Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


METAMORFOZELE STRUCTURILOR DE TIP FAMILIAL DIN PERSPECTIVA SOCIO-ISTORICA

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




METAMORFOZELE structurilor de tip familial

din perspectiva socio-istorica

1. de la promiscuitate la familia moderna




Originea istorica a familiei, ca si a altor institutii, nu este pe deplin elucidata pentru ca nici o forma de organizare sociala nu se cristalizeaza dintr-o data, la un moment care poate fi notat.

Pe primele trepte ale dezvoltarii socio-umane, cand omul abia se desprindea din starea animalica, domnea instinctul sexual, ipoteza ce sta la baza emiterii teoriei promiscuitatii.

Promiscuitatea se refera la interactiuni sexuale, nediscriminatorii, neinfranate,

fara legatura cu casatoria si fara respectarea barierelor morale sau legaturilor de sange („sex in afara regulilor”). In societatile promiscue, orice barbat poate fi eligibil pentru contactul sexual cu orice femeie, nefiind respectate barierele sau legaturile de sange. Singurele reguli cunoscute si nu intotdeauna respectate erau bazate pe relatiile de sange si de varsta ori pe prohibitii elaborate in interiorul clanului (incestul).

Pentru ca sexualitatea nu era guvernata de reguli culturale, era posibila promiscuitatea. Daca oamenii ar fi ingaduit libertinajul sexual nelimitat, atunci ar fi aparut urmatoarele consecinte:

probleme create de gelozie si conflicte

femeile ar fi fost subiectul exploatarii sexuale

programul cresterii copiilor ar fi fost greu de sustinut.

Actualmente, promiscuitatea este incompatibila cu anumite tipuri de organizare umana.

Odata depasit stadiul promiscuitatii, intalnim cea mai veche forma a familiei,

reprezentata de casatoria dintre cativa barbati si cateva femei - casatoria in grup (poliginandria). Este putin probabil sa fi existat in orice societate o dominanta a acestui tip de uniune (asociere) familiala, ea fiind mai mult un construct teoretic decat o forma matrimoniala institutionalizata. Daca existenta relatiilor in grup se practica, totusi casatoria in grup este, in fapt, inexistenta.

Argumente

nu reprezinta un avantaj in raport cu alte forme maritale;

din punct de vedere psihologic, problemele geloziei si conflictelor intre sexe ne putem astepta sa fie intensificate;

tabuul incestului serios zguduit in familii comunitare cu duzine de copii a caror paternitate este necunoscuta;

nu vor putea fi stabilite, in acest caz, mostenirea, drepturile de proprietate si linia de succesiune a generatiilor.

Daca facem abstractie de aceste doua forme de convietuire in care familia ori nu exista, ori este pusa serios sub semnul intrebarii, constatam ca in istoria formelor de viata familiala, variatia geografica a cutumelor, moralei, factorilor religiosi si socio-culturali explica existenta unor forme specifice de organizare a vietii familiale: poligamia si monogamia. Criteriul de baza care le separa se refera la practicile sexuale si maritale dominante.

Poligamia – reprezinta un principiu acceptat de unele popoare, conform caruia casatoria se poate realiza intre un partener de un sex si mai multi parteneri de sex opus. Poligamia are doua forme: poliandria si poliginia.

a. Poliandria - familia consta din o femeie-mama, copiii ei si doi sau mai multi barbati (Levison si Malone). Pentru ca o familie sa fie poliandrica, fiecare dintre soti trebuie sa fie tatal a cel putin unuia dintre copiii femeii. In acord cu aceasta definitie, poliandria este destul de rara, printre cele mai cunoscute societati poliandrice numarandu-se populatia Todas din India, Sherpa din Nepal, o parte din taranii din Tibet, din Sri Lanka si din Polinezia.

Caracteristic pentru societatile poliandrice este faptul ca barbatii au, de regula, relatii anterioare casatoriei (sunt frati sau au interese economice comune). Acest tip de casatorie este incurajat de faptul ca in conditii economice foarte grele, barbati sunt mai apti pentru a procura mijloacele de subzistenta, ceea ce evident duce la descurajarea nasterii fetelor. In populatia Todas, de exemplu, se accepta infanticidul fetitelor ca o forma de limitare a populatiei, ceea ce favorizeaza simultan mentinerea poliandriei. Ea serveste unui dublu scop: 1. sa ofere o femeie mai multor barbati; 2. sa asigure existenta populatiei cu ajutorul barbatilor.

