Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

PODISUL SI MUNTII MEHEDINTI - DE LA O PESTERA LA ALTA

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PREZENTAREA GENERALA A ZONEI ROSIA MONTANA
Grupa Retezat-Godeanu
Muntii Iezer
BANATUL
Orasul Londra, capitala Marii Britanii
MUNTII CARPATII - CARPATII SI SISTEMUL MUNTOS ALPIN
FINLANDA
UNGARIA - relieful
Podisul (Piemontul) Getic
ELEMENTELE CLIMATERICE

PODISUL SI MUNTII MEHEDINTI

PRIN PODISUL MEHEDINTI, DE LA O PESTERA LA ALTA




Carstul Podisului Mehedinti este unul dintre cele mai importante din Romania. Desi numarul pesterilor este mic, cateva dintre ele sunt remarcabile prin dezvoltarea, prin bogatia unor forme sau prin unicitatea altora. Cateva din pesterile importante ale Mehedintiului nu pot forma inca obiectul unor vizite turistice, ele necesitand inca costisitoare lucrari de amenajare. De aceea vorbind despre carstul Podisului Mehedinti ne vom referi la trei sectoare : pesterile din zona comunei Balta, carstul de la Ponoarele si carstul din zona Motrul Sec - Motrul Mare.

In zona comunei Balta se afla cateva pesteri active si semiactive, cele mai mari fiind Curecea, Balta si Sfodea. Nu departe de Pestera Sfodea se afla avenul din Boldul Ionestilor, a carui intrare se deschide intr-un camp de lapiezuri in Dealul Duncii. Avenul este adanc de 15 m. Exocarstul nu este prea spectaculos, fiind reprezentat prin campul de doline din Dealul Curecea si cateva campii de lapiezuri, in cornetul lui Bobic, in dealul Cusacu si Cornetul Baltii.

Cu totul altfel ni se prezinta exocarstul zonei Ponoarele. Aici, chiar in centrul comunei Ponoarele se afla Podul Natural, o arcada de calcar lunga de 61 m si lata de 12 m, rest al unei galerii de pestera, partial prabusita. Podul Natural este punctul de plecare catre cateva fenomene interesante, toate grupate in dealul Cracul Muntelui. Mai intai tunelul larg al Pesterii Podului. Deasupra portalului acesteia se afla un frumos camp de lapiezuri: putem vedea rigole, adica santuri de siroire, taiate 10 - 20 cm adancime in calcar, creneluri, creste paralele si in evantai, de dimensiuni centimetrice, lapiezuri perforate - gauri ovale sau rotunde si bogazuri - adevarate coridoare taiate in roca, drepte si adanci, cu fundul acoperit de iarba, in care poate incapea un om. Pe un ogas aflat la numai 250 m spre vest de campul de lapiezuri intalnim lapiezuri subcutane sau acoperite, capatani de calcar ce seamana cu niste capite cu varful ascutit dar cu contur foarte rotunjit. Acestea s-au format prin dizolvarea calcarelor sub un strat de sol, care ulterior a fost partial indepartat. De o parte si alta a calcarelor din Cracul Muntelui se afla doua depresiuni. Depresiunea Zaton gazduieste aproape jumatate din an un lac ale carei ape se scurg printr-o gura de pestera pe un traseu lung de cativa kilometri cunoscut doar partial. In perioadele secetoase lacul seaca si ofera privirilor doar o intindere argiloasa rosie, crapata. Sub pamant, paraul Zatonului intalneste apele ce se aduna din depresiunea Ponoarele si care dispar prin sorbul de la Gaura Iepurelui. Ansamblul carstic de la Ponoarele este grupat pe o suprafata mica in jurul Podului Natural si nu ridica probleme de orientare. De la Ponoarele avem de mers mai putin de 20 km pana in satul Motru Sec, aflat pe valea raului cu acelasi nume, la nord de comuna Pades, locul unde a inceput rascoala lui Tudor Vladimirescu. Intre valea Motrului Sec si a Motrului Mare se dezvolta calcarele din Dealul Musetoaia, care continua spre nord pana in Varful Piatra Mare a Closanilor. Piatra Mare a Closanilor reprezinta una dintre zonele calcaroase salbatice, asemanatoare cu cele din Muntii Mehedinti. Urcand din satul Motru Sec sau Closani pe firul vaii Izvorele vom intalni printre paduri de fagi campuri cu uriase doline, lapiezuri. guri de pesteri si avene. Urcand paraul Izvorele pana in Saua dintre Pietre, putem vedea creasta Pietrii Mari, iar apoi revenind in sa, putem cobori prin largi pajisti in Valea Motrului Sec. Acest traseu dureaza 6-8 ore si ridica probleme de orientare in portiunile impadurite.

* PESTERA SFODEA

Localizare si cai de acces. Pestera Sfodea e situata in Podisul Mehedinti, in versantul stang al vaii Topolnita, la o altitudine de 435 m si 15 m deasupra vaii. Accesul auto in zona este facilitat de soseaua asfaltata Tg-Jiu - Baia de Arama- Ponoarele-Balta-Drobeta-Turnu Severin, aproape in intregime asfaltata si care atinge cateva interesante obiective peisagistice ale podisului, printre care amintim Podul de la Ponoarele si Pestera Podului, Lacul Zaton, Pestera Mare de la Balta etc. La pestera se poate ajunge fie prin drumul Oiresu - Balta, din care o poteca traverseaza Dealul Cusacu, peste un camp de doline si iese la Sfodea fie coborand paraul Baltii, pana la satul Sfodea. La nord de satul Sfodea se afla deschiderea, de dimensiuni moderate, a pesterii, sapata in masivul Boldul Izvorului.

Date istorice. Pestera a fost explorata in 1962 de V. Decu si M. Bleahu si deschisa in 1967. Explorari facute in 1980 de speologii amatori au adaugat noi galerii.

Descriere. Este o pestera activa, cu portiuni subfosile, monoetajata, cu o lungime cartata de 700 m. Ea se dezvolta pe un sistem de diaclaze orientate est-vest si nord-est-sud-vest, inguste si inalte. Dupa intrarea joasa se coboara intr-o galerie cu inaltimii de l-3 m, cu planseul acoperit cu pietris si nisip si cu mici ochiuri de apa. In perioadele ploioase prin acest sector curge apa. Dupa 150 m patrundem intr-o mica sala, cu peretii impodobiti de curgeri stalagmitice, cu morfologia complicata prin prezenta a doi pilieri de calcar, inalti de 3 m.

In continuare, galeria este dezvoltata pe diaclaza, morfologia fiind insa influentata de regimul vados, de curgere, in care s-a format; cavitatea. Putem vedea frumoase lingurite, clopote de eroziune si marmite, in pereti este marcat un nivel de curgere. Podeaua, desi acoperita in cea mai mare parte cu aluviuni fine ramase de la viituri, prezinta din loc in loc stalagmite si cruste calcitice cu microgururi. Acestea, impreuna cu curgerile parietale, formeaza podoabele calcitice ale pesterii.

Catre capat, galeria devine permanent activa si de departe putem auzi zgomotul unei cascade de 3 m inaltime, prezenta in portiunea terminala. Galeria se ingusteaza tot mai mult si se termina cu un lac de sifon impenetrabil.

Pestera Sfodei este opera unui mic parau care se pierde putin mai la nord, intr-un ponor aflat in Valea Baltii, parau ce reapare in firul Topolnitei cam 80 m in amonte de deschiderea pesterii.

Conditii de vizitare. Este necesar echipamentul speologic obisnuit (casca, salopeta, lampa si cizme inalte). Vizitarea dureaza 1½ ora si nu se recomanda perioadele ploioase sau cand exista posibilitatea producerii de averse.

Bibliografie. A. Docou, V. Decou si M. Bleahu (1967), M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA BALTA

Sinonimii : Pestera Mare de la Balta.

Localizare si cai de acces. Unul dintre cele mai interesante obiective speoturistice ale traseului Baia de Arama-Drobeta-Turnu Severin, ce strabate principala zona carstica a Podisului Mehedinti, este Pestera Balta, situata la 3,5 km spre sud-sud-vest de comuna cu acelasi nume.

Prin comuna Balta trece soseaua asfaltata in ultimii ani, care vine de la Baia de Arama. Din aceasta sosea, in dreptul unei troite dinspre capatul comunei, trecem Valea Topolnitei peste un podet si mergem apoi pe o poteca in versantul drept. Dupa 1 km intalnim un mic parau pe care il traversam pe la obarsie printr-un camp de ferigi. Ne indreptam apoi spre sud, spre dealul Gornesti, de unde, dupa inca 300 m, ajungem la pestera, a carei deschidere se afla in locul numit „Campul Pesterii”, la o altitudine de 500 m.

Date istorice. A fost semnalata de V. Dumitrescu in 1880. In 1913, agronomul si biologul C. N. Ionescu, pionier al biospeologiei romanesti, face prima descriere, in anii 1928-1930 R. Jeannel face cercetari de biologie, care vor fi continuate apoi de P. A. Chappuis, V. Deou, A. Negrea etc. In pestera s-au facut in 1955 sapaturi arheologice de catre C. S. Nieolaescu-Plopsor.

In 1962 se realizeaza cartarea de catre Decu si Bleahu a 600 m de galerii, in 1980 speologii amatori din Cercul speologic „Focul Viu” descopera noi galerii, actuala lungime fiind de l 075 m.

Descriere. Este o pestera complexa, cu doua galerii principale aproape paralele, orientate spre nord. Ea are trei intrari. Intrarea nordica corespunde insurgentei. Celelalte doua intrari corespund resurgentei. Intre ele se dezvolta galeria numita Galeria de legatura.

Galeria de Legatura, considerata anterior ca Pestera Mica de la Balta, are o lungime de 220 m si dimensiuni relativ reduse, cu ciaeva stramtori mai greu penetrabile. Ea prezinta sectoare slab meandrate, inalte pana la 5 m si modelate de 12 niveluri de eroziune, reprezentand tot atatea stadii de adan-cime a retelei active a pesterii. Morfologia acestei galerii, in prima sa parte, este de tip freatic, cu ramificatii labirintice, forme de dizolvare cavernoase, cupole de coroziune si hiefoglife. In aval, paraul ce traverseaza partial galeria a generat forme de curgere, cum sunt valurile de eroziune. Planseul acestei galerii este format din material aluvionar, mai ales in zona dinaintea ponorului subteran, si din crusta stalagmitica. Paraul subteran captat in Galeria de Legatura reapare in dreptul iesirii sudice, unde conflueaza cu paraul ce vine din Galeria cu Gururi. Galeria cu Gururi este paralela cu prima, dar mai scurta, in schimb, dimensiunile sale sunt mult mai generoase : inaltimi pana la 10 m si latimi de 3 - 5 m. Ea se termina cu o sala foare mare, de 35x20 m.

Dar nu dimensiunea este principalul element de atractie al acestei galerii, ci formatiunile calcitice, abundente in special in portiunea terminala : gururi, stalagmite, stalactite, curgeri parietale si cateva coloane masive, in portiunea de la inceput o parte din formatiunile stalagmitice au fost sparte si scoase pentru a fi folosite ca materiali de constructie la ridicarea unui spital din comuna. Totusi, formatiunile existente si decarul subteran generos justifica efortul de a o parcurge si ofera iubitorilor de fotografie subterana subiecte variate.

Conditii de vizitare. Pestera Balta poate fi parcursa in orice anotimp, fara echipament deosebit. Se recomanda cizmele inalte, casca si surse duble de iluminare.



Vizitarea, dureaza 1½ ora.

Bibliografie. C. N. lonescu (1914), P. A. Chappuis si R. Jeannel (1951), A. Decou, V. Decou si M. Bleahu (1967), M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA CURECEA

Sinonimii: Pestera din Dealul Curecea, Pestera din Cornetul Malariscai, Pestera din Crovul lui Rascracea.

Localizare si cai de acces. Alaturi de Sfodea si Balta, Pestera Curecea formeaza tripticul speologic de pe raza comunei Balta, in centrul Podisului Mehedinti. Cavitatea e sapata in Deadul Curecea, in locul numit „La Morminti” la o altitudine de 540 m pentru deschiderea aval si 585 m pentru intrarea amonte.

Din comuna Balta se merge pe drumul spre Ciresu cam 3 km, pana in Lunca Ponorelului. Traversam albia unui mac parau si urcam in platoul cu doline al Dealului Curecea. Intr-una din aceste doline, numita „Crovul lui Raseracea”, se afla intrarea din amonte a pesterii, la cea 400 m distanta spre sud de ponor.

Date istorice. Pestera a fost semnalata de I. Vintilescu in 1941. In 1962, V. Decu si M. Bleahu au explorat-o in cea mai mare parte, iar in 1967 i-au publicat harta si descrierea. Explorari recente facute de speologii amatori au marit lungimea cunoscuta a acestei pesteri, prin adaugarea de noi galerii.

Descriere. Este o pestera mare, polietajata, lunga de circa 4 000 m. Prezinta doua deschideri. Deschiderea nord-vestica este cea gazduita de dolina. Ea incepe cu un aven de 10 m adancime, usor accesibil, care deschide accesul in galeria principala. Aceasta galerie are doua ramuri : ramura nordica este partial activa si are o lungime de cca 250 m. Ea prezinta cateva portiuni accidentate si ingustari, care o fac greu penetrabila, fiind mai mult dezvoltata pe un sistem de diaclaze. Peretii sunt din calcar nou, neimpodobiti. In schimb, ramura sudica a galeriei principale prezinta frumoase profile de tip „fata de strat”, cu tavanul orizontal de care atarna stalactite masive.

Cele mai frumoase podoabe concretionare sunt stalactitele din mondmilch, lungi pana la l metru. Prezenta acestor stalactite, imprena cu sectiunile de tavan plan-orizontale, formeaza un ansamblu peisagistic plin de farmec, care ne incanta si ne intriga deopotriva. Planeitatea tavanului nu se datoreste unei suprafete de stratificatie, dupa cum s-ar crede, caci in ramura nordica a galeriei principale, mai multe aliniamente de accidente silicoase bine reliefate prin coroziunea carstica ne arata adevarata inclinatie a stratelor, care nu sunt orizontale. Este mai degraba vorba de „oglinda” unei suprafete freatice la nivelul careia tavanul a fost sculptat astfel. In zona mijlocie, galeria principala primeste un mic afluent dreapta, ce vine dintr-un ponor aflat la baza versantului estic al dealului. Planseul este acoperit in aceste portiuni cu argila sau material elastic fin, iar in zonele fosile cu crusta calcitica si argila de decalcifiere.

In portiunea sudica galeria principala face numeroase coturi si meandre, mentinandu-si morfologia pe diaclaza si tavan plan-orizontal, cu spatii confortabile, usor de parcurs. Spre capat ea prezinta doua bifurcatii care se reintalnesc dupa cca 100 m. Se poate iesi prin deschiderea sudica a pesterii, de dimensiuni mai mici, situata la 1 100 m distanta fata de prima intrare. Aceasta deschidere functioneaza ca insurgenta in perioadele foarte ploioase, sistemul activ al pesterii fiind in acest caz o tripla confluenta subterana. Cele trei paraie sunt cele care au si generat-o.

Avand aceasta geneza complexa, Pestera Curecea are si o morfologie variata : niveluri de eroziune, valuri de eroziune („lingurite”), xenolite silicoase, marmite, nise de coroziune, hieroglife, pilderi. Daca la acestea adaugam si concretiunile din zonele fosile, obtinem o mare bogatie de subiecte pentru amatorii de fotografii subterane.

Conditii de vizitare. Pestera nu prezinta probleme tehnice deosebite, dar fiind lunga, necesita surse duble de iluminare si rezerva de carbid si de baterii. Durata vizitei este de 3-4 ore.

In perioadede ploioase se recomanda folosirea echipamentului adecvat (cizme, combinezon impermeabil) si barca pneumatica.

Bibliografie. A. Decou, V. Decou, M. Bleahu si col. (1976).

** PESTERA IZVERNA

Localizare si cai de acces. Pestera Izverna este resurgenta paraului cu acelasi nume. Ea se gaseste in capatul vestic al comunei Izverna, la poalele Muntilor Mehedinti, in Dealul Pesterii, la o altitudine de 600 m.

Din soseaua asfaltata Baia de Arama-Turnu Severin, in dreptul satului Turtaba, se afla indicatorul rutier spre comuna Izverna. (In poiana din dreptul acestui indicator se tine in fiecare an, in mai, o importanta nedeie a mehedintenilor : „Targul de la Turtaba”).

De la intersectie, mergand pe drumul comunal 5 km, se ajunge pana langa pestera, aflata la 100 m distanta de ultima casa din Izverna.

Date istorice Este explorata pentru prima data de biospeologul C. N. Ionescu pe o lungime de 200 metri; in 1914 el publica o descriere a acestei portiuni. In 1951 P.A. Chappuis si A. Winkler dau o descriere mai amanuntita, iar ulterior, V. Decou face cercetari de biospeologie (1964-1967)

In 1973, C. Goran realizeaza planul pesterii aparut in 1976.  O echipa a Cercului speologic Focul Viu” condusa de S. Roata, recarteaza in 1979 pestera descoperind galerii noi astfel ca lungimea actuala este de 1500 m. In acelasi an incep si explorarile cu scafandrul autonom, cu rezultate promitatoare, explorari care sunt in curs de desfasurare.

Descriere. Este o pestera activa cu portiuni scurte subfosile si fosile. Prezinta o galerie principala cu unele ramificatii orientata NV – SE.

Prin intrarea cu dimensiunile 4x3 m care este si resurgenta piriului se urca o saritoare de 3m si apoi , printr-un scurt culoar se intra in galeria principala. Aceasta galerie este dezvoltata pe un sistem de diaclaze prelucrate prin eroziunea apei. Inaintam ocolind citeva marmite apoi printr-un lung coridor cu citeva mici lacuri cu apa de infiltratie ce pot atinge adincimea de 75 cm. Aceste oglinzi de apa cristalina reprezinta preludiul apelor pesterii. Dupa un scurt culoar dezvoltat pe o diacliza auzim chemarea unei cascade. Escaladam un prag de stinca si in fata noastra se afla un bazin cu apa de o limpezime neobisnuita adinc de 1,5 m cu suprafata incretita de de valurile pe care le face micul torent ce curge printr-un jgheab natural. Limpezimea si culoarea apei au inspirat si denumirea acestuia de Lacul Verde. Pentru a-l depasi este necesara o barca pneumatica, solutie preferabila traversarii sale inot, deoarece temperatura nu depaseste 8oC.

Daca suntem buni cataratori, vom afla alege o varianta mai simpla : in Partea stinga se afla un horn dezvoltat in diaclaza; care urca mai intii cam 5 m, depasind un prag de la care va trebuie sa coborim o suprafata de calcar foarte inclinata, neteda, modelata de lapiezuri. Regasim in acest fel piriul subteran care iese de sub oglinda unui sifon. Este Sifonul Verde, explorat doar cu scafandrul autonom, lung de 50m si adinc de 12m. In paralel cu el continua insa Galeria Fosila pe care o urmam urcind un prag de calcit ce ne obliga sa urcam citiva metri aplecati. Urmeaza o portiune de 80 m , relativ usor de parcurs in care galeria se dezvolta pe o diaclaza inalta de 2-4 m impodobita cu citeva stalagmite .In capatul acesteia se afla Vestiarul Scafandrilor, o sala de prabusire, cu dimensiunile de 12x8 m si inalta de 2-6 m. Aceasta sala comunica cu paraul subteran prin doua deschideri : prima, la dreapta coboara un tobogan de calcar pana la oglinda unui lac de sifon : cealalta, in partea opusa, este intrarea intr-un put de 5 m, care conduce pe paraul subteran pana la acelasi lac. Acesta este Sifonul Scurt, de 20 m lungime, cu o adancime de 5 m, care marcheaza sfarsitul traseului accesibil turistilor, dar nu si al pesterii. Caci, dupa cei 20 m, urmeaza o noua galerie emersa, lunga de 100 m si, in sfarsit, un nou sifon, un adevarat put inecat, care a fost explorat in vara anului 1982 pana la adancimea de 48 m si care continua.

Morfologia galeriilor este tipica pesterilor active : intalnim septe de eroziune, profile eliptice, pilieri, valuri de eroziune si marmite. Pretutindeni unde apare, paraul subteran imprima peisajului o nota de neliniste si forta, iar lacurile sunt printre cele mai limpezi ape ce se pot intalni sub pamant.

Conditii de vizitare. Pentru depasirea Lacului Verde este necesara fie o barca pneumatica, fie o cordelina sau o scarita de 10 m pentru varianta ocolitoare.

In rest, echipamentul trebuie sa cuprinda casca, cizme si o sursa buna de lumina.

Nu se recomanda perioadele cu posibile viituri, ce pot inunda pasajele subfosile ale pesterii, blocand astfel iesirea. Vizitarea dureaza 1½ ora.

Bibliografie. M. Bleahu si colab. (1976). S. Roata (1980).



** PESTERA PODULUI

Sinonimii: Pestera de la Ponoare, Pestera de la Podul Natural, Pestera de la Cracu Muntelui. Pestera de la Podu de Piatra.

Localizare si cai de acces. Este un obiectiv speologic bine cunoscut, mai ales datorita invecinarii sale cu faimosul Pod Natural cu care este inrudita. Pestera Podului se afla in dealul Cracu Muntelui, la o altitudine de 265 m, in centrul comunei Ponoarele. Soseaua asfaltata ce porneste din Baia de Arama face serpentine largi ocolind depresiunea Ponoarele si urca apoi pe langa centrul civic al comunei, in apropiere se afla ramificatii inspre Padurea de Liliac, unde in fiecare inceput de mai are loc mare nedeie olteneasca „Sarbatoarea liliacului”.

Soseaua se angajeaza apoi chiar peste arcada de piatra a Podului Natural - monument al naturii -, punct in care se afla o placa indicatoare si un mic popas turistic. Se poate parca masina in acest loc. O poteca ne conduce, dupa cativa zeci de metri, in portalul pesterii.

Date istorice. Prima descriere stiintifica, desi sumara, a fast facuta de C. N. Ionescu in 1913. In 1928, P. A. Chappuis si A. Winkler exploreaza intreaga pestera, iar rezultatele sunt publicate in 1951. Cercetari de morfologie asupra acestui cornolex carstic sunt facute in 1940 de catre T. Vintilescu, in timp ce hidrologia complexa a sistemului este abordata in 1963 si 1967 de M. Bleahu si V. Decou, care pun in evidenta relatia dintre Lacul Zaton, estavela din pestera si ponorul Gaura Iepurelui.

Descriere. Este o pestera complexa, polietajata, cu doua deschideri. In intrarea de la Podul Natural este o arcada larga de 15 m si inalta de 3 m, deschizand accesul intr-o galerie descendenta pe primii 30 m, apoi suborizontala. Lungimea totala este 734 m.

Galeria are dimensiuni mari, de 10-12 m latime si 5-8 m inaltime. Podeaua este acoperita cu argila moale si material elastic fin. Aceasta galerie constituie, de fapt, Galeria Principala si este subfosila. In perioadele ploioase, mai ales primavara, ea se transforma intr-un mare lac ce nu poate fi strabatut decat cu barca pneumatica.

Din aceasta galerie se ramifica in stanga, dupa 130 m. Galeria Fosila, in care se urca mai intai o panta abrupta. Tot din galeria principala se desprinde, pe dreapta, un diverticul cu nivele de eroziune, infundat dupa 50 m.

In zona mijlocie, podeaua este intrerupta de existenta unui put cu gura in forma de palnie, care ocupa aproape intreaga deschidere. Este asa-numita estavela din Pestera Podului, adica un put prin care apa de infiltratie din pestera se scurge in perioadele normale, dar prin care apa poate sa si iasa, circuland in sens invers, atunci cand nivelul acviferului carstic se ridica, obligand palnia sa functioneze ca preaplin de evacuare a surplusului de debit. Acest sorb, adanc de 6 m, face legatura cu etajul activ, inca neexplorat, al pesterii. Dupa 50 m, galeria incepe sa urce o panta cu bolovani si iese printr-un frumos portal de forma eliptica la Lacul Zaton.

Galeria Fosila prezinta de asemenea spatii mari. Ea este bogat concretionata cu domuri stalagmitice stalagmite, stalactite, draperii foarte lungi si stalactite fistulare. Desi nici aceasta pestera nu a fost crutata de unii turisti si se poate vedea cum unele stalagmite au fost taiate cu ferastraul (!), ea este spectaculoasa, mai ales in Sala Finala, care ne impresioneaza prin dimensiunile sale. Continuarea acestei galerii a fost blocata de prabusiri, peste care s-a asternut o platosa de calcit groasa, ce coboara in trepte. Pentru a vedea si mai ales pentru a fotografia peisajul subteran al Galeriei Fosile, sunt necesare surse puternice de lumina. Numai astfel vom putea zari si filigranul broderiilor calcitice. „ploile” de stalactite fistulare si grafismul ciudat al pieilor de leopard”, ce completeaza inventarul de forme subterane ale acestei cavitati.

Pestera Podului este opera apelor Zatoraului care se drenau candva prin galeriile, ca si pe sub arcada Podului Natural, detasat acum de restul pesterii in urma unor prabusiri.

Conditii de vizitare, in anotimpul uscat se poate vizita in orice tinuta. Se recomanda folosirea cizmelor deoarece in pestera este multa argila moale, mai ales in zona sorbului. De asemenea din cauza spatiilor mari si a culorilor inchise, se recomanda, mai ales pentru Galeria Principala, lampi cu carbid.

Cand pestera este inundata ea poate fi strabatuta cu barca, ceea ce da vizitarii un plus de dificultate dar si de farmec.

Bibliografie. C. N. Ionescu (1913), P A Chappuis si R. Jeannel (1951), A. Negrea (1962) M Bleahu si V. Decou (1963), A. Decou, V. Decou si M. Bleahu (1967), M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA MARTEL

Localizare si cai de acces. Pestera Martel e situata in Valea Metrului Sec, in versantul stang, sub abruptul masivului Fata Pietricelei la o altitudine de 370 m si la numai 1 m deasupra talvegului. Se poate ajunge la deschidere mergand pe drumul forestier ce urca spre nord din satul Motru Sec. In dreptul bornei 4 + 2, ramasa de la fosta linie de decovil, se afla chiar langa drum intrarea dubla, de mici dimensiuni, a cavitatii. Nu departe de acest punct, la circa 150 m in amonte, dar in versantul opus, se afla in dreptul unei punti de lemn peste Motru Sec intrarea vizibila din drum a Pesterii Lazului.

Date istorice. A fost explorata pentru prima data de V. Decu si F. Argintaru, intre anii 1959-1962, iar schita a fost publicata in 1967 de V. Decu si M. Bleahu. In pestera s-au facut cercetari ample de biospeologie (A. Negrea, V. Deicu, F. Botea, M. Georgescu etc.).

In 1978, speologi amatori din Cercul speologic „Focul Viu” au explorat si cartat importante prelungiri, bogat concretionate, care au dublat aproape lungimea cunoscuta anterior.

Descriere. Este o pestera mare, complexa, cu galerii active si subfosile, dezvoltate pe un sistem de diaclaze (largite in regim freatic, cu o lungime de 4 400 m). Dupa intrare coboram printr-o galerie scunda pana la un put de 5 m, dupa care se avanseaza pe o dia-claza inalta care comunica in cateva puncte prin fante deschise in podea cu etajul inferior, activ. Pe acest parcurs apar mai multe obstacole, pentru depasirea carora este nevoie de conditie fizica : doua puturi, toboganele I-III si stramtori ce se pot trece numai in ramonaj si in forta, cum este Marea Diaclaza. Principala caracteristica morfologica a acestui sector o constituie varietatea formelor de coroziune. In calcarul foarte alb, partial recristalizat, dizolvarea a muscat aparent haotic, construind ornamentatii cavernoase, septe, nise, lamele si tripanolite, cu forme care prin contorsiunile lor ne amintesc de sculpturile lui Henry Moore.

Un alt element morfologic il constituie prezenta sifoanelor, precum si dezvoltarea diverticulelor labirintice, specifice unei sapari in regim freatic.

Trecerea sifoanelor se face relativ usor in perioadele secetoase, pentru ca podeaua lor este, de obicei, acoperita cu nisip grosier si pietris fin bine spalat. Daca retragerea apelor din reteaua superioara nu este completa, sifoanele se trec greu sau deloc. De altfel, situatia hidrologica este si principalul obstacol in calea parcurgerii retelei de galerii ale acestei pesteri; orice ploi urmate de cresteri ale nivelului Motorului si, implicit, ale nivelului freatic, determina inundarea sifoanelor si bararea accesului. In perioadele de viituri intreaga retea superioara de galerii functioneaza ca preaplin pentru etajul activ.

In acest caz „buretele” freatic al pesterii filtreaza apa care iese limpede prin gura pesterii. La seceta, pe masura ce apele scad, se deschid, pe rand, Sifonul cu Emisar, Sifonul Mic si, in mod exceptional, Sifonul Terminal.

Dezamorsarea Sifonului Terminal deschide accesul spre zona recent descoperita a pesterii, care adaposteste speleoteme rare, intre care stalactite fistulare lungi de aproape 1,5 m, probabil cele mai lungi din tara noastra.

Umplutura pesterii este formata din terase de nisip si pietris, din plansee calcitice si stalactite, in special de tipul „macaroanelor”. Se mai gasesc, de asemenea, frumoase stalactite recristalizate, cu structura cristalina celulara, gururi, draperii si perle poliedrice.

In aceasta pestera se pot vedea si fotografia unele dintre cele mai tipice forme de coroziune subterana.

Conditii de vizitare. Este o pestera dificila, care supune la eforturi fizice deosebite pe cei ce doresc s-o parcurga in intregime. Necesita echipament speologic individual complet, format din casca, combinezon, cizme, surse duble de lumina cu autonomie de 8-12 ore, cordelina, scarita de 5 - 10 m. Se recomanda imbracaminte de lana.

In orice caz, nu se va porni la parcurgerea acestei pesteri in perioadele ploioase si, mai ales, cand exista riscul producerii de viituri, inchiderea sifoanelor se poate face si la 1-2 zile dupa ploi, si chiar in intervalul de timp cand ne aflam inauntru.



Bibliografie. A. Decou, V. Decou si M. Dleahu (1967), M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA LAZULUI

Localizare si cai de acces. Ca si Pestera Martel, Pestera Lazului e sapata in Valea Motrului Sec. Ea se dezvolta in versantul drept al vaii, la baza masivului Sohodoalele, reprezentand colectorul principal al platoului dolinar ce se afla pe suprafata acestuia.

Se urca pe drumul forestier de pe valea Motrului Sec, cam 4 km din satul cu acelasi nume. O punte de lemn traverseaza raul chiar sub drum, facand legatura cu o poteca de 50 m, ce conduce direct in pestera. Portalul acesteia se vede din drum.

Acest drum forestier ne faciliteaza de altfel intalnirea si cu alte obiective carstice din zona: Pestera Martel, Pestera-aven din Sohodoalele Mici, precum si una din variantele de urcare in Piatra Mare Closanilor, munte calcaros salbatic si putin vizitat, care domina cele doua vai ale Motrului. Urcand pana la obarsia vaii, pe o poteca ce serpuieste printre plopi, mesteceni si casute oltenesti razletite pe versanti, putem traversa in 3-4 ore Muntii Mehedinti, pentru a iesi langa Cheile Concoaia.

Date istorice. Pestera, cunoscuta partial de localnici, a fost cercetata pe o lungime de 160 m de biospeologii P. A, Chappuis si R. Jeanud in 1928. In anii 1955 si 1959 s-au facut cercetari arheologice si biospeologioe, iar in 1961 M. Dleahu si V. Decu au efectuat explorarea celei mai mari parti a retelei, cartand o lungime de 2 200 m.

Dupa 1977, explorarile au fost reluate de echipe ale Cercului Speologic „Focul Viu”, care au cartat noi galerii.

Descriere. Ca si vecina sa, Pestera Martel, Pestera Lazului este o retea vasta, polietajata, modelata partial in regim freatic, cu numeroase sifoane. Se cunosc peste 4 km de galerii, dar mai sunt posibilitati de continuare.

Dupa portalul de 4x3 m al intrarii, se parcurge un prim coridor spatios, cu sectiune neregulata, sapat in calcare puternic dezagregate. Dupa 30 m, o scurta galerie conduce intr-o sala mai inalta. Urmeaza un sector, numit zona Labirint, in care nenumarati pilieri incep sa complice morfologia galeriei care devine foarte ramificata. O (ramificatie ne conduce dupa o catarare de cativa metri intr-un sistem de culoare inguste si sinuoase, care in mai multe puncte comunica cu galeria inferioara, unele intorcan- du-se catre intrare. Prin aceste culoare putem ajunge la nivelul superior al salii (Atentie ! Loc periculos), de unde putem admira pe tavan un frumos candelabru concretionar. Coborand fie printre mari blocuri prabusite in galeria principala, cu ajutorul unei scarite, fie reintorcandu-ne pe traseul de venire, putem reveni in galeria principala pe care ne continuam inaintarea catre sud. Galeria coboara, trece printr-o stramtoare impartita de un pilier in doua ferestre si coboara apoi pana la un sifon, care este inchis in perioadele ploioase.

In acest sector galeria prezinta o morfologie de conducta fortata, dezvoltata cand pe diaclaza, cand avand sectiuni circulare si eliptice, cu inaltime medie de 3-4 m. Dupa cca 350 m galeria coteste brusc spre vest. Coboram succesiv doua saloane lungi de 30-50 m si adanci de 8-10 m, tarandu-ne in .cateva puncte pe pantele de nisip. Urmeaza o difluenta a galeriei, a carei morfologie freatica se suprapune in acest sector cu cea de curgere libera.

Intalnim sectiuni eliptice, cupole si nise de coroziune, valuri de eroziune si marmite. Din acest punct de vedere Pestera Lazului ne ofera un traseu extrem de instructiv privind modul de curgere a apei sub pamant si mecanismul de adancire al unei retele carstice, in cateva puncte in peretele drept (pe sensul de inaintare) apar mici afluenti care curg pe o scurta portiune si dispar apoi in peretele stang, in mici crapaturi. Acesti afluenti conflueaza intr-o retea inferioara de galerii active, doar in mica masura cunoscuta, in tavan se deschid numeroase hornuri ce fac probabil legatura cu Pestera-aven din Sohodoalele Mici, sapata in platoul dolinar de deasupra. Catre capat, dupa cateva sute de metri de la cot, zonele inundate se inmultesc si pe o ramificatie din dreapta vine chiar un parau permanent, ce uda sectiunea galeriei.

Pestera devine tot mai joasa si accesul este ingreunat de o zona de sifoane si de acumularile de material aluvionar, care ne obliga sa ne intoarcem. In continuare, cavitatea face un nou cot, avand tendinta sa se intoarca spre versant.

Acest fapt este o dovada in plus ca ea functioneaza la ape mari ca un meandru al Metrului, care inunda toate galeriile pesterii ce se dezvolta sub nivelul sau.

Conditii de vizitare. Din particularitatile hidrologice relatate, rezulta ca vizitarea se poate face numai in perioadele mai uscate si in nici un caz cand exista posibilitatea producerii viiturilor. Este necesar echipamentul speologic obisnuit format din casca, salopeta, cizme, lampi cu autonomie de 4-5 ore cel putin, eventual o cordelina sau scarita pentru a cobori saritoarea de 8 m din Sala de sub labirint.

Bibliografie. P. A. Chappuis, R. Jeannel (1951), A. Decou, V. Decou si M. Bleahu (1967), M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA-AVEN DIN SOHODOALELE MICI

Sinonimii: Pestera lui Arion Arjoc.

Localizare si cai de acces. Pestera se deschide in platoul dolinar al Masivului Sohodoalele Mici, la o altitudine de 540 m.

Din versantul drept al Vaii Motrului Sec, urca in momentul de fata un drumeag forestier direct prin firul unui ogas. Dupa 500 m parasim drumul de pe ogas si urcam in versantul stang al acestuia, pe o poteca abia vizibila ce serpuieste printr-o pajiste. Dupa ce am urcat o diferenta de nivel de 120 m, intram in padurea de fag, unde vom intalni cateva mari doline, intr-una dintre acestea se afla intrarea avenului.

Date istorice. Pestera a fost explorata pentru prima data in 1960 de D. Dancau. Ulterior a prilejuit cercetari de biospeologie (V. Decu, A. Negrea, L Tabacaru, 1952-1980), precum si de speologie fizica (microclimat) in 1979.

Descriere. Este o pestera de dimensiuni medii, avand o lungime de 220 m si o denivelare totala de 35 m. Din dolina patrundem cu ajutorul unei corzi sau mai bine al unei scarite, amarate de unul din fagii de la marginea dolinei, intr-o palnie ce ne conduce intr-un put de 10 m adacime. La baza acestuia se afla o acumulare de bolovani si material vegetal sub forma unui con de acumulare, pe panta caruia putem cobori in doua directii. Mergand mai intai pe ramura estica, patrundem dupa un scurt taras intr-o galerie spatioasa, care are in tavan cateva hornuri inalte. Galeria are 35 m si spre capat prezinta mai multe diverticule. Sutem intr-o incapere frumos concretionata, cu gururi, scurgeri parietale, stalactite si stalagmite. Remarcam dintre formatiuni stalactitele fistulare transparente si albeata de zapada a unor cruste de mondmilch.

Revenind la baza putului de acces putem intra pe ramura vestica. Aici un culoar descendent, cu multe prabusiri, ne conduce dupa 10 m intr-o sala spatioasa, lunga de 20 m si lata de 3-5 m, cu mai multe diverticule. Unul dintre aceste diverticule se dezvolta pe o diaclaza si gazduieste un frumos lac cu apa limpede si adanca de l-2 m.

In podeaua unui alt diverticul se deschide un put ce coboara, tot mai ingust, circa 10 m, si exista presupunerea ca ar comunica cu reteaua de galerii a Pesterii Lazului, care se dezvolta dedesubt. Elementul cel mai interesant din punct de vedere peisagistic il constituie concretiunile masive de calcit si mondmilch, lungi pana la 2 m, indeosebi stalactite, stalagmite si cruste.

Un frumos planseu stalagmitic, de forma curbata, inchide sub el o mica pestera in pestera. Stalactitele din aceasta parte sunt net deosebite ca morfologie de cele din ramura estica, ale prezentand suprafete septale poliedrice (stalactite cu fatete, stalactite „zgribulite”), a caror geneza este legata de realizarea in subteran, in anumite perioade, a unor temperaturi negative.

Nu este exclus ca existenta presupusei legaturi prin putul de 10 m sa fi favorizat o circulatie a aerului rece din timpul iernii.

Conditii de vizitare. Pentru coborarea avenului este necesara o coarda de 15 m sau o scarita speologica.

Pestera se poate vizita in rest fara a avea nevoie de un echipament special. Vizitarea dureaza o ora.

Bibliografie. A. Decou, V. Decou si M. Bleahu (1967), M. Bleahu si col. (1976).



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1539
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site