Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

PIATA BURSIERA: Functii ale bursei

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




PIATA BURSIERA

1.1 Conceptul de bursa




Gradul de dezvoltare al societatii a atins niveluri de neimaginat in urma cu  doua-trei secole. Productia si consumul au crescut in propotie geometrica raportat la cresterea populatiei. Afacerile s-au dezvoltat la fel de repede si multitudinea de idei care asteptau sa fie puse in practica aveau tot mai mare nevoie de finantare. Din aceasta nevoie au inceput sa apara piete specializate pe care se tranzactioneaza capitalul chiar si in ziua de azi. Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor astfel de piete specializate unde se intalnesc si se autoregleaza cererea si oferta de active financiare, necesare pentru dezvoltarea productiei de bunuri si servicii in cadrul firmelor. Numele sub care aceste piete sunt cunoscute la nivel mondial este cel de bursa.

Bursele in general, dar mai ales bursele de valori, joaca in societatea contemporana, atat pe termen lung cat si pe termen scurt, un rol cu totul special. Influentele puternice pe care le produc asupra economiilor nationale sunt argumentul cel mai important pentru a afirma ca bursele au devenit unul din stalpii de cea mai mare importanta pe care se sprinjina economia contemporana.

In contextul economic actual exista doua tipuri de burse: bursele de marfuri, care de asemenea sunt cunoscute sub denumirea de burse comerciale, si bursele de valori pentru care, cel mai frecvent, se foloseste termenul simplu de bursa. Cu toate acestea, literatura de specialitate semnaleaza numeroase definitii care contin atat elemente comune cat si deosebiri. Sintetizand o parte a acestora putem spune ca “bursa este componenta principala a pietei financiare secundare, este o piata organizata, reglementata si publica, avand menirea de a fi simultan loc geografic si ansamblu de operatiuni pentru vanzarile si cumpararile – care au la baza tehnici specifice, realizate prin intermediari specializati – de valori mobiliare traditionale (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur, efecte de comert si valute) sau moderne (optiuni sau indici bursieri)”[1]. Acestei definitii i se poate totusi aduce o modificare, in ziua de azi bursa nefiind legata de un spatiu geografic anume datorita informatizarii activitatii bursiere pe fondul cerintelor de tehnologie superioara a informatiei, mereu crescande, pietele specializate ale economiilor moderne capatand preponderent aspectul de piete electronice. Serviciile de informare publice, fluxurile de capital, tranzactiile cu valori mobiliare, existenta insasi a bursei sunt dependente integral de utilizarea sistemelor informatice performante si a retelelor de comunicatii moderne. Mecanismul de functionare a bursei nu poate fi fi conceput fara un sistem informatic permanent, fara un sistem de gestiune a bazelor de date corespunzator. In acest sens, informatizarea burselor reprezinta o necesitate obiectiva, fara de care o bursa moderna nu mai poate exista.

Nu trebuie insa omisa nici importanta investitorilor, ei fiind practic cei care efectueaza investitiile. Insa circuitul activelor financiare presupune pe langa prezenta investitorilor – care reprezinta ofertantii de capital – exitenta utilizatorilor de fonduri care urmaresc sa isi realizeze satisfacerea nevoilor economice, cu alte cuvinte, profitul. Altfel spus, prin intermediul bursei se transfera o parte din resursele financiare existente intr-o economie, de la cei care le detin spre agentii economici care le folosesc pentru initierea unei activitati economice, intretinerea sau dezvoltarea unei afaceri existente.

Tranzactiile dintre cele doua categorii de participanti amintiti mai sus se efectueaza intr-un cardu organizat prin intermediul pietelor financiare. Acestea se impart dupa tipul de active tranzactionate si modalitatea prin care acestea sunt introduse in circuitul economic in trei mari ramuri: piata bancara, piata monetara si piata de capital. Daca primele doua se ocupa cu tranctionarea de active bancare nonnegociabile si active financiare pe termen scurt, piata de capital este specializata pe tranzactii cu active financiare pe termen mediu si lung, prin intermediul lor asigurandu-se transferurile de capitaluri disponibile catre utilizatorii ale caror nevoi depasesc posibilitatile interne de finantare.

La randul ei, in functie de momentul in care au loc tranzactiile, piata de capital se divide in doua segmente: piata primara si piata secundara. Distinctia dintre aceste doua piete este aceea ca piata primara are rolul de plasare a emisiunilor de titluri mobiliare, pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile atat pe termen mediu cat si pe termen lung, iar odata puse in circulatie aceste titluri fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara. Astfel, piata primara reprezinta cadrul in care sunt introduse in circuitul financiar valorile mobiliare, tranzactiile ulterioare fiind efectuate pe piata secundara.

Piata secundara este expresia aproape perfecta a reglarii libere intre cererea si oferta de valori mobiliare (figura 1), fiind un indicator, atat al nevoii de capital, dar si al starii economice, sociale si politice a unei tari. Datorita acestui punct de vedere, piata secundara de capital poate fi considerata o piata absoluta[2] unde legea cererii si a ofertei gaseste terenul propice de actiune. Ea asigura mobilitatea capitalurilor, a lichiditatilor pe termen mediu si lung, atragand deopotriva investitori profesionisti dar si investitori ocazionali, in speranta unui profit cat mai mare pe o perioada cat mai scurta de timp.

Pretul la care se tranzactioneaza titlurile mobiliare, ca expresie libera a cererii si ofertei, reprezinta in acelasi timp echilibrul intre doi factori opusi – maximizarea rentabilitatii unei actiuni insa nu oricum, prin minimizarea riscului care il presupune orice investitie. Armonizarea dorintei de castig cu cea de a diminua pe cat posibil riscul se poate stabili printr-o serie de metode statistice numite gestiunea portofoliului de titluri mobiliare. Figura 1 – Cererea si oferta pe piata de capital

Insa apare o noua intrebare referitor la ce sunt valorile mobiliare? Literatura de specialitate nu a ajuns pana astazi la un comun acord in privinta unei definitii universal valabile a lor. Poate si datorita faptului ca aceste termen este relativ nou iar formele de proprietate si caracteristicile lor difera de la o societate la alta a fost greu sa se ajunga la un consens. Si totusi, se poate spune ca un bun material care prezinta o valoare ce poate fi cuantificata in bani se incadreaza in una din doua categorii posibile: bunuri imobiliare – aici fiind incluse pamanturile, cladirile si alte bunuri pe care legea le include in aceasta categorie – si bunuri mobiliare care au ca trasatura principala asa cum de altfel le sugereaza si numele posibilitatea de a trece din posesia unui proprietar in posesia altuia. Insa nu toate bunurile mobiliare sunt incluse in categoria valorilor mobiliare. Acestea sunt in fapt o categorie a bunurilor mobiliare caracterizate prin dematerializarea lor avand o multime de alte denumiri precum titluri de valoare, titluri de creanta, hartii de valoare, etc. In legislatia romaneasca valorile mobiliare sunt mentionate ca fiind titluri de proprietate sau de creanta care confirma proprietarului dreptul sau patrimonial, de o anumita marime si asupra unei entitati bine stabilite precum si posibilitatea de a le transforma oricand in bani pe piata de capital . Termenul de valori mobiliare este insa uzitat cel mai des atunci cand se vorbeste despre actiuni si obligatiuni ale unei societati comerciale.

Actiunile sunt titlurile financiare ce reprezinta drepturile de proprietate ale detinatorului asupra unei cote parti din activul social al emitentului. Ele sunt parti indivizibile, de valoare egala si confera proprietarului anumite drepturi in calitate de actionar al societatii respective. Astfel, un actionar are dreptul de vot in adunarea generala a asociatilor, participa la luarea deciziilor, la impartirea profiturilor dar si a riscurilor. Pe langa acest tip de actiuni, care sunt actiuni ordinare, capitalul social mai poate fi format din actiuni care nu dau dreptul de vot posesorilor lor. Acestea sunt numite actiuni privilegiate. Prin intermediul actiunilor, actionarii pot sa voteze politica societatii, sa numeasca sau sa destituie membrii din conducerea acesteia si in cazul in care se obtine profit sunt indreptatiti sa primeasca o parte din acesta raportat la numarul de actiuni detinute sub forma de dividende. Insa valoarea dividendului nu este fixa, ea depinzand de veniturile pe care societatea le inregistreaza an de an. Prin urmare, in functie de profitul realizat, conducerea societatii recomanda actionarilor, conform legislatiei societatilor pe actiuni, procentele din profit care ar trebui alocat in scopul dezvoltarii societatii si ce procent ar trebui distribuit actionarilor sub forma de dividende. Bineinteles, aceste recomandari sunt supuse votului in A.G.A. (adunarea generala a actionarilor), actionarii fiind cei care decid in cele din urma ce cale urmeaza sa ia profitul societatii. Datorita faptului ca profitul, in mod normal, nu are cum sa fie acelasi in fiecare an face ca valoarea dividendelor sa fluctueze, ceea ce a determinat specialistii sa numeasca actiunile ca fiind valori mobiliare cu profit variabil.

De cealalta parte exista valorile mobiliare cu profit fix – obligatiunile. Acestea sunt titluri financiare reprezentate de dreptul de creanta al proprietarului asupra emitentului. Detinatorul unei obligatiuni a imprumutat emitentul cu o suma de bani, obligandu-l pe acesta la plata periodica a unei sume proportionale cu totalul imprumutului, cunoscuta de cele mai multe ori sub denumirea de dobanda. De obicei suma imprumutata este restituita integral dar exista si cazuri in care remuneratia ei se face prin intermediul mai multor transe constante sau variabile dar stabilite inca de la momentul emisiunii obligatiunilor. Emiterea si negocierea obligatiunilor pe piata primara si secundara de capital realizeaza legatura dintre activele financiare disponibile ale investitorilor si necesitatile de creditare ale entitatilor emitente publice sau private.

Luand in considerare modalitatea de organizare a pietei bursiere cat si titlurile tranzactionate prin intermediul ei trebuie precizat si necesitatea exitentei unor principii care sa caracterizeze sistemul. In acest sens, se poate spun ca exita cateva trasaturi care ghideaza operatiunile desfasurate pe pietele de capital: atomicitatea, omogenitatea, lichiditatea, adaptabilitatea si eficienta.

Prima caracteristica a unei piete bursiere trebuie sa fie atomicitatea. Aceasta presupune ca activele tranzactionate prin intermediul pietei sunt reprezentate de un numar mare de actiuni apartinand mai multor societati care pot fi cumparate la preturi diferite. Cu alte cuvinte, pe piata exista un numar mare de vanzori si de cumparatori care negociaza acelasi produs, fara ca vreunul dintre ei sa poata influenta mai mult decat ceilalti formarea pretului de piata. Drept urmare, un activ poate fi detinut, in proportii diferite, de un anumit numar de investitori, la fel cum un investitor isi poate imparti banii in mai multe tipuri de actiuni. Atomicitatea este principiul esential pentru formarea libera a pretului corect pe piata de capital prin intermediul actiunii libere a cererii si ofertei de active.



Un alt principiu important care asigura buna functionare a burselor este omogenitatea bunurilor sau valorilor care fac obiectul tranzactiilor. Aceasta presupune ca in cadrul operatiunilor de vanzare-cumparare sa se negocieze doar valorile fungibile (care pot fi preschimbate in alte valori similare sau in bani).

Lichiditatea este o alta caracteristica de baza a pietei de capital care intervine pe fondul existentei amoticitatii si a omogenitatii. Piata presupune exitenta titlurilor care constituie obiectul tranzactionat si de asemenea prezenta capitalului fara de care vanzarea-cumpararea de titluri mobiliare nu ar putea avea loc. Cu cat au loc mai multe tranzactii cu atat se considera ca piata este mai lichida. Cu alte cuvinte, activele pot fi transformate in bani sau in alte active cu un cost relativ scazut prin intermediul unor operatiuni de schimb. Acest avantaj se materializeaza prin posibilitatea oricarui investitor de a-si stabili la un moment dat portofoliul dupa bunul plac.

Tinzand spre titlul de piata ideala, unde cererea si oferta libere sunt factorii care stabilesc pretul, deducem o noua trasatura a pietei bursiere – adaptabilitatea. Conform acestei caracteristici, piata „trebuie sa se poata misca – in mod corect, respectand legile si reglementarile specifice – modelandu-se in functie de cele mai mici modificari ale factorilor economici sau extraeconomici”[4]. Este imposibil de conceput functionarea unei burse moderne in lipsa capacitatii ei de a se adapta mereu schimbarilor care apar zi di zi in mediul economic si nu numai. Din acest punct de vedere, reglementarile care vizeaza activitatea bursiera trebuie sa fie intocmite in asa fel incat sa incurajeze desfasurarea cat mai multor tranzactii prin intermediul pietelor reglementate. Trebuie avut insa mare grija la constrangerile prevazute in regulamentele de functionare, acestea nu trebuie sa fie prea restrictive, pentru a preintampina migrarea operatiunilor specifice bursei spre o piata speculativa, mult mai instabila si generatoare de pierderi uriase.

Cu toate acestea, sistemul de functionare al bursei a fost gandit de o asemenea maniera incat, pe langa regulile care par destul de stricte, sa genereze profituri atat societatilor cotate cat si investitorilor. Aceasta trasatura care caracterizeaza in general intreg mecanismul bursier se numeste eficienta. Aceasta poate fi privita din mai multe puncte de vedere, si anume: imediat dupa efectuarea operatiunilor de vanzare/cumparare se poate considera eficient sistemul de tranzactionare – rapid, cu costuri scazute, transparent; de asemenea pe termen lung eficienta este calculata raportand sumele investite initial la valoarea actualizata a activelor. Eficienta mai poate fi privita si din perspectiva proprie a burselor, ele masurand-o in functie de valoare comisioanelor incasate raportate la cheltuielile aferente operatiunilor desfasurate. Observam astfel ca bursele moderne functioneaza dupa acest principiu al eficientei – care pana la urma are un caracter dual, ea trebuind fii privita atat din perspectiva utilizatorilor serviciilor intermediate de catre bursa cat si de catre institutia bursei, ambele parti urmarind obtinerea de castiguri.

1.2 Functii ale bursei

Functionarea efectiva a pietei secundare se realizeaza in principal prin intermediul burselor de valori. Acestea sunt institutii importante ale pietei de capital, exclusiv specifice economiilor de piata, care concentreaza cererea si oferta de titluri mobiliare ce urmeaza a fi negociate deschis, liber si permanent, pe baza unor regulamente cunoscute. Pretul la care se negociaza un titlu de valoare reflecta fidel starea economico-financiara a societatii emitente. Datorita interdependentelor dintr-o economie nationala, modificarea cursului unui anumit titlu de valoare poate atrage dupa sine modificari in lant, cu repercusiuni si asupra celorlalte titluri. De asemenea, factorii psihologici si emotionali au avut intotdeauna un rol important in determinarea pretului.

Cu toate acestea problema principala a burselor este credibilitatea. Operand cu valori simbolice, care au nevoie de o legatura reala puternica cu afacerile pe care le reprezinta, atunci cand bursa se bucura de incredere titlurile se comercializeaza si deci sustin piata si economia, insa atunci cand increderea este alterata, se creeaza un sentiment de incertitudine care are drept urmari fie stagnarea pietei sau chiar „prabusirea” ei. Titlurile isi pierd valoarea iar economia poate intra intr-o perioada de criza. Pentru ca bursa sa produca cat mai multe efecte pozitive economice atat pentru investitori cat si societatile cotate ea trebuie sa functioneze ca o piata libera, organizata si reprezentativa, ea trebuind astfel sa raspunda la diferite tipuri de trebuinte incadrate pe trei nivele: macroeconomic (ale economiei nationale), microeconomic (ale societatilor comerciale) si nu in ultimul rand la nivel individual. Satisfacerea acestor trebuinte reprezinta practic rolul pe care bursele de valori le indeplinesc prin urmatoarele functii:

Functii macroeconomice – bursa asigura un circuit mai scurt si mai eficient intre economiile pe termen lung (ale persoanelor particulare) si nevoile de finantare ale intreprinderilor si ale statului. Aceasta functie a facut ca bursa sa fie un concurent al sistemului bancar fiind un mijloc alternativ pentru creditul bancar si finantarea economiei. Cu toate acestea, nu putine sunt cazurile in care sunt folosite atat imprumuturile bancare cat si atragerea de fonduri prin intermediul burselor de valori. De asemenea este un instrument prin care se asigura lichiditati pentru economie, bursa fiind deschisa in toate zilele lucratoare, detinatorii de valori mobiliare putand realiza intr-un mod usor si cu costuri scazute transformarea acestora in bani. Nu in ultimul rand, informatiile oferite de bursa, prin cursul actiunilor tranzactionate, reprezinta baza practica de evaluare a valorii de piata a capitalului societatilor listate la bursa de valori.

Functii microeconomice – se poate aminti cresterea sau scaderea notorietatii societatilor cotate, fapt care influenteaza decizia intreprinzatorilor de a cumpara sau vinde anumite valori mobiliare. Tot bursa, incita la o mai buna administrare a intreprinderilor, in scopul unei sporiri a valorii activelor, care sa determine o crestere a profiturilor actionarilor.

Functii in plan individual – faciliteaza obtinerea lichiditatii patrimoniului actionarilor si asigura totodata o evaluare cat mai exacta a averii personale. Actionarii pot in orice moment (in care bursa este deschisa) sa-si vanda, integral sau partial, titlurile pe care le detin in schimbul unui pret de piata acceptabil, fixat de catre cererea si oferta de astfel de titluri pe bursa. Aceasta mare mobilitate permite actionarilor minoritari sa-si lichideze titlurile fara a periclita continuitatea activitatii firmei respective. Este greu de crezut de asemenea ca cineva accepta sa furnizeze o parte a capitalului unei societati daca nu are siguranta ca va putea lichida imediat sau intr-un termen scurt, integral sau partial in conditii de pret avantajoase, titlurile pe care le achizitioneaza in acest fel. Posesorii de titluri trebuie deci sa poata cunoaste, la orice moment, cum sunt cotate in mod oficial valorile in care si-au investit economiile.

Dupa cum se poate vedea analizand functiile de mai sus, cresterea si dezvoltarea economica a unei tari sunt strans legate de posibilitatile de finantare de care dispune societatea respectiva. Aceste mijloace financiare pot fi asigurate atat prin intermediul sistemului bancar, iar in conditiile actuale, cu atat mai mult prin bursa care este elementul cheie pentru atragerea capitalurilor disponibile. Se apreciaza chiar ca bursa din zilele noastre ca urmare a scaderii costurilor operatiunilor cat si ca urmare a faptului ca efectueaza ordinele de tranzactii si furnizeaza informatii in timp real, a ajuns sa depaseasca sistemul bancar din punct de vedere al capacitatii de a asigura aport de capital[5].

Institutia bursei este strans legata de economia de piata. Insa existenta economiei de piata nu este decat o conditie necesara pentru dezvoltarea institutiei bursiere. Alaturi de aceasta mai sunt necesare o infrastructura bancara dezvoltata, o puternica economie nationala si un sistem de comunicatii modern. O bursa dinamica are nevoie de asemenea de o moneda convertibila si suficient de credibila pentru a atrage capitalurile straine.

Daca pe termen lung, bursa evolueaza in corelatie cu cresterea si dezvoltarea economica din tara respectiva, fluctuatiile sale pe termen scurt pot parea cu totul nelegate de conjuctura economica. Modalitatea de percepere a oscilatiilor de pret este un element cat se poate de subiectiv. Analiza evolutiilor titlurilor cotate la bursele de valori poate imbraca o varietate de forme, unele accesibile publicului larg si usor de aplicat dar cu rezultate greu de anticipat, iar altele presupun analiza detaliata a societatilor emitente de valori mobiliare care poate fi de folos mai ales in anticiparea momentelor de crestere sau scadere a titlurilor urmarite. Cu toate acestea trebuie avut in vedere faptul ca nici o metoda nu garanteaza succesul, deoarece piata este intr-o dinamica continua si tine cont in stabilirea pretului activelor tranzactionate de toate schimbarile, chiar si cele de scurta durata,  aparute in mediul economic.

Aceasta realitate face ca bursa sa fie considerata, pentru anticipatiile pe termen scurt, un barometru de proasta calitate. Este insa adevarat ca pe termen lung exista o legatura stransa intre cresterea produsului national brut si cresterile de bursa asa cum exista o legatura intre cursul actiunilor si dezvoltarea societatilor, a firmelor emitente.



Istoricul si tendintele pietei bursiere romanesti

Daca pana acum am vorbit despre ce inseamna o bursa de valori, ce anume o caracterizeaza si dupa ce principii functioneaza, ar trebui expuse si motivele care au stat la baza formarii pietei romanesti de capital, precum si tendintele si perspectivele actuale.

Pionieratul bursei in tara noastra este situat la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand au fost infiintate primele piete bursiere avand ca suport juridic „Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri” din 1 iunie 1881. In baza acestei legi puteau fi infiintate pe teritoriul Romaniei burse de valori cat si de marfuri in acele orase in care existau Camere de Comert si Industrie prin Decret Regal. Prima bursa organizata a fost deschisa in Bucuresti la 1 decembrie 1882 insa tranzactiile si operatiunile desfasurate prin intermediul ei sunt de mica amploare. Restructurari in ce priveste organizarea bursei au fost operate apoi de-a lungul anilor in 1904, 1918 si in 1929 toate avand menirea de a atrage mai multi participanti la operatiunile facilitate de aceasta institutie. Insa conjunctura politica a vremii, numeroasele razboaie si crahul bursier din 1929 au facut ca acestei piete sa nu ii fie acordata o importanta prea mare si datorita credibilitatii precare. Dupa cel de-al doilea razboi mondial operatiunile bursiere si functionarea bursei au fost sistate datorita procesului de nationalizare.

Odata cu schimbarea regimului de guvernare de la finele anului 1989, economia planificata romaneasca a intrat intr-un lung proces de tranzitie catre modelul consacrat al acestei perioade, si anume spre economia de piata. Initiativa privata a luat locul marilor intreprinderi de stat, au aparut firme si companii mai mari si mai mici care insa erau in cautare permanenta de surse de finantare. Din acest punct de vedere, formarea pietei de capital din Romania si redeschiderea bursei de valori a reprezentat o componenta esentiala a procesului de revitalizare a economiei romanesti si de creare a unor mecanisme si institutii specifice economiei de piata care sa creeze legatura intre detinatorii si solicitantii de capital prin intermediul societatilor de servicii de investitii financiare.

Cu toate ca legea 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale aducea referiri la crearea unui sistem institutional al pietei de capital, ea a fost pusa in aplicare mult mai tarziu decat era prevazut. Astfel, de-abia legea 52/1994 privind valorile mobilare si bursele de valori instituie cadrul juridic general al pietei si numeste Comisia Nationala a Valorile Mobiliare ca autoritate a pietei.

Crearea efectiva a pietei de capital a demarat de-abia in anul 1995 pornind practic de la zero – fara personal instruit, fara specialisti autohtoni si in conditii politico-economice neprielnice, din care se pot aminti: recesiunea economica ce a afectat ritmul si valoare investitiilor, ratele ridicate ale inflatiei care coroborate cu ratele ridicate ale dobanzilor practicate de sectorul bancar si emisiunea titlurilor de stat au atras atentia populatie beneficiind si de un grad mai ridicat de incredere si un risc mai scazut. De asemenea profitabilitatea scazuta a mediului economic a facut imposibila cresterea spectaculoasa a valorii titlurilor societatilor tranzactionate la bursa, fapt care a descurajat si mai mult potentialii investitori.

Asa cum am amintit, legea 52/1994 prevede ca autoritatea de reglementare in ceea ce priveste piata titlurilor de valoare este Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Comisia este compusa din 7 membrii care sunt atat numiti cat si revocati de catre Parlament in sesiunea comuna a celor doua camere. Comisia va avea 1 presedinte, 2 vicepresedinti si 4 comisari . Fiecare membru va avea un mandat de 5 ani si va putea fi reinvestit in functie o singura data. Dintre atributiile prevazute in statutul C.N.V.M. putem desprinde urmatoarele functii principale:

reglementarea pietei si a intermediarilor – reglementeaza si autorizeaza societatile de servicii de investitii financiare si agentii de servicii de investitii financiare; reglementeaza si autorizeaza registrele independente ale actionarilor, societatile de compensare, decontare si depozitare de valori mobiliare; atesteaza cenzorii externi independenti; reglementeaza si autorizeaza organismele de plasament colecitv, etc.

reglementarea unor operatiuni financiare ale societatilor comerciale cum ar fi atragerile de noi fonduri prin majorarea capitalului social sau prin emiterea de noi actiuni care pot fi introduse pe piata prin oferta publica primara de vanzare. De asemenea C.N.V.M.[7], vegheaza la desfasurarea in conditii legale a ofertelor publice secundare de vanzare sau a ofertelor publice de cumparare care pot duce la schimbarea structurii actionariatului unei societati.

supravegherea pietei valorilor mobiliare – in acest sens comisia desfasoara activitati de supervizare a societatilor emitente de valori mobiliare, a societatilor de servicii de investitii financiare, a bunei desfasurari a ofertelor publice si a plasamentelor private, a tranzactiilor efectuate pe pietele reglementate, etc.

C.N.V.M. dispune de un departament de control si ancheta care are scopul de a efectua controale si anchete in cadrul societatilor de servicii de investitii financiare, a fondurilor deschise de investitii, a societatilor de investitii financiare si a societatilor emitente. De asemenea acest departament poate urmari desfasurarea sedintelor de tranzactionare care au loc la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si RASDAQ, in timp real, precum si modul in care se realizeaza plata si decontarea acestora in cadrul SNCDD[8].

evidenta valorilor mobiliare – ca autoritate de reglementare a pietei titlurilor de valoare, C.N.V.M. dispune de un sistem de evidenta computerizata a valorilor mobiliare care sa permita crearea unei baze de date care sa contina informatii privind emitentii de valori mobiliare.

nu in ultimul rand, comisia dispune de un secretariat general care este responsabil de relatiile publice. Acesta intocmeste materiale informative, redacteaza raportul anual de activitate al comisiei, pregateste si organizeaza sedintele de activitate si finalizeaza si transmite spre publicarea in Monitorul Oficial regulamentele si instructiunile emise de C.N.V.M.[9]

Cu toate ca este o institutie bugetara, Comisia se finanteaza integral din venituri extrabugetare provenite din comisioane aplicate tranzactiilor desfasurate pe pietele reglementate, a ofertelor publice de cumparare si de vanzare, etc.

Dupa 5 decenii in care activitatea i-a fost suspendata, la 21 aprilie 1995, printr-un decret emis de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare,  Bursa de Valori Bucuresti a fost reinfiintata ca institutie publica si care isi desfasoara activitatea prin autofinantare. Conducerea Bursei de Valori Bucuresti revine Comitetului Bursei format din 9 reprezentanti alesi de catre Asociatia Bursei de Valori care a fost constituita la 27 aprilie 1995 avand 24 de societati de valori mobiliare (in prezent societati de servicii de investitii financiare) fondatoare.

Constituirea si dezvoltarea pietei de capital romanesti este insa indisolubil legata de procesul de privatizare al intreprinderilor romanesti de stat din diferite domenii: industrie, agricultura, comert, transporturi, alimentatie publica, etc. Prin intermediul Programului de Privatizare in Masa (PPM) s-a realizat privatizarea a peste 5,000 de societati comerciale cu capital de stat, prin distrubuirea unei parti a capitalului acestora, in mod gratuit, catre populatie prin intermediul certificatelor de actionar. Acest proces a continuat prin vanzarea capitalului social ramas in proprietatea statului, gestionat de catre Agentia de Valorificare a Activelor Statului (AVAS). Cotarea societatilor cu capital integral privat s-a realizat insa intr-un ritm mult mai lent, fapt care a tinut multe societati in afara circuitului bursier.

Prima zi activa a noii burse a fost 20 noiembrie 1995, in care s-au facut tranzactii cu actiunile primelor 6 societati cotate la BVB. Sfarsitul anului a consemnat prezenta a 9 societati listate la cota bursei, un numar mic de actiuni care nu ofereau prea multe alternative potentialilor investitori. Primele societati cotate la bursa erau cu capital majoritar de stat, printre ele incepand totusi sa isi faca simtita prezenta odata cu trecerea timpului si primele societati private. Conditiile mereu schimbatoare din mediul economic si politic intern au facut ca numarul societatilor sa fluctueze de la an la an – varful fiind inregistrat in anul 1999 cand au fost tranzactionate in cadrul sedintelor Bursei de Valori Bucuresti actiuni a 138 de societati, numarul lor ajungand in prezent la 65.



Cotarea sau admiterea unei societati la Bursa de Valori reprezinta recunoasterea eficientei activitatii desfasurate. Criteriile de admitere au devenit tot mai restrictive insa, privite din perspectiva investitorilor, au determinat cresterea increderii acestora in piata de capital si diminuarea riscului investitiei. Astfel, rezultatele per ansamblu ale bursei pana in anul 2000 au fost negative – instabilitatea societatilor admise la cota, colaborat cu nivelul ridicat al inflatiei a facut ca pana si castigurile din diferentele de pret si acordarea de dividende a unor socitati sa fie anulate si rezultatele finale sa fie real negative. In anul 2000 bursa se opreste in sfarsit din evolutia negativa neintrerupta de la deschiderea din 1995, cea mai mare parte a actiunilor tranzactionate incheind anul cu un randament pozitiv mediu de 23%. Urmatorii ani sunt o perioada de crestere masiva a pietei de capital romanesti, castigurile determinand tot mai multi oameni sa se reorienteze dinspre sectorul bancar – cu care erau obisnuiti datorita dobanzilor mari practicate de banci la depozite – inspre bursa. Rata inflatiei din 2001 de „doar” 30% (valoarea este totusi comparativ mai mica fata de nivelele atinse cu 3-4 ani in urma cand a ajuns pana la 150%), si tendinta de redresare a economiei romanesti pe ansamblu a determinat un castig mediu ajustat cu rata inflatiei de 30%. Cresterea nu s-a oprit insa aici, anul 2002 consemnand un profit mediu de 81% in conditiile in care indicele BET al celor mai active 10 societati cotate in cadrul Bursei de Valori Bucuresti a crescut cu 119%. Cu toate acestea putem observa si un aspect negativ, faptul ca valoarea tranzactiilor este destul de mica comparativ cu volumele tranzactionate in bursele altor tari central si est europene, pe parcursul anului 2002 fiind efectuate tranzactii in valoare de 222 milioane de euro. Dupa 3 ani de crestere spectaculoasa, anul 2003 consemneaza o prima stagnare a evolutiei societatilor tranzactionate, castigurile medii pe ansamblul celor 63 de societati ale caror actiuni au facut obiectul schimburile schimburilor in 2003 a fost de 22%.

Un nou trend de crestere accentuata poate fi constatat in anul 2004, an care marcheaza si cel mai mare randament al actiunilor tranzactionate in valoare de 106%, cu alte cuvinte, castigul mediu oferit de actiuni listate la bursa a dus la dublarea banilor investiti. Aceasta crestere spectaculoasa este cu atat mai imbucuratoare cu cat volumului tranzactiilor s-a dublat fata de 2003 ajungand la suma de 598 milioane de euro. Apar de asemenea cateva companii cu capital privat care atrag de la bun inceput atentia investitorilor – Rompetrol Rafinare Constanta si Banca Carpatica.

Anul 2005 este din nou un an bun in ceea ce privesc investitiile facute la bursa. Indicele BET creste pentru al 5-lea consecutiv, randamentul mediu al tuturor actiunilor listate aduce din nou profituri de peste 60 de procente. De asemenea se observa preferinta tot mai mare pentru investitiile pe piata de capital dupa valoarea tranzactiilor efectuate in acest an care se ridica la suma de 2,15 miliarde de euro, in crestere de aproape 4 ori fata de valoarea tranzactionata in anul anterior. Si totusi pot fi punctate si cateva aspecte negative ale acestui an cum ar fi modificarile frecvente aduse codului fiscal si lansarea de stiri din oamenilor politici care au destabilizat in cateva randuri piata. De asemenea desi cresterea pe ansamblu este din nou semnificativa, „motorul” ei au fost doar cateva companii (SIF-urile, alaturi de companiile din sectorul bancar) care au dus indicii bursieri in sus, nu toate companiile consemnand cresteri asemanatoare.

Debutul anului 2006 a consemnat o noua crestere spectaculoasa a indicelui BET care in primele 2 luni s-a apreciat cu mai bine de 20 de procente. Marile companii din sectorul bancar, al industriei de medicamente sau petroliere prefigureaza venituri superioare pe anul 2006 comparativ cu 2005 si profituri care par sa atraga tot mai multi bani in piata romaneasca de capital. Ramane insa de vazut daca aceste estimari se vor materializa si daca planurile si strategiile gandite la inceputul anului vor putea fi duse la bun sfarsit. Pana atunci, investitorii prezenti in piata dar mai ales cei care sunt atrasi de mirajul marilor castiguri trebuie sa faca propriile calcule pentru ca investitia la bursa este o activitate complexa care necesita putin efort pentru a aduce rezultate pozitive. Desi nu este greu sa devii investitor, pentru acest lucru trebuind doar deschis un cont de investitii la o societate de servicii de investitii financiare si lansarea ordinelor de cumparare si vanzare, este nevoie si de pricepere, cunostinte teoretice, antrenament care duce la acumularea de experienta care impreuna cu norocul si nervii de otel pot reprezenta cheia succesului investitiilor.

Cu toate ca cifrele reprezentand randamentele ultimilor ani sunt extrem de atragatoare si ca investitiile par a fi un proces la indemana oricui, castigurile realizate la bursa nu se fac fara o analiza prealabila. Aceasta poate lua insa mai multe forme, unele complexe accesibile mai mult cunoscatorilor si care au anumite cunostinte in acest domeniu, dar si metode de analiza mai usoare de invatat si de aplicat care se adreseaza tuturor categoriilor de investitori. Cu cat timpul de instrument financiar tranzactionat este mai complex cu atat este insa nevoie de mai multe cunostinte.

Si totusi exista o multitudine de variante si metode de analiza care insa nu pot fii toate luate in considerare sau invatate in momentul in care se ia decizia de a investi. Fiecare investitor trebuie sa aleaga acele metode care i se par mai apropiate de valorile sale pentru ca in primul rand pentru a investi este nevoie de incredere. In orice caz, trebuie inteles faptul ca investitia la bursa nu este un joc asa cum adesea se mentioneaza in presa sau chiar si de catre cunoscatori. Asta deoarece pretul si evolutia actiunilor societatilor listate la bursa nu sunt aleatoare ci se bazeaza pe mecanisme bine puse la punct, pe strategii si tactici aplicate de catre companiile emitente. In functie de aceste aspecte, putem decide in ce companii vrem sa ne investim economiile, pe ce durata si ce profituri urmarim, iar analiza este cea care ne ajuta sa ne alegem momentele in care decidem sa cumparam o anumita actiune a unei societati sau sa ne marcam profitul. Literatura de specialitate a facut distinctia intre doua tipuri de analiza: tehnica si fundamentala. Daca analiza fundamentala se bazeaza in principal pe raportarile financiare si pe anumiti indici care pot fi calculati pe baza rapoartelor financiare, analiza tehnica studiaza mai mult tendintele evolutiei viitoare a pretului raportat la tendintele trecute. Analiza tehnica se bazeaza in special pe studiul graficelor preturilor si a volumelor de actiuni precum si a indicilor calculati in baza acestora, precum si indicatori legati de rentabilitate si risc.



Gh, Ciobanu, Bursele de valori si tranzactiile la bursa, Ed. Economica, Bucuresti, 1997, pg. 13-20

Bogdan Ghilic-Micu, Bursa de valori, Ed. Economica, Bucuresti, 1997, pg. 11

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 28/2002, art. 1, pct 40

Gh, Ciobanu, Bursele de valori si tranzactiile la bursa, Ed. Economica, Bucuresti, 1997, pg. 64

Varujan Vosganian, Reforma pietelor financiare din Romania, Ed. Polirom, 1999, pg. 28

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 25 din 13 martie 2002 privind aprobarea Statutului CNVM

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare

Serviciul National de Compensare, Decontare si Dezvoltare pentru Valorile Mobiliare

Varujan Vosganian, Reforma pietelor financiare din Romania, Ed. Polirom, 1999, pg. 40-41






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1318
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site