In afara factorului economic, cu greu se gaseste alt beneficiu al poliandriei, ca forma de familie.

Determinarea paternitatii devine o problema, iar sentimentul de gelozie generator de conflicte majore trebuie sa fie permanent tinut sub control. In societatile in care numarul de femei nu este scazut, poliandria ar putea avea mari dezavantaje si ea nu are sanse de supravietuire sau de extindere in prezent, intrucat in toate societatile se constata o scadere a numarului de barbati.

b. Poliginia reprezinta casatoria unui barbat cu doua sau mai multe sotii. Este destul de raspandita, uneori chiar in societatile in care domina monogamia, dar care permit alternativ poligamia. Este larg practicata in Africa, dar este condamnata de Biserica in tarile de religie crestina. In regiuni precum Ashante in Africa peste 70% dintre femei traiesc in poliginii, iar in Benin, Gabon, Senegal, Tanzania, Togo si Zair 1 din 4 barbati casatoriti traiesc in poliginie.

Deoarece un exces al femeilor singure nu este probabil, problemele acestor societati tin de cresterea rivalitatii, a ostilitatii si geloziei intre sotii. Pentru a supravietui, o familie poliginica are reguli stricte si clare, care includ o afectiune egal distribuita a sotului si o dreapta impartire a sarcinilor.

Studiile efectuate pe familii poliginice au definit doua mari dezavantaje:

o incidenta mai mare a delincventei juvenile, care include viata in bande, furturi, vandalismul, consumul de droguri, absenteismul scolar;

o dezvoltare intelectuala a copiilor mult redusa fata de medie, prin comparatie cu copiii proveniti din familiile monogame sau poliandrice.

Concluzia: Poliginia nu reprezinta decat o forma de afirmare a prestigiului si de profit

pentru ca numai barbatii bogati pot cumpara mai multe femei. Din acest motiv, chiar si in societatile poliginice un numar mare de familii (din categoria celor sarace) sunt monogame.

Monogamia este forma de casatorie intre un singur barbat si o singura femeie.

J. Stoetzel sublinia: „Asemanarile intre familiile monogame din diferite societati sunt pur formale, deoarece continutul, structura, functiile, semnificatia lor sociala si culturala sunt diferite”.

Familiile monogame cele mai cunoscute, care au cantarit greu de-a lungul timpului, sunt: familia extinsa, caracteristica societatii traditionale si familia nucleara, specifica societatii moderne.

a.     Familia extinsa include relatii relative si nonrelative intre membrii care locuiesc in acelasi spatiu (camin) si care reprezinta 2-3 generatii reunite si uneori colaterale (fratii). Familia extinsa subordoneaza familia nucleara, fiind formata adesea din cel putin doua familii nucleare (bunici, parinti si copii) si dispunand de un sistem de reguli si norme de convietuire, care sa perpetueze de la o generatie la alta.

Caracteristicile familiei extinse sunt:

conservatorismul: pastrarea traditiilor, obiceiurilor si stilului familial dominant;

functioneaza dupa reguli oarecum rigide, menite sa asigure stabilitatea si

„spiritul de clan”;

nu este lipsita de dramatism interactional, favorizand frecvent exacerbarea

conflictelor intre generatii. In vreme ce distantele emotionale intre generatii tind sa scada in cadrul familiei nucleare, in familiile extinse acestea cresc foarte mult;

sistemul valorilor etico-religioase si culturale are un mai mare grad de inertie si

transmisibilitate;

pattern-urile educationale sunt mai uniforme si mai previzibile. Acest tip de

familie pare a trai dupa regula circularitatii, adica ciclic, dupa modelul “istoria se repeta”, ceea ce confera membrilor sai un sentiment de apartenenta si de securitate relativ crescut;

„asteptarile” familiei fata de fiecare membru al sau sunt mai previzibile;

confera membrilor sai un sentiment de apartenenta si securitate;

desi angajeaza conflicte interne intre generatii, ridica adesea bariere



psihologice solide in calea destramarii nucleelor familiale si tendintelor centrifuge ale acestora;

propunandu-si pastrarea coeziunii si stabilitatii la nivelul intregului sistem

familial, defavorizeaza adesea evolutia si calitatea relatiilor intime, de la care se asteapta mai mult, indeplinirea scopurilor de perpetuare, deci de pastrare a filonului familial prin urmasi si mai putin evolutia experientei subiective, de crestere si dezvoltare a personalitatilor sotilor in rolurile masculin si feminin.

