Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

SISTEMUL DE IMPOZITARE IN ROMANIA

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




SISTEMUL DE IMPOZITARE IN ROMANIA




A)   Continutul si elementele impunerii

B)   Principiile impunerii fiscale

C)  Efecte microeconomice ale politicii fiscale

D)  Caracterizarea impozitelor directe

A)         Continutul, rolul si elementele impunerii

A.1. Continutul impunerii

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispozitia Statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea Statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre Stat este impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit.

Dreptul de a introduce impozite il are Statul si el se exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative, iar uneori prin organele de Stat de importanta nationala, iar organele de Stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale.

Impozitele sunt plati care se fac catre Stat cu titlu definitiv si nerambursabil.

Ultimele abordari pun in evidenta cateva caracteristici fundamentale ale impozitului :

Caracterul pecuniar; impozitul este in general o prelevare baneasca desi exista in practica unor tari posibilitatea ca impozitul pe succesiune sa fie platit prin opere de arta, sau alte impozite prin titluri obligatare emise de stat;

Caracterul fortat; este vorba de o prelevare impusa si incasata de Stat prin intermediul puterii sale de constrangere si nu de o prelevare cu caracter voluntar;

Caracterul fara o contraprestatie imediata si directa; nu exista o contraprestatie directa caci nu este pretul unui serviciu primit, dar exista o contraprestatie indirecta sub forma utilizarii serviciilor publice.

Caracterul definitiv; contribuabilul nu va primi niciodata inapoi banii aferenti impozitului, spre deosebire de persoana care subscrie la un imprumut public si care ulterior primeste inapoi imprumutul acordat Statului.

Caracterul financiar; impozitul serveste la acoperirea cheltuielilor publice, in proportii determinate de obligatiile financiare ale Statului si de existenta si nivelul altor resurse de finantare.

A.2. Elementele impozitului

Subiectul impozitului

Este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia.

b)  Suportatorul

Este persoana care suporta efectiv impozitul. In mod normal subiectul impozitului ar trebui sa fie si suportatorul real al acestuia. In realitate sunt frecvente cazurile in care suportatorul este alta persoana decat subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse cai si mijloace pentru a transpune intr-o masura mai mare sau mai mica impozitele platite de unele persoane fizice sau juridice in sarcina altora.

c)          Obiectul impunerii

Este reprezentat de materia supusa impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi dupa caz, venitul sau averea. Astfel in cazul impozitului pe profit obiectul impunerii il constituie profitul; la impozitul pe salarii salariul si alte drepturi de personal. In cazul impozitelor indirecte, materia supusa impunerii poate fi produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat.

d)          Sursa impozitului

Arata din ce anume se plateste impozitul: din venit sau din avere.



Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se foloseste o anumita unitate de masura, care poarta denumirea de unitate de impunere; exemplu: unitatea monetara in cazul impozitului pe venit, metrul patrat de suprafata utila la impozitul pe cladiri, bucata, kg, litrul.

e)          Cota impozitului

Reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit in suma fixa sau in cote procentuale (proportionale, progresive, regresive).

f)           Termenul de plata

Indica data pana la care impozitul trebuie achitat Statului. Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege, atrage dupa sine obligatia contribuabilului de a plati majorari de intarziere.

B) Principiile impunerii fiscale

B.1.Principii de echitare fiscala

Ca notiune, echitatea fiscala inseamna dreptate sociala in materie de impozite. Pentru a putea fi vorba de echitate fiscala sunt necesare impunerea diferentiata a veniturilor si a averii in functie de puterea contributiva a subiectului impozitului si scutirea de la plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adica stabilirea unui minim neimpozabil.

Respectarea echitatii fiscale presupune indeplinirea cumulativa a mai multor conditii, si anume:

Stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai, strict necesare.

Minimul neimpozabil poate fi stabilit numai in cazul impozitelor directe, neavand aplicabilitate in materie de impozite indirecte.

Sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de puterea contributiva a fiecarui platitor, adica cu luare in considerare a marimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum si a situatiei personale a acestuia.

La o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale.

Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizeaza venituri sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia persoanelor ale caror venituri se situeaza sub un anumit nivel.

B.2. Principii de politica financiara 

Impozitul trebuie sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic.

Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat, se cer a fi indeplinite mai multe conditii:

Impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele fizice sau juridice care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau isi procura aceeasi categorie de bunuri. Intreaga materie impozabila apartinand unei persoane este supusa la impunere.

Sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila (pe cai licite sau ilicite).

Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil.

Un impozit este considerat stabil, atunci cand randamentul sau ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic. Cu alte cuvinte randamentul unui impozit nu trebuie neaparat sa sporeasca odata cu cresterea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale ciclului economic sau sa scada in perioadele de criza si depresiune ale ciclului economic.

Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor de venituri ale Statului.

Astfel, daca se inregistreaza o crestere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat in mod corespunzator si invers.

C) Efecte microeconomice ale politicii fiscale

C.1. Efecte asupra numarului societatii si repartitiei teritoriale a acestora



In scopul realizarii unor obiective de politica macroeconomica, dar si satisfacerii unor cerinte care provin de la nivel macroeconomic, se poate stimula aparitia de noi agenti economici prin acordarea de facilitati fiscale. Prin exonerarea partiala sau integrala a beneficiilor realizate pe o perioada delimitata de timp sau in functie de situarea geografica se realizeaza amplificarea numarului agentilor economici, implantarea acestora in zone situate pe teritoriul national in care exista un excedent de resurse umane si materiale. Exonerarile pot fi acordate fie in functie de natura activitatilor, fie de caracteristicile fortei de munca (proaspat absolventi, someri, persoane handicapate).

Temporalitatea exonerarilor este deosebit de importanta intrucat poate genera o falsa crestere numerica a societatilor in economie. Noi societati pot fi infiintate doar pentru a beneficia de avantajele fiscale acordate, prin continuarea activitatilor initiale in cadrul unei noi structuri juridice. In masura in care acest fenomen se produce se poate vorbi de aparitia unei evaziuni fiscale legale.

Aparent decidentul public constata cresterea numarului societatii infiintate, dar si un ritm inferior de crestere sau uneori chiar de scadere (daca activitatile transferate erau impozitate) a veniturilor fiscale care va influenta asupra echilibrului bugetar. Prin urmare exonerarile trebuie sa fie acordate pe perioade scurte iar criteriile alese cu grija.

C.2. Efecte asupra finantarii investitiilor

Fiscalitatea produce efecte asupra surselor de finantare din interiorul sau exteriorul societatilor. Autofinantarea sau finantarea interna se realizeaza pe seama amortizarii si beneficiilor nedistribuite. Sub influenta inflatiei valoarea imobilizarilor corporale inregistrate in bilant genereaza subevaluarea amortizarii, producand efecte nefavorabile asupra finantarii investitiilor. Atunci cand amortizarea contabila corespunde cu amortizarea deductibila fiscal apare o marire artificiala a beneficiului impozabil si a fluxului fiscal generat de impozitul pe societate.

Efectul este insa mai complex, intrucat genereaza cresterea beneficiilor nete. Destinatia acestora si modul de impunere a dividendelor comparativ cu beneficiile reinvestite sunt factori suplimentari de influenta.

Reevaluarea activelor imobilizate si impunerea distincta a plusvalorii rezultate nu elimina complet efectele negative intrucat nu asigura corectarea efectelor negative ale amortizarii insuficiente.

In schimb, amortizarea deductibila fiscal de tip degresiv sau accelerat contribuie la stimularea autofinantarii prin reducerea obligatiei fiscale catre buget. Efectul final este influentat de politica de distributie a dividendelor.

Scutirea partiala sau totala a beneficiului reinvestit aplicata de tarile europene dar la care s-a renuntat in S.U.A. are un efect stimulator asupra procesului investitional. Existenta dreptului de a deduce din rezultatul impozabil partial sau integral dividendele aferente unei societati nou infiintate sau aferente cresterilor de capital in numerar, contribuie la sustinerea cresterii numarului de agenti economici noi in economie si la cresterea capitalului propriu. Capacitatea de autofinantare este stimulata. Efectul depinde de perioada temporala si de conditiile in care se poate beneficia de aceasta facilitate fiscala.

Aplicarea unei cote egale sau diferite comparativ cu cota impozitului pe societate, asupra valorii activelor imobilizate cumparate si deducerea sumei obtinute din valoarea impozitului pe societate sau din TVA datorata bugetului contribuie la sustinerea procesului investitional.

Cresterea capacitatii de autofinantare a societatilor depinde de ansamblul deducerilor fiscale care diminueaza baza impozabila, de practicarea unei cote unice si nivelul acesteia si de existenta reducerilor fiscale deoarece influenteaza in final asupra beneficiului net.

Dar fiscalitatea produce efecte si asupra surselor externe de finantare. Intensitatea efectelor depinde de natura si cuantumul resurselor externe utilizate. Finantarea externa se poate realiza fie pe seama capitalului adus de actionarii sau asociatii societatii, fie pe seama capitalului imprumutat de pe piata monetara a creditului, fie pe seama capitalului obtinut de pe pietele de capital. Efectele fiscalitatii asupra acestor resurse pot sa creeze distorsiuni.

Plata dobanzilor aferente capitalului imprumutat reprezinta cheltuieli financiare deductibile fiscal. Totusi poate sa apara un efect de discriminare fiscala in raport cu provenienta capitalului imprumutat. Producerea si intensitatea acestuia este generata de eliminarea sau limitarea dreptului de a deduce dobanzile platite actionarilor sau asociatilor care imprumuta societatea deoarece se considera ca acestea pot fi modalitati mascate de distribuire a beneficiilor. In acelasi timp se urmareste descurajarea actionarilor sau asociatilor de a finanta societatea, prin acordarea de imprumuturi in locul cresterii capitalului propriu. Totusi pentru a nu descuraja finantarea prin imprumuturi acordate de actionari, se poate acorda dreptul de deducere a dobanzilor in conditiile impunerii distincte, cu conditia incorporarii dobanzilor in capitalul social al societatii. Prin cresterea capitalului social capacitatea de autofinantare este stimulata.

Sub aspect fiscal dobanda aferenta capitalului obtinut de pe piata monetara a creditului si de pe piata obligatara este deductibila fiscal, in timp ce pentru capitalul obtinut de pe piata actiunilor societatea trebuie sa plateasca dividende.

D)     Caracterizarea impozitelor directe

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezinta forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat si in oranduielile precapitaliste, insa o extindere si diversificare mai mare au cunoscut abia in capitalism.

Impozitele directe sunt nominative, au un cuantum si termene de plata precis stabilite, sunt aduse din timp la cunostinta platitorilor, sunt mai echitabile si deci mai de preferat decat impozitele indirecte, deoarece la acestea din urma consumatorii diferitelor marfuri si servicii, de regula nu stiu cu anticipatie cand si cat vor plati Statului, sub forma taxelor de consumatie si a altor impozite indirecte.

D.1. Impozitele pe venit

In calitate de subiecti ai impozitului pe venit, sunt persoanele fizice si persoanele juridice ( societatile de capital) care realizeaza venituri din diferite surse.

D.1.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice



La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenta intr-un anumit Stat, precum si cele nerezidente, care realizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul acelui Stat, cu unele exceptii prevazute de lege.

De la plata impozitului pe venit se acorda unele scutiri. Astfel, in mod frecvent sunt scutiti suveranii si familiile regale, diplomatii straini acreditati in tara respectiva (cu conditia reciprocitatii), uneori militarii, institutiile publice si persoanele fizice care realizeaza venituri sub nivelul minimului neimpozabil.

Obiectul impozabil il formeaza veniturile obtinute din: industrie, comert, agricultura, banci, asigurari, profesii libere, de catre capitalistii intreprinzatori, proprietari, mici mestesugari, muncitori, functionari, liber profesionisti. Venitul impozabil este cel care ramane din venitul brut, dupa ce se scad: cheltuielile de productie, dobanzile platite pentru creditele platite, sumele prelevate la fondul de amortizare si la fondul de rezerva, primele de asigurare platite, cotizatiile la asigurarile de boala, de accidente si de somaj, precum si la casele de pensii.

In majoritatea cazurilor, impozitul pe venit se aseaza pe fiecare persoana care a realizat venituri, fiind deci o impunere individuala.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste de regula, anual, pe baza declaratiei de impunere intocmite de subiectul impozitului. Incasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobanzi, rente se realizeaza de cele mai multe ori prin stopaj la sursa, iar impozitul asupra celorlalte venituri se incaseaza direct de la contribuabili.

Ca tendinta pe plan mondial, se remarca faptul ca incasarile provenite din impozitele asupra persoanelor fizice cunosc o crestere continua, detinand o pondere mai mare in totalul sumelor inscrise in buget, comparativ cu cele provenite din impozitele percepute pe veniturile persoanelor juridice.

D.1.2. Impozitul pe profitul persoanelor juridice

Impozitul pe profit ramane unul din cele mai contestate impozite, deoarece:

1. El apare ca fiind inutil, prin faptul ca este un impozit indirect pe venitul persoanelor fizice si se poate inlocui cu acesta din urma (cresterea ratei de impozitare a impozitului pe venitul persoanelor fizice)

2. Datorita faptului ca el este prezentat intotdeauna ca daunator capacitatii de modernizare a intreprinderilor.

Ca urmare, sunt multiple cererile intreprinderilor catre Stat de a reduce sau suprima acest impozit.

Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice, in unele tari se foloseste acelasi sistem de impunere ca in cazul persoanelor fizice, iar in altele se practica un sistem distinct.

In general, modul in care se realizeaza impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinat de organizarea acestora, ca societati de persoane sau ca societati de capital. In cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se va face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil sa se faca distinctie intre averea fiecareia din persoanele asociate si patrimoniul societatii respective.

La societatile de capital, poate fi facuta o demarcatie neta intre averea personala a actionarilor si patrimoniul societatii; actionarii raspund pentru actele si faptele societatii numai in limitele partii de capital pe care o detin.

In Romania, conform legii, societatile comerciale se pot constitui ca: societati in nume colectiv, societati in comandita simpla, societati in comandita pe actiuni, societati pe actiuni si societati cu raspundere limitata. Cel mai des intalnite sunt societatile pe actiuni, ale caror obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar actionarii raspund numai in limita capitalului pe care il detin.

Profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actionarilor sub forma de dividende, cat si la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri. Prin urmare, in cazul societatilor de capital putem vorbi de profitul societatii inainte de repartizare, de profitul repartizat actionarilor, si de profitul ramas la dispozitia societatii. Aceasta repartizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de impunere a veniturilor realizate de societatile de capital, si anume:

a)      o prima modalitate este aceea ca se impune mai intai profitul total obtinut de societatea de capital si apoi separat profitul repartizat ca dividende. In acest caz, partea din profit repartizata actionarilor este impusa de doua ori, respectiv odata la societate si a doua oara la actionari sau asociati. Acest sistem se practica in Belgia, Suedia, Elvetia, Luxemburg.

b)      a doua modalitate consta in aceea ca se impun numai dividende, in timp ce parte din profit lasata la dispozitia societatii este scutita de impozit. Practicarea acestui tip de impunere este avantajoasa pentru societatile de capital si vizeaza stimularea acestora in plasarea profitului realizat in noi investitii.

c)      a treia modalitate consta in impunerea partii din profit care ramane la dispozitia societatii, iar dividendele nu sunt supuse impozitarii. In acest caz, se incalca principiul echitatii fiscale, deoarece se exonereaza de la impunere dividendele.

d)      a patra modalitate presupune impunerea separata mai intai a dividendelor repartizate actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

In vederea stabilirii venitului impozabil al societatii de capital, se pleaca de la rezultatele de bilant ale acesteia, la care se adauga: soldul stocurilor, venituri din castiguri de capital, dobanzile la conturile curente, veniturile din dobanzi la credite acordate, venituri din chirii. Pentru a se stabili venitul impozabil, din veniturile brute se scad: cheltuielile de productie, dobanzile platite, prelevarile la fondul de rezerva si la fondurile speciale permise de lege, pierderile din activitatea anului curent si anii precedenti. Conditiile si limitele in care pot fi facute scazamintele difera de la o tara la alta.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1305
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site