CATEGORII DOCUMENTE |
Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
P I E T R O A S E L E
S T U D I U I S T O R I C
P E N T R U
P U G
P I E T R O A S E L E
Studiu istoric
Cuprins
Introducere.
Localizare. Vecinatati.
Relief. Hidrografie. Clima. Flora. Fauna.
I. Atestare arheologico - documentara
I. 1. Atestare arheologica
I. 2. Atestare documentara
II. Evolutie administrativa
III. Evolutie istorica
III. 1. Populatia
III. 2. Viata economica resurse, ocupatii
III. 3. Cai de comunicatie
III. 4. Invatamant
III. 5. Viata culturala
III. 6 Viata spirituala
IV. Situatia actuala
V. Perspective
VI. Anexe
VI. 1. Amplasamentul siturilor arheologice si monumentelor istorice
VI. 2. Ilustratie foto - documentara
P I E T R O A S E L E
Studiu istoric
Introducere.
Istrita plai de legenda, axa si reper geo-istoric al unor momente importante din evolutia spre devenire a poporului roman. Marginita la vest de Valea Tohaneanca, la est de cursul mijlociu al Buzaului, la nord de apa Niscovului si la sud de Campia Gherghita, Istrita poarta pe spinarea sa pietroasa cinci comune, una mai vestita decat alta: Naeni, Breaza, Pietroasele, Merei si Vernesti, fiecare avand comori inestimabile de istorie, arheologie si legenda. Istrita insasi este legenda tanara fata nesupusa niciodata de vreun cuceritor, fie scit, fie grec, fie roman, fie hun, fie tatar, fie turc, mistuita in piatra dealului cand nu mai avea alta scapare, renascuta mereu, ca iubita, ca mama, ca doamna. Ca Doamna Neaga, apriga sotie a lui Mihnea al II-lea Turcitul, cea care, pentru ca fiicele ei sa nu fie necinstite de turci, a preferat sa le inece intr-o fantana din Grajdana, sat aflat si astazi la poala Istritei pe apa Niscovului, in preajma acelui loc ridicand apoi o splendida biserica, de a carei existenta da astazi marturie un fragment de zid din vechiul altar. Trista si dureroasa intamplare din care Doamna Neaga a invatat multe, chiar si cum sa scape de urmaritori potcovindu-si calul cu potcoavele intoarse invers.
Piatra seaca a Istritei plange sase firisoare de apa Prosca, Naianca, Matioana, Urgoaia / Pietroasa, Dara si surata lor mai mare, Sarata, cea care le aduna pe toate si le duce la intalnirea cu Ialomita. Curios lucru: Sarata este singurul curs de apa care strabate Campia Romana de la est spre vest.
Istrita fiind muntele cel mai inaintat in campie, permite
ochiului a vedea, din varful sau, cea mai frumoasa panorama:
Pietroasele este cea mai
vestita dintre cele cinci comune istritene. Faima ei este data,
in primul rand, de trei valoroase descoperiri arheologice. In ordine
cronologica acestea sunt: Tezaurul Closca cu puii de aur,
descoperit in 1837[2], Castrul
roman tarziu, cercetat de Al.
Odobescu in 1866[3]
si Cetatea dacica de
In coasta Istritei, sub poala dinspre apus
a platoului Via Ardelenilor, pe marginea caruia in anii 1938 -
Locul in care fabulosul tezaur a stat ascuns mai bine de 1450 de ani, sub pleoapa de piatra a Istritei, se afla la numai un kilometru amonte, la deal cum zice pietrosanul, de castrul roman tarziu, formidabila fortificatie ridicata intre 324 - 330 (?) de imparatulsfant Constantin cel Mare (306 - 337), cetate ale carei ruine, vazute cu uimire si cercetate cu interes pentru prima data de Alexandru Odobescu[5], innobileaza centrul satului Pietroasa.
Si la numai un kilometru si
jumatate sub cetatea dacica de
Localizare. Vecinatati.
Comuna Pietroasele este asezata pe
versantul sudic al Dealului Istrita, la
Geografic, Pietroasele se afla in spatiul de contact si interferenta a doua mari provincii fizico-geografice: provincia central-europeana si provincia sud-europeana. Este zona in care padurile de fag din Europa Centrala se intalnesc cu stepele de graminee din Europa de Est, iar solurile brune de padure vin in contact cu cernoziomurile.[6]
Relief. Hidrografie. Clima. Flora. Fauna.
Varietatea formelor de relief, conditiile de clima si sol prielnice feluritelor culturi agricole, bogatia solului in paduri, pasuni, fanete si a subsolului in minereuri si materiale de constructie, o retea hidrografica deasa, numeroase drumuri care asigura legaturi lesnicioase cu vecinatatile imediate si mai departate constituie cadrul natural al zonei, propice dezvoltarii vietii sociale.
Relieful comunei este variat, elementul dominant fiind varful si creasta Dealului Istrita, cu subunitatea Dealul Caltestilor. Spre nord terenul coboara in panta accentuata din creasta Istritei spre Valea Niscovului, spre sud pantele sunt mai lente formand terase, vai si platouri propice asezarilor umane sau cultivarii plantelor. In zona de contact cu campia inclinarea terenului se reduce mult, aici dezvoltandu-se intinse tarlale ocupate cu plantatii de vita de vie sau variate culturi agricole.
Reteaua hidrografica a comunei este formata din doua paraie mai importante. Primul este Urgoaia Pietroasa, care isi are originea in izvorul lui Carpen de sub creasta Istritei, curge mai intai spre sud-est prin islazul comunal, intra in latura de vest a padurii unde isi sporeste debitul cu apele izvorasului din Poiana Ochiul Boului, taie coasta dealului pe sub fostul catun Urgoaia - de la care i se trage numele pana la intrarea in satul Pietroasa de Jos, in aval de podul de la piata se uneste cu torentul Pietroasa, care se naste pe panta sudica a Dealului Alexandru si traverseaza satul Pietroasa de Sus de la care isi ia numele pe care il poarta de aici inainte, primeste pe dreapta, mai jos de sectorul administrativ al Statiunii, garla Matioana, apoi strabate campia spre sud-vest pana aproape de satul Movila Banului, unde se varsa in paraul Sarata. Cel de al doilea este paraul Dara, care izvoraste in padure cam la un kilometru mai sus de cetatea Gruiu Darii, fierastruieste creasta dealului intre Grui / Istrita si Dealul Caltestilor, formand adevarate chei, apoi traverseaza satul al carui nume il poarta, in aval taie o albie ingusta si adanca despartind Saranga in doua, primeste pe stanga torentul Valea Putului, care coboara abrupt de sub creasta Dealului Caltestilor, iar dupa un kilometru de curs domol se varsa in Sarata, la vest de satul Ulmeni.
Intre cele doua paraie, pantele dealului
sunt amprentate de doua torente: unul, Vajaitoarea,
se naste din bogatul izvor de sub Camalin, catunul Pe Vale,
curge spre sud-est, taie un segment din satul Pietroasa de Jos la est de therme
si se pierde intre vii, la sud de sat; cand primeste
cantitati mai mari de ape pluviale ajunge pana la Soseaua
Nationala si in catunul Baltareti din satul
Clondiru de Jos; numele si-l trage de la zgomotul pe care il face
datorita pantei accentuate pe care o strabate; celalalt, Cazaca, se formeaza sub fostul
catun Pilesti, desparte Pietroasa de Jos de Clondiru de Sus si
se pierde in camp la vest de Saranga. Satul Clondiru de Sus este traversat
de mai multe torente cu activitate doar in timpul ploilor sau primavara
cand se topesc zapezile, cum este garla Cotoaica, din marginea de est a
satului de la biserica pe la invatatorul Serban
Ciobanu, pe
Pe de o parte, regimul hidrografic al comunei
este influentat de cantitatea precipitatiilor, fapt care
determina caracterul torential al vailor, stramte cu pereti
abrupti, iar pe de alta parte, de apele freatice. Principalele
izvoare de pe teritoriul comunei isi au originea in apele pluviale infiltrate
in sol la mari distante, in zona muntilor Buzaului, Siriu - Penteleu,
ape care, dupa ce aluneca pe un strat de argile scufundat la
adancime, izbucnesc la suprafata la nivelul crestelor dealurilor
Istrita, Caltesti, Ciuhoiu, unde apar Fantana lui Carpen, izvorul
Darii, izvorul Saratei si izvorul Ciuhoiu, acesta avand debitul
cel mai bogat; parte din apele freatice, alunecand pe alte strate de
argila, se infiltreaza spre vale si formeaza panza
freatica exploatata de locuitorii satelor de pe panta sudica a
dealurilor prin izvoare captate cum sunt cele de
In vechime, pana in prima epoca a fierului, Hallstatt carpato-dunarean (1150 450 / 400 i. Chr.), paraul Urgoaia curgea pe un alt traseu: dupa iesirea dintre buzele dealurilor care inchid Valea Bazinului deasupra satului se indrepta usor spre est taind actualul sat imediat la est de castru, printre gospodariile Alexandru Georgescu si Carutasu, cobora prin sectorul zootehnic al fostei c. a. p. si iesea in camp la est de soseaua spre Clondiru de Jos, unde se mai vede si astazi talvegul vaii, mult aplatizat. In diferite perioade, in functie de cresterea debitului dupa precipitatii mai abundente, si-a mutat cursul uneori mai spre rasarit, alteori mai spre apus, pe sub actualul castru. Este posibil ca, in acea vreme, paraul Urgoaia sa se fi varsat direct in Sarata, undeva pe teritoriul actualului sat Clondiru de Jos.
Clima blanda, de tip temperat - continental, cu
efecte de foehn, frecvente inversiuni de temperatura si transferuri
de mase de aer, cu predominarea
vanturilor din nord, est si sud-vest, cu precipitatii multianuale
intre 500 si 850 /
Flora este caracteristica zonei de silvostepa, aici speciile lemnoase se intrepatrund cu arborete si cu vegetatia ierboasa. Creasta Istritei si panta nordica a dealului sunt ocupate de padurea de foioase - fag, stejar, paltin, carpen, frasin, tei, ulm, salcam, plop, salcie, mar si par paduret, cires salbatic etc. In ultimele cinci decenii pe pantele sudice ale dealului au fost plantate palcuri de conifere, care se pare ca s-au adaptat, ramane de vazut cate generatii vor rezista. Dintre arborete se intalnesc murul de padure, murul de arie, cornul, alunul, gherghinul, macesul, sangerul, macrisul, porumbarul, curpenul, lemnul cainesc. Vegetatia ierboasa este formata din graminee, colilie, paius, pir, coada calului, musetel, izma, sunatoare, coada soricelului, pelin, bebenel, bujor, papadie, laptele cucului, matraguna, cucuta, crin de padure, sangele voinicului, patlagina, mac, iedera, podbal, nalba, branduse, albastrele, galbenele, scaeti, por, veriga etc.
Fauna este formata din: carnivore lupul, rasul, vulpea, dihorul, nevastuica, viezurele; rozatoare iepurele, popandaul, soarecele de camp, soarecele de curte, harciogul; insectivore - cartita, ariciul; omnivore mistretul; ierbivore caprioara, cerbul; pasari autohtone sau migratoare vrabia, ciocarlia, prepelita, potarnichea, fazanul, cioara, griva, eretele, soimul, uliul, pajura, gugustiucul, cotofana, mierla, bufnita, gaita, cucul, privighetoarea, sturzul, ciocanitoarea, prigoarea, sticletele, ciocarlanul, bot-gros, pitpalacul, randunica; reptile si arahnide sarpele verde, sarpele de casa, sarpele de alun, vipera de piatra, scorpionul; batracieni - brotacul, broasca raioasa, broasca verde, broasca testoasa; o gama variata de gandaci, fluturi, muste, furnici. In gospodarii se cresc animale si pasari domestice cabaline, bovine, ovine, caprine, suine, canine, feline, gaini, rate, curci, gaste, bibilici, porumbei, pauni.
I. 1. Atestare arheologica
De
Pe Coasta
Alexandru, Lisandru in vremea lui Al. Odobescu[7],
care se inalta in ceafa satului Pietroasa de Sus si urca
pana in creasta Istritei, in punctele La Tapu, pe drumul lui Carnu
- Puche,
Pe Gruiu
Darii (cod LMI 2004: Bz-I-m-B-02261.05), pe Dealul Caltestilor (omis din lista, propus BZ-I-m-B-02262.29),
pe Camalin
Pe Dealul Caltestilor spre Ciuhoiu (omis din lista,
propus BZ-I-m-B-02262.30), Nicu Franguloiu si Neculai Musca au gasit, in anii 1974 1976, morminte
in ciste (sapate in piatra), in fiecare cavitate acoperita cu o
lespede de calcar fiind depuse mai multe schelete chircite[9].
Dintr-un asemenea mormant Franguloiu avea un toporas din granit cenusiu
negru modelat in forma specifica culturii Monteoru. Pe Coasta Lupului (omis din lista,
propus BZ-I-m-B-02262.23) si pe islaz In
Dogaru (Bz-I-m-B-02262.21; 22) circa
Pe
piscul stramt de
In marginea de sud a satului Clondiru de Sus (Bz-I-m-B-02216.02) la est de Garla Cazacii, in punctul Fundu Cazacii in dreptul casei lui Glej, a fost descoperit un mic depozit de obiecte din bronz din care a fost recuperat un varf de sulita specific primei epoci a fierului, Hallstatt.
Pe Gruiul Darii (Bz-I-m-B-02261.03),
unde strajuieste departarile singura cetate dacica cu
zid de piatra din Curbura Carpatilor, pe terasele de sub Grui (propus BZ-I-m-B-02261.06),
Locuirea dacica
din Grui a inceput candva in secolul IV i. Chr si a durat pana dupa
cucerirea Daciei de catre romani la inceputul secolului II d. Chr.[14]
Aparata natural dinspre sud si est, cetatea dacica a fost
fortificata, se pare, in secolul I i. Chr., cu un zid gros de
Dupa cucerirea
Daciei de catre romani in anul 106 d. Chr., dacii liberi isi duc traiul,
in secolele II III, in diferite puncte, lasand urme pe platoul
Aceasta
evolutie, permanent ascendenta, atinge un prim apogeu in secolul IV
dupa Christos, cand, in jurul anului 328 (324 330), este construit aci,
In preajma formidabilei fortificatii existau doua asezari civile (Bz-I-m-A-02263.04), una spre est alta spre vest, in care viata zilnica se desfasura la un nivel elevat, exprimat, intre altele, si de existenta unui complex special edificiul cu hipocaust / baile romane.
Edificiul cu hipocaust / baile romane este
o constructie impresionanta in conceptie si fascinanta
ca aspect, ale carei culoare si incaperi erau pardosite cu
placi de marmura alba, peretii erau decorati in
fresca cu culorile albastru, rosu, galben, verde si brun, iar
ferestrele erau inchise cu vitralii din placute de sticla multicolore
fixate cu rame de plumb. Acest edificiu dispunea de bazine cu apa
calda si apa rece, de sali pentru exercitii si
antrenamente, sali de muzica, de dans, de lectura, de
odihna, spatii de lucru, bucatarie, sala pentru
banchete etc. Intreaga constructie era incalzita printr-un sistem
ingenios compus dintr-un focar furnium
de mari dimensiuni, in care ardeau bustenii de lemn, de unde caldura circula
prin canale amplasate sub pardoseala din caramizi si mortar sprijinita
pe stalpisori din caramizi patrate pilae si prin bolti, precum si prin pereti in
care erau incorporate tigle cu picioruse tegulae mammatae, asigurand confortul dorit in fiecare colt al
edificiului. Intre caramizile din pilae
unele erau stampilate cu sigiliile Legiunii
a XI Claudia Pia Fidelis, cantonata in acea vreme
Folosit, probabil, si ca
locuinta a comandantului garnizoanei castrului, edificiul cu
hipocaust era locul unde isi petreceau dupa-amiezile, serile si
zilele de sarbatoare comandantii unitatilor militare
incartiruite in castrul de aici, dar si ingineri, arhitecti, reprezentanti
ai administratiei, negustori, alte persoane de vaza din sistemul de fortificatii
numit Valul lui Traian sau Brazda lui Novac de nord. Este vorba de
acel sistem defensiv construit de Constantin cel Mare pentru apararea
teritoriului de la nord de Dunare recucerit de el probabil imediat
dupa anul 323, cand, pe de o parte, l-a infrant si l-a eliminat pe
Licinius, cu care impartise pana atunci conducerea Imperiului
roman, iar pe de alta, i-a respins pe goti si pe sarmati din
Moesia, i-a urmarit peste Dunare pana la poalele unei coline
acoperita de padure deasa (Dealul Istrita?), unde l-a ucis
pe regele Rausimodus, a capturat
prazile, a eliberat prizonierii, a decimat razboinicii dusmani,
iar pe cei care au supravietuit i-a luat ostatici[53].
Sistemul defensiv Brazda lui Novac de
nord incepe la Hinova[54]
langa Drobeta Turnu Severin, traverseaza Podisul Getic pe langa
Craiova, trece Oltul pe
Castrul si edificiul cu hipocaust de
Castrul, thermele si asezarea
civila - arealul de est, erau aprovizionate cu apa din doua izvoare
captate, unul la circa
In preajma castrului functionau si
patru cimitire: unul imediat la sud de castru, altul in sectorul administrativ
al Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultura si
Vinificatie Pietroasa, al treilea la iesirea din satul Dara pe dreapta paraului, al patrulea in Clondiru de Sus
In iunie 1976, in gospodaria locuitorului Nicolae Ivascu, situata in latura de est a satului Clondiru de Sus, a fost descoperit intamplator un mormant de inhumatie din al carui inventar au fost recuperate: o amforeta rosie la roata, un borcan bitronconic cu buza orizontala cenusiu la roata, partea superioara a unei amfore rosii la roata si un pahar de sticla cilindric cu fundul tronconic decorat cu trei siruri de fatete polizate[77]. Dupa unele informatii (neconfirmate de descoperitor) in inventarul mormantului s-ar fi aflat si o placa de marmura cu un relief reprezentand Cavalerul danubian, nerecuperata. Mormantul face parte dintr-un cimitir care se intinde in mai multe gospodarii vecine spre est, spre vest si spre nord pana in gospodaria invatatorului Serban Ciobanu[78] (Bz-I-s-B-2217).
In secolul IV si
la inceputul secolului V d. Chr. in jurul castrului de
garnizoanei si locuitorilor castrului.
In secolele V / VI VII creatorii culturii
Ipotesti Candesti, numiti de marele istoric Nicolae Iorga romanici,
locuiau pe teritoriul comunei Pietroasele in mai multe puncte: sub poala
padurii in via lui Despan
(Bz-I-m-B-02262.12), unde a fost
descoperita o oala lucrata la mana din pasta cu
cioburi pisate, de culoare galben caramizie, cu fundul gros, gat
scut si buza trasa in afara;
In secolele VIII XI,
stramosii nostri directi, straromanii, locuiau in case
solide, dotate cu impresionante cuptoare - pietrar, organizate in catune formate
din gospodarii grupate cate doua trei, in punctele La grapa (Bz-I-m-B-02262.02), pe Camalin
In latura de apus a
satului, pe
In satele comunei inca mai exista
unele case vechi, ridicate in urma cu peste 200 de ani, iar pe
ulitele neatinse de modernizare mai pot fi vazute fantani din
piatra, amenajate in ultimele trei sute de ani, unele, se pare, avand o
vechime mult mai mare (par a fi de traditie romana). Dintre acestea in
lista figureaza Cismeaua de
Oriunde calci, oriunde dai cu sapa, oriunde infigi cazmaua sare din pamant un ciob, un silex, o unealta, un varf de sageata, o moneda veche, o rotula, un cercel, o fibula sau altceva venind din Istorie; cu adevarat pamantul acesta musteste de oasele si sangele stramosilor.
O dovada
palpabila si relevanta este celebrul Tezaur Closca cu pui de aur,
cel mai mare tezaur din aur si pietre pretioase descoperit in Europa.
Pana in 1922, cand a fost descoperit mormantul lui Tutankamon, Tezaurul de
La data descoperirii,
25 martie 1837, Tezaurul Closca cu
puii de aur era compus, sigur, din 22 de piese si, cu oarecare probabilitate,
din 24 sau 27 de obiecte. Descoperitorii, doi tarani, Stan Avram
si ginerele sau Ion Lemnaru, pietrari de ocazie impinsi de
saracie, scoteau piatra pentru un arnaut albanez care avea
ceva daraveli pe la oras. In acea zi pentru ca gerul se muiase au
iesit la treaba sub Via
Ardelenilor, aflata la
Memoria colectiva a satului pastreaza o informatie pe care eu o consider foarte importanta: impreuna cu tezaurul se afla si o insemnata cantitate de bani, monede vechi de aur si argint, care au fost pusi in patru desagi[84](doua perechi) si au fost ascunsi in cariera de piatra din fundul curtii lui Stan Avram. In timpul perchezitiilor din perioada anchetei, declansata de autoritati in iulie 1838, o parte din acesti bani si niste bare de aur (nici banii nici barele nu sunt mentionate in declaratiile descoperitorilor), au fost mutate si ascunse in coliba (bordeiul) unei babe care locuia la marginea satului Urgoaia pe drumul Badenilor. Cand anchetatorii se indreptau spre coliba ei, baba a aruncat ceea ce avea din comoara intr-o crapatura din preajma casei si astfel acele lucruri n-au fost gasite de jandarmi[85]. Se spune ca din banii gasiti odata cu comoara ai lui Baciu care au supravietuit anchetei, Nicolae, George si Achim si urmasii lor si-au rostuit averea, cumparand pamanturi si vite, construindu-si case si acareturi mai aratoase, trimitandu-si copii la scoli, saltand peste nivelul celorlalti consateni, pastrandu-si aceasta pozitie pana la colectivizare. Poate si dupa?!
A trecut vara, a trecut toamna fara necazuri. Dupa ce se terminasera muncile campului, intr-o zi de sfarsit de octombrie, al tanar, Ion Lemnaru, a luat din pod un lant gros ca pe degetul aratator, lung ca de doua palme, cum retine traditia locala, si s-a dus cu el la crasma din sat, aflata mai jos de Via Ardelenilor, cam pe unde este azi gospodaria lui Nise Jiganie si l-a dat carciumarului. Asta, mai umblat prin lume si obisnuit cu aurul, ghicind pe loc valoarea obiectului, i-a dat bautura si mancare toata ziua, iar la plecare i-a invelit intr-o hartie o bucata de pastrama, o paine (?) si i-a mai dat o sticla de tuica, pentru acasa[86].
Intre Craciun
si Boboteaza, cei doi barbati, impreuna cu sotiile,
se duc in vizita la un cumnat
Satul Pietroasa de Jos,
de care tinea catunul Ochiu Boului, facea parte din Judetul
Saac Sacuieni, cu capitala
In primavara
anului 1838 ocarmuirea judetului Sacuieni a hotarat sa
sistematizeze coltul de sat in care locuiau descoperitorii tezaurului,
casa lui Stan Avram urmand sa fie daramata pentru a se deschide
o ulita pentru ca locuitorii din coltul de sus al satului, alde
Cojocaru, Chirita, Lazar si altii sa poata
ajunge la cismeaua lui Despan, bogatul izvor cu apa rece si
buna aflat mai jos de locuinta cu pricina, izvor ce curge si
astazi. Cei doi cu comoara in pod incep sa se agite, ce sa
faca cu lucrurile alea, care nu erau chiar fitece. Dupa ce se
sfatuiesc indelung intre ei si cu sotiile, vorbesc in taina
cu vecinul si ruda lor Nicolae Baciu, cumnat (?) cu Stan, si cu fii
acestuia, George si Achim, si hotarasc sa mute comoara
in casa acelora. Asa si fac: intr-o noapte fara luna muta
obiectele si le ascund in podul casei lui George / Gheorghe Baciu, dupa
horn. Dar, cum se-ntampla de obicei, un secret stiut de doi nu mai e
un secret, zvonul se lateste si pe urma lui incep sa
dea tarcoale amirositorii. Primul ajunge la descoperitori Anastasie Tarba, zis
Verusi, un albanez nascut
Speriati de
zvonurile care incepusera sa circule prin sat cei doi, vrand sa
scape cat mai repede de comoara, ii povestesc albanezului toata patarania
si ii dau unul din cercurile din tezaur. Verusi da fuga
Ca sa poata cara splendidele
obiecte, Verusi mai intai le sparse or le turti pe cele voluminoase
cosuletele, fibulele, canile, colanele cu balama, iar marele
platou il taie in patru cu toporul, chiar in casa lui Gheorghe Baciu, indesa
totul in desagii ce-i avea pregatiti si in coburii de la sa
(albanezul umbla calare), apoi, cu patruzeci de kilograme mai greu decat
la venire, lua repede drumul Buzaului. Ascunse nepretuitele
odoare, acum groaznic mutilate, langa podul de peste Calnau, unde
avea o baraca, iar in zilele si saptamanile care au urmat,
facand dese drumuri
Dar norocul are si el un capat.
Obiectele faramate de Verusi in casa lui Gheorghe Baciu erau impodobite cu
pietre pretioase si semipretioase de diferite culori, care
sarisera in toate partile, albanezul socotindu-le fara
valoare. Ramas cu ele pe cap, Baciu le stranse cu matura si le
ingropa in curte. Sfatuit probabil de vreun bijutier, Arnautul
se intoarse peste cateva saptamani, dezgropa pietricele, alese
dintre ele pe cele mai mari si disparu din nou. Pe cele ramase George
Baciu le arunca la gunoi. Copii din vecini luara din ele pentru joaca,
apoi le aratara parintilor. Vestea despre o comoara gasita
de ai lu
Baciu se raspandi
repede, ajungand si la urechi interesate, precum ale lui Gheorghe
Frunza-Verde, arendasul mosiei Episcopiei, si ale unui Kyr
Iacov, epistat (intendent, administrator) al unei mosii vecine. Dupa
ce iscodi prin sat pe la mai multe vetre, Frunza-Verde facu presiuni
asupra descoperitorilor si tainuitorilor, acestia ii
spusera ca au gasit in pamant doua obiecte, din care, intr-o
zi din vara lui 1838, pe cand se aflau la prasila, crezand ca-i
vor castiga tacerea, ii dadura cosuletul cu
douasprezece laturi, pe care George Baciu il ceruse inapoi de
In ast timp, Kyr Iacov, intendentul
mosiei vecine, care cercetase despre pietricelele aflate
Astfel, in interval de doua zile, pe 12
/ 24 iulie si 13 / 25 iulie 1838, guvernul Domnitorului Alexandru Dimitrie
Ghica (1834 1842) era instiintat despre descoperirea tezaurului de
Anchetele si perchezitiile
efectuate in cadrul si in timpul procesului, care a durat pana in
1842[95],
s-au soldat cu rezultate foarte slabe. Mai exact, au fost recuperate
cosuletul dodecagonal si colanul (sau inelul) detinute de Gheorghe Frunza-Verde, primite de
Autoritatile au incercat sa
stabileasca cu exactitate locul descoperirii tezaurului, dar
fara nici un rezultat. In mentalul colectiv local, cu privire la
acest moment al anchetei, se pastreaza o amintire interesanta:
in timpul cercetarilor, Stan Avram si Ion Lemnaru, sub asprimea
masurilor aplicate de anchetatori, au fost de acord sa arate locul
unde au gasit comoara. Au fost adusi
Lucrurile n-au mers mai bine nici in ce
priveste recuperarea obiectelor cumparate de Verusi de la
descoperitori si tainuitori. Interogat in repetate randuri, intrebat
insistent ce a facut cu obiectele, unde sunt acestea, el repeta mereu
aceeasi poveste: le-a vandut pe pret dublu, 8000 de lei vechi, unui negustor
necunoscut, armean sau evreu, imbracat caraghios, care trecuse pe la podul
peste Calnau cu o trasura, descrisa cu amanunte,
cateva saptamani mai inainte (de inceperea anchetei),
calatorind
O
intamplare fericita a venit sa dezghete ancheta: politia a
interceptat o scrisoare in limba albaneza adresata de Verusi, din
arest, lui Constantin Probaca, asociatul sau care continua lucrarile
de la podul Calnaului, in care ii cerea acestuia sa nu arate autoritatilor,
sub nici un pretext, locul unde ascunsesera impreuna ultimele piese din
tezaur[97].
Rechemat la interogatoriu, mai intai Verusi staruie in povestea lui cu
negustorul strain, dar cand i se puse sub ochi scrisoarea, tulburat, se hotara
sa arate locul unde ascunsese, intr-o invelitoare din piele, obiectele
ramase. In aceeasi zi, printul Mihalache Ghica si
ajutoarele sale, P. Poenaru si C. Steriadi, dupa indelungate si
obositoare sapaturi, caci Verusi le indica mereu alte locuri
decat cel in care se aflau odoarele, avur[ bucuria sa vada scoase
dintr-o groapa o parte din obiectele tezaurului descoperit de Stan Avram
si Ion Lemnaru la 25 martie 1837. Astfel, in iulie 1838 au fost
regasite 9 obiecte din marele tezaur[98].
Impreuna cu cele trei piese recuperate anterior, acestea formeaza
astazi Tezaurul Closca cu pui de aur. Pana in 1972, cand a
fost depus in Sala Tezaurului de
Cele 12 piese, inregistrate dupa regasire, cu greutatile consemnate atunci, sunt:
1. Platoul sau tava mare, diametrul
2. Fibula mare, in forma de soim,
greutatea
3. Fibula mijlocie, in forma de ibis,
greutatea
4. Fibula mijlocie, in forma de ibis,
greutatea
5. Fibula mica, chinezeasca,
greutatea
6. Patera cu figuri si statueta din
mijloc, greutatea
7. Cosuletul octogonal, greutatea
8. Cosuletul dodecagonal, greutatea
9. Colanul cu balama, greutatea
10. Cana inalta oenohoe, greutatea
11. Colanul cu inscriptie, greutatea
12. Colanul simplu, greutatea
Greutatea
totala a pieselor intregi
Bucati detasate, greutate 0.7884 kh
Greutatea
totala a tezaurului recuperat
Dupa repetatele restaurari la care a fost supus, in 1867 la Paris[100], in 1868 la Londra[101], in 1872 la Viena[102], in 1884 la Bucuresti[103] si 1886 la Berlin[104] ultimele doua de acelasi bijutier, Paul Telge, cand s-au completat piesele cu unele din bucatile si pietre pretioase si
semipretioase recuperate, tezaurul cantareste
astazi
Cautarile nu s-au incheiat
dupa recuperarea acestor piese, toti cei care au avut fie si cel
mai mic contact cu comoara fiind supravegheati in continuare. Ca urmare, pe
23 septembrie
Cum descoperitorii au declarat ca gasisera cel putin 22 de obiecte, s-a staruit in cautarea celor disparute. Din pacate, nici unul nu a mai fost gasit pana astazi, fiind foarte probabil topite sau vandute la argintari sau negustori straini, unii de peste Dunare, unde calatorise de mai multe ori Verusi dupa ce cumparase comoara de la descoperitori. Inca sub ancheta, Verusi sustinea ca piesele fusesera luate de o revarsare recenta a apelor Calnaului[107].
Intre obiectele disparute s-au aflat unele lucrate numai din aur si altele lucrate din aur si decorate cu pietre pretioase si semipretioase. Unele au pereche in cele pastrate, altele nu. Cele mai exacte descrieri ale obiectelor disparute au fost facute de Ion Lemnaru. Dintre cele decorate cu pietre, acesta a mentionat:
1. O chiotoare, adica fibula, rotunda ca o ghiulea, in forma de pasare fara cioc, cu gat drept si mai subtire decat celelalte (fibule), decorata cu pietre marunte ca samanta de in;
2. Un cerc sau colan lat de doua degete, cu pietre maruntele la capete unde se incheia;
3. Un cerc sau colan rotund si gros de doua degete, mai subtire la mijloc, decorat cu pietricele la capete;
4. Bratara de mana care se incheia dedesubt cu o limbuta pe care se tragea un inel; deasupra avea un soi de maciuchita pe care se vedea un loc de piatra gol, de marimea unei parale, decorat pe margine cu pietricele rosii marunte ca bobul de miei;
5. Bratara de mana, identica cu cea de mai inainte.
Alte cinci obiecte erau facute numai din aur:
6. Veriga sau colan mare cat fundul palariei, gros cat doua pene de gasca, cu incarliga-turi la capete unde se incheia;
7. Veriga sau colan gros de doua degete, mai gros la capete, unde era scris cu slove care nu s-au putut citi; se inchidea cu limbuta;
8. Veriga sau colan gros la mijloc si mai subtire la capete, care erau intoarse inauntru unde se inchideau;
9. Ibric sau cana, inalta de o palma domneasca, cu o toarta ca pe jumatatea degetului mic, lipita la gura si pe fund;
10. Strachina sau taler asemanator cu patera cu figuri, dar aceasta simpla, nedecorata[108].
La acestea trebuie sa adaugam lantisorul valorificat de Ion Lemnaru in toamna anului 1837, ca facand sigur parte din tezaur. Cu acesta, tezaurul era format din 23 de obiecte. Din declaratiile date in fata Comisiei de ancheta retine atentia si faptul ca, in doua imprejurari, descoperitorii au folosit bucati de metal din comoara, unele ca sa repare o tingire sau caldare, altele pentru a face niste balamale de usa si potcoave. Pe langa acestea, alte bucati au fost incredintate, spre pastrare desigur, unei babe din Urgoaia. Mai trebuie adaugate piesele mentionate de George Cocarla: 1. cupa de aur rotunda, cu pietre la gura ca niste margele, iar in interior avea doua pietre verzi cat o nuca mica fiecare; 2. trei nasturi mici de aur; 3. doua cerculete de aur[109]. Deci, inca cinci piese! Sa nu uitam: George Cocarla este personajul care a gasit statueta din centru paterei cu figuri, pe care a vandut-o lui Anastase Costea, deci s-ar putea sa spuna adevarul. Despre cele cinci obiecte, pe care nu le-a vazut nimeni altcineva, Cocarla a declarat ca le-a dat mita brigadierului de jandarmi (tistul de dorobanti din judetul Buzau) Barbu Pasol, ca sa-l imbuneze si sa scape de amenintarile lui[110].
Mai mult decat atat, astazi in componenta
tezaurului sunt incluse si trei catarame din aur decorate, la origine, cu placute
din sticla colorara, despre care exista informatia ca
au fost descoperite langa podul de
Procesul intentat descoperitorilor tezaurului,
Stan Avram si Ion Lemnaru, complicilor care i-au ajutat sa-l
ascunda, Nicolae Baciu si fii sai George si Achim Baciu,
cumparatorului Anastase Tarba zis Verusi Albanezul, asociatilor,
colaboratorilor sau cunoscutilor lui si tuturor celor care au luat
contact in orice fel cu comoara, tarani sau oraseni, inceput
in vara anului
Cel mai castigat din toata intamplarea a iesit Anastasie Tarba, care, dupa incheierea procesului, a devenit unul din cei mai mari antreprenori de lucrari publice din Romania, situatie pe care o datoreaza castigului pe care l-a avut de pe urma vanzarii obiectelor disparute din tezaur. Si sentinta Curtii, total favorabila lui, se datoreaza unei parti din banii obtinuti, bine plasati inaintea, in timpul si dupa proces[114] celor care au instrumentat ancheta. Cat despre obiectele disparute din tezaur sentinta nici nu face vorbire, ceea ce, desigur, este o alta favoare acordata Albanezului.
Dupa cativa ani, pietrarii din
Ochiu Boului au ridicat pe creasta Istritei la
Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica a dat
dispozitii, inca in anul 1838, ca piesele recuperate din Tezaurul de
Dupa
Expozitia Universala de
Revenit de
Noua ani mai tarziu, scapat ca prin
minune dintr-un violent incendiu care a cuprins localul Universitatii
in noaptea de 4 spre 5 aprilie 1884, tezaurul va fi restaurat partial, in
acel an, de Paul Telge din Berlin, bijutierul Casei de Habsburg si
apropiat al Casei de Hohenzolern a Romaniei[129].
Dupa incendiul din 1884 Tezaurul Closca cu pui de aur a fost
depusa intr-o casa de bani
Dupa restaurarea din 1886 pentru Closca cu puii de aur a urmat o perioada
mai linistita. In 1900, la cererea Guvernului Frantei, Tezaurul Closca cu puii de aur este expus,
pentru ultima data,
Primul Razboi Mondial aduce insa noi
primejdii pentru celebrul tezaur. Transferat, in ciuda opozitiei unora din
personalitatile politice ale vremii, in ianuarie 1917, impreuna
cu intreg Tezaurul Bancii Nationale a Romaniei in Rusia,
devenita curand dupa aceea sovietica, marele tezaur a ramas
acolo arestat de autoritatile sovietice pana in anul 1956. Cand,
dupa incheierea Primului Razboi Mondial, autoritatile
romane au cerut restituirea Tezaurului romanesc, Lenin a raspuns ca
va inapoia acel tezaur atunci cand in Romania poporul va fi la putere si
dialogul s-a blocat pentru mai multi ani. Imbunatatirea
relatiilor romano-sovietice in deceniul patru al secolului XX, cand
ministru de externe era Nicolae Titulescu, si reluarea dialogului pe
aceasta tema nu a dus la nici un rezultat, Stalin nu vroia sa
auda de restituirea tezaurului romanesc. A trebuit sa dispara
Stalin din aceasta lume in martie 1953 pentru ca demersurile statului
roman, sprijinite de o intamplare fericita - publicarea unei
informatii despre locul unde era depozitat tezaurul Bancii Nationale
a Rominiei, sa aiba trecere la noul conducator al Uniunii
Sovietice, Nichita Sergheevici Hrusciov, acesta aproband returnarea unor
valori din imensul tezaur. Dupa ce a fost prezentat intr-o expozitie organizata
Intors din Uniunea
Sovietica Tezaurul Closca cu
puii de aur a ridicat multe intrebari, cea mai importanta fiind:
este originarul? sau rusii ne-au dat o copie? Pentru a raspunde la
aceasta intrebare s-a pus la cale o stratagema: in anul 1970 Guvernul
roman a organizat o expozitie itineranta in strainatate cu
piese de valoare din tezaurul istoric, intre care si Closca cu puii de aur. Comisar General al expozitiei a
fost Victor Teodorescu, arheolog
I. 2. Atestare documentara
Informatiile consemnate in documentele
Evului Mediu si ale Epocii Moderne privind evolutia istorica a
localitatilor comunei Pietroasele prezinta interes pentru
spatiul mai larg al zonei de
Prima mentiune documentara a satului Pietroasa de Sus numit atunci Badeni, apare intr-un hrisov emis de Vlad Voievod in 10 februarie 1494, prin care intareste partea lui Gorga din Badeni sa fie ocina lui jupan Vladul spatar, fratelui sau Farcea cu fiii si unchiului lor Gorga cu fiica sa Stana si cu fiii ei dupa moartea lui Gorga[135]. Mosia Badeni, satul Badeni sau Badenii de Jos si personaje cu diferite functii sau ranguri apar in documente din anii 1535, 1536, 1548, 1549, 1554, 1555, 1563, 1566, 1568, 1569, 1570, 1572, 1576, 1582, 1587, 1589, 1591, 1610, 1611, 1682, 1704.
Un document de
Zapisul domnesc din anul 1682 intareste lui Barbu Badeanu, fost mare logofat (mare dregator, al treilea membru al Sfatului domnesc, seful cancelariei domnesti, avea in grija redactarea actelor in care consemna hotararile demnului si ale sfatului domnesc, pastratorul pecetii cu care intarea documentele emise; mDE), ocina in Badeni. Acest Barbu Badeanu, fost si mare paharnic (mare boier, dregator de curte, membru al sfatului domnesc, omul de incredere al Domnului, care se ingrijea de vinurile domniei si, la sarbatori, il servea personal pe Domn, gustand primul vinul ce-l servea capului tarii pentru a garanta ca nu este otravit; avea ca subalterni pe al doilea si al treilea paharnic, cuparul, pivnicerul si paharnicelul; mDE), era fiul lui Barbu iuzbasa si capitan de rosiori, var cu Udrea Baleanu, fost mare ban. El este ctitorul manastirii Barbu, construita in anii 1668 1669 si al bisericii Badeni din comuna Tisau. A avut sapte feciori: Barbu capitan, Hrizea, Radu, Jipa, Andronache, Neagoe paharnic si Badea, care au avut ranguri si au ocupat functii in slujba domniei pana in secolul XIX, si o fiica casatorita cu stolnicul Greceanu.
Deosebit de important pentru identificarea Badeni = Pietroasa de Sus si
pentru cunoasterea situatiei social-economice din aceasta
zona in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, documentul emis de
Serban Cantacuzino (1678 1688) la 26 februarie 1682, intareste
lui Barbu Badeanu, biv vel paharnic, ocina in Badeni ot sud Saac (din judetul Saac), din funea (sfoara sau fasie
ingusta de mosie) stapaneasca
(domneasca) ce se zice
Dintre cei amintiti, in secolele XIX XX unii au urmasi mosneni in neamurile Nestor, Alexandru, Geana, Badeanu, Gariuta, Bratu, Ivascu, Moldoveanu, Goran, Neagu s. a., ale caror pamanturi, mostenite din mosi stramosi, se intindeau din apa Niscovului peste creasta Istritei pana in apa Saratii, situate pe teritoriul actual al satului Pietroasa de Sus, fapt ce confirma identificarea dintre cele doua sate.
Daca Pietroasa de Sus este
mentionata documentar la sfarsitul secolului al XV-lea sub
numele de Badeni sau Badenii de Jos[139],
despre Pietroasa de Jos primele informatii documentare dateaza din
secolul XVII, cu referire la mosia Episcopiei Buzaului, care ocupa
cea mai mare parte a pamanturilor de pe teritoriul satului. Sub rezerva unor confirmari ulterioare
avem in vedere o posibila atestare a satului intr-un document de
La fel de nesigura este atestarea documentara a satului Caltesti, care apare prima data sub numele Calcesti intr-un document din 6 februarie 1541 prin care Radu Paisie da fiilor lui Neniu, anume Tatomir cu fratii sai, lui jupan Radu mare vataf si lui Ioan si nepotului lor de frate Neniul si cu fiii lor sa le fie ocina in Calcesti din toata ocina Calcestilor a treia parte de pretutindeni [142]. Si aceasta mentiune are nevoie de alte confirmari.
II. Evolutie administrativa
Comuna Pietroasele a luat fiinta in anul 1938[143], prin unirea comunelor Pietroasa de Jos si Pietroasa de Sus. Forma de plural a numelui se datoreaza marilor orgolii care ii manau pe edilii de atunci ai celor doua comune, care nu au acceptat singularul Pietroasa. In componenta noii unitati administrative intra si satul Ochiu Boului cu catunele Pe Vale, Ochiu Boului, Urgoaia si Pilesti. Arheologic, toate localitatile comunei sunt atestate simultan, teritoriul lor fiind locuit incepand din perioada finala a epocii pietrei slefuite, neolitic. Documentar, prima este atestata Pietroasa de Sus, in 1494, numita atunci Badeni[144]. Pietroasa de Jos este mentionata documentar in secolul XVII. In ce priveste Ochiu Boului, se pare ca primul catun infiintat este Urgoaia, care isi trage numele de la locuitorii stabiliti aici venind din Transilvania, numiti de localnici ungureni. Prin fenomenul rotacismului numele satului s-a transformat din Ungureni in Urgueni si apoi in Urgoaia.
Cele doua localitati Pietroasa de Sus sau Badeni si Pietroasa de Jos au existat in secolele XV XVII ca sate. Nu stim, deocamdata, cum erau conduse localitatile la data mentionarii in documente, dar avand in vedere informatiile generale privind administrarea localitatilor pana la reformele lui Constantin Mavrocordat, in 1733 in Tara Romaneasca si 1749 in Moldova, in secolele XV si XVI in sate existau mici unitati de slujitori, civili si militari (pana la o suta de oameni), comandate de capitani, iusbasi sau stegari, acestia avand atributii militare, administrative (in primul rand de strangere a darilor, birurilor si amenzilor) si judecatoresti atat asupra satului propriu-zis cat si a domeniului / mosiei din jurul acestuia; ulterior, cand rolul militar al acestor unitati a slabit (datorita instaurarii dominatiei turcesti asupra Tarii Romanesti) conducatorii locali vor fi inlocuiti de vornici sau vornicei, acestia avand ca principala sarcina strangerea obligatiilor fiscale de la locuitorii satelor si oraselor. Satul propriu-zis, asezarea formata din gospodariile locuitorilor era condus(a) de un parcalab, un fel de administrator, ca primarul de astazi, care uneori judeca si pricinile marunte dintre sateni. La 1733 Constantin Mavrocordat a restrans atributiile capitanilor si a desfiintat toate celelalte functii militar-judecatoresti din sate, inlocuindu-le cu functia de vornic sau postelnic. Strangerea birurilor revenea acum celor doi ispravnici de tinut, care aveau si atributii judecatoresti pentru pricinile usoare, iar conducerea treburilor militare revenea vatafilor de plai in zona de munte si zapciilor
in zonele de campie.
Reforme mai radicale in administratie sunt initiate prin Regulamentul organic din 1831 care dispunea ca satele puteau alege cate un parcalab, un fel de politie locala, acesta avand obligatia de a strange capitatia, dare pentru care locuitorii satelor raspundeau solidar, se infiinta o cutie obsteasca a satului, gestionata de sase locuitori alesi, impreuna cu preotul si proprietarul sau vechilul satului. Din cutia satului era platit parcalabul, cu un venit fix stabilit de stat. Dupa Unirea Principatelor romane la 5 / 24 ianuarie 1859, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a introdus noi reglementari in domeniul administratiei, prin legea din 31 martie 1864 fiind organizate comunele urbane si rurale, investite cu personalitate juridica si administrate independent de un consiliu comunal. Legislatia privind administratia centrala si locala a fost modificata si completata in anii 1874, 1894, 1906, 1908, 1910, 1912, iar dupa intregirea tarii si infaptuirea Romaniei Mari pentru unificarea administrativa a fost adoptata Legea din 24 iulie 1925, completata prin legea din 3 august 1929 care introduce principiul descentralizarii administrative si autonomiei locale, modificata prin alte legi si definitivata prin Legea din 27 martie 1936 si Regulamentul de aplicare al acesteia din 18 februarie 1937 [145]. Legea din 1936 impartea teritoriul tarii in judete si comune; comunele erau conduse de un Consiliu comunal, format, in mediul rural, din 10 membri alesi, carora li se adaugau membri de drept. Consiliul era condus de primar, ales de consiliul comunal dintre consilierii alesi; el era conducatorul administratiei comunale, numea si / sau indeparta din serviciu pe functionari, administra interesele comunei, era ofiter de stare civila, reprezenta comuna in justitie, era seful politiei comunale. Durata mandatului consiliului era nelimitata, dar din trei in trei ani se organizau alegeri locale pentru jumatate din membrii consiliului, astfel ca mandatul unui consilier era de sase ani. In baza Constitutiei din 1938, care instaura dictatura regala, din nou este modificata legea administratiei in spiritul noii legi fundamentale. Totodata, se introduce dreptul de vot pentru toti cetatenii, indiferent de sex, care au implinit varsta de 30 de ani si plateau impozite.
Demn de retinut este faptul ca la 1866 Odobescu intocmeste o harta a Muntelui Istrita si a imprejurimilor sale pe care apare localitatea Pietroasa sau Badeni, realizeaza Planul topografic al Pietroasei, publicat la 1875 in Albumul de stampe, pl. XVIII, pe care apar Pietroasa de Jos, Pietroasa de Sus sau Badeni, dar nu apare Ochiu Boului, nici Urgoaia, iar autorul nu pomeneste niciodata numele celor doua sate in textul monografiei Le Trsor de Ptrossa, in schimb aminteste paraul Urgoaia al carui nume este redat sub forma Orgoya[146].
La data descoperirii tezaurului, comuna
Pietroasa de Jos, de care tinea catunul Ochiu Boului, facea
parte din Judetul Saac Sacuieni, cu capitala
Enciclopedia Romaniei, vol. II, aparut in 1938, mentioneaza existenta separata a comunelor Pietroasa de Jos si Pietroasa de Sus, ambele tinind de Plasa Tohani[149] din judetul Buzau.
La noua reforma administrativa din
ianuarie 1952, cand a fost introdus sistemul sovietic baza pe regiuni
impartite in raioane, comuna Pietroasele a fost repartizata in Raionul
Mizil din Regiunea Ploiesti. Actuala structura teritoriala dateaza
din februarie 1968 cand, la reorganizarea administrativa a teritoriului
Romaniei, comuna Pietroasele a fost comasata cu fosta comuna
Saranga fiind arondata din nou
In prezent comuna este formata din satele Pietoasa de Jos, Pietroasa de Sus, Saranga, Clondiru de Sus, Pietroasa Mica fost Ochiu Boului, Dara si Caltesti. Datorita politicii social administrative din ultimele trei decenii ale regimului comunist, urmata de scaderea demografica dramatica din ultimii douazeci de ani, satele Pietroasa Mica si Caltesti au parcurs un proces rapid de depopulare, care a afectat intre 70 si 80% din gospodariile lor. Ca urmare catunele Urgoaia si Pilesti, care tineau de Pietroasa Mica, au disparut complet de pe harta comunei.
III. Evolutie istorica
III. 1. Populatia
Nu stim cum se numeau locuitorii
comunitatilor ce populau pantele Istritei si campia de la
poalele dealului in epoca pietrei. Creatorii culturii Monteoru din epoca
bronzului si purtatorii culturii din prima epoca a fierului erau
traci, neam din care se trag si geto-dacii, primii stramosi
directi ai romanilor de azi, mentionati in documentele vremii
nominal si etnogenetic ca locuitori ai spatiului carpato -
dunareano - pontic. De la geto-dacii din Gruiul Darii la daco-romanii
din castrul de
In Pietroasa de Sus sau Badeni, locuitorii erau mosneni[150], proprietari de pamant care, pana la mijlocul secolului al XVII-lea, au avut un rol activ in apararea Tarii si in asigurarea veniturilor visteriei. Fiind platitori de taxe, impozite si biruri dar si osteni calare pe cheltuiala lor, adica faceau slujba cu caii, armele, straiele si hrana proprii obtinute din munca pamantului pe care il stapaneau, rosii sau rosiorii erau organizati pe steaguri de cate o suta de persoane, condusi de un iuzbasa, numit mai tarziu capitan de sutasi. Din randul lor cei mai destoinici ajungeau curteni sau slujitori, indeplinind diferite slujbe sau mici functii in serviciul Domniei. Asa cum reiese din documentul emis de Serban Cantacuzino (1678 1688) la 26 februarie 1682 prin care intareste lui Barbu Badeanu, biv vel paharnic, ocina in Badeni ot sud Saac, multi dintre rosii sau rosiorii din Pietroasa de Sus, ca de altfel din toata Tara Romaneasca, ajunsesera in imposibilitatea de a-si plati darile catre domnie, motiv pentru care multi isi vand pamanturile iar altii fug din sat. Documentul mentioneaza peste cincizeci de nume de proprietari care-si vand pamanturile lui Barbu Badeanu, din toate categoriile sociale: rosii sau rosiori, iuzbasi, capitani de rosiori, doi popi / preoti, un boier de vita al locului - Serban de Badeni, mari boieri ca Barbu Badeanu, altii.
