Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

Formele operatiunilor de leasing

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



Formele operatiunilor de leasing

I. Pe plan mondial, din punctul de vedere al tipologiei operatiunilor de leasing, cea mai utilizata clasificare imparte acest tip de operatiuni in doua mari categorii: operatiuni de leasing financiar si operatiuni de leasing operational.

Cu privire la leasingul financiar, literatura de specialitate a consemnat urmatoarele caracteristici principale:



a) Contractul se incheie pe asa-numita perioada de baza(prima inchiriere) care, de obicei, coincide cu durata normala de utilizare a bunului;

b) Utilizatorul la finele perioadei de leasing, adeseori, opteaza pentru prelungirea contractului chiria cuprinde esalonat intregul pret de vanzare al contractului inclusiv costurile auxiliare si o cota de profit;

c) Contractul de leasing financiar nu poate fi reziliat de nici una dintre parti;

d) La incheierea contractului se specifica cine este responsabil de plata reparatiilor, intretinerii, impozitelor, asigurarilor si a altor cheltuieli. De obicei, sarcina platii acestor cheltuieli revine locatarului, caz in care contractul se numeste net, iar daca sarcina revine locatorului, leasingul se mai numeste si full-service sau de mentenanta.

In ceea ce priveste leasingul operational, denumit si functional sau de exploatare, literatura de specialitate a constat urmatoarele caracteristici principale:

a) Durata contractului de leasing este mult mai mica decat durata de viata economica a bunului inchiriat;

b) Din pretul de vanzare al bunului se recupereaza prin chirii, in perioada de baza, numai o parte din valoarea acestiia si nu integral, ca si cazul leasingului financiar;

c) De regula, contractul de leasing operational se combina cu cel de service si intretinere cand costul acestor servicii se include in ratele de leasing sau pe langa contractul de leasing, se incheie si un contract separat de service;

d) O caracteristica a leasingului operational este ca, adesea, dupa expirarea perioadei de baza exista o clauza de anulare (reziliere) care da posibilitatea locatarului sa renunte la locatie si sa restituie echipamentul inaite de expirarea contractului.

II. Dupa modalitatile de finantare a operatiunilor de leasing exista: leasing cu finantare interna cand finantatorul utilizeaza surse proprii de finantare (leasing in forma clasica, leasing furnizor) si leasing cu finantare externa cand finantatorul utilizeaza resurse externe pentru finantarea leasingului (leasingul cu finantare bancara, leasing leverage, leasing cu credit furnizor).

III. In functie de pozitia furnizorului in contractul de leasing, distingem: leasing direct si leasing indirect.

Leasingul direct se realizeaza prin incheierea contractului intre producator si utilizatorul bunului ce face obiectul operatiunii, finantarea fiind asigurata de furnizor (producator). In acest caz, furnizorul este identic cu locatorul, acesta din urma putand fi producatorul, dar si comerciantul bunului respectiv.

Leasingul indirect presupune existenta societatilor specializate de leasing, care preiau creditarea, preiau creditarea, prestarea de servicii, contractarea, finantarea si controlul platii ratelor, asumandu-si si riscurile acestor operatiuni. Societatile de leasing pot fi:

- Societati de leasing generale - sunt societati care au ca obiect de activitate leasingul de echipamente industriale, al bunurilor de folosinta indelungata si al imobilelor, cu destinatie comerciala sau industriala, imobile cu destinatie de locuinta ori leasingul fondului de comert.

- Societatile de leasing de intermediere - desfasoara o activitate de mijlocire.

- Societatile de leasing integrate - sunt constituite de catre mari unitati producatoare care au infiintat societati de leasing proprii pentru a beneficia de avantajele financiare ce rezulta din aceste tranzactii.

IV. Dupa continutul ratelor de leasing,leasingul poate fi brut sau net.

Leasingul net se caracterizeaza prin aceea ca ratele de leasing se calculeaza numai pe baza pretului net de vanzare al obiectului contractului, fara sa includa costul intretinerii sau al reparatiilor.

Leasingul brut (full-service leasing) este caracterizat prin aceea ca ratele de leasing includ cheltuielile de intretinere, service, reparatii si asigurare.

V. In functie de durata de leasing, distingem: leasing pe termen scurt, leasing pe termen mediu si leasing pe termen lung.

Leasingul pe termen scurt consta in inchirierea bunurilor pe o durata de cateva ore, zile sau luni mai multor beneficiari.

Leasingul pe termen mediu presupune amortizarea bunului prin inchirierea consecutiva a acestora mai multor beneficiari pe termene scurte, de 2-3 ani.

Leasingul pe termen lung se practica frecvemt pe piata bunurilor imobiliare pentru cladiri complet utilate, durata fiind de circa 20-30 de ani.

VI. Dupa particularitatole tehnicii de realizare, se disting diferite forme de leasing: lease-back, leasing actionar, leasing operational, time-sharing, master leasing, leasing cu operator intercalat, operatiuni de hire-reting.

Lease-back-ul este o forma speciala a leasingului, continutul economic al acestei operatiuni, ca si in cazul leasingului obisnuit, fiind de creditare.

Caracteristicile pricipale ale operatiunii de lease-back sunt:

* utilizatorul dobandeste lichiditatile din vanzarea bunului;

* utilizatorul isi mentine dreptul de folosinta asupra bunului, in schimbul platii redeventelor.

Leasingul actionar reprezinta o tehnica financiara pusa la punct de Groupement Francais D' Entreprise si denumita "credit-bail d' action", care a fost inventata pentru a intampina cerintele tot mai mari ale intreprinderilor mici si mijlocii in ce priveste atargerea de fonduri. Modul de derulare este analog cu cel al lease-back-ului cu deosebirea ca beneficiarul nu vinde bunuri, ci actiuni ale societatii unui fond de investitii care le va ceda in locatie in schimbul unei chirii stipulate in contractul de locatie.

Master leasing sau leasing de containere se prezinta sub doua forme:

- term leasing, ceea ce reprezinta o inchiriere pe termen dat;

- trip leasing sau inchirierea cu voiajul si in care intra in calcul pozitia containerelor pe trasee si regimul exploatarii lor.

Leasingul experimental reprezinta o tehnica de realizare a unei operatiuni de leasing care se utilizeaza in scopul promovarii exportului de masini si utilaje si care consta in inchirierea acestora pe termen scurt.

Time-sharingul presupune sistemul de inchiriere in timpi partajati, simultan mai multor clienti care isi impart minutele sau orele de utilizare-functionare.

Leasingul cu operator intercalat apare in situatia in care beneficiarul nu are bonitatea solicitata de finantator pentru a putea beneficia de facilitatile contractului de leasing.

Operatiunile de hire-reting sunt considerate forme "intermediare" de leasing. Prin "hire" se intelege inchirierea pe termen scurt a unir mijloace de transport, utilaje si aparate, inclusiv asigurarea service-ului. "Rentingul" reprezinta o operatie de inchiriere de scurta durata, dar mai lunga totusi decat operatiunea "hire". Si in acest caz se asigura aproape fara exceptie garantia functionarii utilajelor, iar proprietarul isi asuma obligatia intretinerii si reparatiilor.

VII. In functie de natura obiectului tranzactiei exista: leasing mobiliar, leasing imobiliar si leasing de personal.

Leasingul mobiliar reprezinta acel contract de leasing ce presupune darea in locatie a unui mobil cum ar fi mijloacele de transport (automobile) dar si mijloace de productie (masini, utilaje, echipamente). De obicei, aceste bunuri sunt oferite persoanelor fizice si sunt finantate de societatile producatoare prin intermediul bancilor, asigurandu-se inclusiv service complet. Aceste bunuri sunt luate in folosinta pe o perioada intre 1 si 5 ani, dupa expirarea careia bunul respectiv poate fi cumparat la valoarea reziduala.

Leasingul imobiliar este acel contract de locatie ce presupune darea in locatie a unui bun omobil, cum ar fi cladiri, hale industriale si terenurile aferente lor.

Leasingul de personal - aceasta forma de leasing consta in inchirierea de personal specializat, de la agenti de vanzari pana la dierctori, pe perioade de la cateva zile pana la cateva luni.

VIII. Dupa directia leasingului, distingem: leasing intern si international (extern).

Leasingul intern intervine atunci cand partile implicate in contractul de leasing provin din aceeasi tara.

Leasingul international sau extern intervine atunci cand partile implicate in contractul de leasing provin din cel putin doua tari diferite.Poate fi: de import, de export si de tranzit.

a) Leasingul de import apare atunci cand locatarul si furnizorul sunt persoane juridice straine, ceilalti participanti fiind autohtoni.

b) Leasingul de export este leasingul in care furnizorul si locatorul, pe de-o parte, si beneficiarul, pe de alta parte, apartin unor tari diferite, operatia fiind asemanatoare cu cea de import, dar privita din perspectiva furnizorului.

c) Leasingul de tranzit se caracterizeaza prin faptul ca toti participantii la operatiunea de leasing (furnizorul, locatorul, beneficiarul) apartin unor tari diferite. Acest tip de leasing s-a dezvoltat in principal din dorinta participantilor de a beneficia de reduceri sau scutiri de impozite, de facilitati vamale sau de acorduri pe care una sau mai multe tari le practica.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1459
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved