GUVERNUL, PUTEREA POLITICA SI RAZBOIUL

GUVERNUL, PUTEREA POLITICA SI RAZBOIUL

CONCEPTE DE BAZA

guvern . politica . putere . autoritate . stat . stat-natiu^l ' . democratie . industrializarea razboiului

in 1989 asa cum se stie s-a petrecut o drama in Piata Tienanmen din Beijing, capitala Chinei. Mii de oameni s-au adunat ca sa demonstreze pentru instaurarea democratiei. Guvernul comunist al Chinei a reactionat cu salbaticie. Unitati ale Armatei Rosii i-au atacat pe demonstranti. Multi au fost ucisi si alte cateva sute au fost arestati si inchisi.

Democratia nu este inca o realitate in China. Dar in multe alte parti ale lumii, miscarile pro-democratice au rasturnat cu succes regimurile autoritariste. in fosta Uniune Sovietica si in tarile est-europenc, comunismul a fost inlaturat de asemenea miscari, in ultimii ani au fost stabilite forme de guvernare democratica in mare parte din America Latina, ca si in unele tari din Africa si Asia. Guverne democratice exista de mult mai mult timp in apusul Europei, America de Nord, Australia si Noua Zeelanda.

O Democratizarea reprezinta una dintre fortele politice majore din lumea actuala, care influenteaza si este influentata la randul ci de catre procesul globalizarii. La fel ca si alte aspecte ale societatilor contemporane, domeniul guvernarii si al politicii sufera schimbari majore. GUVERNAREA se refera la punerea in practica a politicilor, deciziilor si a hotararilor de stat, de catre functionarii unui aparat politic. POLITICA priveste mijloacele prin care este folosita puterea pentru a duce la indeplinire scopul si continutul activitatilor guvernamentale. Sfera politicului se poate intinde insa dincolo de cea a institutiilor statului.

in acest capitol vom studia factorii principali care afecteaza viata politica. Vom analiza natura democratiei si vom cantari rolul partidelor politice. Vom discuta unele dintre transformarile din politica britanica a ultimilor ani, apoi vom analiza politica pe plan international. Catre sfarsitul capitolului vom lua in considerare consecintele schimbarilor din Europa de Est de dupa 1989 si vom examina impactul razboiului asupra societatii.

inainte de toate, sa ne oprim asupra catorva dintre conceptele de baza, necesare studiului vietii politice -putere, autoritate si stat. intreaga viata politica, intr-un sens sau intr-altul, se confrunta cu puterea: cine o detine, cum este obtinuta si in ce fel este folosita.

PUTEREA SI AUTORITATEA

O Asa cum am mentionat in capitolul l, studiul puterii este de o importanta fundamentala in sociologie. PUTEREA reprezinta capacitatea indivizilor sau a

grupurilor de a-si impune propriile interese si preocupari, chiar atunci cand ceilalti se opun. Uneori, ea implica folosirea directa a fortei, ca in cazul autoritatilor chineze _care au suprimat miscarea pro-democratica din Piata Tienanmen. Puterea este un element important in orice relatie sociala, cum ar fi cea dintre angajat si patron. Acest capitol se concentreaza pe un aspect limitat al puterii, puterea guvernamentala, in aceasta forma, ea este insotita intotdeauna de ideologii, folosite pentru a justifica actiunile celor puternici. De exemplu, folosirea fortei de catre guvernul chinez impotriva studentilor care demonstrau pentru democratie a insemnat o aparare a ideologiei comuniste ca forma suprema de guvernare.

3 AUTORITATEA inseamna folosirea legitima a puterii de catre guvern. Legitimitatea reprezinta faptul ca, cei supusi autoritatii unui guvern consimt la aceasta. Puterea devine astfel diferita de autoritate. Atunci cand demonstratiile pro-democratice au izbucnit in China, iar guvernul a raspuns inchizand si impuscand demonstrantii, a fost un exercitiu de putere, dar si un indiciu al scaderii autoritatii guvernului. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, democratia nu este singurul tip de guvernare pe care oamenii il considera legitim. Dictatura poate avea, de asemenea, legitimitate. Dar asa cum vom vedea mai tarziu, democratia este, in general, cea mai raspandita forma de guvernare considerata ca fiind legitima.

CONCEPTUL DE STAT

O Exista STAT acolo unde exista un aparat politic de guvernare (institutii cum ar fi parlamentul sau congresul, impreuna cu functionarii civili ai acestor servicii), care conduc un teritoriu dat si a caror autoritate este sustinuta de catre un sistem de legi si de capacitatea de a folosi foita armata pentru a-si pune in practica politica. Toate societatile modeme sunt STATE-NAT1UNI. Adica sistemul lor de guvernare isi sustine dreptul de proprietate asupra anumitor teritorii, poseda coduri de legi formale si este sustinut de controlul asupra unor forte armate. State-natiuni au luat fiinta in momente diferite in diversele parti ale lumii (de exemplu, Statele Unite in 1776, iar Republica Ceha in 1993). Totusi, caracteristicile lor principale contrasteaza puternic cu cele ale statelor din civilizatiile traditionale, cum sunt cele descrise in capitolul l. Acestea sunt:

Suveranitatea. Teritoriile stapanite de statele traditionale au fost intotdeauna imprecis definite, nivelul controlului exercitat de guvernul central fiind relativ scazut. Notiunea de suveranitate - anume ca guvernul detine autoritate asupra unui domeniu cu granite clar delimitate, in interiorul caaiia constituie puterea suprema- nu era foarte relevanta. Dimpotriva, toate statelc-natiuni sunt state suverane.

Cetatenia, in statele traditionale, majoritatea populatiei conduse de catre rege sau imparat erau prea putin constienta sau interesata', de cei care ii conduceau. Si nici nu avea drepturi politice sau vreo influenta politica, in mod obisnuit, doar clasele dominante sau grupurile mai mari aveau notiunea de apartenenta la o comunitate politica generala. In societatile moderne, insa, majoritatea celor care l locuiesc in interiorul granitelor sistemului politic sunt cetateni, cu drepturi si indatoriri comune, constienti de apartenenta lor la o natiune. Desi mai exista si oameni care sunt refugiati politic sau "apatrizi', aproape fiecare individ este azi membru al unei anumite formatiuni politice nationale.

. Nationalismul. Statele-natiune se asociaza cu aparitia nationalismului, care poate fi definit ca "ansamblu de simboluri si credinte ce confera sentimentul apartenentei la o anumita comunitate politica'. Astfel, indivizii se simt mandri ca sunt britanici, americani, canadieni sau rusi. Probabil ca oamenii au resimtit dintotdeauna o anumita identificare cu grupuri sociale de o forma sau alta -familia, satul sau comunitatea religioasa. Dar nationalismul si-a facut aparitia doar o data cu dezvoltarea statului modem. El este expresia cea mai pregnanta a sentimentelor de identificare cu o comunitate suverana distincta. Loialitatea nationalista nu se inscrie totdeauna in interioml granitelor fizice care marcheaza teritoriile statelor din lumea de azi. Practic toate statele-natiunc au fost constituite pornind de la comunitati de origini diferite. Drept rezultat, sentimentele nationaliste locale au aparut adesea in opozitie cu cele promovate de state. Astfel, in Canada, de exemplu, sentimentele nationaliste din randul populatiei care vorbeste limba franceza din Quebec constituie o amenintare la adresa sentimentelor de "canadianitate'. Dar desi relatia dintre statul-natiune si nationalism este complicata, cele doua au luat fiinta ca urmare a aceluiasi proces.

Dupa ce am discutat unele dintre cele mai importante caracteristici ale statelor modeme, ne vom concentra acum atentia asupra naturii democratiei.

DEMOCRATIA

O Cuvantul "democratie' isi are originea in termenul grecesc demokratia, format din demos (popor) si krates (conducere). DEMOCRATIA, in sensul ci de baza, inseamna de aceea un sistem politic in care poporul si nu monarhii (regi ori regine) sau aristocratii (oameni de vita nobila, cum sunt lorzii) se afla la conducerea tarii. Aceasta poate fi simplu si evident, dar nu este. Ce inseamna de fapt conducerea de catre popor? Asa cum a aratat David Held, pot aparea intrebari legate de fiecare parte a sintagmei (Hcld, 1987). Sa incepem cu "poporul':

Cine este poporul?

Ce fel de participare trebuie sa i se permita?

Ce conditii presupune participarea la conducere? In ce priveste "conducerea de catre':

Cat de larga sau de stricta ar trebui sa fie sfera de influenta a conducerii? Ar trebui sa se limiteze, de exemplu, la sfera guvernarii sau poate exista democratie si in alte sfere, cum ar fi democratia industriala?

Conducerea poate cuprinde hotararile administrative cotidiene pe care le iau guvernele sau se refera doar la deciziile politice majore?

3. Trebuie sa fie urmata conducerea de catre popor? Care este locul obligatiilor si

al propriilor pareri?

Pot unii oameni actiona in afara legilor, daca le considera pe cele existente

nedrepte?

5. in ce imprejurari, daca se poate vorbi despre acest lucru, pot face uz guvernele

democratice de coercitie impotriva celor care dezaproba politica lor?

Raspunsurile la aceste intrebari au imbracat forme contrastante in perioade diferite si societati diferite. De exemplu, "poporul' a fost inteles uneori ca fiind detinatorii de proprietati, albii, albii educati sau barbatii si femeile albe. in unele societati, versiunea acceptata a democratiei se limiteaza la sfera politica, in timp ce, in altele ea se extinde si asupra altor domenii ale vietii sociale.

Democratia participativa

in democratia participativa (sau democratia directa), deciziile sunt luate in comun de catre cei pe care ii priveste. Acesta a fost tipul original de democratie practicat in Grecia antica. Cei care erau cetateni, adica o mica minoritate din societate, se intalneau cu regularitate pentru a studia politica si a lua decizii majore. Democratia participativa are o importanta limitata in societatile moderne, unde masa populatiei are drepturi politice si ar fi imposibil ca toata lumea sa participe activ la luarea tuturor deciziilor care ii afecteaza.

Totusi, unele aspecte ale democratiei participative joaca un anumit rol in societatile modeme. Tinerea de referendumuri, de exemplu, prin care poporul isi exprima propria opinie asupra unei anumite probleme, este o forma de democratie participativa. Consultarea directa a unui mare numar de oameni este posibila prin simplificarea problemei pana la a formula una sau doua intrebari la care este solicitat sa raspunda electoratul. Referendumurile sunt folosite cu regularitate la nivel national in unele tari europene.

Monarhiile si democratiile liberale

Desi unele state moderne (cum ar fi Marea Britanic si Belgia) mai au in frunte un monarh, acestea sunt din ce in ce mai putine. Acolo unde se mai afla conducatori traditionali de acest fel, puterea lor reala este de obicei limitata sau inexistenta, intr-un mic numar de tari, ca Arabia Saudita sau Iordania, monarhii continua sa mentina in oarecare masura controlul asupra guvernului, dar in majoritatea cazurilor acestia reprezinta mai curand un simbol al identitatii nationale decat alte personaje cu putere directa in viata politica. Regina Regatului Unit, regele Suediei si chiar imparatul Japoniei sunt monarhi constitutionali: puterea lor reala este delimitata de Constitutie, care ii investeste cu autoritate pe reprezentantii alesi ai poporului. Marea majoritate a statelor moderne sunt republicane - nu exista rege sau regina; aproape toata lumea, inclusiv monarhii constitutionali, se declara adepti ai democratiei. comunitate politica generala. In societatile moderne, insa, majoritatea celor care l locuiesc in interiorul granitelor sistemului politic sunt cetateni, cu drepturi si indatoriri comune, constienti de apartenenta lor la o natiune. Desi mai exista si oameni care sunt refugiati politic sau "apatrizi', aproape fiecare individ este azi membru al unei anumite formatiuni politice nationale.

. Nationalismul. Statele-natiune se asociaza cu aparitia nationalismului, care poate fi definit ca "ansamblu de simboluri si credinte ce confera sentimentul apartenentei la o anumita comunitate politica'. Astfel, indivizii se simt mandri ca sunt britanici, americani, canadieni sau rusi. Probabil ca oamenii au resimtit dintotdeauna o anumita identificare cu grupuri sociale de o forma sau alta -familia, satul sau comunitatea religioasa. Dar nationalismul si-a facut aparitia doar o data cu dezvoltarea statului modem. El este expresia cea mai pregnanta a sentimentelor de identificare cu o comunitate suverana distincta. Loialitatea nationalista nu se inscrie totdeauna in interioml granitelor fizice care marcheaza teritoriile statelor din lumea de azi. Practic toate statele-natiunc au fost constituite pornind de la comunitati de origini diferite. Drept rezultat, sentimentele nationaliste locale au aparut adesea in opozitie cu cele promovate de state. Astfel, in Canada, de exemplu, sentimentele nationaliste din randul populatiei care vorbeste limba franceza din Quebec constituie o amenintare la adresa sentimentelor de "canadianitate'. Dar desi relatia dintre statul-natiune si nationalism este complicata, cele doua au luat fiinta ca urmare a aceluiasi proces.

Dupa ce am discutat unele dintre cele mai importante caracteristici ale statelor modeme, ne vom concentra acum atentia asupra naturii democratiei.

DEMOCRATIA

O Cuvantul "democratie' isi are originea in termenul grecesc demokratia, format din demos (popor) si krates (conducere). DEMOCRATIA, in sensul ci de baza, inseamna de aceea un sistem politic in care poporul si nu monarhii (regi ori regine) sau aristocratii (oameni de vita nobila, cum sunt lorzii) se afla la conducerea tarii. Aceasta poate fi simplu si evident, dar nu este. Ce inseamna de fapt conducerea de catre popor? Asa cum a aratat David Held, pot aparea intrebari legate de fiecare parte a sintagmei (Hcld, 1987). Sa incepem cu "poporul':

Cine este poporul?

Ce fel de participare trebuie sa i se permita?

Ce conditii presupune participarea la conducere? In ce priveste "conducerea de catre':

Cat de larga sau de stricta ar trebui sa fie sfera de influenta a conducerii? Ar trebui sa se limiteze, de exemplu, la sfera guvernarii sau poate exista democratie si in alte sfere, cum ar fi democratia industriala?

Conducerea poate cuprinde hotararile administrative cotidiene pe care le iau guvernele sau se refera doar la deciziile politice majore?

3. Trebuie sa fie urmata conducerea de catre popor? Care este locul obligatiilor si

al propriilor pareri?

Pot unii oameni actiona in afara legilor, daca le considera pe cele existente

nedrepte?

5. in ce imprejurari, daca se poate vorbi despre acest lucru, pot face uz guvernele

democratice de coercitie impotriva celor care dezaproba politica lor?

Raspunsurile la aceste intrebari au imbracat forme contrastante in perioade diferite si societati diferite. De exemplu, "poporul' a fost inteles uneori ca fiind detinatorii de proprietati, albii, albii educati sau barbatii si femeile albe. in unele societati, versiunea acceptata a democratiei se limiteaza la sfera politica, in timp ce, in altele ea se extinde si asupra altor domenii ale vietii sociale.

Democratia participativa

in democratia participativa (sau democratia directa), deciziile sunt luate in comun de catre cei pe care ii priveste. Acesta a fost tipul original de democratie practicat in Grecia antica. Cei care erau cetateni, adica o mica minoritate din societate, se intalneau cu regularitate pentru a studia politica si a lua decizii majore. Democratia participativa are o importanta limitata in societatile moderne, unde masa populatiei are drepturi politice si ar fi imposibil ca toata lumea sa participe activ la luarea tuturor deciziilor care ii afecteaza.

Totusi, unele aspecte ale democratiei participative joaca un anumit rol in societatile modeme. Tinerea de referendumuri, de exemplu, prin care poporul isi exprima propria opinie asupra unei anumite probleme, este o forma de democratie participativa. Consultarea directa a unui mare numar de oameni este posibila prin simplificarea problemei pana la a formula una sau doua intrebari la care este solicitat sa raspunda electoratul. Referendumurile sunt folosite cu regularitate la nivel national in unele tari europene.

Monarhiile si democratiile liberale

Desi unele state moderne (cum ar fi Marea Britanic si Belgia) mai au in frunte un monarh, acestea sunt din ce in ce mai putine. Acolo unde se mai afla conducatori traditionali de acest fel, puterea lor reala este de obicei limitata sau inexistenta, intr-un mic numar de tari, ca Arabia Saudita sau Iordania, monarhii continua sa mentina in oarecare masura controlul asupra guvernului, dar in majoritatea cazurilor acestia reprezinta mai curand un simbol al identitatii nationale decat alte personaje cu putere directa in viata politica. Regina Regatului Unit, regele Suediei si chiar imparatul Japoniei sunt monarhi constitutionali: puterea lor reala este delimitata de Constitutie, care ii investeste cu autoritate pe reprezentantii alesi ai poporului. Marea majoritate a statelor moderne sunt republicane - nu exista rege sau regina; aproape toata lumea, inclusiv monarhii constitutionali, se declara adepti ai democratiei.

^ uma cu scaderea puterii guvernelor in fata problemelor globale, ele s-au indepartat tot mai mult de viata majoritatii cetatenilor. Multi deplang faptul ca deciziile care le afecteaza viata sunt luate de la distanta, de la Londra de "pawer brokers'-functionari de partid, grupuri de interese, membri ai unor grupuri de presiune sj birocrati. Ei cred ca guvernul este incapabil sa rezolve in egala masura problemele locale, cum ar fi criminalitatea si lipsa de locuinte. Ca rezultat, increderea in guvern a scazut substantial. Aceasta afecteaza la randul sau dorinta poporului de a participa la procesul politic.

Vom vedea cum se fac simtite unele dintre aceste influente in politica britanica mai tarziu. Democratia liberala implica prin definitie existenta a mai multor partide politice. Ne vom opri mai intai asupra diferitelor tipuri de sisteme de partid care pot fi grupate sub eticheta generala de democratie liberala.

PARTIDELE POLITICE SI VOTAREA IN TARILE OCCIDENTALE

Un partid politic poate fi definit ca fiind o organizatie constituita in scopul

obtinerii controlului legitim al guvernarii in urma unui proces electoral. In unele situatii,

pot exista organizatii politice care doresc sa acceada la putere, dar carora li se

refuza aceasta posibilitate prin mijloace comune. Aceste organizatii sunt in cel mai

bun caz privite ca fiind secte politice sau miscari, pana cand vor capata recunoastere.

in Germania sfarsitului de secol XIX, de exemplu, social-dcmocratii au fost scosi in

afara legii de catre Bismarck. Ei erau o miscare politica organizata, care opera pe

alte cai decat cele legale, dar mai tarziu a primit recunoastere ca partid si a detinut

puterea politica in mai multe randuri de-a lungul acestui secol.

Sistemele partinice

Exista numeroase tipuri de sisteme partinice. Daca ia amploare un sistem bipartit sau unul pluripartit, depinde in buna masura de natura procedurilor electorale dintr-o anumita tara. Doua partide tind sa domine sistemul politic acolo unde alegerile se bazeaza pe principiul "castigatorul ia totul'. Candidatul care obtine cele mai multe voturi castiga alegerile, indiferent de proportia acestuia fata de totalul lor. Acolo unde alegerile se bazeaza pe principii diferite, cum ar fi reprezentarea proportionala (in care numarul de locuri din adunarea reprezentativa este alocat in functie de procentul de voturi obtinute), sistemele bipartite sunt mai rare.

In tarile din Europa occidentala se gasesc diferite tipuri de organizare partinica si nu toate sunt reprezentate in politica britanica. Unele partide se bazeaza pe denumirea religioasa (cum este cazul partidelor belgiene, Partidul Social Crestin si Partidul Popular Catolic); unele sunt partide etnice, care reprezinta grupuri specifice nationaliste sau lingvistice (cum este Partidul National Scotian din Marea Britanic sau Partidul Popular Suedez din Finlanda; altele sunt partide rurale, care reprezinta 374

interese agrare (de exemplu Partidul de Centru din Suedia sau Partidul Popular Elvetian); iar altele sunt partide ecologiste, preocupate de obiective ecologice (cum este cazul Partidului Verzilor din Germania).

Partidele socialiste sau laburiste au format guverne, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in majoritatea societatilor vest-europene. Pana de curand, existau partide comuniste recunoscute oficial in majoritatea tarilor, dintre care unele erau chiar mari (ca acelea din Italia, Franta sau Spania). Ca urmare a schimbarilor din Europa de Est, multe si-au modificat in prezent denumirea. Exista multe partide conservatoare (Partidul Republican din Franta sau Partidul Conservator si Unionist in Marea Britanie) si partide "de centru', care ocupa "spatiul din mijloc' dintre stanga si dreapta (cum sunt Liberal Democratii din Marea Britanie). (Termenul "stanga' este folosit atunci cand se face referire la grupuri politice progresiste sau radicale care inclina spre socialism; "dreapta' se refera la grupuri mai conservatoare).

in unele tari, liderul partidului majoritar sau al unuia dintre partidele din coalitie, devine in mod direct prim-ministru, cea mai inalta functie demnitara publica din tara. in alte cazuri (ca in Statele Unite), presedintele este ales separat de alegerile de partid pentru organismele reprezentative principale. Aproape nici unul dintre sistemele electorale din tarile occidentale nu este identic cu altul, iar majoritatea sunt mai complicate decat cel din Marea Britanie. Germania poate servi drept exemplu, in aceasta tara, membrii Bundestag-ului (parlamentul) sunt alesi printr-un sistem care combina regulile sistemului "castigatorul ia totul' si prin cel proportional. Jumatate din membrii Bundestag-ului sunt alesi in adunari constituante, in care castiga acel candidat care obtine cele mai multe voturi. Ceilalti 50% sunt alesi in functie de procentajele care polarizeaza votul in anumite zone regionale. Acesta este sistemul care a permis Partidului Verzilor sa obtina locuri in Parlament. A fost stabilita o limita de 5% pentru a preveni proliferarea excesiva a partidelor mici - adica trebuie obtinut cel putin acest procent din vot pentru a capata reprezentarea in parlament. Un sistem similar este folosit si in alegerile locale.

Sistemele cu doua partide dominante, ca acela din Marea Britanie, tind sa duca la o concentrare "la centru', unde se gasesc majoritatea voturilor, excluzand vederile radicale. Partidele din aceste tari cultiva de obicei o imagine moderna, uneori ajungand sa semene atat de mult unul cu celalalt incat cu greu se poate face o distinctie. Se presupune ca o pluralitate de interese poate fi reprezentata de fiecare partid, dar ele se impletesc de fapt intr-un program general cu reduse trasaturi distinctive. Sistemele multipartite permit exprimarea directa a unor interese si puncte de vedere divergente, oferind perspective pentru reprezentarea alternativelor radicale; pe de alta parte, nici un partid nu reuseste sa atinga majoritatea absoluta. Aceasta duce la coalitii care pot suferi de pe urma imposibilitatii de a lua decizii, din cauza unor conflicte majore sau la o succesiune rapida de alegeri si guverne noi, nici unul capabil de a se mentine la putere mai mult timp si deci cu o eficienta foarte limitata.

Partidele si votarea in Marea Britanic

in Marea Britanic, pana in secolul XIX, partidele erau privite doar ca formatiuni temporare, necesare pentru a mobiliza ajutorul popular in imprejurari specifice sau momente de criza. Pe masura ce partidele au devenit organizatii stabile, ele au fost asociate cu ideea ca sprijinul acordat unei anumite conduceri putea atrage recompense specifice. Apartenenta partinica si loialitatea au inceput sa fie legate de diferite forme de patronaj, in care cel loial urma sa fie rasplatit prin acordarea de pozitii specifice intr-o administratie noua. in cea mai mare parte a secolului XX, doua partide principale (laburistii si conservatorii) au dominat scena politica nationala, iar politica adversa s-a nascut din acumularea de sustinere pentru doua echipe guvernamentale alternative, fiecare constand din membrii unui singur partid.

Politica electorala britanica s-a schimbat semnificativ dc-a lungul ultimilor aproximativ 20 de ani. Unul dintre factori este structural: proportia populatiei active implicata in ocupatiile traditional muncitoresti, in mod special in domeniul mestesugaresc, a scazut considerabil. Fara indoiala, aceasta a erodat unele surse traditionale de sustinere a Partidului Laburist. Un al doilea factor este divizarea -petrecuta in interiorul Partidului Laburist la inceputul anilor '80, care a dus la fondarea Partidului Social Democrat (SDP). Desi SDP nu mai exista, democrat-liberalii formati de curand au beneficiat de un sprijin substantial. O a treia influenta a fost cea a primului-ministru conservator dintre anii 1979 si 1990, d-na Thatcher. Programul viguros de schimbare initiat de d-na Thatcher si cabinetul ei a exprimat o evolutie semnificativa fata de filosofia conservatoare de pana atunci. Thatcherism-ul a pus accentul primordial asupra restrangerii rolului statului in viata economica, facand din increderea in fortele de piata, baza, atat a libertatilor individului cat si a cresterii economice.

inainte de 1970, cele doua partide principale beneficiau de un suport electoral stabil (Heath s.a., 1986), iar majoritatea electoratului exprima o puternica loialitate fata de conservatori sau de laburisti (vezi mai jos). Aceasta reiesea in campaniile politice ale partidelor, care se concentrau mai mult pe ralierea suporterilor decat pe convertirea adversarilor. Cele doua alegeri care au avut loc in 1974 au demonstrat ca aceste loialitati traditionale se diminuasera. Procentajul de votanti care a declarat ca s-au hotarat in timpul campaniei finale a crescut simtitor. Este probabil, de aceea, ca, fata de situatia dinainte, campaniile au devenit mai importante pentru rezultatul alegerilor. Probabil ca si televiziunea a avut o influenta semnificativa aici, ca mijloc de "a vinde' imaginea unor partide si politicieni.

Comportamentul de votare - nealinierea partizana

Structura comportamentul de votare manifestat in Anglia inainte de 1970 -loialitatea totala fata de unul sau celalalt dintre principalele partide - este cunoscuta sub numele de aliniere partizana. Idcea de aliniere partizana presupune ca influenta cea mai importanta asupra comportamentului electoral o avea clasa sociala si ca alegatorii "se identificau' cu un partid sau altul. Cu alte cuvinte, ei se considerau fie' "conservatori', fie "laburisti'. Un studiu intreprins de David Butler si Donald Stokes in anii '60, arata ca peste 90% din populatie se identifica cu un partid sau altul, in acest fel. Majoritatea afirmau ca se identificau "destul de puternic' sau "foarte puternic' cu partidul predilect (Butler si Stokes, 1974).

Corelatia dintre clasa si votare a devenit mult mai neclara azi. in plus, un procent mult mai mare de alegatori sustin acum ca sunt influentati in comportamentul lor electoral de politica si perspectiva partidelor, mai curand decat sunt dispusi sa acorde unuia sau altuia loialitatea neconditionata. De aceea, acesta este un proces de nealiniere partizana - o indepartare de la identificarea constanta cu un anumit partid.

Ce explica cresterea nealinierii partizane? Ivor Crewe (1983) mentiona doua tipuri de influente. Unul se refera la sporirea importantei acelor aspecte ale vietii oamenilor care nu sunt direct dependente de diferentele de clasa - de exemplu, daca sunt proprietarii sau doar chiriasii casei in care locuiesc sau daca sunt membri de sindicat. Astfel, membrii sindicatelor voteaza constant in numar mai mare pentru laburisti decat pentru conservatori, iar acest lucru se verifica fie ca sunt membri ai unor sindicate muncitoresti sau de intelectuali.

Celalalt factor este faptul ca alegatorii devin tot mai putin dependenti de atitudinile politice preexistente care determina preferintele lor partinice. In prezent, ei tind sa voteze cu orice partid care pare sa sustina cel mai bine interesele lor. Astfel, la sfarsitul anilor '70 si in anii '80, sugereaza Crewc, Partidul Laburist a oferit electoratului politici pe care multi dintre suporterii sai le-au dezaprobat, si ca rezultat - lunga perioada de guvernare conservatoare.

Alegerile din 1992

La alegerile din 1992 laburistii au castigat datorita unui avantaj de doar 2%; conservatorii si-au pastrat majoritatea in parlament, desi marimea acelei majoritati a fost mult redusa. Procentul de populatie care a votat pentru conservatori a ramas oarecum stabil intre 1979 (cand a fost de 44,9%) si 1992 (42,8%). Segmentul de voturi in favoarea laburistilor a fost mai mare decat punctul sau minim absolut (sub 30% la alegerile din 1983). in 1992 laburistii au obtinut 35,2% din voturi. Totusi, acel procent era mai mic decat cel obtinut in 1979. Cel dc-al treilea partid, liberal-democratii, au primit 18,3% din voturi, in scadere fata de cele doua alegeri anterioare.

Datorita continuitatii sustinerii tuturor celor trei partide, studiile intreprinse in timpul alegerilor au confirmat prezenta unei parti fluctuante din voturi. Studiul unui grup reprezentativ de aproximativ 1.500 de alegatori a aratat ca 21% s-au decis cum vor vota abia in ultima saptamana a campaniei.

Rezultatele alegerilor, in general, au confirmat teza nealinierii partizane, dar au sugerat ca aceasta a crescut mai mult in randul alegatorilor neconscrvatori decat printre conservatori. Aceasta a facut ca problema laburistilor sa fie si mai spinoasa; alegerile din 1992 au fost castigate pentru a patra oara la rand de catre conservatori.

Thatcherismul si perioada urmatoare

Asa cum am mentionat, una dintre trasaturile cele mai specifice ale politicii britanice de la sfarsitul anilor '70 si anii '80 a fost influenta ideilor politice asociate cu d-na Thatcher. Care au fost sursele thatcherismului? Cum se explica succesul lor asupra unui segment aparent larg al electoratului britanic? Este usor de presupus ca politica asociata cu guvernarea d-nei Thatcher parea mai unitara si mai constanta decat a fost in realitate. Thatcherismul a avut unele fire conducatoare, dar in multe privinte a fost o colectie, in general dezorganizata, de programe si initiative. Unele au fost adoptate din ratiuni programatice, in timp ce altele au evoluat, sau au fost abandonate cu totul o data cu trecerea timpului (Riddell 1985; Kavanagh, 1987).

Pe durata primei ei investiri, politica d-nei Thatcher s-a concentrat in principal pe "monetarism'. Controlarea rezervei monetare era considerata a fi cheia reducerii inflatiei si a promovarii unui management corespunzator, al economici. Dar obiectivele propuse pentru controlul monetar s-au dovedit imposibil de atins, iarmonetarismul a fost ca urmare, in mare masura abandonat in practica. Dupa alegerile din 1983, impactul thatcherismului in problemele economice s-a mentinut prin privatizarea companiilor publice. Vanzarea de actiuni ale British Telecom, British Gas, British Steel, British Airways si British Petroleum au avut un mare succes.

Se sustine ca avantajele privatizarii ar fi numeroase. Privatizarea, se presupune ca, reintroduce o competitie economica sustinuta in schimbul birocratiilor publice masive si ineficiente, reduce cheltuiala publica si stopeaza interferenta politicului in chestiunile manageriale.

Politica de privatizare inceputa de d-na Thatcher a avut un impact persistent. La inceput, ea a fost contestata cu inversunare de catre Partidul Laburist. Dar mai tarziu laburistii si-au abandonat pozitia de ostilitate, acceptand ca cea mai mare parte din aceasta privatizare era ireversibila.

"Doamna nu se intoarce din drum!' a declarat doamna Thatcher intr-una dintre cele mai ovationate alocutiuni ale sale. Probabil ca cel mai puternic clement de continuitate al thatcherismului a fost chiar personalitatea si stilul moral al d-nei Thatcher. Opiniile sale, de cruciat, nu i-au adus afectiunea majoritatii electoratului, dar i-au atras respectul fata de calitatile sale, ca lider national. Refuzul d-nci Thatcher de a da inapoi in fata ocupatiei argentiniene in Insulele Falkland a demonstrat multora expresia acestor calitati, iar rolul dominant pe care 1-a jucat in guvern a fost intarit de demiterile tipice, a unor membri ai cabinetului care nu impartaseau vederile sale.

Totusi, dupa ce a castigat cu o victorie zdrobitoare in alegerile din 1987, popularitatea d-nei Thatcher a inceput sa scada considerabil. Factorii-cheie au fost lipsa de popularitate a asa-numitei Poli Tax (un impozit bazat nu pe proprietate, ci "pe cap de locuitor'), opiniile sale controversate despre rolul Marii Britanii in Comunitatea Europeana, cat si recesiunea economica aflata in stare incipienta. Nivelul de nemultumire fata de conducerea sa a crescut in interiorul Partidului Conservator, in asa masura incat, atunci cand Michael Heseltine a concurat-o in noiembrie 1990,

_a reusit in cel de-al doilea tur de scrutin sa o priveze de cele 15% necesare pentru o victorie detasata. In acel moment, colegii mai varstnici au convins-o sa se retraga din competitie, iar John Major a devenit noul lider conservator si prim-ministrul tarii (Kingdom, 1991).

"New Labour'

Sub conducerea lui John Major, conservatorii au continuat sa privatizeze intreprinderile de stat, chiar si cand aceste planuri intampinau opozitie din partea electoratului. British Raii a fost divizata si vanduta unor actionari particulari, de exemplu, desi studiile aratau ca majoritatea populatiei nu sprijinea acest program. Partidul Laburist s-a opus acestor propuneri si si-a propus sa readuca caile ferate in proprietatea publica, daca avea sa castige la alegerile nationale urmatoare.

Pe de o parte, ca replica la thatcherism, pe de alta parte ca reactie fata de evenimentele globale majore, printre care si intensificarea competitiei economice globale, Partidul Laburist si-a modificat orientarea ideologica.

Scu:ali-ma, familia Thatcher locuieste prin preajma?

Acest proces a inceput sub conducerea lui Neil Kinnock, care a demisionat i functia de lider al laburistilor dupa ce partidul sau a pierdut alegerile din 1992. /w continuat cu John Smith, a carui perioada de conducere a Partidului Laburist a fost intrerupta de moartea sa prematura. Tony Blair a devenit lider al partidului in 1994 si a descins imediat la infaptuirea unor reforme interne pe termen lung. Numindu-si partidul reformat "New Labour', Blair a desfasurat o campanie, care a avut succes in interiorul partidului sau pentru abolirea faimoasei Clauze 4 - o clauza din Constitutia partidului, care-1 obliga sa promoveze detinerea de catre popor a actiunilor in industrie

Laburistii au recunoscut astfel formal importanta centrala a economiei de piata pe care d-na Thatcher era atat de hotarata sa o exinda. Prin aceasta, partidul intreprindea schimbari similare cu cele care s-au petrecut in majoritatea celorlalte partide socialiste ale Europei occidentale. O influenta decisiva a avut in acest caz dizolvarea comunismului in Uniunea Sovietica si in Europa de Est, pe care o vom analiza pe scurt in acest capitol.

Pozitia Partidului Laburist a fost dintotdeauna diferita de cea a comunismului -nivelul proprietatii de stat asupra intreprinderilor industriale in societatile comuniste era mult mai marc decat a preconizat vreodata Partidul Laburist. Totusi majoritatea oamenilor accepta faptul ca, dezintegrarea comunismului semnaleaza totodata ca ideile cele mai putin extreme ale socialismului necesita o revizuire radicala. Ideea ca o economie moderna poate fi "condusa' prin punerea sub controlul statului, idee centrala atat in comunism cat si in socialismul in stil laburist, pare acum perimata.

PARTICIPAREA FEMEILOR LA VIATA POLITICA

Structuri de votare si atitudini politice

Votarea arc un inteles special pentru femei, datorita trecutului lor, in lupta pentru obtinerea dreptului la sufragiul universal, care a durat timp indelungat, practic peste tot in lume. Membrele primelor miscari feministe au perceput votarea atat ca simbol al libertatii politice cat si ca mijloc de obtinere a unei egalitati economice si sociale sporite, in Marca Britanic si in Statele Unite, acolo unde incercarile femeilor de a obtine dreptul de vot au fost mai active si au provocat mai multe violente decat oriunde in alta parte, liderii femeilor au infruntat greutati considerabile pentru a-si atinge acest scop. Chiar si in prezent, femeile nu au aceleasi drepturi de vot ca barbatii in toate tarile, desi Arabia Saudita este singuml stat in care femeile nu au drept national de vot. A produs lupta grea pentru obtinerea dreptului de a vota efectele scontate?

Raspunsul este scurt "nu', in majoritatea tarilor, atunci cand au obtinut pentru prima data dreptul de vot, femeile au votat in numar mult mai mic decat barbatii. La primele alegeri nationale la care candidau si femei in Marea Britanic, in 1929, abia o treime dintre acestea au votat, fata de doua treimi dintre barbati. Procentul a fost in mare acelasi in Statele Unite si o structura similara s-a observat in alte state, in perioada care a urmat instituirea votului universal.

Castigarea de catre femei a dreptului de vot egal cu barbatii

Noua Zeelanda

Australia

Finlanda

Norvegia

Danemarca, Islanda

URSS

Canada

Austria, Germania, Olanda,

Polonia, Suedia, Luxemburg,

Cehoslovacia

SUA

Irlanda

Marea Britanic

Ecuador

Africa de Sud

Spania, Sri Lanka, Portugalia

Thailanda

Brazilia, Cuba

Costa Rica

Filipine

Indonezia

Republica Dominicana, Uruguay

Franta, Ungaria, Italia, Japonia, Vietnam, Iugoslavia, Bolivia,

Albania, Romania, Panama

Argentina, Venezuela

Israel, Coreea

China, Chile

Salvador, Ghana, India

Nepal

Grecia

Mexic

Columbia

Nicaragua

Egipt, Pakistan, Senegal

Liban

Maroc

Algeria

Iran, Kenia, Libia

Sudan, Zambia

Afganistan, Guatemala 1977 Nigeria

Peru, Zimabwe

Sursa: Lisa Tuttle, Encyclopedia of Feminism, 1986, pp. 370-371.

in multe tari femeile nu voteaza nici in prezent in aceeasi proportie cu barbatii, desi in alte cazuri discrepanta a disparat. Participarea la vot a femeilor la ultimele trei alegeri prezidentiale din SUA a fost doar cu 3-6% mai mica decat cea a barbatilor, in Marea Britanic, la alegerile parlamentare de dupa 1970 (inclusiv cele din anul respectiv), diferenta nu a fost decat de 4%. Diferentele de gen la votare au disparut cu totul in Suedia, Germania de Vest si Canada, in timp ce in Italia, Finlanda si Japonia femeile voteaza intr-un numar in crestere fata de barbatii.

Aceste cifre indica faptul ca obstacolul real al egalitatii dintre sexe nu era refuzul votului, ci diviziunile dintre femei si barbati, care retineau femeile la datoriile domestice si familiale. Schimbarile intervenite in aceste diviziuni au produs modificari in participarea politica a femeilor si nu invers. Pe masura ce diferentele de putere si statut dintre barbati si femei incep sa se diminueze, nivelul de participare la vot al

femeilor creste.

Cat de mult difera atitudinile politice ale femeilor de cele ale barbatilor? Multi sufrageti, sustinatorii, de la inceputuri, ai dreptului la vot al femeilor, credeau ca intrarea femeilor in politica avea sa schimbe radical activitatea politica, aducandu-i un spirit nou de moralitate si altruism. Cei care se impotriveau extinderii votului si in randul femeilor, sustineau ca participarea acestora avea sa aiba urmari fundamentale, dar de un tip dezastruos. Un opozant de seama al emanciparii femeilor din Marea Britanic a avertizat ca "o revolutie de o insemnatate atat de mica nu poate fi initiata rara a pune Anglia in cel mai mare pericol' (citat in Currell, 1974, p. 29). Implicarea femeilor in politica, se sustinea, avea sa minimalizeze viata politica, subminand i^ acelasi timp stabilitatea vietii de familie.

Nici una dintre aceste consecinte extreme nu s-a adeverit. Obtinerea de catre femei a dreptului la vot nu a alterat semnificativ natura politicii. Structura votului femeilor, ca si cea a barbatilor, este determinata de preferinte de partid, optiuni politice si oferta de candidati disponibili, desi se observa totusi unele diferente constante intre votul femeilor si cel al barbatilor. Alegatoarele, femei in general, tind sa fie mai conservatoare decat barbatii, judecand dupa nivelul voturilor acordate partidelor de dreapta. Aceasta se verifica de exemplu in Germania, Franta si Italia. Relatia este confuza in Marea Britanic si Statele Unite. In Marea Britanic femeile tinere voteaza in numar mai mare cu Partidul Laburist decat barbatii tineri, iar femeile in varsta voteaza in mod disproportionat cu conservatorii. Cele doua tendinte sunt mai mult sau mai putin echilibrate, in Statele Unite orientarea conservatoare nu poate fi asociata cu usurinta cu vreunul dintre cele doua partide principale, intrucat contrastul dintre republicani si democrati nu constituie o opozitie clara intre dreapta si stanga politica. Totusi, in SUA a aparut o distantare de gen in structura votului. Barbatii albi sustin republicanii in fata democratilor in procent de 51 % la 23%, in timp ce femeile albe sunt impartite in mod egal intre cele doua partide; totodata, alegatorii negri si hispanici de ambele sexe sunt sustinatori puternici ai democratilor. Barbatii albi casatoriti, de varsta mijlocie, au devenit o sursa-cheie de sustinere pentru republicani, in timp ce femeile singure, albe si negre, au devenit un pilon de baza al democratilor. Influenta femeilor in politica nu poate fi confirmata doar in functie de exercitarea dreptului de vot. Gruparile feministe au avut un impact asupra vietii politice independent de emancipare, mai ales in ultimele decenii, inca de la inceputul anilor '60, Organizatia Nationala a Femeilor (NOW) si alte grupari feministe din Statele Unite au luptat pentru ca o serie de probleme care priveau in mod direct femeile sa fie incluse in programele politice. Printre acestea se numarau dreptul egal la munca, dreptul de a recurge la avort, unele schimbari in legile referitoare la familie si divort, si drepturi ale lesbienelor. in majoritatea tarilor europene, organizatii nationale similare ale femeilor au fost adesea absente, dar schimbarile care vizeaza pozitia femeilor in societate, in general, au adus aceleasi probleme in centru] scenei politice. Multe dintre acestea - cum ar fi intrebarea: in ce masura ar trebui sa fie avortul o optiune libera? -au starnit controverse aprinse atat in randul femeilor cat si in cel al barbatilor.

Gruparile feministe au jucat un rol semnificativ in Marea Britanic in adoptarea Legii Avortului din 1967 si a legislatiei impotriva discriminarii sexuale la locul de munca, iar organizatiile femeilor au reusit sa obtina si alte schimbari, ulterior recunoscute prin lege, cum ar fi protectia victimelor violentei in familie, asigurata prin Legea impotriva violentei in familie si a procedurilor matrimoniale din 1976. Un studiu national intreprins in 1992 a subliniat si alte probleme care sunt considerate o prioritate absoluta pentru femei, dar pe care barbatii in general le considera mai putin importante. Acestea includ de exemplu, dezvoltarea unor politici care sa asigure

existenta unor institutii de supraveghere pentru copiii prescolari si altele legate de alocatie de crestere a copiilor (Kellner, 1992). Orice se va intampla in viitor, pare limpede ca multe probleme si preocupari care le afecteaza in special pe femei, si care pana acum au fost neglijate sau considerate ca fiind "in afara politicii', au devenit in prezent puncte centrale in dezbaterile politice.

FORTELE GLOBALE

in sectiunile care ne-au ramas din acest capitol ne vom indeparta de Marea Britanic, pentru a analiza fortele politice si influentele considerabile din arena politica internationala. Democratia, dupa cum am vazut, a devenit o forta globala. Globalizarea modifica multe alte aspecte ale politicilor nationale si ale puterii statelor-natiuni. Uniunea Europeana (UE) reprezinta o replica la globalizare, o incercare de a compensa puterea in scadere a statelor-natiuni prin construirea unei asocieri supranationale de state europene.

Cand oamenii intreaba azi: "Sunteti pentru sau impotriva Europei?', "Europa' inseamna de fapt "Uniunea Europeana'. Desigur, Europa se intinde dincolo de tarile membre ale UE; tari precum Norvegia sau Elvetia, care se afla in Europa, nu sunt membre ale UE. in plus, Europa include si tarile foste comuniste din Europa de Est, care nu sunt membre ale UE, desi unele doresc acest lucru.

De secole, Europa a fost un continent framantat de razboaie. Atat primul cat si cel de-al doilea razboi mondial s-au declansat din Europa. Unul dintre motivele oamenilor de stat care au initiat si pana la urma au dus la constituirea UE, a fost prevenirea unor noi izbucniri a razboaielor in Europa. Rationamentul lor a fost acela ca tarile care sunt integrate economic si legate politic nu vor pomi razboi una impotriva alteia.

Razboiul face subiectul incheierii acestui capitol. Dar mai intai vom arunca o privire asupra dezvoltarii UE si a schimbarilor produse de dezintegrarea comunismului in Uniunea Sovietica si in Europa de Est.

Uniunea Europeana si noua harta a Europei

Evolutia Uniunii Europene

intr-o cuvantare tinuta la Ziirich in 1946, Winston Churchill declara: "Trebuie sa construim un fel de State Unite in Europa'. Totusi, nu englezii au preluat conducerea acestei sarcini, ci alte tari europene, mai ales Franta si ceea care era pe atunci Germania de Vest. Tratatul de la Paris a stabilit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului in 1951. Aceasta a fost urmata de Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, iar mai tarziu de Comunitatea Economica Europeana (CEE). CEE, infiintata prin Tratatul de la Roma in 1958, stabilea o piata comuna pentru comertul cu bunuri intre tarile membre. Marea Britanic nu a facut parte, ramanand insa implicata in legaturile sale cu celelalte tari ale Commenwealth-ului si cu Statele Unite. Tara a devenit membra a CEE abia la inceputul lui 1973. f e masura ce CEE se indrepta catre o unitate politica mai mare, cuvantul "Economic' a disparut din titulatura sa, devenind cunoscuta drept Comunitatea Europeana (CE). O data cu continuarea integrarii, a devenit Uniunea Europeana. UE, de azi, este alcatuita dintr-o serie complexa de organizatii reprezentative si birocratice. Suprematia o detine Consiliul Europei, alcatuit din sefii de stat sau de guvern ai tarilor membre, care se intalnesc de aproximativ trei ori pe an. Consiliul de Ministri consta din ministrii de externe ai statelor membre si alte grupuri de lucru oficiale. El formeaza institutia conducatoare care stabileste politica Uniunii si ia hotarari legislative. La inceput aceste decizii aveau nevoie de unanimitate de voturi, dar in prezent cele mai multe sunt adoptate pe baza votului majoritar - un pas important, deoarece inseamna ca legislatia poate fi promulgata si impotriva dorintelor uneia dintre tari.

Comisia Europeana propune politica pe care Consiliul de Ministri urmeaza sa o adopte sau sa o amendeze si raspunde de punerea in aplicare a deciziilor Consiliului. Este condusa de comisari numiti de statele membre. Parlamentul European are 518 membri alesi, care isi exprima opiniile in legatura cu propunerile infatisate Consiliului si asigura un forum de discutii. Parlamentul European este lipsit de putere legislativa, motiv de ingrijorare pentru cei ce cred ca UE, asa cum e conceputa, este practic nedemocratica, in sfarsit, Curtea Europeana de Justitie interpreteaza si aplica legile UE. Nu dispune de forte politienesti care sa-i apere hotararile, dar deciziile ei sunt obligatorii pentru tribunalele tarilor membre.

La inceput, Comunitatea Europeana a evoluat de la sase membri fondatori la noua, atunci cand Danemarca si Irlanda i s-au alaturat, o data cu Marea Britanic in 1973. in continuare, ea s-a largit la 12, iar din 1995 la 15 membri. Dezvoltarea ei a fost marcata de conflicte majore, mai ales in privinta politicii agrare, cat si a conceperii si adoptarii de intelegeri coerente, in 1987 a fost adoptata o Lege a Europei Unice care punea in miscare o serie de inovatii menite sa duca la o mai mare unitate, printre care si abolirea ultimelor bariere comerciale.

Dezvoltarea in continuare a UE a devenit problematica, fiind rezultat al schimbarilor extraordinare care s-au revarsat peste Europa de Est si apoi Uniunea Sovietica incepand din 1989. "Europa' avea pana atunci granite clare, cata vreme era inteleasa ca incluzand democratiile liberale din Occident, aparte de societatile comuniste din Est. Dizolvarea Uniunii Sovietice a creat dificultati semnificative. Acum nu mai este limpede unde se termina Europa si multe dintre democratiile liberale recent formate in Est doresc sa faca parte din UE.

Ce fel de entitate este totusi UE? Poate ea deveni pur si simplu un fel de superstat-natiune, sau e ceva diferit de sistemele politice pre-existente? Philippe Schmitter (1991) arata ca exista numeroase moduri in care UE difera de un stat-natiune in prezent. Asa cum am explicat mai sus, ii lipseste forma unica de autoritate suprema: Curtea de Justitie poate depasi legile specifice ale statelor sale membre, dar nu exista mijloace generale de aplicare a hotararilor. Si totusi, poseda cateva dintre atributele suveranitatii. De exemplu, este recunoscuta ca o grupare de catre 130 de state din lumea intreaga, cu care detine relatii diplomatice.

Statele-natiune au teritorii clar delimitate, dar sensul in care UE are "propriul' ei teritoriu este incert. UE nu "guverneaza' in mod direct asupra teritoriului sau, iar granitele sale nu sunt ferm stabilite, intrucat un numar nedefinit de alte state este posibil sa devina si ele membre, in viitorul apropiat. UE are o prezenta difuza: un numar de state "externe' au semnat intelegeri de asociere cu ea. Spre deosebire de statul-natiunc, UE nu are o ierarhie clara a functionarii administrative. Diferitele parti componente mentionate mai sus se suprapun in unele zone ale puterii si competentei. Comisia are un rol central in procesul luarii de decizii, dar isi exercita acest rol respectand cu strictete opiniile statelor membre, cat si pe cele ale altor organisme ale UE.

Schmitter sustine ca UE este o forma foarte speciala de organizare politica si ca se poate ca ea sa initieze procese care sa ofere un model de urmat pentru alte zone ale lumii. Nu este nici natiune, nici stat, ci mai curand un sistem politic alternativ pentru amandoua. UE este intr-o anumita masura federala, dar nu in sensul in care un stat poate fi federal, intrucat nu consta doar din regiuni organizate intr-un mod colectiv, ci dintr-o intreaga diversitate de unitati de subunitati diferite. Este un actant politic unitar in urmarirea anumitor scopuri, dar pentru altele este un agregat, care depinde continuu de acordurile in desfasurare.

Asadar, Comunitatea Europeana va fi o forma unica de dominatie politica. Ea poate semana cu unele forme statale existente: Statele Unite, R.F. Germana, Elvetia, Canada, Spania etc. si poate fi descrisa in termeni care suna familiar: federala, confederativa, tehnocrata, democrata, pluralista s.a.m.d., dar va fi diferita de toate acestea (Schmitter, 1991, p. 29).

Conform tratatului de la Maastricht, catre sfarsitul secolului Europa va deveni mai integrata politic decat in prezent si va avea o moneda unica, in 1996, nu era clar daca moneda unica va intra in vigoare pana la sfarsitul secolului. Doar cateva natiuni par sa indeplineasca criteriile economice complexe necesare ca aceasta sa continue. Dar numele noii monede a fost deja ales: "euro'.

Schimbari in Europa de Est

Anul 1989 a coincis cu a 200-a aniversare a Revolutiei franceze. A fost totodata un nou "an al revolutiilor' in Europa, probabil cu implicatii tot atat de complexe ca si cea din 1789. in 1989, unul dupa altul, regimurile comuniste din Europa de Est si-au slabit stransoarea dimprejurul puterii (pentru detalii asupra acestor evenimente, vezi cap. 18, "Revolutiile si miscarile sociale'). Ceea ce paruse un sistem social solid si bine stabilit de guvernare in intreaga Europa de Est a fost desfiintat intr-un timp scurt. Comunistii au pierdut puterea intr-o succesiune tot mai accelerata in tarile pe care le dominasera timp de jumatate de secol: Ungaria (februarie), Polonia (iunie), Bulgaria, Germania de Est si Cehoslovacia (noiembrie), Romania (decembrie), in toate tarile est-europene, inclusiv cea mai putin dezvoltata economic, Albania, s-au desfasurat alegeri libere pana in ianuarie 1992. Un lucru si mai remarcabil, pana la 25.acea data in constituie faptul ca, Partidul Comunist fusese indepartat de la putere in Uniunea Sovietica insasi, iar tara a fost divizata in numeroase state independente. Cu cateva exceptii, Europa de Est este foarte avansata in procesul adoptarii de constitutii noi si al stabilirii de sisteme parlamentare multipartite. in cele mai multe cazuri, aspectul partidelor seamana cu cel din tarile Europei Occidentale. Unele partide fost-comunsitc continua sa existe, desi au renuntat sa se mai numeasca "comuniste' si nu se mai pot comporta asa cum se facea in timpul sistemelor monopartite. De fapt, pe la mijlocul anilor '90 au avut rezultate surprinzator de bune la alegeri. La alegerile din 1995 pentru Duma (parlamentul rus), de exemplu, Partidul Comunist renascut a adunat 22% din voturi, devenind cel mai reprezentat partid in parlament.

Toate tarile est-europene se confrunta cu dificultati majore, atat economice cat si politice in tranzitia pe care o parcurg. Majoritatea populatiilor din aceste societati sunt nemultumite de dezvoltarea democratiei in aceste tari si multi se declara ingrijorati de cresterea criminalitatii si violentei. Conform Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), majoritatea economiilor est-europene au progresat mult in ultimii cativa ani. Totusi promisiunile legate de un capitalism democratic nu s-au adeverit pentru multi est-europeni. 75 de milioane de "noi saraci' au aparut ca rezultat al somajului si al scaderii puterii de cumparare a populatiei cu venituri fixe, iar aceasta cifra nu ia in considerare tarile din fosta Uniune Sovietica. Ajutorul primit de Europa de Est din partea Occidentului a fost destul de redus.

Schimbarile care au avut loc par sa fi afectat, in majoritatea tarilor, intr-un mod deosebit de nefavorabil femeile (Watson, 1992). Proportia de femei membre ale parlamentului si ale altor organisme politice de conducere a scazut dramatic in unele tari. De exemplu, in fazele initiale ale acestor schimbari, in fosta Cehoslovacie procentajul de femei membre ale parlamentului a scazut de la 34% la 4%. in Polonia, de la 20% la 8%, iar in Bulgaria de la 21% la 8%. in schimb, femeile formeaza marea masa a somerilor, tot mai numerosi, produse ale tranzitiei catre economiile de piata in tarile Europei de Est.

in ce masura vor reusi societatile cst-curopene sa instituie sisteme de guvernare democratice si stabile? Samuel Huntington (1990) a identificat sase influente care par sa fie decisive:

Masura in care o tara a trecut prin experienta guvernarilor liberal-democratice in perioade istorice anterioare. Fosta Cehoslovacie are o istorie mai favorabila, daca judeca prin prisma aceasta, iar Albania se afla la cealalta extrema. Totusi, in Cehoslovacia au avut loc tensiuni profunde intre cehi si slovaci, iar tara s-a divizat in doua state separate.

Nivelul dezvoltarii economice atins de tara respectiva, in acest caz, Republica Ceha si Ungaria se afla in top.

Cat de eficient a fost guvernata tara sub regimul comunist anterior. Se presupune ca un stat a carui guvernare a functionat eficient intr-un sistem autoritar probabil se poate comporta la fel intr-unul democratic.

Puterea si diversitatea organizatiilor sociale si politice care au reusit sa ramana independente de guvernantii comunisti.

Masura in care guvernele noi se dovedesc capabile sa construiasca si sa puna in practica politicile legate de reforma economica.

Gradul de separare si ostilitate dintre grupurile anti-nationalc sau etnice, regiuni sau clase. Iugoslavia s-a prabusit deja, dezintegrandu-se ca urmare a unor asemenea diviziuni, iar Cehoslovacia a fost impartita.

in mare parte, aceleasi consideratii se aplica statelor noi, formate ca urmare a faramitarii Uniunii Sovietice, inclusiv Rusiei. Cele mai multe se afla cu mult in urma tarilor est-europene. Majoritatea nu au o istorie independenta a vreunui fel de democratie liberala, iar cateva nici nu au existat mai inainte ca state separate. Orice se va intampla in urmatorii ani insa harta Europei s-a modificat in mod ireversibil si o data cu ea ordinea politica globala, intrucat fosta Uniune Sovietica se intindea pana in Extremul Orient asiatic.

Implementarea ferma a democratiei liberale este foarte posibil sa depinda de nivelul de dezvoltare a economiei de piata. Un raport al BERD publicat la sfarsitul anului 1994 nota indicatorii economiei relevanti pentru progresul pe calea economiei de piata in foste tari comuniste. Principalii indicatori ai schimbarii erau nivelul la care ajunsese privatizarea industriei; gradul de restructurare al afacerilor in sensul desprinderii de stilurile manageriale vechi; deschiderea fata de competitie si comertul exterior; reforma sistemului bancar. Masurat in acesti termeni, nivelul schimbarii este cel mai inalt in Republica Ceha, Ungaria si Polonia si cel mai scazut in Azerbaidjan, Georgia, Turkmenistan si Ucraina.

Dintre tarile foste comuniste, un stat federal, care inainte de 1989 parea printre cele mai avansate, Iugoslavia, s-a dezintegrat ca urmare a izbucnirii unui razboi. Conflictul din Bosnia-Hertegovina, una dintre partile componente ale fostei Iugoslavii, care a pretins independenta, a costat deja 500.00 de vieti. Oricat de oripilanta ar fi aceasta cifra, conflictul din Bosnia ramane totusi unul local si circumscris. Noile relatii dintre Est si Vest au impiedicat escaladarea lui la scara altor razboaie majore care au avut loc in acest secol. Ne vom opri in continuare asupra problemelor ridicate de importanta constanta a puterii armate si a razboiului in relatiile sociale umane.

RAZBOIUL SI FORTA ARMATA

Evenimentele din 1989 si de dupa aceea arata limpede importanta folosirii fortei armate in momentele cheie de tranzitie sociala sau politica. Sociologia puterii armate este o parte importanta a sociologiei politice si ne vom opri asupra acestui aspect in sectiunea de incheiere a acestui capitol. Sa luam in considerare mai intai istoria razboaielor, apoi perioada Razboiului Rece si cea ulterioara.

De la razboiul limitat la razboiul total

Pana in secolul XX, chiar atunci cand aveau loc batalii de mari proportii, se'i limitau doar la mici segmente ale populatiei - soldatii care duceau lupta (de regula o mica parte dintre barbatii adulti dintr-o societate) si civilii care locuiau in imediata apropiere a zonelor unde se desfasurau luptele. Acestea pot fi caracterizate drept razboaie limitate. Dar primul razboi mondial (1914-1918), la care au luat parte enorme mase de soldati, a fost in mod clar ne-limitat. Razboiul total implica natiuni aflate in stare de conflict unele cu altele, mari segmente din populatia lor masculina mobilizarea economiei lor generale si desfasurarea luptei in mai multe zone ale lumii. Primul razboi mondial sau "Marele razboi', a reprezentat in multe privinte o cotitura in dezvoltarea militara a secolului XX. Numele sau este pe deplin justificat; in privinta numarului de tari implicate - in majoritatea natiunilor europene, impreuna cu Rusia, Japonia si Statele Unite - nu exista paralele istorice. Numarul de combatanti si civili ucisi a fost de asemenea, mult mai mare decat in oricare alt conflict armat de pana atunci.

3 Cel putin doua evolutii majore au favorizat tranzitia acestuia de la razboiul limitat la cel total: industrializarea razboiului si aparitia organizarii militare de masa. INDUSTRIALIZAREA RAZBOIULUI se refera la aplicarea metodelor industriale moderne in producerea si dezvoltarea armelor de lupta. Sistemele moderne militare de masa s-au transformat in organizatii birocratice, schimband in mod semnificativ natura organizarii si a desfasurarii razboaielor, in plus, guvernele au introdus recrutarea universala - inrolarea tuturor barbatilor apti dintr-un anumit contingent de varsta -pe masura ce razboiul lua amploare.

inarmarea si Razboiul Rece

Fara indoiala, secolul XX a fost cel mai distructiv si framantat de razboaie din istoria umanitatii. Pana acum, peste 100 de milioane de persoane au fost ucise in timpul razboiului, in medie 3.500 pe zi. Cei mai multi au murit in cele doua razboaie mondiale. Bugetele militare au crescut progresiv pana in 1989; armele de lupta au devenit tot mai sofisticate si mai distrugatoare. Armele nucleare de distrugere in masa pot ucide milioane de oameni simultan.

Pana la sfarsitul anilor '80, inarmarea globala a fost dominata de Razboiul Rece - rivalitatea antagonica dintre Statele Unite si fosta Uniune Sovietica ce a durat de la sfarsitul anilor '40 pana aproximativ in 1990. Fiecare din parti nu numai ca a cheltuit sume uriase in fiecare an pentru dezvoltarea armamentului si mentinerea unui numar imens de personal militar, dar a construit si sisteme de aliante extinse cu alte tari, antrenand adesea fortele armate ale statelor aliate. Sovieticii si-au concentrat atentia asupra Europei de Est dar a asigurat arme si pregatire si pentru state din Orientul Mijlociu, Asia si Africa. Statele Unite au construit un sistem de aliante, incluzand Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care cuprindea o mare parte a lumii.

Traficul cu arme

Cea mai consistenta parte a comertului mondial cu armament - traficul de arme - inseamna dotare de lupta vanduta de natiunile industrializate tarilor din Lumea _a Treia. Statele Unite si Uniunea Sovietica erau principalii exportatori de arme. in _anii care au precedat Razboiul din Golf din 1891, URSS si unele dintre tarile occidentale au asigurat sau au vandut arme si alte bunuri militare catre Irak, care se afla in pericol de a pierde razboiul cu Iranul. Unele din aceste arme, in special cele furnizate de catre Uniunea Sovietica, s-au dovedit a fi uzate sau depasite in confruntarea cu tehnologia de ultima ora a armelor occidentale, asa cum a rezultat din razboiul din Golf, in care Irakul a fost infrant categoric de catre fortele Natiunilor Unite, sponsorizate in principal de Statele Unite. Dar tehnologia avansata este de vanzare oricui isi doreste si-si poate permite sa cumpere.

inarmarea mondiala a urmat o curba ascendenta din anii '50 pana la sfarsitul anilor '80. in 1977 achizitiile de arme au costat peste un miliard $ USA pe zi, adica o rata a cheltuielilor de 50 milioane $ USA pe ora. in a doua parte a anilor '80, aceasta rata aproape ca s-a dublat, masurata in termeni reali (eliminand factorul inflatie). Cheltuielile militare globale au fost estimate in 1993 la aproximativ 5% din veniturile totale mondiale. Aceasta inseamna mai mult decat productia economica a intregului continent african sau a celui asiatic, daca nu mai mentionam Japonia.

Speranta incetarii Razboiului Rece, s-ar putea anticipa o reducere a cheltuielilor militare ale lumii dezvoltate. Investitiile legate de dotarea armata au scazut drastic in Rusia si in celelalte state care alcatuiau Uniunea Sovietica. Statele Unite, Marea Britanic si alte tari occidentale isi vor diminua de asemenea, cheltuielile de aparare pe parcursul urmatorilor ani. Totusi, aceasta va provoca presiuni sporite in exportul armelor pentru a compensa pierderea pietelor interne. Nu este sigur ca sfarsitul razboiului rece va determina ceea ce tarile din Lumea a Treia considera drept necesitati impuse de securitate, atat interne cat si externe. Asa cum vom vedea in sectiunile urmatoare, nu este limpede masura in care putem spera la o pace globala partiala.

Razboiul si securitatea globala

Este pe calc sa devina Pamantul un loc mai sigur ca urmare a evolutiilor politice recente? Desigur, perspectiva unui holocaust nuclear total a scazut cu mult. Dar posibilitatea izbucnirii unui razboi nuclear nu a disparut in totalitate, in 1992 existau inca cel putin 50.000 de arme nucleare (Barnaby, 1992), iar in 1994 aproape 24.000 erau inca desfasurate (vezi fig. 13.2). Majoritatea armelor apartin Statelor Unite, Rusiei si altor state din fosta Uniune Sovietica. Marca Britanie, Franta si China poseda, de asemeni, arsenale semnificative; Israelul a fost un stat detinator de arme nucleare o perioada lunga de timp; India si Pakistan au si ele in prezent posibilitatea de a construi asemenea arme si alte tari detin mijloacele de a le urma.

Una dintre problemele majore este stoparea proliferarii armelor nucleare-!

raspandirea armelor nucleare in state care nu au fost pana in prezent detinatoare de' asemenea arme (Levanthal si Tanzer, 1991). Este greu de sustinut ca securitatea globala va fi intarita daca 30, 40 sau mai multe state vor poseda arme nucleare. Sj totusi, puterile occidentale, care-si justifica arsenalele nucleare sustinand ca acestea impiedica agresiunile, nu pot fi surprinse daca si alte tari incearca sa le obtina pentru acelasi motiv. Iar daca un stat intra in posesia lor, rivalul acestuia va proceda la fel. Este posibil astfel, ca proliferarea sa se accentueze.

Pericolul imediat care rezulta din faramitarea Uniunii Sovietice pare sa fi fost evitat. Armele nucleare desfasurate pe teritoriul a ceea ce sunt acum 12 republici independente vor fi concentrate pe teritoriul rus, unde se poate asigura o mai prompta securitate si control. Totusi, datorita cheltuielilor de mentinere a armelor si materialelor in conditii corespunzatoare, exista indoieli cu privire la mentinerea sigurantei lor. in plus, oamenii de stiinta din fosta Uniune Sovietica ar putea fi recrutati de alte tari pentru cunostintele pe care le detin.

Miezul problemei proliferarii este locul pe care cele doua materiale necesare pentru producerea armelor nucleare, uraniul imbogatit si plutoniul, il ocupa in producerea pasnica a energiei nucleare. Avand in vedere procedeele tehnologice, posesia oricaruia dintre aceste doua materiale face posibila producerea de arme nucleare. In mod special, Japonia si Germania poseda rezerve de plutoniu la fel de mari ca si cele din arsenalele nucleare ale Statelor Unite si pot produce oricand armament nuclear daca iau o decizie in acest sens. Reciclarea deseurilor de la centralele electrice nucleare creeaza de asemenea o amenintare a proliferarii lor pe scara larga. Conform planurilor existente, spre sfarsitul secolului, doua mii de metri cubi de plutoniu vor fi fost recuperate din deseuri in centralele de reciclare din Europa si Japonia. Pentru a produce o bomba nucleara sunt necesare mai putin de 7 kg. intrucat plutoniul are o valabilitate de mii de ani, problema garantarii sigurantei sale si a folosirii sale pasnice se dovedeste a fi extrem de complicata.

O LUME FARA RAZBOAIE?

Armele nucleare nu reprezinta singurul armament distructiv care poate fi inventat de oameni. Armele chimice, de exemplu, necesita cheltuieli reduse de productie. Irakul a folosit arme chimice in timpul razboiului sau cu Iranul in anii '80 si a amenintat cu folosirea lor in razboiul din Golf in 1991. Majoritatea armelor chimice au ca efect bombardarea trupelor inamice sau a civililor, cu gaze otravitoare, care produc moartea instantaneu. Unul dintre aceste gaze otravitoare produse a fost folosit in atacul asupra calatorilor metroului din Tokio in 1995, in timpul caruia mai multe persoane si-au pierdut viata si multe altele au fost spitalizate.

Totusi, prezentul reprezinta o perioada de schimbari esentiale in ordinea politica mondiala si exista conditii pentru construirea unei lumi mai putin periculoase. Riscurile sunt usor de observat: posibilitatea proliferarii nucleare si a altor arme de distrugere in masa trebuie coroborata cu influenta noilor forme de nationalism, antagonisme etnice si religioase si inegalitati intre natiunile bogate si cele sarace, toate acestea fiind surse de conflicte potentiale. Pe de alta parte, unii dintre principalii factori care au promovat razboaiele in trecut, in special tendinta de a-si extinde teritoriul prin cuceriri, au devenit mai putin relevanti astazi. Societatile moderne sunt mult mai interdependente pe plan global si in marea lor majoritatea granitele au fost fixate si acceptate de comunitatea generala a statelor. Razboiul din zilele noastre si, in mod special, razboiul nuclear, au devenit atat de distructive incat nu pot fi folosite pentru atingerea unor obiective politice sau economice realiste.

Una dintre evolutiile promitatoare din ultimii ani a fost extinderea recunoasterii faptului ca vechiul adagiu "Daca vrei pace, pregateste-te pentru razboi', nu se aplica in era nucleara. Chiar daca confruntarile nucleare sunt evitate, razboaie in care se foloseste armament conventional mai pot avea loc, iar ele se pot dovedi deosebit de distrugatoare; dar exista motive intemeiate de speranta.

Michael McGwire, un binecunoscut analist pe probleme de aparare, sustine ca in urmatorii 20-30 de ani exista posibilitati realiste de a crea o lume libera de arme nucleare (McGwire, 1995). O lume fara arme nucleare (NWW) ar fi aceea in care puterile nucleare ar ajunge la un acord asupra distrugerii armamentului nuclear pentru o perioada convenita. El sustine ca o NWW este singurul mod de a stopa proliferarea si de a tine armele nucleare departe de statele agresive si gruparile teroriste. Aceasta este o optiune realista, deoarece multi lideri militari si politici au ajuns sa inteleaga ca armele nucleare sunt complet nefolositoare in scopuri strategice. Singurul motiv pentru mentinerea lor ar fi acela ca si altii le poseda sau le pot avea. Riscul declansarii unui razboi ramane prezent, in oricare din aceste probabilitati; NWW ramane singurul mod de a evita posibilitatea unor confruntari nucleare catastrofale, care ar putea duce la distrugerea unor mari parti ale lumii si poate chiar a omenirii in intregul ei.