acestui subiect. Dar, mai bine mai tarziu decat niciodata.

Se vorbeste prea mult despre charisma. Prea mult sau insuficient? Conform teoriilor formei fara fond, a vorbi mult despre un subiect nu inseamna a vorbi cu substanta. Nu am pretentia, si vreau sa clarific acest lucru de la inceput, de a putea lamuri in aceste pagini toate problemele legate de charisma. De fapt scopul meu este sa ridic noi intrebari, astfel incat izvorul cercetarii sa nu sece niciodata. Din pacate, majoritatea cazurilor in care se foloseste termenul sunt legate de violente brutale si de personaje nefaste precum Hitler. Iata un singur exemplu, al celui mai de temut criminal american, Charlie Manson.  

Manson si asa-numita safamilie' au creat valuri de groaza in intreaga Californie, stat care nu este tocmai neobisnuit cu crimele bizare si criminalii in serie[1]. Acele valuri de groaza aveau sa se raspandeasca, curand dupa aceea, in toata lumea.              Fost puscarias fara nici o perspectiva, Manson isi domina discipolii de aceeasi calitate cu un amestec de filosofie biblica denaturata si texte ale formatiei Beatles, tendentios interpretate. Acestea, combinate cu atractia sexuala si magnetismul pe care il exercita asupra membrilor de sex femeiesc ai „familiei' sale, au asigurat controlul fizic si spiritual complet al lui Manson asupra grupului.

Primele crime despre care s-a aflat in mass-media au avut loc in vara anului 1969, pe cand „familia' ocupa o ferma parasita, utilizata pentru filmari cinematografice. Aici, Manson si-a organizat „Armada de uscat', o flota de transportoare blindate pentru teren nisipos, care urmau sa-i protejeze pe membrii gospodariei sale pe durata a ceea ce el numea „Helter Skelter'[2].

Este caracteristic pentru educatia lacu­nara a lui Manson, faptul ca, pentru el, „Helter Skelter' era o simpla interpretare eronata a cuvintelor unui cantec scris de Beatles – nu stia ca denumirea se referea la caluseii din iarmaroc. Charlie hotarase deja ca un alt cantec, mai vechi, al celor patru celebritati, Blackbird - „Mierla' - (literal - „pasarea neagra') - reprezinta o chemare pentru toti negrii din America la rascoala impo- triva albilor, iar acum era de parere ca sosise momentul sa inceapa Holocaustul, ceea ce ar fi dus la anihilarea reciproca a raselor si ar fi permis „familiei” sa preia controlul total. Prin 1969, acest barbat charismatic si schimbator ca un cameleon era punctul central al unui grup de admiratori; cat despre noul Mesia pe care il reprezenta Charlie pentru ea, „familia” ar fi facut orice - chiar si o serie de crime. De-a lungul intregului an care a urmat, ei aveau sa actioneze la indemnul furiei oarbe si sociopatice a lui Manson, impotriva autoritatilor si a intregii omeniri.

Charles Manson ar fi putut fi eliberat conditionat de destula vreme: incarcerat la San Quentin, el face cate o cerere de eliberare ori de cate ori are aceasta posibilitate, folosindu-si sinistra forta de persuasiune psihologica, pentru a convinge autoritatile care raspund de eliberarea conditionata ca e perfect normal si ca nu au de ce sa se teama. Este, totusi, putin probabil ca barbatul definit candva drept cel mai periculos om din America sa fie eliberat vreodata.

            Este evident, din cele povestite mai sus, ca forta persuasiva a unor persoane isi lasa amprenta definitiv in caracterul si actiunile discipolilor. Iata una din ideile de la care pleaca acest studiu si anume aceea ca exista si charisma care poate fi folosita in influentarea oamenilor in mod pozitiv – de aceea am ales exemplul lui Iisus – dar si aceea ca, desi este considerat un har, o calitate cu care omul se naste, poate fi „invatata”. Iata de ce am considerat ca este bine sa se depaseasca granitele cercetarilor in acest domeniu realizate pana acum si am propus descoperirea puterii charismatice a anumitor marci.

            Drumul este lung si anevoios, dar orice poteca batuta este un pas inainte.


Capitolul 1

Noua comunicare

1.1.  Lumea in care traim

Secolul XXI va fi al comunicarii sau nu va fi deloc este deja o afirmatie depasita. Acum cativa ani, in momentul in care se vorbea despre comunicare, lucrurile erau stabilite, frumos ordonate, in anumite granite, modele, scheme. Iar in privinta mijloacelor de comunicare, diversitatea nici nu gandea nivelul la care s-a ajuns in zilele noastre. Deja radioul este piesa de muzeu, iar televiziunea aspira puternic la acest statut.

Vorbim de media care se nasc pe masura ce scriu aceste randuri, de viteze ce nu pot fi atinse si de cantitati impresionante de informatie. Se speculeaza deja aparitia unei noi specii: robosapiens, astfel incat ne intrebam nu de putine ori: „Incotro?” si „oare va face fata structura noastra mentala valului de schimbari?”

Din pacate, de cele mai multe ori, evolutia pare sa capete conturul unei in-volutii. Lupul isi schmba parul, dar naravul ba, asa ca avem de-a face cu noi mijloace pe vechi structuri. Neschimbata ramane setea cu care oamenii consuma spectacolele mortii oferite de circuitele de viteza, umpland paginile ziarelor si revistelor cu prim-planuri de trupuri zdrobite, ascunse timid de televiziune prin imagini din care totusi curg suvoaie de sange. Marshall McLuhan spunea ca exista „o foame metafizica de a experimenta totul prin prisma sexualitatii, de a smulge inima misterului, ca sa te bucuri de un superfior.”[3]

Pentru a sustine afirmatia conform careia, desi mijloacele se schimba, subiectele si scopurile raman de cele mai multe ori aceleasi, iata un exemplu citat din acelasi autor, al unui fapt care s-a petrecut in secolul trecut. La 5 ianuarie 1948, Life a prezentat o fotografie de dimensiuni mari, cu textul explicativ „Zece secunde inaintea mortii”. O femeie din Chicago a chemat ziaristii si le-a spus ca are de gand sa se sinucida. Un fotograf s-a grabit sa ajunga in apartamentul ei si a facut un instantaneu. Imediat dupa ce a reusit sa imortalizeze acel chip torturat, femeia s-a strecurat pe langa fotograf si a sarit pe geam.[4]

            De fapt este vorba de a oferi emotii din ce in ce mai puternice, situatii in care este evident rolul tehnologiei moderne. Chiar si persoanele charismatice isi maresc aceasta calitate datorita mass media. Sa nu uitam in acest sens, rolul jucat de radio BBC in discursurile lui Winston Churchill din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, subiect de care vom mai aminti pe parcurs. Este aproape imposibil sa trasam granita intre mass media pentru informare si mass media pentru senzational.

Capitularea Japoniei din august 1945, care a pus capat luptelor celui de-al doilea Razboi Mondial, a folosit ca mijloc de comunicare tot radioul.  Pe 10 august 1945, dupa invadarea Manciuriei de catre Uniunea Sovietica si bombardamentele atomice de la Hirosima si Nagasaki, liderii japonezi au decis in timpul unei conferinte imperiale sa accepte in principiu termenii capitularii neconditionate asa cum fusesera ei stabiliti de Aliati prin asa numita „Declaratie de la Potsdam”. Au trebuit sa mai treaca insa cateva zile cu lupte in spatele usilor inchise, inclusiv cu o tentativa de lovitura de stat, pana cand imparatul Hirohito s-a adresat natiunii prin intermediul radioului, anuntand pe 15 august acceptarea conditiilor impuse de Aliati.

Ceea ce este lamentabil este faptul ca mass media isi folosesc de foarte multe ori puterea charismatica pentru a dezinforma, functia de informare definita in raportul UNESCO[5] si care ocupa primul loc intre cele cinci fiind, dupa parerea mea, istorie.

Consumul zilnic de informatie cu diferentele cantitative si calitative de la un individ la altul, de la o comunitate nationala la alta, reprezinta o obisnuinta, o necesitate de la sine inteleasa si a carei ignorare genereaza inevitabil frustrare, nemultumire.
Presa, radioul, televiziunea si mai nou Internetul sunt canale prin care se influenteaza, orienteaza si dirijeaza opinia publica, interesele, motivatiile oamenilor, constiintele lor, independent de granitele propriilor vointe si simturi, iar oamenii sunt tot mai dependenti de aceasta retea globala pentru a fi la curent cu ceea ce se intampla in lume. De aceea ne bazam pe credibilitatea mijloacelor de comunicare in masa.

Avantajele pe care le ofera mass-media inseamna, din pacate, tot atatea puncte slabe, iar dependenta tot mai mare a omului de ceea ce ii ofera acestea reprezinta o ocazie propice si pentru dezinformare. Iar prin aceasta este posibil sa fie schimbate atitudinile, convingerile, trairile si comportamentul oamenilor fara a apela la mijloace violente; in acest sens putem vorbi de charisma mass-media, caci daca ar fi sa analizam studiile, sondajele, am putea observa ca fiecare mijloc de comunicare are proprii disciploi. Din pacate, de multe ori, metodele prin care mass-media aleg sa isi perpetueze si, de ce nu, legitimeze, puterea de influentare, nu sunt cele mai ortodoxe.

Notiunea de dezinformare poate fi echivalata cu „minciuna” sau orice “informatie falsa”, daca analizam termenul in sens larg, sau poate fi delimitata mai strict. In masura in care ideea de influentare a opiniei publice ii este inerenta, dezinformarea se apropie de alte trei tehnici de manipulare a informatiei – intoxicarea, propaganda si publicitatea – dar pastreaza fata de acestea diferente, avand un domeniu specific.

Spre deosebire de publicitate, care incearca atragerea opiniei publice, in vederea declansarii unei actiuni de achizitie, a unui schimb de parti, dezinformarea ascunde sub o falsa aparenta de obiectivitate dorinta sa de a obtine un profit unilateral.
Principala deosebire intre dezinformare si propaganda este aceea ca aceasta din urma se prezinta cu fata descoperita, fara a avea intentii ascunse. Chiar si in cazul in care foloseste ca mijloace neadevarurile, o face in slujba unui scop asupra caruia nu are nimic de ascuns – scopul scuza, la urma urmei mijloacele -  in timp ce dezinformarea este mult mai discreta, scopul ei final fiind foarte greu perceptibil, cel putin in timpul desfasurarii campaniei de dezinformare.

            Avantajele televiziunii sunt rapiditatea cu care poate reactiona la situatii noi sau schimbatoare, faptul ca nu este necesar ca cei care o urmaresc sa aiba un nivel ridicat de cultura si faptul ca orice societate este capabila sa asimileze mesajul transmis printr-un program de televiziune. Dar, odata cu extinderea impactului televiziunii asupra opiniei publice si a cresterii rolului sau in societate, au luat proportii si posibilitatile de denaturare si de trucare a imaginilor, de folosire a lor in alte scopuri decat cele cunoscute pana acum. Iata de ce puterea de seductie a unor personalitati poate fi marita prin intermediul acestui mijloc de comunicare, sau, mai bine spus, poate fi chiar creata uneori.

            Vorbim inca de televiziune ca principal mijloc de comunicare si in acest secol, suprematia acesteia neputand fi depasita de noile media, cel putin nu in curand. Puterea argumentului oferit de televiziune – “am vazut cu ochii mei” – subjuga masele si le transforma foarte repede in sclavi ai imaginii pentru care continutul nu are atat de multa importanta – ca sa nu spunem ca nu are deloc!

            Vina este a lumii in care traim. Un secol de haos si de neincredere, in care zilnic sunt lansate semnale de alarma, din care nu intelegem ca trebuie sa salvam ce a mai ramas din acest petec de civilizatie. O lume aflata la sfarsitul unei crize si la inceputul uneia noi. O lume tocmai buna pentru aparitia unor noi lideri charismatici.

1.2.  Mass media si charisma

Daca trebuie sa analizam relatia dintre mass media si charisma, cele mai puternice figuri sunt cele ale oamenilor politici, dat fiind faptul ca sunt si cele mai dese prezente in viata noastra zilnica. Iar daca vorbim de charisma politica, America ocupa un loc de frunte in acest sens, nume ca Franklin Roosevelt, Ronald Reagan, Bill Clinton sau John Kennedy transmitandu-ne multe din acest punct de vedere.

Succesul pe care John Kennedy l-a obtinut in alegerile din 1960, in fata adversarului sau, Richard Nixon, a pornit, in mare parte, chiar de la prima dezbatere televizata a celor doi[6], din data de 26 septembrie 1960.

Multe aspecte ale acestei dezbateri se bazeaza pe puterea de seductie si pe imaginea de erou de film a lui Kennedy, care degaja optimism si personalitate. Nixon a pierdut batalia nu numai din aceste cauze, dar si datorita faptului ca discursul sau era lipsit de umor, de relatari amuzante, de lucruri care sa dovedeasca afectiune de vreun fel. Era un discurs plin de forta si incredere, fara a stipula si latura sensibila a populatiei, fara a le oferi iluzia unei apropieri. De altfel, diferenta dintre cei doi a fost foarte mica[7], tocmai de aceea charisma lui Kennedy a fost hotaratoare. Afirmatia care incheie prima interventie a lui Kennedy din acea zi  - vezi anexa A – este „Cred ca a venit momentul ca America sa se puna din nou in miscare”, spre deosebire de afirmatia lui Nixon „Stiu ca senatorul Kennedy se preocupa de aceleasi probleme de care ma preocup si eu, dar dezacordul nostru nu se bazeaza pe scopurile Americii, ci pe mijloacele folosite pentru a atinge aceste scopuri.” Diferenta de discurs clara: Kennedy se adreseaza direct poporului, vorbind pe limba lui, vanzand speranta, nu certitudini, in timp ce Nixon este mai rezervat, lucru care il face sa piarda din voturile alegatorilor. Cu toate acestea, charisma nu este intotdeauna o conditie suficienta si necesara in procesul electoral, dovada sta faptul ca Nixon a castigat ulterior alegerile din 1968 si din 1972, la diferente mai mari fata de cea cu care pireduse in fata lui Kennedy.

Cuvintele sunt un element important al abilitatilor de comunicare, dar in era televiziunii nu poti fi charismatic decat daca „iti pui fata in slujba publicului”. Charisma nu este doar un produs al aparentei, al alegerii cuvintelor, nici macar al stabilirii unor obiective indraznete. A capta atentia presei, a televiziunii in special, deci a fi charismatic in zona comunicarii si a comunicatiei, depinde de „politicile politice ale politicianului”. Asa cum se va vedea si in capitolele urmatoare, daca ne referim la puterea de fidelizare a mass media, charisma nu este intotdeauna un lucru bun. Doar a fi bun in mobilizarea discipolilor nu spune nimic despre nobletea scopurilor. Hilter este un bun exemplu al partii negre a charismei: daca valorile unei persoane sunt distructive, bolnave, efectul lor negativ creste odata cu puterea charismei. Alt exemplu in acest sens, mai aproape de timpurile noastre, este Osama bin Laden. Astfel de lideri stiu cum sa isi castige publicul, cum sa si-i apropie pe indivizi: felul in care vorbesc este foarte increzator, promitator, articulat.

Asadar, la bine sau la rau, charisma are aceleasi efecte, carora televiziunea le ofera credibilitate neindoielnica.

Sociologii dupa Weber au sugerat, asa cum vom mai afirma pe parcursul lucrarii, ca oportunitatea aparitiei unui lider charismatic creste in momentul declansarii unei crize. Intr-un articol din aprilie 2004[8], cercetatorii au descoperit in urma unei analize, ca discursurile presedintelui Bush au devenit mai charismatice dupa 11 septembrie, in acelasi timp in care portretul sau, reflectat de mass media, si-a schimbat liniile de pana atunci, castigand popularitate.

Rolul jucat de ruda mai batrana a televiziunii, radioul, in amplificarea puterii de seductie a unor personalitati, este si el de necontestat pentru timpul respectiv. Parerea mea este ca valoarea unei charisme este cu atat mai mare cu cat persoana respectiva nu beneficiaza de avantajele oferite de televiziune – imagine – sau nu isi creioneaza puterea de atractie pe aspectul fizic.

„Nu am nimic sa va ofer decat sange, noroi, lacrimi si sudoare. Avem in fata noastra un chin din cele mai dureroase. Ne asteapta multe luni de lupta si suferinta. Ma intrebati care este politica noastra? Nu pot spune decat ca este aceea de a ataca razboiul pe mare, in aer, pe pamant, cu toata forta si puterea pe care ni le-a Dumnezeu. Sa castigam razboiul cu aceasta tiranie monstruoasa, catalog lamentabil al crimelor umane. Aceasta este politica noastra. Va intrebati care este scopul nostru? Pot raspunde cu un singur cuvant: victoria, victoria cu orice pret, victoria in ciuda terorii, victoria, indiferent de cat de lung si de greu ar fi drumul; pentru ca fara victorie nu exista supravietuire.” [9] Este un fragment din primul discurs al lui Winston Churchill, ca prim ministru, din 13 mai 1940, prezentat in fata Camerei Comunelor, ulterior fiind transmis radiofonic. Discursurile sale au fost unul din elementele cheie ale mobilizarii armatei britanice in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Puterea cuvintelor a fost combinata cu rezonanta glasului sobru al lui Churchill, cu inflexiunile vocii si pauzele care ofereau intotdeauna timpul necesar pentru a analiza cele spuse pana atunci. Din pacate, dat fiind faptul ca avem de-a face cu o lucrare scrisa, nu am mijloacele necesare recrearii starii de spirit pe care aceste discursuri o ofereau si, de ce nu, inca o ofera.

1.3.  Efectele mass media

          Peste 1.000 de titluri de cercetari stiintifice, validate epistemic, releva relatia dintre programele mass-media (indeosebi televiziunea) si comportament. De asemenea, multiple cazuri reale de comportament deviant (mai ales la minori si mai ales in scoli) scot in evidenta aceasta relatie. Multe studii pun accentul pe numarul de scene violente vizionate de tineri in raport cu timpul de vizionare sau varsta, iar guvernele au intrat in posesia unor multiple rapoarte pe aceasta tema. In acest context, charismatice pentru tineri devin vedetele, al caror comportament il imita si care nu le ofera decat modele superficiale, lucru de care nu isi dau seama deloc sau mult prea tarziu.  Promoveaza televiziunea un 'cult al violentei'? Multiplica ea riscul de violenta?

Studiile efectuate asupra atentiei releva ca aceasta este captata cu precadere de catre scenele de violenta, mai ales la baieti, si ca aceasta captare poate orienta unidirectional comportamentul lor. Subintelegerea mesajelor duce la credinta si convingerea ca ceea ce se vede este si real.

Televiziunea influenteaza, in mod inevitabil, prin limbajul utilizat, prin scaderea abilitatii de a citi, precum si a invatarii academice.  Uzul si abuzul de televizor interfereaza negativ cu achizitiile scolare deoarece cantitatea de efort mental investita in programele de televiziune este mai mica decat cea depusa in scoala. Privitor la emotii si comportament, s-a constatat ca televiziunea creste agresivitatea si scade comportamentul prosocial,  consecutiv provocarii si frustrarii, mai ales la copii si mai ales pe termen scurt, dar chiar si pe termen lung. Televiziunea dezvolta imitatia si trecerea la acte ce devin voluntare, ca adevarate modele de comportament, astfel ca imaginile vazute, mai ales la copii, le formeaza acestora sensibilitatea si spiritul intr-o anumita directie nociva. [10]

Nu sunt deloc neglijabile noile mijloace de comunicare, cum ar fi Internetul sau blogul. Avantajele si dezavantajele acestora sunt similare cu cele ale altor media prezentate, insa raspunsuri categorice sunt greu de dat in acest moment. Cercetarile sunt inca in curs de realizare, iar efectele imediate ale noilor media sunt mai degraba pozitive.

Daca vom putea vorbi despre charisma Internetului ramane de vazut. Ceea ce este sigur este ca Internetul devine, destul de rapid, principalul mijloc de informare.



Capitolul 2



Charisma[11] la granita dintre discipline

2.1.Carisma sau charisma?

Multe discipline ar fi mandre sa isi asume paternitatea acestui termen, impreuna cu implicatiile sale. Adevarul, ca intotdeauna, este la mijloc. Ceea ce este cert este ca vehicularea cuvantului in spatiul public se face din ce in ce mai des. Se merge atat de departe incat s-a ajuns si la denumirea unui centru comercial, a unui soft, a unei pensiuni, a unui model de masina s.a.m.d. Ba chiar in anul 1979, pe albumul „Dinasty” al formatiei Kiss, apare un catec intitulat „Carisma”. Este cuvantul charisma un cuvant charismatic?

Sa incercam mai intai sa il intelegem. Cuvantul charisma, din grecescul χάρισμα (kharisma), s-ar traduce prin “dar” sau “favor divin” si se refera la o calitate destul de rar intalnita la anumite personalitati, aceea de a exercita asupra celorlalti un puternic magnetism, combinat de cele mai multe ori cu tehnici de persuasiune si cu abilitati de comunicare sofisticate. Incercarea de a da o definitie exacta termenului probabil ca ar esua lamentabil, mai ales datorita lipsei unui set de criterii referitoare la aceasta problema; iata de ce, de multe ori, termenul este folosit pentru a descrie puteri supranaturale de a-i conduce, inspira sau influenta pe ceilalti. Se refera mai ales la acele persoane care reusesc cu usurinta sa atraga atentia si admiratia celor din jur, determinandu-i uneori sa faca lucruri in numele acestui magnetism. Iata de ce uneori charisma are conotatii negative. In ciuda emotiilor profunde pe care le produc celorlati, persoanele charismatice creeaza o atmosfera de calm, incredere, dominanta, autenticitate si concentrare, si aproape intotdeauna sunt dotati cu abilitati oratorice excelente. Iata unul din argumentele ideei ca aceasta calitate, daca nu este un har innascut, ar putea fi “invatata”, chiar daca originea cuvantului duce clar la ideea de divinitate, unde mana omeneasca nu prea are cum sa intervina. Unii sunt de parere ca poate fi predata sau invatata, dar numai cu ajutorul hipnozei. Altii cred ca este un har innascut si nimic mai mult, asadar nu poate fi dobandita prin intermediul unei pregatiri teoretice si practice. 

2.2. Rude, prieteni, cunostinte

Darshana sau Darshan este un termen sanscrit derivat de la „drs” – a vedea – cu sensul de revelatie divina. Darshana se primeste de obicei prin intermediul unei persoane sfinte, cum ar fi un guru. In sensul de a vedea cu reverenta si devotiune, termenul s-ar traduce prin epifanie, si se poate referi  fie la viziunea unui sfant fie la a fi in prezenta unuia. Asa cum am afirmat, literal el inseamna „a vedea”. Deriva din radacina verbala drs-„a vedea”, si este legat de drasta-„vizionar”. Darshana este procesul vederii. Prin urmare, Yoga Darshana inseamna „procesul vederii prin yoga”, dar nu in sensul vederii cu ochii sau cu orice alt simt destinat lumii exterioare. Inseamna a vedea ceva dincolo de simturi si dincolo de minte. Este procesul vederii cand ochii si celelalte simturi sunt inchise si mintea se afla sub un control absolut. Yoga Darshana este o metoda de perceptie superioara; astfel este un mijloc de „a vedea invizibilul” sau „de a vedea prin intuitie spirituala”, similar puterii pe care o confera charisma. Scrierea e privita ca fiind cel mai precis si stiintific text despre yoga care a fost alcatuit vreodata.

Notiunea se regaseste si sub alte forme, derivand din sanscrita, si avand sensul de „viziune”. Conform Dictionarului de teosofie, esoterism, metafizica si masonerie, notiunea semnifica: o demonstratie sau o invatatura sau un sistem sau un punct de vedere al filosofiei hinduse. Darshana este numele generic al celor „Sase sisteme” filosofice, denumite si Shad-Darshana.[12]

Barakah sau Baraka, este un termen arab care inseamna binecuvantare sau intelepciune spirituala transmisa de Allah oricarei creaturi doreste. Pentru a aduce cat mai multa Baraka in viata lui, un musulman trebuie sa ramana aproape de Allah prin indeplinirea obligatiilor fata de Acesta (intr-ajutorare, rugaciune, ascultarea poruncilor etc). De asemenea ar trebuie sa dezvolte o relatie stransa cu Dumnezeu, prin cunoasterea Lui, amintirea sau chemarea Lui ori de cate ori are nevoie, prin invocatii si rugaciune. Musulmanii cred ca prin sincera invocare a lui Dumnezeu, Barakah poate fi adus in vietile lor de catre Acesta, ceea ce presupune o viata mai usoara, mai vesela si mai plina de binecuvantare. Pentru musulmani, acest termen de fapt reprezinta a face imposibilul posibil si se refera la rezultatele favorabile ale oricarei actiuni cu binecuvantarea lui Allah. In franceza contemporana cuvantul este sinonim pentru noroc, o persoana dotata cu Barakah se spune ca poate iesi cu succes din situatii limita[13].

2.3. Teorii ale charismei

Asa cum s-a putut observa din subcapitolele de mai sus, termenul a fost preluat ulterior de biserica. Aplicarea lui la contextul de conducere a survenit mult mai tarziu, datorita sociologului german Max Weber, principalul ei teoretician, care a dezvoltat trei tipuri ideale pentru a descrie fortele autoritatii intr-o societate: dominatia traditionala, dominatia rational-legala si cea charismatica, de care ne vom ocupa in subcapitolele urmatoare.

Prin termenul de charisma, Weber intelege calitatea aparent extraordinara a unei persoane, in virtutea careia este considerat posesor de forte supranaturale sau supraumane – cel putin, in afara normalului si neaccesibile oricui – sau ca trimisi ai lui Dumnezeu si, in consecinta, sefi, capetenii, lideri[14]. Validitatea charismei se decide prin recunoasterea, ivita din daruirea revelatiei, din reverenta in fata eroului, din increderea in sef de catre subalterni sau de catre cei dominati, desi acest termen mi se pare destul de radical. Ce este interesant este faptul ca adevarata charisma se recunoaste prin faptul ca acele persoane chemate isi urmeaza liderul din datorie, bazata pe o daruire personala nascuta din entuziasm, saracie sau deznadejde.

Cadrul administrativ al dominatiei charismatice nu este de factura birocratica. Nu exista cariera, ascensiune sau ierarhie, precum nu se pune problema vreunei retributii de ordin material. Nu exista vreun regulament, nici precepte juridice abstracte, nici aplicarea rationala a dreptului orientat de catre acestia; decisive sunt creatiile de drept, dupa caz.

Conform lui Weber, charisma pura este straina economiei, ceea ce nu implica renuntarea la proprietate, la castig, cum se intampla cu profetii. Liderul charismatic, asa cum se va vedea si din modelul Conger-Kanugo, dispretuieste formele cotidiene, obisnuite, de obtinere a mijloacelor economice, cautand, in permanenta, metode neconventionale pentru a reusi.

In forma sa neprihanita, dominatia charismatica are un caracter extraordinar, convertindu-se intr-o relatie durabila, precum gruparile de credinciosi, de adepti, de discipoli, si schimbandu-si caracterul, fiind necesare legalizarea si traditionalizarea acesteia. Interesele care duc la aceste transformari determina momentul culminant cand apare problema succesiunii: deoarece charisma este o insusire de neimitat si nu se mosteneste, presiunile celor interesati sunt tensionate si este nevoie de metode speciale, cum ar fi desemnarea unui lider charismatic prin existenta anumitor semnale care ii asigura infailibilul, tragerea la sorti sau revelatia, desemnarea de catre liderul charismatic original sau de catre discipoli, ideea care considera charisma drept o calitate a sangelui, asa-numita charisma ereditara s.a.[15]

Asa cum afirma R.Bendix, „diferitele metode conserva unicul element care il distinge pe liderul charismatic de toate celelalte tipuri de dominare: exercitiul autoritatii este esential legat de o persoana concreta si de calitatile care il deosebesc”.[16]

In conceptia lui Weber, cele trei tipuri ale dominatiilor mai sus mentionate apar foarte rar ca tipuri pure. Dominatiile absolut charismatice sunt asadar neobisnuite, existand totusi in istorie si astfel de exemple (Napoleon I), ceea ce intareste ideea majoritatii sociologilor care considera ca tiparele weberiene de dominatie au statut ideal.

Mai tarziu, sociologii care au studiat fenomenul nu au fost de acord cu Weber in doua aspecte importante ale studiului sau. In primul rand, ei nu considerau ca liderul charismatic este neaparat o personalitate extraordinara. In al doilea rand, ei nu considerau charisma ca o simpla calitate, ci, mai degraba, ca un efect al unei multitudini de cauze, care combinau abilitatile, comportamentul, reprezentatiile s.a. Plecand de la aceasta a doua afirmatie, unii cercetatori defineau charisma in termenii reali ai comportamentului liderului. Weber insusi explica atribuirea charismei la anumite personalitati politice si religioase ca o derivata a anumitor abilitati si calitati anterior demonstrate de acestea, calitati denumite mai tarziu categorii ale abilitatilor charismatice[17]. Conform unor autori, o abilitate charismatica este de fapt o demonstratie a unui nivel inalt al persoanei de a juca dupa regulile arenei. O astfel de abilitate ii ajuta pe politicieni,

Weber scoate in evidenta de asemenea un alt tip de charisma: cea institutionala sau rutinizata, care se traduce prin distanta institutiei fata de nucleul simbolic al natiunii, reprezentat de valorile centrale ale acesteia. Charisma institutionala este atribuita si membrilor institutiilor, iar puterea sa este o functie a pozitiei ierarhice in institutie.  Aceasta inseamna ca nivelul charismei institutionale atribuit actorului este o suma a centralitatii politice a institutiei la care acesta este conectat si locul politic al sau in institutie. Ca abilitati charismatice, centralitatea si locul politic sunt resurse, respectiv resurse politice, care ii ajuta pe actori in procesul de obtinere a legitimitatii in arena. Asadar, in competitia pentru legitimitate, actorii se bazeaza pe doua seturi generale de resurse, resursele politice mai sus mentionate. Abilitatile charismatice sunt acele abilitati, talente, performante demonstrate care sunt pertinente in arena principala in care activeaza actorul; fiecare arena are cerinte proprii, reguli diferite ale jocului, astfel compozitia abilitatilor charismatice se schimba de la o scena la alta[18].

2.4. Liderul charismatic

Prezenta liderilor charismatici se face remarcata in mai multe domenii ale vietii sociale. De pilda, in cultura organizationala, Williams, Dobson si Walter[19], sintetizand munca altor autori, stabilesc patru categorii de astfel de culturi: cultura orientata spre putere, cultura orientata spre rol, cultura orientata spre sarcina si cultura orientata spre oameni. Prima dintre cele patru, avand drept simbol panza de paianjen, are ca surse ale puterii charisma, controlul resurselor si adeptii. Perspectivele angajatilor sunt limitate, ca si securitatea acestora, datorita faptului ca aveam de-a face cu un mediu instabil marcat puternic de lupta pentru putere.

Trecand in alt domeniu, in Occident, charisma in politica este un lucru mai degraba suspect, suscitand ingrijorare si ducand mai degraba cu gandul la personalitatile charismatice nefaste ale Europei naziste si fasciste. In schimb, in Romania, liderii politici isi doresc sa fie perceputi drept „charismatici“, chiar si atunci cand nu poseda aceasta trasatura. Limba romana, asa cum am aratat in subcapitolul precedent,  acorda o nuanta religioasa difuza acestui termen, de coloratura bizantina, ceea ce sporeste confuzia. Decriptarea mecanismelor autoritatii si a punerii ei in practica constituie una dintre cele mai vechi preocupari ale sociologiei. E. Durkheim si G. Simmel s-au numarat printre primii sociologi interesati de problema autoritatii, considerand-o un veritabil centru al vietii sociale, cu un rol esential in formarea caracterului si personalitatii. Nici unul dintre cei doi nu foloseste insa in mod explicit cuvintul „charisma“. Marea schimbare va fi adusa de Max Weber, asa cum am vazut deja. Nu insist asupra definitei weberiene a termenului, deoarece am abordat  deja subiectul. Voi nuanta numai acele particularitati care definesc liderul charismatic, in viziunea sociologului german. Max Weber atrage atentia asupra faptului ca dominatia exercitata de un lider charismatic este dificil de inteles si de analizat cu mijloace obiective, din punct de vedere etic, politic, estetic etc. Datorita formarii sale, Weber pune accent pe consecintele psihologice ale acestui tip de autoritate.

Liderul charismatic isi arata adevaratele calitati in maniera de abordare a celorlalti, in vederea exercitarii procesului de „dominatie charismatica“: obtinerea, recunoasterea si validarea sociala a charismei. Nu este vorba doar de certe calitati de actor, ci si de spontaneitatea necesara pentru a fi orientat si deschis catre ceilalti. De exemplu, un lider politic aflat intr-o vizita isi gaseste timp pentru a schimba cateva cuvinte cu un simplu trecator – unul din aspectele acelei “spontaneitati calculate”, care da atat de bine in ochii publicului larg, necunoscator si usor manipulabil. Paradoxal, inteligenta emotionala de care da dovada liderul charismatic permite o lectura clara a unor situatii complexe, luciditate in demistificarea realitatilor sociale.

Liderul charismatic degaja un dinamism contagios, avand drept consecinta o mare atractie asupra publicului. Prin el insusi „umple scena“ cu o energie particulara, in fata careia nimeni nu poate ramane indiferent. Persoana „atinsa“ de charisma stie instinctiv acest lucru si mai stie ca cei care il urmaresc fascinati cum evolueza liber, fie il adopta ca model, fie resimt o puternica opozitie sau chiar dezgust. Ambele atitudini contribuie insa la formarea acelei comunitati „emotionale“ la care face referinta Weber, rezultatul fiind imediat: unanimitatea nu este atinsa niciodata, dar se poate ajunge la o majoritate importanta.

In sfarsit, o ultima trasatura din registrul emotional este legata de faptul ca liderul charismatic ramane un „furnizor“ de optimism intr-un context socio-politic dificil. Prin discursuri simple si imaginea de „salvator mesianic“ pe care o poarta aproape natural, aduce speranta si incredere unor oameni atinsi de saracie extrema, catastrofe naturale sau pur si simplu mult prea derutati de complexitatea situatiei actuale, copii orfani rezultati din moartea unui sistem paternalist. „Tonusul“ optimist ce rezulta astfel este un fenomen greu de interpretat din punct de vedere sociologic, iar rezultatul intalnirii conjuncturale dintre „omul situatiei“ si „omul asteptat“este intotdeauna imprevizibil.

Una dintre cele mai bune intrepretari date populismului a fost furnizata de sociologul italo-argentinian Gino Germani[20]. In centrul acesteia se gaseste o constatare fundamentala: populismul „charismatic“ deriva dintr-o dubla tensiune sociala – pe de o parte, contrastul existent intre sectoarele dezvoltate si cele periferice ale unei societati, iar pe de alta parte, hiatul produs de trecerea de la o societate traditionala spre modernitate. Germani crede ca, in aceste conditii specifice, liderii populist-charismatici isi asuma rolul de „administratori“ ai schimbarilor sociale produse, in special la oamenii cu un grad scazut de insertie sociala in noile forme de societate, in lipsa unei elite guvernamentale capabile sa raspunda asteptarilor generale. Populismul charismatic prezinta totusi un mare avantaj democratic, in viziunea lui Gino Germani: dincolo de manipularea demagogica, sectoare marginalizate de alegatori ajung sa aiba astfel o reprezentare publica, precum si o mai buna constientizare din partea celorlalti actori politici a unor teme ignorate sau ocolite cu buna stiinta (cum ar fi – repetam – referintele la religia ortodoxa in care se regasesc totusi multi alegatori).

Liderul charismatic-populist lasa impresia ca si-a facut aparitia de „nicaieri“ in spatiul public, un adevarat auto-facator. El nu are un discurs bine pus la punct, nici o doctrina elaborata.

Revenind la analiza weberiana, sociologul introduce in final ideea ca, in evolutia fireasca a personalitatilor charismatice, intervine un moment in care acestea trebuie sa construiasca ceva in relatia cu societatea si cu cei care il sprijina – procesul de rutinizare a charismei. Personalitatea charismatica este „straina economiei“ – scrie Max Weber [21]– nu pentru ca nu ar utiliza parghiile economice ca sursa proprie de venit, ci pentru ca-i lipsesc ideile si programul necesar pentru a realiza o „actiune economica continua,“ durabila si de mare anvergura. In fine, dominatia charismatica este obligata cu timpul

sa-si schimbe caracterul: fie devine „traditionala“, fiind din ce in ce mai rigida si mai antimoderna, fie se „rationalizeaza“ (un alt termen weberian ambivalent), in sensul adaptarii la exigentele si conjunctura modernitatii „In perioade pre-rationaliste, traditia si charisma isi impart aproape toate orientarile de actiune“ – scria Max Weber acum aproape 100 de ani.

Mai ales datorita conceptelor lui Weber, cercetarile organizationale din anii 1980-1990 s-au concentrat pe rolul liderilor charismatici in schimbarea si inovatia organizationala. In mare parte, interesul pentru liderii charimatici a reflectat anumite tendinte, mai ales in lumea afacerilor. Cresterea competitiei la nivel global exercita, la acel moment o presiune puternica in America de Nord si a determinat corporatiile sa se reinventeze, prin schimbari profunde, in scopul de a-si mentine pozitiile. Atunci s-a descoperit faptul ca un rol fundamental in procesul schimbarii organizationale il avea conducerea, si ca printre modelele exemplare de agenti de schimbare se aflau liderii charismatici. Viziunea acestora, inovatiile lor, dar mai ales resursele motivationale pareau ideale pentru a usura schimbarea la scala larga precum si procesul de adaptare la aceasta. Din aceste motive, conducerea charismatica a fost si continua sa fie un subiect de larg interes pentru cercetarile organizationale.

In timp ce mai multe modele teoretice erau propuse incepand cu 1975 – Bass, House, Roberts, Zaeznick si de Vries, doar cateva din acestea erau studiate in mod empiric si validate. De exemplu, in modelul Bass, charisma este doar o parte a unitatii numite „conducerea de transformare” (transformational leadership). Asadar, exista necesitatea cercetarii pe doua fronturi: identificarea dimesiunilor liderilor charismatici precum si dezvoltarea unor masuratori valide ale acestui tip de comportament pentru folosirea in cercetarile ulterioare.

Unul din cele mai celebre modele este cel elaborat de cercetatorii Conger si Kanugo (1987, 1988, 1992 si 1994)[22]. Acest model se concentreaza pe diferite dimensiuni comportamentale ale liderilor charismatici, percepute de catre „discipoli” in trei stagii ale procesului de conducere.

Mai exact, in prima etapa, rolul liderilor charismatici de deosebeste de rolul celorlalti lideri, deoarece acestia sunt foarte sensibili la constrangerile si oportunitatile mediului, precum si la nevoile „discipolilor”. Aceste calitati se regasesc in cea de-a doua etapa, cea a formularii viziunii, deoarece liderii charismatici vor fi perceputi drept vizionari si plin de sens.

Tot in etapa a doua se creioneaza si directia viitorului organizational. Scopurile formulate de liderii charismatici vor fi futuriste si inovatoare. Vor fi implementate in etapa a treia, in care principala indatorire a liderului va fi aceea de a cultiva incredere, dar si de a dezvolta tacticile necesare atingerii scopurilor. Liderii care sunt perceputi drept charismatici vor fi vazuti implicandu-se in actiuni exemplare, care presupun riscuri si sacrificii personale. Prin aceste actiuni, acest tip de lider este capabil sa isi construiasca un model de conducere bazat numai pe incredere. Ideea pe care se bazeaza este aceea ca, daca liderul este in stare sa faca sacrificii mari si sa isi asume riscuri personale, atunci inseamna ca acesta crede in potentialul strategiei si va fi puternic implicat. Riscurile devin simboluri ale investitiei personale a liderului. In plus, managerii din conducerile charismatice dezvolta metode inovatoare si neconventionale pentru a-si aplica viziunea, ceea ce ii dezarmeaza pe reprezentantii concurentei, care sunt obisnuiti cu metode conventionale de raspuns, lucru care creste sansele de reusita a initiativei.

Avand la baza acest model, Conger si Kanugo au aplicat in 1994 un chestionar de 25 de itemi pe 485 respondenti. Scala denumita C-K se bazeaza pe sase dimensiuni comportamentale ale liderilor charismatici: sensibilitatea mediului, sensibilitatea la nevoile membrilor, nepastrarea status-quo-ului, viziune si articulare, risc personal si comportament neconventional. Modelul a fost aplicat in SUA si in Canada, ulterior in India.

Principalele concluzii ale studiului celor doi se pot sintetiza astfel. Liderii charismatici:

1.  Au o viziune puternica si limpede si stiu cum sa o prezinte catre publicul tinta.

2. Stiu cum sa isi expuna viziunea astfel incat problemele sa devina aparente iar solutiile propuse nu sunt doar justificate, ci si dezirabile.

3. Au credibilitatea, profesionalismul si viziunea necesare pentru a propune schimbari fata de vechile traditii.

4. Conduc prin puterea exemplului motivand astfel publicul sa ii urmeze.

In esenta, liderul charismatic are o viziune pe care o comunica eficient si are competenta pe care o transmite celorlalti.

Desi a fost indelung analizat ulterior, modelul ramane unul de referinta in dezvoltarea empirica a notiunilor avansate de Weber. In viitor scala C-K va putea fi folosita nu doar ca o unealta de diagnosticare, ci si pentru a evidentia efectele comportamentului charismatic asupra atitudinilor si comportamentului „ucenicilor”.



Capitolul 3

Charisma buna versus charisma ne-buna

3.1 Charisma buna. Iisus

Iisus  este o personalitate unica, fara egal in istoria omenirii. Asupra vietii Lui s-au scris si se scriu numeroase lucrari si studii, autorii interpretand viata si opera Sa in functie de ideile lor istorice, filosofice, sociale, politice si economice. De aceea El este prezentat rand pe rand ca un ganditor, un filosof, um moralist, un idealist visator, un reformator, un vizionar.

Pentru crestini insa, Iisus Hristos este o persoana divino-umana, este Fiul lui Dumnezeu, care s-a intrupat din Fecioara Maria si a vietuit ca persoana istorica in timpul imparatilor romani August si Tiberiu. Iisus Hristos s-a nascut in zilele lui Irod, regele Iudeii, si ale procuratorului roman Quirinius, guvernator al Siriei, in timpul Imparatului Augustus, cu cativa ani inaintea erei crestine, al carui inceput a fost stabilit de Dionisie cel Mic 753. In genere, istoricii accepta ca Iisus Hristos s-a nascut cu 4 sau 5 ani mai inainte de 753, si nu cum gresit a stabilit Dionisie cel Mic. Mai tarziu, traditia crestina a fixat si ziua nasterii Mantuitorului Hristos la 25 decembrie in fiecare an.

Din Sfintele Evanghelii, cunoastem ca Iisus Hristos s-a nascut in Iudeea, la Bethleem, cu prilejul unui recensamant facut sub Impartul Augustus, in timpul procuratorului Quirinius, cum am mai spus. Din cauza poruncii regelui Irod de a ucide pruncii din Iudea “de doi ani si mai jos”, Fecioara Maria si Iosif au plecat cu pruncul Iisus in Egipt, de unde s-au intors dupa moartea lui Irod si s-au stabilit la Nazaret, in Galileea, in timpul regelui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare. La varsta de 12 ani, mergand la templul din Ierusalim, cu prilejul sarbatorii Pastelui, s-a ratacit de parintii sai si a fost gasit dupa trei zile in templul din Ierusalim, in mijlocul invatatorilor. De la Ierusalim, s-a intors cu parintii Sai la Nazaret, unde a trait pana la varsta de 30 de ani. Iisus Hristos si-a inceput misiunea la varsta de 30 de ani, pe malurile Iordanului, nu departe de comunitatile esenienilor, printre ucenicii lui Ioan Botezatorul.

Este un lucru cunoscut acela ca o persoana charismatica va avea intotdeauna un grup, ce se mareste pe masura ce puterea de seductie a persoanei creste, de discipoli. De ce am intitulat acest subcapitol “charisma buna”? Deoarece am vrut sa dovedesc faptul ca un lider charismatic poate sa isi foloseasca influneta in a-i determina pe ceilalti sa faca fapt bune. Primii Sai discipoli au fost discipolii lui Ioan Botezatorul, ca Ioan si Andrei.

Cand Iisus afla de arestarea, de catre Irod Antipa, si moartea ulterioara a Sfantului Ioan Botezatorul, se retrage in Galileea, unde incepe sa invete in orasele din jurul lacului Ghenizaret, numit si Marea Galileei sau Marea Tiberiadei si in tinutul Decapolis, adica tinutul celor zece cetati, unde pe langa iudei, se aflau si greci. El si-a ales doisprezece Apostoli si invata in zilele Sabatului in sinagogile iudeilor. Iisus se adreseaza de preferinta oamenilor simpli, celor umili si bolnavi: orbi, paralitici, leprosi, indraciti, precum si vamesilor, carturarilor si farseilor in sinagogi, pe drumuri, in satele si orasele din Galileea, Iudeea si Samaria. Durata activitatii publice a Mantuitorului nu este sigur cunoscuta din cauza deosebirii dintre Evanghelistii sinoptici Matei, Marcu si Luca, care vorbesc de un singur Paste, si Evanghelistul Ioan care vorbeste de trei Paste la care a participat El, ceea ce arata ca activitatea Sa a durat peste trei ani. Din activitatea mesianica a lui Iisus Hristos, Evanghelistii au retinut: botezul Lui de catre Ioan in apele Iordanului, chemarea Apostolilor, propovaduirea Sa insotita de minuni in Galileea, Iudeea si Ierusalim, intrarea Sa triumfala in Ierusalim, prinderea, judecarea, condamnarea, rastignirea pe cruce, moartea, invierea si inaltarea. In aproximativ trei ani de misiune publica, Iisus Hristos a desfasurat o activitate extraordinara ca invatator, profet si facator de minuni, care, pe de o parte a facut o impresie puternica asupra poporului, iar pe de alta a starnit ura conducatorilor religiosi ai iudeilor. In cele din urma, Iisus Hristos a fost arestat din ordinul procuratorului roman Pontiu Pilat, la instigatiile conducatorilor iudei si judecat de marele arhiereu Caiafa si de Sinedriul iudeilor. Vina care s-a adus lui Iisus Hristos de conducatorii iudei este religioasa si politica. El este acuzat de blasfemie, pentru ca S-a declarat pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Totodata a fost acuzat ca s-a facut pe Sine regele iudeilor, ceea ce in ochii conducatorilor iudei constituia o mare teama politica. Iisus Hristos a vorbit si a lucrat in numele, cu autoritatea si puterea lui Dumnezeu Tatal, a marturisit inaintea Apostolilor si a oamenilor misiunea Lui dumnezeiasca, a avut o viata morala de o curatie si inaltime unice si incomparabile. El a dat invataturi sublime in cuvinte, parabole si imagini de o simplitate, sinceritate, adancime, frumusete si intelepciune supranaturale. Evanghelia, adica Vestea cea buna, propovaduita de Iisus Hristos este un mesaj religios si moral, nu social, politic sau economic. Prin invatatura Sa urmareste mantuirea omului, care inseamna curatirea si eliberarea lui de pacate, restaurarea firii umane, reinnoirea, sfintirea si indumnezeirea omului. Ideea centrala a propovaduirii Mantuitorului este Imparatia lui Dumnezeu sau Imparatia cerurilor. Aceasta imparatie este inteleasa ca o noua ordine religioasa si morala a lumii. Prin credinta intr-un singur Dumnezeu spiritual si nevazut, prin respectarea virtutiilor morale si a poruncilor divine, omul poate dobandi multumirea si fericirea, chiar din timpul vietuirii pamantesti, iar in viata de dincolo, mantuirea si fericirea vesnica.

Iisus Hristos Si-a afirmat dumnezeirea  nu numai prin cuvintele si invatatura Sa, ci mai ales prin faptele, minunile si profetiile Sale. In morala, Evanghelia lui Iisus Hristos aduce o innoire si un progres tot atat de mare. Principiul si temeiul raporturilor dintre oameni este iubirea, iar semenii nostri devin prin iubire fratii nostri. Iubirea este cea mai mare porunca data de Iisus Hristos si cea mai mare realizare a vietii crestine: iubirea fata de Dumnezeu, ca Tatal ceresc al tuturor oamenilor, si iubirea de oameni ca fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri. Iisus Hristos a adus nu numai ideea de iubire a aproapelui nostru, ci a si dat pilda dumnezeiasca a unei vieti de iubire, bunatate, iertare si curatie sufleteasca, la care fiecare trebuie sa nazuiasca, spre desavarsirea sa. Astfel, Iisus Hristos a unit strans credinta si fapta, religia si morala. Prin conceptia Sa spiritualista, prin accentuarea nemuririi omului si a raspunderii lui inaintea lui Dumnezeu, prin curatirea si intensificarea sentimentului religios si moral, prin conceptia despre Dumnezeu si om, Iisus Hristos a ridicat considerabil sensul si valoarea religiei si a largit orizontul ei ca religie revelata, dumnezeiasca[23].

Napoleon Bonaparte spunea despre Iisus: 'Eu cunosc oamenii si va spun ca Iisus Hristos nu este un simplu om. Intre El si oricare alta persoana din lume nu exista nici un termen de comparatie. Alexandru, Cezar, Carol cel Mare si eu, am fondat imperii. Dar pe ce am bazat noi creatiile geniilor noastre? Pe forta. Iisus Hristos si-a intemeiat imperiul pe dragoste; si la aceasta ora, milioane de oameni ar muri pentru El.' La sfarsitul vietii, Napoleon, care a cucerit jumatate din Europa prin razboi, a scris in jurnalul sau: 'Cu toata armata si generalii mei nu am reusit sa domnesc macar un sfert de secol pe un singur continent. Iar acest Iisus cucereste fara violenta popoarele si culturile de mii de ani.”[24]

3.2.Charisma ne-buna

Intrat in jocul puterii, omul poate fie sa piarda totul din cauza unor erori fatale, fie sa mearga prea departe. Ca si in alte situatii, ideal este sa gasim calea de mijloc si, daca ne luam dupa tratatele de manipulare, „sa stoarcem” cat mai mult din ea.

De ce am numit acest subcapitol charisma „ne-buna”? Asa cum am mentionat inca din introducere, majoritatea cazurilor in care ne sunt prezentate persoane charismatice sunt asociate, de fapt, cu un control total asupra individului, asupra modului sau de gandire, asupra comportamentului si asupra sentimentelor sale. Vrand-nevrand, toate acestea ne duc cu gandul la sistemele totalitare, la reducerea individului, la debusolarea acestuia, la transformarea lui intr-un tip de cetatean incapabil sa ia decizii de unul singur. Este vorba de o supunere neconditionata, instinctiva. „Stapanul” unor astfel de mase este o persoana charismatica: pentru a-i atrage pe indivizi trebuie sa aiba, in primul rand, acel magnetism caracteristic tipologiilor charismatice. Dar cum se ajunge de la conducerea maselor la dezumanizarea totala a lor? Prin insusirea si aplicarea constanta a tehnicilor de manipulare si a persuasiunii.

Cartile secolului XXI, destinate noului val de „manageri”  - unul din cuvintele pe care le detest pentru ca este unul din acele exemple care ingroapa puterea sinonimica a limbii romane – sunt considerate cu atat mai bune cu cat sunt mai amorale, mai perfide si mai nemiloase. Este adevarat ca nu se scrie acum istoria, pentru ca majoritatea se bazeaza de fapt pe randurile scrise in secolele trecute de ganditori ca Machiavelli sau Sun-Tzi, sau pur si simplu pe mostenirea lasata de oameni de stat, militari, escroci sau seducatori. Nu vreau sa ma opresc asupra sfaturilor descurajatoare, care nu acorda nici o sansa speciei umane, cum ar fi: „Aratati ca un prieten, lucrati ca un spion!”, sau „Faceti-i pe ceilalti sa lucreze pentru dumneavoastra, dar asumati-va intotdeauna meritele in locul lor”, ci voi prezenta acele legi care se bazeaza pe puterea de seductie a unei persoane.

„Legea 11. Invatati sa-i tineti pe oameni dependenti de dumneavoastra!

Pentru a va pastra independenta, trebuie sa fiti intotdeauna dorit si indispensabil. Cu cat altii se bazeaza mai mult pe dumneavoastra, cu atat aveti mai multa libertate. Faceti ca fericirea si prosperitatea oamenilor sa depinda de dumneavoastra, si nu veti mai avea de ce va teme. Nu-i invatati atat de mult, incat sa se poata descurca fara dumneavoatra. ()

Legea 27. Folositi nevoia oamenilor de a crede in ceva, pentru a vi-i transforma in adepti!

Oamenii au o dorinta coplesitoare de a crede in ceva. Plasati-va in focarul acestei credinte, oferind oamenilor o cauza, un nou crez pe care sa-l urmeze. Rostiti lucruri vagi, dar incarcate cu promisiuni; cereti oamenilor entuziasm, si mai putin rationalitate si gandire limpede. Dati-le noilor dumneavoastra adepti ritualuri pe care sa le indeplineasca si cereti-le sa faca sacrificii in numele dumneavoastra. In absenta religiei organizate a unor cauze marete, noul dumneavoastra cult va poate aduce o putere nebanuita.()

Legea 31. Preluati controlul – faceti-i pe ceilalti sa joace cum le cantati!

Cel mai bine va amagiti victimele daca le dati impresia ca au de ales: oamenii respectivi sunt convinsi ca detin intregul control, cand, de fapt, nu sunt decat marionetele dumneavoastra. Siliti-i sa aleaga cel mai mic dintre doua rele, ambele servind scopului dumneavoastra. Agatati-i in coarnele dilemei: vor fi impunsi oriunde s-ar intoarce. ()

Legea 34. Adoptati un stil regal: comportati-va ca un rege, ca sa fiti tratat ca un rege!

Conduita dumneavoastra influenteaza adesea felul in care sunteti tratat. In timp, daca le pareti vulgar sau banal, oamenii isi pierd respectul pentru dumneavoastra. Caci un rege se respecta si le inspira si celorlalti respect. Daca va purtati ca un rege increzator in puterea dumneavoastra, veti parea sortit sa purtati coroana. ()

Legea 43. Actionati asupra inimilor si mintilor celorlalti!

Fortarea produce o reactie care, in cele din urma, se intoarce impotriva dumneavoastra. Daca doriti sa ii faceti pe ceilalti sa o apuce pe calea dumneavoastra, trebuie sa-i seduceti sa-si doreasca acest lucru. O persoana deja sedusa poate deveni pionul dumneavoastra loial. Iar calea de a-i seduce pe oameni presupune a le folosi psihologia individuala, specifica, si de a profita de punctele lor slabe. Imblanziti-l pe cel care vi se opune, actionand asupra emotiilor lui, folosind lucrurile la care tine si lucrurile de care se teme. Daca nu luati seama la inimile si mintile celorlalti, ei vor ajunge sa va urasca.”[25]

Charisma combinata cu manipularea poate avea si efecte negative daca este gresit inteleasa si aplicata, altfel spus, daca anumiti conducatori fac abuz de ea si depasesc cu mult granita moralitatii.

3.3  Multimea este ca o nevasta proasta” Adolf Hitler

De cele mai multe ori, cand este amintit termenul charisma, personalitatea politica de care se vorbeste este Hitler, ceea ce m-a determinat sa schimb un pic macazul si sa merg inapoi pe cursul istoriei, sa gasesc alte exemple de acest gen. Intr-un articol din revista “Magazin istoric”, Gabriel Tudor il caracterizeaza pe Alexandu cel Mare drept “viteazul la a carui faima vor tanji ulterior toti marii cuceritori, de la Cezar la Napoleon”[26]. Gloria ce ii revine este cu atat mai mare cu cat el a realizat uimitoarele sale fapte in doar cativa ani, murind in floarea tineretii, din cauze nici astazi elucidate pe deplin. Dar cine a fost cu adevarat Alexandru? Sa fi fost oare eroul impatimit sa dobandeasca gloria lui Ahile, cel ce nu-si ataca noaptea dusmanii, spunand cu mandrie ca „nu fura biruinta”? Sau un tiran ce vedea in jur numai comploturi, motiv pentru care i-a eliminat pe multi dintre generalii sai, cum va face peste veacuri Stalin ?

Istoricii antici au fost aproape unanimi in a-l recunoaste pe Alexandru drept „cel mai viteaz dintre viteji”, un geniu militar cum altul nu mai fusese, care a reusit, in fruntea a doar 50.000 de soldati, sa strabata, intr-un deceniu, trei continente, supunand zeci de milioane de oameni. La moartea lui, survenita cand regele nu implinise inca 33 de ani, imperiul intemeiat de Alexandru se intindea de la Balcani la Himalaia. Dar, in ciuda dorintei sale avide de putere si glorie, anticii l-au privit pe Alexandru ca pe un erou ideal, posedat de ceea ce grecii numesc „pothos”, dorul de absolut. Cand filosoful Anaxarchos i-a vorbit despre nenumaratele lumi ce exista in Univers, se spune ca tanarul suveran ar fi izbucnit in lacrimi: „Sunt atat de multe lumi si eu n-am cucerit nici macar una.” Acest „pothos” si geniul sau de strateg ii vor fauri o figura de erou romantic. Daca ne referim la atributele de ordin divin ale unei persoane charismatice - reamintim faptul ca termenul a fost folosit pentru prima data de biserica – Alexandru a prevazut si acest aspect, astfel incat, in viziunea sa, era fiul lui Hercule, deci avea descendenta divina.

 Abia mai tarziu, autori precum Sfantul Augustin sau Dante il vor prezenta ca pe un asasin. Aceste tendinte se vor pastra de-a lungul secolelor si, desi despre Alexandru   s-au scris peste 2000 de carti si articole, nimeni nu stie inca ce a dorit acesta cu adevarat. Unii au continuat sa-l admire, privindu-l ca pe un erou civilizator, dornic sa realizeze o fuziune durabila intre Est si Vest, altii l-au condamnat, considerandu-l un megaloman crud si labil psihic, un Hitler al antichitatii, caruia putin ii pasa de relatiile interumane, in schimb era ahtiat sa puna stapanire pe un teritoriu cat mai vast. In fine, exista o a treia categorie de autori care, desi nu contesta faptul ca el a adus pentru prima data in Occident notiunile civilizatiilor orientale, a folosit metode de-a dreptul barbare, dupa standardele actuale. Poate ca istoricii sunt atat de divizati intrucat insusi Alexandru pare divizat de porniri opuse, trecand brusc de la manie oarba la acte de generozitate uimitoare.  In privinta talentului sau de comandant nu exista dubii: istoricul britanic Lane Fox se exprima plastic, in acest sens: „Ar fi facut una cu pamantul cea mai puternica legiune romana care i-ar fi stat inainte. Cezar ar fi fugit cat de repede l-ar fi purtat calul din calea acestui tanar, mai nebun, in vitejia lui, decat Ahile, iar Napoleon, care a avut sansa sa lupte numai cu lideri lipsiti de talent militar, nici n-ar fi indraznit sa-l infrunte.”[27] Nimeni nu poate nega bravura lui incredibila, caci Alexandru isi conducea mereu oastea in lupta, drept pentru care incasa loviturile aidoma oricarui alt soldat. Ranit in nenumarate randuri de sageti, lanci, sabii sau pumnale, el avea trupul acoperit de cicatrice, dar niciodata nu dadea inapoi. La asediul fortaretei Multan (aflata pe teritoriul actual al Pakistanului), Alexandru si-a condus soldatii pe scarile de asalt, si, ajuns sus, pe ziduri, s-a trezit singur inaintea aparatorilor cetatii. In loc sa se intoarca, a sarit direct in mijlocul lor, batandu-se ca un leu, pana cand soldatii sai i s-au alaturat. Primind, in toiul luptei, o sageata in piept, a continuat sa lupte si, dupa ce chirurgul sau i-a extras varful sagetii, cu un cutit, s-a intors in batalie. Atras in egala masura de stiinta si de cultura, gratie dascalului sau, Aristotel, Alexandru a fost o fire religioasa[28]. De altfel, el era convins de realitatea spuselor mamei sale, Olympia, ce-i povestise ca tatal lui nu fusese regele Filip al Macedoniei, ci insusi Zeus-Amon, care venise in iatacul ei, transformat in sarpe. Toata viata, Alexandru va crede despre sine ca este fiu de zeu si se va comporta in consecinta cu oamenii din jurul sau, privindu-i pe toti drept fiinte inferioare.



Cei care afirma despre Alexandru ca ar fi fost un tiran, un psihopat dornic de sange, isi bazeaza convingerile pe comportamentul manifestat de tanarul rege inca de la inceputul domniei. La 20 de ani, el urca pe tronul lui Filip si ucide imediat toti potentialii rivali sau rudele care ar fi putut aspira la putere. Orasele ce nu i se supun sunt trecute prin foc si sabie. Teba, de pilda, este cucerita si rasa de pe fata pamantului, in vreme ce 30.000 de locuitori sunt masacrati sau vanduti ca sclavi. Singura cladire care ramane in picioare este casa poetului Pindar, mult admirat de Alexandru. Acestor metode groaznice de „pacificare” el le va ramane fidel toata viata, macelarind fara mila populatii intregi. Ajuns conducator al uriasului imperiu persan, va porni o actiune de epurare a tuturor celor care se opuneau planurilor sale megalomanice. Executa sase guvernatori de provincii si chiar pe unii dintre cei mai valorosi generali ai lui Filip, acuzandu-i de imaginare comploturi. Pe masura ce puterea lui creste, capacitatea de intelegere se diminueaza, Alexandru transformandu-se intr-un paranoic. Istoricii sunt de acord ca, daca ar mai fi trait inca zece sau douazeci de ani, s-ar fi transformat din „cel mai viteaz” in „cel mai odios” conducator antic. Dar moartea il rapune pe 10 iunie 323 i.Chr., dupa ce, cu cateva zile inainte, organizase un monstruos concurs de baut vin, alaturi de prietenii lui. Versiunea oficiala a fost ca a murit de malarie, dar exista voci ce sustin ca ar fi fost asasinat, prin otrava turnata in vin, de catre unii dintre generalii sai, cazuti in dizgratie, si ca insusi Aristotel ar fi fost implicat in aceasta crima. O  ipoteza de ultima ora sustine ca de fapt medicii l-ar fi ucis fara sa vrea pe Alexandru, dandu-i sa bea un preparat pe baza de spanz (planta foarte toxica) drept antidot la cantitatea mare de alcool consumata. Care a fost, in concluzie, sensul acestei vieti scurte si traite la intensitate maxima? Ar fi greu, daca nu imposibil de spus. Poate ca Alexandru nu a dorit altceva decat sa depaseasca gloria lui Filip, cucerind Asia. Ori poate ca, asa cum regizorul Oliver Stone o spune, prin gura personajului Ptolemeu, in recenta superproductie „Alexander”, macedoneanul se afla sub puterea magica a blestemului de a cauta absolutul, dar de a nu-l putea atinge niciodata.



Capitolul 4

Caracteristicile unei persoane charismatice sau cum recunoastem o persoana charismatica

4.1. Mustata, Palaria, Papionul, Pipa si Barba

Daca ar fi sa incercam sa facem o analiza a aspectului fizic al persoanelor charismatice, am ajunge probabil la o concluzie destul de dezarmanta. Hitler, Napoleon, Churchill, Stalin, Fidel Castro, sunt cu siguranta exemple graitoare despre efectele charismei asupra maselor, chiar daca natura nu s-a dovedit prea ingaduitoare in ceea ce priveste aspectul fizic al acestora.

Sa analizam pentru inceput inaltimea acestora: Hitler avea 1,73m, Napoleon, conform unor cercetari recente, se pare ca nu a fost atat de mic de statura pe cat se crede - 1,68m, la fel ca Stalin,  Churchill – 1,70m, iar Fidel Castro, cel mai inalt dintre toti, 1,90m. Concluzia pe care o putem trage din aceste date este ca inaltimea nu joaca un rol esential in dominatia charismatica pe care o exercita o persoana.

Pe de alta parte este adevarat ca toate personalitatile mentionate mai sus aveau parul negru sau saten, fiind foarte rare exemplele de lideri charismatici blonzi.

Ce este insa caracteristic tuturor este acea trasatura definitorie, particulara, care este legata pentru totdeauna de imaginea pe fiecare a creat-o in mentalul colectiv.

            Intr-un articol din numarul din noiembrie 2007 al revistei Vanity Fair, Rich Cohen, autorul acestuia, spune ca mustata lui Hitler este unul din cele mai puternice simboluri ale secolului XX, cativa centimetri de par care reprezinta raul suprem[29]. Mustata emblematica a dictatorului nazist Adolf Hitler a intrat in istorie din intamplare. Publicatia britanica Sunday Telegraph sustine ca Führerul Germaniei si-a dorit in tinerete sa arate altfel, dar o intamplare din Primul Razboi Mondial l-a facut sa-si tunda mustata.
Aceeasi sursa a dat publicitatii fragmente din memoriile inedite ale unuia dintre soldatii care au luptat alaturi de Adolf Hitler in Primul Razboi Mondial. In memoriile sale, Alexander Moritz Frey a notat ca la inceputul conflagratiei Adolf Hitler era mandrul posesor al unei mustate prusace.
Ba chiar a refuzat sa-si tunda regulamentar mustata, desi superiorii lui i-au ordonat de mai multe ori acest lucru. Pana la urma, liderul nazist s-a conformat, dar abia dupa ce infanteristii germani au primit un nou tip de masti de gaze, sub care nu incapea mustata stufoasa a lui Hitler. In pofida podoabei sacrificate, Führerul a fost totusi gazat in timpul unui atac britanic din 1918, in urma caruia si-a pierdut temporar vederea. Treptat insa, dictatorul nazist s-a indragostit de noua sa infatisare si n-a mai renuntat niciodata la ea[30].

            Cel mai francez ne-francez al tuturor timpurilor[31], Napoleon Bonaparte, se stie ca a fost dintotdeauna complexat din cauza aspectului sau fizic. Elementul definitoriu al portretului sau este palaria neagra, cu forma ciudata, pe care imparatul francez a inceput sa o poarte inca de pe vremea cand era consul, forma ei modificandu-se pe parcurs.

            Winston Churchill, laureat al Premiului Nobel pentru literatura in 1953, „pentru maiestria descrierii istorice si biografice, precum si pentru stralucita sa oratorie in apararea inaltelor valori umane”[32], ramane in istorie nu numai datorita realizarilor sale, ci si datorita aspectului fizic impunator, a nelipsitului papion negru cu buline albe si a jobenului care ii completeaza imaginea de Sir. Era cunsocut drept mare gurmand si un mare amator de whisky cu sifon, dar ii placeau mult si trabucurile birmaneze.

            In privinta lui Stalin, fictiunea a depasit cu mult realitatea. Spre deosebire de imaginea ce se oferea poporului despre Stalin, acesta avea un fizic total diferit. Legenda creata avea ca scop acreditarea ideii mistice ca e un supraom. Megalomania se imbina cu cele invatate la seminar. Oricum, simptome evidente ale paranoiei. Stalin era mic de statura, asa cum am aratat mai sus, si din cauza excesului ponderal parea si mai scund. Pantecul se revarsa, iar la ceafa cutele depaseau gulerul camasii. Ciupita de varsat, fata i se vestejise inainte de vreme, fiind brazdata de pete rosii, ce indicau o proasta circulatie periferica. Medicii ii recomandasera sa slabeasca si ii interzisesera fumatul. Dar, ca orice bolnav si hipertensiv, nu-i asculta. Mai mult, ii dispretuia. Avea in permanenta asupra sa, intr-unul din buzunare, o pipa. Pufaia din ea, chiar fara tutun. Era un obicei din timpul razboiului, al noptilor albe cand statea aplecat asupra hartilor. Imaginea sa, cu pipa in fata unui rastel cu carti, era reprodusa in milioane de exemplare.

Cat despre Fidel Castro, barba este principalul sau atu fizic definitoriu. La fel de cunoscute sunt insa si alte note ale personalitatii cum ar fi uniforma sau trabucul. Barba  l-a facut faimos pe Fidel Castro inca de pe vremea gherilei. Igancio Ramonet, directorul publicatie Le Monde Diplomatique, i-a luat liderului cubanez o serie de interviuri care au fost ulterior publicate sub titlul de “Fidel Castro - Biografie pe doua voci” sau “O suta de ore cu Fidel”. Cartea, aparuta in 2007, la Paris[33], reuneste in cele aporximativ 800 de pagini, adevaratele memorii ale asa numitului “El Comandante”. Conform celor declarate de Castro, impreuna cu pletele, barba a fost semnul distinctiv al luptatorilor din Sierra Maestra[34]. Atat de mult s-au identificat cu barba si pletele, Fidel Castro, Che Guevara sau Camilo Cienfuegos, incat cei din Armata Rebela au fost numiti de presa mondiala “Barbudos”[35]. Dupa Revolutie, Raul Castro, ministrul Fortelor Armate Revolutionare, a ordonat ca fostii luptatori sa se tunda si sa se rada. Che Guevara l-a sunat spunandu-i ca se tunde, dar ca in nici un caz nu-si rade barba. In cartea-interviu a lui Ignacio Ramonet, amintita mai sus, Fidel Castro dezvaluie cum s-a ajuns la lasarea barbii drept simbol al Armatei Rebele in Sierra Maestra.  Totul a pornit de la absenta lamelor de ras. De altfel, la antrenamentele din Mexic, viitorilor luptatori de gherila li s-a cerut sa se familiarizeze cu minimul de igiena, date fiind conditiile speciale ale luptei. Dupa ce si-au lasat barba si par lung, luptatorii au sesizat un avantaj: pana la urma, barba si parul lung au devenit un semn de recunoastere. Acest lucru avea si o latura pozitiva: pentru ca un spion sa se infiltreze in gherila avea nevoie sa fie pregatit cu mult timp inainte, ca sa aiba o barba de sase luni. Barba servea de element de identificare si protectie pana cand s-a transformat in adevarat simbol. Apoi, dupa victoria revolutiei, barba a ramas pentru a consolida puterea simbolului. El Lider Maximo ajunge pana la schitarea unui tablou al avantajelor economice ale barbii: nu mai trebuie sa te razi in fiecare zi. Daca se multiplica cele 15 minute consacrate rasului cotidian cu 365, se constata ca acestei indatoriri ii revin, intr-un an, 5.500 de minute. Cum o zi de munca de opt ore reprezinta 480 de minute, asta inseamna ca, atunci cand nu te razi, castigi in fiecare an zece zile, ce pot fi dedicate altor activitati[36]. Fara a mai vorbi de economiile facute cu sapunul, lamele, lotiunea sau apa calda.

Dincolo de toate aceste aspecte, barba este intr-adevar o caracteristica fizica a persoanelor charismatice, daca ne gandim ca multe astfel de personalitati au beneficiat de ea. Ea impune respect, si confera posesorului o aura de mister. La sfarsitul anului 2007, solistul Led Zeppelin, Robert Plant,  a primit din partea organizatiei Beard Liberation
Front, premiul pentru cea mai frumoasa barba a anului 2007.
Pe locul
doi si trei s-au clasat managerul Liverpool, Rafael Benitez, alaturi de
omul de afaceri Sir Richard Branson.[37]

4.2. Gesturi, atitudini, abilitati

            Lunga lista a personalitatilor charismatice, printre care se regasesc Moise, Iisus, Mohamed, Martin Luther King, Papa Ioan Paul al II-lea, Hitler, John Lennon si multi altii, daca este analizata, se pot trage o serie de concluzii in ceea ce priveste aspectele comune ale celor de mai sus. Am incercat in subcapitolul anterior sa prezint cateva trasaturi fizice, de unde am vazut ca este importanta statura, dar nu intotdeauna, unele caracterisitici ale fetei (barba, ochi patrunzatori s.a.), dar si prezenta unor accesorii vestimentare care sa completeze tabloul personalitatii.

            Insa cu adevarat definitorii sunt caracteristicile psihice. In Marea Britanie, la initiativa unei societati stiintifice, s-a creat FameLab, o competitie la nivel national, sprijinita de Channel4, Daily Telegraph, NESTA (National Endowment for Science Technology), Pfizer si Research Councils UK, in care anual sute de oameni de stiinta isi prezinta cercetarile in fata unor personalitati proeminente ale intregii lumi. Unul din experimentele derulate de aceasta societate s-a axat pe descoperirea mecanismelor charismei, motiv pentru care au fost aplicate o serie de chestionare si experimente telespectatorilor Channel4, dar si vizitatorilor paginii de Internet a acestuia.[38]

            Daca incercam sa definim charisma cuiva, cu usurinta ne vom opri asupra puterii de seductie a ochilor, zambetului usor si increzator, dar mai ales asupra modului in care cuvintele le zboara din gura si ne „gadila in mod placut urechea”. Conform aceluiasi studiu, psihologii au demonstrat ca daca petrecem doar doua minute in liniste absoluta cu o persoana charismatica, „ne molipsim” cu starea ei de spirit: au inexplicabila abilitate de a-i „infecta” pe cei din jur cu emotiile lor, fara a fi nevoie sa rosteasca vreun cuvant.

In studiul mai sus amintit, in unul din experimente li se cerea subiectilor sa urmareasca prezentarile a optsprezece aspiranti la titlul de oameni de stiinta si sa le dea note de la 1 la 5 in functie de efectul pe care modalitatea de prezentare il are asupra lor. Una din intrebarile la care se cauta raspuns era daca persoanele charismatice folosesc mai multe gesturi intr-un interval de trei minute decat cele mai putin charismatice. Confirmarea a venit in urma analizei datelor, cei mai charismatici prezentatori fiind socotiti cei care folosesc un numar mare de gestui ale mainilor (in medie cam 85 in trei minute[39]). Dar inainte de a trage o concluzie era nevoie si de o atenta analiza a tipului de gesturi folosite. Majoritatea erau asa-numitele gesturi iconice – care reflecta intelesul cuvantului in timp ce acesta este pronuntat – astfel incat cuvantul este vazut si auzit in acelasi timp, ceea ce presupune solicitarea a doua simturi simultan, dar si impresia auditoriului de implicare mai puternica in ceea ce se intampla. Daca aceste gesturi sunt insotite de schimbari subtile ale trasaturilor fetei, dar si ale intonatiei, vor avea si mai mult succes asupra audientei.

Max Weber, asa cum am vazut deja in capitolele anterioare,  considera ca liderul autentic este cel charismatic, capabil sa mentina masele sub puterea 'fascinatiei' exercitate. Din directia teoriei elitelor, Vilfredo Pareto[40] facea distinctia intre conducatori 'lei' si conducatori 'vulpi', metafora fiind mai mult decat evidenta. Caracteristicile acestora erau formulate in termeni de 'reziduuri', ca informatii prezente in constiinta colectiva a unui grup (popor, natiune etc.). Conducatorii „lei” aveau drept caracteristica exercitarea autoritatii si reziduurile 'agregate', orientarea spre stabilitate, persistenta, continuitate, mentinerea traditiiilor, in timp ce conducatorii 'vulpi' detineau reziduuri combinatorii, spirit speculativ, orientarea spre nou, inconstanta. In momentul in care in structura elitei se acumuleaza prea multe reziduuri combinatorii, iar in interiorul masei indivizi cu potential de conducere acumuleaza reziduuri de tip agregate, se produc miscarile sociale, rasturnarile politice si fenomenul ce poarta numele de 'circulatie a elitelor'.

Daca ar fi sa sintetizez atributele psihologice ale liderului charismatic, ar trebui sa fac de la inceput observatia conform careia charisma depinde atat de lideri cat si de cei care ii urmeaza: un lider charismatic recepteaza o uriasa componenta emotionala de devotiune, acceptare si credinta oarba din partea celor care il urmeaza. In timpul unei crize sau situatii de agonie, un lider charismatic este vazut ca un salvator. Trebuie sa aiba incredere in fortele proprii pentru a putea transmite acelasi lucru „discipolilor”.

Un lider charismatic trebuie sa fie sincer cu sine insusi si sa caute mai degraba puterea influentei decat influenta puterii. De asemenea flexibilitatea este o conditie sine que non.

4.3. Exercitiul suprem al charismei – a vorbi in public

            Cercetarile derulate de FameLab au urmarit mai ales dezvoltarea unor metode de imbunatatire a prezentarilor in public.[41] Voi expune in continuare cateva din concluziile la care a ajuns echipa de cercetatori britanici condusa de profesorul Richard Wiseman[42].

            Se stie deja ca in orice prezentare, 55% din atentia audientei va fi concentrata asupra limbajului corporal al vorbitorului, 38% asupra vocii, tonalitatii, numai 7% revenind continutului. Acestea fiind spuse, cum putem realiza o prezentare „charismatica”?

            Putem fi siguri de faptul ca, in momentul conceperii unui discurs, majoritatea vorbitorilor nu se concentreaza pe postura sau voce, ci pe continut. Paradoxal, publicul retine de cele mai multe ori cel mai putin din acesta. Iata de ce este foarte importanta pregatirea si entuziasmul care preced astfel de evenimente.

            Cum stam in fata audientei este vital pentru succesul prezentarii. A se evita miscarile inutile, schimbarea greutatii de pe un picior pe altul, dar si atitudini prea relaxate sau prea „tepene”. Este recomandata o postura deschisa, mainile departate de fata in timpul discursului, spatele drept, palmele indreptate inspre exterior, miscari largi ale bratelor. Este bine ca cei din jur sa inteleaga ca va simtiti bine in compania lor, sa mentineti contactul vizual, iar din cand in cand sa va „condimentati” prezentarea cu atingeri usoare pe umar si un zambet autentic, spontan, dar bine pregatit dinainte.

Mesajul trebuie sa fie unul diferit si, de ce nu, controversat, nou, simplu de inteles si intutitiv. Modalitatea de trimitere a lui trebuie sa fie clara, fluenta, articulata, in care pauzele au importanta lor. Intotdeauna audienta trebuie sa beneficieze de timpul necesar pentru a tine pasul cu oratorul. Pauzele facute de Winston Churchill in discursurile sale din cel de-al Doilea Razboi Mondial au facut o intreaga natiune sa continue lupta. Secretul consta in actiunea de a face pauza dupa fiecare punct, a respira si a verifica reactia audientei. Astfel aceasta are posibilitatea de a „digera” cele ce au fost expuse pana in acel moment.

Pregatirea in ceea ce priveste componenta audientei este si ea deosebit de importanta, deoarece limbajul si metodele trebuie adaptate in totalitate acesteia. Pentru ca prezentarea sa fie una de succes, mijloacele audio video bine alese trebuie introduse in scena.

In concluzie, cei trei P (pregatire, postura si personalitate), corect combinati si exploatati la maxim, sunt pilonii unui discurs care cu siguranta va lasa urme asupra audientei si va produce efectele scontate.

 



Studiu de caz

Charisma Marcii

De la marca la substantiv comun: adidas si xerox

De la adidas la un adidas, doi adidasi, a fost cale lunga. Compania Adidas, producatorul german de textile si incaltaminte, a fost denumita dupa fondatorul Adolf (Adi) Dassler, care a inceput fabricarea de pantofi in 1920, in Herzogenaurach, langa Nurenberg, cu ajutorul fratelui sau, Rudolf Dassler. Rudolf a fondat mai apoi propria sa companie producatoare de incaltaminte – rivalul PUMA. Inregistrarea companei ca “adidas” s-a petrecut pe 18 august 1949 (litera mica pentru adidas). Tipic pantofilor si hainelor produse de adidas, este designul format din trei linii, incorporat si in logo-urile oficiale.

In aprilie 2006, adidas a primit blamul unor grupari asiatice pentru lansarea unei editii limitate de pantofi-sport care contineau o caricatura tipic asiatica din jurul anului 1900[43]. Adidas a catalogat aceste critici ca fiind o interpretare gresita si a refuzat sa retraga de pe piata linia. Barry McGee, un artist cu origini chineze, a realizat caricatura cu scopul de a-si face un autoportet mai tanar. I s-a parut interesant ca fotografia lui sa apara pe niste pantofi.

Spoturile adidas contin intamplari care par imposibile, precum spotul Jose + 10, in care doi baieti aduna mai multe staruri ale fotbalului international, pentru un meci    ad-hoc. Ultimul slogan adidas este „Impossible is nothing”[44].

Cele trei linii sunt, fara indoiala, esenta simbolurilor adidas. Creat de fondatorul Adi Dassler, semnul a fost utilizat pentru prima data ca design pentru pantofi in 1949. Dassler a intentionat sa creeze un simbol care sa poata fi usor recunoscut in competitiile sportive in care apareau pantofii adidas.

La finele anilor ’60, adidas si-a extins productia si pe sectorul de imbracaminte, astfel, Käte si Adi Dassler au cautat un alt simbol care sa poata fi asociat cu noile linii. In august 1971, a fost ales trifoiul din mai mult de 100 de optiuni. Inspirat de cele trei linii, acesta este o executie geometrica cu o intersectie tripla, care simbolizeaza diversitatea marcii. In 1972 a fost pentru prima data folosit, pentru ca ulterior sa devina simbolul corporatiei. Astazi, rolul trifoiului este de a reprezenta divizia Sport Heritage.

In 1997, adidas a hotarat sa introduca un design de corporatie nou, care sa pastreze esentialul vechiului logo. Astfel s-au nascut cele trei bare. Design-ul a fost realizat de directorul de creatie Peter Moore in 1990 si a fost folosit initial pentru linia de echipamente pentru produsele de performanta. Forma celor trei bare reprezinta un munte, care indica provocarea atingerii obiectivelor.

In august 1998, adidas-Salomon AG a adoptat un alt logo de corporatie, care incorpora valorile celor doua nume si culorile acestora: albastru pentru adidas si rosu pentru Salomon. In fine, dupa divortul de Salomon, in octombrie 2005, adidas si-a schimbat pentru ultima oara logo-ul: logotipul „adidas”, care a fost utilizat inca din anii ’60 in diferite variante, astazi reprezinta grupul adidas si diferentiaza marca de afacere. Din perspectiva design-ului, noul logo e simplu, clar, increzator si charismatic, fiind totodata suficient de flexibil pentru eventualele schimbari neprevazute[45].

Ceea ce ramane intotdeauna in constiinta consumatorului si il face sa se identifice cu marca este logo-ul, care, de cele mai multe ori, ajunge sa depaseasca produsul in sine. Nu doar marca adidas are charisma, ci si semnul asociat acesteia[46].

Continuand afirmatia conform careia marcile au charisma, sa incercam sa vedem ce efect are pronuntarea unor nume cum ar fi Coca Cola, BMW sau altele asupra mintii noastre. Fiecare provoaca un efect in constiinta noastra si este asociat cu o valoare, fie ca e vorba de bucurie, tinerete – Coca Cola, fie ca este vorba de stabilitate si siguranta – BMW. Si din acest punct de vedere indraznesc sa afirm ca marcile au charisma.

Un alt nume care a trecut de la marca la substantiv comun este Xerox, care anul acesta si-a schimbat logo-ul, trecand de la scrierea cu majuscule la cea cu minuscule. Compania a fost infiintata in anul 1906, purtand denumirea de Haloid Company, ulterior, in 1961 a primit numele de Xerox Corporation[47]. Este inutil sa vorbim despre ce face aceasta companie. Ce este foarte important este ca la aparate ca IBM sau HP toata lumea face “copii xerox”. Pe www.lovemarks.com, pagina realizata de Kevin Roberts, director Saatchi and Saatchi, site dedicat iubitorilor marcilor, in care acestia isi expun parerile personale fata de acestea, cineva scria ca aparent compania este atat de exclusiva, incat “xerox” este singurul cuvant care nu poate fi alcatuit la un joc de scrabble.[48]

De la marca la atitudine – Coca Cola si Barbie

Asa cum am vazut, persoanele charismatice lasa urme in constiinta celor din jur si, de cele mai multe ori, fac „istorie”. La fel se intampla si cu unele marci, care au intrat deja in vietile oamenilor si sunt mai presus de produsul ca atare. Indraznesc sa afirm ca forma sticlei Coca Cola, a scrisului si culoarea rosie sunt mai mult decat bautura in sine.

Pe acelasi site mentionat mai sus, o „adepta” a valului Coca Cola, face o declaratie simpla si sincera marcii: „ Imi amintesc de tine din copilarie. Erai eroul petrecerilor zilei mele de nastere, dar la scoala de abia ne vedeam. Daca mancam aripioare de pui, fratele meu te aducea ca sa imi creeze o stare de comfort. Acest lucru ma racorea instantaneu. Si iti mai aduci aminte cum ne intalneam la opera cand mama ma tara dupa ea? In pauze stateam in hol, mancam prajitura si tu veneai la masa noastra. Purtam o rochie mov, iar tu aveai un costum negru si ceva rosu, ca un fel de mantie. Apoi dispareai din nou, la fel de repede cum aparusesi. Ca adolescenta am fost dintotdeauna indragostita de tine, mai ales cand te vedeam in restaurante. Acum, ca adult, stiu ca nu ma voi satura niciodata de tine. Vei fi mereu o parte din mine, centrul intamplarilor mele memorabile. Draga Coca Cola!”[49]

De-a lungul anilor Coca-Cola s-a dovedit a fi un produs atipic fata de teoriile de marketing. Se stie ca marcile au o anumita durata de viata. In mod normal, o marca se naste, creste, ajunge pana la un anumit nivel, dupa care se stinge. In cazul Coca-Cola ne confruntam cu o altfel de situatie: dupa 116 ani de la aparitia sa, nu exista semne de declin. Ba, dimpotriva, marca este din ce in ce mai puternica si creste din ce in ce mai repede.

Cea mai vanduta papusa pe piata jucariilor este creatia lui Elliot Handler, fondatorul companiei Mattel        Inc., si a sotiei acestuia, Ruth. Se pare ca Ruth Handler a fost inspirata de o papusa germana cu buze senzuale si bust proeminent, Lili, dupa modelul careia a fost creata celebra papusa Barbie. Ideea le-a venit celor doi soti in urma calatoriei in Germania, dar mai ales datorita faptului ca au observat ca fiica lor prefera sa se joace cu papusile adulte, mai degraba decat cu cele gen bebelus. Numele de Barbie este un diminutiv de la Barbara, numele fiicei sotilor Handler. Papusa a fost primita de public cu anumite reticente – dar iata ca la aproape 50 de ani de la aparitie[50],  papusa Barbie este in continuare una dintre cele mai de succes jucarii pentru fetite de toate varstele. 



Primul targ la care a patricipat nu a fost inregistrat ca un succes, parintii considerand papusa prea vulgara pentru a o darui copiilor. Celebra papusa a cunoscut mai multe transformari de-a lungul timpului, luand pe rand chipul mai multor vedete internationale: Claudia Schiffer, componentele formatiei Spice Girls, Pamela Anderson, Elizabeth Taylor s.a. Barbie a fost accesorizata si transformata in toate profesiile posibile[51], a fost bruneta sau negresa. In timp, mai multe papusi au incercat sa-i devina concurenta lui Barbie pe piata jucariilor, insa cine isi mai aminteste azi de Betty Spaghetti ? Cu siguranta veti da din umeri, pentru ca Barbie este singura papusa pentru care numerosi designeri precum Yves Saint Laurent, Christian Dior, Valentino, Perry Ellis, Oscar de la Renta sau Bob Mackie au creat tinute si accesorii originale. Conform statisticilor actuale, 90% din toate fetitele americane din ultimii 40 de ani au avut cel putin o papusa Barbie.

Avand o inaltime de 1,83 cm si dimensiuni de 96-46-96, silueta originala a papusii Barbie a iscat numeroase controverse de-a lungul timpului, multe femei adoptand diete drastice pentru a semana cu celebra papusa. Cuprinsa de Barbie mania, cetateana americana Sidney Jackson si-a facut 20 de operatii estetice pentru a se aporpia de aspectul Barbie. Femeile din intreaga lume au inceput sa vada in papusa Barbie idealul femeii independente, frumoase, care se preocupa de felul in care arata.

Pe de alta parte, pentru ca jucaria pentru fetite seamana cu un top model, parintii sunt ingrijorati de modul in care acestea se percep pe sine in comparatie cu papusa, lucru care poate duce la anorexie si alte boli de nutritie, cauzate de dorinta fetelor de a deveni o adevarata “Barbie girl”. Altii alatura modelul Barbie superficialitatii si dorintei de a reusi in viata exclusiv datorita aspectului exterior. Ca orice lider charismatic, papusa are adepti, dar si critici inversunati.

Cert este ca Barbie vinde: in fiecare saptamana Mattel vinde in medie 1,5 milioane de papusi - in medie doua papusi pe secunda.

De ce am inclus Barbie in lista marcilor care au charisma ? Deoarece creeaza atitudini, modeleaza caractere, face istorie. Mai mult decat atat, de la o simpla papusa s-a ajuns la un adevarat curent, existand filme despre Barbie – in 2008 se va lansa cel de-al 14-lea film cu personaje din seria Barbie[52] - , colectionari, parodii (ca si in cazul lui Hilter, ne amintim celebrul film satiric regizat de Chaplin, Marele Dictator,  primul film sonor al acestuia, care a avut premiera in Statele Unite in 1940, fiind interzis de cenzura in Germania, Spania si Irlanda pana in anii ’70), o industrie intreaga graviteaza in jurul unei simple papusi. Asa cum spunea Kevin Roberts “capriciul faimos al anilor 60 este acum un adevarat Lovemark, gratie dragostei nemuritoare pe care o nutresc fetitele de pretutindeni. Barbie patrunde in visele si sperantele lor. Le ia de mana si trec impreuna inspre maturitate, intotdeauna in joaca”.[53]


Concluzii

            Concluziile pe care le putem trage in urma acestei succinte analize sunt ca, pana acum, in istorie, charisma este asociata mult mai des persoanelor nefaste, asadar avem neovie de personalitati pozitive dotate cu aceasta abilitate, cu acest har, mai ales datorita faptului ca lumea trece prin multiple crize, fiind, din acest motiv, usor influentabila si manevrabila.

            Da, acum putem afirma fara teama ca putem invata anumite tehnici ale charismei, mai ales daca ne studiem limbajul trupului si daca invatam sa fim atenti la nevoile si la lucrurile care asigura confortul psihic al celor din jur. A folosi charisma pentru ceilalti, nu numai in interesul propriu, desi pare un tel irealizabil in secolul egoismului suprem, ar putea cel putin sa ne faca sa ne gandim ca lumea s-ar putea schimba. La urma urmei, speranta moare ultima.

            De ce sa nu descoperim puterea de seductie a noilor prezente din jurul nostru, cum ar fi marcile, pentru ca lumea in care ne desfasuram agitata existenta este guvernata de afise, culori, identitati care ne-au intrat deja in casa, pe masa sau in masina de spalat. Discutam de ultima performanta a bulelor albastre din detergent, asadar suntem slcavii lui. Il urmam, il ascultam, il veneram prin a-l cumpara din raftul magazinelor aglomerate.

            Concluzie generala: totul in jur are charsima.

            Unii afirmau faptul ca abilitatea de a transmite entuziasmul se numeste charisma.

Ar fi bine sa ramana asa.


Lista bibliografica

1.      Armstrong, Michael (2003) [1977]. Human Resource Management Practice, Londra : Kogan Page Limited

  1. Baylon, Christian. Mignot, Xavier (2000) [1994]. Comunicarea, Iasi: Editura Universitatii Al.I.Cuza

3.      Banica, Mirel (2007). “George Becali: charisma populista”, Dilema Veche, Anul IV, nr.167, varianta electronica

4.      Bligh, Michelle C. Kohles, Jeffrey C. Meindl, James R. (2004).  “Charisma under crisis: Presidential leadership, rhetoric, and media responses before and after the September 11th terrorist attacks”, in The leadership quarterly, volumul 15, numarul 2, aprilie 2004, editia electronica

  1. Bordeianu, Catalin (2003). Introducere in sociologia clasica, Bucuresti: Editura Economica
  2. Chelcea, Septimiu (2003). Cum sa redactam, Bucuresti: Editura comunicare.ro
  3. Cohen, Rich. “Becoming Adolf”, in Vanity Fair, varianta electronica.
  4. Conger, Jay. Kanugo, Rabindra. Menon, Sanjay. Mathur, Purnima. (1997). „Measuring charisma: dimensionality and validity of the Conger-Kanugo scale of charismatic leadership” in Revue Canadienne des Sciences de l`Administration, varianta electronica.
  5. Dictionar de teosofie, esoterism, metafizica si masonerie, Bucuresti: Editura Herald
  6. Dragan, Ioan (1996). Paradigme ale comunicarii de masa, Bucuresti: Editura Sansa
  7. Greene, Robert. Elffers, Joost (2001) „Picatura” de putere, Bucuresti: Editura Codecs
  8. Manfredi, Valerio Massimo (2006).  Alexandru cel Mare, Bucuresti: Editura All
  9. McLuhan, Marshall (1997) [1995]. Mass-media sau mediul invizibil, Bucuresti: Editura Nemira
  10. Popescu, Florentin (2001). Divinitati, simboluri si mistere orientale, 3 volume Bucuresti: Editura Floarea Darurilor
  11. „Presenting with impact”, www.channel4.com
  12. Ramureanu, Ioan. (1992). Istoria Bisericeasca Universala. Manual pentru seminariile teologice, Bucuresti: Editura Institutul Biblic
  13. Roberts, Kevin (2006) [2004]. Viitorul dincolo de branduri, Lovemarks. Bucuresti: Editura Business Media Group
  14. Sheafer, Tamir (2001) “Charismatic Skill and Media Legitimacy. An Actor-Centered Approach to Understanding the Political Communication Competition”, in Communication Research, varianta electronica
  15. „The Charisma Experiment – How it works”, www.channel4.com
  16. Turner, Steven (2000). The Cambridge Companion to Weber, Cambridge University Press
  17. www.adidas.com
  18. www.channel4.com
  19. www.lovermarks.com
  20. www.politics.huji.ac.il
  21. www.realitatea.net
  22. www.revistamagazin.ro
  23. www.richardwiseman.com
  24. www.sciencedirect.com
  25. www.stirilocale.ro
  26. www.stiri.rol.ro
  27. www.vanityfair.com
  28. www.wikipedia.org
  29. www.winstonchurchill.org
  30. www.xerox.com



[1] www.wikipedia.org, accesat la 27.10.2007

[2] Cantecul compus de Lennon/McCartney a fost la momentul respectiv o schimbare in muzica celor de la Beatles, considerata de unii, dulceaga. Cantecul este zgomotos, iar titlul simbolizeaza ascensiunea de la baza la varf, termenul fiind folosit in engleza britanica si cu sensul de confuz, derutat. (n.a.)

[3] Marshall McLuhan, Mass-media sau mediul invizibil, p. 33

[4] ibidem

[5] Apud Ioan Dragan, Paradigme ale comunicarii de masa, ed Sansa, Bucuresti, 1996, pag. 170

[6] Textul original al dezbaterii se afla in Anexa A

[7] Conform wikipedia.org, Kennedy a castigat alegerile din 8 nov 1960 cu 49,7% fata de 49,5% cat a obtinut Nixon. https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_presidential_election,_1960, accesat la 16 ianuarie 2008

[8]Michelle C. Bligh, Jeffrey C. Kohles, James R. Meindl,  Charisma under crisis: Presidential leadership, rhetoric, and media responses before and after the September 11th terrorist attacks, in The leadership quarterly, volumul 15, numarul 2, aprilie 2004, editia electronica, www.sciencedirect.com, accesat la 14 decembrie 2007

[9] https://winstonchurchill.org/i4a/pages/index.cfm?pageid=391, accesat la 16 ianuarie 2008

[10] Gh. SCRIPCARU, “Virusul interioritatii”, https://www.vmr.ro/pg1-1106.htm, accesat la 13 noiembrie 2007

[11] In editia din 2005 a DOOM (Dictionarul Ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane), editata de Univers Enciclopedic, apare ca forma corecta „charisma”. Datorita acestui fapt, pe parcursul demersului meu stiintific voi folosi acest termen (n.a.)

[12] Dictionar de teosofie, esoterism, metafizica si masonerie, p.71

[13] www.wikipedia.org

[14] Apud Catalin Bordeianu (2003), Introducere in sociologia clasica, p. 101-107

[15] Idem, pag.103

[16] Ibidem

[17] Apud Tamir Sheafer, Charismatic Skill and Media Legitimacy. An Actor-Centered Approach to Understanding the Political Communication Competition, in Communication Research, decembrie 2001, editia electronica, www.politics.huji.ac.il/TamirSheafer/skills.pdf, accesat la 16 ianuarie 2007

[18] ibidem

[19] Michael Armstrong [1977] (2003), Human Resource Management Practice, p. 203 – 215

[20] Apud Mirel BANICA “George Becali: charisma populista”, articol publicat in Dilema Veche, Anul IV, nr.167 - 23 aprilie 2007         

[21] Ibidem

[22] Jay Conger, Rabindra Kanugo, Sanjay Menon, Purnima Mathur „Measuring charisma: dimensionality and validity of the Conger-Kanugo scale of charismatic leadership” in Revue Canadienne des Sciences de l`Administration, sept. 1997, varianta electronica.

[23] Ramureanu Ioan (1992), Istoria Bisericeasca Universala, p. 19-23.

[24] https://www.bcbluncailvei.net/articole/afirmatii.htm, accesat la 20 nov.2007

[25] Robert Greene, Joost Elffers (2001) „Picatura” de putere, p. 43-180

[27] ibidem

[28] Valerio Massimo Manfredi, Alexandru cel Mare, All, 2006

[29]Rich Cohen, Becoming Adolf, https://www.vanityfair.com/culture/features/2007/11/cohen200711

[30] Sursa: Realitatea TV, luni, 7 mai 2007, www.realitatea.net

[31] Napoleon s-a nascut in Insula Corsica, la un an dupa ce aceasta a fost vanduta de catre genovezi Frantei (n.a.)

[32] https://ro.wikipedia.org/wiki/Winston_Churchill

[33] Apud www.stiri.rol.ro, articol preluat din Jurnalul National, 18 iunie 2007

[34] Sierra Maestra este cel mai mare lant de munti din Cuba, cu o mare semnificatie istorica pentru poporul cubanez. Aici a fost stabilit cartierul de lupta impotriva lui Batista, de unde au fost duse la capat importante batalii conduse de Fidel Castro, Raul Castro, Che Guevara sau Camilo Cienfuegos. (n.a.)

[35] Barbosi, in spaniola in text (n.a.)

[36] Castro este recunoscut ca un om care isi gestioneaza foarte bine timpul, sacrificand orele de somn nocturn pentru alte indeletniciri, asemeni lui Eliade. (n.a)

[37] www.stirilocale.ro

[38] www.channel4.com

[39] The Charisma Experiment – How it works. www.channel4.com

[40] Apud Catalin Bordeianu, op.cit., p.153-189

[41] Presenting with impact, www.channel4.com

[42] Doctorul in psihologie Richard Wiseman a fost in tinerete scamator la circ, iar ultimii 20 de ani i-a dedicat cercetarilor psihologice in domeniile bucuriei, tristetii, iubirii, charismei, superstitiilor si altor reactii omenesti, dedicand ultima sa carte comportamentelor fata de faptele bizare. Pentru mai multe informatii www.richardwiseman.com (n.a.)

[43] Vezi anexa C

[44] Imposibilul este un nimic (tr.a)

[45] Toate informatiile despre istoria Adidas sunt preluate de pe www.adidas.com, accesat in luna noiembrie 2007 (n.a.)

[46] Anexa C contine o serie de imagini care sustin aceasta afirmatie.(n.a.)

[47] www.xerox.com, accesat la 17 noiembrie 2007

[48] www.lovemarks.com, accesat la 10 ianuarie 2008

[49] ibidem

[50] Papusa a aparut in 1959 (n.a.)

[51] Lista completa a meseriilor Barbie - in anexa D

[52] Sursa https://es.wikipedia.org/wiki/Barbie, accesat la 11 ianuarie 2008

[53] Kevin Roberts, Viitorul dincolo de branduri, p.179






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1321
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site