Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

SISTEMUL FISCAL - Conceptul de sistem fiscal, trasaturile si functiile acestuia

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




SISTEMUL FISCAL

1.1. Conceptul de sistem fiscal, trasaturile si functiile acestuia




Indeplinirea functiilor si sarcinilor statului in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii presupune mobilizarea la dispozitia autoritatilor publice a unor importante resurse financiare, care in perioada contemporana ating in mod frecvent 40% din produsul intern brut si uneori chiar depasesc acest nivel.

Resursele de natura fiscala constituie componenta de baza a fondurilor financiare publice iar procurarea acestora presupune existenta unui sistem fiscal bine articulat, functional si rational.

De altfel, in domeniul fiscal sunt vehiculate mai multe notiuni care se refera, in ultima instanta, la unul si acelasi obiect si anume asezarea, urmarirea si perceperea impozitelor, a taxelor si a altor venituri in favoarea statului sau altor autoritati de drept public.

Astfel, termenul de fiscalitate este definit de Dictionarul Explicativ al Limbii Romane ca 'sistem de percepere a impozitelor si taxelor prin fisc. Totalitatea obligatiilor fiscale ale cuiva'.

O alta notiune des intalnita in literatura de specialitate este cea de fisc definit ca 'institutie a statului . investita cu dreptul de a aseza, incasa si urmari plata impozitelor si taxelor datorate statului de catre contribuabili' (Lexiconul de finante, credit, contabilitate si informatica financiar contabila, 1981, vol.I).

In ceea ce priveste conceptul de sistem fiscal, exista cel putin doua abordari.

O prima abordare considera sistemul fiscal ca fiind 'totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoanele fizice si juridice care alimenteaza bugetele publice . Este o abordare caracterizata prin concizie si expresivitate care permite o analiza mai usoara si mai eficienta a modului in care este constituit si functioneaza un sistem fiscal. Ea are insa in vedere numai unul din elementele (este adevarat, elementul central) care compun sistemul fiscal.

Cea de-a doua abordare, mult mai complexa, incearca sa reuneasca ansamblul elementelor de natura economica, tehnica si administrativa referitoare la activitatea de impunere. In aceasta abordare 'sistemul fiscal cuprinde ansamblul de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o multime de elemente (materie impozabila, cote, subiecti fiscali) intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivului sistemului'.

Aceasta abordare, pentru care opteaza si alti autori, presupune ca in definirea sistemului fiscal sa fie avute in vedere:

a) sistemul de impozite si taxe directe si indirecte, care functioneaza in cadrul economiei. Intrucat impozitele si taxele sunt instituite prin legi si alte acte normative care consfintesc, in ultima instanta, dreptul de creanta fiscala al statului asupra contribuabililor, toate aceste reglementari legislative de natura fiscala trebuie considerate ca facand parte din sistemul fiscal;

b) metodele, tehnicile si procedeele ce alcatuiesc mecanismul fiscal si care permit asezarea, urmarirea si incasarea veniturilor cuvenite statului;

c) aparatul fiscal care sa reuneasca cele doua elemente enumerate anterior, sa le puna in miscare asigurand functionalitatea mecanismului fiscal si realizarea in ultima instanta a creantelor fiscale.

Avand in vedere aceste elemente care compun sistemul fiscal se pot identifica trei categorii de actori care actioneaza, fie ca parte activa, fie ca parte pasiva, in cadrul structurilor sistemului fiscal:

a) actori dotati cu putere de decizie politica in materie fiscala Potrivit Constitutiei Romaniei, decizia Parlamentului este in mod formal sursa de drept fiscal care se concretizeaza in dispozitii (reglementari) ce figureaza fie in Legea finantelor publice, fie in legile fiscale care reglementeaza diferite impozite si taxe, fie in legea anuala a bugetului de stat. In mod exceptional, cand imprejurarile o impun, competenta legislativa in materie fiscala poate fi delegata, pe termen limitat, puterii executive (Guvernului) sub rezerva aprobarii ulterioare de catre Parlament a reglementarilor respective. De asemenea, la nivelul colectivitatilor publice locale, anumite competente in materie fiscala au consiliile locale;

b) actori insarcinati cu deciziile administrative in domeniul fiscal carora le revine sarcina punerii in aplicare a deciziilor legislativului in domeniul fiscal si responsabilitatea gestiunii finantelor publice. Desi formal Guvernul este insarcinat cu elaborarea bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale si urmarirea executiei acestor bugete, in fapt, Ministerul Finantelor Publice indeplineste nemijlocit aceste atributii si ia masuri pentru asigurarea echilibrului bugetar si infaptuirea politicii financiare a statului. La nivel local asemenea responsabilitati revin presedintilor consiliilor judetene si primarilor care sunt sprijiniti de organele de specialitate.

