utopie

V. actiune sociala, ideologie, modernitate, schimbare sociala

(gr. au, "nu', rorros "loc', "loc care nu exista'), termen inventat de Thomas Morus - prima data este semnalat in scrisoarea sa catre Erasmus din 12 noiembrie 1516 - pentru a desemna o insula imaginara unde domneste o noua forma de guvernare. Termenul a patruns apoi in cultura, diversificindu-si intelesurile. Al. Cioranescu (L'Avenir du passe, 1972) ii inregistreaza cinci sensuri:

a) Titlul operei lui Thomas Morus Utopia. Cartea de aur a lui Thomas Morus, pe cit de utila pe atit de placuta, despre cea mai buna intocmire a statului si despre noua insula Utopia, una din primele scrieri egalitariste ale Renasterii, dar ca formula literara o continuare a Republicii lui Platon.

b) Scrierile care prezinta analogii cu u. lui Thomas Morus, in principal descrieri ale unor calatorii la capatul carora se gaseste o insula - sau un tarim - unde domneste o societate altfel organizata decit cele cunoscute,

c) Proiect irealizabil, imposibil, lipsit de temei real.

d) "Orientare care transcende realitatea si care, in acelasi timp, rupe legaturile ordinii existente' (K. Mannheim, Ideologie und Utopie, 1921); in acest sens, u. este proiectia refuzului societatii prezente si prezentarea critica a unei realitati considerate injositoare, paralel cu infatisarea unei lumi mai drepte. K. Marx si F. Engels folosesc termenul de socialism u. in sensul ultim, respectiv: o critica a ordinii existente si o prezentare idealista a lumii viitoare.

e) Metoda literara care consta in a imagina o situatie fictiva care apoi sa fie analizata pentru a obtine o demonstratie sau o consecinta dorita. Astfel parabola lui H. de Saint-Simon (ce s-ar intimpla daca ar disparea nobilimea si clerul din Franta? dar daca ar disparea mestesugarii, bancherii, industriasii si agricultorii?) si romanul lui Samuel Butler Erewborn (ce s-ar intimpla daca o comunitate ar refuza folosirea masinilor) sint exemple ale folosirii metodei u.

Pina la Revolutia Franceza u. devenise un gen literar, o forma de critica a societatii si o modalitate de a exprima indirect idei greu de promovat altfel. Dupa Revolutia Franceza, u. se diversifica foarte mult, aparind si anti-u. (descrieri ale unui dezastru viitor - o alta denumire este u. negativa). In secolul al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea, u. nu mai este examinata numai in relatie cu prezentul si realitatea imediata, ci si in raporturile: u./stiinta (K. Marx, E. Renan); u./ideologie (G. Le Bon, K. Mannheim); u./mit (G. Sorel). Pina la primul razboi mondial predominau u. industriale pozitive, amestec de critica a societatii contemporane si imagine a unei lumi mai dezvoltate si mai civilizate, fie prin conservarea progresului tehnologic, fie prin renuntarea la el. Se disting astfel u. paseiste, narodnic-poporaniste si u. tehnologice (J. Verne, H.G. Wells).

M. Ralea considera ca orice sistem socialist cuprinde trei componente: o critica a societatii actuale, un plan de organizare viitoare si o tactica de aplicare in vederea cuceririi puterii politice, incluzind astfel u. in structura oricarui proiect de organizare si schimbare a lumii. (Ideea de revolutie in doctrinele socialiste, 1922).

U. pot fi geografice (Platon, Morus), sau temporale (Mercier, Wells), in acest caz numindu-se uchronii. E. Bloch (Geist der Utopie, 1923) considera spiritul u. ca fiind imanent structurii culturale europene, expresie a dorintei, vointei si nevoii de schimbare permanenta. U. fiind un mod de a vorbi despre viitor, A. Decoufle (L'An 2000, 1975) distinge sase moduri de a obtine un discurs despre ceea ce poate fi: divinatia, profetia, futurologia, prospectiva, science-fiction, si u.

In prezent se poate considera ca u. este o practica simbolica cu urmatoarele functii:

1. u. ca evaziune-speranta-uitare (literatura u. pozitiva, optimista);
2. u. ca predictie (invelis literar pentru scenarii posibile ale viitorului);
3. u. ca punitie (pedeapsa pentru raul si submoralita-tea prezentului);
4. u. ca plan, ghid, calauza in actiuni de transformare sociala. A.T.