Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Domniile fanariote in Tarile Romane

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Domniile fanariote in Tarile Romane

Inceputul domniilor fanariote

Perioada nu trebuie inteleasa ca un inceput al prezentei elementului etnic grec in Tarile Romane, deoarece grecii se stabilisera de mai multa vreme aici. Dupa sfarsitul epocii fanariote, diferite familii fanariote cu membri nascuti pe pamant romanesc au inceput sa se considere, atat in Moldova cat si in Muntenia, ca fiind de origine romana si sunt prezenti si azi in societatea romaneasca. Printre cele mai importante familii se numara familia Rosetti, al carui reprezentant de frunte a fost C. A. Rosetti, (promotor al radicalismului si nationalislmului in perioada postpasoptista) sau familia Ghica, (ai carui reprezentanti Grigore al IV-lea si Alexandru al II-lea, in ciuda originii lor fanariote, au fost considerati primii domni 'pamanteni' dupa revolutia de la 1821).




Atentia fanariotilor s-a concentrat pe ocuparea celor mai bune posturi pe care le putea oferi imperiul, dar si pe ocuparea tronurilor din Moldova si Muntenia, care erau inca tari bogate si, chiar si mai important, se bucurau de un statut de autonomie, (in ciuda faptului ca trebuiau sa plateasca un tribut ca vasali ai otomanilor). Multi greci au gasit un teren propice afacerilor lor in Principatele Romane, mult mai avantajos prin comparatie cu cel din Turcia si cu dificultatile pe care le intampinau negustorii in Imperiul Otoman, dar si un teren de afirmare a puterii politice crescande. Multi dintre fanarioti au intrat in randurile boierimii valahe sau moldovenesti prin aliante matrimoniale.

Desi apareau mai rar, in perioada fanariota au aparut si domnii a unor principi locali. Aceasta situatie a determinat doua elenizari discutabile a unor familii boieresti romanesti: familia Callimachi (numele original Calmasul) si familia Racovita, aceasta actiune fiind facuta pentru a penetra nucleul Fanarului si pentru a creste sansa lor de a ocupa tronul si mai tarziu pentru a isi mentine pozitiile.

Desi toate sursele sunt de acord ca anul 1711 este momentul oficial in care eroziunea graduala a institutiilor traditionale a atins stadiul final, caracteristici care sunt proprii perioadei fanariote s-au facut simtite cu mult timp inainte. Sultanii otomani au facut presiuni pentru alegerea domnilor de-a lungul a mai multor secole, chiar din secolul al XV-lea, iar nobilii greci sau levantini au concurat cu boierii romani locali inca de la inceputul secolului al XVI-lea. Domnitori precum Dumitrascu Cantacuzino in Moldova sau Gheorghe Duca in Muntenia, amadoi alesi in 1673, si-au predat familiile intregi, nu doar pe unii dintre membri anume alesi, pentru a fi zalog la Constantinopol. In acelasi timp, monarhia electiva traditionla din principate s-a caracterizat printr-o lunga perioada de dezordini politice si a fost dominata in fapt de un numar redus de familii ambitioase, locale sau straine, care au intrat in lupte sangeroase de cele mai multe ori pentru ocuparea celor doua tronuri si care, in plus, pusesera mana pe cel mai intinse mosii din tara. [12] Un conflict caracteristic este cel dintre familiile Craiovestilor si cea a Cantacuzinilor in perioada de pana in anul 1711.

1711-1715

Schimbarea clara de politica fata de cele doua principate a fost determinata de faptul ca, desi autonome, ele intrasera intr-o perioada de continui hartuieli cu otomanii, datorata nesupunerii principilor pamanteni, legati din ce in ce mai mult de Imperiul Rus, odata cu venirea la putere a imparatului Petru cel Mare si de prezenta incurajatoare pentru rebeli a Habsburgilor pe frontiera Muntilor Carpati. Nesupunerea domnilor locali a devenit din ce in ce mai primejdioasa pentru turci, care acum trebuiau sa lupte si cu promisiunea data de Imperiul Rus, cea mai mare putere ortodoxa a vremii, de protectia a populatie romanesti ortodoxe. Aceasta promisiune a devenit evidenta odata cu a doua urcare pe tronul Moldovei a lui Mihai Racovita, care a incercat sa scape de jugul otoman cu ajutorul imparatului Petru cel Mare. Racovita a fost inlocuit cu Nicolae Mavrocordat, fanariot aflat la a doua domnie in Moldova, dupa ce fusese primul fanariot care domnise in Muntenia, unde il inlocuise pe Stefan Cantacuzino.

Un moment crucial in politica Imperiului Otoman fata de Principatele Dunarene a fost razboiului ruso-turc din 1710-1713, in timpul caruia Dimitrie Cantemir s-a aliat cu Rusia. Dupa infrangerea suferita de rusi, Cantemir a fost silit sa plece in exil, iar turcii au hotarat sa nu mai permita alegerea domnilor, ci au trecut la numirea lor, la inceput in Moldova si la scurta vreme si in Muntenia. Hotararea de a numi si in Muntenia un domnitor nepamantean a fost luata dupa ce domnitorul Stefan Cantacuzino s-a aliat cu comandantul militar habsburgic Printul Eugene de Savoya la inceputul Marelui razboi turcesc.

Caracteristici

[modifica] Domitorii si suita domneasca

Biserica Stavropoleos, construita in Bucuresti de Nicolae Mavrocordat, intr-o litografie din 1868

Persoana care era ridicata la demnitatea princiara era de obicei dragomanul sef al Sublimei Porti, fiind prin aceasta familiarizat cu politica guvernului otoman.



Noul principe, care obtinuse functia sa in schimbul unui plocon consistent, (un obicei care era mai vechi), pleca in noua tara in care fusese numit, si a carei limba nu o cunostea de cele mai multe ori, cu o numeroasa suita. Odata ce noul principe era numit, el era escortat la Iasi ori Bucuresti de o suita formata din familia sa, favoriti si creditori, (de la care imprumutase bani pentru ploconul oferit la investire). Domnul si cei din suita urmareau sa-si recupereze cat mai repede cu putinta investitiile facute cu prilejul numirii si in plus sa stranga suficienti bani cat sa traiasca indestulat dupa incheierea scurtului mandat domnesc.

In total, in perioada fanariota au fost numiti in cele doua principate 31 de domni din 11 familii diferite. Unii dintre ei au fost exilati sau executati. Lupta pentru domnie era asa de incrancenata, incat a provocat asasinate intre membrii aceleiasi familii.

Cand, datorita numeroaselor cazuri de tradari ale principilor, familiile din randul carora erau alesi domnitorii au devenit din ce in ce mai putine. Mai multi domnitori au ocupat pe rand tronul in cele doua principate. In timp ce domnul de la Bucuresti platea mita pentru a evita mutarea sa la Iasi, domnul Moldovei folosea aceiasi metoda pentru a ocupa tronul Munteniei, considerate mai bogate. De exemplu, Constantin Mavrocordat a ajuns sa fie numit de nu mai putin 10 ori pe tronul unei dintre cel doua principate. Domnitorul era dator diferitilor creditori, sau chiar sultanului insusi. Cu toate acestea, institutiile centrale otomane urmareau sa pastreze controlul asupra celor doua principate fara a le exploata irational. Astfel, Ahmed al III-lea a platit o parte din suma datorata de Nicolae Mavrocordat, pentru a scadea presiunile fiscale asupra populatiei de rand.

[modifica] Administratia si boierii

Alexandru Moruzi primindu-l pe ambasadorul britanic la Curtea Noua

Epoca fanariota a fost caracterizata de la inceput prin politici fiscale excesive, dictate atat de nevoile otomane, cat si de ambitiile domnitorilor, care fiind constienti de statul lor fragil, cautau sa-si plateasca creditorii cat mai repede, dupa care incercau sa se imbogateasca cat inca se mai aflau la putere. Pentru a sadisface nevoile crescande ale Portii si pentru a-si asigura beneficii personale, domnitorii fanarioti au initiat politici dure de taxare a populatiei, adusa rapid in stare de saracie lucie.

Efectele dezastruoase ale domniilor unora dintre fanarioti au fost in contrast cu realizarile si proiectele altora, ca in cazul domniilor lui Constantin Mavrocordat (care a abolit iobagia in 1746 in Muntenia si in 1749 in Moldova) sau a lui Alexandru Ipsilanti, (care a incercat sa reformeze legislatia si sa introduca salarizarea functionarilor publici, intr-un efort de stopare a folosirii din fondurile publice a unor sume exagerate pentru intretinerea administratorilor – greci sau pamanteni – in conditiile in care, in acea perioada, se ajunsese sa fie mai profitabil sa detii o functie oarecare decat sa ai mosii). Introducerea codului de legi relativ modern ale lui Ipsilanti, Pravilniceasca condica, a fost primita cu rezistenta indarjita de boieri.

Incercarile de reforma a domnitorilor se lovea de cele mai multe ori de conservatorismul boierilor din Divan. Documentele timpului arata ca in jur de 80% din cei care ocupau un loc in Divan erau membri ai familiilor vechi boieresti romanesti. [13] Boierii locali incercau sa pastreze neschimbate oranduielile economice si sociale vechi, care le erau favorabile, impotrivindu-se unor reforme precum cea a lui Alexandru Ipsilanti, facand in plus presiuni pentru diferite scutiri de taxe si impozite.[14]

Dupa Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774), Rusia a primit dreptul sa intervina in favoarea supusilor otomani de religie ortodoxa, iar presiunile politice otomane au inceput sa fie mai putin eficiente. Poarta a fost obligata sa faca unele concesii, daca dorea sa pastreze controlul economic si strategic asupra celor doua principate: tratatul oprea orice crestere viitoare a tributului si, intre 1774 si 1830, obligatiile fiscale ale celor doua principate au scazut de la 50.000 la 20.000 guldeni pentru Muntenia si la doar 3.100 guldeni pentru Moldova.[15]



In perioada imediat urmatoare semnarii tratatului, Rusia s-a folosit la maxim de noile prerogative castigate. Astfel, demiterile lui Constantin Ipsilanti (in Muntenia) si Alexandru Moruzi (in Moldova) de sultanul Selim al III-lea, (cerute de ambasadorul francez in Turcia, Horace François Bastien, ca raspuns la temerile partial intemeiate fata de o conspiratie prorusa la Bucuresti), au reprezentat un motiv de razboi pentru razboiul ruso-turc din 1806-1812. (Ipsilanti a fost reinscaunat de generalul Mihail Miloradovici imediat dupa intrarea trupelor ruse in Muntenia).

Astfel de actiuni a inaugurat o perioada de protectorat ruses in cele doua principate, care a culminat cu administratia Regulamentului Organic din anii 1830. Principatele Dunarene capatasera o mare importanta strategica odata cu izbucnirea seriei razboaielor napoleoniene si inceputul declinului Imperiului Otoman, de indata ce statele europene au inceput sa fie ingrijorate de expansiunea ruseasca catre sud, (manifestata printre altele de anexarea Basarabiei in 1812). In cele doua principate au fost deschise mai multe oficii consulare, care urmareau evolutiile relatiilor ruso-otomane, consulate care au avut un impact indirect asupra economiiei locale, diplomatii oferind protectie si statutul de suditi afaceristilor aflati in competitie cu breslele locale.

In paralel, boierii au inceput campanii de inaintari de petitii impotriva domnitorilor. Desi unele erau adresate Portii sau autoritatilor Imperiului Habsburgic, cea mai mare parte a lor cereau interventia Rusiei. In timp ce reclamatiile vizau cazuri reale sau imaginare de coruptie politica sau de abuzuri, petitiile erau ilustrarea conservatorismului semnatarilor. Boierii aveau tendinta sa faca referiri la Capitulatiile semnate de cele doua principate cu otomanii, cerand respectarea drepturilor sau repunerea in drepturile care le erau garantate prin acele acte.[16] Boierii reclamau ca neavenite orice incercare a domnilor de reforma, pretinzand ca acestea contraveneau traditiilor locale, facandu-se simtite dorintele pentru instaurarea unor republici aristocratice. [17]

Sfarsitul perioadei fanariote.

Rolul activ jucat de domnitorii fanarioti in revoltele grecilor de dupa 1820 (Vedeti si: Razboiul de independenta al Grecie) si haosul provocat de miscarea Filikí Eteria in Moldova si Muntenia, ca si insurectia condusa Tudor Vladimirescu in 1821, au dus la incetarea numirii de domnitori din randul membrilor familiilor fanariote. Relevante pentru relatiile incordate dintre boieri si domn a fost compromisul dintre cererile pandurilor olteni ai lui Vladimirescu si pretentiile regentei boieresti de la Bucuresti, care incerca sa blocheze ascensiunea lui Scarlat Callimachi, ultimul domn fanariot din Muntenia.[18]

Domniile lui Ionita Sandu Sturdza in Moldova si a lui Grigore al IV-lea Ghica in Muntenia au fost primele domnii pamantene, intrerupte rapid insa de ocupatia rusa din timpul razboiului ruso-turc din 1828-1829 si de perioada de dominatie tarista care a urmat. (Vedeti si: Regulamentul Organic).

Cele mai importante familii fanariote

* Familia Callimachi (Calmasu), la origini o familie boiereasca din Moldova;

* Familia Cantacuzino;

* Familia Caradja;

* Familia Ghica, la origini o familie albaneza, probabil cu stramosi aromani;

* Familia Mavrocordat;

* Familia Mavrogheni ;

* Familia Moruzi;

* Familia Racovita, la origini o familie boiereasca din Valahia;

* Familia Rosetti;

* Familia Sutu;

* Familia Ipsilanti






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2126
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site