Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


INDICATOR SOCIAL

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
NONCONFORMISM
ELITISM
DEVIANTA SOCIO-SEXUALA (VIOL, PROSTITUTIE)
STRATIFICAREA
FRICA BLOCHEAZA SUCCESUL
LIDER
ETNOLOGIE
COEZIUNE
SODALITATEA
STRATIFICAREA SOCIALA


indicator social

Instrument de masurare a caracteristicilor specifice faptelor, fenomenelor sau proceselor sociale. Scopul i.s. este de a facilita descrierea, evaluarea si anticiparea functionarii unui sistem social sau a unei componente a acestuia. Ei satisfac nevoia de a cunoaste starea prezenta si evolutia trecuta, precum si de a dirija in mod sistematic si constient dezvoltarile viitoare. Ilustrativa in acest sens este utilizarea inca din antichitate a i. demografici, pentru ca sub influenta scolii de gindire din secolul al XVII-lea cunoscuta sub numele de „aritmetica politica', si mai ales odata cu dezvoltarea statisticii si a preocuparilor moderne de introducere a rationalitatii in analiza economica, sa fie extinsi si intens utilizati i. economici. In deceniul al saptelea din actualul secol a inceput sa se manifeste o veritabila „miscare a i.s.' (R.A. Bauer, Social indicators, 1966; B.M. Gross, Social systems accounting, 1972), avind drept scop elaborarea si utilizarea de i. inclusi in asa-numita contabilitate sociala. Aprecierea generala era ca i. economici si contabilitatea economica s-au preocupat mai ales de cantitatea, nu si de calitatea produselor muncii, de inregistrarea aspectelor economice sau productive, nu si a celor non-economice. I.s. si contabilitatea sociala urmau sa faciliteze intelegerea functionarii globale a sistemelor sociale, sa puna in evidenta atit performantele cantitative, cit si efectele secundare ale acestora, sa coreleze scopurile, valorile si performantele unui sistem social pentru descriere, evaluare si planificare sociala. Sociologia a fost disciplina care si-a asumat responsabilitatea formularii, fundamentarii si utilizarii i.s.



♦ Este necesar sa distingem intre i.s. si i. sociologici. Ultimii reprezinta operationalizari ale conceptelor (variabilelor) sociologice, intreprinse pentru nevoile cercetarii empirice, fiind deci raportabili la termenii de dimensiune, variabila si coeficient statistic. I.s. sint masuratori institutionalizate (sau proiecte, propuneri de asemenea masuratori) utilizate de colectivitate pentru a caracteriza atit starea cit si dinamica sociala ale unui sistem. Conducerea societatii si urmarirea continua in timp a variatelor procese - sociale sau a efectelor social-umane ale diverselor decizii sau fenomene sociale nu se pot realiza decit pe baza unor masuratori sistematice ale principalelor caracteristici ale sistemului social, deci pe baza i.s. Distinctia dintre i.s. si i. sociologici este totusi relativa, intrucit unii I. sociologici pot fi asimilati si institutionaiizati ca i.s.

♦ Se disting mai multe categorii de i.s.: absoluti sau relativi, unidimensionali sau multidimensionali, de stare sau de evaluare, obiectivi sau subiectivi etc. De regula, sint utilizati nu i.s. absoluti (numar total de televizoare, de titluri de carti publicate, de brevete, inovatii etc.), ci i.s. relativi (numar de televizoare, de paturi de spital, doctori, titluri de carti etc. raportat ia o unitate de populatie - 100, 1.000, 10.000 de locuitori). In structura unui i. relativ (sau de proportie) sint incluse doua componente: una se refera la variatia unei ca-racteristici, iar cealalta presupune raportarea la o valoare standard de referinta (de regula, constituita la nivelul populatiei). Ca atare, i. relativ rezulta fie prin divizare (numarul de telefoane la o mie de persoane), fie prin calculul mediei aritmetice (venitul mediu pe persoana, cheltuieli medii pentru procurarea de bunuri culturale, performanta medie a unui grup de persoane etc.), astfel ca valoarea sa nu depinde de dimensiunea contextului in care s-a facut masurarea.

Se mai face distinctie intre i. unidimensionali sau „simpli', care iau in considerare o singura caracteristica, de regula observabila (venituri pe cap de locuitor, consumul alimentar, suprafata medie locuibila sau numar de camere pe persoane), si i. multidimensionali sau „complecsi', sintetici, care se constituie prin asamblarea unui numar de i. unidimensionali pentru a masura o variabila mai complexa (nivel de trai, calitatea vietii, gradul de democratizare a unei societati etc.). Pentru a masura, de exemplu, intensitatea comunicarii interpersonale intr-o comunitate este necesar sa se ia in considerare i. mai simpli cum ar fi: numarul de posturi telefonice la mia de locuitori, frecventa intilnirilor, discutiilor sau a altor schimburi de mesaje etc.

Exista i. de stare si i. de evaluare. I. de stare exprima existenta sau gradul de variatie a unei caracteristici oarecare: venitul real pe cap de locuitor, cantitatea de radioactivitate din mediu sau nivelul oxidului de carbon, numarul de sali de spectacol sau paturi de spital. Prin el insusi i. de stare nu ne indica daca respectiva stare este buna sau rea, dezirabila sau nu. Acest aspect il ofera i. de evaluare. Acestia raporteaza starea existenta la un criteriu de valoare (necesitatile umane sau ale diferitelor sisteme sociale), fapt care indica atitudinea fata de respectiva stare. Nivelul radioactivitatii mediului nu spune nimic prin el insusi, ci doar raportarea la nivelul maxim admis pentru o viata normala ne indica daca este prea ridicat sau nu. Fluctuatia fortei de munca este un fenomen normal, intre anumite limite, chiar necesar. Peste o limita ea devine un fenomen negativ. I. de evaluare are deci o structura complexa, cuprinzind un i. de stare si un criteriu de valoare la care primul se raporteaza pentru a indica atitudinea pe care trebuie sa o avem fata de starea respectiva.

Din punctul de vedere al metodologiei de masurare, I. pot fi obiectivi sau subiectivi. I. obiectivi sint aceia care se fundeaza pe identificarea unei stari sau a marimii ei cu instrumente de masura elaborate si aplicate de omul de stiinta (observator stiintific) intr-o maniera controlata (grile de observare si estimare, teste etc.) sau se refera la marimi direct observabile a caror inregistrare nu poate fi distorsionata subiectiv (numarul de teatre, tirajul total al catilor, numarul posturilor de radioreceptoare, numarul de spectacole etc.). I. subiectivi sint aceia care se bazeaza pe inregistrarile facute de subiectii naturali (observator natural) cu ajutorul instrumentelor comune de observare. Cu alte cuvinte, acesti i. au ca referinte perceptiile actorilor sociali cu privire la un gen sau altul de fenomene. De exemplu, una este frecventa crimelor asa cum este ea inregistrata de catre institutiile specializate si alta perceptia membrilor unei colectivitati asupra starii de criminalitate. Chestionarul si interviul reprezinta, de cele mai multe ori, sursa de i. subiectivi, fundati pe perceptia membrilor colectivitatii: cit de frecvent sinteti consultat in problemele conducerii colectivului dvs. de munca (sau a intreprinderii)/ cit de des ati fost la cinematograf in ultimul an ? etc. I. de stare si cei de evaluare pot fi astfel obiectivi (mijloace sistematice de inregistrare a starii, raportarea acesteia la criterii de valoare fixate cu mijloace stiintifice) sau subiectivi (perceptia pe care oamenii o au despre stareadiferitelor fenomene social-umane sau despre valoarea acestora). I. de satisfactie reprezinta o clasa speciala, des utilizata, de i.s. Ei pot fi considerati atit i. subiectivi de stare (perceptia de catre actorii reali a starii lor de satisfactie/insatisfactie), cit si i. subiectivi de evaluare (evaluare facuta de actorii reali, cu criteriile lor obisnuite de valoare, a diferitelor conditii de viata).



♦ In stadiul actual sint folosite doua tipuri mari de procedee pentru constructia i.s.:

  1. proceduri empirice: analiza factoriala, scalarea Guttman sau analiza gruparilor ierarhice (clusters) sint utilizate pentru a determina masura in care diferitele date concrete pot fi asamblate intr-un i. abstract;
  2. proceduri teoretice, care constau in operationalizarea conceptelor teoretice, atentia concentrindu-se asupra identificarii unitatilor semnificative din spatiul logico-semantic asociat respectivului concept.

Problema metodologica principala a constructiei i.s. prin ambele proceduri rezida in combinarea variabilelor subsumate aceluiasi I. Solutionarea acestei probleme se face prin aplicarea unui model aditiv, multiplicativ sau algoritmic. Modelul aditiv consta in insumarea valorilor ponderate ale variabilelor selectate:

I = a1V1 + a2V2 ++ anVn

(unde: I = indicatorul unitatii de referinta; Vj = variabila care reprezinta un aspect al unitatii analizate; ai = ponderea variabilei considerate; n = numarul variabilelor combinate). Ponderile aj ale variabilelor reflecta importanta diferentiata a acestora in conditiile in care scorurile sint standardizate sau au deviatii standard egale. Modelul aditiv se bazeaza de fapt pe tehnica analizei regresiei multiple.

In modelul multiplicativ se opereaza cu acelasi tip de ecuatie, cu exceptia fundamentala ca insumarea este inlocuita de multiplicare pentru a maximiza variatia totala a scorurilor si a potenta semnificatia interpretativa a rezultatelor. Modelul algoritmic consta in aplicarea unor formule statistico-matematice specifice pentru construirea i.

Exista si dificultati importante in construirea si utilizarea i.s.:

  • a. tendinta de multiplicare a i. reciproc substituibili in plan semantic, dar diferiti prin procedeul de constructie conduce la interpretari neuniforme sau la comparatii nejustificabile. Pentru a se evita aceasta situatie, este necesar ca orice comparatie a doua sisteme sau unitati sociale si orice generalizare interpretativa sa se bazeze pe i. realmente echivalenti si substituibili;
  • b. agregarea i. mai simpli sau partiali in i. mai complecsi sau globali nu numai ca nu este o operatie simpla, dar se poate dovedi a fi, in anumite conditii, imposibila din punct de vedere matematic. G. Paun (1977) a formulat in acest sens o „teorema a imposibilitatii agregarii i.'. L.V.




Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 717
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site