In secolele XIXXX urmasii mosnenilor amintiti in documentele secolelor XV - XVII sunt cei din neamurile Nestor, Alexandru, Geana, Badeanu, Gariuta, Bratu, Ivascu, Moldoveanu, Goran, Neagu, Negru, Voinea s. a., ale caror pamanturi mostenite din mosi stramosi se intindeau din apa Niscovului peste creasta Istritei pana in apa Saratii, fiind situate pe teritoriul actual al satului Pietroasa de Sus.
Documentele vremii nu ne permit sa precizam care sunt cele mai vechi familii din Pietroasa de Jos. Informatiile documentare privind aspecte sociale se refera la popularea locului prin admigrarea unor grupuri de locuitori dinspre campie, sub presiunea atacurilor ultimilor migratori asiatici pecenegii, uzii, cumanii, tatarii si turcii, in secolele IX XVI, iar incepand cu secolul XVI aici se aseaza familii de romani refugiati din Transilvania din cauza persecutiilor religioase si a inaspririi exploatarii feudale cresterea darilor si a obligatiilor fata de nobili, ceea ce duce la saracirea taranilor care isi pierd pamanturile si libertatea, proces accentuat si accelerat dupa Unirea celor trei Tari romane sub Mihai Viteazul in 1599 1600, ca efect al unei atitudini de pedepsire a romanilor, promovata in special de nobilimea maghiara. Aceasta admigrare nu inseamna nicidecum ca teritoriul satelor Pietroasa de Jos si Ochiu Boului era nelocuit inainte de venirea grupurilor amintite, dar asa cum bine se stie de catre cercetatori, pana cand nu se tulbura apele intr-un loc, acel loc nu este pomenit in documente. Cand apar turbulente, apare imediat si mentiunea. Asa s-a intamplat si cu satul Pietroasa de Jos, unde, cu exceptia posibilelor informatii mentionate mai sus, nu s-au facut vanzari sau schimburi de proprietati pana dupa veacul al XVII-lea.
De-a lungul timpului, asa cum am
aratat mai sus, pe de o parte, satele se rareau prin fuga unor
datornici care nu mai puteau plati birurile catre domnie, cum se
intampla
Din neamurile amintite se desprind, in
generatiile urmatoare, alte nume Avram, Matei, Stoian, Lazar,
Apostol, Constantin, Alexandru, Manole, Petre, Alexe, Achim, Anton s. a.
Treptat are loc impletirea neamurilor vechi Barbu, Neagoe, Nestor,
Badeanu, Stoica, Raducanu, Geana, Gariuta, Rosu,
Enciu, cu neamurile mai noi, prin casatorii si inrudiri. In secolul
XVIII si la inceputul secolului XIX
La 1892 comuna
Pietroasa de Jos impreuna cu Ochiu Boului avea 860 locuitori, din care 450
barbati si 410 femei, care traiau in 218 case. Straini
erau 2 greci si 11 italieni ocupati cu extragerea pietrei. Erau 40 de
meseriasi, din care 2 lemnari, 1 tamplar, 1 cizmar, 4 fierari, 1 cojocar,
2 brutari, 30 pietrari. Contribuabili erau 177, din care 9 comercianti romani.
Comuna avea suprafata de
Comuna Pietroasa de Sus, formata din
satele Pietroasa de Sus si Posta, la aceeasi data avea 680
de locuitori, din care 367 barbati si 313 femei, care
traiau in 168 de case. Avea 44 de meseriasi, din care 2 lemnari, 2
croitori, 40 pietrari. Nu existau straini nu erau acceptati, nu
puteau cumpara pamant. Contribuabili erau 149, din care 16
comercianti romani. Suprafata comunei era de
In functie de mersul vremurilor
populatia comunei a crescut sau a scazut, cel mai mare numar de
locuitori fiind inregistrat in anul 1975, cand
Evenimentele majore
din istoria tarii nu au trecut pe langa locuitorii satelor
comunei, multi dintre ei dandu-si obolul de sange pe Campurile de
Onoare de
III. 2. Viata economica resurse, ocupatii
Cei mai multi dintre locuitorii satului Pietroasa de Sus sau Badeni erau agricultori mosneni, traind din produsele pe care le obtineau prin cultivarea pamantului, un loc important ocupand cultivarea vitei de vie si a pomilor fructiferi, precum si cresterea animalelor pe intinsele pasuni / islazuri ce ocupau coastele si creasta Dealului Istrita.
Unii dintre cei ce locuiau in Pietroasa de
Jos si Ochiu Boului erau meseriasi Cojocaru, Dogaru, Selaru,
Neamtu fierar, Olaru, Pila, Rotaru, Lemnaru, altii erau viticultori
Chelaru, sau ciobani Baciu, Caval, Ciobanu, Mocanu, unii erau preoti
Popa, sau agricultori Grapa, sau vanatori - Ursea, Iepure, Jiganie,
Lupu, sau negustori ambulanti Marchidan, Saiu, altii, care purtau
porecle date dupa criterii greu de decelat astazi - Ciudoiu,
Barzoi, Chirita, Udroiu, Moaca, Potec, Lungu, Vasioiu,
Cioanta, Berca aveau diverse ocupatii. De observat faptul ca
in Pietroasa de Jos si in Ochiu Boului documentele nu mentioneaza
rosii sau rosiori. Explicatia este simpla si istorica:
rosiorii erau osteni si slujitori calari in slujba
domnului si a Tarii, ei faceau slujba cu caii proprii,
se intretineau singuri, erau proprietari de pamant, detineau
suprafete modice, dar isi asigurau mijloacele de trai necesare
si suficiente pentru ei si pentru familiile lor. Or,
Viata
economica a comunei s-a bazat si se bazeaza pe agricultura,
cu componenta majora cultivarea
vitei de vie. Pornind de la existenta aici a unui puternic centru
dacic incepand din secolul IV i. Chr., cred ca inca din acea vreme
s-a cultivat vita de vie
Conditiile de sol si clima din
zona s-au modelat in milioane de ani. Expunerea sudica a pantelor
Istritei asigura o insorire de peste 220 de zile / an. Versantii
calcarosi ai dealului, spalati de ploile repezi de vara,
asigura calcarul si mineralele care, filtrate prin sol si
procesate in struguri, dau gustul, parfumul si savoarea specifica
vinurilor locale. Prezenta particulelor de calcar de mici dimensiuni, in
unele soluri peste 60%, face ca temperatura de peste zi sa fie
retinuta in sol si sa fie iradiata in primele ore ale
noptii, ceea ce, mai ales in noptile de toamna, joaca un
rol important in procesul de acumulare a zaharului in struguri. Clima
blanda, cu temperaturi multianuale de 10,5 - 11,3 grade C (Celsius), cu o
medie lunara in ianuarie variind in jur de minus 2o C si
de plus 25o C in luna iulie, cu precipitatii medii anuale de
La inceputul secolului
al XVII-lea spaniolul Francisco Sivori cand spunea despre Buzau Buza loca ubi vina optima sunt
Buzau locul unde sunt cele mai bune vinuri cu siguranta se
referea si la vinurile de Pietroasele. In ultimele trei decenii ale
aceluiasi secol drumul de sub deal devenise cunoscut si ca drumul
vinului datorita lui Constantin Brancoveanu, mare proprietar de vii in
Dealul Mare, de
In legatura
cu producerea si folosirea vinului
Celalalt aspect
pe care vreau sa-l relatez se refera la consumul vinului. In mod
obisnuit viticultorul si familia sa consuma cam 50 80 de vedre
sau decalitri (
Pana in deceniile 5 si 6 ale
secolului trecut,
Evident, in ambele cazuri vinul era baut in stare naturala, neamestecat cu apa, sifonul a inceput sa fie folosit mai frecvent dupa 1965. Tot atunci a inceput sa se vanda vinul cu litrul, pana atunci se vindea numai cu vadra, un litru de vin in 1965 costa 3 lei, dupa 2-3 ani ajungand la 5 lei.
Revenind la agricultura, pe terenurile din campul de la poalele Istritei se cultiva suprafete modice cu grau, porumb, orz, ovaz, rapita, floarea soarelui, lucerna[155].
Evident, conditiile climatice locale
sunt bine valorificate si de multe specii de pomi fructiferi
cires, visin, cais, prun,
mar, par, corcodus, zarzar, piersic, nuc, alaturi de
care au fost aclimatizati in ultima jumatate de secol migdalul
si smochinul, toate specii cultivate. In mod spontan se dezvolta
murul de padure, prezent in bogate colonii de rugi pe pantele dealului
si prin raristile padurii, murul de camp, zmeura, alunul,
cornul, macesul, gherghinul, porumbarul, socul, coacazul si
variantele salbatice de mar, par, cires. Dintre plantele
protejate se intalneste gardurarita (Nitraria shoberi), dintre cele agatatoare curpenul
si iedera, alaturi de care frecvent apar specii de arbusti.
Aflandu-ne in zona de silvostepa, speciile arboricole fag, stejar,
frasin, carpen, plop, tei, ulm, salcam, paltin, recent conifere, se
intrepatrund cu cele ierboase pirul, colilia, paiusul,
pelinul, feriga, coada calului, musetelul, galbenelele, coada soricelului,
laptele cucului. Pantele mai accentuate ale dealului si cele situate la
peste
Alaturand celor mentionate piatra de calcar, depozitele de pamant galben-loess si de nisipuri, si lemnul avem tabloul aproape complet al bogatiilor zonei. Priceperea oamenilor a pus totdeauna in valoare aceste bogatii asigurand bunastarea, ospitalitatea, faima si mandria locului.
Resursele naturale ale
zonei nu sunt nici foarte variate, nici foarte bogate. Piatra, lemn, vanat,
cam atat. Desi este cel mai greu de prelucrat, piatra a trezit cel mai
tare interesul localnicilor. Dealul Istrita este format din calcare
sarmatice, in care sunt incorporate doua specii de scoici Mactra
Sarmatica si Mactra Bulgarica. De
In peretele de calcar
de
III. 3. Cai de comunicatie
Legatura dintre satele comunei s-a
facut intotdeauna pe drumuri bune, pietruite. Intre Pietroasa de Jos
si Ochiu Boului erau doua cai: drumul care traverseaza
castrul pe traseul actual de la primarie in sus se bifurca: o artera
iesea prin coltul de nord-vest al fortificatiei, continua pe la
cismeaua lui Musat, urca pe malul garlei pana la via lui Pirciu (defrisata
dupa 1990) (in 1866 aici era o dumbrava de nuci), pe langa
fantana de
Legatura dintre Pietroasa de Jos si
Pietroasa de Sus / Badeni se facea pe drumul de sub deal care venea pe
Astazi pe
teritoriul comunei Pietroasele este strabatut la
III. 4. Invatamantul
Dezvoltarea social
economica a satelor din componenta comunei a adus dupa sine, de
la o vreme si in pas cu vremea, nevoia stiintei de carte, a impus
organizarea si dezvoltarea invatamantului, aparitia
scolilor, a bibliotecilor si asezamintelor culturale,
expresie, in plan social, a nevoii de progres intelectual a locuitorilor.
Primele preocupari in domeniul invatamantului apartin
preotilor si dascalilor de biserici, care foloseau
cartile din zestrea bisericilor pentru a-i invata pe copii
scrisul si cititul. In ultima parte a secolului al XVIII-lea dascalul
din Badeni (Pietroasa de Sus), ramas in memoria colectiva ca mos Badea, ceea ce nu inseamna
neaparat ca era batran, numele ar putea sa insemne ca
era mosnean, proprietar de sfoara de mosie, ii strangea pe copii
fie in pridvorul bisericii, fie acasa la el si-i invata
carte. Prima scoala oficiala este mentionata in 1838,
avand probabil legatura cu prezenta lui Petrache Poenaru,
directorul Eforiei Scoalelor,
La Saranga prima scoala a functionat incepand din 1836, dar este mentionata oficial in 1893. Scoala din Dara dateaza din 1895, avand si o biblioteca scolara. In Clondiru de Sus prima scoala este atestata in 1925.
Invatamantul
general este completat incepand din 1925 cu prima gradinita de
copii infiintata in Pietroasa de Jos. Gradinita de copii
din Saranga este infiintata in 1946, iar
De-a lungul timpului la scolile din satele comunei au predat invatatori si profesori devotati, care au format generatii de stiutori de carte, din randul carora s-au ridicat personalitati de seama ale stiintei si culturii romanesti. Intre cei mai cunoscuti dascali de scoala au fost Alexandru Nestor (1884 1909 ?), Tache Popescu (1898 1909), Iancu Nestor (1919 ? 1939 ?) fiul lui Alexandru Nestor, Ion Goran, Maria Goran, Tanase Ghinea, Gheorghe Marincu, Ion Constantinescu Domnu Jan (1937 1972), Ioana Constantinescu (1937 1971), Atanase Constantinescu Cocean (1936 1959), Viorica Constantinescu, Valeria Secara, Serban Ciobanu, Maria Olteanu - Ciobanu, Lola Stavride, Ion Dobrescu, Dumitru Didel Stavride, Pepina Dobrescu, Traian Geambasu, Natalita Lunca Geambasu, Gheorghe Margaritescu, Elena Lunca Margaritescu, Alexandrina Saiu, Vlad Vasile, Vlad Aurica, Valcu Dumitru, Maria Chiriac Valcu, Ion Alexandrescu, Elena Alexandrescu, Constantin Dicu, Luca Iliescu, Ioana Cristea s. a. Generatia actuala de invatatori, 8, si profesori, 15, nu este cu nimic mai prejos decat inaintasii lor, la care unii s-au scolit.
Din anul 1894 invatamantul elementar este completat cu invatamantul de specialitate prin infiintarea Scolii de altoitori din cadrul Pepinierei Pietroasa. In anul 1924 pe langa Pepiniera Pietroasa se infiinteaza Scoala de ucenici agricoli, cu durata de 3 ani, care forma viticultori practicieni. Din 1932 tot in cadrul Pepinierei este creata Scoala speciala de pivniceri, prima de acest fel din tara, care pregatea oenologi, cu activitate pana in 1963.
Astazi in comuna functioneaza doua scoli si o gradinita in satul de resedinta, o scoala in curs de modernizare si o gradinita in satul Saranga.
III. 5. Viata culturala
Viata culturala a comunei primeste un cadru organizat in 1915, cand, din initiativa preotului Nicolae Serpoianu si a invatatorului Iancu Nestor, ia fiinta prima societate culturala, in cadrul programului de revigorare a satelor promovat Spiru Haret, ministrul invatamantului si cultelor, cumnatul lui Grigore Constantinescu Monteoru si unchi prin alianta al dr. Constantin Angelescu.
In 1920 Remus Nestor (1895 1953), fiul
invatatorului Alexandru Nestor, student in drept, viitor
deputat, prefect al judetului in 19271928, 1937, 1940, impreuna cu
alti 42 de tineri infiinteaza Societatea culturala Tinerimea Pietroaselor, societate de
educatie cetateneasca, si pun bazele unei biblioteci
satesti. Societatea infiinteaza formatii artistice de
amatori care sustin spectacole bine apreciate de locuitorii comunei,
organizeaza sezatori duminicale, conferinte, seri de dans
sau serate dansante, baluri, obtine fonduri cu care sporeste mereu
numarul cartilor din biblioteca, organizeaza excursii
in judet etc. In 1931 Societatea se transforma in Caminul cultural Tinerimea Pietroaselor,
afiliat
In anii 1949 - 1953 Caminul Cultural Pietroasa a functionat in diferite locatii, adesea prezentand proiectii de filme in aer liber in fata casei preotului Nicolae Francu (parculetul din fata Magazinului Unuversal), dupa care a fost gazduit in casele lui Dumitru Moldoveanu, pe malul garlei langa pod, aici functionand si Biblioteca comunala. Dupa 1978 s-a construit localul actual, distrus de incendiu in decembrie 2007.
Caminul Cultural din Saranga a fost construit cu contributia membrilor cooperativei agricole de productie din localitate in deceniul sapte al secolului trecut. Ambele institutii de cultura au desfasurat o intensa activitate de luminare si educare a generatiilor prin formatiile de teatru si satira, de dans si corurile conduse de cadre didactice sau de dascalul bisericii Traian Rotarescu. Din pacate astazi viata culturala a comunei este in mare suferinta, lancezind de ani buni, fara perspective de revigorare in viitorul apropiat. Adesea aceasta stare este pusa pe seama lipsei apetitului locuitorilor, mai ales a celor tineri, pentru activitatea culturala de grup. Dar este stiut ca oamenii consuma ceea ce li se ofera, or daca nu li se ofera nimic este firesc sa prefere televizorul, chiar daca vad numai violenta, batai, accidente, incendii, crime, dezastre, pornografie si subcultura.
III. 6. Viata spirituala
Pe firul istoriei, pe langa prezenta populatiei
bastinase, romanizarea
acesteia, inclusiv prin contactul direct cu elementul roman prezent in castru, si romanizarea
ei in secolele VIII XI / XII, una din problemele cu rezonanta
In Actul martiric al Sfantului Sava sunt reproduse informatiile obtinute de Vasile cel Mare, arhiepiscop in Caesareea Cappadociei, prin Scrisoarea Bisericii lui Dumnezeu din Gotia adresata catre Biserica lui Dumnezeu din Cappadocia si catre toate parohiile sfintei biserici ortodoxe din acel loc trimisa din Scythia Minor (Dobrogea) impreuna cu osemintele exhumate ale martirului, comunicate de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor si de Vetranion sau Bretanion, episcop al Tomisului (Constanta de azi) privind faptele, credinta crestina si martiriul lui Sava, inecat de razboinicii vizigoti condusi de Atharid, fiul lui Rodesteu, in apa raului Mousaios = Buzau in ziua de 12 aprilie 372. Documentul[161], redactat in 375 sau 376, relateaza despre existenta in zona in care traia Sava a unui polis oras, unde ar fi vrut sa mearga pentru sarbatoarea Pastelui, precum si a unei cetati in care traia preotul Guticas, identificata de unii cercetatori cu castrul de la Pietroasa[162].
Un urcior cenusiu lucrat la roata, cu urme de smalt sau lustru, descoperit in 1974 la Saranga, recuperat de profesoara Maria Valcu, are pe fund o stampila sau marca de olar in relief, cu motivul crux decussata inscrisa in cerc[163], evident simbol crestin, suprapusa de o grila din 5 sau 6 haste orizontale. Vasul, impreuna cu inca un urcior, au facut parte din inventarul unui sau unor morminte de incineratie, datand din secolele VII/VIII - IX.
Evoluand pe
aceasta baza cu traditii de secole in spatiul de aici,
aparitia unui metoh al manastirii Barbu, in secolul XVI, este doar o
urmare fireasca. La fel de fireasca este construirea bisericilor de
mir inca din secolele XVI XVIII, in prezent functionand sapte
lacasuri de cult in satele comunei. Cea mai veche dintre cele
existente astazi este biserica Sfantul
Nicolae din Saranga II, peste garla Darii, construita in
1818 si refacuta in 1894, luna mai. In contrafortii masivi
din piatra care sprijina biserica sunt incorporate cruci vechi cu
scriere cirilica, provenind din cimitirul vechi. In 1834 1835
arhimandritul (staretul) Partenie de
IV. Situatia actuala
In etapa actuala economia locala
pare ca se indreapta spre modernizare si adaptare la nevoile
momentului. In comuna functioneaza peste 60 de unitati
economice care activeaza cu precadere in domeniul comertului
magazine cu produse alimentare si de marfuri generale,
unitati de vinificatie si comercializarea vinului si
tuicii, mori, brutarii, prestari servicii auto, comercializarea
materialelor de constructie etc., functioneaza o sectie a
SC Casa de vinuri Pietroasa SA, un
targ saptamanal de duminica intr-un spatiu modernizat de
primarie si alte utilitati. Pentru deservirea
populatiei exista o unitate Bank CEC,
Inceputurile acestei unitati
dateaza din vremea cand filoxera, aparuta prin deceniul 4 al
secolului al XIX-lea, distrusese, pana in deceniul 9, cea mai mare parte din
viile nealtoite. Pentru refacerea patrimoniului viticol si a viticulturii,
domeniu important al economiei romanesti, a fost conceput un program cu
mai multe directii de actiune. Una din directiile importante a
fost adoptarea legislatiei prin care se reglementau masurile pentru
reconstituirea podgoriilor tarii. Prin Legea nr. 2109 din 1891 pentru
combaterea filoxerei si prin Regulamentul de aplicare a legii, publicat in
octombrie 1891, se prevedea infiintarea de statiuni viticole cu
pepiniere, vii model, campuri de
experienta si de demonstratiuni, care aveau ca
obiectiv sa aleaga si sa experimenteze cele mai bune soiuri
de portaltoi, sa produca si sa distribuie material
saditor in vederea refacerii plantatiilor viticole. Pe de alta
parte, pepinierele, statiunile viticole si viile model infiintate
prin legea amintita aveau si un important rol in cercetarea bolilor
vitei de vie si stabilirea tratamentelor de combatere a acestora, in promovarea
cultivarii sistematice a vitei americane, crearea de viticultori
instruiti in altoirea vitei, in producerea si conservarea
vinului, care sa contribuie la regenerarea viticulturii romanesti
si la refacerea acestui domeniu important al economiei, vinul fiind,
asa cum am aratat mai sus, nu doar un produs pentru consumul intern
ci si o importanta marfa de export, din antichitate pana
astazi. In baza legii amintite in 1893 este infiintata Pepiniera Pietroasa, vie model si
experimentala in podgoria Dealul Mare. Pepiniera a fost inzestrata cu
Anul 1924 inregistreaza ridicarea
activitatii Pepinierei Pietroasa la un alt nivel, prin
infiintarea Statiunii Viticole
si Oenologice Pietroasa, unitate stiintifica de
cercetare si propaganda in domeniul viticulturii. Unitatea avea in
subordine o scoala de ucenici
agricoli cu durata de 3 ani, unde s-au pregatit viticultori
practicieni, care au contribuit la imbunatatirea viticulturii
si vinificatiei in satele zonei. In 1928 in cadrul Viei Pietroasa a fost
infiintata prima Statiune
de avertizare a manei vitei de vie din tara,
prevazuta cu statie meteorologica si aparatura
necesara. Un an mai tarziu, in 1929, Via
Pietroasa, cu Pepiniera si Statiunea Viticola si
Oenologica este preluata de Academia de Inalte Studii Agronomice din
Bucuresti, devenind Via
Experimentala Pietroasa, prima unitate viticola in care a fost
studiat comportamentul soiurilor de vite pe rod, al vitelor
portaltoi, taierile in uscat, cunoasterea, prevenirea si
combaterea bolilor si daunatorilor si alte teme, sub
coordonarea unor mari specialisti in domeniu, printre care I. C.
Teodorescu, Traian Savulescu, nascut
V. Perspective
Sprijinindu-se pe resursele locului: materiale viticultura si prelucrarea pietrei, azi practicata de multi localnici mai ales pe linia placajelor ca element decorativ pentru peretii exteriori sau interiori si pentru pardoseli; istorice si spirituale locul tezaurului, castrul roman, cetatea dacica din Gruiul Darii, bisericile, fantanile din piatra, gardurile vechi, casele vechi, cele cateva crame vechi care mai sunt in picioare, Statiunea etc.; umane oameni buni si batrani cum zice cronica, cei care stiu sa ingrijeasca via si sa faca renumitul vin de Pietroasa, comuna are frumoase perspective de dezvoltare in viitor.
Dispunand de o
retea de alimentare cu apa care acopera cvasi-totalitatea
suprafetei comunei, cu cei peste
Pentru punerea in valoare a disponibilitatilor de mai sus, Consiliul local si Primaria trebuie sa introduca in intravilan o parte din terenurile ocupate de izlaz, fanete sau sterp din vecinatatea satelor Ochiu Boului, Dara si Caltesti, dar si din cele aflate la nord de satele Pietroasa de Jos Valea Bazinului si Pietroasa de Sus Dealul Alexandru etc. Pentru aceasta este necesar sa fie alocate fonduri pentru extinderea si modernizarea cailor de acces, a retelelor de apa, canal, energie electrica, a altor utilitati.
Nu in ultimul rand, administratia locala trebuie sa aiba in vedere agrementarea zonei cu mobilier turistic spatii de cazare si de alimentatie publica, inclusiv prin amenajarea unui drum de acces modernizat spre Varful Istrita, unde ar putea fi amenajata o partie de schi si sanius pentru practicarea sporturilor de iarna, dar si locuri de campare pentru perioadele primavara vara toamna. De asemenea, trebuie amenajat drumul de acces si spatiul din preajma locului descoperirii tezaurului astfel ca turistii sa aiba posibilitati de parcare si de recreiere, poate amenajarea unui teren de tenis sau a unui teren de minigolf pe locul numit Gradina Crudului.
Closca cu puii de aur, castrul roman,
cetatea dacica de
[1]. Tiparit
[2]. Alexandru Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, vol. I III, Paris, 1889 1900; idem, in Alexandru Odobescu, Opere, IV, editia M. Babes, Bucuresti, 1976
[3]. Prima semnalare a unei fortificatii [castrul] in satul Pietroasa
de Jos si a unei cetati in deal [cetatea dacica de
[4]. A. Kurz, 1847, cf. n. 3; Basil Iorgulescu, Dictionar geografic, statistic, economic si istoric al Judetului Buzau, Editura Socec, Bucuresti, 1892, p. 267
[5]. La noi prima mentionare
expresa a castrului de
[6]. Monografia geografica a R. P. R., vol. I, Geografia fizica, Bucuresti, 1960, p. 634 - 637
[7]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, vol. I, Paris, 1889, p. 3, fig. 2; idem, in A. Odobescu, Opere, IV, editia M. Babes, Bucuresti, 1976, p. 85, fig. 2; 976, pl. XVIII
[8]. Matei Sebastian, in Buzau mica enciclopedie istorica, Buzau, 2000, p. 71
[9]. Morminte sapate in stanca au fost descoperite si cercetate si pe Dealul Colarea din satul Fantanele, comuna Naeni
[10]. A. Oancea, in Dacia, NS, 25, 1981, p. 131 191; se pare ca au existat si saltaleoni din aur
[11]. Fantana Stiubeu, cum era cunoscuta in 1892, cf. Basil Iorgulescu, Dictionar geografic, statistic, economic si istoric al Judetului Buzau, Editura Socec, Bucuresti, 1892, p. 387
[12]. Basil Iorgulescu, Dictionar geografic, statistic, economic si istoric al Judetului Buzau, Editura Socec, Bucuresti, 1892, p. 267
[13]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, in A. Odobescu, Opere, IV, editia M. Babes, Bucuresti, 1976, Variante, note, comentarii, p. 960, 979.
[14]. Vasile Dupoi, Valeriu Sarbu, Incinta dacica fortificata de
[15]. Valeriu Sarbu, Sebastian Matei, Vasile Dupoi, op. cit., p. 10 - 14
[16]. Pentru vasele de provizii stampilate de
[17]. Valeriu Sarbu, Sebastian Matei, Vasile Dupoi, op. cit., p. 15 41; Matei Sebastian, op. cit.;
[18]. Valeriu Sarbu, Sebastian Matei, Vasile Dupoi, op. cit., p. 16 - 17
[19]. E. M. Constantinescu & colab., Santierul arheologic Pietroasele, in Cronica Cercetarilor Arheologice (mai departe C C A), Campania 2000, p. 180
[20]. Prima vizita a lui Odobescu
[21]. Mircea Babes, in Alexandru Odobescu, Opere, IV, editia M. Babes, Bucuresti, 1976, p. 8, 11
[22]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, vol. I III, Paris, 1889 1900
[23]. Atunci pe acel loc exista casa lui Ion Vasioiu, cf. Planul cetatii antice din satul Pietroasa, in Albumul de stampe, Academia Romana, Bucuresti, Ed. Socec & as., 1875, pl. XVII, nr. 10; si A. Odobescu, Opere, IV, editia M. Babes, Bucuresti, 1976, p. 977
[24]. Stramosul lor, Constantin Chelarul, avea gospodaria pe acelasi loc, cf. Planul cetatii antice din satul Pietroasa, in Albumul de stampe, 1875, pl. XVII, nr. 2; si in A. Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p. 977
[25]. In 1866 pe acel loc se afla casa lui Ianachie (?) Vasioiu, cf. Planul cetatii antice din satul Pietroasa, in Albumul de stampe, 1875, pl. XVII, nr. 9; si in A. Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p. 977
[26]. In 1866 pe locul respectiv erau doua cosare de porumb, cf. Planul cetatii antice din satul Pietroasa, in Albumul de stampe, Academia Romana, 1875, pl. XVII, nr. 12; si in A. Odobescu, Opere, IV, editia M. Babes, Bucuresti, 1976, p. 977
[27]. Alexandru Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome IIIeme, Paris, 1900, p. 19 - 20 si fig. 2. Amplasamentul sondajelor, turnul rotund din coltul de nord - est, drumurile care strabateau suprafata fortificatiei, amplasamentul celor 11 locuinte cu anexe si limitele gospodariilor, doua magazii de porumb (cosare) (suprafetele hasurate) apar pe planul executat de Pamfil Polonic, celebrul colaborator apropiat al marelui savant; cf. Planul cetatii antice din satul Pietroasa, in Albumul de stampe, Academia Romana, 1875, plansa XVII, cu detalii; si in Al. Odobescu, Opere, IV, editia M. Babes, Bucuresti, 1976, p. 977
[28]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome IIIeme, Paris, 1900, p. 20 - 21; idem in Alexandru Odobescu, Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 728 - 729
[29]. Pavilionul romanesc, organizat sub coordonarea lui Al. Odobescu,
comisar general din partea Guvernului roman, a fost vizitat de un foarte
numeros public, francezi si straini, insusi imparatul
Frantei Napoleon al III-lea, prieten si sustinator al Principatelor
Unite, a onorat cu prezenta sa pavilionul nostru, dar reprezentantul
Turciei l-a ocolit, deoarece Odobescu scrisese pe frontispiciul acestuia ROMANIA,
sugerand participarea noastra
[30]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere,
Paris, 1889 - 1900, p. 1; idem, in Alexandru Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p.
83; idem, Le Trsor de Ptrossa, Notice
descriptive et historique, p. 1, in Al. Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p. 737; idem, Studie asupra Tezaurului de
[31]. A. Odobescu, op. cit. t. Iere, p. 6; idem, in Al. Odobescu,
Opere,
IV, ed. 1976, p. 88; idem, Le Trsor de Ptrossa, Notice descriptive et historique, p. 6,
in Alexandru Odobescu, Opere, IV, p. 742; idem, Studie asupra Tezaurului de
[32]. Informatie comunicata de prof. univ. dr. Aneta Boiangiu
[33]. Profesorul Ion Nestor a fost
[34]. Radu Vulpe, in SCIV, III, 1952, p. 217
[35]. Dumitru Tudor, Oltenia romana, ed. a II-a, Bucuresti, 1958, p. 143 144; idem, ibidem, ed. a III-a, Bucuresti, 1968, p. 257
[36]. Ecaterina Dunareanu Vulpe, Tezaurul de
[37]. Profesorul Ion Nestor a revenit
[38]. Gospodaria stramosului sau Voinea Potec exista in 1866 si este mentionata pe planul lui A. Odobescu din Albumul de stampe tiparit in 1875, plansa XVII, nr. 1
[39]. Construita dupa 1866, intrucat nu apare pe planul publicat in Albumul de stampe din 1875
[40]. Gh. Diaconu, Castrul de
[41]. Gh. Diaconu, in A. Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p. 1062 1063; Gh. Diaconu si colab., in Dacia, XXI, 1977. p. 199 220, passim; Gh. Diaconu, in Mousaios, III, 1981, p. 37 38;
[42]. La 1866 acolo era casa si gospodaria lui Radu Petre Lungul, cf. Planul cetatii antice din satul Pietroasa, in Albumul de stampe, Academia Romana, 1875, pl. XVII, nr. 8; si in A. Odobescu, Opere, IV, editia 1976, p. 977
[43]. Terenul care astazi apartine familiei Tudorica, la mijlocul si in a doua jumatate a secolului al XX-lea a fost proprietatea lui Ion Nita.
[44]. Din pacate, desi am avut o intelegere verbala cu actualul proprietar, care a achizitionat recent terenul pe care se afla coltul de nord-est al castrului de la un urmas al lui Ion Nita, ulterior Rodrig Ionescu a refuzat colaborarea; refuzul lui ne-a impiedicat sa executam un sondaj exact pe coltul castrului, prin care am fi verificat informatiile consemnate de Al. Odobescu cu privire la existenta unui turn de colt in aceasta zona.
[45]. E. M. Constantinescu, Catalin Dinu, Santierul arheologic Pietroasele, Campania 2008, in Mousaios, XIII, 2008, p. 137 161; 147 si fig. 11, 13 / 1 - 2
[46]. Gh. Diaconu, M. Tzony, E. M. Constantinescu, V. Drambocianu, LEnsemble Archologique de Pietroasele, in DACIA, NS, XXI, 1977, p. 215 si fig. 21 / 1;
[47]. Gh. Diaconu, M. Tzony, E. M. Constantinescu, V. Drambocianu, LEnsemble Archologique de Pietroasele, in DACIA, NS, XXI, 1977, p. 214 si fig. 19 / 14;
[48]. Gh. Diaconu si colab., LEnsemble
Archologique de Pietroasele, in DACIA, NS, XXI, 1977, p. 219; Gh.
Diaconu, Castrul de
[49]. Gh. Diaconu si colab., LEnsemble
Archologique de Pietroasele, in DACIA, NS, XXI, 1977, p. 219; Gh.
Diaconu, Castrul de
[50]. Primita de la locuitorul Alexandru Zaharioiu zis Sandu Zarioiu din catunul Pe Vale al satului Ochiu Boului, azi Pietroasa Mica.
[51]. Gh. Diaconu si colab., LEnsemble
Archologique de Pietroasele, in DACIA, NS, XXI, 1977, p. 204 - 206
si fig. 4, 8, 9; M. Tzony, Termele
de
[52]. M. Tzony, op. cit., p. 44 45 si fig. 2
[53]. Zosimos, Istorie
contemporana, II, 21, in Fontes Historiae Daco Romane, II,
Bucuresti, 1970, p. 307; comentariul
[54]. Unde se sprijina pe un castru asemanator cu cel de
[55]. D. Tudor, Oltenia romana, ed. III-a, 1968, p. 251 - 258
[56]. E. M. Constantinescu, op. cit., p. 35 - 39
[57]. Gh. Diaconu, Castrul de
[58]. Vezi si Gh. Diaconu, Castrul
de
[59]. Prezenta smaltului verde oliv pe interiorul olanelor din lut este importanta pentru datarea obiectivului. Pana in prezent au fost descoperite in castru si therme obiecte din ceramica smaltuite verde oliv, verde galbui sau verde maroniu, intre care urcioare, cani cu una sau doua toarte, un opait fragm. datand din secolul IV d. Chr., iar in pardoseala din caramizi si mortar a unei incaperi a edificiului cu hipocaust un canal de evacuare din olane asmanatoare cu cele din conductele localizate in teren; Gh. Diaconu, in A. Odobescu, Opere, IV, p. 1059; idem, in Mousaios, III, 1981, p. 38 si n. 16; M. Tzony, op. cit., p. 45 si fig. 2 / 6
[60]. Gh. Diaconu, op. cit., p. 1059
[61]. V. Teodorescu, Elemente paleocrestine in tezaurele de la Simleul Silvaniei si Pietroasa (sec. IV), in Spiritualitate si istorie la Intorsura Carpatilor, I, Buzau, 1983, p. 78 92, pl. VI; Gh. Diaconu, in A. Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p. 1061 si n. 24 ; Gh. Diaconu, M. Tzony, E. M. Constantinescu, V. Drambocianu, op. cit., p. 207 si n. 12
[62]. Comunicat de E. M. Constantinescu
[63]. Gh. Diaconu si colab., op. cit., p. 207, mentionate 5
morminte; Gh. Diaconu, Morminte din
secolul al V-lea e. n. de
[64]. Gh. Diaconu, Grber des 5. Jhs.
u. Z. von Pietroasa, in Dacia, XXX, 1 2, 1986, p. 177
180; idem, Morminte din secolul al V-lea
e. n. de
[65]. Doua morminte au fost distruse de Fane Zecheru cand si-a construit casa si si-a adus apa in curte, trei sau patru morminte au fost distruse de Nita Isidor, peste drum de Gica Rotarescu, cand si-a amenajat o pivnita, in unul fiind mai multe vase sparte, nerecuperate, alte morminte au fost distruse cand s-a construit bazinul din curtea fostei c a p si Dispensarul veterinar, iar altele au fost distruse cu ocazia introducerii conductelor de apa pe ulitele de la sud de soseaua Greceanca Saranga, la est de garla
[66]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, Paris, 1889 - 1900, tome Iere, p. 3, fig. 2; idem in Alexandru Odobescu, Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 85, fig. 2
[67]. Gh. Diaconu, in A. Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p. 1061 si n. 27; Gh. Diaconu, M. Tzony, E. M. Constantinescu, V. Drambocianu, op. cit., p. 207
[68]. Este si un argument care infirma ipoteza conform careia
castrul de
[69]. Gh. Diaconu si colab., Lensemble archologique de Pietroasele, in Dacia, N. S., XXI. 1977, p. 199 220; necr. 2, p. 207 208, fig. 23 / 1 3, fig. 24 / 1 3 (E. M. Constantinescu)
[70]. In anii 1999 2003 cercetarile s-au executat cu participarea studentilor Facultatii de Istorie Teologie a Universitatii Dunarea de Jos Galati, condusi de prof. univ. dr. Mihalache Brudiu si de asistenta sa M. D. Liusnea
[71]. Gh. Diaconu si colab, op. cit., p. 208 si fig. 24
[72]. E. M. Constantinescu si colab., Santierul arheologic Pietroasele, in C C A, campania 2000, p. 180
[73]. E. M. Constantinescu si colab., Santierul arheologic Pietroasele, in C C A, Campaniile 1999 2006; idem, in Mousaios, V XI.
[74]. Ipoteza formulata de V. Teodorescu la sesiunea Muzeului Judetean Buzau, 6 7 decembrie 1992; vezi E. M. Constantinescu, Memoria pamantului dintre Carpati si Dunare, Bucuresti, 1999, p. 104, 108 si n. 413, 242, pl. 6/7 a-b
[75]. Gh. Diaconu, Zwei Gefβe aus dem 4. Jh. u. Z. von Pietroasele Buzau, in Dacia, NS, XX, 1976, p. 269 271; Gh. Diaconu & colab., in Dacia, NS, XXI, 1977, p. 209, fig. 1 / 2, 3; 12
[76]. E. M. Constantinescu, Memoria pamantului dintre Carpati si Dunare, Bucuresti, 1999, p. 36
[77]. Gh. Diaconu & colab., in Dacia, NS, XXI, 1977, p. 210, fig. 25 / 1, 3, 5; E. M. Constantinescu, op. cit., p. 165
[78]. Gh. Diaconu & colab., in Dacia, NS, XXI, 1977, p. 210, fig. 1 / 8
[79]. Banii fusesera ascunsi sub un piersic de Manole Popa, care
ii gasise in timp ce lucra pe santierul barajului de
[80]. Informatie primita de
[81]. E. M. Constantinescu si colab., in C C A, Campania 2003, p. 234; Campania 2006, p. 272
[82]. Cruci de piatra
cioplite de mesterii pietrari din satele comunei Pietroasele sau din satul
Badeni, comuna Breaza impanzesc campia pana
[83]. Vezi si parerea lui Odobescu, in A. Odobescu, Opere, IV, ed. Mircea Babes,
Bucuresti, 1976, Studie asupra
tezaurului de
[84]. Desagii erau un fel de sac cu doua parti,
confectionat dintr-o fasie de panza groasa,
rezistenta, tesuta in casa, lata de circa 40
[85]. Informatii primite de
[86]. In dosarul anchetei pastrat pe vremea lui Odobescu
[87]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 4, nota 1; idem, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 86
[88]. Planul cetatii antice din satul Pietroasa, in Albumul de stampe, Bucuresti, 1875, pl. XVII, nr. 3, casa arendasului; A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome IIIeme, Paris, 1900, p. 20; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 728, 977
[89]. Vezi nota 29
[90]. Liuba Iancovici, Primul pod de
piatra din Tara Romanesca, construit in 1831
[91]. Vezi nota 31
[92]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 12; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 94
[93]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere,
Paris, 1889 - 1900, p. 9; idem, in Opere,
IV, ed. p. 91; idem, in Opere, IV,
ed. 1976, Studie asupra Tezaurului de
[94]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere,
Paris, 1889 - 1900, p. 10; idem, in Opere,
IV, ed. 1976, p. 92; idem, in Opere,
IV, ed. 1976, Studie asupra
Tezaurului de
[95]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 12; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 94
[96]. Episod povestit de Grigore Baciu, azi in varsta de 79 de ani, care il cunoaste de la tatal sau, Constantin Codin Baciu, stra-stra-stra-nepot al lui George Baciu, pietrar din generatia traitoare in prima jumatate si la mijlocul secolului trecut, secolul XX, in Ochiu Boului
[97]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere,
Paris, 1889 - 1900, p. 10 - 11; idem, in Opere,
IV, ed. 1976, p. 92 - 93; idem, in Opere,
IV, ed. 1976, Studie asupra
Tezaurului de
[98]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere,
Paris, 1889 - 1900, p. 11; idem, in Opere,
IV, ed. 1976, p. 93; idem, in Opere,
IV, ed. 1976, Studie asupra
Tezaurului de
[99]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 13; idem, in Opere, IV, p. 95, 749, 893
[100]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 40 - 43; idem, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 122 125; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 926
[101]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 43 - 45; idem, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 125 - 127; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 926
[102]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa. Notice descriptive et historique, in Opere, IV, ed. 1976, p. 788
[103] A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, t. Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 45, n. 1; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 127, n. 1
[104]. A. Odobescu, Pia desideria, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 927
[105]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 12; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 94
[106]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 12; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 94
[107]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 12; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 94
[108]. Pentru cele zece obiecte vezi A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 17 - 23; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 99 - 105 ; idem, in Opere, IV, p. 894 - 895
[109]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 23; idem, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 105; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 895 - 896
[110]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 23 si n. 1; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 105 si n. 1; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 896
[111]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 478 - 479; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 560 - 561
[112]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 28, n. 1; idem, in Opere, IV, p. 110, n. 1
[113]. Dupa terminarea procesului arendasul Gheorghe Frunza Verde ajunge un om avut, cum zice Basil Iorgulescu, Dictionarul , p. 389, cumpara mosii, construieste un magnific hotel in Buzau, in care era Primaria in 1892
[114]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa , tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 27 - 28; idem, in Opere, IV, p. 109 110;
[115]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa , tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 30; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 112
[116]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 31 - 33; idem, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 113 - 115
[117]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 34 - 37; idem, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 116 - 119
[118]. A. Odobescu, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 926
[119]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 37; idem, in Opere, IV, ed. Mircea Babes, Bucuresti, 1976, p. 119
[120]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 38; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 120; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 926
[121]. Vezi supra nota 28
[122]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 40 - 43; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 122 - 125; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 926
[123]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 43; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 125
[124]. Vezi supra nota 28
[125]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 43 - 45; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 125 - 127; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 926
[126]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 62; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 144
[127]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 61; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 143
[128]. A. Odobescu, op. cit. , tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 63, n. 1; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 145, n. 1
[129]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 45, n. 1, 64; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 127, n. 1, 146; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 927
[130]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 64 idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 146
[131]. Alti autori mentioneaza muzeele din Berlin si
Nremberg; prof. univ. dr. Mircea Babes a vazut in Muzeul de
Arta din Dresda cateva piese dintr-una din copiile executate de Paul
Telge; personal am vazut in expozitia Attila si hunii, organizata in 2007 de Muzeul Palatinatului din Speyer, cpii
dupa cateva piese din Tezaurul de
[132]. Pentru unele aspecte ale calvarului sovietic al tezaurului, vezi, recent, Gh. Petcu, Judetul Buzau. Legende si istorie, vol. I, Buzau, 2008, p. 47 82. Cea mai importanta parte a Tezaurului Bancii Nationale a Romaniei a ramas pana astazi in Rusia; vezi si Radu Harhoiu, in Magazin istoric, nr. 3, martie, 1987, p.15 - 26
[133]. V. Teodorescu, Treasures from Romania, in British Museum, London, 1971, p. 81 94; apud V. Teodorescu, Elemente paleocrestine in tezaurele de la Simleul Silvaniei si Pietroasa (sec. IV), in Spiritualitate si istorie la Intorsura Carpatilor, Buzau, 1983, vol. I, p. 78 92
[134]. In aceste luni cateva piese din Tezaur Fibula mare, colanul simplu si cosuletul octogonal - sunt plecate in Franta la expozitia itineranta Napoleon al III-lea si Principatele romane
[135]. D I R, B. Tara Romaneasca, veacurile XIII, XIV, XV, Bucuresti, 1951, p. 223
[136]. D I R, seria B, Tara Romaneasca, vol. II, Bucuresti, 1951, p. 195. Stana era fiica lui Gorga.
[137]. Mariana Negut, Un document inedit de la Serban Cantacuzino 1682, in Mousaios, II, Buzau, 1978, p. 34 42; documentul originar se afla in colectia Muzeului Judetean Buzau
[138]. Numele din acest document sunt importante si pentru
recunoasterea si corecta atribuire a unora dintre documentele in care
se face referire
[139]. Vezi supra si notele 134, 135, 136
[140]. DIR, B. Tara Romaneasca, veacul XVI, vol. V, Bucuresti, 1952, p. 391, doc. 412
[141]. DIR, B. Tara Romaneasca, veacul XVI, vol. VI, Bucuresti, 1953, p. 17, doc. 21
[142]. DIR, B. Tara Romaneasca, veacul XVI, vol. II, Bucuresti, 1951, p. 274, doc. 274
[143]. Marcela Marin, Iuliu Marin, La poalele Istritei, Breaza Merei Naeni Pietroasele, Album monografic, Buzau, 2008, p. 55, retine anul 1928; nu cunoastem sursa acestei informatii
[144]. Vezi supra si notele 134 - 136
[145]. Enciclopedia Romaniei, sub coordonarea prof. Dimitrie Gusti, vol. I, Bucuresti, 1935 (?), p. 300 - 307
[146]. A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome Iere, Paris, 1889 - 1900, p. 3 si fig. 2
[147]. Enciclopedia Romaniei, sub coordonarea prof. Dimitrie Gusti, vol. II, Bucuresti, 1938, p. 17
[148]. Planul cetatii antice din satul Pietroasa, in Albumul de stampe, Bucuresti, 1875, pl. XVII, nr. 3, casa arendasului; A. Odobescu, Le Trsor de Ptrossa, tome IIIeme, Paris, 1900, p. 20; idem, in Opere, IV, ed. 1976, p. 728, 977
[149]. Enciclopedia Romaniei, vol. II, Bucuresti, 1938, p. 97
[150]. Termenul vine de la mostean, adica cel ce mostenea pamant de la parintii sai, care la randul lor il mostenisera de la parintii lor, deci mosie mostenita din mosi stramosi; aceste mosii se numeau ocine sau de bastina, termen ce desemna o bucata de pamant stapanita cu drept ereditar
[151]. La 1866 se pastra aceasta denumire dubla, asa cum apare pe Planul topografic al Pietroasei, publicat in Albumul de stampe, 1875, pl. XVIII; vezi si A. Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p. 976
[152]. Basil Iorgulescu, Dictionar geografic, statistic, economic si istoric al Judetului Buzau, editura Socec, Bucuresti, 1892, p. 387 - 390
[153]. Basil Iorgulesc, op. cit., p. 390 391
[154]. Strabon, Geografia, VII, 3, 11 (C. 303), in Izvoare privind istoria Romaniei, vol. I, Bucuresti, 1964, p. 237 - 239
[155]. Din pacate, in ultimii 20 de ani mari suprafete de teren din camp raman necultivate, napadite de pana, o specie de stuf de uscat, si de costrei, specii nefolositoare si nevalorificate.
[156]. Gh. Diaconu, M. Tzony, E. M. Constantinescu, V. Drambocianu, Lensemble archologique de Pietroasele,
in Dacia, N. S., XXI. 1977, p. 215,
fig. 21 / 1; V. Teodorescu, in Anuarul Muzeului de Istorie si
Arheologie Prahova, I, Ploiesti, 1984, p. 99, fig. 30 /
[157]. Considerate la publicare ca fiind rune, Gh. Diaconu, Zwei Gefβe aus dem 4. Jh. u. Z. von Pietroasele Buzau, in Dacia, NS, XX, 1976, p. 269 271; Gh. Diaconu & colab., in Dacia, NS, XXI, 1977, p. 209, fig. 1 / 2, 3; 12, au fost reconsiderate de Victor Teodorescu drept semne crestine, la sesiunea Muzeului Judetean Buzau, 6 7 decembrie 1992, cf. E. M. Constantinescu, Memoria pamantului dintre Carpati si Dunare, Bucuresti, 1999, p. 104, 108, 242
[158]. E. M. Constantinescu, Memoria pamantului dintre Carpati si Dunare, Bucuresti, 1999, p. 244, cu bibliografia
[159]. E. M. Constantinescu, Memoria pamantului dintre Carpati si Dunare, Bucuresti, 1999, p. 109 110; E. M. Constantinescu si colab., Santierul arheologic Pietroasele, in C C A, Campaniile 1999 2006; idem, in Mousaios, V XI, cu bibliografia
[160]. V. Teodorescu, Elemente paleocrestine in tezaurele de la Simleul Silvaniei si Pietroasa (sec. IV), in Spiritualitate si istorie la Intorsura Carpatilor, Buzau, 1983, vol. I, p. 78 92, pl. IV; E. M. Constantinescu, Memoria pamantului dintre Carpati si Dunare, Bucuresti, 1999, p. 110 114, 244 - 245
[161]. Prezentarea documentului
[162]. E. M. Constantinescu, op. cit., p. 67 69, 102 104
[163]. E. M. Constantinescu, Memoria pamantului dintre Carpati si Dunare, Bucuresti, 1999, p. 126, 258, pl. 12 / 5, cu bibliografia problemei
[164]. Informatiile despre SCDVV Pietroasa sunt luate din monografia Statiunii publicata la aniversarea centenarului unitatii si din alte studii si articole distribuite de conducerea institutiei
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 8332
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved