Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Opinia publica, mentalitate, comportament

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
INTERACTIONISM
Politici sociale. Concept. Tipologii de politici sociale
ROLUL SONDAJELOR DE OPINIE IN SOCIETATE
TRATATUL DE PACE
DELINCVENTA – EFECT AL ESECULUI SCOLAR
Discriminare si minoritate
SECULARIZARE
FAMILIA DEZORGANIZATA
EREDITATE-MEDIU-CRIMINOGENEZA
EVALUAREA, PREDICTIA SI PREVENIREA DELINCVENTEI JUVENILE


Opinia publica, mentalitate, comportament

Definirea opiniei publice



Opinia publica ca sistem si mentalitate

Opinii si comportamente: convergente si divergente

1. Definirea opiniei publice

Conceptul de opinie publica este un concept central in abordarea problematicii anchetei si sondajului.

B. Hennessy (1985) - cotat ca unul dintre cei mai mari experti in problema - defineste opinia publica drept “ un complex de preferinte exprimate de un numar semnificativ de persoane cu privire la o problema de importanta generala”. Pentru a intelege mai bine ce este opinia publica, e nevoie sa vedem cere sunt principalele ei elemente (detectabile in definitia de mai sus si in altele de larga circulatie).

Aprecierea unei probleme ca fiind de o importanta generala presupune ca sunt indeplinite cel putin doua conditii. Mai intai, ca este vorba de o chestiune disputata, controversata. In sens propriu, parerile nu pot fi despre cunostiinte certe, despre evidente. Ar fi hilar sa spui: “parerea mea este ca 1 + 1 = 2” sau ca “Bucurestiul este capitala Romaniei” sau ca “oamenii ar trebui sa traiasca mai bine”. Desigur, sunt subiecte de opinie publica pentru care consensualitatea e foarte mare, dar acolo unde acordul este unanim sau cvasiunanim, inseamna ca el se intemeiaza pe traditii, pe un cod moral de baza si apare mai putin ca o expresie a opiniei publice. In al doilea rand, nu orice problema (chiar disputata) face obiectul opiniei publice, ci numai aceea care are o relevanta, o importanta sociala. Cat de bine ii vine unei colege noua rochie poate reprezenta un subiect de discutie (si controversa) printre colegi si apropiati, dar nu este o tema de opinie publica.

Pentru ca ceva sa constituie obiectul opiniei publice, trebuie sa fie concret, actual, si sa vizeze interesele unui numar semnificativ de persoane. De aceea, opinia piblica se manifesta indeosebi fata de programe sociale si politice, personalitati sau partide politice, poluare, dezarmare, noi produse de larg consum etc. Bineinteles ca numarul de indivizi care iau o pozitie atitudinala difera, in functie de problema, si deci expresia “numar semnificativ de persoane” trebuie tratata cu relativitate. Acest numar nu reprezinta neaparat majoritatea populatiei sau a unui public, iar eficacitatea opiniei publice in raport cu puterea politica si administrativa nu depinde atat de numarul membrilor ce profeseaza o anumita opinie cat de intensitatea atitudinala ce sta in spatele opiniilor si de activismul in viata sociala (F.Allport, 1937).

Populatia preocupata de o anumita problema formeaza publicul. Sunt mai multe publicuri, fiecare constand din totalitatea indivizilor afectati de o anumita actiune, a celor ce se raporteaza la o anumita persoana sau la o idee specifica. Opiniile sunt stans legate de interese, iar acestea se grupeaza predominant dupa criterii socio-economice si demografice. De aceea, publicurile se identifica, in mare masura, cu gruparea naturala a populatiei in clase si straturi sociale (muncitori, tarani, intelectuali etc.), profesii, varsta, sex. Totusi, intr-un fel, fiecare problema socio-politica creeaza publicul sau, care transgreseaza respectivele criterii. (Un exemplu in acest sens, din actuala perioada de la noi, il reprezinta publicul implicat in chestiunea caselor nationalizate). Pentru ca indivizii fac parte, de regula, in acelasi timp, din mai multe grupuri social-demografice si sunt afectati de mai multe probleme, ei pot apartine concomitent mai multor publicuri.

Opinia publica este un complex de pareri. Aceasta inseamna ca, pe de o parte, membrii unui public au opinii de intensitate si directii diferite (pro sau contra unei idei, actiuni sau personalitati). Iar pe de alta parte, publicul are, cu privire la o problema, pareri complexe, puncte de vedere care nu sunt neaparat mutual exclusive. E adevarat ca sondajele electorale sunt proiectate - din motive de cost si pentru a simula procedura alegerii - in general, pe modelul dihotomic si al variantelor in raport de exclusivitate, dar o tratare analizica a opiniei unui public trebuie sa aiba in vedere multitudinea parerilor.

Inregistrand intensitatea si directia opiniilor se constata cum publicul se grupeaza in jurul unor puncte de vedere, de foarte multe ori neexistand o majoritate absoluta de opinii. O situatie aparte o au raspunsurile de genul “nu stiu”. Ele sunt date, de obicei, de doua categorii de oameni: cei pe care nu i-a interesat chestiunea respectiva si cei care au o judecata ambigua asupra ei. Teoretic, acest tip de raspunsuri conteaza mai putin pentru configuratia opinionala la un moment dat, dar nu trebuie omis ca in conjunctie cu anumiti factori (un anume continut propagandistic, de pilda), raspunsurile “nu stiu”, “nu ma pot pronunta” se pot transforma in opinii si actiuni de o directie sau alta (pro sau contra).In campaniile electorale, segmentul de public nehotarat este vizat in mod special de mesajele transmise de liderii diferitelor formatiuni politice.



Termenul “opinie politica” arata nu numai ca este vorba de opiniile unui public, ci si ca opiniile sunt exprimate public. Exprimarea poate fi verbala (oral sau in scris), iconica (afise, obiecte simbolice) sau pe planul actiunilor deschise (in special, demonstratii). Sa consemnam insa ca la baza opiniei exteriorizate sta opinia publica latenta. Intruchiparea opiniei publice latente in cea manifesta (exprimata) depinde de gradul de cristalizare a opiniilor, de intensitatea lor si a intereselor implicate si, mai ales, de accesul la canalele de comunicare si de toleranta sociala (a puterii) fata de opiniile in cauza. Trecerea de la regimurile totalitare la democratie este si un exemplu de trecere de la opinia publica latenta la una manifesta.

In intelegerea coreca a fenomenului opiniei publice e nevoie sa ne ferin de erorile ce survin in interpretarea ei nu doar din partea marelui public, ci si a multor comentatori oficiali ai informatiei colective.

In primul rand, opinia publica e personificata si reificata. Expresii ca: “opinia publica din Franta se pronunta pentru”, “opinia publica americana condamna” sunt exemple de acest fel care sunt intalnite foarte frecvent. Daca insa formularile de genul respectiv sunt luate doar in sens metaforic, deci se are in vedere faptul ca e vorba de o agregare a opiniilor unor indivizi concreti si mai cu seama, daca se poate demonstra ca majoritatea parerilor sau nota dominanta a acestora se indreapta intr-un anume sens, atunci nu credem ca aceasta eroare merita sa fie foarte puternic subliniata.

In al doilea rand, in toate exprimarile de maniera mentionata, nu atat personificarea si reificarea sunt de condamnat, cat prezumtia unanimitatii opiniilor la scara nationala. Ceea ce in rare cazuri se intalneste. Mai mult, in lipsa unor date concrete (sondaje) nu putem fi siguri ca exista un curent de opinie predominant sau majoritar.

In fine, o eroare frecventa - si cultivata uneori deliberat in scopuri propagandistice si comerciale - este aceea in care se confera unor personaje statutul de reprezentanti ai opiniei publice. Editorialistii, jurnalistii, oamenii politici sau alte personalitati se erijeaza, nu de putine ori, in purtatori de cuvant ai maselor, ai poporului sau ai unor largi paturi sociale si vorbesc in numele opiniei publice, fara sa dispuna de o abilitare.

Nu vom sustine ca estimarea starii opiniei publice se poate face numai prin sondaje, dar, asa cum remarca inca F. Allport (1937), ea nu trebuie in nici un caz identificata cu pozitiile adoptate de personalitati culturale sau politice.

2. Opinia publica ca sistem si mentalitate

J. Stoetzel si A. Girard (1975) arata ca notiunea de opinie publica oscileaza intre doua conceptii aproape opuse: cea a unanimitatii, a intelegerii depline intre oameni, a stabilitatii si a certitudinii si, cealalta, a versatilitatii, a discursului, a fragilitatii si fluctuatiei opiniilor. Astazi tot mai mult opinia publica se intelege ca fiind dinamica si diversa, avand in centru problemele discutate si existand mai multe publicuri iar, in interiorul lor, mai multe curente de opinie. Exista insa autori care vad in opinia publica o sinteza a celor doua niveluri (conceptii), cel al valorilor comune impartasite de membrii colectivitatii si cel al reactiilor opinionale fata de situatii si evenimente mai mult sau mai putin efemere. R. McIver (1954) considera ca opinia publica se prezinta ca un sistem cu trei dimensiuni principale:distributia opiniilor (despre care se obtin informatii din sondaje), structura comunicationala (rolul asociatiilor si liderilor de opinie, relatia mass-media-public) si fundalul de consens (the ground of consensus), adica valorile, normele, atitudinile comune si stabile ale grupurilor umane.



Este justificat sa admitem ca opiniile noastre cu privire la aspectele diverse si evenimente ale socialului au un fundal axiologic (valori comune), opinia publica in sens strict-actual - fiind prezentata insa tocmai de complexitatea acestor opinii, distribuite in jurul unor probleme controversate. Pentru sinteza opiniei fluctuante - consens valoric, sau, in terminologia lui McIver, sistemul opiniei publice, mai potrivit, sustine P. Lazarsfeld (1957), ar fi termenul de mentaliate sau cel apropiat, folosit mult de istorici, de climat de opinie.

Unitatea infrastructurala fundamentala a mentalitatilor este ceea ce in engleza se numeste “belief”, echivalat in romaneste prin “crez” sau “credinta”. Credintele, in intelesul lor din stiintele socio-umane sunt si judecati de valoare (“Dreptatea inainte de toate”, de exemplu) si judecati de constatare (“Franta se afla Europa”) si afirmatii probabile, neverificate (“Exista viata extraterestra”) si certitudini (“Pamantul se invarte in jurul Soarelui”). De remarcat ca, de altfel, multe din propozitiile confirmate de stiinta ca adevaruri incontestabile, pentru mari mase de oameni, culturi si comunitati, apar ca reprezentand incertitudini sau chiar neadevaruri. Un exemplu la indemana este tocmai afirmatia de mai sus referitoare la miscarea Pamantului in jurul Soarelui. Studiile de socio-antropologie au ca obiect - cand se realizeaza pe baza de chestionare si interviuri - si aceasta problematica a raportului dintre constatarile stiintifice si credintele populare si a difuziunii cunostiintelor tehnologice, medicale si de alta natura

Opinia publica reprezinta o manifestare si concretizare a mentalitatii fata de diferite situatii, evenimente si probleme sociale particulare. In raport cu mentalitatea si, in speta, fata de nucleul cognitiv-axiologic tare al acesteia, ea apare mai fluida, mai dinamica, mai schimbatoare.

Distinctia in acesti termeni, intre mentalitate si opinie publica are doua consecinte importante, una de ordin praxiologic-educational si cealalta de ordin metodologic. Mai intai, mult invocata si dorita schimbare de mentalitate nu se reduce la schimbarea unor opinii (fie ele de masa), deci este un fenomen de lunga durata; apoi, studierea mentalitatii (si a schimbarilor ei), nu se poate realiza numai prin sondaje de opinie. Analiza comprehensiva a documentelor, a produselor simbolice, interviuri de adancime, observatia sistematica, biografii sociale, portrete colective, iata cateva genuri de abordari necesare intr-un astfel de studiu. Totusi, fara interviuri, anchete si sondaje bazate pe instrumente mai mult sau mai putin standardizate (chestionare si ghiduri de interviu semistructurate), cu ajutorul carora sa se testeze macar gradul de raspandire a unor credinte in populatie ca si aderenta oamenilor la acestea, este greu de inchipuit cum s-ar putea obtine rezultate satisfacatoare in studiul mentalitatii.

3. Opinii si comportamente: convergente si divergente

Reflectia teoretica mai rafinata, dar si constiinta comuna s-au preocupat de foarte multa vreme de raportul dintre ceea ce gandesc oamenii (si simt), ceea ce spun si ceea ce fac. De acum mai bine de o jumatate de secol, de la vestitul experiment al lui La Pierre din 1934, respectivul raport focalizeaza si atentia studiilor sistematice empirice, el fiind tratat mai cu seama in termeni de relatie atitudine-comportament. Cum insa atitudinea este inregistrata, de regula, prin expresia ei verbala (opinia), relatia atitudine-comportament se identifica in masura considerabila cu cea dintre opinie si comportament. Se mai cuvine o precizare. Cand vorbim de raportul dintre opinie si comportament, “comportament” desemneaza comportamentul deschis (overt behaviour), adica actiunea propriu-zisa, deci nu comportamentul verbal, acesta din urma, concretizandu-se in opinii. Prin urmare, expresiile clasice invocate la inceput se pot transcrie in limbajul mai tehnic din stiintele socioumane astfel: ceea ce oamenii gandesc (si simt) ar reprezenta atitudinile (si opiniile) interioare, ceea ce spun - opiniile declarate, iar ceea ce fac - comportamentul (deschis). Redam mai jos cateva idei principale privitoare la acest raport (Ilut, 1995; Rotariu si Ilut, 1996).

Convergenta dintre atitudine (opinie) si comportament se datoreaza faptului ca atitudinea este o forta motivationala ce genereaza un comportament specific. In aceasta calitate ea apare drept cauza a comportamentului, multiplicandu-se deci in actele de conduita. E foarte important de retinut insa ca o concordanta ridicata intre atitudine si comportament se explica prin aceea ca, in acord in acord cu tendinta oamenilor de a realiza o congruenta intre evaluarile (opiniile) si comportamentul lor (teoria consonantei cognitive), atitudinile si opiniile pot aparea si ca o autojustificare (rationalizare) a actiunilor intreprinse. In acest caz, comportamentul este cauza iar atitudinea efectul.

Daca convergenta ridicata dintre raspunsurile atitudinal-opinionale si cele comportamentale apare oarecum ca ceva firesc si imbucurator pentru sondajele de opinie, divergenta dintre ele suscita mai mult interesul specialistilor, dar nu numai. (Predictibilitatea sondajelor de opinie, in particular a celor preelectorale, este o tema de interes public majora.)






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1054
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site