Universitatea "Transilvania" din Brasov

Facultatea de Sociologie, Asistenta sociala si Stiintele comunicarii

Programul de studii Sociologie

METODE SI TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICA

Masurarea in sociologie

Teoria si practica generala a masurarii in sociologie

1. Recapitulare "metoda stiintifica"

2. Reteta dupa care sociologii produc cunoastere de succes: etapele cercetarii (investigatiei) sociologice

3. De ce incepem cu masurarea si nu invatam etapele investigatiei sociologice una dupa alta

De ce masuram. Unde intervine masurarea in cercetarea sociologica.

1. Ce este masurarea. Cum se masoara

2. Estimarea (masurare din ochi) si masurarea instrumentala

3. Cum masoara sociologii. Ce este operationalizarea conceptelor? Masurarea pe definitia terminologica versus masurarea pe conceptul operational

Acuratetea masurarilor: validitate, fidelitate

5. Elaborarea instrumentelor de masurare

5.1. Alegerea metodei de cercetare

5.2. Alegerea tehnicii de cercetare

5.3. (alegerea procedeului/ combinatiei de procedee de cercetare si) Construirea instrumentului de cercetare. Aplicatie in tehnica anchetei prin chestionar de date factuale

5. "Problema prefabricatelor instrumentale in cercetarile sociologice"

6. Cercetarea de teren (adunarea/ colectarea probelor)

6.1. Diferentierea cercetarilor de teren

6.2. Chestiuni comune tuturor tipurilor de cercetare sociologica de teren

De ce masuram. Unde intervine masurarea in cercetarea sociologica.

- recapitulare

- capacitatea de cunoastere superioara inseamna capacitatea de a formula predictii reusite. Capacitatea de a formula predictii reusite se intemeiaza pe capacitatea de a da explicatii valide. Iar capacitatea de a da explicatii valide se intemeiaza pe capacitatea de a produce descrieri demne de incredere, adica obiective;

- descriere = masurare;

- masurarea in cercetarea sociologica

- intervine ca in orice alt tip de cercetare stiintifica, si anume asa: pentru a produce evidenta necesara testarii unei ipoteze, oricare ar fi ea, avem de descris (cel putin) doua variabile, variabila dependenta (cea a carei variatie dorim sa o explicam) si variabila independenta (cea cu a carei variatie incercam sa explicam variatia variabilei dependente). A masura este a descrie variatia unei variabile;

- aveti grija ca destul de multe dintre manualele de MTCS trateaza masurarea la un loc cu scalele de atitudine si fac din ea ceva deosebit de complicat. De aici pot rezulta tot felul de confuzii, ba chiar teama ca nu vei pricepe niciodata povestea asta. Tineti-va firea. Faptul ca o poveste este complicata se datoreaza faptului ca autorul ei a ales sa faca o poveste complicata.

- marea problema a masurarii este caracterul contraintuitiv al expresiei descriere = masurare;

culmea este ca acest caracter este maxim exact la nivelul de baza al masurarii, cel care pare cel mai putin problematic, si anume nivelul nominal. Ne este foarte incomod sa acceptam ca a numi ceva este o masurare.

1. Ce este masurarea? Cum se masoara?

- masurarea este o activitate de cunoastere LMC pentru orice persoana normala.

- orice persoana normala poate numi ceea ce vede, aude, simte etc., deci poate distinge in limba pe care o vorbeste ceva de altceva. Astfel, distingem intre ciini si piini. Despre ciini putem spune ca asta e Saint Bernard, asta e scottish-terrier, pe cind asta e maidanez.

- orice persoana normala poate sa compare ceea ce vede, aude, simte etc. pentru a distinge intre ceva-urile de aceeasi natura si pentru a pune o anumita ordine intre ceva-urile de aceeasi natura. Despre ciini putem spune ca asta e mai mare, iar asta e mai mic sau ca asta e mai agresiv, iar asta e mai bleg sau ca asta e mai batrin, iar asta e mai tinar;

- in mintea fiecaruia dintre noi, masurarea beneficiaza de un impuls/ avint natural foarte puternic (cuvintul englezesc drive ar fi cel mai potrivit). Avem propensiunea de a "masura" tot felul de chestii care ne intra in raza atentiei. O parte insemnata din monitorizarea reflexiva cu care ne gestionam viata de zi cu zi este formata din activitati de comparare si evaluare. Avem competenta de a "masura", ca si abilitatea de a ne rafina "masuratorile". Reputatia noastra de oameni destepti se bazeaza in mod substantial pe capacitatea noastra de a discerne. De altfel, in secolele XVII si XVIII, aceasta capacitate era pretuita in Europa ca insasi esenta excelentei umane[1];

- fiecare dintre noi este dotat cu o competenta de masurare eficace si prompta

- este o competenta care vine si se perfectioneaza din adincimea istoriei speciei noastre;

- este o competenta incastrata in limba pe care o vorbim, oricare ar fi ea;

- deci este o competenta pe care ne-o insusim odata cu limba materna;

- este o competenta pe care fiecare dintre noi si-o poate perfectiona, in primul rind prin perfectionarea nivelului de maiestrie la care ne stapinim limba materna. Lumea fiecaruia/ fiecareia dintre noi este direct dependenta de numarul de cuvinte pe care il detinem, deci de capacitatea de decupare si de denumire a "obiectelor" lumii inconjuratoare. Prin insasi natura lor, limbile naturale sint facute sa decupeze lumea, atit lumea inconjuratoare, cit si lumea interioara. Cuvintele noastre decupeaza lumea in entitati distincte, analizabile si comunicabile ca entitati distincte. Limbile naturale se imbogatesc in mod continuu cu decupaje, deci cu cuvinte noi, cu decupaje mai precise, mai nuantate. Calitatea gindirii fiecaruia/ fiecareia dintre noi este dependenta de numarul de cuvinte pe care le stim, deci de capacitatea de a decupa in mod clar si nuantat lumea. A largi lumea in care traim inseamna a inventa cuvinte, si este greu de decis daca mai intii sesizam si dupa aceea numim sau mai intii numim, iar acolo unde nu putem numi nu putem sesiza (vezi tulburatorul abandon al lui Heidegger fata de agenda initiala pentru Sein und Zeit);

- pe baza decupajelor, facem in mod cit se poate de natural si de continuu tot felul de comparatii, de ierarhizari, traduse sau nu in numarari. Pe scurt, masurarea este o activitate intrinseca a fluxului nostru mental obisnuit, cotidian. Cind nu are la indemina o schema de masurare omologata ca stiintifica, mintea noastra nu face in mod natural blocaje urmate de elaborari savante. Ea se descurca pur si simplu cu precursorii de masurare naturali. Dovada imediata este faptul ca, in fata unor sarcini de felul "cine e profesorul care se imbraca cel mai bine" sau "care e studentul/ studenta din anul nostru cu cele mai bune performante academice", mai intii ne descurcam cu ce avem deja in minte si abia dupa aceea, daca mai e cazul, ne ducem intr-o reteta de masurare stiintifica. Subliniez, daca mai e cazul.

- va invit sa porniti de la premisa ca si pentru voi - persoane normale, orice altceva ati vrea sa se creada despre voi - masurarea este ceva LMC. In fiecare dintre voi exista o competenta de masurare prealabila cursului de MTCS. Este o competenta pe care va invit sa va bazati. Ea este baza intuitiva de pe care se lanseaza si se va lansa orice activitate mai rafinata de cunoastere, inclusiv cercetarile voastre .

- sa notam ceva destul de contraintuitiv, care va poate juca feste. Capacitatea noastra intuitiva de masurare a fost in mod serios amendata de ceea ce am invatat despre masurare de-a lungul numerosilor nostri ani de scoala, ca si de ceea ce am invatat in materie in experientele de zi cu zi. Zic "amendata" si nu "completata" pentru ca ceea ne vine acum in minte cind zicem "masurare" contravine ideii ca masurarea este decupare/ denumire;

- va rog deci sa puneti sub control sensul curent, cel care va vine in minte despre masurare, pentru a va insusi aceasta idee: la baza, masurarea este decupare/ denumire. Sau, altfel vorbind, masurarea incepe cu operatia de decupare si de denumire distincta a ceea ce urmeaza a fi masurat. De altfel, este ceea ce ati invatat deja la "nivele de masurare" sub numele de "nivel nominal": masurarea nominala sau de nivel nominal consta in simpla distingere, verbala!, a ceva de altceva;

- calitatea operatiilor ulterioare ale masurarii depinde in mod esential de precizia/ acuratetea decuparii, distingerii. In mod obisnuit, decuparea se refera la decuparea in timp, decuparea in spatiu, decuparea din contextul relational. De exemplu, ipoteza "studentii care stau in gazda au performante academice mai bune decit cei care stau in camin" se refera la "studenti" (care stau in gazda sau in camin si care au anumite performante academice). E imprecis, care studenti? Din toate timpurile? Din toate universitatile Terrei? De la ce facultati? Din ce an/ ani de studii?

- Ajunsi in acest moment, ma astept ca notiunea voastra intuitiva despre masurare sa fi fost depasita si ca admiteti: 1. masurarea = descriere; 2. simpla denumire este masurare; mai exact, denumirea este decupare, baza operatiilor ulterioare, mai sofisticate, ale masurarii, dar ea insasi o ipostaza a masurarii (nivelul nominal).

- Ziceam ca masurarea este LMC pentru orice persoana normala si nu retractez nimic din sustinerea ca orice persoana normala are o competenta de masurare absolut OK pentru a se descurca in viata de zi cu zi, cel putin. Dar sint de facut urmatoarele completari:

- luata ca obiect de cunoastere, competenta noastra innascuta de masurare nu este deloc LMC. Dimpotriva, formeaza un obiect exceptional de sofisticat, de nivelul epistemologiei si al disciplinelor conexe, de la lingvistica si semantica la epistemologia genetica. Ginditi-va, de pilda, la ce anume face ca decupajul pe care il face limba romana asupra lumii sa fie comunicabil si nearbitrar pentru toti vorbitorii limbii romane; sau cum se intimpla ca decupajul pe care il face limba romana asupra lumii este traductibil in decupajul pe care il face orice alta limba. Desi este un cimp de cercetare pasionant, nu ne putem ocupa de el la MTCS;

- masurarea ca activitate/ tip de cunoastere nu este nici ea LMC. Ce se afla in spatele masurarii, cu alte cuvinte ce anume conditioneaza masurarile de succes - formeaza un cimp problematic de care trebuie sa ne ocupam la MTCS. Din cel putin urmatoarele motive: i. orice progres in materie de masurare este un progres nemijlocit al cunoasterii si genereaza alte progrese in cunoasterea explicativa si predictiva. Daca scopul cursului de MTCS este sa deveniti competenti/ competente in a produce cunostinte noi, valide si adecvate, atunci trebuie sa deveniti in primul rind competenti/ competente in a face masuratori (din ce in ce mai) bune; ii. competenta de a face masuratori (din ce in ce mai) bune este la baza o competenta generala, valabila pentru ingineri ca si pentru medici, pentru juristi ca si pentru fizicieni etc. Pentru sociologi neanmoins.

2. Estimarea (masurare din ochi) si masurarea instrumentala

Sa ne folosim de ceea ce deja stim/ putem.

Stim/ putem sa facem estimari. Stim/ putem "sa masuram din ochi" o multime de chestii: greutatea, lungimea, desteptaciunea, suprafata, virsta, volumul, pretul, frumusetea, rugozitatea, cit de bine se imbraca oamenii, culoarea, nota pe care ar trebui sa o primeasca X la examenul de MMM, nota pe care ar trebui sa o primesc eu la examenul de MMM, luminozitatea, temperatura, umiditatea, rezistenta la stres, rezistenta la torsionare, elasticitatea sa mai zic? Nu mai zic, dar ia vedeti daca pe baza unei astfel de insiruiri neterminabile puteti accepta urmatoarea idee: orice persoana normala stie/ poate sa estimeze orice chestie despre care are in prealabil fie si numai cuvintul care denumeste chestia respectiva. Daca nu aveti contraargumente, atunci trebuie sa acceptati urmatoarea concluzie: oricine poate sa estimeze orice chestie care are un nume in limba naturala. Deci si clientii nostri.

Pasul urmator este sa vedem cum trecem de la estimari (masuratorile pe care oricine stie/ poate sa le faca) la masuratori, adica la descrieri semnificativ mai precise si mai bine garantate. Atentie, prin "semnificativ mai" inteleg aici "pe care clientii mei, oricare ar fi ei, nu le pot face la nivelul la care le fac eu, iar ei, fiind fie si de cea mai mica buna credinta si ne-complet timpiti, admit ca asa e". Trebuie sa trecem deoarece altfel orice prestatie profesionala, inclusiv cele de sociolog, nu ar fi decit o escrocherie sau, cel mult, o servitute penibila, prin care luam bani pentru chestii pe care clientul le stie/ le are la fel ca prestatorul, dar ii este lene sau sila sau il costa prea mult sa le faca el insusi.

Primul indiciu si prima garantie ca am depasit estimarea si am trecut la masurare este acela ca utilizam un instrument/ niste instrumente de masurare. In general, pentru nivele de precizie/ acuratete mai exigente, masuram cu instrumente.

- Exista "obiecte" (fapte observationale) care nu numai ca nu pot fi masurate fara instrumente, dar a caror existenta pur si simplu nu pot fi sesizata fara instrumente (de exemplu, vietuitoarele microscopice).

- Mai mult, va voi spune in modul cel mai apasat ca exista obiecte (fapte observationale) a caror existenta nu pot fi sesizata decit ca predictie intr-o teorie[3], predictie urmata de elaborarea unor instrumente pentru masurarea lor. Exemple (sint nenumarate, aleg la intimplare): planeta Pluto ("prezisa" mai intii prin calcule si abia dupa aceea vazuta efectiv cu un telescop perfectionat), dar si creativitatea sau grupul mic (small group). Pina acum vreo opt decenii, nu se stia ca exista grupuri mici si nici ca acestea au leadership, ca sint formale sau informale, primare sau secundare, de referinta sau de apartenenta, cu atit mai putin ca oamenii au tendinta de a se conforma normelor de grup. Dupa cum nu se cunostea nimic despre cum se masoara grupurile mici, caracteristicile si functiile lor, de pilda testul sociometric.

- ATENTIE, asta inseamna ca termenii si conceptele, deci teoriile, pot vedea "obiecte" pe care limba naturala ("teoria" - altfel exceptionala - continuta de limba naturala) nu le sesizeaza si nici nu le poate sesiza. Iata inca un motiv, probabil cel mai important, pentru care "traducerea" terminologica a conjectarilor (i.e. incadrarea teoretica) are o importanta atit de decisiva. Folosind "reteta Onut" de facut rost de ipoteze (centrata in esenta pe ideea de a folosi banuielile, conjectarile - deci expresiile de limba naturala - ca precursori de ipoteze), trebuie sa stiti ca:

- 1. nu va recomand, dar deloc, sa va testati ipotezele in versiunea lor conjecturala. Pentru ca nu veti putea in nici un fel sa depasiti nivelul de precizie/ acuratete, validitate si fidelitate specific estimarilor. Masurarea variabilelor dintr-o ipoteza si a relatiilor dintre ele nu va fi in nici un fel mai mult decit o aproximare, o "masurare din ochi", deci o estimare, indiferent ce veti pretinde si indiferent cit de laborioasa va fi fost adunarea probelor. Orice slabiciune de teoreticitate in formularea ipotezelor maximizeaza caracterul aproximativ al masuratorilor, deci al testarii.

- Totusi, exista numeroase situatii profesionale in care nu avem de ales,

- a. atit in gama masuratorilor - (beneficiarul zice) "ce este situatia X (ce semnificatie are, cum sa o iau)?" (de exemplu: "ce e cu valul asta de chemari la DNA?" sau "ce sa cred despre faptul ca salariatii mei una claxoneaza la sedinte si cu totul altceva la o bere (despre, sa zicem, echitatea salarizarii)?" sau "da-mi o cota de nivel, o aproximare despre cam cit de mare este fenomenul Y" (de exemplu "cota electorala a partidului meu" sau "ponderea salariatilor care ma fura"),

- b. in gama ipotezelor - (beneficiarul zice) "ce legatura crezi ca e intre Q si Z?" (de exemplu, "ce relatie crezi ca e intre Tariceanu si Basescu?",

- c. cit si in gama predictiilor - (beneficiarul zice) "cum crezi ca va evolua W?" (de exemplu, "cind/ cum crezi ca se va termina povestea asta cu chemarile la DNA?" (sau, eventual, "crezi ca or sa ma cheme si pe mine?").

De obicei, nu avem de ales din cauza timpului si a modestiei pretentiilor de precizie/ acuratete si validitate propusa chiar de beneficiar. Chiar el/ ea ne cere un raspuns quasi-instantaneu si precizeaza ca vrea doar o estimare, ca ii ajunge o estimare. Dar sint si alti factori care ne imping in masurari/ testari de ipoteze la nivel de estimare, de pilda saracia resursei financiare sau/ si umane de care putem efectiv dispune in situatia data. Va informez ca sint foarte rare, ba chiar exceptional de rare, situatiile in care ne putem permite un refuz ritos ("eu nu fac aproximari") fara consecinte amenintatoare asupra succesului nostru profesional de miine.

De aceea, in cimpul specialitatii/ specialitatilor noastre, trebuie sa fim tot timpul pregatiti/ pregatite pentru a face estimari. Intre altele importante (de pilda sa fii tot timpul up-to-date in cimpul specialitatii/ specialitatilor tale, sa stii tot timpul si la nuanta what's hot and what's not) se afla si capacitatea de a vestimenta, in mod adecvat si productiv, quasi-instantaneu, o expresie de limba naturala ca termen intr-o teorie, respectiv variabilele si relatia (predicatul) unei conjectari in termenii unei teorii. Cu alte cuvinte, trebuie sa-ti formezi ticul de a ajunge foarte repede la o intemeiere teoretica (la baza, vestimentare terminologica). Pentru ca astfel sa poti produce estimari mai precise, mai valide, mai subtile (ne-vizibile pentru beneficiarul tau), deci mai utile decit estimarile pe care le produce si beneficiarul tau (fii sigur/a ca le produce!).

Va invit sa va faceti voi insiva oaresce exemple: ia incercati sa cititi relatia Tariceanu si Basescu prin teoria jocurilor. Sau povestea cu chemarile la PNA prin teoria culturii populare. Sau diferenta dintre claxonul in sedinte si vorbitul la o bere prin teoria (culturii) organizatiilor. Nu numai ca veti estima mai precis si mai sigur decit oricare dintre "analistii teve" (care, in absenta teoriei, nu pot trece de nivelul birfei), dar veti vedea o multime de chestii pe care altii (de pilda analistii si telespectatorii) nu le vad.

A ramine in zona intuitiva (descrieri, banuieli/ conjectari formulate in expresii de limba naturala) inseamna a fi orb. Daca vezi doar ceea ce vede si clientul tau se cheama ca esti orb.

- 2. (folosind "reteta Onut" de facut rost de ipoteze, trebuie sa stiti ca) va recomand in modul cel mai calduros sa nu incepeti prin a spune clientului cum ati ajuns la constatarile pe care el nu le-a vazut pina nu i le-ai aratat tu. Cu mentiune speciala pentru eventualele voastre interventii mass-media. Spuneti direct ce "vedeti", incepeti deci direct cu concluzia. Aveti grija sa o formulati in maximum 30 de secunde (sau, echivalent text, maximum 150 de caractere, cu spatii). Veti obtine astfel efectul maxim al profesionalismului vostru. Nu va divulgati "secretul" (i.e teoria cu care decupati/ vedeti altfel decit vede, i.e estimeaza, toata lumea) decit sub solicitari insistente si evident pofticioase. Si va sfatuiesc ca nici atunci sa nu fiti prea generosi/ generoase. Lasati o urma de mister. A defini o problema, deci a numi ceva, inainte ca acea problema/ acel ceva sa fie ceva evident pentru tot prostul este o sursa de putere. Conservati pentru voi insiva/ inseva aceasta putere.

2.1. Masurarea instrumentala

A masura cu instrumente este o experienta familiara pentru noi. Stim/ putem sa masuram cu instrumentele potrivite o multime de chestii: greutate, lungime (latime, inaltime), suprafata, volum, intensitate, tensiune (in electricitate), tensiune arteriala, impedanta, indice de transparenta/ transpatrundere (sociometrie), IQ, atitudine fata de avort, stil de gestiune a conflictelor etc. Si nu vom gresi niciodata utilizind aiurea instrumentele in raport cu chestia de masurat (nu vom folosi cintarul pentru lungimi, ampermetrul pentru greutati, testul de inteligenta Raven pentru atitudini, scala Lickert pentru inteligenta etc.)

Dar, spre deosebire de competenta de estimare, dependenta doar de nivelul de cunoastere a unei limbi naturale, oricare ar fi ea, ne dam seama ca masurarea instrumentala este o competenta semnificativ mai conditionata, deci mai restrinsa. O detinem numai pentru anumite domenii, si anume pentru cele in care stim chestii de genul expresia/ semnul care denumeste (univoc!) chestia de masurat, etaloanele dupa care masuram, instrumentele cu care masuram si procedura de utilizare a acestora, semnificatia fiecareia dintre indicatiile instrumentelor de masura.

Pe scurt, masurarea instrumentala presupune urmatorul set obligatoriu de conditii:

- a. o teorie stiintifica despre ceva-ul de masurat (teoria stiintifica de referinta). Pentru a putea masura ceva cu ajutorul unui instrument, acel ceva trebuie decupat, deci numit, prin intermediul unuia sau altuia dintre termenii teoriei respective. Mai mult, orice teorie stiintifica contine termeni care, in afara de faptul ca disting cu maxima acuratete un anume ceva de oricare alt ceva, mai au si proprietatea ca despre fiecare ceva in parte specifica sau macar sugereaza oaresce relatii de ordine (mai mic, mai mare; mai sus, mai jos; mai devreme, acum, mai tirziu etc.)

- b. un etalon/ niste etaloane, i.e. unitate/ unitati de masura, definite in mod neechivoc in teoria stiintifica de referinta;

- c. un instrument/ niste instrumente de masura si regulile aferente de utilizare a acestora, definite si ele in mod neechivoc;

- d. un numar de reguli generale cu privire la masurare, i.e. ceea ce numim "postulatele masurarii";

- e. un numar de reguli de nivel metateoretic pentru gestiunea performantelor masuratorilor in ceea ce priveste acuratetea/ precizia, validitatea si fidelitate.

- masurarea (instrumentala) in stiintele social-umane

Daca am iesi un pic din provincialismul nostru orgolios de sociologi pentru a ne uita la cum masoara economistii, psihologii, istoricii, juristii, si daca am face un pic de istorie comparativa a evolutiei masurarii si masuratorilor in stiintele social-umane, am vedea tot felul de lucruri interesante, ca dupa cum ar fi:

- economia (stiintele economice)

- a fost si este net avantajata de faptul ca are un etalon "natural" - unitatile monetare (dolarul, leul etc.) Masurarea a progresat foarte repede atit in ceea ce priveste diversitatea "obiectelor" masurate cit si in materie de acuratete/ precizie a masurarii. A ajuns la instrumente de masurare specializate, dedicate unor variabile specifice, asemanatoare ca natura cu cintarele (pentru greutati) sau cu ampermetrul (pentru intensitatea curentului electric). De exemplu, instrumentele pentru masurat preturile, PIB-ul (inclusiv per capita), productivitatea muncii, rentabilitatea investitiilor etc. Dar si instrumentele pentru masurat segmentele de piata sau curba de viata a unui produs/ serviciu, instrumente care seamana foarte mult cu chestionarul sociologilor dar, spre deosebire de acesta, are mereu aceeasi configuratie. Sa nu uitam: focus-group-ul, tehnica de ancheta pe care foarte multi sociologi o clasifica la cercetarea calitativa, este o inventie a economistilor (mai exact, a marketerilor), botezata "calitativa" chiar de catre acestia;

- sociologii ricaneaza (de exemplu Daniel Bell): stiintele economice inlocuiesc adevarul cu exactitatea. Validitatea masurarii in stiintele economice este intotdeauna foarte discutabila pentru ca teoriile care stau in spatele masurarii sint boante si folosesc ca premise constructive enunturi despre natura umana pur si simplu rudimentare. Iar autosupravegherea epistemologica (gestiunea performantelor masuratorilor in ceea ce priveste acuratetea/ precizia, validitatea si fidelitate) este quasiabsenta;

- psihologia

- la fel de dezavantajata ca si sociologia in ceea ce priveste absenta unor etaloane "naturale" (cum este de exemplu metrul, in care recunoastem foste unitati de masura de genul "degetului", "cotului", "piciorului", in mod evident "naturale");

- dar, in ceea ce priveste masurarea instrumentata, a avansat mult mai repede si mai mult decit sociologia, ajungind inca de la sfirsitul secolului al XIX-lea la instrumente de masurare specializate, dedicate unor variabile specifice. In esenta este vorba despre teste, cu destinatii precise si stabile: de inteligenta, de memorie, de aptitudinea X, de aptitudinea Z etc.

- si aici putem vedea un deficit important de teoreticitate. Testele s-au nascut inainte de teorii, din tot felul de drive-uri intuitive, din experienta personala (in mediul personal de viata cotidiana), din introspectie, din necesitati practice ("comanda sociala", de exemplu pentru a identifica copiii cu dizabilitati mentale care cer frecventarea unor forme speciale de scolarizare) - toate intr-un mediu cultural puternic saturat de paradigma pozitivista;

- nu ma pot abtine sa va spun ca scalele, dragutele noastre de scale (Likert, Guttman, Thurstone) si aparatajul nostru statistico-matematic (e.g. coeficientul de corelatie Spearman) s-au nascut in psihologie. Insist un pic pe scale. Ele s-au nascut exact ca testele - inaintea teoriei, din tot felul de drive-uri intuitive etc. Ca si testele, ele masoara o caracteristica a persoanelor, si anume atitudinea (fata de ceva). Scalele sint instrumente de masurare specializate, dedicate unei singure variabile, atitudinea. In sociologie, scalele sint singurul instrument de acest fel (daca nu punem la socoteala testul sociometric, pe care il revendica, pe buna dreptate, psihologia sociala).

- dreptul (stiintele juridice)

- este probabil destul de contraintuitiv sa asociem "masurare" cu "drept" ("Stiinte juridice"). Cu toate acestea, imperativul evaluarii corecte a faptelor (oamenilor) dupa gradul lor de abatere de la lege a produs si perfectionat de-a lungul timpului un sistem de masurare care ar trebui sa fie exceptional in toate privintele - diversitatea "obiectelor" masurate, acuratetea/ precizia, validitatea, fidelitatea, instrumentele. Legata la ochi, Justitia cintareste cu o mina (balanta) si pedepseste cu cealalta (sabia);

- cred ca avem exceptional de multe de invatat de la felul in care masoara dreptul. Din pacate nu am gasit autori de carti de sociologie care sa fi tras ceva invataminte de acest fel, iar in ceea ce ma priveste abia am descoperit aceasta idee;

- cit despre istorie, deci cum masoara istoricii - iata un alt subiect la care am inceput sa ma gindesc abia de curind;

3. Cum masoara sociologii. Ce este operationalizarea conceptelor? Masurarea pe definitia terminologica versus masurarea pe conceptul operational

3.1. Cum masoara sociologii

- in general, sociologii masoara cum masoara toata lumea - si prin estimare si cu instrumente.

- Despre estimare am vorbit deja, mai am de adaugat urmatoarele. Daca o ipoteza de testat sau o variabila de masurat ne-au venit in minte mai intii intr-o versiune conjecturala (intuitiva, in limba naturala), reteta de masurare pe care o vom utiliza ori va fi una ad-hoc (adica tinind de cunoasterea comuna), ori va fi una ad-hoc modelata intr-o configuratie simili-stiintifica. Problema e ca, cel mai des, ideile noastre de cercetare vin din/ in contexte intuitive. Asta explica o parte din deficitul de cumulatitivitate al masurarilor sociologice, din caracterul lor vizibil ad-hoc. Reinnoiesc deci apelul la "vestimentarea" terminologica a conjectarilor, deci la incadrarea teoretica.

- Despre masurarea instrumentala vorbim in continuare;

- cu exceptia scalelor de atitudine, sociologii nu au instrumente de masurare specializate, dedicate unor variabile specifice (cum e testul Raven pentru inteligenta, raportorul pentru unghiuri sau cintarul pentru greutati );

- sociologii nu au nici etaloane, cu atit mai putin etaloane "naturale";

- pentru fiecare variabila sociologii inventeaza/ creaza o configuratie distincta de masurare

E ca si cind un fizician ar inventa acum masurarea greutatii. Asta inseamna ca mai intii are o intuitie sau o teorie care ii semnaleaza ca exista o proprietate a corpurilor/ substantelor care se cuvine masurata. In teoria respectiva, cu ajutorul termenilor existenti in ea, fizicianul creaza termenul corespuzator. In exemplul nostru, greutatea este o forta, iar despre forta stim ca este masa (care stim ce e) inmultita cu acceleratia (care stim ce e). Greutatea este deci masa inmultita cu acceleratia gravitationala (pe care o cunoastem). Urmeaza acum ca fizicianul nostru sa inventeze un aparat de masurat aceasta proprietate, un etalon etc. Si dupa aceea sa se apuce de masurat greutatea. Simplu, nu?

Vreau sa remarcati ceva foarte important: pina si pentru aflarea greutatii, o variabila LMC, trebuie sa masuram doua caracterstici, nu una singura (respectiv masa si acceleratia gravitationala).

Variabilele sociologice sint intotdeauna compuse. Pentru a masura o astfel de variabila trebuie sa masuram caracteristicile care o compun, intotdeauna mai mult de una. De unde luam aceste caracteristici, cine ne spune care sint ele pentru variabila pe care o avem de masurat? Si pe care/ cite dintre ele trebuie sa le masuram?

Luam un exemplu simplu. Sa masuram variabila "gen" (sau "sex"), de altfel foarte frecventa in cercetarile sociologice.

- Ar trebui sa avem o teorie in care "genul" sa fie termen, adica sa aiba o definitie univoca, formata cu alti termeni etc. Avem o astfel de teorie? O sa rideti, dar avem. In medicina exista o definitie foarte riguroasa a genului. Aceasta definitie ne spune cu claritate ce trebuie sa luam in calcul pentru a distinge daca A este de genul F sau de genul M. Si pot sa va asigur ca ceea ce avem de luat in calcul nu este o singura caracteristica. Apropo, voi de unde stiti daca A este F sau M? Ce aveti in vedere cind decideti daca A este F sau M?

- Din fericire, pe aceasta variabila stim sa o estimam fara mare tevatura la un nivel rezonabil de precizie. Dar asta nu inseamna ca nu avem in minte o teorie in care "gen" este termen. E pe Eurosport o persoana care comenteaza natatie. Nu ii stiu (nu pot sa-i masor) decit glasul, iar dupa glas pur si simplu nu pot sa decid daca e F sau M. Daca as si vedea-o, as putea sa inspectez si alte caracteristici - sini, solduri, configuratia frontala a scalpului. Si daca nici atunci nu pot sa decid? Pai, o/ il dezbrac si ma uit la tralala. Si daca nici atunci nu pot sa decid? Ajung la un test genetic (aia cu X si Y). Dupa cum vedeti, am in minte o teorie in care nu numai ca "gen" este termen, dar faptul de a fi termen imi da indicatii clare despre caractersiticile pe care trebuie sa le am in vedere.

In ceea ce priveste numarul de caracteristici pe care le avem de masurat pentru a masura o variabila,

- o prima regula este aceea care spune ca masurarea variabilei va fi cu atit mai precisa, mai valida si mai fidela cu cit masuram mai multe caracteristici ale variabilei respective. Ceea ce limiteaza la un cuantum rezonabil numarul de caracteristici pe care le vom masura efectiv intr-o cercetare este cuantumul resurselor de care dispunem pentru cercetare, inclusiv resursa de timp. Sint situatii, in special cind e vorba de variabile independente, cind masuram o singura caracteristica, deoarece nivelul de precizie, validitate si fidelitate poate fi apreciat ca OK;

- o a doua regula vine din faptul ca definitia variabilei ca termen ar trebui sa ne ofere indicii suficient de bune cu privire la importanta relativa a fiecarei caracteristici in total variabila. Pentru variabila "gen", avem astfel de indicii? Ce ziceti?

In ceea ce priveste instrumentarea, metoda regala de realizare a masurarii (deci de adunare a probelor) este observatia. Asta pentru cercetarea stiintifica in general. Pentru cercetarea sociologica, ia incercati sa masurati genul prin observatie. Se poate? Sigur ca se poate, ba chiar putem construi un instrument de masura (se numeste "protocol de observatie") cu care care sa ne uitam la persoane pentru a le tria in F, respectiv in M. Din fericire - altii zic ca din nefericire, Bourdieu zice ca e un adevarat blestem - avem un obiect de cercetare care vorbeste. Motiv pentru care in masurarea sociologica metoda regala nu este observatia, ci intrebarea subiectilor, adica ancheta (sociologica), cu numeroasele ei variante. Pentru a masura "variabila" gen utilizam urmatorul instrument: le punem subiectilor o intrebare inchisa - "Care este genul Dvs.?" - cu variantele de raspuns F si M. (In mod curent, aceasta masurare a variabilei "gen" este considerata perfect OK.)

Sa nu uitati (de la cursul anterior) ca masurarea sociologica poate fi nominala (ca la exemplul cu variabila "gen") sau ordinala, si ca masurarile de nivel ordinal sint la rindul lor de mai multe nivele.

3.2. Ce este operationalizarea conceptelor? Masurarea pe definitia terminologica versus masurarea pe conceptul operational

- Masurarea in sociologie vine din mai multe surse, in principal: imitarea masurarii din stiintele naturii, psihologie (e.g. scalele de atitudine), epistemologie (mai exact, metateorii. De exemplu cibernetica sau cercetarea operationala). Aceste surse multiple au generat directii/ solutii multiple si inca mai traim perioada in care ele nu se prea intilnesc.

- Operationalizarea este solutia adoptata de cei mai multi sociologi pentru problema "orice variabila sociologica este compusa, deci are mai multe caracteristici" si consecintele ei - de unde obtinem lista acestor caracteristici, cite/ pe care le masuram.

- Operationalizarea boteaza termenii cu numele de concepte, despre care postuleaza urmatoarele:

- conceptele sint abstractizari, deci nu sint direct observabile;

- fiecare concept este caracterizat de un numar de caracteristici care nici ele nu sint direct observabile, pe care le numim dimensiuni;

- fiecare dimensiune este caracterizata de un numar de caracteristici care sint direct observabile, pe care le denumim indicatori.

- Un concept astfel desfasurat se numeste concept operationalizat.

- Ca exemplu simpatic-edificator despre ceea ce inseamna un concept operational, se vehiculeaza propozitia "definitia verbala a sarmalelor o gasim in dictionare, definitia lor operationala in cartile de bucate" .

- Ceea ce masuram sint indicatorii. De exemplu, daca masuram cu ancheta prin chestionar, fiecarui indicator pe care am decis sa-l masuram ii corespunde (cel putin) o intrebare din chestionar. Orice intrebare dintr-un chestionar masoara un indicator.

- Operationalizarea prezinta deficiente destul de severe, ca de exemplu:

- caracterul discutabil, cam pasunist, al postulatelor ontologic si gnoseologic, i.e. povestea cu esenta si fenomenul (lumea observabila este o lume a aparentelor, in mod normal falacioase, adica fenomenele, pe cind lumea autentica se afla ascunsa in adincime, undeva in spatele fenomenelor, adica esenta; avem acces la esenta pe calea abstractizarii, de pilda prin generalizarea datelor empirice, i.e. constatarilor observationale);

- imposibilitatile practice. De pilda, daca ne-am lua in serios, pentru orice concept am obtine citeva zeci de dimensiuni, iar pentru fiecare dimensiune citeva zeci sau chiar sute de indicatori. La capatul operationalizarii am obtine un numar de citeva mii de indicatori. Asa ar trebui sa procedam de fiecare data si apoi sa luam decizii, transparente!, de alegere a celor citeva zeci de indicatori pe care ii vom masura efectiv, deci a celor citeva dimensiuni care mai ramin in joc. De cind eram student in anul II, deci de prin 1974, tot caut macar un exemplu de astfel de realizare. Nu am gasit si ma indoiesc foarte serios ca ar exista;

- caracterul contradictoriu al sustinerii despre intersanjabilitatea concept-dimensiune-indicator. Aceasta spune ca nu exista concepte care sa fie permanent concepte, nici dimensiuni care sa fie permanent dimensiuni si nici indicatori care sa fie permanent indicatori. Ceea ce intr-o cercetare este concept, in alta cercetare este dimensiune sau indicator. Ceea ce intr-o cercetare este indicator, in alta este dimensiune sau concept. Nu poti spune despre ceva ca este direct observabil pentru ca in alta cercetare sa consideri ca nu este direct observabil;

- ambiguitatea indice vs. dimensiune. Indicele este un construct care combina aritmetic, de obicei prin insumare sau prin impartire, doi sau mai multi indicatori. Si atunci dimensiunile ce sint, nu agregate de indicatori?

- validarea unidimensionalitatii unui set de indicatori, respectiv a dimensionalitatii unui concept se poate face numai dupa ce am masurat respectivii indicatori, respectiv respectivele dimensiuni, deci dupa ce am terminat cercetarea [in SPSS, comenzile Analyse - Scale - Reliability Analysis (pentru unidimensionalitatea unui set de indicatori, deci pentru a vedea daca setul de indicatori masurati "stau" impreuna, deci se refera la aceeasi chestie, dimensiunea cu pricina) sau Multidimesional Scaling (pentru dimensionalitatea unui concept, deci pentru a vedea daca setul de dimensiuni masurate "stau" impreuna, deci se refera la aceeasi chestie, conceptul cu pricina];

- diminueaza oportunitatile de cumulare a masurarii variabilelor.

- Dar prezinta si avantaje interesante, din care mentionez doar doua, dar care mi se par decisive:

- ideea de concept operational ne lasa o libertate de constructie semnificativ mai mare decit ceea ce ofera definitiile terminologice ale variabilelor. Pentru a identifica dimensiuni si indicatori ne ducem evident si la definitia ca termen. Dar ne putem duce si la definitia sintactica (de dictionar general), ca si la orice alta sursa de inspiratie. Subliniez, de inspiratie, deoarece elaborarea unui concept operational este si o chestie de creativitate, nu numai de rigoare. E drept ca validarea vine dupa ce am facut cercetarea (si avem baza de date), dar putem implica si o validare prealabila cercetarii, in gama validarii de construct (semnificativ mai slaba insa decit in cazul masurarii pe definitia terminologica);

- majoritatii sociologilor ii suna mult mai familiar decit masurarea pe definitia terminologica. Chiar daca tentativele de inmormintare a operationalismului sint deja istorice si foarte prestigioase (prima fiind, din cite imi pot da seama, Blalock, H. M., Blalock, A. B., Methodology in Social Research, John Wiley and Sons, New York, 1968), operationalismul pare destul de bine mersi.

- Ideea, altfel normala, de a combina masurare pe definitia terminologica cu masurarea pe conceptul operational imi pare momentan nerealizabila, cel putin pina ne vom lamuri in ce raport se afla expresiile "concept", "termen" si "variabila".

Acuratetea masurarilor: validitate, fidelitate

MATERIALE NEPRELUCRATE

Validitatea si fidelitatea masurarii sociologice

VALIDITATEA DE CONTINUT indica gradul in care indicatorul masoara ceea ce presupune ca masoara. Este instrumentul reprezentativ pentru continutul pe care vrem sa il masuram? Cu alte cuvinte MASURAM CEEA CE NE PROPUNE SA MASURAM?

VALIDITATEA DE CRITERIU indica gradul in care masuratorile efectuate permit observarea relatiilor cu alte masuratori realizate de aceiasi sau de alti cercetatori.

VALIDITATEA DE CONSTRUCT ne arata in ce grad masurarea ne ajuta sa identificam factorii

explicativi ai fenomenului studiat; se determina prin analiza intercorelatiilor dintre variabile.

- fidelitatea

- se refera la consistenta rezultatelor obtinute prin aplicarea de mai multe ori a aceluiasi instrument intr-o anumita perioada de timp.

Chris Livesey: www.sociology.org.uk

Introduction

To begin this section, we need to firstly look at a number of basic concepts that will be useful to us in our study of sociological methods.

1. Primary data

In basic terms, any form of data that is collected personally by a sociologist is considered to be 'primary data'. Sources of primary data include such things as:

Questionnaires

Interviews

Observational studies (including Participant Observation)

Content Analysis / Semiology

2. Secondary data

Any form of data that originates from a source other than the personal researches of the sociologist is considered to be 'secondary data'. Sources of secondary data include such things as:

Newspaper articles

Books, magazines, the mass media generally

The research of other social scientists

3. Quantitative data.

This form of data results from an attempt, as the name suggests, to quantify the relationship between two or more things. In this respect, an attempt is made to represent the relationship statistically / numerically.

Qualitative data

This form of data results from an attempt to specify the quality of the relationship between two or more things. This usually involves the attempt to say something about the way people experience the social world and their social relationships. It is also concerned with the attempt to understand the interpretations and meanings people give to things. For example, qualitative data may be used in the attempt to:

Discover the meanings people give to behaviour

Understand how people interpret their social relationships, rules of

social interaction and so forth.

Examples of this form of data collection might be:

'A Sense of Freedom' by Jimmy Boyle (1977).

'Street Corner Society' by William Foote Whyte (1955)

'Asylums' by Erving Goffman (1968).

In each of the above studies, the writers attempted to collect information about various aspects of the social world ('Juvenile Gang' behaviour in the case of both Boyle and Whyte, mental institutions in the case of Goffman) by trying to experience the world from the participant's point-of-view (hence the name given to this particular form of qualitative data - 'Participant Observation').

Reliability and Validity

As sociologists, we need to be able to understand the usefulness of the data we collect:

How accurate a picture of social life we are getting

Whether or not the conclusions we draw are applicable to everyone or simply the group of people we have studied ('representativeness').

Can our research be repeated by others (a process known as 'replication') and would they get similar results if they did repeat our research?

Two concepts that we use to test the usefulness of the data we collect are:

1. Reliability

The reliability of the data we collect must, of course, be an important consideration, since if the data we use is not reliable, then the conclusions we draw on the basis of such data are going to be fairly useless.

For example, if I attempt to draw conclusions about the state of education in Britain on the basis of a couple of interviews I conducted down the pub with whoever happened to be present at the time, it's probable that such data is not likely to be very reliable as a guide to what is really happening in the educational system.

Data reliability, therefore, is concerned with ideas such as:

The consistency of the data collected.

Will, for example, the same question asked of the same person in similar circumstances, produce the same answer?)

The precision (or lack of same) with which it is collected

For example, how systematic is a form of data collection that relies upon asking people questions about something about they may have little direct knowledge?

The repeatability of the data collection method

For example, if another sociologist attempted to repeat my research 'down the pub', would similar results be achieved?

In simple terms, data can be considered broadly reliable if the same results (or broadly similar) can be gained by different researchers asking the same questions to the same (or broadly similar) people.

For example, a researcher may attempt to check the reliability of a response within a questionnaire by asking basically the same question in a slightly different way:

How old are you

When were you born?

In this (very simple) example, the researcher attempts to cross-check the reliability of an answer - if they get two different answers, then it is likely that the data being collected is not going to be very reliable (this, incidentally, is a form of data triangulation - a concept that is discussed in more detail below).

As I've noted, a related concept here is that of replication (the ability to repeat a piece of research and get the same - or very similar - results).

For example, in an experiment, if a different researcher is able to use the same methods on the same material to produce the same result, then the conclusions gained could be said to be reliable

In general terms, the reliability of data collected will be affected by such things as:

The opportunities available for the researcher (consciously or unconsciously) to introduce bias into the data collection process.

The level of standardisation the researcher is able to introduce into their data collection (for example, is everyone asked the same set of questions in the same way?).

For example, where data collection depends upon such things as the interpretation of people's behaviour (the inability to record accurately people's behaviour, for example) the less reliable the data is likely to be

Returning briefly to the example of statistics produced by the government, the reliability of such things as monthly Unemployment totals can be shown by asking:

How are the statistics collected?

Is it possible to bias the collection of such statistics?

Do the statistical totals depend upon the interpretation of the researcher as to what constitutes 'unemployment'?      and so forth.

2. Validity

Data is only useful if it actually measures what it claims to be measuring and, in this respect, the concept of validity refers to the extent to which the data we collect gives a true measurement / description of 'social reality' (what is 'really happening' in society).

Thus, in relation to the example of Unemployment statistics, whilst we can be reasonably certain that such statistics are collected reliably, month-on-month, we also need to know how accurate (or 'valid') a picture of unemployment in our society they represent.

For example, if we wanted to compare levels / rates of unemployment in our society between today and twenty years ago, could we use government statistics for this purpose?

Although such statistics are collected reliably, we need to understand how definitions of what constitutes 'unemployment' may have changed over time - and, in this respect, since the definition has changed about 25 times over the past fifteen years, it follows that such statistics are not valid for purposes of comparison (we are not, in technical terms, 'comparing like with like').

Additionally, since such statistics do not use a definition of 'unemployment' that involves counting everyone who wants to find a job, but can't, it's unlikely that they represent a true or valid picture of unemployment in Britain

As should be clear, the concepts of reliability and validity go hand-in-hand in sociological research:

If data is reliable but not valid, then it may have limited use. We can make general statements about the world, but such statements may not actually apply to any one social group (such as the 'unemployed').

If data is valid, but not reliable, we may not be able to use it to make general statements about the world (for example, we may be able to understand something about one group of unemployed people that doesn't necessarily apply to all unemployed people).

Finally, therefore, a general rule to follow whenever you are presented with data to analyse / interpret (whether it be data collected from primary sources such as interviews, experiments, observation and the like, or secondary sources such as novels, Official Statistics and so froth), is that you should always seek to apply the concepts of reliability and validity to the data.

Triangulation

As I have tried to show, various methods of data collection have different advantages and disadvantages and, given this fact, it would seem to make sense for the sociological researchers to make use of a number of different methods in their research since:

A weakness in one method could be avoided by using a second method that is strong in the area that the first is weak.

For example, when we interview people a general weakness here is that we have to take it on trust that the respondent is telling us the truth. In this instance, we might use an observational method to try and check we are getting the truth about someone's behaviour. By observing them in their everyday life, for example, we might be able to check they actually do what they tell us they do

Question:

You might like to think about whether or not this is always possible. What kinds of problems might you encounter, as a researcher, in trying to combine quantitative and qualitative methods in this way?

A combination of different methods would give us a much more rounded picture of someone's life and behaviour. Thus, we could observe a respondent's behaviour and make notes about it using a form of participant observation and we could also question them about why they did particular things, why they behaved in one way rather than another and so forth.

The name we give to this idea (if you haven't already guessed) is 'triangulation' and it derives from a technique used by surveyors in their work. If you want to understand the theory behind the concept, then read on - if you are happy that you understand the idea then you can skip the next few paragraphs.

Going From A to B

If you had to measure the distance between two points (A and B), you would need to ensure this was measured accurately (since if you are a surveyor, an inaccurate measurement might result in a road being built a few yards too short, for example).

One way to do this might be to measure the distance a few times (the replication of your measurements). If you always came-up with the same result then you might reasonably assume you have correctly measured the distance between the two points (your measurement is reliable).

However, even if you did this, you could not be certain that the method / machine you were using was itself accurate (a machine might be faulty, for example). As a means of double-checking the accuracy of their measurements, surveyors use a knowledge of mathematics to ensure measurements are correct.

For example, we know that, mathematically, each angle of an equilateral triangle (one that has sides of exactly the same length) is always 60 degrees. Thus, if we 'triangulate' our measurement by taking three different measurements (point A to point B, B to C and C to A) we can check our measurement of the distance between point A and point B is correct by using our knowledge of mathematics to confirm the accuracy of our measurement.

Thus, if we measure the distance between point A and point B and find that it comes to 100 feet, then measure 100 feet between point B and a third point (C) and finally we measure 100 feet from point C back to point A, we create an equilateral triangle. If our original measurement was accurate, then each angle of the triangle will equal 60 degrees. If one or all of our measurements was not accurate, then at least one of the angles will not be 60 degrees and we then know that we have not measured the distance between our original points (A and B) correctly (so we'll have to do it all again).

And Back Again

Now, you might well be saying, this is all very well and interesting (but, then again, you might not - unless, of course, you're a surveyor, in which case you probably couldn't get enough of this stuff), but what has this got to do with sociology?

The answer is deceptively simple.

If a respondent claims they always do something in a given situation (for example, that they always vote in a particular way or they intend to vote in a particular way), we have to take this on trust.

If, however, we could observe them in the act of voting, this would give us a way of checking the accuracy of their claim. Whilst this is not as reliable a way of measuring the accuracy of something as the technique used by a surveyor, it does give us some measure of control over the accuracy of the data we collect.

In general terms, the concept of triangulation can be applied to both the way we use various different methods in the research process ('methodological triangulation') and the way we can combine various theoretical perspectives in our research ('theoretical triangulation'). It might, therefore, be useful to look at each of these briefly in turn.

1. Methodological Triangulation

As Harvey and MacDonald note ('Doing Sociology: A Practical Introduction'), there are three basic types of methodological triangulation:

a. One researcher using two or more research techniques.

b. Two or more researchers using the same research technique.

c. Two or more researchers using two or more research techniques.

In general terms, methodological triangulation can be used for a number of purposes:

To collect different types of information (qualitative and quantitative, primary and secondary, for example).

With two or more researchers using the same method (observation, for example) their observations can be compared to see if they agree that they have seen the same things in the same ways.

To check that data collected in one form (for example, through a structured interview) is both reliable and valid. As I've already noted, some form of observational method could be used to check these things.

To verify (that is, 'confirm') that any data collected is accurate.

2. Theoretical Triangulation

This is a much less common form of triangulation (for reasons that we don't really need to go into here), but it is possible to study the behaviour of a social group from both a Structuralist and an Interactionist theoretical perspective, for example.

From a Structuralist perspective you might be interested in looking at a group such as 'the family' in terms of the institutional relationships that exist between the family and work, education, religion and the like.

From an Interactionist perspective you might also be interested in looking at family life from the point of view of particular family groups or even individual members of different families.

Whilst, as I've noted, this form of triangulation is possible, it's also quite rare in sociology. This is mainly because researchers who hold different perspectives on the social world tend to be interested in looking at specific aspects of that world - a 'Structuralist', for example, might not be very interested in how individual family members feel about their life within such a group, just as an 'Interactionist' might not be very interested in trying to explore family structures on an institutional level.

- triangulatia

- metoda de asigurare a validitatii si fidelitatii

Social scinetists have gradualy realised the advantage of using a variety of research strategies so that the problems associated with one strategy may be compesated for by the strengths of another. Using different research methods or sources of data to examine the same problem. (HALL, David, HALL, Irene, Practical Social Research. Project Work in the Community, MacMillan Press Ltd., London, 1996, p. 44)

- prin analogie cu topografii, care se uita la acelasi punct din (trei) unghiuri diferite

- ideea pare sa fi fost inventata de DENZIN, N., The Research Act in Sociology, Butterworth, London, 1970

HOFSTADTER, Douglas, R., Godel, Escher, Bach: an Eternal Golden Braid, 20th edition, Penguin Books, London, 2000

- consistenta

- consistenta externa: "un sistem (de propozitii)-plus-interpretarea este consistent cu lumea exterioara daca fiecare teorema (propozitie din sistem) devine adevarata atunci cind este interpretata" (p. 95, parantezele mele, Gh. O.)

- consistenta interna: "un sistem (de propozitii)-plus-interpretarea are consistenta interna daca toate teoremele (propozitiile din sistem) devin mutual compatibile atunci cind sint interpretate" (p. 95, parantezele mele)

- legatura dintre CE si CI

"is a close relationship between these two types of consistency. In order to determine wheter several statements are mutually compatible, you try to imagine a world in which all of them could be simultaneously true. Therefore, internal consistency depends upon consistency with the external world - only now, "the external world" is allowed to be any imaginable world, instead of the one we live in." (p. 95)

- de stabilit raportul dintre consistenta si validitate]