legea paralelismului sociologic
V. monografie sociologica, sociologie
romaneasca
Componenta esentiala a sistemului
sociologiei monografice elaborata de D. Gusti (1880-1955); conceptualizeaza natura
raporturilor dintre partile totului social (cadre, manifestari, vointa
sociala);
- a) partile totului se
dezvolta concomitent, nu succesiv;
- b) raporturile
partilor sint de interdependenta, nu de subordonare.
Exista, dupa Gusti, un paralelism inlauntrul
cadrelor (cosmologic, biologic, psihologic si istoric), un paralelism
inlauntrul manifestarilor (economice, spirituale, juridice si politice) si un
paralelism intre ansamblul manifestarilor si ansamblul cadrelor, intre aceste
categorii sint multiple corespondente, corelatii, interdependente, intrucit
„tipul social din care fac parte diferitele manifestari nu se realizeaza
contradictoriu'; de aceea cu anumite forme economice apar anumite forme
spirituale, si invers. „Cauzatia o detine intregul care isi armonizeaza partile,
adaptindu-le una la arta'. Variatia concomitenta a partilor indica, de
cele mai multe ori, o determinare comuna.
L.p.s. exprima aceasta
autonomie partiala si dezvoltarea concomitenta (paralela) a manifestarilor
sociale. Paralelism inseamna ca toate categoriile (constitutive, regulative,
cadrele, vointa) nu formeaza raporturi de subordonare logica si nici nu pot fi
reduse unele la altele, adica „nu formeaza, intre ele, inlantuiri cauzale, ci
numai conditii reciproce existentiale; ele nu pot fi intelese decit in unitatea
lor structurala ca totalitati sui-generis' (D. Gusti, Sociologia
monografica, stiinta a realitatii sociale, 1934, Tr. Herseni, Teoria
monografiei sociologice, 1934). Consecinta nemijlocita a aplicarii
l.p.s. este egala indreptatire a „partilor' in proiectele de cercetare
monografica, adica imposibilitatea ierarhizarii lor dupa criterii de importanta
(idee impartasita indeosebi de D. Gusti, M. Vulcanescu, Tr. Herseni).
Unii membrii ai
scolii (H. H. Stahl) au oferit o interpretare modificata a l.p.s., care
din lege devine un mijloc tehnic de investigare pe teren, avind functia unui
„registru-inventar' de intrebari la care cercetatorul are de dat raspuns (Tehnica
monografiei sociologice, 1934). M.L.