FUNDAMENTAREA PRETURILOR DE OFERTA

FUNDAMENTAREA PRETURILOR DE OFERTA

Aspecte teoretice legate de natura si functiile pretului

Definit in termenii cei mai generali, PRETUL reprezinta o suma de bani primita sau platita pentru cedarea, respectiv obtinerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic, pretul este expresia baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului si constituie o categorie economica.

Pretul exprima relatiile banesti care apar si se deruleaza intre agentii economici, intre acestia si populatie, intre cetateni, intre diferite firme si state etc. cu privire la exprimarea in bani a valorii marfurilor care fac obiectul schimbului. Dar, in prezent, pretul nu se limiteaza doar la valoarea bunurilor si serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde in sfera sa si alte acte si fapte, putandu-se astfel vorbi de: pretul actiunilor, al obligatiunilor si al altor titluri de valoare, pretul concesiunilor (redeventa), pretul locatiilor de

Referitor la baza, la factorii de formare a valorii marfurilor (si a preturilor) au existat mai multe curente de gandire, mai multe teorii.

Principalele functii indeplinite de catre pret intr-o economie de piata sunt urmatoarele:

1. Functia de calcul si masurare a cheltuielilor si rezultatelor consta in aceea ca prin intermediul preturilor, indicatorii eforturilor si efectelor ce caracterizeaza activitatile economico-sociale capata o expresie baneasca concreta. In acest context, pretul apare ca instrument de fundamentare a deciziilor adoptate de agentii economici in toate fazele circuitului economic: aprovizionare-productie-desfacere;

2. Functia de informare a agentilor economici, prin intermediul careia pe de o parte, factorii de productie sunt orientati spre utilizarile cele mai eficiente, iar consumatorii spre alegerile cele mai convenabile. Pretul este acela care il determina pe producator sa extinda, sa restranga sau sa abandoneze anumite activitati. In acest fel, el este cea mai importanta sursa de informatii pentru adoptarea deciziilor de alocare si realocare a resurselor pe domenii;

3. Functia de stimulare a agentilor economici producatori, prin recuperarea cheltuielilor si asigurarea profitului, ca premisa a continuitatii activitatilor economice. Ofertantii sunt stimulati sa creasca productia acelor bunuri pentru care se ofera preturi avantajoase pe piata dar, in acelasi timp, preturile actioneaza ca factor de presiune asupra reducerii costurilor de productie in scopul cresterii profiturilor incasate;

4. Functia de parghie economica, justificata in primul rand prin aceea ca preturile cuprind in structura lor elemente valorice, considerate fiecare ca fiind parghii economice si anume: salarii, impozite, contributii, dobanzi, taxe, profit, comisioane si adaos comercial etc.; in al doilea rand prin aceea ca pretul unui produs se incadreaza intr-un sistem de preturi ale altor produse cu care se afla in raporturi de proportionalitate (denumite si preturi relative), iar in al treilea rand prin aceea ca preturile au implicatii complexe in gestiunea agentilor economici actionand in doua faze importante: in faza aprovizionarii, prin preturile factorilor de productie si in faza desfacerii, prin preturile produselor livrate;

In anumite situatii, si in special cand se practica preturi administrate, pretul este un factor de redistribuire a veniturilor si patrimoniului intre diferite categorii de agenti, ramuri si sectoare de activitate.

Formarea pretului in conditiile pietei de monopol si a pietei imperfecte

In cazul monopolului exista doua situatii favorizante comparativ modelului concurentei perfecte: cererea pentru produsele oferite de firma se confunda cu cererea pietei, iar oferta firmei este sinonima (sau foarte apropiata) de oferta globala a industriei. Pretul nu mai constituie un element exogen firmei, ci aceasta exercita un control riguros asupra formarii sale, nivelul pretului fiind stabilit in functie de un complex de factori, dintre care se detaseaza ca importanta evolutia cererii si a costurilor de productie, cantitatea de bunuri vandute (deci volumul vanzarilor) si masa profitului.

Monopolul isi asigura starea de echilibru la acel volum al productiei si nivel al pretului care ii asigura maximizarea profitului total, prin egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal

.Profiturile supranormale obtinute de monopolist nu sunt eliminate pe termen lung, asa cum se intampla in cazul concurentei perfecte, deoarece intrarea de noi firme in cadrul ramurii este restrictionata pe diverse cai.

Ca regula de comportament pe termen lung, in ceea ce-l priveste pe monopolist, este aceea ca el paraseste piata daca pretul nu-i acopera cheltuielile totale medii pe termen lung. Ca urmare, monopolistul obtine un profit unitar ( -CMT1)∙Q, profitul supranormal denumit profit de monopol. Spre deosebire de firmele perfect concurentiale care accepta pretul stabilit in functie de cerere si oferta, monopolistul este un cercetator de pret.

Fiind singurul ofertant de pe piata respectiva, el cauta sa stabileasca pentru produsul sau acel pret care ii maximizeaza profitul. Asa cum rezulta din figura, maximizarea profitului se poate obtine pe termen lung, datorita lipsei concurentei. Spre deosebire de firma perfect concurentiala care isi stabileste pretul la nivelul costului marginal, monopolistul isi va maximiza profitul practicand preturi mai mari decat costul marginal.

In functie de riscul intrarii in ramura a unor intreprinderi noi si respectiv al distrugerii pozitiei de monopol, intreprinderea monopolista poate adopta alte strategii ca alternative la cea a maximizarii profitului si anume:

1 Maximizarea cifrei de afaceri, in cadrul cuplului P₁Q₁. Aceasta metoda se aplica atunci cand monopolistul urmareste evitarea aparitiei concurentilor, preferand sa aiba profituri imediate mai putin ridicate chiar sa risti pierderi uneori, pentru a-si proteja pozitia de monopol.

2. Gestiunea la echilibru, in cadrul cuplului P₂Q₂. Aceasta strategie se aplica cand producatorul este preocupat pentru sporirea productiei sale impotriva eventualilor concurenti, fara a se expune la pierderi. Pretul si costul se afla la nivelul pragului de rentabilitati, fiind egale. Strategia vizeaza vanzarilor ultimelor cantitati pentru evitarea creari stocurilor de marfuri nevindute si deci a unor pierderi mai mari

3. Stabilirea pretului la nivelul costului marginal in cadrul cuplului P₃Q₃

In cadrul acestei metode, pretul este egal cu costul marginal: se aplica atunci cand gestiunea la echilibru nu da rezultate dorite sau in situatia de administrare a monopolului de catre stat. In acest fel se inlatura supraprofiturile dar scad si sarcinile asupra finantelor publice de a acoperi pierderile. Aplicarea acestei metode determina mai ales pe utilizatori sa economiseasca resursele, deoarece prin pretul produselor se asigura acoperirea costului real al obtinerii ansamblului bunurilor. De asemenea, metoda ofera si posibilitatea de diferentiere a preturilor sau tarifelor la aceleasi produse sau servicii in functia de factori care influenteaza nivelul costului marginal (de ex.: consumul de energie diferentiat ziua sau noaptea, folosirea serviciilor telefonice dupa gradul de incarcare a retelei, taxarea transportului in comun dupa sezon s.a).

Daca gestiunea in stare de echilibrului este generatoare de risipa economica (determina o utilizare ineficienta a resurselor) intrucat incurajeaza consumul unor bunuri al caror cost marginal este superior pretului, stabilirea pretului la nivelul costului marginal este de natura sa semnaleze raritatea , dificultatea reala in obtinerea bunului

4. Discriminarea prin pret are loc cand monopolul poate vinde aceleasi produse la preturi diferite aplicate pe piete diferite sau unor grupe diferite de consumatori. Daca obiectivul este maximizarea profitului,atunci trebuie sa se egaleze pe fiecare piata rezultatul marginal cu costul sau marginal.

Piata contemporana este o piata cu concurenta imperfecta, caracterizata prin existenta unor unitati economice eterogene si integrale ca putere economica, tehnologii de productie si eficienta -prin rolul activ al statului in economie , prin influentarea pietei de catre mariile companii

Preturile din cadrul pietei cu concurenta imperfecta nu sunt nici de echilibru si nici preturi pure de monopol. Formarea libera a preturilor este stanjenita de putere de concurenta a monopolorilor si oligopolurilor, a monopsonurilor si oligopsonurilor. Marile corporatii isi stabilesc preturile propii, iar cu cat o corporatie este mai mare , cu atat ea are o putere mai mare asupra preturilor .Preturile marilor corporatii devin preturi lider pentru firmele mici si mijlocii din ramura respectiva. Au aparut deci preturi administrate de catre marile firme care se sustrag o perioada indelungata fluctuatiile cererii si ofertei.Piata cu concurena imperfecta se caracterizeaza prin existenta a numeroaselor categorii si forme de preturi.

1. 3 Stabilirea preturilor prin metoda costurilor

Costul de productie ocupa un loc esential in sistemul conceptelor economice , independent de structurile economico-sociale sau de nivelul de dezvoltare al tarii respective exprima absenta intregului sistem de raporturi de legaturi pe linie de productie si circulatie ce se stabilesc intre agentul economic ,intre itreprinzatori, intre producatori si consumatori.

Costul reprezinta deci expresia banesca a tuturor cheltuielilor de mijloace de productie si fortǎ de muncǎ pe care unitatile economice le efectueaza prin alocarea si consumare de fonduri sau de capital ,pentru producerea sau eventual pentru vanzarea bunurilor respective. Categoria economicǎ de cost este direct legata de productia materiala a bunurilor, avand un rol important in cadrul economiede piata ,atatdin punct de vedere al continutului si anume consumul de forta de munca cat si sub aspectul formei banesti pe care o imbraca. Prin minimizarea functiei costului si maximizarea functiei duale a profitului se pot detemina modele matematice de productie .Costul si pretul cu aceasi naturǎ economicǎ, ambele exprimand consumul de muncǎ socialǎ. Costul este unul din elementele de baza ale pretului unitar al produsului ,"pret care este mai mare decat costul , cuprinzand profitul net. In concluzie costul ca element structural fundamental al pietiei de ofertǎ trebuie sǎ fie cat mai redus pentru a rezulta un profit ridicat.

Tipologia costurilor de productie

Un criteriu important in anliza si caracterizarea evolutiei costurilor il reprezinta timpul. Din acest punct de vedere exista doua categorii de costuri:

- costuri pe termen scurt;

- costuri pe termen lung.

1 Costurile de productie pe termen scurt

Intr-o perioada scurta de timp, un agent economic isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii tehnice de inzestrare cu mijloace de munca (masini, utilaje, constructii etc.), iar productia poate creste sau descreste pe seama celorlalti factori de productie, variabili, cum ar fi: materii prime si materiale, forta de munca etc.

Pe o perioada scurta de timp modificarea costurilor este influentata, mai ales de schimbarile produse in elementele capitalului circulant si a cantitatii si eficientei muncii depuse. In cadrul acestui orizont scurt de timp, costurile de productie se pot clasifica dupa continutul si modul lor de calcul in:

- cost total (cost complet, full cost);

- cost mediu (cost unitar);

- cost marginal.

- costul individual

- costul concurential

- costul de echilibru.

a) Costul total (CT) cuprinde ansamblul cheltuielilor necesare pentru realizarea unui volum de productie (Q) in anumite conditii concrete. Se includ aici: cheltuielile cu aprovizionarea, fabricatia si desfacerea marfurilor. Dupa comportamentul lor fata de modificarea volumului fizic al productiei, costul total se imparte in:

- Costurile variabile reprezinta costurile care se modifica intr-o anumita proportie,in acelasi sens cu modificarea volumului fizic al productiei. Nivelul costurilor variabile fiind in functie de volumul productiei (f(Q)) se poate scrie relatia:

- Costurile fixe sunt acele costuri care in totalitatea lor raman relativ constante la o variatie a volumului fizic al productiei intr-un orizont de timp scurt. Aceste costuri nu se modifica daca nu intervin diverse modificari in legislatie, in nivelul preturilor, in regimul de amortizare a mijloacelor fixe etc.

Aici se cuprind: amortizarea capitalului fix, chiriile, asigurarile, salariile personalului de conducere etc.

Costul total se obtine prin insumarea costurilor fixe cu cele variabile.

CT=CF+CV=CF+f(Q)=

b) Costul mediu sau costul unitar cuprinde cheltuielile de productie necesare pentru producerea unei unitati de produs. El se calculeaza prin raportarea costului de productie la volumul productiei.

Costul mediu sau costul unitar se poate calcula pe cele 3 categorii de costuri prezentate anterior, astfel:

Costul total mediu (CTM) se determina prin raportarea costului total (CT) la volumul productiei (Q), conform relatiei:

f(Q)

Costul fix mediu (CFM) se calculeaza raportand costul fix (CF) la volumul productiei (Q), pe baza relatiei:

Costul variabil mediu (CVM) se stabileste pe baza raportului dintre costul variabil (CV) si volumul productiei, conform formulei:

c) Costul marginal (Cmg) reprezinta echivalentul valoric al consumurilor de resurse generate de fabricarea ultimei unitati de produs fabricat pentru a atinge un nivel de productie dat. Cu alte cuvinte, costul marginal exprima sporul de cheltuieli totale determinate de cresterea cu o unitate a productiei.

d) Costul individual ( Ci ) al fiecarui producator este folosit in calculele economice privind fundamentare pretului de oferta, deoarece ca orice vanzator, unitatea producatoare nu poate sa conceapa desfacerea produsului obtinut cu pierderi.

e) Costul concurential ( Cc) este costul individual cu nivelul cel mai scazut .El actioneaza prin imprimarea tendintei de reducere a costurilor individuale , crean d premisele reducerii preturilor.

f) Costul de echilibru (Ce) intre producatorii dintr-o ramura , a carui dimensiune este determinata prin formarea libera a pretului de piata. Se poate vorbi de un cost recunoscut pe piata, pe baza raportului cerere- oferta.

Costul ca element de corelare a preturilor - costul serveste la analizaprin compararea costului unui produs cu costul altui produs ales ca etalon . In cadrul unitatilor economice,in functie de etapele consumarii factorilor de prductie , ale formarii cheltuielilor de productie se disting urmatoarele categorii de costuri de productie:

a) costul de sectie- alcatuit din: cheltuieli cu materiile prime , materiale , salarii directe, cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajului , cheltuieli comune sectiei,

b) costul de uzina- compus din ostul de sectie plus cheltuielile generale ale intrprinderii;

c) costul complet - este format din costul de uzina si cheltuielile de desfacere a marfurilor efectuate de unitatea producatoarea.

2 Costurile de productie pe termen lung

In timp ce pe termen scurt este evidenta distinctia dintre factorii variabili si cei ficsi, pe perioada lunga se poate afirma ca toti factorii de productie au caracter variabil. Pe termen lung, intreprinzatorii pot sa modifice capacitatile de productie prin investitii (daca se urmareste cresterea dimensiunilor productiei) sau renuntand la o serie de capacitati, prin casari sau pe alte cai (daca restrangerea productiei devine necesara). Astfel, paralel cu modificarea volumului productiei, variaza si costurile cu amortizarea capitalului fix, care se transforma in costuri variabile.

1.4 Profitul - natura si formele lui

Profitul este definit ca fiind castigul realizat in format baneasca de cǎtre cei ce initiazǎ si organizeazǎ o activitate economicǎ.

Cu privire la categoria de profit existǎ mai multe puncte de vedere.

Se disting douǎ mari curente:

- unul care considerǎ ca veniturile, deci profitul apare ca recompensǎ a factorilor de productie;

-altul, ce considerǎ profitul drept munca insusitǎ in mod gratuit de cei ce posedǎ capitalul pe seama celor care isi ichiriazǎ capacitatea de muncǎ;

Riscul in afaceri apare sub trei ipostaze:

a) In certitudini privind conditiile pietei. Un intreprinzǎtor niciodatǎ nu este sigur cǎ tot ceea ce produce paote sǎ vandǎ. Este firesc ca intreprinzǎtorul sa nu detinǎ toate informatiile necesare sau chiar dacǎ le detine aceasta nu reflectǎ in totalotate.

b) Riscul datorat schimbarilor in tehnologie si implicit concurentei celor care au un avans in domeniu.

c) Riscul financiar, juridic si politic. Firmele isi desfǎsoarǎ activitatea in anumite conditii social- politice, ele trebuie sǎ respecte legislatia tǎrii in care functioneazǎ si se supun oricǎror actiuni politice ce vin sǎ orienteze economia in ansamblul ei.

Profitul se cuvine intreprinzaǎtorului din mai multe motive:

a) Inovatia, reflectatǎ atat prin ideile noi ale intreprinzǎtorului, dar si prin ideile noi ale altor specialisti pe care intreprinzǎtorul le obtine, le asimileazǎ si le pune in practicǎ.

b) Managementul, respectiv eforttul de conducere care imbinǎ atat cunostiintele stintifice, cat si talent, artǎ, pricepere.

c) Speculatia comercialǎ, ce se referǎ la capacitatea intreprinzǎtorului de a organiza si desfasura o distributie si o vanzare de succes a bunurilor produse.

Alǎturi de cele douǎ mari forme de profit- profitul normal si profitul economic, in practicǎ, unele firme pot obtine si alte categorii categorii de profit:

- profit de monopol, cunoscut si sub denumirea de supraprofit de monopol, care se obtine, de regulǎ de cǎtre firmele care castigǎ si mentin o pozitie de monpol de piatǎ.

- profit neastepaat (windfall profit). Apare ca un profit nesperat datoritǎ unor conjucturi ale vietii economice si politice. Producǎtorii vand la preturi ce nu justificǎ crestrile in costurile de productie. Un asemenea profit este considerat ca necinstit, constituind de pat un transfer incorect de bogǎtie de la cei care plǎtesc pretul ridicat artificial de catre producǎtor.

Rata profitului, respectiv dimensiunea ei, ofera informatii extrem de utile intreprinzatorului privind mersul afacerilor firmelor intr-o perioada sau alta . Intreprinzatorii au posibilitatea sa efectueze analiza asupra activitatilor desfasurate de firme, precum si de a stabili strategii care sa urmareasca maximizarea profitului.

In orizontul scurt de timp profitul economic este maximizat atunci cand venitul marginal egaleaza costul marginal , iar curba costului marginal este in crestere .

In orizontul de timp mediu si lung toti factorii pot fi transferatii de la o utilizare la alta se deci , numarul firmelor care produc un bun oarecare se va mǎri ,daca firmele respectiv obtin profit economic. Daca firmele care produc un bun oarecare inregistreaza pierderi , atunci treptat, ele vor renunta la productia bunului respectiv, iar numarul lor, treptat , va descreste.

1.5 Incidenta TVA asupra structurii preturilor

TVA este un impozit indirect care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv productia , serviciile si distributia pana la vanzarile cǎtre consumatorii finali .

Din punct de vedere al bugetului de stat este un impozit indirect, care se stabileste asupra operatiilor privind transferul bunurilor si asupra prestarilor de servicii. Este o taxa unica ce se percepe insa in mod fractionat corespunzator valorii adaugate la fiecare stadiu al circuitului economic. Operatiile supuse TVA se impart in doua mari categorii:

a) operatii care au ca efect transferul proprietatii bunurilor indiferent de forma juridica prin care se realizeaza acest transfer de proprietate;

b) operatii constand in prestarea de servicii.

Tinand cont de provenienta bunurilor, operatiile supuse TVA se impart potrivit legii in:

a) livrari de bunuri mobile;

b) transferul proprietatii bunurilor imobiliare intre agentii economici precum si intre acestia si institutii sau persoane fizice;

c) prestari de servicii;

d) importul de bunuri si servicii.

Principalele reguli in functie de care se stabileste daca o operatie este supusa sau nu TVA se refera la destinatia produselor livrate si serviciilor prestate. Potrivit acestui principiu, bunurile si serviciile se supun TVA in tara in care se consuma si nu in cea in care se produc, astfel ca:

a) bunurile si serviciile din tara sau din import sunt supuse TVA, daca sunt destinate beneficiarilor din Romania;

b)  bunurile si serviciile exportate nu suporta TVA.

TVA nu se include in preturile si tarifele negociate intre agentii economici si deci nu este inclusa in baza de impozitare, fiind evidentiata distinct in factura.

In aceste conditii retinem faptul ca agentii economici negociaza preturile si tarifele serviciilor, fara a influenta cu TVA, care se percepe separat. Prin exceptie de la regula de mai sus, pentru livrarile de marfuri si prestarile de servicii catre populatie efectuate prin comertul cu amanuntul si prin consignatii, prin unitatile de alimentatie publica, preturile cu amanuntul si tarifele practicate cuprind TVA.

In acest caz TVA se determina prin aplicarea unei cote recalculate dupa formula:

cota TVA x 100/(cota TVA + 100)

Exista mai multe notiuni cu privire la TVA:

- TVA colectata cuprinsa in documentele de vanzare a marfurilor si serviciilor;

TVA colectata = Pret de vanzare x cota TVA

- TVA deductibila cuprinsa in documentele de cumparare a materiilor prime, materialelor, energiei electrice, termice, chirii, locatii, marfuri si servicii;

TVA deductibila = Pret de cumparare x cota TVA

- TVA de plata sau datorata daca TVA colectata este mai mare decat TVA deductibila;

TVA datorata = Valoarea adaugata x cota TVA

- TVA de rambursat daca TVA deductibila este mai mare decat TVA colectata;

TVA datorata = TVA colectata - TVA deductibila

- TVA in asteptare sau neexigibila care se regaseste in anumite situatii: vanzari in rate, vanzari cu amanuntul, vanzari fara documente fiscale;

TVA datorata = (Pret de vanzare cu TVA - Pret de cumparare cu TVA) x cota TVA x 100 / (100 + cota TVA) Privind incidenta TVA asupra structurii preturilor se desprind urmatoarele aspecte:

- TVA nu este element al pretului negociat;

- TVA este element al pretului de factura;

- TVA este element al pretului de comercializare.

TVA este un impozit al consumului si este incorporat in pretul la care se pun in consum produsele sau serviciile. Daca se are in vedere un anumit produs si fazele pe care acesta le parcurge de-a lungul procesului de productie si comercializare pana la consumatorul final, impozitul se plateste de fiecare data in aceeasi proportie, calculat la valoarea adaugata si fractionat la toti agentii economici care sunt implicati in acest proces. Fiecare platitor calculeaza TVA si nu o suporta decat in masura in care el adauga valoare produsului.

Taxa pe valoarea adaugata se calculeaza prin aplicarea cotelor legale asupra bazei de impozitare.

In Romania se aplica doua cote de impozitare pentru TVA:

1. Cota de 19%

2. Cota zero

Cota de 19% se aplica pentru urmatoarele categorii de operatiuni:

- livrarile de bunuri mobile si transferurile proprietatii bunurilor imobile efectuate in tara de catre agentii economici inregistrati ca platitori de taxa pe valoarea adaugata catre beneficiari cu sediul sau domiciliul in Romania;

- vanzarile de bunuri catre persoanele nerezidente in Romania;

- prestarile de servicii pentru care locul impozitarii se afla in Romania;

- importul de bunuri mobile.

Cota zero se aplica pentru urmatoarele operatiuni delimitate strict prin lege:

- exportul de bunuri, transportul si prestarile de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul in Romania cu conditia incasarii in valuta a contravalorii acestora in conturi bancare deschise la banci autorizate de Banca Nationala a Romaniei;

- transportul international de persoane in si din strainatate efectuat de contribuabili autorizati prin curse regulate, precum si prestarile de servicii legate direct de acesta.

In acest context se delimiteaza doua categorii de preturi:

- preturi cu TVA;

- preturi fara TVA.

Preturile fara TVA sunt utilizate pentru a determina cifra de afaceri a intreprinzatorilor - ele sunt preturi libere, se negociaza sau se stabilesc pe piata si care prezinta baza de impunere pentru TVA. Marimea TVA, calculata in functie de pretul de vanzare cumuleaza de fiecare data toate taxele pe valoarea adaugata platite de agentii economici din amonte, fiecare reprezentand un stadiu pe care il parcurge produsul de la producator la consumatorul final.

Pentru produsele prevazute in Legea 42/1993, agentii economici, persoane juridice, asociatii familiale si persoane fizice autorizate - care produc, importa, comercializeaza astfel de produse, au obligatia sa plateasca bugetului de stat taxe speciale de consumatie denumite accize.

Accizele sunt cuprinse in preturile la care se livreaza produsele de catre producatorii interni sau din import la anumite categorii de produse: bauturi alcoolice, tutun, cafea, confectii de blanarie, mobilier sculptat etc.

Accizele sunt cuprinse in preturile cu ridicata sau la preturile de comercializare, obligatia de plata a lor la buget fiind calculata prin aplicarea unei cote procentuale astfel:

- pentru produsele din productia interna - la contravaloarea bunurilor livrate exclusiv accizele;

- pentru produsele care se importa - la valoarea in vama stabilita potrivit legii, la care se adauga taxele vamale si alte taxe speciale stabilite, potrivit legii pe categorii de produse. Valoarea in vama se determina pornind de la pretul extern franco-frontiera transformat in lei la cursul in vigoare;

- pentru bunurile introduse in tara de persoane fizice neinregistrate ca agenti economici dar comercializate prin agenti economici (produse vandute in regim de consignatie) - la contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vandute.

Determinarea accizelor in marime absoluta se face prin aplicarea formulei:

A = Pret x cota A / (100 + cota A).

Sunt exonerate de la plata accizelor produsele care se livreaza la rezerva de stat si produsele care sunt exportate direct sau prin agentii economici care isi desfasoara activitatea pe baza de comision precum si produsele importate in regim de tranzit sau import temporar. De asemenea agentii economici care exporta produse fabricate cu materii prime de la producatorii interni pot solicita, in cursul lunii urmatoare, pe baza documentelor justificative, restituirea accizelor platite pentru aprovizionari.

Accizele fac parte din structura pretului cu ridicata sau a pretului de comercializare; pentru produsele provenite din import accizele se adauga la pretul extern franco-frontiera transformat in lei la cursul in vigoare.

1.6 Stabilirea, actualizarea si adaptarea preturilor de oferta

Pentru fiecare perioada de contractare a vanzarii unui produs catre beneficiari se fundamenteaza pretul de oferta, prin luarea in considerare a influentelor provocate de catre factorii specifici costului in interiorul pretului.

Principalii factori care determina modificari ale costului sunt:

- preturile materiilor prime, ale combustibililor si energiei;

- modificarea consumurilor de materiale si energie

- indicii de utilizare a materiilor prime

- proportia recuperarii materialelor refolosibile

- salariile si alte drepturi de personal;

- cotele procentuale ale contributiilor pentru asigurari sociale si cele privind ajutorul de somaj;

- indicele productivitatii muncii si altii;

- cotele cheltuielilor indirecte

Operatiunile de recalculare au la baza metodele de calculatie a costului. In cadrul calculatiei pe articole de cheltuieli, costul total pe produs se stabileste dupa relatia:

Ct = ( Mp-Mr)+ (Sb+CAS+AS)+ CIFU+CCS+SDV+AC+CG

in care:

Ct - reprezintacostul total pe unitatea de produs

Mp - materiile prime si materiile directe;

Mr - materialele recuperabile obtinute in procesul de fabricare a produsului

Sb - salarii directe, brute;

CAS - contributie pentru asigurari sociale

AS - contributie privind ajutorul de somaj ;

CIFU - cota pentru cheltuielile comune ale sectiilor de productie

SDV - scule dispozitive verificatoare

AC - alte cheltuieli

CG - cheltuieli generale ale intreprinderii.

Asupra acestor componente , cuprinse in calculul costului unitar al produsului ,pot influenta urmatorii factori:

1) Modificarea preturilor materiilor prime, materialelor ,energieie, combustiibilor.Aceasta influenta se ia in calculul de actualizare a costului prin indicele de modificare a preturilor aceswtora (Ip_1/0) in perioada de actualizare (I) fata de perioada in care s-a efectuat ultimul calcul ( 0 ).

Actualizarea se face pentru fiecare reper (i) de materie prima , materiale, subansamble, combustibil, energie ,conform relatiei:

M_pia=M_pio I_{pi 1/ 0}

Sau

M_pia= M_pio +M_pio (I _{pi 1/ 0} − 100) / 100

In care :

M_pia- reprezinta valoarea materiilor prime, pe repere i, actualizata in fuctie de modificarea preturilor;

M_pio- valoarea materiilor prime ,pe repere i, din documentatia anterioara apretului;

I_{pi 1 / 0}-indicele de modificare a pretuluimateriei prime i, in perioada in care se efectueaza actualizarea fata de perioada in care s-a efectuat ultima calculatie.

2) Modificarea indicilor de utilizare a materiilor prime (IU_a) fata de indicii anteriori (IU₀).

Actualizarea se efectueaza pe baza relatiei:

M' _pia=M_piaIU₀/IU_a

sau

M'_pia=M_pio(IUa −Iuio)M_pia

M'_pia - valoarea materiilor prime actualizate , influentate de indicile de utilitate actualizat;

IUio,IUia- indicii de utilizare a materiilor prime i ,inainte de actualizare (0) si in momentul actualizarii (a).

3) Proportia recuperarii materialelor:

M_ria =M_pia cota actalizata

4) Modificarea salariilor brute directe :

S_ba=S_bo+ ∆S_b

In care :

S_ba -salariile brute directe actualizate , pe produs;

S_bo- salariile brute directe inainte de actualizare ;

∆S_b- adaosurile la salariile brute (majorarii, reasezarii de salarii, revendicarii ale sindicatelor, sporuri)

Drepturile de personal si cheltuielile aferente se reecalculeaza ori de cate ori se modifica acestea, cat si cele privind contributiile pentru asigurari sociale si pentru ajutorul de somaj , astfel;

CAS _a=S_ba cota CASa

AS_a= S_bacota AS_a

In care :

CAS_a- contributiile pentru asigurari sociale actualizate

AS_a- ajutorul de somaj actualizat.

5) Modificarea productivitatii muncii conduce la reecalcularea salariilor astfel:

S'_ba=S_ba100 IW/100

In care:

S'_ba-salariile brute directe actualizate ,corecte cu influenta productivitatii muncii;

IW-abaterea indicelui productivitatii muncii de la 100%.

6) Modificarea cotelor de cheltuieli indirecte ( CIFU, CCS, CGI)

Reecalccularea cotelor de cheltuieli indirecte se efectueaza dupa relatia:

Cota de cheltuieli indirecte=Cheltuieli indirecte totale actualizate/Baza de repartizare totale actualizate 100

CIFU₁ SB₁+CAS₁+AS₁) cotaCIFU₁

CCS₁ SB₁+CAS₁+AS₁)cota CCS₁

CS₁= cost de sectie actualizat.

Actualizarea costului total este datade relatia :

C₁ Mp₁-Mr₁) + (Sb₁+CAS₁) +AS₁+SDV₁+CIFU₁+CCS₁+AC₁+CGI₁.

Actualizarea costului total pe produs permite urmarirea proportiei modificariicostului,cu ajutorul indicelului:

I_c%= C₁ / C₀) 100.

7) Actualizarea pretului de oferta

PP₁=C₁+Pr1

In care:

PP₁=pretul producatorului actualizat:

Pr₁=profitul actualizat

PR₁=C₁+ ( C₁ r%)+TVA=PP₁+TVA

In care :

PR₁= pretul cu ridicata facturat

TVA=taxa pe valoarea adaugata

r% =rata profituluicare poate fi constanta sau se poate actualiza.

Proportia modificarii pretului de oferta este"

I_PP1/0 PP₁/PP₀)100

I _{PR 1/0} PR₁/PR₀)100

In care:

I_{PP 1/ 0}= indicele modificarii pretului producatorului;

I_{pr 1/ 0}=indicele modificarii pretului de oferta;

Pp₀ si PP₁= pretul producatorului in perioada premergatoarea actualizarii, si, respectriv, pretul producatorului actualizat;

PR₀ , PR₁=pretul cu ridicata de oferta in perioada premergatoarea actualizarii si, respectiv,pretul cu ridicata actualizat.

1.7 Preturile de transfer in Romania si Europa Centrala de Est

Ĩn contextul actual al globalizarii, companiile multinationale au devenit principalii jucatori in economia mondiala. Expansiunea regionala pentru obtinerea de pozitii de piata strategice, precum si specializarea pe parcursul lantului de productie, in vederea obtinerii economiilor de scara, au facut ca o parte din ce in ce mai mare din comertul mondial cu bunuri si servicii sa se desfasoare intre companii apartinand aceluiasi grup. Conform ultimelor estimari, comertul intra-grup reprezinta aproximativ 60% din comertul global cu bunuri si servicii, iar ponderea acestuia este in continua crestere.

Valoarea de piata sau pret de piata reprezinta suma care ar fi platita de un client independent unui furnizor independent in acelasi moment si in acelasi loc, pentru acelasi bun sau serviciu ori pentru unul similar, in conditii de concurenta loiala. Preturile de transfer nu reprezinta o stiinta exacta. De aceea intotdeauna cand cineva incearca sa determine valoarea de piata a unui bun sau serviciu, prin diferite metode, va obtine un interval de valori in interiorul caruia se vor situa preturile practicate in cadrul tranzactiilor intra-grup. Ĩnsa toate acestea vor face subiectul unuia dintre articolele noastre urmatoare.

Ĩn teorie, preturile utilizate in cadrul tranzactiilor intra-grup reprezintao modalitate simpla si la indemana companiilor membre ale unui grup de a-si realoca profiturile sau pierderile conform obiectivelor urmarite la nivel central. Ĩn cazul in care companiile membre ale unui grup sunt situate in tari diferite, atunci deciziile grupului pot influenta pozitia fiscala din fiecare tara in care aceasta activeaza.

Este deci importanta ca fiecare societate implicata in tranzactii cu persoane afiliate sa fie in masura sa-si documenteze faptul ca preturile de transfer practicate sunt la valoarea de piata.

Istoria preturilor de transfer in regiunea Europei Centrale si de Est este cea mai recenta si are desigur particularitatile sale. Datorita faptului ca marea majoritate a tarilor din regiune sunt tari de tranzitie, se impunea necesitatea crearii unui cadru legislativ favorabil investitiilor straine directe. Preturile de transfer nu reprezentau deci o prioritate a guvernelor acestor state, avand in vedere caracaterul restrictiv pe care o asemenea legislatie l-ar fi impus tranzactiilor companiilor multinationale, intr-un moment in care ,,competitia" pentru investitii straine era evidenta.

Deoarece in Europa de Vest , preturile de transfer constituie un punct de actualizare si de mare interes pentru autoritati , era momentul in care statele dezvoltate incepeau sa-si actualizeze legislatiile si sa creeze un cadru favorabil aplicarii acestor reguli.Prin urmare practicile nu erau incadefinitivate si textate , astfel incat sa poatafi preluate cu usurintadrept model de statele cu o economie de piata mai putin dezvoltata.

In ultimul timp , odata cu implementarea acquis-ului communautaire si a armonizarii cu legislatia europeana, statele membre ale Uniunii Europene , precum si cele aspirante la pozitia de membru , au luat in serios necesitatea crearii unui cadru legislativ care sa reglementeze preturiile de transfer.

In Romania preturile de transfer reprezinta un concept relativ nou in legislatia romaneasca.Principiul valorii de piata a fost pentru prima data in 1994.Adevarata recunoastere avenit abia dupa zece ani mai tarziu ,in 2004, odata cu intrarea in vigoare a Codului Fiscal . In cadrul acestuia sunt prezentatein mod sistematic definitia persoanelor afiliate , principiul valorii de piata, precum si a metodelor de determinare a preturilor de transfer

Normele de aplicare a Codului Fiscal detaliaza sfera de aplicare a reguriilor privind preturile de transfer .Desi Romania nu este membra a OCDE, normele prevad in mod espres ca in aplicarea reguriilor privend preturile de transfer, autoritatiile romane vor lua in considerare si Ghidul OCDE privind preturile de transfer,acesta reprezentand "biblia" in materie de preturi de transfer.

Cu un deceniu in urma, companiile multinationale care operau in Romania isi puteau stabilio preturile la care se derulau tranzactiile din cadrul grupului fara grija evntualelor implicatii fiscale .Aceste companii se pot confrunta cu rscul ajustarii rezultatului lor fiscal in Romania ca urmare a investigarii preturilor de transfer precticate. Mai mult, exita si riscul dublei impunerii in situatia in care autoritatile ficale din statul de rezidenta al celeilalte parti la tranzactie nu efectueaza o ajustare in oglinda sumelor comtestate.