c) contribuabilii care formeaza un ansamblu foarte eterogen in cadrul caruia unele categorii dau dovada de un bun civism fiscal, adoptand o pozitie pasiva ( de supunere la impozit) in timp ce altele sunt inclinate spre un comportament antifiscal, de opunere la cresterea sau plata impozitului (mai rar). Cresterea gradului de civism fiscal este indisolubil legata de imbunatatirea raporturilor dintre cei doi protagonisti ai sistemului fiscal (administratia fiscala si contribuabili) care se pot manifesta in cel putin doua directii: dezvoltarea unui regim de protectie a drepturilor contribuabilului si dezvoltarea procedurilor de arbitraj pentru solutionarea litigiilor aparute (contenciosul fiscal).

Orice sistem fiscal prezinta cateva caracteristici

a) exclusivitatea aplicarii, care presupune faptul ca el se aplica intr-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector de resurse fiscale pentru un buget sau un sistem de bugete (buget central si bugete locale);

b) autonomie tehnica in conditiile in care este un sistem fiscal complet, adica contine toate regulile de asezare, lichidare si incasare a impozitelor necesare pentru punerea sa in aplicare;

c) suveranitate fiscala, in conditiile in care a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului in care se aplica. In situatii speciale, un stat poate decide ca pe teritoriul sau sa coexiste doua sau mai multe sisteme fiscale care sa se bucure de o autonomie mai mult sau mai putin extinsa si care intretin intre ele relatii definite, daca este cazul, prin conventii sau acorduri de drept intern (cazul statelor federale). In conditiile integrarii economice si mondializarii schimburilor economice, fiscalitatea unui stat propaga efecte asupra altor state si invers, ceea ce face necesara o apropiere a politicilor fiscale si armonizarea sistemelor fiscale in diferite tari, nefiind exclusa chiar renuntarea la anumite atribute ce tin de suveranitatea fiscala a statelor respective.

Sistemul fiscal indeplineste mai multe functii:

a) functia de instrument de mobilizare a resurselor financiare la dispozitia statului, prin canalele fiscale aflate in economie. Prin intermediul impozitelor si taxelor statul isi asigura resursele banesti necesare finantarii actiunilor de a caror realizare depinde indeplinirea functiilor si sarcinilor sale;

b) functia stimulativa a sistemului fiscal care se manifesta prin intermediul facilitatilor acordate investitorilor in scopul impulsionarii dezvoltarii activitatilor economice, stimularii investitiilor si exportului, crearii de noi locuri de munca, sporirii volumului de marfuri si servicii etc.;

c) functia sociala a sistemului fiscal. Prin intermediul facilitatilor fiscale pe care le contine sistemul fiscal asigura o anumita protectie sociala a unor categorii de cetateni cu venituri mici sau sarcini sociale deosebite si incurajeaza agentii economici sa foloseasca forta de munca cu randament scazut, sa angajeze personal din randul somerilor sau a tinerilor absolventi;

d) functia de control a sistemului fiscal. In conditiile economiei de piata statul nu mai poate interveni in activitatea agentilor economici prin masuri administrative ci numai prin anumite parghii economice sau financiare. In procesul asezarii, urmaririi si perceperii impozitelor, prin parghiile sistemului fiscal statul are posibilitatea, ca prin aparatul sau specializat sa exercite, in anumite limite, controlul asupra economiei.

Controlul pe care aparatul fiscal il exercita asupra modului in care agentii economici isi achita obligatiile fiscale constituie un prilej de a penetra in activitatea acestora, de a verifica reflectarea integrala a veniturilor realizate, structura cheltuielilor efectuate, modul de organizare a evidentei contabile si de intocmire a documentelor primare etc, in vederea determinarii corecte a bazei de calcul a impozitelor si taxelor.

1.2. Impozitele si taxele componenta de baza a sistemului fiscal

1.2.1 Continutul, caracteristicile si rolul impozitelor si taxelor

Impozitul reprezinta prelevarea baneasca obligatorie, generala si definitiva, efectuata de stat din veniturile sau averea persoanelor fizice si/sau juridice in cuantumul si la termenele prevazute de lege, in vederea acoperirii cheltuielilor publice si interventiei statului in economie si societate, fara obligatia din partea acestuia de a presta platitorului un serviciu echivalent direct si imediat.

Aceasta definitie pune in evidenta cateva caracteristici fundamentale ale impozitului

a) caracterul pecuniar, impozitul fiind, in general, o plata baneasca, desi, initial, au existat si impozite in natura, iar mai nou, in unele state exista si alte modalitati de plata (prin titluri obligatare, spre exemplu);

b) caracterul fortat, fiind o prelevare impusa si incasata prin puterea de constrangere, in numele suveranitatii statului;

c) caracterul universal, impozitul fiind o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere;

d) caracterul definitiv, in sensul ca sumele platite cu titlul de impozit nu sunt restituibile; aceasta diferentiaza impozitul de imprumutul public care este rambursabil si purtator de dobanda;

e) caracterul juridic, dreptul de a institui impozite apartine statului, care il exercita prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) si uneori, si in anumite conditii, prin organele locale ale puterii de stat (consiliile locale si judetene);

f) caracterul financiar, tradus prin aceea ca impozitul, alaturi de alte surse, este predestinat acoperirii cheltuielilor care se efectueaza pentru satisfacerea intereselor generale, impozitele fiind, deci, de utilitate publica. Trebuie remarcat, insa, ca in perioada contemporana, alaturi de rolul financiar traditional al impozitelor a crescut rolul acestora ca mijloc de interventie a statului in mediul economic si social.

g) lipsa contraprestatiei directe si imediate din partea statului, ceea ce le deosebeste de taxe care implica un raport de contraprestatie directa.

Spre deosebire de impozite, taxele sunt plati efectuate de diferite persoane fizice si/sau juridice pentru serviciile specifice prestate platitorului de catre institutiile sau autoritatile publice.

Taxele intrunesc o serie de atribute specifice impozitelor (obligativitatea, caracterul definitiv, dreptul de urmarire in caz de neplata) dar, spre deosebire de acestea, ele presupun o contraprestatie, fiind nemijlocit legate de un anumit serviciu specific ce urmeaza a fi realizat de o institutie publica, un organ al administratiei de stat sau un notar public. Intrucat, de regula, intre suma platita cu titlul de taxa si costul serviciilor oferite nu exista un raport de echivalenta putem spune ca taxele contin, mai mult sau mai putin, veritabile elemente de impozit.

Rolul impozitelor si taxelor se manifesta in plan financiar, economic si social si este cu atat mai insemnat cu cat partea din produsul intern brut redistribuita prin intermediul impozitelor este mai importanta.

In plan financiar impozitul joaca rolul de a procura partea covarsitoare a mijloacelor banesti necesare acoperirii cheltuielilor publice (circa 80-90%). El constituie procedeul permanent de acoperire a costului serviciilor publice ce nu pot fi procurate prin intermediul pietei (aparare, administratie generala etc.).

Totodata, impozitul indeplineste functia de repartizare a sarcinilor publice intre contribuabili fiind stabilit in functie de capacitatea contributiva a cetatenilor si nu in raport de serviciile consumate.

Pe masura ce viata economica si sociala a devenit tot mai complexa, s-a remarcat o accentuare a rolului impozitelor pe plan economic. Functia interventionista a impozitelor se manifesta in cel putin trei directii:

- aceea de a incita (natalitatea, investitiile, asigurarile, exportul), prin exonerari, deduceri, restituiri de impozite etc;

- aceea de a inhiba (consumul de produse daunatoare sanatatii, degradarea mediului, formarea de averi excesive etc.) prin suprataxarea asigurata de progresivitatea cotelor de impunere, accize, cote aditionale, monopoluri fiscale, ecotaxe etc;

- aceea de a proteja (anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone) prin intermediul taxelor vamale.

In plan social, rolul impozitelor se concretizeaza prin functia de redistribuire a veniturilor si averilor pe care acestea o indeplinesc. Amploarea pe care cheltuielile de transfer o detin in bugetele statelor contemporane sta marturie asupra importantei pe care functia de redistribuire o detine in prezent.

1.2.2 Elementele tehnice ale impozitului

Elementele impozitului, frecvent intalnite in teoria si practica fiscala sunt:

a) subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia;

b) suportatorul impozitului este persoana fizica sau juridica din ale carui venituri se suporta, in mod efectiv, impozitele. In cazul impozitelor directe, de regula, subiectul si suportatorul impozitului sunt, cel putin in intentia legiuitorului, una si aceeasi persoana, ceea ce nu se intampla, de cele mai multe ori, la impozitele indirecte (pe consum);

c) obiectul impunerii, denumit traditional materie impozabila, constituie baza de calcul a impozitului, fiind, in acelasi timp, elementul de distinctie al impozitelor intre ele. La impozitele directe, obiectul impunerii il constituie venitul sau averea. In cazul impozitelor indirecte, obiectul impozabil il reprezinta produsul sau serviciul care face obiectul vanzarii, bunul importat sau exportat, actul sau faptul generator etc.;



d) sursa impozitului, indica din ce anume se plateste impozitul si poate fi venitul sau averea.

La impozitele pe venit, sursa impozitului coincide in toate cazurile cu obiectul impunerii, ceea ce nu se intampla, de regula, la impozitele pe avere, care se suporta, cel mai adesea, din veniturile realizate de pe urma averii respective;

e) unitatea de impunere este reprezentata de unitatea de masura in care se exprima marimea obiectului impozabil (unitatea monetara, in cazul impozitului pe venit, metru patrat suprafata utila la impozitul pe cladiri etc.);

f) cota impozitului reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Aceasta poate fi o suma fixa sau o cota procentuala (proportionala, progresiva sau regresiva), in raport de natura materiei impozabile si/sau capacitatea contributiva a subiectului impozabil;

In cazul cotelor proportionale, cota ramane neschimbata indiferent de venitul realizat, utilizat, economisit si investit de contribuabil. Impozitul proportional creste pe masura ce creste materia impozabila dar proportia din materia impozabila prelevata prin impozit ramane aceeasi. Astazi, asemenea cote se practica in cazul unor impozite de tip real, a unor impozite directe (cazul impozitului pe profit, la noi) si in cazul majoritatii impozitelor indirecte (care vizeaza venitul consumat).

Cotele progresive cresc pe masura cresterii materiei impozabile in diverse ritmuri asigurand nu numai cresterea sarcinii fiscale odata cu materia impozabila, ci si a proportiei din materia impozabila care este prelevata prin impozit, dinamica impozitului devansand-o pe cea a materiei impozabile.

Progresivitatea impozitului poate fi aplicata in doua maniere: progresivitate simpla (globala) si progresivitate compusa (pe transe de venit).

In cazul impunerii in cote progresive simple se aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materii impozabile apartinand unui contribuabil. Cota va fi cu atat mai mare cu cat volumul materiei impozabile este mai important. Cuantumul impozitului se determina facand produsul intre materia impozabila si cota de impozit corespunzatoare nivelului acesteia.

Impunerea in cote progresive compuse presupune divizarea materiei impozabile pe transe (parti). Fiecarei transe i se aplica o anumita cota de impunere (crescatoare pentru transele superioare), iar impozitul total datorat de contribuabil se obtine prin insumarea impozitului aferent fiecarei transe.

Cele doua formule de progresivitate conduc la sarcini fiscale diferite pentru contribuabil, la o putere contributiva data, progresivitatea globala asigurand o prelevare fiscala mai ridicata.

Un mare neajuns al progresivitatii globale este acela ca ea dezavantajeaza pe cei ce realizeaza venit al caror nivel se situeaza la limita imediat superioara celei pentru care actioneaza o anumita transa.

Impunerea in cote progresive pe transe elimina acest neajuns. Daca progresivitatea globala conduce la o crestere in trepte a impozitului, pragurile situandu-se la limita dintre clasele de venit, progresivitatea pe transe asigura o regularitate a progresivitatii .

Cotele regresive sunt cele care scad pe masura cresterii materiei impozabile. Ele s-au practicat, sub presiunea clasei politice conducatoare, in evul mediu. Astazi, regresivitatea nu mai constituie un procedeu in sensul real al notiunii, ci decurge din utilizarea cotelor proportionale de impunere la impozitele indirecte (pe venitul consumat). Ea iese pregnant in evidenta daca se compara masa impozitelor indirecte platite de contribuabil, odata cu pretul bunurilor si serviciilor cumparate, nu cu venitul consumat ci cu venitul total disponibil. Cu cat venitul disponibil este mai mare, ponderea impozitelor indirecte in aceste venituri este mai mica.

g) asieta sau modul de asezare al impozitului cuprinde ansamblul masurilor ce se iau de catre organele fiscale pentru identificarea subiectilor impozabili, stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea cuantumului impozitului datorat statului;

h) termenul de plata indica data pana la care subiectul impozabil trebuie sa-si achite obligatia sa fiscala. De remarcat faptul ca, de cele mai multe ori, momentul in care se naste obligatia de plata (cand se inregistreaza faptul generator al obligatiei fiscale) nu coincide cu momentul exigibilitatii (cand obligatia trebuie achitata).

Pe langa elementele tehnice prezentate, actele normative cu caracter fiscal mai cuprind si alte precizari cu privire la autoritatea care instituie si administreaza impozitul, veriga bugetara pe care o alimenteaza impozitul, eventualele facilitati fiscale acordate (exonerari, reduceri, scutiri), sanctiuni aplicate si cai de contestatie (contencios fiscal).

1.2.3 Structura impozitelor si taxelor care compun sistemul fiscal

Pentru analiza structurii impozitelor si taxelor se pot folosi o multitudine de criterii de structurare si clasificare. In cele ce urmeaza vom avea in vedere structura impozitelor si taxelor asa cum sunt ele cuprinse in clasificatia bugetara adica structura impozitelor, taxelor si altor venituri bugetare asa cum sunt prevazute in bugetul public national.

Potrivit acestui criteriu veniturile bugetare se grupeaza astfel:

Pentru bugetul de stat:

Venituri curente

A.    Venituri fiscale

A1 Impozite directe

Impozitul pe profit

Impozitul pe venit

Alte impozite directe

impozitul pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente

impozitul pe profit obtinut din activitatile comerciale ilicite sau din nerespectarea Legii privind protectia consumatorului

impozitul pe dividendele de la societatile comerciale

Contributii

contributia pentru pensia suplimentara

contributia agentilor economici pentru persoanele cu handicap

A2 Impozite indirecte

Taxa pe valoarea adaugata

Accize

Taxe vamale

Alte impozite indirecte

taxe pentru jocuri de noroc

taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare

taxe pentru activitati de prospectiune, explorare si exploatare a resurselor minerale

taxe de timbru

contributia agentilor economici din turism

impozitul pe titeiul din productia interna si gaze naturale

impozitul pe veniturile microintreprinderilor

alte incasari din impozite indirecte

B.     Venituri nefiscale

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome

Varsaminte de la institutiile publice

taxe de metrologie

taxe pentru prestatiile efectuate si eliberarea autorizatiilor de transport in trafic international

taxe consulare

taxe pentru analize efectuate de laboratoare

taxe si alte venituri din protectia mediului

varsaminte din disponibilitatile institutiilor publice si activitatilor autofinantate

Diverse venituri

venituri din aplicarea prescriptiei extinctive

venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale

incasari din cota retinuta conform Codului penal al Romaniei

venituri din concesiuni

venituri din dividende

incasari din valorificarea bunurilor confiscate

incasari din alte surse

Venituri din capital

Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice

Venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale nationale si de mobilizare

Venituri obtinute in procesul de stingere a creantelor bugetare



Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate

Pentru finalizarea unor obiective aprobate prin conventii bilaterale si interguvernamentale

Persoanelor care beneficiaza de statutul de refugiat

Pentru acoperirea arieratelor catre CONEL si ROMGAZ

Din fondul de redresare financiara

Pentru proiecte de investitii in turism

Pentru bugetele locale:

I.           Venituri curente

A.    Venituri fiscale

A1 Impozite directe

Impozitul pe profit

Impozite si taxe de la populatie

impozitul pe cladiri de la persoane fizice

taxa asupra mijloacelor de transport detinute de persoane fizice

impozitul pe terenuri de la persoane fizice

alte impozite si taxe de la populatie

Impozitul pe cladiri si terenuri de la persoane juridice

Alte impozite directe

taxa asupra mijloacelor de transport de la persoanele juridice

impozitul pe terenul agricol

alte incasari din impozite directe

A2 Impozite indirecte

Impozitul pe spectacole

Alte impozite indirecte

taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare

taxe judiciare de timbru

taxe de timbru pentru activitatea notariala

taxe extrajudiciare de timbru

alte incasari din impozite indirecte

B.     Venituri nefiscale

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome

Varsaminte de la institutiile publice

alte venituri privind circulatia pe drumurile publice

venituri din incasarea contravalorii lucrarilor de combatere a daunatorilor si bolilor in sectorul vegetal

veniturile punctelor de insamantari artificiale

veniturile circumscriptiilor sanitar-veterinare

varsaminte din disponibilitatile institutiilor publice si activitatilor autofinantate etc

Diverse venituri:

venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri

venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate conform legii

venituri din concesiuni si inchirieri

incasari din valorificarea bunurilor confiscate etc

II.        Venituri din capital

Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice

Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului

Venituri din privatizare

III.     Venituri cu destinatie speciala

Taxe speciale

Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat

Venituri din fondul de interventie

Venituri din fondul pentru locuinte

Donatii si sponsorizari etc

IV.      Prelevari din bugetul de stat

Cote si sume defalcate din impozitul pe venit

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata

Subventii primite din bugetul de stat

1.3. Metode si tehnici de impunere, urmarire si percepere a impozitelor si taxelor

1.3.1 Metode si tehnici de impunere

O latura importanta a sistemului fiscal o reprezinta impunerea care presupune un complex de masuri si operatiuni care au drept finalitate stabilirea sarcinii fiscale ce revine fiecarei persoane fizice sau juridice. Sub aspect tehnic ea presupune o activitate laborioasa in scopul inventarierii subiectilor impozabili si a situatiei personale a acestora, identificarii si evaluarii materiei impozabile si determinarea cuantumului impozitului. Parcurgerea acestor etape succesive presupune utilizarea unui arsenal de proceduri, metode si instrumente specifice.

In practica fiscala din tara noastra folosirea unor metode si tehnici diferite in functie de statutul juridic al contribuabililor, felul impozitelor si taxelor precum si instrumentelor utilizate in cadrul acestui proces, face ca impunerea sa cuprinda in structura sa o serie de forme multiple si variate.



Astfel, privita din punctul de vedere al modului de impartire a responsabilitatilor intre administratia fiscala si contribuabili intalnim fie autoimpunerea, fie o impunere administrativa

Autoimpunerea se intalneste in cazul agentilor economici carora le revine sarcina autoevaluarii bazei de calcul, determinarii cuantumului si virarii la termen a impozitelor, taxelor, contributiilor pe care le datoreaza autoritatilor publice (cazul impozitului pe profit, taxei pe valoarea adaugata, accizelor datorate pentru unele produse realizate in tara). Organele fiscale au numai sarcina de a verifica ulterior determinarea corecta a sumelor datorate si respectarea termenelor de plata.

Impunerea administrativa este specifica impozitelor si taxelor datorate de persoanele fizice si antreneaza responsabilitati suplimentare pentru organele fiscale care au sarcina de a depista sursele de venituri si contribuabilii platitori, de a determina cuantumul sumelor datorate pe care le inscriu in evidentele fiscale si le comunica contribuabililor prin instiintari de plata precum si de a-i supraveghea si indruma pentru a-si achita la termen obligatiile fiscale.

Atunci cand evaluarea obiectului impozabil se face in functie de rezultatele anuale impunerea poate fi provizorie, efectuata pe parcursul anului si definitiva la sfarsitul anului, dupa cunoasterea rezultatelor finale.

Este, spre exemplu, cazul impozitului pentru unele venituri realizate de persoanele fizice (din salarii, din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor) pentru care in cursul anului se calculeaza un impozit provizoriu, impunerea definitiva (finala) facandu-se la finele anului, in urma procesului de globalizare a acestor venituri. La fel si impozitul pe profit se calculeaza, lunar, cumulat de la inceputul anului in mod provizoriu urmand sa se definitiveze prin recalculare si regularizare cu bugetul de stat pe baza bilantului contabil anual.

In raport de persoanele care realizeaza venitul si modul lor de organizare impunerea poate fi individuala sau colectiva. Prima forma vizeaza persoanele fizice care realizeaza venituri individuale (salariati, liber profesionisti etc.) in timp ce impunerea colectiva este intalnita in cazul asociatiilor familiale, gospodariilor agricole individuale unde impunerea castigului realizat se face pe intreg colectivul asociatiei sau pentru toti membrii familiei (menaj).

In functie de elementele incluse in baza de calcul a impozitului, impunerea poate fi partiala sau globala

Impunerea partiala presupune impozitarea separata a veniturilor realizate de o persoana prin intermediul mai multor platitori de venituri si din mai multe surse. Este sistemul de impozitare care s-a aplicat si la noi pentru veniturile realizate de persoanele fizice pana la 1 ianuarie 2000. Dupa aceasta data impunerea partiala s-a mentinut numai pentru unele venituri realizate de persoanele fizice (din dividende, din dobanzi, din tranzactii cu titluri de valoare, din jocuri de noroc).

Impunerea globala presupune cumularea veniturilor realizate din diferite surse sau de la mai multe unitati si aplicarea cotelor de impunere la aceasta baza de impozitare cumulata. Acest sistem de impunere a fost introdus si la noi incepand cu 1 ianuarie 2000, in procesul de globalizare fiind incluse veniturile din salarii, din activitati independente si cele realizate din cedarea folosintei bunurilor.

Tinand cont de modul in care se face evaluarea obiectului impozabil impunerea poate fi directa indirecta si forfetara

Impunerea directa se realizeaza prin obtinerea de informatii necesare impunerii in mod direct de catre organele fiscale care sunt informate asupra naturii si marimii obiectului impozabil prin declaratia de impunere intocmita si depusa de contribuabili (cazul impozitului pe cladiri si terenuri, a taxei asupra mijloacelor de transport). Exactitatea datelor inscrise in declaratiile de impunere este verificata ulterior de organele de control fiscal.

Impunerea indirecta are la baza informatiile obtinute in mod indirect de la terte persoane in legatura cu desfasurarea unor activitati producatoare de venit sau realizarea veniturilor ce cad sub incidenta impunerii (cazul impozitului pe venitul din salarii, din inchirieri etc.).

Impunerea forfetara presupune substituirea determinarii exacte a materiei impozabile cu o valoare atribuita (forfeta) in functie de care se stabileste impozitul datorat. Este cazul normelor sau baremurilor de venit utilizate pentru impozitarea activitatii de taximetrie, comert ambulant etc.

1.3.2. Instrumentele impunerii

Rezultatele procesului de impunere (identificarea obiectului impozabil detinut de fiecare platitor, evaluarea corecta a bazei de calcul si stabilirea cuantumului impozitului datorat) trebuie consemnate in anumite documente specifice numite si instrumente ale impunerii.

Aceste documente imbraca forme diferite, specifice fiecarei categorii de impozite, avanduse in vedere atat metodele de impunere practicate, natura impozitului, categoria platitorilor si anume:

declaratia de impunere;

procesul verbal de impunere;

instiitarea de plata;

procesul verbal de control.

Declaratia de impunere (declaratia fiscala) este actul prin care contribuabilul face cunoscut administratiei fiscale existenta materiei impozabile, cuantumul acesteia si, eventual, orice alte elemente necesare calcularii impozitului (situatia familiala, cheltuielile deductibile etc.) sau care sa permita exercitarea controlului fiscal. Ea prezinta urmatoarele caracteristici:

- este un act de colaborare cu administratia fiscala ce are caracter obligatoriu pentru toti contribuabili iar neantocmirea lui este supusa unor sanctiuni severe;

- este o baza suficienta pentru impozitare, un angajament de plata din partea contribuabilului si o veritabila proba impotriva acestuia;

- toate declaratiile fiscale au la baza prezumtia de exactitate la care este atasat dreptul de control din partea organului fiscal.

Declaratia de impunere poate fi initiala sau anuala

Declaratiile initiale se intocmesc si se depun la organele fiscale intr-un anumit termen de la dobandirea cladirilor, terenurilor, mijloacelor de transport sau pe apa etc. si cuprind date cu privire la identificarea platitorului (nume, adresa, loc de munca), descrierea detaliata sau schita obiectului impozabil, modul de utilizare etc.

Declaratiile de impunere anuale se depun de persoanele fizice ce desfasoara activitati independente si descriu modul de realizare a venitului impozabil, cheltuielile efectuate, alte activitati pe care le mai desfasoara, daca lucreaza singuri sau ajutati de membri de familie ori alte persoane etc.

In functie de perioada de raportare la care se refera declaratia de impunere poate fi anterioara perioadei respective (ex. 'Declaratia de inregistrare pentru platitorii de impozite') sau ulterioara acestei perioade (ex. 'Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat').

Procesul verbal de impunere este un alt instrument al impunerii care se intocmeste in urma verificarii declaratiei de impunere depusa de contribuabili in legatura cu impozitul pe cladiri si pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul pe veniturile persoanelor ce desfasoara activitati independente, impozitul pe veniturile din inchirieri si subinchirieri etc. Prin intermediul acestor procese verbale se definitiveaza impunerea contribuabililor respectivi iar uneori tin loc si de instiintare de plata.

Instiintarea de plata este documentul prin care platitorul este informat cu privire la stabilirea definitiva a impunerii, cuantumul impozitului datorat si termenul de plata. Daca termenele de plata nu sunt respectate, constatandu-se repetate intarzieri, se emite o instiintare de palta de avertizare (somatie de plata) iar daca nici atunci datoriile catre buget nu sunt achitate urmeaza procedura executarii silite a veniturilor, bunurilor mobile sau imobile detinute de contribuabil.

Procesul verbal de control se intocmeste de organele fiscale cu ocazia controalelor efectuate prin deplasarea pe teren la persoanele fizice sau juridice, prin care se constata modul de indeplinire a obligatiilor fiscale. Prin aceste documente se stabilesc, daca este cazul, si diferentele in plus ce trebuie varsate la buget sub forma de impozite si taxe, majorarile pentru intarzierea platii, penalitatile si amenzile contraventionale pentru abateri de la legislatia fiscala. Ele tin loc si de instiintare de plata, contribuabilul luand la cunostinta de noile obligatii fata de buget odata cu semnarea procesului verbal de control.

1.3.3 Urmarirea si perceperea impozitelor

Activitatea de urmarire a impozitelor si taxelor se desfasoara de catre aparatul fiscal sau de alte organe cu atribute precise stabilite de lege si vizeaza depistarea contribuabililor detinatori de obiecte impozabile, supravegherea si indrumarea acestora pentru a-si achita in intregime si la termen obligatiile fata de buget.

In paralel cu aceasta se organizeaza o evidenta riguroasa a debitelor, a sumelor incasate si a ramasitelor de la sfarsitul perioadelor.

Perceperea impozitelor si taxelor presupune incasarea efectiva a sumelor datorate de platitori si inregistrarea lor in conturile deschise la trezoreria publica sau la banci, cu care ocazie are loc si stingerea obligatiei fiscale.

Desi in timp s-au practicat si alte sisteme de percepere a impozitelor (sistemul colectarii, sistemul inchirierii) in prezent singurul sistem functional este cel de incasare a impozitelor prin aparatul specializat (fiscal) al statului, prin utilizarea circuitelor bancare sau a unor circuite financiare specializate (sistemul regiei). El cunoaste trei modalitati de percepere a impozitelor:

a) incasarea impozitului direct de la contribuabil care se poate realiza in doua variante:

- din initiativa spontana a contribuabilului, frecvent intalnita in cazul impozitelor, taxelor, contributiilor datorate de agentii economici (impozitul pe profit, TVA, accize datorate pentru productia indigena). Acestia au obligatia legala de a calcula si vira la termen aceste impozite, organele fiscale urmand sa verifice ulterior, pe baza raportarilor si deconturilor depuse de platitori, determinarea corecta a sumelor datorate si respectarea termenelor de plata.

- din initiativa organului fiscal, cand incasarea propriu zisa este precedata de operatiunea de asezare care se realizeaza prin trei proceduri:

procedura rolurilor nominative, deschise de

serviciul de impozite in urma evaluarii bazei de calcul si determinarii cuantumului impozitului datorat statului pe baza declaratiilor fiscale intocmite de contribuabili sau de catre terti si transmiterea rolurilor nominative spre incasare la trezorerie (este cazul veniturilor din exercitarea profesiilor libere, impozitului imobiliar, impozitului pe venitul agricol, taxei asupra mijloacelor de transport etc.). I se mai spune metoda impunerii si debitarii;

procedura generala, cand administratia fiscala

asigura calculul si incasarea impozitului, in mod direct, in momentul producerii faptului generator (exemplu, in cazul taxelor vamale, accize sau TVA platite in vama);

procedura speciala de executare silita, care

necesita emiterea unui titlu de percepere vizat de judecator.

b) stopajul la sursa, care presupune ca o terta persoana (agent economic, institutie publica) in patrimoniul careia se formeaza sursa de venit, are obligatia sa calculeze, sa retina si sa vireze impozitul la bugetul public, in numele contribuabilului (cazul impozitului pe salarii, impozitului pe dividende etc). Este un procedeu simplu, rapid, economicos si care limiteaza frauda fiscala.

c) perceperea prin anularea de timbre fiscale mobile este o procedura anticipata si indirecta de incasare, cu aplicabilitate restransa, limitata la taxele de timbru pentru acte si actiuni administrative, notariale, judecatoresti, consulare. Organele care presteaza aceste servicii (primari, organe ale politiei, notari publici, instantele de judecata etc.) poarta intreaga raspundere pentru corecta determinare si incasare a taxelor, organele fiscale intervenind numai ulterior, cu ocazia controalelor efectuate.

Metoda este simpla, operativa si economicoasa dar prezinta dezavantajul ca se foloseste pentru sume mici iar eventualele erori de taxare in defavoarea platitorului nu mai pot fi recuperate.

Stingerea obligatiilor fiscale mai poate avea loc si prin alte proceduri specifice precum: compensarea (cand platile exigibile sunt deduse din sumele platite in plus la buget la o data anterioara); scaderea fiscala, in caz de insolvabilitate sau disparitie a debitorului; prescriptia fiscala, in cazul expirarii termenului de urmarire stabilit prin lege; anularea (amnistia fiscala) prin acte juridice cu caracter general sau prin acte juridice individuale.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2627
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site