Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


DIPLOMATIA SI ORDINEA INTERNATIONALA

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CE ESTE FRANCMASONERIA? - Ce nu este Francmasoneria?
MANIPULARE
Cele mai importante probleme cu care se confrunta copilul
Consetintele maternitatii si graviditatii asupra tinerelor de varsta scolara
Reputatie si comportament
ELITA
Constiinta
Sociologia si stiintele sociale particulare
VALOARE
COABITARE CONSENSUALA


DIPLOMATIA SI ORDINEA INTERNATIONALA

I.           Diplomatia




Exista trei sensuri ale termenului “diplomatie” intre care trebuie sa se faca o distinctie clara:

Conducerea relatiilor intre state si alte entitati care au pozitie in politica mondiala prin intermediul unor agenti oficiali si prin mijloace pasnice. Este cel mai larg inteles al termenului.

Conducerea unor asemenea relatii prin intermediul diplomatilor de cariera. Sir H. Nicolson definea diplomatia ca fiind “managementul rela’iilor interna’ionale prin negocieri; metoda prin care aceste relatii sunt ajustate prin ambasadori si alte persoane insarcinate special in acest scop; domeniul si arta diplomatului.” (Noua diplomatie insa face ca rolul diplomatilor sa nu fie la fel ca cel jucat in epocile trecute, ceea ce face din aceasta o definitie constrangatoare.

O asemenea conducere a relatiilor intre state care este realizata intr-o asemenea maniera ca – in sensul obisnuit al termenului – ea este “diplomatica”, adica plina de tact si subtila.

Atentia noastra se indreapta asadar spre acel tip de conducere al relatiilor in politica mondiala, realizat de catre persoanele care sunt autorizate sa actioneze in numele unui anumit stat (sau a altei entitati politice recunoscute). Este important de notat carcaterul oficial persoanelor care se indeletnicesc cu astfel de activitati; de unde si importanta scrisorilor de acreditare in diplomatie. Si razboiul este o conducere a relatiilor internationale prin intermediul unor agenti oficiali, dar diplomatii difera de militari prin aceea ca ei sunt legati de utilizarea unor mijloace pasnice.

Termenul diplomatie priveste si relatiile cu caracter oficial ce se nasc intre entitati politice diferite de state; agentii ONU (sau a altor organizatii internationale sau regionale) sunt angajati in activitati diplomatice. De asemenea si grupurile politice ce nu sunt recunoscute ca state, dar care se bucura de un anumit statut in politica mondiala trimit unepori agenti ce intra in negocieri cu grupuri similare sau cu reprezentanti ai diferitelor state.

Astfel, cand vorbim despre diplomatie trebuie sa avem in vedere urmatoarele:

Diplomatia cuprinde atat conceperea politii externe a unui stat, cat si punerea in aplicare a acesteia. Formularea politicii presupune colectarea si evaluarea de informatii privind contextul international si cantarirea diferitelor linii de actiune posibile; executarea acestei politici presupune comunicarea catre alte guverne a liniei de politica externa adoptata, explicarea si justificarea acelei decizii si asigurarea concursului statului receptor al mesajului in atingerea obiectivelor (sau neutralizarea opozitiei in cazul in care aceasta se manifesta) si toate acestea prin recurgerea la ratiune si convingere, dar uneori si prin amenintare sau alte tipuri de constrangere

Relatiile diplomatice sunt bilaterale sau multilaterale. Relatiile bilaterale leaga in mod formal un stat (guvern) de un alt stat (guvern), dar exista si legaturi intre un sistem politic si altul. Daca in trecut ambasadorul era trimisul si reprezentantul suveranului (rege, print, imparat) pe langa curtea unui alt suveran, in prezent, in conformitate cu doctrina privind statele ca fiind state-natiune, ambasadorul reprezinta persoanele din statul care-l trimite. In limitele date de neinterferenta in afacerile interne ale statului in care este acreditat, un ambasador cauta sa influenteze in directia dorita de el nu numai guvernul din acel stat, ci si persoanele (adica elementele active din punct de vedere politic din statul in cauza). Diplomatia multilaterala poate lua forma conferintelor (ce reunesc mai multe state) sau a conferintelor permanente (organizatiile internationale). Dar marea importanta a conferintelor si organizatiilor internationale consta nu in facilitarea diplomatiei multilaterale, ci in oportunitatile pe care le ofera schimburilor si diplomatiei bilaterale. Legatura diplomatica intre un stat si o organizatie internationala la care acesta apartine nu este nici bilaterala, nici multilaterala, dar nu este nici laterala. Ambasadorul Romaniei la ONU conduce afacerile nu numai cu statele reprezentate la ONU, ci si cu ONU insasi, pri intermediul Secretariatului General (si a altor organe). Dar daca ONU (sau alte organizatii internationale) va ocupa o pozitie centrala in politica mondiala – astfel incat legatura unui stat cu organizatia sa fie mai importanta decat o legatura laterala pe care ar avea-o cu oricare al stat – acesta ar fi un semn al disparitiei sistemului de state si inlocuirea sa cu o organizare politica universala de alta natura.

Diplomatia poate fi institutionalizata sau ad hoc. Primele contacte intre europeni si locuitorii Americii de Nord izvorau din nevoia de a transmite un anumit mesaj sau a dorintei de face anumite afaceri, dar aceasta nu implica o relatie cu caracter permanent, deci nici reguli sau conventii reciproc acceptate; in prezent, relatiile diplomatice au un carcter de permanenta si contactele intre state sunt institutionalizate, indiferent de ce tip de afaceri se dezbat, de cadrul relational in care se dezbat acestea, si acestea avand la baza reguli si conventii bine delimitate (avand uneori statutul de norme de drept international).

Trebuie facuta o distinctie intre ramura diplomatica si cea consulara in afacerile internationale; partea diplomatica are de-a face cu relatiile intre guvernele a doua state, iar cea consulara cu relatiile ce se dezvolta intre persoanele fizice, cetateni ai tarii al carei reprezentant este si guvernul tarii-gazda si cetatenii acestei tari. Distinctia este complicata de faptul ca uneori misiunile diplomatice indeplinesc functii consulare, iar consulatele indeplinesc functii diplomatice la scara redusa (fiind si posturi de receptie a curentelor ce se manifesta in sfera politica-sociala in zona lor de actiune); astfel exista o tendinta de unificare a celor doua servicii.

Evident, diplomatia presupune existenta unui sistem de state (adica mai multe state care sa interactioneze). Daca in lume ar fi numai comunitati politice ce nu ar avea legaturi intre ele, nici nu s-ar pune problema necesitatii relatiilor diplomatice; iar daca mai multe state ar fi subordonate unei autoritati centrale nu ar fi necesare relatiile diplomatice intre statele subordonate. Ar fi necesare numai relatiile pe verticala intre centru si parti – sub forma unor relatii de subordonare.



Evident, diplomatia presupune, in contextul institutionalizat din cea de-a doua parte a secolului al XX-lea, nu numai existenta unui sistem de state, ci si a unei societati internationale. Schimbul si recunoasterea misiunilor diplomatice sunt posibile datorita acceptarii de catre state a unor conventii si reguli specifice sferei diplomatice – statul care trimite o misiune accepta principiul ca diplomatii sai nu vor interveni in afacerile interne ale statului receptor, iar acesta se obliga sa respecte imunitatea diplomatilor, angajatilor misiunii si a comunicatiilor dintre acea ambasada si ministerul de externe din tara pe care acea misiune o reprezinta, asumandu-si si obligatia de a proteja misiunea in fata unor atacuri si de a o asista in activitatea pe care o intreprinde.

Dar daca institutiile diplomatice presupun existenta unei societati internationale, existenta acesteia nu necesita existenta unor astfel de institutii diplomatice. Institutiile diplomatice s-au dezvoltat lent si uneori nesigur, luand forme diferite in diferitele stadii ale evolutiei societatii internationale. Mutliplicarea ambasadelor permenanente a fost posibila numai dupa ce au aparut anumite conditii: a fost necesar sa existe un grup de state independente si puternice, aflate la adapost de amenintari grave venite din exterior din partea popoarelor barbare si stabile la nivel domestic, fara sa le fie teama de stabilirea unei moharhii universale. Era necesara si o similitudine a credintelor din domeniul religios, institutional si lingvistic, alaturi de cele mai stranse lagaturi din domeniul comercial si politic.

De Callieres, aflat in serviciul lui Ludovic al XIV-lea si fiind contemporan cu emergenta unei balante de putere complexe (pacea de la Utrecht 1713) isi expunea ideile intr-o carte care avea sa devina cea mai importanta analiza generala a diplomatiei si a locului pe care aceasta il are in societatea internationala. El sustinea ca negocierea trebuie sa fie nu numai continua si universala, ci si profesionala. Amintea de raritatea ambasadorilor cu adevarat talentati, de importanta educarii acestora, precum si de profesiile din care nu trebuiau sa fie selectati acestia; ambasadorii nu trebuiau sa fie selectati din:

domeniul eclesiastic (datorita contradictiei ce aparea intre interesele bisericii si suveranului);

domeniul militar (negociatorul fiind un om ce apartine pacii);

domeniul juridic (deoarece metodele de lucru din domeniul juridic exclud facultatile flexibilitatii si supletii).

Arta negocierii este in sine o profesie: ea necesita toata penetrarea, dexteritatea, supletea de care cineva poate da dovada. Ea impune intelegere si cunoastere, si pe deasupra, un discernamant corect si precis. Aceasta diplomatie joaca un rol constructiv si creativ, nu numai in privinta relatiilor intre suveranii pe care-i serveste, ci si in relatie cu “Republica” careia ii apartin toti principii europeni. Sarcina diplomatilor era aceea de a convinge principii prin argumente rationale, sprijinindu-i in identificarea intereselor lor reale si sa recunoasca interesele comune, acolo unde acelea existau. Notiunea “ambasadorului ideal” – persoana guvernata de ratiune si nu de emotii, cautand sa-si subordoneze emotiile ratiunii atunci cand concep politica externa – se datoreaza aparitiei curentului rationalist in secolul al XVII-lea si in special a notiunii ca obiectivul principal al statelor este urmarirea intereselor si nu obligatiile ce emanau din onoarea fata de credinta lor. Ideea ca statele si popoarele au interese obiective reale, distincte de interesele percepute, si ca oamenii sunt dotati cu ratiune, putand astfel identifica aceste interese obiective se manifesta puternic in scrierile sale.

Teoria diplomatica prezinta rolul “ambasadorului ideal” in termenii aderentei acestuia la regulile rationalitatii si traditia diplomatica moderna intruchipeaza o incercare de sustinere a comportamentului avand la baza acest model.

II.        Functiile diplomatiei

Functiile pe care diplomatia le-a jucat in legatura cu ordinea in sistemul de state modern sunt urmatoarele:

Diplomatia faciliteaza comunicarea intre lidelii politici ai statelor sau a altor entitati ce joaca pe scena politicii mondiale. Fara comunicare nu ar exista societate internationala si nici sistem international; astfel, functia elementara a diplomatului este cea de mesager – si ca si o consecinta a realizarii eficiente a acestei functii, a aparut cea mai elementara institutie (conventie) diplomatica, probabil unica institutie comuna tuturor societatilor internationale existente de-a lungul istoriei, si anume imunitatea trimisilor si interzicerea uciderii sau constrangerii acestora in statul unde acestia sunt trimisi;

A doua functie a diplomatiei este cea a negocierilor acordurilor. Fara o negociere a acordurilor, relatiile internationale ar fi posibile dar ar fi caracterizate de interactiuni ostile intre diferitele entitati politice. Acordurile sunt posibile in cazul in care interesele partilor – care pot fi diferite – se suprapun intr-un anume punct si daca partile sunt capabile sa perceapa aceasta suprapunere de interese. Arta diplomatului consta in a identifica aceste puncte de interes comun si apeland la persuasiune si ratiune, cauta sa convinga partile de existenta acestor interese suprapuse.

A treia functie a diplomatiei este cea legata de strangerea de informatii cu privire la situatia din alte tari. Formularea politicii externe in orice tara este realizata in functie de ceea ce se intampla pe scena lumii; chiar daca fiecare tara se straduieste sa tainuiasca anumite informatii, totusi o anumita categorie de informatii doreste sa fie impartasita. Statele cauta sa limiteze accesul la informatiile ce privesc capacitatile lor de natura militara, totusi ele cauta sa impresioneze celelalte state cu capacitatile lor militare, recurgand la selectia informatiilor de natura militara care urmeaza a fi impartasite, cu scopul descurajarii potentialilor inamici. Intotdeauna diplomatii au jucat un rol capital in colectarea de informatii despre tara unde erau acreditati si interesul comun al statelor in a permite accesul la informatii pe o baza selectiva a scos in evidenta rolul atasatului militar, institutie care s-a formalizat in prima parte a secolului al XIX-lea. Dezvoltarea la inceputul secolului al XVIII-lea a ideii ca politica internationala este un singur camp de forte – balanta de putere fiind preocuparea constanta a tuturor oamenilor de stat – a facut ca schimbul constant de informatii cu privire la evenimentele din toate statele sa faca necesara o diplomatie continua si universala, atat de mult sustinuta de catre de Calleres.



A patra functie este legata de minimizarea efectelor datorate frictiunii care se manifesta in relatiile internationale. Frictiunea rezulta din apropierea lucrurilor. Datorita juxtapunerii diferitelor entitati politice, fiecare avand propriile valori, preocupari, prejudecati si sensibilitati, chiar acolo unde natiunile identifica interese comune extsta posibilitatea ca frictiunea sa se manifeste cu putere. O asemenea frictiune este o sursa constanta de tensiune si neintelegere si aceasta nu este intotdeauna legata de adevaratele interese reale ale partilor in cauza; diplomatia are rolul de a minimiza frictiunea sau de a-i limita efectele, in cazul in care aceasta se manifesta. De aceea este atat de necesara aplicarea inteligentei si a tactului de catre cei implicati in activitatea diplomatica. Diplomatul cauta sa reduca neintelegerile atat prin persuasiunea statului-gazda, cat si prin influentarea pe care o exercita asupra politicii duse de catre propriului guvern. El va cauta intotdeauna sa convinga prin apelul la ratiune si nu sa constranga sau sa ameninte. El prefera sa vorbeasca de drepturi si nu de cereri si cauta sa arate ca aceste drepturi izvorasc din regulile sau principiile acceptate de comun acord de catre cele doua state pe care el le tine in contact.

Diplomatia indeplineste functia de simbol al existentei societatii de state. Diplomatul, chiar in forma sa simpla de purtator de mesaje, este expresia vizibila al existentei unor reguli pe care statele sau alte entitati politice din sistemul international le respecta. In forma dezvoltata a corpurilor diplomatice care exista in fiecare capitala, diplomatii reprezinta dovada existentei societatii internationale, ca factor activ in relatiile interenationale.

III.     Relavanta diplomatiei

La cea mai simpla analiza iese in evidenta faptul ca diplomatia contribuie la mentinerea ordinii internationale; aceasta reiese clar si din definitia ce priveste diplomatia ca pe un mod de conducere a relatiilor intre state de catre diplomati profesionisti.

Cu toate acestea se pare ca dupa Primul Razboi mondial s-a inregistrat un declin in ceea ce priveste rolul jucat de diplomatii profesionisti in politica internationala (sau cel putin in comparatie cu rolul jucat de diplomatii profesionisti din secolul al XIX-lea).

Astfel, rolul jucat de care ambasadorul rezident si de catre misiunea condusa de el s-a redus in relatie cu importanta data altor canale care faciliteaza derularea afacerilor internationale: ambasadorul rezident este adesea ocolit de catre sefii de guverne sau alti ministri care se intalnesc si stabilesc direct problemele care-i preocupa; de catre misiunile speciale din domeniul serviciilor civile din tara sa, care viziteaza omologii lor din tara unde ambasadorul este acreditat; de catre alte misiuni permanente trimise din tara sa de resedinta si a caror activitate nu o poate controla. De exemplu, ambasadorul SUA acreditat in anumite state poate lucra alaturi de diplomati si cu o misiune de ajutor economic, cu un grup de consilieri militari, reprezentantii CIA, ai Trezoreriei, ai Corporilor Pacii, organisme ce tin direct de guvernul din Washington si pe care el nu poate sa le controleze direct. Ambasadele rezidente vor continua sa joace un rol important in cazul in care relatiile dintre ele nu vor fi de o asemenea anvergura incat sa le “sufoce” sau in cazul in care nu vor exista relatii de ostilitate vadita intre cele doua tari.

In secolul al XX-lea rolul diplomatiei bilaterale s-a redus, in comparatie cu rolul diplomatiei multilaterale, in special datorita proliferarii organizatiilor intrernationale. Aspecte diplomatice vitale incepeau sa fie dezbatute intr-un cadru multilateral: NATO (problemele legate de aparare), OECD si Banca Mondiala (in probleme de comert si asistenta pentru dezvoltare). Este de mentionat faptul ca cresterea importantei relative a diplomatiei multilaterale nu inseamna declinul rolului jucat de diplomatul profesionist; organizatiile si conferintale internationale ofera un cadru prielnic desfasurarii diplomatiei bilaterale nu numai diplomatiei multilaterale, cu toate ca prima forma este cateodata mult mai importanta. Dezvoltarea diplomatiei multilaterale nu inseamna reducerea lolului jucat de diplomat, ci o schimbare a caracterului muncii diplomatului profesionist.

In politica internationala, incepand cu anii 50 s-a inregistrat un declin in privinta preocuparii centrale a diplomatiei profesionale – incercarea de a aplica inteligenta si tactul in identificarea intereselor statelor si facilitarea concilierii intre ele. Afacerile purtate in mod inteligent si cu tact au facut loc unui razboi politic (ceea ce a dus la deplangerea diplomatiei deschise de catre Nicolson), diplomatiei purtate cu glas rasunator si diplomatiei cu insulte; dar a aparut si activitatea legata de managementul tehnic international, activitate ce lasa loc inteligentei si tactului, dar care are ca si procupare centrala nu concilierea diferitelor interese ale statelor, ci colaborarea intre ele in vaderea maximizarii interesului comun (in acest caz statele cauta sa avanseze interesele nu prin negociere si tocmeala, ci prin cooperare in vederea maximizarii interesului lor comun; problema comuna nu este reconcilierea politica sau diplomatica a unor interese diferite, ci una tehnica – aceea de gasire a unor mijloace eficiente prin care se pot realiza anumite scopuri precise).

Importanta nstitutiilor diplomatice – prin acestea intelegandu-se regulile si conventiile ce fac interactiunea diplomatica posibila si care faciliteaza derularea afacerilor internationale – s-a redus in secolul al XX-lea. Dar nu trebuie omis faptul ca institutia centrala a diplomatiei a asigurat depasirea turbulentelor din secolul al XX-lea; sistemul diplomatic a fost martorul nasterii multor state pe glob, cuprinzandu-le in totalitate – nici una nu a repudiat mecanismul oferit de aceasta institutie centrala a relatiilor internationale.

Comunicarea



Comunicarea intre liderii diferitelor state (sau actori in politica mondiala) se face in mod constant fara medierea diplomatilor profesionisti. Exista comunicarea care se face la intalnirile directe intre liderii politici din diverse state sau care se face la intalnirile dintre liderii politici si agenti speciali, altii decat diplomatii. Mesajele pot fi transmise si prin scrisoare, radio/telefon, fax sau mai recent prin Internet; anii 60 au fost martorii proliferarii comunicarilor directe intre liderii diverselor state, acest mod de comunicare avand avantajul unei comunicari rapide in timp de criza – metoda preferata celei facute prin intermediari specializati. Dar schimbul de mesaje inseamna mai mult decat comunicare; sensul mesajului trebuie interpretat de contextul in care acesta se transmite (persoanele care fac acest lucru si care in primesc, circumstantele in care acest schimb este facut, istoria relativa la subiectul dezbatut, semnificatia relativa la ceea ce se omite si se spune). Diplomatii sunt specialisti in comunicarea precisa – ei detecteaza nuantele dialogului international; ei nu numai ca transmit mesajul, ci aleg si termenii potriviti in care acesta sa fie imbracat, audienta careia sa-i fie adresat si momentul si ocazia in care sa fie transmis mesajul. Aisi se poate vedea tolul pe care il au anumite conventii relative la sensul pe care il are un anumit termen sau un grup de cuvinte pentru diplomati; identificarea unei interpretari comune asigura reducerea riscului de intelegere gresita, astfel ca diplomatii sunt expertii potriviti in conceperea potrivita a unui mesaj ce urmeaza a fi transmis si in interpretarea unuia care este primit.

Negocierea

Negocierea intre state poate avea (si chiar are) loc fara mijlocirea diplomatilor profesionisti. Dar a judeca dupa aceasta aparenta inseamna sa omitem functia centrala pe care o pot juca diplomatii in negocierea acordurilor. Incheierea unui acord de catre sefii unor state este numai climaxul unui lung proces de recunoastere, probare, testare a propunerilor si contrapropunerilor din faza preliminara – toate acestea fiind facute de catre diplomati profesionisti. Arta negiorilor consta in a identifica o suprapunere de interese pentru statele in cauza, astfel incat facilitarea ajungerii la acord sa se poata realiza – aceasta in prezenta certa a unor interese opuse si chiar conflictuale. Si diplomatul face aceasta prin recurgere la ratiune si persuasiune. Aceasta impune cunoasterea amanuntita a subiectului si a partilor cu interesele pe care acestea le au, precum si a perceptiei lor vis-a-vis de aceste interese, aspect distinct de interesele lor reale. Este necesara o bogata imaginatie in conceperea propunerilor si indemanare si experienta in formularea si promovarea lor; o comunicarea precisa. Dar sarcina negociatorului este mult facilitata de faptul ca negocierea are loc intr-un cadru ferit de ochii opiniei publice, limitand capacitatea de intruziune a unor posibili competitori; iar faptul ca diplomatii apartin acelasi corp, este facilitata si increderea si respectul reciproc.

Informarea

In privinta culegerii de informatii despre tara unde acesta este acreditat, diplomatul furnizeaza numai un canal prin care aceste informatii sunt colectate. In anumite perioade si intr-un anumit context, diplomatul poate deveni singura sursa de informare despre tara unde acesta activeaza; dar in cele mai multe situatii informatiile despre o anumita tara se pot culege din presa si din alte mijloace de informare in masa, din diverse publicatii cu teme bine definite. Nu trebuie omisa importanta specialistilor in munca cu informatiile si a mijloacelor tehnice audio si video (satelitii).

Dar diplomatul are o indemanare unica in culegerea de informatii care sunt esentiale in conducerea afacerilor internationale: vederile si tendintele leadership-ului politic din tara unde este acreditat, pentru prezent si viitor. Diplomatul poate omite insa tendintele care se pot manifesta la nivelul maselor – astfel ca informatiile referitoare la aceasta dimensiune nu sunt furnizate intotdeauna de catre diplomati, iar daca acest lucru se intampla, informatiile furnizate de ei sunt completate cu informatii care izvorasc din alte surse. Ei sunt cele mai bune surse privind personalitatea liderilor din tara unde sunt acreditati, precum si cele privind modul de desfasurare a afacerilor de zi cu zi.

Reeducerea frictiunilor (neintelegerilor)

Functia de minimizare a frictiunii in relatiile internationale ar putea fi realizata chiar si in lipsa diplomatului profesionist; sunt persoane care nu sunt diplomati de cariera si sunt inteligenti si stiu sa lucreze cu tact. Dar profesia diplomatica a cautat sa se auto-adapteze in vederea posibilitatii indeplinirii acestui rol, emuland si inventand diverse conventii (obiceiuri) care o fac sa poata indeplini intr-un mod unic acest rol. Aici putem aminti calitatile unui diplomat ideal atat de binde descride de catre de Callieres si reluate de Nicolson si al caror continut este atat de valabil si in zilele noastre

Functia simbolica

Functia simbolizand existenta unei societati de state, si dincolo de aceasta a unui element de unitate in organizarea politica a intregii umanitati, nu este indeplinita exclusiv de catre diplomatia permenenta si organizata, ci si de catre organizatiile internationale cu vocatie universala (ONU in special). In orice caz functia simbolica a mecanismului diplomatic este una extrem de importanta. Relatiile diplomatice intre state nu sunt o sursa a recunoasterii reciproce a suveranitatii, egalitatii, independentei si a altor drepturi, ci ele presupun o recunoastere a acestor drepturi si aduc dovezi palpabile privind existenta acestor drepturi.

Prezenta in capitalele straine a corpurilor diplomatice nu este numai semnul existentei a altor state (natiuni), ci si al existentei unei societati internationale organizate, amintind guvernului tarii-gazda despre aceasta realitate atunci cand acesta isi concepe politica sa. Profesia diplomatica este insasi dovada ideii existentei societatii internationale, ceea ce creaza ramificatii in privinta “colegialitatii” ce se manifesta in aceasta profesie – existenta unui cadru comun care leaga toti diplomatii care-si desfasoara activitatea in capitalele straine, in izolare fata de tara-mama si in stransa legatura cu alti diplomati straini.

Dorinta remarcabila a statelor din toate colturile lumii, care impartasesc culturi si convingeri diferite si care se afla pe diferite trepte de dezvoltare, de a imbratisa proceduri diplomatice arhaice (care pot fi privite intr-un mod ciudat in diverse culturi) care au aparut in Europa in uma cu secole, este unul din vizibilele indicii privind acceptarea universala a ideii ca societatea internationala exista.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1638
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site