Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

TIPURI DE BANCI CE FUNCTIONEAZA IN MEDIUL NATIONAL

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



TIPURI DE BANCI CE FUNCTIONEAZA IN MEDIUL NATIONAL

Din punct de vedere al managementului bancar este important a lua in considerare criteriile care influenteaza modul de organizare, sistemul informational, procesul decizional, precum si modul de numire a cadrelor de conducere.

Printre coordonatele care contureaza cele patru criterii se impune a lua in considerare urmatoarele:



- forma de proprietate;

- apartenenta nationala;

- rolul pe care il au in sistemul bancar national.

Tipuri de banci dupa forma de proprietate

In functie de forma de proprietate se pot delimita urmatoarele tipuri de banci:

Banci private se caracterizeaza prin faptul ca capitalul lor apartine unei persoane sau unui grup de persoane.

Principala forma pe care o imbraca bancile private este una de societate pe actiuni al carei capital este impartit intr-un numar mare de parti cu o anumita valoare nominala, numite actiuni. Influenta asupra managementului bancii se manifesta in planul adunarii actionarilor si depinde de numarul si valoarea actiunilor posedate. Repartizarea profitului se face functie de numarul de actiuni posedate de fiecare actionar. Deciziile privind alegerea administratorilor si cenzorilor, aprobarea sau nu a bilantului, fixarea dividendelor, marimea capitalului, fuziunea, majorarea capitalului se iau de catre adunarile generale ordinare si extraordinare ale actionarilor.

Bancile de stat au ca trasatura definitorie posedarea intregului capital de catre statul pe teritoriul careia se afla. In cele mai multe cazuri, acestea imbraca forma unor banci specializate, rentabilitatea lor este mai redusa comparativ cu cea a bancilor private, statul fiind nevoit sa intervina cand nu se dovedesc suficient de viabile.

Bancile mixte functioneaza sub forma societatilor pe actiuni, in care statul este unul din actionari.

2. Tipuri de banci dupa apartenenta nationala

In functie de apartenenta nationala a bancii delimitam urmatoarele tipuri de banci:

Banci autohtone - a caror caracteristica consta in faptul ca capitalul apartine persoanelor fizice sau juridice din statul unde acestea functioneze. Aceste banci sunt componente ale sistemului bancar national, functionand sub supravegherea Bancii Centrale a statului respectiv.

Banci multinationale - din aceasta categorie fac parte Organismele Monetare si Financiare Internationale care au ca trasaturi comune urmatoarele elemente:

Capitalul este constituit prin subscrierea Bancilor Centrale din tarile membre;

Managementul este asigurat de guvernatorii tarilor membre;

Acorda asistenta si credite tarilor membre;

Supravegheaza functionarea pietelor financiar-bancare internationale.

Banci mixte sunt constituite prin aportul de capital a doi sau mai multi parteneri din tari diferite, se supun legislatiei din tara unde isi au sediul.

Veniturile bancii se impart intre parteneri in functie de ponderea contributiei fiecaruia la constituirea capitalului bancii. Activitatea bancii este supravegheata de Banca Centrala a tarii pe teritoriul careia isi are sediul; functioneaza sub forma societatilor pe actiuni.

3. Tipuri de banci dupa rolul pe care il joaca in sistemul bancar national

In functie de rolul pe care il joaca in cadrul sistemului bancar national, bancile imbraca urmatoarele forme:

Banci Centrale sunt institutii guvernamentale care asigura functionarea si supravegherea sistemului bancar la nivel national prin puterile si responsabilitatile dobandite prin actul de infiintare a lor.

Banci comerciale - cu pondere in sistemul bancar al unei tari, efectueaza operatiuni de depozitare, acordare credite, decontari si plati cu si fara numerar, in lei si valuta, in tara si strainatate, plasamente de portofoliu, activitati de consultanta, gestioneaza titlurile financiare ale clientilor.

Banci universale efectueaza toate tipurile de operatiuni pe care le fac bancile comerciale, in plus fac si operatiuni cu valori mobiliare privind emisiunea, subscrierea, plasamentul sau negocierea lor. Aceste banci realizeaza o integrare intre activitatea comerciala si banca de afaceri, promovand eficienta, permit obtinerea de economii la costuri si stimuleaza activitatea financiara prin patrunderea operatorilor bancari in alte domenii financiare.

Banci de afaceri sunt intermediari financiari care asigura servicii profesionale specializate in mobilizarea altor resurse financiare decat creditele bancare. Spre deosebire de bancile comerciale care acorda credite, bancile de afaceri nu constituie depozite, ci isi ofera serviciile profesionale (in legatura cu piata de capital) pentru mobilizarea fondurilor din diverse resurse cu preponderenta altele decat cele din sistemul bancar.

Banci de depozit, similare bancilor comerciale, constituie depozite la vedere sau la termen si acorda credite cu scadente diferentiate pe sectoare;

Banci ipotecare care acorda imprumuturi pe termen lung pentru constructii de locuinte, garantate cu ipoteci pe imobile;

Banci trusty (factor) care asigura colectarea creantelor si recuperarea lor, asigurand lichiditatea anticipata creditorilor contra unui comision;

Banci specializate care acorda credite pe termen mijlociu si lung in sectoare pentru care sunt specializate, procurandu-si resursele prin depozite pe termen lung;

Bancile corespondent care detin conturi, pe baza de reciprocitate, ale altor banci, din afara frontierelor;

Bancile off-shore functionand in anumite zone libere, care realizeaza numai operatiuni cu nerezidentii, asigurand anonimatul identitatii acestora. Centre offshore sunt: Insulele Antile, Insulele Bahamas, Insulele Caiman, Insula Men, Barbados, Hong Kong, Delaware, Viomung, Samoa de Vest, Insulele Gerncy si Jersey, Irlanda, Liberia, Cipru, Malta, Liban, Lichtenstein, Madeira, Insulele Virgine, Gibraltar, Panama, Singapore, Elvetia. Zonele offshore ofera subiectilor economici urmatoarele prioritati:

a) facilitati fiscale;

b) o libertate larga, practic - lipsa controlului valutar;

c) posibilitatea de a desfasura operatii cu rezidenti in orice valuta straina;

d) trecerea la pierderi a cheltuielilor pe loc;

e) anonimatul, confidentialitatea operatiilor financiare.

In acelasi timp piata interna a capitalurilor de imprumut din zona se izoleaza de conturile rezidentilor. Vorba e ca varianta clasica a zonelor offshore nu presupune activitati de administrare si financiare in zona offshore a nerezidentilor.

In ceea ce priveste facilitatile fiscale, pot exista diferite variante. In zonele offshore din Irlanda si din Liberia nu se incaseaza impozite. In Elvetia se incaseaza, insa destul de mici. In zonele offshore din Lichtenstein, Insulele Antile si Panama, la momentul inregistrarii firmei se incaseaza o plata unica. In aceste zone, de regula, sunt incasate de asemenea cotizatii de inregistrare anuale, taxe pentru licente bancare si de asigurare.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2036
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved