Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

Politica monetara

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




Politica monetara




1. Scenariul trecerii la moneda unica, conform TRATATULUI de la Amsterdam.

In ianuarie 1996, sefii de state si de guverne, au decis ca trecerea la moneda unica sa se realizeze in jurul a trei date cheie, care marcheaza tot atatea etape.

Etapa A (1.01.1998 – 1.01.1999). Lansarea U.E.M. Pe 2 mai 1998, la Bruxelles, Comisia Europeana a recomandat la 41 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, 11 tari care sunt pregatite pentru E.U.R.O.: Germania, Austria, Belgia, Spania, Finlanda, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda si Portugalia. Anglia si Danemarca au refuzat aderarea la noua moneda europeana, in timp ce Suedia nu respecta ultimul criteriu, al apartenentei la S.M.E. (cel putin doi ani). Grecia nu indeplinea criteriile de convergenta, dar si-a anuntat intentia de a se alatura la EURO in 2001.

In cursul acestei perioade, monedele, atat ale tarilor participante la EURO cat si ale altor tari membre ale U.E. au continuat sa fluctueze unele in raport de celelalte.

In tarile participante, preparativele de integrare s-au intensificat la nivelul administratiilor, bancilor si institutiilor financiare. Banca Central Europeana urma sa-si inceapa activitatea prin emiterea de monede si bilete de banca in moneda unica. Germania a fost prima tara care a emis EURO pe piata germana.

Etapa B (1.01.1999-1.01.2002). Demararea efectiva a U.E.M In timpul acestei perioade care a durat trei ani, monedele nationale au circulat alaturi de moneda unica EURO, cursurile de schimb fiind fixate irevocabil intre ele si EURO.

Sistemul European al Bancilor Centrale (S.E.B.C.) compus din Banca Central Europeana (B.C.E.) si Bancile Centrale Nationale, a devenit operational. El definea si conducea o politica monetara si de schimb unica (fixarea ratelor dobanzii pe termen scurt, interventiile fata de dolar sau yen etc.) in EURO. Noile emisiuni privind datoria publica negociabila se faceau in EURO.

In ceea ce priveste bancile, acestea puteau utiliza pe extrasele de cont ale clientilor dubla indicatie (EURO sau moneda nationala). In plus, puteau furniza clientilor lor informatii asupra consecintelor trecerii la moneda unica, si de asemenea, puteau oferi anumite produse in EURO, in functie de posibilitatile juridice si tehnice existente.

Intreprinderile puteau lucra si cu EURO si cu moneda nationala. Se spera insa, ca intreprinderile angajate in comertul international si european sa apeleze rapid la moneda unica.

Administratiile trebuiau sa furnizeze operatorilor si consumatorilor informatii necesare privind introducerea monedei unice, tranzactiile lor cu publicul facandu-se inca, in moneda nationala.

Consumatorii au continuat sa utilizeze in special moneda nationala. Totusi, cererea publicului a fost influentata de anumite banci si intreprinderi care ofereau servicii in EURO. Instaurarea progresiva a dublului afisaj al preturilor bunurilor si serviciilor a permis familiarizarea cu moneda unica in cursul acestei perioade.

Tot in timpul acestei etape, principalele sisteme de plati (virament, carti de credit, C.E.C. etc.) urmau sa fie adaptate pentru a putea functiona in EURO.

Etapa C (1.01.2002) generalizarea monedei unice. Incepand cu 1.01.2002 si timp de sase luni, s-au introdus noile mijloace de plata in moneda unica si s-au retras vechile monede nationale. Aceasta perioada trebuia sa fie cat mai scurta pentru a minimiza complicatiile pentru utilizatori, care decurg dintr-o dubla circulatie monetara prelungita.

Toate operatiile monetare (salarii, retrageri, conturi bancare etc.) urmau sa fie exprimate in EURO. Contractele incheiate in monedele nationale urmau sa fie la randul lor transformate in EURO conform cursului de schimb irevocabil fixat, fara alte modificari de termene si conditii stipulate.

Trecerea la moneda unica nu putea reusi, decat daca moneda unica era total acceptata de catre cetateni. Or aceasta evolutie, in acel moment, deranja obisnuintele cotidiene si modifica organizarea bancilor si intreprinderilor.

Tocmai de aceea s-au propus diverse simulari pentru ca intreprinderile si populatia sa se obisnuiasca cu noua moneda. Unele firme si-au realizat contabilitatea atat in moneda proprie cat si in euro, iar magazinele au utilizat dublul afisaj. In Franta, in marile magazine, se realizau campanii de informare a populatiei, utilizandu-se atat materiale editate cat si suporturi informatice. Sume considerabile au fost alocate pentru campaniile de informare, avand ca scop evitarea socului trecerii la moneda unica.

2. Avantajele monedei unice.

Odata cu accentuarea tendintelor de globalizare a pietelor, competitia intre cele trei centre de putere economica – Europa, SUA si Japonia – s-a ascutit. In acelasi timp, au aparut o serie de competitori noi, cum ar fi “tigrii asiatici” sau unele tari din America Latina.

Prin crearea Uniunii Monetare s-a urmarit atingerea a cel putin doua obiective, primul, Uniunea Monetara sa constituie un motor pentru continuarea integrarii politice a Europei Occidentale, si al doilea, sa se realizeze o dinamica mai accentuata a cresterii economice si o utilizare mai ridicata a fortei de munca.

Fara indoiala, o uniune monetara poate aduce avantaje economice insemnate:

se imbunatateste alocarea factorilor de productie, deoarece productia si investitiile nu vor mai fi influentate de evolutia cursurilor de schimb;

se vor face economii de catre populatie, care vor duce la cresterea consumului. In 1996, germanii au cheltuit peste 45 miliarde DM la calatoriile in tarile Uniunii Europene, iar la transformarea cursurilor si pentru comisioane bancare s-au platit, in medie, 5% ceea ce inseamna 2,25 miliarde DM;

cresterea transparentei pietei si a preturilor;

piata de capital creste ca spatiu si lichiditati, ceea ce va putea determina reducerea nivelului dobanzii (aceasta nu va mai cuprinde prime contra riscului de devalorizare, asa cum s-au practicat in cazul altor tari);

scade costul tranzactiilor, intrucat nu vor mai cuprinde cheltuieli legate de risc valutar, si scade costul informatiei valutare. Comisia UE apreciaza aceste economii la 20-25 miliarde ECU, care reprezinta circa 0,3 % din PIB al UE. Resursele disponibilizate, ca urmare a eficientizarii fluxului de bunuri, servicii si capital, vor fi folosite in special pentru stimularea cererii si a ofertei. Imbunatatirea climatului investitional si comercial va duce si la crearea de noi locuri de munca. In Germania, unul din cinci locuri de munca este legat de activitatea de export. Peste 40% din exporturi merg in celelalte tari ale Eurolandului. In comertul reciproc, nu va mai exista risc valutar si, cel putin in tarile orientate spre export, exista posibilitatea ca introducerea euro sa creeze noi locuri de munca;

crearea euro va contribui la dezvoltarea relatiilor comerciale si financiare intre membrii Euroland si parteneri, intrucat tarile membre ale Uniunii Monetare nu vor mai fi afectate de riscul valutar in aceeasi masura in care au fost expuse inainte;

o relatie de mai mare echilibru intre principalii actori ai sistemului financiar international, respectiv Euroland, SUA si Japonia, va contribui la cresterea responsabilitatii fiecaruia, in vederea asigurarii unui mediu global stabil;

euro va deveni, alaturi de dolarul SUA moneda internationala de tranzactii, depozit, investitii si rezerva.

La 1 ianuarie 1999, Consiliul de Ministri de Finante si ai Economiei (ECOFIN), la propunerea Comisiei Europene si dupa consultarea B.C.E, au stabilit cursurile de schimb fixe, irevocabile, dintre monedele tarilor membre si dintre acestea si EURO, acest moment fiind apreciat a fi momentul crucial in procesul crearii uniunii monetare. Tot la 1 ianuarie 1999 a avut loc si transferarea responsabilitatilor politicii monetare de la bancile centrale nationale la B.C.E. Incepand cu 1 ianuarie 1999, EURO a devenit astfel singura moneda europeana in cadrul uniunii monetare. Conversia de la monedele nationale in EURO s-a facut prin intermediul E.C.U. 1 E.C.U = 1 EURO, iar E.C.U a incetat sa mai existe.

Anuntul prealabil al cursurilor de schimb bilaterale inca din mai 1998 a avut ca scop o calmare a pietelor valutare in perioada critica dintre mai si decembrie 1998. Conform art. 109(4) al Tratatului de la Maastricht, conversia monedelor nationale in ECU nu trebuia sa schimbe valoarea externa a E.C.U.

Utilizarea cursurilor de schimb centrale ale S.M.E. nu inseamna ca DM, spre exemplu, a fost transformata in EURO la cursul central al E.C.U. Cursul DM/EURO a ramas necunoscut pana la 1 decembrie 1998, deoarece cosul E.C.U. a continut monede care nu au trecut la EURO in 1999.

Joi 31 decembrie 1998, la ora 11,30, toate bancile centrale ale Uniunii Europene au comunicat, intr-o conferinta telefonica, cursurile de schimb ale monedelor lor fata de dolarul S.U.A. Cursurile au fost comunicate de catre Banca Centrala din Belgia catre Comisia Europeana, care, pe baza acestor date, a stabilit valoarea E.C.U. in raport cu dolarul S.U.A. (cursurile de calculare a E.C.U. fiind cele stabilite la inceputul lunii mai, respectiv cursurile de schimb centrale din Sistemul Monetar European), 1 E.C.U. era egal cu 1 EURO.

Cursul de schimb intre dolarul S.U.A. si E.C.U. a fost multiplicat cu cursul de schimb al monedelor nationale in raport cu dolarul S.U.A. Astfel, au rezultat cursurile monedelor celor 11 fata de EURO, pe care Comisia Europeana le-a comunicat Consiliului Ministrilor de Finante si ai Economiei (ECOFIN) din tarile U.E. ECOFIN, dupa comunicarea cursurilor bilaterale intre monedele europene, a anuntat, la ora 13.00, aceste cursuri, iar apoi au fost facute publice prin mijloace electronice si tiparite.

Cursurile de schimb intre monedele uniunii monetare si EURO, care s-au stabilit la 1 ianuarie 1999, au ramas irevocabile si nemodificate pe intreaga perioada, cand cele doua monede (cea nationala si EURO) au fost folosite ca mijloc de plata, respectiv de la 1 ianuarie 1999 la 30 iunie 2002. Cotatia pentru 1 EURO a fost de 1,17 dolari S.U.A.

La 1 ianuarie 1999 au intrat in vigoare urmatoarele cursuri irevocabile de conversie pentru 1 EURO:

Cursurile irevocabile ale monedelor europene

fata de euro

FRANCI BELGIENI

DM

PESETAS

LIRE IRLANDEZE

FRANCI FRANCEZI

LIRE ITALIENE

GULDENI OLANDEZI

SILINGI AUSTRIECI

ESCUDOS PORTUGHEZI

MARCI FINLANDEZE

FRANCI LUXEMBURGHEZI

Sursa: Banca Centrala Europeana

3. Utilizarea euro

Transformarea monedelor nationale ale statelor membre U.E.M. in EURO se facea prin utilizarea ratelor de conversie fixate irevocabil de la 1 ianuarie 1999 de Consiliul Uniunii Europene si prin utilizarea metodei triunghiului. La conversia in cont dintr-o moneda nationala U.E.M. in EURO sau din EURO intr-o moneda nationala U.E.M. nu se percepea comision de schimb. Transformarea unei monede care nu facea parte din U.E.M. in EURO si invers se comisiona. Totusi, cheltuielile legate de transferurile internationale au fost destul de mari.

Pentru transformarea unei alte monede care nu apartinea U.E.M. intr-una din cele 11 monede nationale ale statelor membre U.E.M, era necesara conversia monedei respective in EURO si apoi conversia in moneda nationala U.E.M.

Monedelor celor 11 tari participate la UEM aveau denumirea generica de Unitati Monetare Nationale ( UMN ) in perioada de tranzitie 1999-2001. Reguli stricte au fost stabilite intr-o Reglementare promulgata in cadrul art. 235 din Tratatul de la Maastricht, pentru a se asigura faptul ca intotdeauna conversiile intre UMN si intre acestea si EURO vor fi angajate pe o baza corecta si compatibila.

EXEMPLE

Convertirea EURO intr-o moneda IN implica:

q     multiplicarea cu rata de conversie fixata

q     rotunjirea conform Reglementarii CE in sus sau in jos

47,21 EURO × 6,47551 = 305,7088271 FRF

Rotunjirea in sus = 305,71 FRF

59,48 EURO × 6,47551 = 385,163 348 FRF

Rotunjirea in jos = 385,16 FRF

Convertirea dintr-o moneda IN in EURO si inapoi in aceeasi moneda IN putea sa genereze diferente la suma finala.

Convertirea FRF – EURO – FRF

Suma originala  1323,35 FRF



Suma in EURO 1323,35 : 6,47551 = 204,3622819 EURO

Suma rotunjita in EURO 204,36 EURO

Conversie inversa 204,36 × 6,47551 = 1323,3352236 FRF

4. Platile in tranzactiile internationale

Principiul “nici o obligatie, nici o interdictie”, prevazut in Reglementarea UEM permitea fiecarui client sa decida asupra monedei in care se tinea contul si in care se exprimau ordinele de plata si alte modalitati de decontare in perioada de tranzitie.

In perioada de tranzitie, clientii bancilor puteau avea conturi in monedele nationale ale statelor membre UEM, cat si in EURO. Conturile deschise agentilor economici in monedele nationale ale statelor membre UEM se mentineau neschimbate.

Bancile derulau operatiunile valutare in statele membre UEM prin conturile corespondente deschise la bancile din aceste state, in monedele nationale ale acestor tari, cat si in euro. Soldurile existente in conturile de corespondent ECU erau transferate in mod automat in conturi euro.

Datorita statutului legal al euro si al monedelor nationale ale statelor membre U.E.M. bancile, institutiile financiare, societatile comerciale, agentii economici si persoanele particulare erau libere sa utilizeze euro sau monedele nationale IN ca monede de decontare in platile comerciale si financiare.

Platile in valuta pentru tranzactiile comerciale in raporturile cu entitatile din statele membre UEM erau efectuate in conformitate cu regulile si uzantele uniforme ale C.I.C. (Camera Internationala de Comert) privind acreditivele documentare, incasso-urile, garantiile bancare si rambursarile de la banca la banca, si cu respectarea reglementarilor interne.

Se aplicau in mod riguros regulile privind intocmirea mesajelor pentru plati, asa cum rezulta si procedurile SWIFT si din conventiile cu bancile straine din UEM. Intrucat in multe cazuri trebuiau sa se specifice sumele atat in euro, cat si in monede nationale IN, in mesajele SWIFT pentru perioada de tranzitie de la 1 ianuarie 1999 la 31 decembrie 2001, a trebuit sa se includa “Informatia relativ la euro”, prescurtat ERI.

ERI permitea transmiterea urmatoarelor informatii:

Moneda originala (DEM; FRF);

Suma originala;

In mod optional, comisioanele si spezele de tranzitie.

Introducerea euro nu a permis partilor contractante sa modifice sau sa anuleze unilateral contractele (principiul continuitatii contractelor). Platile trebuiau facute, de regula, in moneda specificata in contract.

Consumatorii puteau utiliza fie euro, fie moneda lor nationala, pentru platile prin cecuri, card-uri bancare, transferuri bancare.

Incepand cu 1999 obligatiunile publice negociabile au fost emise numai in euro. Spre deosebire de acestea, conversia unei datorii publice mai vechi putea avea loc intr-o moneda la alegerea tarii respective. In tarile U.E.M. obligatiunile si actiunile erau cotate la burse numai in euro, acesta fiind un mecanism prin care se testa credibilitate monedei unice.

Unele tari au reglementat procesul de tranzitie si la nivelul tarii. Astfel, in Germania a fost adoptata Legea introducerii euro[1], guvernul federal acoperindu-si datoria publica incepand cu 1999 in euro. Bursele de valori din Germania erau capabile in acel moment sa coteze preturi in DM si euro, firmele putand sa-si tina contabilitatea, bilantul si capitalul firmei in euro si sa il utilizeze ca moneda de contract in noi afaceri.

Sa urmarim, mai intai, cum a evoluat cursul monedei euro in anul 1999, in comparatie cu perioada anterioara, in care cotatia se referea la ECU.

Evolutia cursului bilateral in raport cu dolarul si cu principalele monede

(unitati nationale/ECU sau euro, medie anuala)

Anul

Dolar SUA

Yen

Franc elvetian
Lira sterlina

Coroana suedeza

Coroana daneza

Drahma greceasca

Coroana norvegiana

Sursa: ECB, Monthly Bulletin, February 2000, p. 48.

Principala cotatie, aceea fata de dolar, a aratat o depreciere a noii monede, de la 1 euro = 1,121 dolari, media pentru ECU a anului 1998, la 1 euro = 1,066 dolari, media anului 1999. Deprecierea s-a inregistrat si fata de alte monede din afara si din interiorul UE.

Explicatia evolutiei cursului euro ca, de altminteri, in cazul oricarei monede, trebuie mai intai cautata in situatia factorilor fundamentali care determina, in general, situatia cursului unei monede: situatia economica generala (rata cresterii economice, rata somajului, evolutia productivitatii), evolutia preturilor pe plan intern, a ratelor dobanzilor, situatia balantei de plati externe, in special situatia balantei conturilor curente. Toate aceste elemente determina marimea cererii si ofertei din respectiva moneda in raport cu alte monede si, nu de mica importanta, este increderea utilizatorilor.

Indicatorii esentiali, precum rata cresterii anuale a PIB, a productivitatii muncii si chiar a exportului, desi inregistrau importante valori pozitive, aratau unele reduceri fata dea anii anteriori. Daca se compara aceasta situatie cu puternica crestere a economiei americane, cu evolutia ascendenta a cresterii altor tari industrializate si cu revenirea in forta a noilor tari industrializate din Asia, aveam o anumita explicatie asupra deprecierii nominale efective a monedei euro in raport cu dolarul si cu alte monede din afara zonei.

Important era de urmarit cum s-a prezentat situatia inflatiei, ratelor bancare, a balantelor conturilor curente etc. Evolutia ratei inflatiei, exprimata prin Indicele Preturilor de Consum (IPC) se prezenta astfel:

Evolutia ratei inflatiei, exprimata prin HICP

Anul

Indicatori

IPC

Bunuri

Servicii

Sursa: ECB Monthly Bulletin, februarie 2000.



Se putea constata marea stabilitate a preturilor, indicele IPC incadrandu-se in nivelul fixat prin statului Bancii Central Europene, de 2%. O anumita crestere a indicelui preturilor s-a inregistrat in ultimele luni ale anului 1999, ca urmare a cresterii pretului barilului de titei, de la 10,3 euro in primul trimestrul, la 23,0 euro in trimestrul IV, dar cresterea a fost compensata de ratele foarte mici ale cresterilor de preturi in perioada anterioara, astfel ca, in medie, rezultatul era de stabilitate.

In stransa legatura cu ratele inflatiei se aflau ratele dobanzilor. Semnificative, pentru aprecierea gradului de stabilitate, erau ratele dobanzilor la termen, respectiv dobanzile la obligatiuni pe termen lung. In zona euro, acestea se prezentau dupa cum urmeaza:

Ratele dobanzilor la obligatiuni pe termen lung

Anul

Obligatiuni pe:

12 luni

2 ani

3 ani

5 ani

7 ani

10 ani

Sursa: ECB Monthly Bulletin, februarie 2000, p. 21.

Asa cum a evoluat indicele preturilor, in scadere, tot asa a fost trendul general – in scadere – si in privinta ratelor dobanzilor. Reducerea fata de anul de referinta fiind chiar substantiala.

Situatia finantelor publice si a conturilor curente in zona euro

Anul

Indicatori

Incasari bugetare (% din PIB)

Cheltuieli bugetare (% din PIB)

Deficitul bugetar (% din PIB)

Datoria publica guvernamentala (% din PIB)

Conturile curente (% din PIB)

Sursa: Eurostat.



Ponderea veniturilor bugetare in PIB era mult mai mare decat in cazul SUA si Japoniei (cca. 35%), ceea ce, firesc, corespundea modelului european preponderent social-democrat, dar care exprima si un grad ridicat de fiscalitate in cadrul zonei euro, cu efecte asupra competitivitatii externe a produselor europene. S-a semnalat o reducere atat a deficitului bugetar, cat si a datoriei publice consolidate, ceea ce exprima preocuparea pentru respectarea criteriilor de performanta prevazute prin Tratatul de la Maastricht. Dar, si la capitolul bugetar, SUA s-a prezentat, pentru prima data dupa o lunga perioada, cu un excedent in crestere, ceea ce in mod natural a influentat pozitiv si cursul dolarului in exterior, inclusiv fata de euro. Situatia balantei conturilor curente in zona euro arata un sold pozitiv.

S-a constatat ca aproape toti indicatorii de care depindea situatia cursului monedei euro aratau o situatie pozitiva a zonei, in curs de ameliorare.

In momentul stabilirii paritatilor intre valutele componente si euro, acesta a fost cotat la 1,17 dolari SUA, ambianta euforica de lansare urcand cursul acestuia la 1,19 dolari/euro (New York 4 ianuarie 1999). Ulterior el nu a mai confirmat previziunile analistilor in devize de a ajunge la 1,30 dolari SUA, inregistrand chiar o usoara tendinta de declin, ajungand, la inceputul lunii februarie la 1,13 dolari SUA, ceea ce inseamna un declin de aproximativ 5% fata de moneda americana. Aceasta evolutie nu reflecta o slabire a increderii investitorilor internationali in euro si nici o slabiciune serioasa a acestuia.

Startul a evoluat fara nici o problema (din punct de vedere tehnic, lucrurile au evoluat ireprosabil, fapt deloc de neglijat, fiind vorba de cea mai mare schimbare de pe pietele financiare din ultimii 30 de ani), euro s-a integrat fara probleme in piata financiara internationala.

George Soros (in “The Guardian”) aprecia ca slabiciunea monedei euro se datoreaza si greselilor de constructie a UE. El apreciaza ca, atata timp cat slabiciunile structurale politice nu vor fi inlaturate, euro va ramane o moneda slaba. Cheia problemei: “tensiunile interne proprii unei monede comune, fara o politica financiara comuna”[2].

Nivelul de referinta al dobanzilor in Euroland, stabilit de Banca Central Europeana, a ramas, si dupa o luna, tot la 3%, intrucat diversi indicatori ai pietelor financiare au aratat ca ratele inflatiei in tarile membre vor ramane in continuare scazute.

Cresterea masei monetare, M3, in Euroland, s-a situat dupa o luna la 4,7%, deci in apropierea nivelului de referinta de 4,5%. In plus, euro era la mijlocul lunii februarie 1999 cu inca 5% peste nivelul ECU din aprilie 1998. Scaderea cursului euro a fost si o miscare de corectie fata de aprecierea puternica a monedelor euro din vara anului 1998, ca urmare a crizei din Rusia, a aratat comisarul UE in probleme monetare, Yves Thibault de Silguy[3].

O moneda tare satisface orgoliul natiunii, dar nu este oportuna din punct de vedere economic, deoarece franeaza exporturile. Americanii au trait foarte bine, decenii de-a randul, cu un dolar slab. Multor state exportatoare din Europa li se potriveste mult mai bine un euro mai slab, decat unul puternic, in conditiile in care pentru tarile vest europene exporturile constituie factorul principal de determinare a cresterii economice si in conditiile in care multe tari (din Asia, America Latina, Rusia etc.) isi diminueaza importurile ca urmare a devalorizarilor puternice inregistrate de monedele proprii.

Faptul ca euro nu era slab, rezulta din analiza evolutiei cererii pe pietele de capital. Aproximativ jumatate din obligatiunile emise au fost denominate in euro. Spre comparatie, in trecut doar 15-20% din piata obligatiunilor era denominata in DM, iar avand in vedere toate cele 11 tari ale UME, aceasta pondere se ridica la 35%. In ciuda acestei cereri enorme de euro, aproape fiecare obligatiune s-a vandut din prima zi. Acest lucru dovedea ca euro era pentru multi investitori o moneda atractiva. In ianuarie, ponderea emisiunilor de obligatiuni in euro a fost chiar mai ridicata decat cea a emisiunilor in dolari.

Faptul ca nu toti clientii marilor banci occidentale au inceput sa-si deruleze afacerile in euro, se datora, conform opiniei unor specialisti bancari[4], altor cauze decat increderea in euro, printre care:

q      franele legislative, de exemplu in Germania, o multime de impozite catre stat sunt prevazute a se plati in DM si nu in euro;

q      problemele pe care le vor ridica computerele;

q      pozitia sectorului de stat, care a declarat ca va trece numai in perioada finala de tranzitie la utilizarea euro.

Dintre sperantele pe care euro nu le-a indeplinit se numara si cele legate de piata muncii. Aprecierile euforice privind stimularea cresterii economice si crearea de noi locuri de munca, care s-au facut cu cativa ani in urma, s-au dovedit o pura propaganda.

De asemenea, nu s-au indeplinit sperantele privind o mai mare intelegere politica in tarile euro, mai ales in ceea ce priveste impozitele directe.

Din punctul de vedere al omului de pe strada, acesta nu observa nici o imbunatatire in ceea ce priveste transferurile banesti intre tarile europene, chiar daca pentru valori mari sistemul de plati functioneaza foarte bine.

Dupa o luna, gradul de optimism fata de auro a crescut si in tarile care nu au aderat. Astfel, ostilitatea britanicilor fata de euro s-a mai diminuat, ramanand totusi majora, conform sondajelor.

La o luna si jumatate de la debutul euro multe banci centrale din Asia de Sud-Est ramaneau legate de DM sau de francul francez. Putine si-au schimbat dolarii in euro. Motivul retinerii fata de noua moneda era teama de volatilitate.

Dupa reducerea rezervelor lor valutare, ca urmare a crizei financiare si in conditiile in care toate tarile luptau impotriva recesiunii economice, bancile centrale nu doreau sa-si asume atat de repede un risc.

Banca Centrala din Jakarta a anuntat ca nu va introduce euro intre monedele de rezerva strategica, atat timp cat BCE nu va dovedi temperament in apararea euro (se refera la scaderea euro, in 4 februarie la 1,1262 dolari SUA)

In analiza pozitiei tarilor asiatice fata de euro trebuia avut in vedere si faptul ca o treime din comertul sud-est asiatic revenea Eurolandului.

5. Introducerea noilor bancnote si monede in circulatie. primele zile ale monedei unice

In etapa a treia, de la 1 ianuarie 2002, bancnotele si monedele euro au inceput sa fie folosite, in timp ce bancnotele si monedele nationale au fost retrase din circulatie. Dupa aceasta data, EURO a fost singura moneda utilizata. Pentru a reduce costurile legate de existenta unei piete cu preturi duale, reprezentantii sectorului de desfacere cu amanuntul au fost pentru adoptarea unei perioade cat mai scurte posibil (o solutie bing/bang). Totusi, conversia automatelor de bani si probleme logistice ale inlocuirii monedelor si bancnotelor nationale au constituit un argument in favoarea unei treceri mai lente.

In primele zi ale noii ere euro, vechile monede nationale si-au pastrat in majoritatea tarilor, suprematia. De exemplu, in Germania, Grecia sau Irlanda, taximetristii, micii negustori au acceptat plata in euro, dar au dat restul in drahme, marci sau pan.

Din Finlanda pana in Italia, imediat dupa traditionalul foc de artificii de la miezul noptii, in fata bancilor s-au format cozi lungi de persoane, care voiau sa scoata din automatele de bani noile monede euro. La Helsinki, in pofida gerului puternic, oamenii au stat la coada ore in sir in fata filialelor Bancii Nationale pentru a obtine noul mijloc de plata european.

Platile in euro in Uniunea Europeana au fost in ianuarie 2002 de 92%, iar in tari precum Germania, Olanda, Irlanda, Finlanda si Luxemburg acest procent a fost de peste 95%. Din pacate, tara care a facut exceptie de la regula a fost Italia, care a inregistrat cel mai scazut procent de plati in euro.

Monedele sunt de 1, 2, 5, 10, 20 si 50 centi si de 1 si 2 euro.

Pe partea comuna tuturor monedelor, piesele de 1, 2 si 5 centi ilustreaza Europa, ca parte a globului pamantesc, piesele de 10, 20 si 50 centi arata U.E. impartita pe tari, iar monedele de 1 si 2 euro, realizate in doua culori, arata U.E, fara a trasa granitele tarilor componente. Intrucat monedele au si o parte nationala, sunt 120 de monede diferite in U.E. Toate monedele sunt rotunde, dar crestate diferit pe margini. Pe langa tema nationala, partea nationala a monedei include 12 stele, insemnul unitar, tara si anul de emisie.

Biletele euro au fost desenate de artistul austriac Robert Kalina si reprezinta stiluri de arhitectura care caracterizeaza sapte perioade din cultura europeana[5]:

Stilul clasic – biletul de 5 euro;

Stilul roman – biletul de 10 euro;

Stilul gotic – biletul de 20 euro;

Renasterea – biletul de 50 euro;

Stilul baroc si rococo – biletul de 100 euro;

Arhitectura care utilizeaza fier si sticla – biletul de 200 euro;

Arhitectura moderna (sec. XX) – biletul de 500 euro.

La inceput, euro a inregistrat cresteri fata de principalele valute internationale pe masura trecerii sale fara dificultati la statutul de moneda de schimb in numerar. Pe pietele asiatice moneda unica europeana a fost cotata la 199,7 yeni, cel mai ridicat nivel din august 1999 incoace. Inca de la inceput euro “a pus in ceata” lira sterlina printr-o crestere record de 2,7% pana la 62,8 pence (pe 3 ianuarie 2002).

Cel mai important castig, din punct de vedere al imaginii, a fost insa in fata dolarului american. Analistii considerau ca acest castig a fost mai degraba efectul psihologic al transformarii euro, el neputand fi sustinut pe un termen lung. Potrivit Reuters, Banca Centrala Europeana a decis sa mentina neschimbate ratele dobanzilor, presedintele institutiei considerand nivelul actual de 3,25% drept cel mai potrivit din perspectiva pastrarii sub control a preturilor, fara a afecta procesul de redresare a economiei zonei euro. Aceasta decizie era asteptata in mare masura de analistii europeni. In schimb, o parte a analistilor preconizau o interventie a bancii asupra dobanzilor in cadrul reuniunii din luna februarie. “Este posibil ca inflatia sa inceapa in curand sa scada, ceea ce va necesita o reducere a dobanzilor”, a adaugat analistul Commerzbank.

6. Moneda unica, preturi diferite

Fragmentarea pietei de desfacere a Uniunii s-a reflectat in preturile sale. Studii repetate au demonstrat ca preturile pot diferi in mod considerabil in cadrul UE. Un studiu efectuat asupra a 50 de produse din zona euro a relevat diferente medii ale preturilor de 24%, iar un sondaj printre directorii de marketing a pus in evidenta o variatie medie de 80% intre preturile cele mai mari si cele mai scazute. Astfel, in Portugalia, una din tarile cu cele mai scazute preturi din UE, cercetarile au aratat ca pretul sarii este de 12 ori mai mare decat in Italia.

Euro inlatura problema compararii preturilor in tarile in care circula, ramanand insa alte probleme. Cand Economist Intelligence Unit a fost solicitat sa selecteze cateva branduri identice de bunuri de larg consum in cateva tari, astfel incat preturile acestora sa poata fi comparate, operatiunea s-a dovedit surprinzator de complicata. Pentru multe produse, pur si simplu, dominand marcile locale; de exemplu, nu prea exista o marca de tricou vandabila in toata Europa. Chiar si acolo unde ar putea fi identificate anumite marci traditionale, compararea in cele 12 tari ramane o problema dificila.

Una din probleme este aceea ca fabricantii schimba, de la tara la tara, unele detalii ale produselor. Biciclete purtand acelasi numar de model au componente diferite. Acelasi echipament de sport purtand marca Adidas se poate dovedi a fi o varianta usor diferita, cu unele modificari de forma, compozitie a materialului, cu un alt model al zimtilor pantofilor, de exemplu.

Panasonic afirma ca fiecare din modelele sale de cuptoare cu microunde este fabricat cu un specific anume pentru o tara anume, astfel incat compararea preturilor acestor produse este cu greu posibila. Pentru multe produse, variatia considerabila de modele complica compararea. Deoarece in Europa exista o mare varietate de preferinte, dar si de conditii, o standardizare stricta a productiei este, cel mai adesea, exclusa. Spaniolii utilizeaza masini de spalat cu viteza de rotatie mai mica decat restul europenilor. Nemtilor le plac frigiderele cu congelatoarele incorporate in acestea, in timp ce britanicii prefera modelele cu corpuri separate, cu congelatorul in partea de sus, pe cand francezii inclina spre modelele cu congelatorul deasupra. La fel stau lucrurile cu mai toate bunurile de consum, de la ceainice la masini de gatit.

Sa presupunem ca se gasesc unele produse cu adevarat comparabile: un anumit CD sau un anumit tip de minge de golf. Alte doua elemente mai pot sta in calea unei comparari simple. In primul rand ambalajul poate diferi. Cate mingi de golf se vand intr-un pachet? CD-ul pus in vanzare include ca bonus o alta piesa muzicala, de felul celor care in Anglia ridica pretul cu 50%.

In al doilea rand, specificul local face comparatiile complicate, canalele de distributie a produsului putand modifica tabloul. In Franta principala locatie de vanzare a aparaturii audio, video si televizoarelor sunt supermarket-urile, in timp ce in Germania acestea au loc de obicei in magazine specializate. Desi sunt mai scumpe, nemtii prefera acest tip de magazine, datorita calitatii serviciilor pe cale le ofera. Daca toate acestea nu complica suficient lucrurile, mai exista si alti factori dificil de cuantificat, care influenteaza preturile: diferenta de clima dintre nordul si sudul continentului, rate de impozitare diferite, coordonarea vanzarilor si lichidarea stocurilor, distanta dintre producator si vanzatorul en-detail.

Existenta euro inlesneste procesul de comparare, dar nu prea mult. Preturile unor produse simple cum ar fi benzina sau laptele, sau ale unor produse transnationale standardizate vor fi mai usor de cumparat in toata zona euro si trebuie sa convearga spre un standard european. Dar acestea vor fi exceptiile. Producatorii vor dispune in continuare de un intreg arsenal de modalitati de a crea diferente si de a mentine diferentele de preturi intre tari. Europenizarea, fara sa mai vorbim de globalizare, are, inca, un drum lung de parcurs.

Unul din primele efecte ale introducerii efective ale monedei euro este o mai mare transparenta la nivelul preturilor in cele 12 state, dar, chiar daca diferentele de la o tata la alta vor fi acum mult mai vizibile, economistii nu se asteapta la modificari de preturi din partea comerciantilor, comenteaza Reuters.

O prima constatare a analistilor este ca Finlanda pare sa fie cea mai scumpa tara din Uniunea Monetara Europeana. La Helsinki o cutie de Coca Cola costa de trei ori mai mult decat la Madrid, in timp ce un Renault Megane, cu capacitate cilindrica de 1.600 cm3 are in Finlanda cel mai ridicat cost de achizitie din zona euro.

Cei mai avantajati pentru achizitionarea acestui tip de autoturism par sa fie locuitorii Luxemburgului, unde pretul acestuia este de 12.450 de euro, spre deosebire de 21.700 de euro in Finlanda. Preturi relativ mici se practica si in Belgia, unde modelul Renault se vinde pentru 13.000 euro, in vreme ce in Portugalia acesta poate ajunge la 20.780 de euro. In Franta, automobilul costa 15.700 euro.

In schimb, italienii care beau mult lapte sunt cei mai dezavantajati din intreaga zona euro, ei platind pentru un litru 1,34 euro, spre deosebire de portughezi, care cheltuiesc numai 0,52 euro pentru acest produs. O alta bautura populara, Coca Cola are preturi care variaza intre 1,18 euro in Finlanda, si 0,33 euro in Spania. Preturi mai ridicate sunt practicate in Italia si Irlanda, in timp ce Germania, Luxemburg si Franta se situeaza la polul opus in ceea ce priveste pretul acestui produs.

Pretul unui Big Mac este, la randul sau, diferit de la o tara la alta, putand ajunge pana la 0,6 euro in Finlanda si la 0,59 euro in Grecia, in timp ce in Irlanda costa numai 0,38 euro, iar in Italia 0,41 euro.

Unul dintre motivele pentru care preturile sunt atat de variate in cele 12 tari este faptul ca nivelul acestora este stabilit in functie de impozite, costul mainii de lucru, cheltuielile de transport, precum si de competitie. Aceasta nu poate insemna decat ca discrepantele puternice vor continua sa existe atata timp cat toti acesti factori vor persista.

INTREBARI

1. Care era moneda comuna a Europei Monetare?

    1. ECU
    2. EURO

2. Enuntati tarile care nu fac parte din Uniunea Economica si Monetara.

3. Care sunt avantajele monedei unice?

4. Care sunt informatiile pe care le putea transmite ERI?

5. Enumerati etapele trecerii la euro conform Tratatului de la Amsterdam.



Doina Zenovia Penea, Moneda euro, Editura Tehnica, Bucuresti, 1999, p. 36.

Soros, Handelsblatt, nr. 50/12 martie 1999.

De Silguy, Handelsblatt, nr. 40/20 februarie 1999.

De. Konrad Kentmann, economist sef la Hambwgische Landesbank, in discursul din 24 martie 1999, cu prilejul vizitei efectuate de Clubul Economistilor Diplomati din Bonn la aceasta banca.

„ Les billets en EURO : Réponses aux questions les plus fréquemment posées ”






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1156
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site