Astfel ideterminare pretirilor de transfer trebuie avute in vedere nu numai cerintele interne de grup , dar mai ales reglementarile fiecarei tari in parte . Prin urmare , se impune nu doar revizuirea si fundamentarea politicilor preturilor de transfer la nivel de gr4up, ci si pregatirea unei documentati specifice si complete , prin care se poate demonstra valoarea de piata a preturilor practicate in cadrul tranzactiilor intra- grup.

1.8 Analiza costului de productie in vederea fundamentarii

pretului

Ĩn economia de piata producatorul este interesat sa obtina produsul cu un cost mai mic inca din momentul proiectarii unui nou produs sau al refundamentarii pretului in vederea negocierii lui, cand se stabilesc normele consumurilor materiale si ale costurilor de manopera

De aceea este necesar, mai ales in etapa de tranzitie la economia de piata, sa se apeleze la analiza costurilor proiectate, care are ca obiectiv eliminarea costurilor nereale, exagerate si risipitoare, respectarea normelor consumurilor materiale, de munca si financiare, pe baza carora se elaboreaza calculele de fundamenare a costului in documentatia tehnica si economica spceifica stabilirii preturilor.

Necesitatea analizei costului in vederea minimizarii lui decurge din faptul ca in functie din pretul negociat cu cumparatorii, pe de o parte, si in functie de costul de fabricatie, pe de alta parte, profitul va fi mai mare sau mai mic.

Principalele obiective ale analizei costurilor sunt: folosirea normelor de consum pentru materii prmie, materiale, combustibil, energie, revizuite periodic, in concordanta cu gradul de prelucrare; calculul scazamintelor de materii prime si materiale in limitele cotelor normate de pierderi tehnologice, de depozitare, transport etc.; respectare indicilor de utilizare a materiilor prime si materialelor luati in calcul la elaborarea documentatiilor de pret; regasirea materialelor recuperabile si refolosibile; determinarea manoperei pe baza normelor

de munca reale, in vederea asigurarii cresterii productivitatii muncii.

Cuprinderea costurilor de productie in nivelul preturilor este, de asemenea, precedata de analiza posibilitatilor de valorificar maximaa rezervelor interne si oglindirea cheltuielilor realmente necesare, justificate din punct de vedere economic, pentru fabricarea diferitelor produse, precum si de verificarea privind calitatea acestora.

Preturile de oferta trebuie fundamentate si corlate prin calcule economice detaliate, pe variante, in cadrul unei documentatii de pret care sa serveasca agentului economic in optiunile sale privind pretul in procesul negocierii, in strategiile elaborate pentru comportamentul intern si extern spceific economiei de piata

Pentru perioadele de criza, in care oferta este deficitara, cand preturile pot influenta mai mult ca de obicei asupra inflatiei, sunt necesare reglementari juridice privitoare la controulul realitatii preturilor stabilite de catre producatori, la respectarea cerinttelor privind concurenta si loialitatea ei, utilizarea eficienta a resurselor materiale, financiare si umane de catre agentii economici autonomi, asigurarea transparenteo pietei etc.

1.8.1 Fundamentarea preturilor prin corelare

Incadrarea preturilor noilor produse in nivelul general al preturilor produselor existente se infaptuieste la majoritatea produselor din economie, prin corelarea cu pretul unui produs reprezentativ din aceeasi grupa de produse, similar ca utilitate, fabricat in tara sau provenit din import, care poarta denumirea de "produs etalon".

O cerinta esentiala ce trebuie avuta in vedere la fundamentarea preturilor este sdatbilirea judicioasa a nicvelului costurilor de productie. Din acest punct de vedere cele mai frecvnte metode de fundamentare a preturilor sunt cele bazate pe corelare, care in toate cazurile, presupune o comparare a produsului nou cu un produs luat ca etalon. Se mai utilizeaza si alte metode, ca de exemplu: metode bazate pe acordul dintre parti, metode bazate pe postcalcul, stabilirea unor preturi temporare sau a unor preturi pentru cantitati limitate.

Prin corelare se stabilesc preturi in apropierea celor existente, al caror nivel si structura au fost confirmate pe piata.

Prin corelare se urmareste :

a) incadrarea preturilor produselor noi in scara preturilor produselor similare existente, al nivelului general al preturilor in economie ;

b) respectarea corelatiilor necesare din interiorul preturilor produselor, astfel incat acestea sa exprime cat mai fidel raporturile dintre utilitatile produselor si dintre costurile lor de productie .

Comparatiile se efectueaza in mod obligatoriu atat pentru utilitate prin parametrii tehnico - functionali si constructivi cat si pentru elementele structurale.

1.8.2 Conceptul de corelare si caracteristicile produsului etalon

Corelarea preturilor este operatiunea de determinare a raportului dintre preturile produselor si serviciilor, in functie de cheltuielile de productie si de utilitatea acestora. Aceasta corelare are un continut mai larg si prezinta aspecte diferentiate, dupa cum este vorba de stabilirea preturilor pentru produsele noi sau de modificarea, corectarea respectiv actualizarea preturilor produselor existente.

In cazul produselor noi, corelarea are ca scop principal incadrarea preturilor acestor produse in sistemul preturilor in vigoare si mentinerea relatiilor existente intre preturile produselor similare sau cu utilitati apropiate. Preturile rezultate din corelare trebuie sa asigure beneficiarilor la efect util egal cheltuieli mai mici sau cel mult la acelasi nivel cu cele determinate de folosirea produselor similare existente, iar unitatilor producatoare, realizarea unui profit stimulativ.

Produsele noi, la care se stabilesc preturi prin corelare, trebuie sa se incadreze intr-o grupa sau subgrupa de produse care satisfac necesitati asemanatoare.

Corelarea presupune parcurgerea a doua etape principale si anume:

- una tehnica, de determinare a proportiilor dintre preturile noi si cele ale produselor alese ca baza de corelare (produs etalon), in functie de cheltuielile de productie si utilitati;

- alta de analiza, care consta in verificarea modului in care preturile rezultate din calculul tehnic asigura eficienta economica la producator, respectiv pentru ca sa corespunda necesitatilor consumatorilor.

Prin analiza trebuie urmarite mai multe aspecte, printre care enumeram:

- stabilirea pretului trebuie sa asigure recuperarea costurilor si o rentabilitate stimulativa care sa-l cointereseze pe producator in fabricarea produsului respectiv. De asemenea, pretul trebuie sa asigure achitarea obligatiilor fata de bugetul statului, precum si rabatul comercial;

- daca pretul se justifica in raport cu necesitatile pe care le satisface noul produs, tinand seama de eficienta pentru beneficiari a produselor respective, in comparatie cu eficienta produselor similare folosite de acestia;

masura in care pretul asigura o valorificare rationala a materiilor prime;

- pentru produsele exportabile, la analiza pretului se urmareste daca acesta asigura competitivitatea pe piata externa, precum si apropierea corelatiilor interne din grupa respectiva de produse de corelatiile existente pe plan extern la grupe similare.

Determinarea preturilor prin corelare presupune, in toate cazurile, o comparare a noului produs cu un produs similar luat drept referinta, ca etalon. Asigurarea unei corelari corespunzatoare este conditionata, in principal, de alegerea produsului etalon cu care se va compara noul produs.

Pentru a deveni etalon , un produs trebuie sa indeplineasca conditiile :

- sa faca parte din aceeasi grupa sau subgrupa de produse in care urmeaza sa se incadreze si produsul nou;

- sa aiba caracteristici tehnico-functionale si, in general, utilitate ca mai apropiata de cele ale produsului nou si sa satisfaca aceeasi tebuinta, respectiv sa aiba aceeasi destinatie pentru consumatori;

- sa fie de fabricatie curenta si sa aiba o pondere ridicata in consum comparativ cu alte produse similare din aceeasi grupa de produse;

- rentabilitatea cuprinsa in pretul produsului etalon trebuie sa fie apropiata de rentabilitatea medie a grupei de produse in care se incadreaza;

- produsul etalon trebuie sa fie executat de aceeasi unitate care realizeza si produsul nou, de o unitate similara apropiata ca profil sau, in ultima instanta, de un producator din acelasi domeniu de activitate din tara sau din import;

- produsul etalon trebuie sa aiba pret stabilit, pret care sa nu inregistreze anomalii.

Principalele metode de corelare folosite in practica stabilirii preturilor sunt: corelarea pe baza compararii costurilor, corelarea pe baza seriilor de preturi, a baremelor de pret si a coeficientului de calcul, corelarea prin compararea factorilor tehnico-economici etc.

1.8.3 Metode de stabilire a preturilor prin corelare

A. Corelarea prin compararea costurilor

Aceasta metoda de corelare constituie cea mai frecventa metoda utilizata in stabilirea preturilor si are ca scop determinarea eficientei noului produs pe baza diferentelor de cheltuieli de productie, antecalculate sau proiectate fata de produsul etalon.

Principala conditie pentru asigurarea unei corelatii corespunzatoare pe baza calculatiei consta in determinarea cat mai justa a celor doua niveluri ale costurilor care se compara si care reflecta, de altfel, raportul dintre cheltuielile necesare obtinerii produselor comparate.

Legand acest raport cu cel dintre utilitatea produselor comparate se poate aprecia oportunitatea executarii noului produs si introducerea sa pe piata la pretul propus prin corelare.

Compararea costurilor celor doua produse se bazeaza pe antecalculatia intocmita pentru produsul nou si costurile actualizate ale produsului etalon.

Se impun unele precizari :

- articolele de calculatie "materii prime si materiale directe" se determina in mod direct pe baza normelor de consum, pentru materiale si, a normelor de timp, pentru manopera, stabilite pentru produsul nou si cele stabilite pentru produsul etalon;

- celelalte articole de calculatie si anume, cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor, cheltuielile generale ale sectiei, precum si cele de desfacere, se determina pentru produsul nou, in general pe baza cotelor procentuale stabilite prin actualizarea costurilor produselor etalon.

O atentie deosebita trebuie acordata modului cum se face repartizarea cheltuielilor respective pe produse, criteriilor de repartizare utilizate, urmarindu-se ca in stabilirea acestor criterii de repartizare sa se tina seama de particularitatile tehnologiei si organizarii productiei, de gradul de mecanizare si automatizare.

Prin insumarea la cheltuielile directe a cheltuielilor indirecte si a celor de desfacere rezulta costul complet.

Compararea costurilor complete ale celor doua produse reprezinta un prim factor da apreciere a incadrarii noului produs in nivelul general al preturilor pentru produsele din grupa sau subgrupa din care face parte.

Daca costurile sunt apropiate ca marime, inseamna ca, produsul etalon a fost ales corespunzator, in caz contrar, inseamna ca produsul etalon nu este elementul de comparare cel mai potrivit. In acasta ultima situatie, continuarea corelarii apare inutila, deoarece celelalte elemente din structura pretului fiind de regula identice ca marime relativa, pentru cele doua produse, dezechilibrul dintre costuri se va repercuta si asupra preturilor.

Urmatoarea faza a corelarii, dupa determinarea costurilor, este determinarea rentabilitatii produsului etalon, in conditiile in care ar fi executat de unitatea care realizeaza si produsul nou. In vederea calcularii rentabilitatii , din pretul de productie al produsului etalon se scade costul complet, obtinandu-se astfel profitul, iar prin raportarea lui la costul complet rezulta rata profitului, care se aplica produsului nou. Se poate calcula pretul noului produs ce revine producatorului folosind urmatoarea relatie :

in care:

P_p = pretul produsului nou ce revine producatorului;

C_n = costul total unitar al produsului nou;

R_e% = rata profitului produsului etalon;

C_n^r = costul la care se calculeaza venitul net (costul total mai putin subansamblele exceptate);

R_e% C_n^r = profitul ce se include in pretul produsului nou.

Trebuie subliniat faptul ca, metoda nu presupune preluarea mecanica a ratei profitului din pretul produsului etalon si transpunerea acesteia in pretul noului produs. Marimea ratei profitului in pretul producatorului, ca rata a rentabilitatii totale ponderata cu costul, se analizeaza si in functie de ponderea noului produs in totalul productiei, in anul de fabricatie al noului produs, astfel incat pretul acestuia sa influenteze pozitiv rata medie a rentabilitatii pe intreprindere, pe grupe de produse. In acest fel, se vor reflecta in nivelul rentabilitatii apreciate noile conditii in care se obtin produsele proiectate.

Daca produsul etalon are in pretul sau cu ridicata si alte elemente de venit net, in acelasi regim se va afla si produsul nou.

In functie de natura produselor, procesul de corelare se incheie aici, la nivelul pretului producatorului sau continua cu determinarea altor elemente de venit net si categorii de preturi. Pentru aceasta din urma se stabilesc si preturi de comercializare , iar preturile cu ridicata se deduc din cele de comercializare prin scaderea rabatului comercial.

Deci, se pune problema determinarii taxei pe valoarea adaugata si a pretului cu ridicata facturat pentru produsul nou.

La stabilirea preturilor o importanta deosebita are si precizarea conditiei de livrare, deoarece aceasta este determinanta in ceea ce priveste nivelul cheltuielilor de desfacere ale noului produs.

B.Corelarea pe baza seriilor de preturi

Aceasta metoda de stabilire a preturilor consta in incadrarea pretului noului produs in seria de preturi deja existente, potrivit dimensiunilor sau altor parametrii luati ca baza pentru stabilirea preturilor respective.

Metoda respectiva se poate aplica in cazul unor produse cu o gama larga de sortimente, dimensiuni, si pentru care dependenta dintre parametri si preturi poate fi bine determinata.

Denumirea metodei seriilor de preturi deriva de la faptul ca, fiind vorba de o varietate de sortimente, dimensiuni, totalitatea acestei familii de produse asezate intr-o ordine, formeaza o serie de preturi.

Seriile de preturi se utilizeaza la stabilirea prin corelare a preturilor produselor de confectii, tricotaje, cu acelasi grad de prelucrare, unde diferentierea preturilor se face in functie de grosime, dimensiuni, calitati.

De exemplu, in cadrul stabilirii preturilor pentru produsele textile fabricate in alte dimensiuni decat cele initiale, celelalte caracteristici ramanand neshimbate, pretul pe unitatea de suprafata permite determinarea pretului pe fiecare dimensiune caracteristica tesaturilor de acelasi fel. Calculul se reduce la transformarea unei dimensiuni in alta, cu ajutorul coeficientului de echivalenta.

Metoda de corelare pe baza seriilor de preturi are o serie de avantaje, printre care enumeram :

- permite corelarea pretului noului produs, nu numai cu pretul unui singur produs, ci cu mai multe preturi reale sau cu toate preturile din grupa respectiva, ceea ce face ca aceasta corelare sa fie mult mai exacta;

- ia in considerare interesele beneficiarului, punandu-se accent pe utilitatea produsului, spre deosebire de metoda pe baza antecalculatiei care promoveaza cu prioritate interesele producatorilor;

- asigura o mai mare operativitate in stabilirea preturilor, deoarece nu mai este necesara operatiunea de determinare a fiecarui element din structura pretului.

O varianta a acestei metode o constituie stabilirea pretului prin inscrierea in seria de preturi existenta utilizand interpolarea.

Aceasta metoda de corelare se poate folosi in mod complementar si pentru a verifica daca preturile determinate prin alte metode de corelare se incadreaza in seria de preturi deja existenta pentru grupa respectiva de produse.

Preturile pot fi determinate prin proportionalitate simpla, directa inversa - dupa caz.

Procedeul utilizat pentru determinarea preturilor prin aceasta metoda este acela al interpolarii, potrivit relatiei :

unde

P_n = pretul produsului nou;

P_e1 , P_e2 = preturile produselor etalon;

k_n = parametrul variabil al produsului nou;

k_e1 , k_e2 = parametri variabili ai produselor etalon.

C. Corelarea prin folosirea baremului de pret

Baremul de pret reprezinta o metoda de stabilire a preturilor prin corelare, ce se realizeaza sub forma unui tabel, in care se gasesc gata calculate preturile pentru intreaga gama de sortimente sau dimensiuni ale aceluiasi produs sau grupa de produse. Procesul de stabilire a unui nivel de pret la un produs nou consta in fixarea grupei de variatie a parametrilor in care se incadreaza produsul si aplicarea pretului corespunzator.

Baremul de pret reprezinta o forma operativa, simpla de rezolvare a stabilirii preturilor. Astfel, la aparitia unui nou sortiment intreprinderea producatoare este in masura sa aplice pretul din barem fara alta formalitate.

Elaborarea unui barem necesita un volum mare de munca si el se recomanda pentru acele produse al caror numar de sortimente este mare. Domeniul in care se foloseste cu deosebire baremul de pret este cel al industriei confectiilor.

Pentru a construi un barem este necesara gasirea a doi parametrii esentiali (dintre care unul fix si unul variabil). De acesti parametrii trebuie sa se tina seama la construirea unei serii de preturi. Preturile inscrise in barem se determina analitic numai pentru prima si ultima grupa, ramanand de determinat ratia de crestere. Aceasta ratie prin care se realizeaza diferentierea preturilor in barem, se calculeaza dupa formula:

r

in care:

W = pretul sau costul sau profitul reprezentand ultimul termen al seriei;

A = pretul sau costul sau profitul reprezentand primul termen al seriei;

n = numarul de termeni ai seriei.

Celelalte preturi ale seriei respective se determina prin insumarea ratiei la pretul precedent:

,

in care:

P_t = pretul termenului t;

P_t-1 = pretul termenului precedent;

r = ratia.

In general, in cadrul confectiilor parametrul fix il constituie cheltuielile de confectionare precum si furniturile cu caracter constant. Parametrul cu caracter variabil il constituie pretul stofei. Evident, variaza si consumul specific de la o marime la alta, dar variatia acestuia se anihileaza prin stabilirea mai multor serii de preturi, grupe de marimi etc.

La elaborarea unui barem se parcurg mai multe etape si anume: pregatirea, calculul, verificarea pastrarii nivelului de pret si finisarea baremului.

1) Pregatirea -consta in culegerea datelor necesare de la toate intreprinderile care fabrica produsele respective, in succesiunea fluxului tehnologic, in analiza consumurilor specifice si a timpilor de lucru.

2) Calcularea baremului -presupune mai intai, determinarea cheltuielilor cu caracter constant pe unitatea de produs.

Se aduna apoi separat cheltuielile cu materiile prime si alte materiale auxiliare variabile si se obtine totalul cheltuielilor variabile. Prin insumarea cheltuielilor cu caracter constant cu cele variabile se obtine costul total unitar, la care adaungandu-se elementele de venit net, rezulta nivelul pretului.

Calculele de mai sus se efectueaza pentru fiecare marime in parte, atat la prima pozitie din barem (primul rand), cat si la ultima pozitie din barem (ultimul rand) in cadrul fiecarei serii. Dupa aceasta se poate calcula, cunoscandu-se numarul de termeni, ratia si, pe baza acesteia, preturile din cadrul seriilor.

3) Preturile rezultate din calcul se verifica urmarindu-se daca s-a respectat nivelul preturilor practicate. Verificarea se face pe baza datelor privind productia programata. Cantitatile respective se inmultesc pe de o parte, cu preturile practicate, rezultand valoarea totala a productiei la preturile in vigoare, iar pe de alta parte, cu preturile din proiectul din barem, rezultand valoarea totala la preturile proiectate. Se compara cele doua valori totale si, daca ele coincid, inseamna ca preturile din barem respecta nivelul general al preturilor practicate. In caz contrar, se determina diferenta procentuala dintre ele, diferenta care va constitui un coeficient de corectie ce se va aplica la toate preturile din proiectul de barem pentru a le aduce la nivelul de preturi practicate in perioada respectiva.

4) Ultima faza a activitatii de elaborare a baremului o constituie finisarea acestuia, operatiune care consta in rotunjirea preturilor. Pentru a se inlatura eventualele erori produse prin rotunjire se procedeaza la o verificare a preturilor atat pe verticala, urmarindu-se daca ratia se pastreaza, cat si pe orizontala, urmarindu-se daca diferentele de preturi dintre coloane se mentin in mod corespunzator.

Baremele de pret pot fi simple, complexe si combinate cu un normativ de calcul.

In calcul baremului simplu, diferentierea preturilor se face dupa un numar redus de criterii sau parametrii (1;2), pe cand in baremul complex preturile sunt diferentiate in functie de mai multi parametrii.

Baremul de preturi se prezinta sub forma unui tabel in care pretul cautat se afla la locul de intersectie al randului cu coloana reprezentand cei doi parametri alesi.

Tabelul 1.1 - Baremul de pret

D Corelarea pe baza coeficientilor de calcul

Coeficientii de calcul se utilizeaza in determinarea operativa a preturilor si se stabilesc in prealabil, in functie de anumiti parametri caracteristici.

Acesti coeficienti servesc atat la calcularea preturilor pe fiecare sortiment in parte, cat si la mentinerea nivelului de pret si a corelarii intre preturile diverselor sortimente, care fac parte din grupe sau subgrupe de produse la care se refera. Coeficientii exprima toate elementele de venit net si rabatul comercial cuprinse in preturi. Prin aplicarea coeficientilor la costul pe unitatea de produs se obtine direct pretul produsului respectiv. Coeficientul de calcul determina nivelul preturilor la o grupa sau la mai multe grupe de produse in raport cu costul noului produs, fata de produsul etalon.

Relatia de determinare a coeficientului de calcul este urmatoarea:

unde:

K= coeficientul de proportionalitate intre pret si cost;

P_e, C_e = pretul si respectiv costul produsului etalon;

P_n, C_n = pretul si respectiv costul produsului nou.

Acest coeficient de calcul se poate reda printr-un exemplu. Astfel, pentru 1000 u.m. costuri, pretul de comercializare este 1420 u.m.. Deci, pretul de comercializare la un anumit sortiment rezulta din inmultirea costului de productie cu coeficientul 1,42.

Metoda bazata pe mai multi coeficienti determina nivelul preturilor la o grupa sau mai multe grupe de produse, in raport cu elementele principale, care caracterizeaza utilitatea noilor sortimente. In acest caz, preturile noilor produse se determina prin insumarea preturilor rezultate pentru fiecare element (caracteristica) al produsului.

Elaborarea coeficientului de calcul porneste de la recunoasterea faptului ca pentru produsele ce fac parte dintr-o grupa omogena, venitul net si rabatul cuprinse in preturile individuale oscileaza in limite foarte stranse fata de cota medie. Drept urmare, cunoscand costul unui sortiment si coeficientul care exprima raportul dintre pret si cost pentru intreaga grupa de produse din care face parte, se poate determina pretul noului sortiment, aplicand la costul acestuia coeficientl stabilit.

O aplicatie a metodei o reprezinta fundamentarea tarifelor in functie de manopera:

,

unde:

T= tariful;

M= manopera;

K= coeficientul care se calculeaza cu relatia:

sau .

E. Corelarea prin compararea parametrilor tehnico-functionali

Aceasta metoda se foloseste in cazurile in care se compara preturile produselor a caror utilitate este determinata de anumiti factori tehnici comuni ambelor produse si la care raportul dintre factorii tehnici, dintre factorii care reflecta calitatea sau randamentul produselor ce se compara, trebuie sa stea la baza raportului dintre preturile produselor respective.

Intrucat diferentele calitative nu se pot obtine direct in marimi absolute, ci numai in marimi relative, determinarea acestor diferente se face pe baza unui coeficient de echivalenta reprezentand raportul dintre valorile de utilitate ale produselor comparate.

In cazul in care parametrii caracteristici sunt egali, in afara de unul singur, a carui marime directa masurabila este proportionala cu utilitatea produselor comparate, pretul produsului nou se determina fata de pretul produselor similare alese ca baza de corelare, in raport cu marimea factorului respectiv.

Exemple de factori de baza: "putere calorica intrinseca" in cazul carbunilor, "puterea exprimata in kW" la motoarele electrice.

Pretul produsului nou rezulta din ponderarea pretului produsului etalon cu indicatorul care exprima raportul dintre marimile parametrului la cele doua produse comparate.

Pretul noului produs se determina conform relatiei:

in care:

P_n= pretul produsului nou;

P_e= pretul produsului etalon;

K_c= coeficientul mediu de corelare determinat pe baza parametrilor utilitatii.

In fine, etapele de aplicare a metodei sunt:

descrierea produsului;

cuantificarea parametrilor noului produs; compararea cu produsul etalon, determinarea coeficientilor de corelare K_i:

stabilirea ponderii privind locul parametrilor in totalul utilitatii prin analiza valorii cu ajutorul matricelor de interactiune sau pe baza descrierii verbale;

calculul coeficientului mediu de corelare.

Exista mai multe variante de calculare a coeficientului de corelare, spre exemplu pentru un produs A:

cu un singur parametru:

cu mai multi parametrii:

in care:

i, j, ., m = parametrii produsului A;

gs_i, gs_j, , gs_m= ponderile parametrilor i, j, m, in totalul utilitatii;

A_n, A_e = produsul nou si produsul etalon.

Este necesar ca stabilirea ponderii parametrilor (gs) in totalul utilitatii sa se faca prin metode stiintifice si nu pe baza liberului arbitrar al producatorilor sau proiectantilor.

Daca produsul nou prezinta dotari suplimentare, deci elemente constructive cu totul noi fata de produsul etalon, acesta se va adauga la pretul corelat cu valoarea de intrebuintare comparabila, analizata critic;

Calculul pretului noului produs:

unde:

cds = cheltuieli corespunzatoare dotarilor suplimentare in raport cu produsul etalon;

ids = indicele dotarilor suplimentare in raport cu produsul etalon;

Determinarea costului maxim in raport cu utilitatea si a venitului net minim, cuprins in pretul noului produs, limita maxima a pretului corelat cu costurile:

Raportul reprezinta proportia venitului net in pretul noului produs.

In vederea stabilirii ponderii privind locul parametrilor tehnico-functionali, respectiv caracteristicilor in totalul utilitatilor, se folosesc matricele de interactiune, care permit o cercetare a conexiunilor dintre elemente, in cadrul unei probleme practice date. Ele permit, totodata, o cercetare sistematica a interactiunii dintre doua serii de fenomene, care iau nastere intr-o clasificare cu dubla intrare. Avand in vedere extinderea pe scara larga a acestei metode in analiza valorii si in studiul utilitate pret, vom exemplifica in cele ce urmeaza caracteristicile ei. Metoda matricelor de interactiune presupune trei faze distincte:

intocmirea listelor (seriilor);

analiza combinatorie;

evaluarea solutiilor.

In etapa intocmirii listelor se stabilesc elementele componente ale celor doua serii care pot fi ordonate dupa o anumita caracteristica. In cazul matricelor "patratice" liniile si coloanele contin aceiasi parametrii, (elemente, caracteristici), respectiv a, b, c, d, atat pe linie, cat si pe coloana, iar in cazul matricelor "dreptunghiulare" liniile, si coloanele contin serii diferite: a, b, c, d pe linie, respectiv x, y, z, w pe coloana.

Cea de-a doua etapa a analizei combinatorii cuprinde completarea matricei, determinarea absentei sau prezentei relatiilor dintre termeni, precum si sensul (+, -) sau importanta acestora.

In a treia etapa se fac aprecieri asupra rezultatelor obtinute prin asocierea dintre termenii matricei.

Pentru exemplificare consideram urmatoarea lista a parametrilor care dau utilitatea unui produs: a, b, c, d, ce se incadreaza intr-o matrice patratica. Elaborarea unei matrici patratice de interactiune permite compararea succesiva a fiecarui parametru cu fiecare din ceilalti in vederea stabilirii ierarhiei seriei de parametrii analizati.

Tabelul nr. 1.2

+ mai important (mai bun);

mai putin important (mai slab, mai rau).

Compararea parametrilor unii cu altii dupa enuntul "care este mai important" (poate fi inlocuit dupa caz cu mai bun, preferat etc.) duce la un numar de decizii pozitive; poate fi verificat dupa cunoscuta formula din teoria combinarilor:

in care:

D = numarul de decizii (+);

N = numarul termenilor seriei.

Ierarhia parametrilor poate fi stabilita si prin calcularea ponderilor acestora fata de totalul deciziilor, obtinandu-se un coeficient de ierarhizare, care asigura o mai mare exactitate procentuala pe baza formulei:

in care

c_i= coeficientul de ierarhizare a parametrilor, respectiv ponderea gs_i;

d_i= numarul de plusuri (decizii) obtinute de fiecare parametru;

D= numarul total de plusuri (decizii) ale utilitatii.

Astfel, coeficientul de ierarhizare pentru parametrul a=1/6=0,17; pentru b=3/6=0,5; pentru parametrul c=1/6=0,17; pentru parametru d=1/6=0,16. Acestia sunt coeficientii care vor influenta nivelul preturilor.

F. Corelarea prin metoda agregarii

Aceasta metoda are in vedere faptul ca unele produse noi sunt compuse din subansamble si repere care au preturi stabilite, iar formarea preturilor noilor produse se face, prin insumarea preturilor existente ale subansamblelor si reperelor componente.

Formula generala care sta la baza obtinerii preturilor prin metoda agregarii este:

unde:

Pn = pretul noului produs;

Pi = pretul subansamblelor sau pieselor "i";

Pj = pretul subansamblelor sau pieselor "j";

Cm = cheltuieli de montaj.

In raport de particularitatile functionale si constructive, formula de calcul prin agregare prezinta situatii specifice de la un produs la altul. Pretul produsului nou se mai poate determina prin adaugarea sau scaderea la/si din pretul produsului etalon a costurilor si a profitului, a unor elemente de venit net, a rabatului comercial aferent pieselor componente ale noului produs, pe care acesta le are in plus sau in minus fata de produsul etalon. Cotele elementelor structurale ale venitului net folosit pentru piesele componente vor fi cele corespunzatoare produsului etalon

O varianta a acestei metode conduce la determinarea pretului noului produs, prin scaderea din pretul produsului etalon a preturilor pieselor, care nu mai apar in componenta noului produs si adaugarea preturilor pieselor noi ale acestuia (daca piesele au preturi stabilite).

1.9 Alte metode de starbilire a preturilor

1. Metoda bazata pe postcalcul

La anumite mijloace de productie industriale stabilirea preturilor se face pe baza de postcalcul, dar numai pentru produsele unicat si comenzile ocazionale destinate investitiilor, reparatiilor capitale sau productiei in urmatoarele cazuri:

- cand, datorita tehnologiilor noi de productie nu se pot cunoaste cu anticipatie cheltuielile de productie;

- cand stabilirea pretului nu se poate face prin compararea noului produs cu alte produse;

- cand executarea unui produs este legata de conditii de aprovizionare incerte sau variabile.

Pretul postcalculat este conceput ca un pret de exceptie, deoarece el nu permite cunoasterea prelalbila a conditiilor de eficienta.

Pretul postcalculat se determina simplu prin insumarea tuturor elementelor ce compun costurile (materii prime, materiale, salarii directe, contributia la asigurarile sociale calculate asupra salariilor directe, cheltuilelile generale ale sectiei sI ale intreprinderii), la care se adauga elemente de venit net.

Metodologia de stabilire a preturilor noilor produse depinde de particularitatile productiei mijloacelor de productie, ale productiei agricole si ale productiei bunurilor de consum.

Metoda insumarii consumului de factori

Este aplicabila la produsele care sunt fabricate si comercializate de aceeasi intreprindere si poate fi utilizata cu rezultate bune. Ea se aseamana cu metoda compararii costurilor. Continutul metodei consta in agregarea consumului de factori, in functie de etapele pe care productia le parcurge de la iesirea din fabricatie si pana la intrarea in consum. Din acest punct de vedere metoda este contabila.

Algoritmul desfasurarii metodei insumarii consumului de factori ar putea avea urmatoarea forma:

Costul cu administratia cuprinde: salariile si contributia privind asigurarile sociale, cheltuielile comune sectiei si cheltuielile generale ale intreprinderii.

In practica, intr-o perioada indelungata de timp, prin observatii statistice s-a ajuns la o simplificare a lucrarilor de stabilire a preturilor prin metoda prezentata si anume de aplicare la costul total de cumparare a unui coeficient multiplicator (2,2-2,4) delimitandu-se nivelul pretului, respectiv,

Acesta poate fi aplicat numai de firma care produce si comercializeaza produsele.

3. Metoda bazata pe consumul de factori extremali

Aceasta are in vedere factori rari de productie. Astfel de resurse limiteaza expansiunea productiei, ca urmare a limitelor fizice pe care le aseaza in calea acestora.

Principiul raritatii este prima cerinta a organizarii activitatii economice. Totdeauna posibilitatile raman in urma necesitatilor care sunt mai numeroase. Acest principiu stimuleaza cresterea productiei. La aceasta restrictie se mai adauga una ce poate fi depasita si anume randamentul descrescator al factorilor care determina o crestere a costurilor pe masura ce productia sporeste.

Daca firma produce in conditii grele si foarte grele, atunci costurile sunt ridicate si, daca trebuie sa produca pentru a satisface o cerere efectiva, atunci devine o firma marginala. Aici exista deosebiri naturale de productivitate si costuri determinate de fertilitatea diferita a terenurilor, de calitatea zacamintelor. Cum nu sunt suficiente produsele obtinute in conditii favorabile, trebuie folosite si cele mai putin favorabile. Cheltuielile ocazionate de obtinerea productiei in conditiile cele mai putin favorabile formeaza costul marginal care este un cost extremal cel mai ridicat de obtinere a productiei. El da nivelul pretului de vanzare care la randul sau este un pret marginal ce acopera cheltuilelile cu ultima partida de marfa adusa pe piata. Acest pret, desi cel mai ridicat, in raport cu firmele care produc in conditii favorabile, este limita maxima de pret pentru produsele de acelasi fel.

Toti cei care produc cu costuri mai mici obtin un beneficiu suplimentar, care nu este un rezultat al efortului propriu, ci isi are originea in natura, respectiv renta funciara.

Daca pretul marginal acopera costul marginal, atunci in interpretarea data acestuia se au in vederea conditiile grele de productie ale intreprinderii dintr-o ramura economica. Ea produce cu astfel de costuri pentru ca nu dispune de factori favorabili sau i-a epuizat, iar pentru a-si spori productia va trebui sa o faca cu costuri suplimentare. Aceasta inseamna ca fata de productie, costul va avea o evolutie progresiva, deci va creste mai repede decat aceasta. Astfel, pretul nu poate fi dat de alt nivel al consumului de factori, decat cel implicat in sporul de productie cu o unitate. Deci, costul cresterii productiei da nivelul pretului.

In calculele de pret, firma poate folosi costul marginal numai in situatia cand obtine monopolul asupra productiei, deoarece numai atunci ea impune pretul si conditiile sale pietei.

Se poate in acest caz ca pretul predeterminat si, care e identic cu costul marginal, sa devina pentru firma criteriul in functie de care isi programeaza productia, acesteia ramanandu-i sarcina sa stabileasca cat poate sa produca pentru a vinde la pretul fixat si, care coincide cu costul marginal.

In exemplul de mai sus pretul de vanzare identic cu costul marginal este pret fixat de firma. Aceasta trebuie sa determine ce volum de vanzari se poate realiza la acest pret.

Fermierul poate sa vanda sub pretul de 16 u.m./kg, dar cantitati mai reduse; ele iI vor aduce un castig mai mic. In punctul P se ajunge la o situatie limita in care costul marginal este la nivelul pretului de vanzare. Dincolo de acest pret productia nu mai poate creste, deoarece firma ar pierde bani. Deci, orice punct situat deasupra curbei Cm care coincide cu oferta de produse inseamna pentru firma pierdere. Productia pe care el poate sa o vanda la pret fixat de 6500 u.m./kg. Poate sa vanda si la 12,2 u.m./kg, dar atunci productia oferita este de 6400 kg. Prin aceasta metoda se determina acel volum de productie pana la care firma nu incaseaza profit. Ea ofera cu precizie relatia productie-pret-profit.

Punctul in care curba costului total Ct se intersecteaza cu curba venitului total Vt este puctul critic. In acest punct, Ct sunt acoperite din Vt, respectiv Vt=Ct. Rentabilitatea este 0.

Deci, Vt Ct=0.