Psihologii definesc familia extinsa drept o structura de tip autoritar sau autocratic, condusa de un sef pater, incluzand mai multe generatii, ce convietuiesc laolalta intr-o precisa diviziune si stratificare a rolurilor, in care alegerea partenerului e facuta de parinti, pe baza statutului economic si social, iar asteptarile majore se refera la subordonarea obligatiilor si la urmarea si respectarea traditiei. Avand ca scop de baza reproducerea grupului social, familia traditionala actioneaza dincolo de indivizi, ca o modalitate institutionala bazata pe solidaritate mutuala elementara. Ea isi asuma la un moment dat trecutul colectiv si garanteaza viitorul, devenind spatiul in care cuplurile parentale transmit copiilor lor atat riscul cat si sansa existentei.

b. Familia nucleara este redusa numeric la cei doi soti si copiii lor necasatoriti, proprii sau adoptati. Familia nucleara este, in variantele ei armonioase, sanatoase, o structura democratica, bazata pe consens, pe egalitate si complementaritate a rolurilor de sot/sotie, precum si pe o participare crescanda a copiilor.

Alegerea partenerilor este motivata de afectiunea mutuala si de libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea ambilor soti si a copiilor lor. Cuplul modern este marcat de libertatea alegerii si de exercitarea dreptului la autodezvoltare, iar cand sentimentul iubirii dispare, cuplul isi pierde ratiunea de a fi si, de cele mai multe ori, se separa. Asa se explica de ce familia nucleara moderna este mai expusa instabilitatii, divortul emotional fiind mult mai frecvent decat divortul legal, dar ambele fiind mereu in crestere in societatea contemporana.

Spre exemplu, in 1988 in SUA, pentru fiecare doua casatorii noi se inregistra un divort si se estima ca aproximativ 40% dintre casatorii vor sfarsi prin divort, in primii 5-7 ani dupa casatorie.

In conditiile vietii moderne, in special in marile aglomerari urbane, familia nucleara isi construieste un stil de viata propriu, caracterizat prin concentrarea afectiva pe partener, pe separarea treptata si uneori rapida de intreaga ramificatie de rudenie, ceea ce ii confera o independenta proprie, cu posibilitati crescute, de autoconducere si autodezvoltare.

Desprinderea familiei conjugale sau nucleare din familia extinsa implica noi raporturi cu exteriorul si in primul rand cu familia de origine. Familia de origine se mai numeste consangvina sau de orientare.

Familia de orientare in care relatiile primare sunt de la parinti la copii se afla intr-un raport de succesiune repetitiva cu familia de procreare, in care rolurile sunt de soti si sotie, relatiile primare fiind de la parinti la copii.

Esentiala pentru ambele forme de familie este transmiterea continua a experientei culturale si sociale, a modelelor comportamentale de sex-rol, a atitudinilor si expectatiilor mutuale ale sexelor pe de o parte si ale parintilor fata de copii, precum si ale copiilor fata de parinti.

Familia nucleara este o structura preferata de majoritatea oamenilor, in cea mai mare parte a globului, in contextul civilizatiei industriale ea fiind apta sa asigure cele patru functii esentiale:

cooperarea economica intre soti;

relatiile sexuale;

reproducerea;

socializarea copiilor.

Din punct de vedere psihologic, familia nucleara are o posibilitate crescuta de asigurare

a suportului emotional, de satisfacere a nevoilor de securizare, protectie si apartenenta a fiecarui membru, precum si a nevoilor de comunicare si de dezvoltare a personalitatilor. Aceasta inseamna ca aceste nevoi sunt automat satisfacute pentru fiecare membru al nucleului familial, doar ca urmare a apartenentei la acesta.

Crescand in intimitate, relatiile interpersonale sunt mult mai complicate si presupun un grad de „competenta relationala”, bazat pe flexibilitate si creativitate, care sa le permita sotilor sa se interadapteze optim, iar copiilor sa evolueze in mod sanatos din punct de vedere psihic si social.

Creativitatea interpersonala in cuplul marital devine astfel o conditie indispensabila a dezvoltarii capacitatii familiei de a face fata presiunilor externe si interne si de a rezolva problemele inerente ale vietii cotidiene (Mitrofan, 1989). Incapacitatea nucleului familial de a se autoregla pe moment pericliteaza treptat sau chiar stopeaza evolutia maritala si implicit autodezvoltarea personalitatii. Astfel, in viata cuplului modern si a copiilor sai intervine desideratul viitorului, pentru ca tot ce se intampla in prezent are repercusiuni asupra a ce se va intampla in viitor, ceea ce implica un nivel considerabil de responsabilitate si nu toti cei care se angajeaza de bunavoie in casatorie sunt pregatiti si apti sa-si asume aceasta responsabilitate.

2. De la familia comunitara la familia societala

A. Teoria lui Tönnies

O posibila modalitate de a explica mutatiile produse in familia privita ca institutie sociala ar fi aceea a raportarii la teoriile clasice ale sociologiei.

Una dintre acestea se refera la polaritatea comunitate – societate – teoria lui Tönnies. Cei doi termeni comunitate – societate reprezinta polii unui continuum de variatie cu un sens si directie istorica, adica o miscare a societatii umane de la comunitate catre societate.

Omul comunitar se caracterizeaza prin: constiinta religioasa, sentimente modelate de traditii si obiceiuri si mai ales prin valorizarea familiei – familia reprezinta fundamentul comunitatii. Un rol important il au legatura de sange (rudenia), precum si legatura spatiala, (vecinatatea) sau legatura spirituala (prietenia).

Toate manifestarile comunitare au la baza vointa organica ale carei principalele forme de manifestare sunt: placerea, obisnuinta, memoria, iar familia reprezinta fundamentul comunitatii. Orice act este impus de norme si obiceiuri si sanctionat de colectivitate.

Omul societal se caracterizeaza prin: conventionalism, prin sentimente modelate de politica si, mai ales, prin accentuarea idealurilor individuale. Toate manifestarile societale au la baza vointa reflectata care reprezinta produsul gandirii. Formele de manifestare ale vointei reflectate sunt reflectia, calculul, decizia.

Cu alte cuvinte, omul societal reprima tot ceea ce este act negandit si nereflectat.

Ce influenta are trecerea de la omul comunitar la cel societal asupra familiei?

Consecintele majore ale trecerii de la omul comunitar la cel societal sunt:

scaderea nuptialitatii;

alegerea libera a partenerului de viata, fara constrangere datorata familiei, traditiei sau opiniei publice;

reflectarea cu privire la necesitatea legalizarii unei relatii si a existentei copiilor;

comprimarea emotionalitatii si accentuarea intelectualitatii pentru ca societatea moderna, fiind dominata de calcul si de profit, de relatii impersonale, exclude in timp sentimentele;

abandonarea unitatii care era garantata de modelul comunitar in favoarea separarii individualitatii aparuta ca efect al modelului societal.

Tönnies afirma ca “in vreme ce in comunitati oamenii raman uniti in ciuda oricarei forme

de separare, in societate ei sunt separati in ciuda oricarei legaturi”.

Ca o concluzie, putem spune ca trecerea de la comunitate catre societate este un fenomen general si se prevede ca omul societal se va transforma intr-un om universal.

B. TEORIA LUI DURKHEIM

Durkheim are o perspectiva diferita asupra evolutiei societatii si afirma ca societatea nu reprezinta punctul terminus al evolutiei moderne, ci starea intermediara catre un model comunitar nou, dar diferit. Ecuatia lui Durkheim arata ca o spirala in care comunitatea traditionala trece catre o societate de tip contractual si de acolo evolueaza catre o comunitate de tip corporatist.

Comunitate Societate Comunitate

(de tip traditionalist) (de tip contractual) (de tip corporatist)

Solidaritatea mecanica corespunzatoare comunitatii traditionale in care personalitatea individuala era inglobata in cea colectiva si individul depindea de familie si de societate, se transforma in solidaritate organica in comunitatea corporatista, moment in care se manifesta personalitatea proprie, independenta fata de familie si societate. Scad drepturile personale si cresc legaturile functionale, cele cerute de diviziunea muncii sociale.

Durkheim considera ca mariajul se va dezvolta pe masura ce inaintam in modernitate, regulile juridice aproape obligand indivizii sa se casatoreasca si solidaritatea conjugala sa se intareasca. Mai mult, datorita delimitarii precise a conditiilor de functionare a mariajului, fidelitatea se va generaliza si va deveni reciproca. Evident ca, din punct de vedere sociologic, nu ne intereseaza daca aceste afirmatii sunt adevarate sau false. Ne intereseaza insa ipoteza lui Durkheim care presupune o diviziune a muncii si a rolului partenerilor, stabilita pe criterii sexuale, pentru ca Durkheim afirma ca „sursa solidaritatii conjugale sta in diviziunea muncii “sexuale”, adica trebuie sa existe o delimitare clare intre activitatile barbatului si cele ale femeii.

Acest punct de vedere poate fi viabil deoarece rolul fiecarui sex este unic si de neinlocuit, in aspectele sale fundamentale. Practic, aceste elemente de specificitate psihologica constituie baza atractiei intre sexe si conditia unei relatii de comuniune si armonie. Cu alte cuvinte, femeile nu sunt in raporturi de competitie cu barbatii, ci de complementaritate, sexele putand functiona in echilibru armonios, numai pastrandu-si specificul psihologic.



In viziunea lui Durkheim, femeia apare neangajata in viata colectiva, aceasta ipoteza fiind relativa. Totusi, astazi teoria lui Durkheim isi demonstreaza limitele. Societatea moderna a adus cu ea miscarea feminista, care a atribuit femeii roluri preferate de barbati si considerate specific masculine. Asa ca astazi femeia prefera ocupatiile “rezervate” barbatilor, manifesta opozitie fata de casatorie, isi impune punctul de vedere intr-o relatie chiar maritala, impartirea sarcinilor ducand la aparitia unor configuratii familiale nu de ordin conjugal, ci asociativ.

Dreptul juridic si in general legile sprijina aceasta evolutie si aceasta pentru ca nu descurajeaza divortul si nici alternativele la casatorie ceea ce, impreuna cu slabirea constrangerilor de ordin moral altereaza marile echilibre familiale.

Atat Durkheim cat si Tönnies au acelasi punct de plecare in teoriile lor: comunitatea traditionala, fiecare incercand apoi pe cai oarecum diferite sa explice evolutia societatii.

Durkheim alege un drum mai complicat, concluziile sale fiind destul de controversate, pe cand Tönnies ramane la polaritatea comunitate – societate, fiind mai greu de contestat.

C. Teoria lui Frédéric Le Play

Frédéric Le Play (1806-1882) este mentorul celei dintai mari scoli de sociologie franceza. El a folosit teoria lui Tönnies ca baza de incadrare a tipologiei familiale si a suprapus harta drumurilor peste harta tipurilor familiale, ajungand la un continuum, la ai carui poli se afla familia patriarhala si familia instabila.

Familia patriarhala se suprapune pe ideea de comunitate, iar familia instabila pe cea de societate, asa incat harta lui Le Play este reprezentata:

Orient      Occident

Familia patriarhala      Familia instabila

Comunitate      Societate

Pe masura ce ne apropiem de Occident, asistam la o dezagregare progresiva a comunitatii. Le Play a delimitat, de fapt, patru tipuri familiale, doua dintre ele fiind derivate:

familia patriarhala, in care individul este complet absorbit de comunitate si chiar

anihilat de aceasta. Societatile care deriva din acest tip de familie sunt societati conservatoare, stagnante si chiar inapoiate.

Caracteristicile acestei familii sunt: autoritatea patriarhului, dependenta completa a copiilor de familie si instructia de tip familial si nu individual (personal). Elementul strategic al ordinii in familie este respectul. Diminuarea respectului, numarul de copii mai mare decat posibilitatile economice, scaderea autoritatii patriarhului sunt elementele pe care se inmultesc disensiunile interne ale familiei. Acestea sunt considerate elementele cauzale ale disolutiei familiei patriarhale.

familia tulpina - este o reproducere la dimensiuni mai mici a familiei patriarhale.

Diferenta esentiala consta in faptul ca acest sistem incurajeaza autonomia si dezvoltarea unor camine noi, oferind in acest scop suportul material si social. Familia tulpina ingaduie, asadar, separarea familiilor tinere, pastrand o relativa interdependenta intre ele, gratie provenientei din aceeasi matca. Acest tip de familie combina ceea ce este mai bun in sistemul patriarhal cu individualismul familiei instabile.

familia particularista - individul primeaza asupra comunitatii, viata privata asupra

celei publice si profesiunile utile asupra celor liberale si administrative. Individul nu se bazeaza in actiunile lui pe familie, ci pe aptitudinile si initiativele personale. Familia particularista formeaza la tineri caractere independente, capabile de initiativa si putere organizatorica, pregatita sa conduca afaceri sau alte activitati independente. Cel putin din punct de vedere istoric, acest tip sta la baza familiei instabile.

familia instabila - spre deosebire de cea patriarhala, nu transmite respectul

autoritatii si al traditiilor, dar nici nu incurajeaza originalitatea, initiativa si independenta responsabila. In familia instabila, calitatea subordonarii si ai initiativei sunt deopotriva absente, iar individul care in esenta nu a primit nici un fel de educatie sau instructie, si care nu este capabil de aproape nimic, ramane la latitudinea sau eventual in grija statului sau a guvernului.

Aceasta tipologie a familie, elaborata de Le Play sintetizeaza cel mai bine evolutia familiei, in trecerea sa de la comunitate la societate.

D. Teoria lui Auguste Comte

In conceptia sa, in vreme ce relatia comunitara se bazeaza pe puterea spirituala si se supune legilor superioritatii (preponderentei) efectelor sociale asupra fortelor pur intelectuale, relatia societala se bazeaza pe puterea intelectului, ceea ce presupune ordine bazata pe consensul ideilor.

Partea interesanta a acestei teorii consta in comparatia putere spirituala - putere intelectuala vis-ŕ-vis de polaritatea barbat – femeie. Puterea spirituala este constituita, conform teoriei lui Comte, din doua elemente: inteligenta si sensibilitatea.

Barbatul ca inteligenta are, in viziunea lui Comte, suprematia intelectuala asupra femeii care, in esenta, este numai sensibilitate. Conform teoriei lui Comte, in familie puterea spirituala este a femeii, in timp ce in societate puterea spirituala este a barbatului. Cu alte cuvinte, in familie domina sensibilitatea, in societate domina intelectul. Acceptand teoria lui Comte, putem afirma ca din perspectiva societatii contemporane una din cauzele disolutiei familiei o reprezinta tocmai ambitia femeilor de a minimaliza importanta sensibilitatii si incercarea lor de a-si afirma, in compensatie, intelectul in societate. Se poate presupune ca vointa lor de afirmare pe de o parte va distruge coeziunea si solidaritatea familiala, pe de alta parte raneste orgoliul masculin.

Aceasta teorie, desi usor particulara, nu este singulara in istoria sociologiei. Tönnies remarca si el ca temperamentele, caracterul si gandirea sunt constituite in mod diferit la barbat si la femeie, astfel incat el afirma ca femeia are temperamentul dominat de tonurile afective, are caracterul dominat de sensibilitate si gandirea de intuitie, pe cand la barbat temperamentul este dominat de activitate, caracterul de reflexie si gandirea de cunoastere.

Sandra Bem (psiholog american) a elaborat o scala de masurare sau evaluare a rolurilor de sex, in care barbatul este caracterizat prin: putere, activism, independenta, orientare spre exteriorul caminului; femeia este caracterizata prin: lipsa de aparare, pasivitate, dependenta, orientare spre camin. Femeia se afla mai aproape de idealul omului comunitar si al vointei organice, in timp ce barbatul se afla mai aproape de idealul omului societal si al vointei reflectate; de aici rezulta ca barbatul este cel care a facut trecerea de la comunitate la societate.

Familia reprezenta singura forma de imbinare a caracteristicilor comunitatii cu cele ale societatii. Cuplul femeie – barbat intruchipa simbioza comunitate – societate si mentinea echilibrul, unitatea si coerenta familiei. Odata cu emanciparea femeii, cu ambitia acesteia de a deveni om societal, simbioza comunitate – societate reflectata in cadrul familiei s-a rupt. Familia a ramas o uniune a doua persoane dominate de rationalitate, nu de sensibilitate, de activitate interesata, nu de traditie afectiva, de profit, nu de sentimente.

In acceptiune comunitara – familia nu mai exista. In acceptiune societala – familia este orice altceva, numai familie nu. Apar „incompatibilitati” tot mai evidente in relatia barbat – femeie. La nivelul relatiilor din interiorul familiei, alterarile si mutatiile sunt semnificative (in special violenta familiala, falsa comuniune, insatisfactia conjugala).

Bales afirma: „In orice grup mic, la fel ca intr-o familie, tinde sa apara:

un lider instrumental      - cu rol de a rezolva problemele ce apar (sotul);

un lider expresiv – care accentueaza factorul psihic, emotional (sotie).

Cand femeia isi paraseste rolul sau, pentru a-l asimila pe acela al barbatului, stabilitatea se rupe si disensiunile se intensifica. Rolurile devin tot mai ambigue, ceea ce duce la distrugerea echilibrului familiei.



 

 

  In evolutie a aparut un alt tip de familie numit „familie de trecere”, care realizeaza trecerea de la familia comunitara la cea societala. Acest tip de familie reprezinta singura forma de imbinare a caracteristicilor comunitatii cu cele ale societatii, daca admitem ca femeia poseda insusirile omului comunitar, iar barbatul pe ale omului societal.

Familia Familia Familia

Femeie societala

Barbat societal

 

Femeie comunitara

Barbat societal

 

Femeie comunitara

Barbat comunitar

 
comunitara de trecere societala


Forta fizica (la inceputurile omenirii) a facut din barbat „sexul tare” si din femeia tinuta departe de vanatoare sau lupta datorita conformatiei sale fragile, „sexul slab”. Barbatul, limitand femeia la preocupari casnice, s-a considerat singurul sex capabil sa creeze, sa conduca.

BARBATUL virilitate inteligenta activitate SOCIETATE

cunoastere reflexie

Femeia feminitate ignoranta pasivitate FAMILIE

intuitie sentimentalitate

Femeia societatii contemporane se afla intr-un accentuat proces de depasire a cliseelor traditionale legate de ideea de feminitate. In secolul XX nu mai conteaza forta fizica, ci rezistenta nervoasa si capacitatea de adaptare. Femeia moderna oscileaza permanent intre nevoia de independenta si dorinta de a se agata de vechile valori. Aceasta oscilare accentueaza divergentele in interiorul cuplului.

Emanciparea femeii si ambitia ei de a adopta modelul societal mai poate conduce la crearea unei familii, in adevaratul sens la cuvantului?

Raspunsul nu este usor de gasit, si aceasta din mai multe considerente:

asteptarile femeii au devenit tot mai multe cu diminuarea obligatiilor traditionale;

miscarea feminista a militat pentru reconsiderarea statutului in societate si in familie;

afirmarea in plan social presupune reconsiderarea sarcinilor de rol din cadrul familiei;

au invatat sa lupte pentru un statut egalitar nu cu propriile-i arme ci, din pacate, cu armele sexului opus (agresivitate);

nu devin egale comparandu-se cu barbatii, ci impunandu-si feminitatea si dezvoltand-o;

exagerarile proclamate de adeptele feminismului au drept consecinte desacralizarea relatiilor intre sexe si dezorganizarea familiei.

Emanciparea femeii a dus la destramarea, diminuarea si ignorarea familiei contemporane.

Evola afirma ca revendicarile feminismului isi au originea in ambitii gresit orientate, care

decurg din ideea eronata ca femeia ar fi inferioara barbatului. Feminismul a luptat nu pentru drepturile femeii, ci pentru dreptul femeii de a deveni egala cu barbatul. Acesta este un nonsens, deoarece a te intreba daca femeia este superioara / inferioara barbatului este la fel de inutil ca si intrebarea daca apa este superioara / inferioara focului.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 618
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site