legea paralelismului sociologic

V. monografie sociologica, sociologie romaneasca

Componenta esentiala a sistemului sociologiei monografice elaborata de D. Gusti (1880-1955); conceptualizeaza natura raporturilor dintre partile totului social (cadre, manifestari, vointa sociala);

• a) partile totului se dezvolta concomitent, nu succesiv;
• b) raporturile partilor sint de interdependenta, nu de subordonare.

Exista, dupa Gusti, un paralelism inlauntrul cadrelor (cosmologic, biologic, psihologic si istoric), un paralelism inlauntrul manifestarilor (economice, spirituale, juridice si politice) si un paralelism intre ansamblul manifestarilor si ansamblul cadrelor, intre aceste categorii sint multiple corespondente, corelatii, interdependente, intrucit „tipul social din care fac parte diferitele manifestari nu se realizeaza contradictoriu'; de aceea cu anumite forme economice apar anumite forme spirituale, si invers. „Cauzatia o detine intregul care isi armonizeaza partile, adaptindu-le una la arta'. Variatia concomitenta a partilor indica, de cele mai multe ori, o determinare comuna.

L.p.s. exprima aceasta autonomie partiala si dezvoltarea concomitenta (paralela) a manifestarilor sociale. Paralelism inseamna ca toate categoriile (constitutive, regulative, cadrele, vointa) nu formeaza raporturi de subordonare logica si nici nu pot fi reduse unele la altele, adica „nu formeaza, intre ele, inlantuiri cauzale, ci numai conditii reciproce existentiale; ele nu pot fi intelese decit in unitatea lor structurala ca totalitati sui-generis' (D. Gusti, Sociologia monografica, stiinta a realitatii sociale, 1934, Tr. Herseni, Teoria monografiei sociologice, 1934). Consecinta nemijlocita a aplicarii l.p.s. este egala indreptatire a „partilor' in proiectele de cercetare monografica, adica imposibilitatea ierarhizarii lor dupa criterii de importanta (idee impartasita indeosebi de D. Gusti, M. Vulcanescu, Tr. Herseni).

Unii membrii ai scolii (H. H. Stahl) au oferit o interpretare modificata a l.p.s., care din lege devine un mijloc tehnic de investigare pe teren, avind functia unui „registru-inventar' de intrebari la care cercetatorul are de dat raspuns (Tehnica monografiei sociologice, 1934).  M.L.