Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

ORGANIZAREA SISTEMULUI BANCAR SI ROLUL SAU IN CADRUL ECONOMIEI

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



ORGANIZAREA SISTEMULUI BANCAR SI ROLUL  SAU IN CADRUL ECONOMIEI

Organizarea sistemului bancar in Romania

Sistemul bancar din perioada anterioara anului 1990 era format dintr-un numar redus de banci, toate fiind institutii de stat. In afara de Banca Nationala, mai functionau, asa cum ati vazut anterior, Banca Romana de Comert Exterior, Banca pentru Agricultura si Industria Alimentara, Banca de Investitii si Casa de Economii si Consemnatiuni, fiecare desfasurand o activitate deosebit de specializata, pe sectoare economice. Aceasta conduce la concluzia ca sistemul bancar din acea perioada se caracteriza printr-o sectorizare accentuata:



Banca Romana de Comert Exterior derula operatiuni bancare pentru comertul exterior;

Banca pentru Agricultura si Industria Alimentara deservea, din punct de vedere bancar, domeniul productiei si prelucrarii produselor agricole;

Banca de Investiti isi desfasura activitatea in stransa legatura cu finantarea si creditarea investitiilor;

Casa de Economii si Consemnatiuni opera in sfera atragerii economiilor populatiei si acorda anumite imprumuturi persoanelor particulare.

Banca Nationala desfasura o activitate specifica unei banci centrale, dar, in acelasi timp, derula si operatiuni specifice unei banci comerciale. Pe langa functia de unica banca de emisiune a tarii, asigura indeplinirea politicii statului in domeniu monetar si al creditului. Ea organiza si coordona circulatia baneasca din tara, coordona ansamblul activitatii de acordare a creditului pe termen scurt si de decontare in economie, acorda credite celorlalte banci specializate, organiza executia de casa a bugetului de stat. Banca Nationala dispunea de o puternica retea de unitati operative (sucursale, filiale). Prin aceste unitati, desfasura intreaga gama de operatiuni bancare pentru sectoarele economiei nationale, cu exceptia operatiunilor bancare care se adresau domeniilor de activitate ale celorlalte banci specializate existente in sistem.

Bancile specializate detineau fiecare monopolul activitatii bancare pentru un anumit sector economic, sectorul "clienti particulari" (persoane fizice) nefiind inclus in activitatea bancara. Singura institutie ce opera in acest domeniu era Casa de Economii si Consemnatiuni.

2 Rolul sistemului bancar in cadrul economiei

Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor spre desfasurarea unor activitati economice eficiente.

Intr-o economie de piata, sistemul bancar indeplineste functia de atragere si concentrare a economiilor societatii si de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv si impartial de alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii. In indeplinirea acestei prime functii, bancile, ca verigi de baza ale sistemului, urmaresc modul in care debitorii utilizeaza resursele imprumutate. Bancile asigura si faciliteaza efectuarea platilor, ofera servicii de gestionare a riscului si reprezinta principal canal de transmisie in implementarea politicii monetare. Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piata prin intermediul creditelor, a operatiunilor de scont si a altor operatiuni pe piata financiara, bancile indeplinesc rolul de intermediari intre detinatorii de capitaluri si utilizatorii acestora.

In exercitarea acestei diversitati de operatii, bancile actioneaza in numele lor, pe contul lor propriu, depunatorii si imprumutatorii neavand nici o legatura de drept intre ei. Ne referim la faptul ca bancile gestioneaza depozitele si mijloacele de plata din economie. Astfel, colectand depozitele, bancile au responsabilitatea gestionarii eficiente a acestora, cu maxim de randament, in beneficiul propriu si al depunatorilor.

In vederea realizarii obiectivelor finale, banca centrala urmareste stabilitatea valorii interne si externe a monedei nationale, necesara cresterii economice. Sistemul bancar, transformand resursele pe care mediul economic i le pune la dispozitie, se constituie subsistem al macrosistemului economico-social. Sistemul bancar se afla intr-o continua interactiune cu mediul economic, din care preia "intrari" sub diferite forme pe care le prelucreaza (transforma) in vederea obtinerii "iesirilor" (produse si servicii bancare, informatii financiar-bancare). Astfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis. Ceea ce este specific sistemelor deschise este faptul ca isi regleaza activitatea prin conexiune inversa (feedback)[1], deci sunt capabile de autoreglare.



Feedback sau conexiune inversa semnifica corelatia dintre iesiri si intrari.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1454
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved