Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

NOTIUNI DE BAZA PRIVIND FINANTELE. RELATIILE FINANCIARE

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



NOTIUNI DE BAZA PRIVIND FINANTELE. RELATIILE FINANCIARE

Cand se vorbeste de finante, se au in vedere doua acceptiuni: una tehnica, si una care considera finantele ca o stiinta.



Din punct de vedere tehnic, finantele pot fi definite ca totalitatea fluxurilor banesti dintr-o economie care au ca scop formarea veniturilor (incasarea lor) si realizarea (acoperirea) cheltuielilor la nivele diferite (individ, organizatie, stat).

Finantele sunt considerate si o stiinta, respectiv stiinta gestionarii patrimoniilor individuale, patrimoniilor organizatiilor (firme, institutii etc.) sau a banului public. Prin ban public intelegem ansamblul cheltuielilor si resurselor (veniturilor) statului sau ale unei colectivitati locale.

Finantele - un sistem de relatii financiare

Relatiile financiare sunt relatii banesti care apar in procesul repartitiei produsului intern brut, reprezentand transferuri monetare, in dublu sens, in legatura cu formarea si repartizarea fondurilor banesti necesare pentru satisfacerea nevoilor societatii sau agentilor economici.

Notiunea de finante, in sens larg, include urmatoarele relatii financiare:

  1. relatiile ce exprima un transfer de resurse banesti fara echivalent si cu titlu nerambursabil, considerate relatii financiare clasice, ce isi gasesc reflectarea in bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale, bugetele fondurilor speciale etc. Acestea se reflecta in cadrul finantelor publice;
  2. relatiile ce exprima un imprumut de resurse banesti pe o perioada determinata, pentru care se percepe dobanda, numite relatii de credit;
  3. relatiile care exprima un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse banesti in schimbul unei contraprestatii, care depinde de producerea unui eveniment aleatoriu, numite relatii de asigurari - reasigurari;
  4. relatiile care apar in procesul formarii si repartizarii fondurilor banesti la dispozitia intreprinderilor, in vederea desfasurarii activitatii acestora, numite finantele intreprinderilor.

Componentele relatiilor financiare


Astfel, se poate afirma faptul ca notiunea de finante mai poate fi folosita in dublu sens:

  1. finante in sens restrans (relatiile clasice)
  2. finante in sens larg, care cuprind si relatiile de credit, relatiile de asigurari - reasigurari si finantele intreprinderilor.

1. Finantele publice

Finantele publice exprima relatii sociale de natura economica care se nasc in procesul de constituire si utilizare a resurselor publice intre stat, pe de o parte, si membrii sai, pe de alta parte, in vederea satisfacerii nevoilor de interes general a societatii. Componenta publica a finantelor are in vedere:

a.           procurarea resurselor necesare statului si utilizarea lor conform nevoilor acestuia, in calitatea sa de autoritate publica;

b.          folosirea procesului de procurare si utilizare a resurselor ca un mijloc (parghie) de influentare a desfasurarii ansamblului activitatilor economico-sociale( statul cauta sa atenueze efectele negative ale unor crize ciclice si sa influenteze pozitiv procesele economice si sociale din societate).

Finantele publice sunt definite in legatura cu existenta statului si a institutiilor sale centrale si locale, adica in legatura cu existenta si functionarea institutiilor de drept public. Finantele publice comporta fluxuri banesti organizate in scopul procurarii resurselor statului si institutiilor publice si, ulterior, al satisfacerii unor nevoi generale ale societatii, cum ar fi finantarea invatamantului gratuit, a asistentei medicale, asigurarilor sociale, a institutiilor guvernamentale, de procuratura si judecatoresti, precum si a institutiilor de ordine publica si de aparare nationala.

2. Finantele private

Componenta privata a finantelor are in vedere constituirea si gestiunea resurselor necesare agentilor economici pentru realizarea obiectului lor de activitate, in conditii normale de profitabilitate. Obiectul finantelor private include:

constituirea capitalului social la nivelul agentilor economici;

repartizarea profiturilor pentru nevoi de crestere economica sau pentru remunerarea actionarilor;

modalitati de plasare a eventualelor disponibilitati;

obtinerea de mijloace financiare necesare pentru derularea curenta a activitatii de exploatare;

mobilizarea operativa a creantelor;

lichidarea obligatiilor fata de terti etc.

Finantele private se desfasoara in spiritul deciziilor luate in cadrul adunarilor generale ale actionarilor, al consiliilor de administratie si al contractelor economice sau financiare incheiate cu tertii. Totalitatea finantelor private si modul lor de organizare sunt astfel concepute incat sa satisfaca activitatea specifica rentabila si o strategie de dezvoltare optima pentru fiecare agent economic.

In cadrul finantelor private, gestiunea financiara (numita si finantele firmei) priveste deciziile financiare luate in cadrul unei firme. Exista doua categorii majore de astfel de decizii:

decizii de finantare, care privesc formarea fondurilor cu care se fac investitii si se finanteaza zilnic operatiunile firmei;

decizii de investire, care se refera la utilizarea fondurilor.

Deosebiri finante publice - finante private

In tara noastra, ca si in alte tari cu economie de piata, finantele se pot grupa in doua mari categorii: finante publice si finante private.

Intre finantele publice si cele private exista multe deosebiri, printre care se numara:

a)         Finantele publice reprezinta acea categorie a resurselor financiare asociata cu statul, cu unitatile administrativ-teritoriale si alte institutii de drept public, iar finantele private sunt acele resurse financiare asociate cu intreprinderile, bancile, societatile de asigurare private etc.

b)         Finantele publice se manifesta, deci, la nivel macroeconomic, iar finantele private la nivel microeconomic.

c)          Constituirea resurselor finantelor publice se face in cea mai mare masura prin constrangere de la persoane juridice si fizice, si numai intr-o anumita masura si pe calea imprumuturilor, deci pe baza de relatii contractuale. Resursele necesare finantelor private se realizeaza in primul rand pe calea disponibilitatilor proprii ale subiectilor economici respectivi si numai diferenta de resurse pana la necesar pe baze contractuale in conditiile cererii si ofertei (creditul bancar).

d)         Impotriva institutiilor statului nu se pot lua masuri de executare silita daca acestea nu-si onoreaza prevederile aprobate prin bugete, pe cata vreme impotriva agentilor economici si a altor persoane juridice si fizice, daca acestia nu-si achita obligatiile catre buget, sau nu-si respecta angajamentele contractuale, calea principala este aceea a executarii silite.

e)        Scopul constituirii resurselor publice este acela al satisfacerii nevoilor generale ale societatii, in timp ce acela al resurselor financiare private, pe baza carora functioneaza afacerile private, este obtinerea de profit si a maximizarii acestuia in beneficiul unui grup restrans de intreprinzatori sau a singurului intreprinzator in cauza.

f)              Gestiunea fondurilor publice este supusa reglementarilor dreptului public (Legi, Hotarari ale Guvernului etc.), in timp ce gestiunea finantelor private este supusa dreptului comercial (contracte etc.).

g)         La constituirea resurselor financiare publice participa toti membrii societatii persoane juridice si fizice (care au venituri impozabile sau detin averi), pe cata vreme la constituirea fondurilor private participa un numar restrans de persoane si in unele cazuri unul singur.

h)        Prin politicile fiscale si bugetare folosite de catre stat cu prilejul constituirii si utilizarii resurselor financiare publice, statul intervine in viata economica si sociala, avantajand sau sanctionand financiar anumiti subiecti din economie si societate. In cadrul
finantelor private, in procesul de distribuire a castigurilor iau parte numai persoane care au participat la constituirea resurselor in mod direct proportional cu contributia fiecaruia la capitalul social.

3. Relatiile de credit

Un intreprinzator dispune, cel mai adesea, doar partial, iar uneori chiar deloc, de mijloace banesti pentru a incepe sau derula o activitate. Pentru a si le procura, el intra in relatie cu parteneri specializati, care au posibilitatea sa-i puna la dispozitie astfel de mijloace. Acest gen de raporturi se include in sfera relatiilor de credit, componenta a relatiilor financiare.

Relatiile de credit sunt relatii banesti de repartitie a produsului intern brut, relatii reprezentand mobilizarea unor disponibilitati banesti in vederea acoperirii unor nevoi temporare.

Caracteristicile relatiilor de credit sunt:

au caracter rambursabil, adica transferul banesc este temporar. Beneficiarul disponibilitatilor, adica debitorul, poate utiliza mijloacele numai o perioada data, dupa care trebuie sa le returneze celui de la care le-a procurat, creditorului;

sunt purtatoare de dobanda, adica serviciul constand in a dispune, temporar, de mijloace banesti, este remunerat. Dobanda apare ca o remunerare a celui care da cu imprumut, reprezinta o cheltuiala pentru cel ce ia cu imprumut, si este considerata de aceea ca un cost al capitalului banesc.

Relatiile de credit genereaza creditarea ca mod de finantare a necesarului de resurse. Este o modalitate de constituire a necesarului de resurse financiare in completarea celor proprii.

Tipuri de credite:

  1. Dupa durata relatiilor de credit, exista:

pe termen scurt (sub 1 an);

pe termen mediu (1-5 ani);

pe termen lung (peste 5 ani).

  1. In raport cu calitatea partenerilor care intra in relatiile de credit, exista:

credit bancar: creditor este o institutie bancara, care, in general, aceasta fixeaza conditiile de creditare;

credit public: debitor este statul; el fixeaza conditiile de creditare;

credit comercial: acordat intre partenerii de afaceri; conditiile de creditare le propune creditorul, si de regula sunt negociate intre parti.

Un agent economic poate primi un credit comercial in dubla sa calitate:

de client, cand un furnizor al sau accepta sa primeasca plata ulterior livrarii efectuate, generandu-se astfel pentru agentul economic o obligatie de plata viitoare;

de furnizor, cand primeste un avans de la un client in contul unei livrari ulterioare, astfel incat el isi creeaza o obligatie.

4. Relatii de asigurari si reasigurari

Relatiile de asigurari reprezinta ansamblul relatiilor economico-financiare care se stabilesc intre asigurati si asiguratori.

Asiguratul este persoana fizica sau juridica care in schimbul primei de asigurare isi asigura bunurile, sau se asigura impotriva unor evenimente.

Asiguratorul este persoana juridica (societatea de asigurari) care preia riscurile asiguratilor, iar in cazul producerii acestora acopera pagubele produse.

Prin contractul de asigurare, asiguratul se obliga sa plateasca o prima societatii de asigurari, iar in cazul producerii riscului asigurat, aceasta se obliga sa achite asiguratului sau unei terte persoane, denumita beneficiar, o despagubire.

Fluxurile banesti ce se stabilesc intre asigurati si asiguratori imbraca doua forme si se desfasoara in dublu sens astfel:

un flux se manifesta sub forma primelor de asigurare, iar sensul acestuia este de la asigurat la asigurator;

cel de-al doilea flux ia nastere in momentul producerii riscurilor sau evenimentelor asigurate, cand societatea de asigurari este obligata sa achite despagubirile, iar sensul este invers, de la asigurator la asigurat.

Clasificarea asigurarilor se face dupa mai multe criterii:

  1. Dupa forma pe care o imbraca, asigurarile se impart in:

asigurari obligatorii (prin efectul legii): au caracter obligatoriu;

asigurari facultative: au caracter contractual (se intemeiaza pe baza unui contract).

  1. Dupa obiectul asigurat, exista:

asigurari de bunuri: au ca obiect bunuri materiale;

asigurari de persoane: au ca obiect evenimente din viata persoanelor fizice;

asigurari de raspundere civila: au ca obiect raspunderea fata de terti.

  1. Dupa natura relatiilor dintre asigurat si asigurator, exista:

asigurari directe: manifestate intre asigurat si asigurator;

coasigurari: exista mai multi asiguratori si un singur asigurat;

reasigurari: asiguratorul se asigura la o alta societate.

Politica financiara

Politica financiara reprezinta totalitatea actiunilor si deciziilor luate de catre o autoritate, in vederea realizarii unor obiective de natura financiara sau nu. Politica financiara se poate manifesta atat la nivel macroeconomic, cat si microeconomic.

Politica financiara la nivel macroeconomic este o parte a politicii generale a statului si se bazeaza pe folosirea mijloacelor financiare pentru realizarea unor obiective de strategie a dezvoltarii economico-sociale. Statul creeaza un context de incurajare, sau dimpotriva, de descurajare a dezvoltarii anumitor activitati sau ramuri economice, zone geografice, in vederea atingerii unor scopuri economice, sociale si chiar politice.

Statul actioneaza prin intermediul mai multor sfere, precum:

sfera politicii cheltuielilor publice: prin garantii bugetare, subventii etc.;

sfera politicii fiscale: prin diferitele facilitati fiscale acordate agentilor economici;

sfera politicii vamale: prin diminuarea sau chiar anularea anumitor taxe vamale;

sfera politicii monetare: de exemplu, poate actiona prin majorarea taxei oficiale a scontului, provocand, astfel, scaderea politicii de scont (convertirea creantelor in moneda inainte de scadenta).

Politica financiara la nivel microeconomic este o parte a politicii generale a firmei de realizare a obiectivelor sale. Componentele sale principale sunt:

Politica de finantare: vizeaza constituirea resurselor financiare necesare pentru initierea sau derularea unei activitati. Finantarea se poate face din:

o       resurse proprii (autofinantare);

o       resurse imprumutate: imprumuturi obligatare, bancare, credit comercial.

Politicile de distribuire a profitului, unde se includ:

o       Politica de investitii, care se ocupa cu repartizarea resurselor pe destinatii capabile de a aduce castiguri;

o       Politica de dividende

O politica de dividende mari raspunde cerintei actionarilor de a avea castiguri ridicate. Pentru ei, acest lucru inseamna recuperarea intr-un termen cat mai mic a investitiei facute. Insa o politica de dividende mari duce la neefectuarea de investitii, care, pe termen, duce la stagnarea rezultatelor.

O politica de investitii mari genereaza nemultumiri ale actionarilor datorita castigurilor mici. Pentru firma, pe termen scurt, aceasta poate duce la dificultati din cauza tendintei actionarilor de a-si vinde actiunile, dar, pe termen lung, inseamna consolidare, rezultate financiare mai mari.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1766
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved