CATEGORII DOCUMENTE |
Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
Pestera lui Zamolxis
Polovragi
15 august 2002. Ziua Sfintei Marii, calduroasa si numai buna de vizitat cate
ceva prin tara. Ne-am stabilit de aseara traseul - pestera de la Polovragi,
piramidele de la Sona si, daca timpul ne permite, si templul de la Sinca Veche
pentru ca tot e in zona. Cum drumul spre Polovragi trece obligatoriu prin Rm.
Valcea, profitam ca de fiecare data de ocazie pentru a manca pe Dealul Negru
cei mai buni mici din tara. Verificati, testati, recomandati la orice ora din
zi. Sau noapte, dupa caz. Si bine facem ca mancam pentru ca pana noaptea pe
Valea Prahovei adio hrana de genul asta, ramanem cu cea spirituala.
Pe drumul spre
tinta noastra trecem prin Horezu, localitate celebra pentru farfuriile pictate
din ceramica, pe care le putem cumpara din multitudinea de mici bazare
amenajate in fata portilor. Ne uimeste ca pe orice bucurestean curatenia
oraselului, plin de flori intens colorate pe mijlocul si pe marginea drumului.
Din pacate nu oprim la nici o ispita, avem drum lung de strabatut, desi tare am
arunca o privire prin bazare macar. Trecem astfel si de Muzeul in aer liber al
Trovantilor de la Costesti, despre care am aflat atatea in facultatea de
geologie. Pe alta data vizita aici.
In sfarsit pe
sosea apare un indicator spre Polovragi, undeva pe dreapta. Drumul ne duce pe
langa locul pe care ma asteptam sa gasesc, la fel ca in copilarie,
traditionalul balci de Sf. Maria. Dezamagire. Cateva tarabe si vreo 20 de
cumparatori. Imi pastrez amintirea puhoiului de lume si a culorilor ametitoare,
e mai sanatos asa.
Dupa ce trecem de
Manastire, unde la ora aceea (10 dimineata) era slujba, drumul se elibereaza de
casele de pe margine si ne dezvaluie un peisaj in fata caruia ramanem efectiv
amutiti. E de nedescris. Un platou imens in capatul caruia doi munti se bat cap
in cap. De fapt, intrarea in Cheile Oltetului, inceputul a doua masive gemene:
Parangul in stanga si Capatanii in dreapta. Cheile sunt foarte inguste, cum
aveam sa aflam mai tarziu, in unele locuri au doar 30 de cm distanta intre
masivi. Daca am retinut bine, cele mai inguste chei din Europa.
Ajungem dupa ce
inaintam cam 50 de m in chei la intrarea in Pestera lui Pahonie sau Pestera lui
Zamolxis, pe partea dreapta a drumului. Deschiderea e destul de mare, ar
incapea cred 2 TIR-uri unul langa altul deodata. Bucuria ca suntem singuri
acolo ne e umbrita de grilajul foarte inalt de fier forjat care astupa intrarea
si de lacatul ce troneaza pe usa. Logica ne spune ca e deja un grup inauntru
pentru ca lumina in ghereta paznicului e aprinsa. Cum nu poate sa treaca mult
pana la schimbarea vizitatorilor, coboram vreo 10-15 m spre apa care curge
navalnica la 50 de m mai jos in chei. Din nou imagine de vis.
Urcam inapoi
pentru a constata ca a mai aparut o masina, si inca una plina. Soferul-cap de
familie se intereseaza de ce e inchis, noi ne vedem interesul si ii explicam
ceva cum ca paznicul e mare credincios si e la slujba la manastire pana la ora
12 si deci acolo nu e nimeni. Pare sa tina pentru ca tipul hotaraste sa se
intoarca in sat, dar totusi daca au venit pana aici coboara cu familia spre
apa. De ajuns de mult timp cat sa apara inca o masina. De data asta soferul e
documentat. Ne da superior peste nas, ce sjujba ca el de la manastire vine si
s-a cam terminat! Apreciem la justa valoare cunostintele lui, mai ales ca e cu
familia in care exista si vreo 2 copilasi plini de energies-a dus vizita
noastra in liniste, doar noi si ghidul!
Care ghid si apare
dupa vreo 3 minute, deschide poarta si ne anunta ca 'imbracati-va ca
inauntru e frig, intram peste un sfert de ora!' Il oprim langa poarta pana
se incotosmanesc ceilalti, pentru o discutie de recunoastere. E clar ca tipul
nu sta degeaba pe acolo. Nu ca am fi crezut asa ceva. Din pacate e foarte
suspicios, ne studiaza pe fiecare si ne citeste ca pe niste carti deschise.
Perfect, are ce citi.
Cat discutam mai trec 5 minute. Apar unii si mai galagiosi, olteni pusi pe
glume. Le taie si lor avantul cu placa cu imbracamintea si -culmea - tot cu
'in 15 minute'. Deci vrea sa mai vorbim. Semn bun.
S-au echipat si restul in diverse chestii calduroase, noua ghidul ne spune
confidential ca depinde cui ii e frig, el i-a vazut pe unii transpirand de
caldura in dreptul Scaunului lui Zamolxissi dupa cum stim celor cu ganduri
rele li se face rau cam tot pe acoloNu e de natura sa ma bucure vestea, ma
incearca un gand cum ca Zeul nu m-ar place foarte mult, e prostie desigur, dar
trebuie sa verific.
Intram fara a
plati nimic. Aflam ca de fapt se plateste la iesire, ca e foarte ieftin, 10.000
studentii si 20.000 restul, si ca tristetea ghidului e mare, sunt oameni care
nu-si permit nici atatca inainte veneau mult mai multi in vizita. Si inca
ceva: pestera e imensa, nu i se stie lungimea. S-au exporat cam 30 de km doar.
De vizitat se viziteaza 800 de metri, foarte putin. Si asta de la eclipsa, cand
a fost o problema cu niste tipi ciudati care au ramas o noapte inauntru, s-au
departat de grup, ghidul nu i-a observat si i-a gasit dimineata acolo. Li se
terminasera bateriile si nu ajunsesera prea departe (umiditatea in pestera e
imensa, 90%, explicabil). De atunci e foarte atent la cei care intra, si a
inchis iluminatul care inainte ajungea la 1200 de m.
Suntem anuntati sa
nu atingem cablurile de curent de pe partea stanga, sa nu ne departam de grup.
Care grup are deja vreo 20 de persoane. Ghidul nu e prea incantat de tocurile
unor doamne. Nici noi. Zice ca vizita dureaza 20 de minute. Hai sa intram
totusi.
Nu facem 20 de pasi in interior ca ne si oprim. Prima chestie interesanta se
afla deasupra noastra. Din tavan se scurg stalactite in forme cel putin
ciudate: un delfin, un vultur in picaj, un alt peste, o multime de alte animale
perfect conturate ne sunt indicate cu fascicolul lanternei. Straniu si frumos.
Pacat ca nu ne iese si poza. Tot aici o atalactita are forma florii numita
polovraga, floarea care ar fi dat numele pesterii de fapt si care crestea pe
creasta muntelui. Un fel de gin-seng, un miracol al naturii cu care stramosii
nostri vindecau orice boala, si care a disparut de mult.
Ajungem imediat la
un perete la care ramanem fascinati. Ghidul ne povesteste ca si cum ar fi cel
mai normal lucru din lume ca pe perete e scrisul dacilor! Culmea e ca nimeni nu
intreaba nimic, si nu cred ca pentru ca li se parea normal ca dacii sa scrie,
ci mai degraba din ignoranta. Nici noi nu intrebam, facem poze sa studiem acasa
ciudatele linii si puncte. A, intre timp mai aflam si ca niste egipteni au
venit de curand sa filmeze acolo un documentar, 'Legenda lui
Zamolxis' sau asa ceva. Bine ca fac ei, pe noi romanii nu ne
intereseaza:((
Inaintam spre scaunul lui Zamolxis. Energie
imensa. Intelegem de ce unora le e extrem de cald. Ghidul se opreste si explica
grupului cum ca uite, pe scaunul asta statea Zamolxis, aici isi punea paharul,
asta din spate e un sipridus impietrit care il distra Ramanem cu el mai
intr-o parte ca sa aflam ca scaunul a fost taiat. Oribil.
Stau destul de mult in fata locului sacru pentru a simti privirile insistente
ale ghidului aflat cu restul cam la 20 de metri mai incolo. Ma duc cu regret
spre ei, n-am de gand sa ii fac probleme. Ne mai spune ca pestera e ramificata
peste tot, de altfel se si vad galerii laterale, ca exista si o galerie spre
cetatea dacica de deasupra. Unde? Doar nu e nebun sa ne spuna, maine ar fi plin
de exploratori pe acolo, care numai de istorie n-ar fi pasionaticorect, omul
are mare dreptate!
Inca ceva
interesant: undeva pe la 600-700 de m pe dreapta pe peretele pesterii, o
imagine macabra: un schelet cu coasa, foarte bine conturat cu negru. Zice
ghidul ca e facut de parintele Pahonie, retras in pestera. Un preot sa deseneze
moartea? Da, pentru a fi mereu constienti de prezenta ei, ni se raspunde
gandului nerostit. Grupul trece grabit de acolo, nici nu arunca prea multe
priviri imaginii. Vai cat le e frica de moarte!
Restul pesterii
mai prezinta intre altele o stalagmita imensa, cam cat un stat de om, si inca
una mare care are lateral un cap de maimuta, apoi o sala cu o acustica
deosebita sigata, capatul in intuneric. Oricum poze nu mai putem face,
bateriile au cedat (intamplator?) in fata imaginii mortii.
Ghidul asteapta rabdator sa revenim din bezna, apoi ne escorteaza afara. Platim
pretul intreg cu totii, chiar daca 2 dintre noi sunt studenti. Chestie de
respect. Ne luam si niste pliante mai mult pentru a lasa mai multi bani, si
ramanem cu ghidul afara la alte discutii. Timp de exact 7 minute ni se umple si
o sticla de 2 litri cu apa de la izvorul ce curge la intrare. Spune ca ne mai
asteapta acolo. Poate cand or sa fie mai putini vizitatori. Dar sa venim
echipati, nu in pantaloni scurti si cu lanterneSi spera in renasterea tarii,
si a valorilor ei. De ce oare nu ne mira?
Inca ceva, poate e
nesemnificativ, dar ma gandesc ca au remarcat si altii: cele 20 de minute in
pestera trec in cateva clipe, iar cei 800 de metri nu par mai multe de 50.
Ciudata compresie a spatiului si timpului. Poate mi s-a parut. Sau poate nu?
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2163
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved