Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Reforma religioasa si consecintele ei

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Reforma religioasa si consecintele ei.

Analiza transformarilor produse de Renastere in secolele XIV-XV in sfera social-politica economica si mai ales culturala evidentiaza consecintele pe care aceste schimbari le-au exercitat asupra pozitiilor detinute de Biserica catolica pe plan spiritual si material. Tendintele de centralizare si consolidare pe plan politic a statelor din Europa au pregatit conditiile afirmarii bisericilor nationale care isi arogau tot mai deschis autonomia si independenta in raport cu directivele Sfantului Scaun de la Roma. De asemenea, pe plan cultural formarea unei literaturi nationale in limba popoarelor europene, cunoaste o dezvoltare impetuoasa prin mijlocirea inventarii tiparului.





Cauzele profunde ale Reformei, asa cum sublinia A. Otetea, trebuie “cautate in contradictia dintre suveranitatea statului modern si pretentiile bisericii la stapanirea universala”[1]. Privilegiile detinute de clerici pe plan economic, social, politic intrau adesea in contradictie cu interesele politice si mai ales economice ale burgheziei, ceea ce explica in zona Occidentului caracterul universalitatii si simultaneitatii Reformei apreciata de istorici ca o expresie a manifestarii libertatii la inceputul secolului al XVI-lea. In conditiile afirmarii viguroase a personalitatii umane generate de promovarea spiritului renascentist se constata in mod evident o diminuare a interesului fata de religie, de fapt o slabire a autoritatii cuvantului rostit de slujitorii bisericii. Existenta simultana a mai multor papi (Schisma cea mare 1378-1429) a fost de natura sa zguduie pozitia Bisericii catolice, sa determine indisciplina si dezorganizare pe scara ierarhiei bisericesti, inclusiv debusolare la nivel doctrinar.

Reforma n-a fost in exclusivitate un fenomen pur religios, deoarece multe dintre cauzele ei se regasesc in transformarile sociale si conditiile interne si internationale la inceputul secolului al XVI-lea, ale caror consecinte s-au repercutat in sfera culturii si civilizatii europene. De altfel, umanistii Renasterii aveau pe plan ideatic contacte permanente cu initiatorii Reformei, deschizand un orizont larg creatiei cultural-artistice, realizate mai tarziu in cadrul curentului baroc.

Principala motivare a Reformei a fost ocazionata de discrepanta dintre constiinta religioasa a oamenilor si natura functionala si practicile ecleziastice. “Nu orice popor este atat de apatic sau atat de stupid incat sa suporte la nesfarsit contradictia dintre un principiu si fiinta concreta care-l simbolizeaza. Bisericii decazute ii revine ce-a mai grea raspundere cunoscuta vreodata in istorie”, aprecia cu justificare J. Burekhardt.

Dincolo de substratul religios generator al reformei, analiza realista a acestei ample miscari europene isi afla sorgintea in alte cauze extrareligioase, dupa cum urmeaza:

1. Sfarsitul secolului al XV-lea este marcat in Germania de profunde dezechilibre pe plan social si economic, care au generat convulsii si revolte in mediul taranesc, amplificate de dezastre naturale si razboaie. Criza sociala se conjuga cu cea de ordin moral provocata de recrudescenta vechilor mentalitati si prejudecati medievale.

Necesitatea schimbarii in viata Bisericii, a individului, a statului si societatii a fost reprezentata in Italia, in anii premergatori Reformei, de Savonarola. Critica virulenta a ierarhiei bisericesti si fanatismul predicilor lui Savonarola vizau puritatea originara a crestinismului si proclamarea Florentei un regat al lui Christos, desi discursul sau nu depasea canoanele specifice Evului Mediu. Implicat in viata sociala a Florentei dupa alungarea familiei Medici, Savonarola condamna arta si filosofia Renasterii, desi multi umanisti ai acestei epoci (Pico della Miradola, Michelangelo, Botticeli) i-au fost admiratori devotati, mai ales dupa ce a fost ars pe rug din ordinul unei comisii papale in 1498.

Intransigenta excesiva a Bisericii catolice fata de ereziile din secolele XIV-XV era dovada nemijlocita a incapacitatii bisericii de a se reinnoi din punct de vedere structural si functional, aspect care a determinat ruptura din sanul catolicismului ce va insangera mult timp spatiul european. Miscarea protestatara condusa de marile spirite ale epocii reprezentate de Wiclef, J. Hus si Savonarola produce fracturarea institutionala a catolicismului, odata cu aparitia noilor biserici protestante (luterana, calvina si anglicana). Consecintele protestantismului religios au fost profunde pe plan economic, politic si cultural, ele s-au extins dincolo de granitele Europei Occidentale in intreaga lume.

2. Pe plan economic de creditele sistemului bancar existent beneficia inalta ierarhie bisericeasca care isi transfera veniturile, rezultate mai ales      din vanzarea indulgentelor din intreaga Europa, la institute de credit din Roma;

3. Multimea taranilor si orasenilor saraci vedeau in bogatiile bisericii si slujitorilor ei necesitatea unei redistribuiri echitabile a marilor proprietati funciare ale bisericilor si manastirilor ;

4. Nobilimea, sustinuta de clerul inalt, dorea sa-si mentina vechile privilegii feudale;

5. Programele de reforma vizau nu numai aspectele religioase legate de institutiile bisericesti, ci acestea se raportau la ansamblul vietii social politice marcata de injustitii si violente generate de structura societatii feudale perceputa de sustinatorii Reformei a fi contrara egalitarismului promovat de doctrina crestina. Miscarea reformista radicala a husitilor din Boemia si lollarzilor din Anglia prevedeau reforma morala a Bisericii si o restructurare a vietii sociale pe principiul egalitarismului;

6. Adeptii Reformei puneau pe alte baze raporturile autoritatilor laice cu Biserica, nu numai la nivel statal, dar si la nivelul sistemului politic european unde ambitiile absolutiste ale monarhilor se manifestau din plin determinand lupta pentru hegemonie intre Franta, Spania si Imperiul Habsburgic. De altfel, razboaiele religioase din Europa (1519-1660) au la origine incercarile de hegemonie ale Habsburgilor, mai ales dupa ce Carol Quintul devine cel mai puternic suveran pe continent;

7. Reforma a fost considerata de unii analisti (H. Hauser) o drama a constiintei europene un raspuns religios la trairea sentimentelor de deznadejde ale oamenilor, care se gaseau singuri in fata Judecatii la sfarsitul epocii medievale.

8. In timp ce bisericile din Franta, Anglia si Spania isi vazusera satisfacute exigentele quasi-autonome de ordin national, in Germania acest lucru ramasese un deziderat datorita faramitarii politice. De asemenea, sistemul fiscal a fost inrobitor, mai ales pentru spatiul anglo-saxon unde biserica percepea diverse taxe pentru sustinerea cruciadelor (anate, contributii); confirmari, investituri, dezlegari, dispense, indulgente etc. In orase se intensifica miscarea de opozitie fata de abuzurile si inechitatile sociale la care adera si taranimea din landurile din S-V Germanei, creand la inceputul secolului al XVI-lea o stare de intensitate exploziva. Acutizarea crizei din Germania imprima protestantismului un pronuntat caracter popular, care s-a manifestat sub toate aspectele - ecleziastic, intelectual-moral, social-politic, economic si national, deoarece decaderea morala si abuzurile unor clerici inalti devenise de ordinul evidentei.

Amploarea Reformei religioase a avut o influenta puternica in mediul urban, unde orasenii se emancipasera de servitutile feudalilor, iar interesele lor vizau inlaturarea constrangerilor economice exercitate de autoritatile ecleziastice.



9. Marile descoperiri geografice si tehnice evidentiau incompatibilitatea pregnanta dintre spiritul renascentist al liberei cugetari si principiul autoritatii dogmatice, dintre noua conceptie a increderii in forta ratiunii umane si vechile prejudecati medievale.

10. Pe fundalul complex al cauzelor politice, intelectuale si morale putem sustine argumentat ca in ultima instanta Reforma de la inceputul secolului al XVI-lea      este expresia religioasa a Renasterii, care actiona din interiorul structurilor institutionale ale catolicismului.

*

Initiatorul protestantismului in Germania a fost Martin Luther care expune in 1517, la Universitatea din Wittenberg, 95 de teze, menite sa reformeze structura si doctrina Bisericii catolice. Personalitate controversata, Luther critica cu vehementa actiunea bancherilor, camatarilor, venalitatea judecatorilor si parazitismul unor clerici si calugari. Atitudinea lui a stimulat miscarile populare de proportii care au culminat cu Razboiul taranesc german din 1521. Criza sociala din Germania nu putea fi solutionata numai in sfera teologiei si a credintei, fara sa gaseasca rezolvari concrete complexelor probleme ale vietii materiale a oamenilor. In conceptia lui N. Iorga, Reforma lui Luther si-a gasit argumentele nu atat in perceptele biblice, cat mai ales in temperamentul contradictoriu al acestui fiu de taran care nu s-a emancipat de mentalitatea mediului rural de unde provenea. Unii cercetatori l-au apreciat pe Luther ca avand cunostinte superficiale de teologie, comparativ cu opinia compatriotului nostru M. Eliade care-l considera un teolog erudit si stralucit.

Protestantismul sustinut de Luther era axat pe ideea–forta ca izbavirea de pacat a omului porneste din credinta, deoarece pacatele sunt inerente naturii umane. Neputand evita pacatul, omul nu poate fi mantuit decat prin gratia divina, puntea de legatura dintre om si Dumnezeu fiind credinta, considerata darul divin in care oamenii trebuie sa aiba incredere. Conceptul de predestinare sta la baza teoriei lui Luther care stabileste prin credinta legatura directa intre om si divinitate, facand de prisos rolul duhovnicesc al preotului de a mijloci si revarsa harul lui Dumnezeu asupra credinciosilor. Clericii au rolul, prin studiile teologice efectuate, sa explice pe intelesul mirenilor continutul Evangheliei. Deci, in conceptia protestantismului, clericii si oamenii de rand sunt pe o pozitie egala in fata lui Dumnezeu.

Mantuirea prin credinta constituie principiul fundamental al protestantismului luteran, fiind expresia spiritului renascentist al increderii omului in fortele proprii ratiunii sale, al vointei libere si emanciparii individuale. Libertatea omului era corelata cu actiunea de iubire pentru Dumnezeu, care este datatoare de valoare si demnitate in virtutea carora divinitatea poate acorda gratia. Observam cu claritate ca pentru Luther accentul este pus pe religiozitatea interioara, personala a fiecarui om, iar textul Sf. Scripturi, singurul criteriu al adevarului, dispensandu-l pe credincios de interpretarile oferite de clerici.

Luteranismul proclama astfel increderea crestinului in capacitatea sa rationala de a intelege, judeca si interpreta cuvantul Scripturii. “El lega credinta de energia etica individuala a crestinului, pe care il facea raspunzator in mod direct si autonom de propria-i stare de fericire”. Comparativ cu Toma­ d’Aquino, optica laica si potential egalitara promovate de Luther explica adeziunea numerosilor umanisti la luteranism. Suprematia credintei conducea in conceptia luteranismului la negarea structurii dogmelor si practicilor cultice traditionale bisericesti (ex. mesa catolica, impartasirea in Sf. Taine, sacerdotiul, ierarhia ecleziastica, papalitatea, penitentele, practica indulgentelor, etc.) recunoscand doar botezul si impartasania. Pentru Luther esenta moralitatii crestine este imitarea vietii, invataturii si conduitei lui Hristos, ceea ce-l determina sa sustina ca toti credinciosii care se dovedesc capabili sub aspect moral, intelectual si spiritual, pot sa indeplineasca functia de “pastor”. In acest sens, Luther se adreseaza printr-o lucrare catre nobilimea crestina din Germania sa sustina intemeierea unei Biserici crestine nationale, independenta de Biserica romana. In opera sa, pe langa aspectele cu caracter religios, se regasesc diverse probleme social-politice care s-au intersectat cu miscarea Reformei.

Cu privire la teoria statului, Luther sustine necesitatea sprijinirii bisericii de autoritatea laica, insa fara nici o imixtiune in domeniul credintei. De asemenea, el a condamnat cu hotarare violentele si asasinatele taranilor folosite in numele religii, desi sustinea revendicarile lor sociale.

Luther s-a scandalizat la emiterea bulei prin care papa Leon X difuza in toate diocezele din Germania “indulgente plenare”, in schimbul unei sume de bani, din care jumatate urmau sa fie trimisi la Roma pentru constructia basilicii Sf. Petru. Luther proclama in limba germana “Predica asupra indulgentei si a gratiei divine”, unde considera ca papalitatea nu este o institutie divina. Convocat sa se disculpe de o asemenea afirmatie, el refuza, intervenind in favoarea sa principele elector Frederic care-l protejeaza. Ideile luteranismului se raspandesc cu repeziciune in toata lumea, iar la universitatile europene se discuta pe larg cu studentii.

Printr-o bula papala Luther a fost excomunicat oficial in 1521, fiind protejat de principele sau protector la fortareata din Wartburg, unde energicul reformator traduce in limba germana Noul Testament, dupa textul originar din greaca si ebraica, pe care il publica dupa 13 ani de munca asidua, in 1534. Biblia tradusa si difuzata prin tiparire a devenit patrimoniul tuturor credinciosilor, nu numai al clerului care o studia. Tiparul era considerat de el ultimul dar al lui Dumnezeu prin care se spargea monopolul clerical asupra culturii.

Lucrarile si predicile lui Luther au cunoscut o raspandire rapida, impartind Germania in doua tabere antagoniste: reformati si catolici. In ciuda amenintarilor papalitatii si regelui catolic Carol Quintul, luteranismul s-a extins in toata Europa, in conditiile ofensivei turcilor condusi de sultanul Soleiman Magnificul.

*



Protestantii s-au confruntat violent cu catolicii si in cantoanele Elvetiei, mai ales in cantonul Zürich care a ramas fara ajutorul oraselor protestante, fiind invins de armata catolicilor. Tanarul erudit Jean Calvin se stabileste, la Geneva, in 1536 in calitate de predicator al Reformei si profesor de teologie, organizand noua biserica din acest oras, unde autoritatile accepta proiectul sau de intarire a autonomiei bisericesti.

Calvin a preconizat o biserica simpla, lipsita de ritualuri festiviste orientand oamenii spre o viata activa, deoarece fiecare om este predestinat fie “izbavirii” fie “chinurilor purificatoare”. In plan social calvinismul a corelat sentimentul religios al omului cu activitatea cotidiana, inclusiv cu succesul in afaceri ca expresie a gratiei divine. Sociologul german Max Weber evidentia legatura dintre etica protestantismului in forma lui calvinista si capitalism ca tip de economie bazata pe libera initiativa. Motivatia actiunii umane era gasita in religia protestanta care pe langa interesul economic implica si un sistem valoric de factura morala. Etica calvinismului a favorizat capitalismul, considerand valoroasa legitimarea imprumutului (creditului) si dobanzii (cametei), in timp ce Luther combatuse camata. Spiritul intreprinzator capitalist motivat de setea de castig caracterizata prin obtinerea profitului, se baza pe munca organizata rational si eficient.

Opera principala a lui Calvin “Institutia religiei crestine” a impus protestantismul francez motivand urmatoarele idei ale autorului:

1.Calvin afirma ideea fundamentala a protestantismului – primatul absolut al Sf. Scripturi – singura sursa a credintei, ceea ce face inutila interventia clerului;

2. Urmarile pacatului originar legate de aviditate, lacomie, etc. ca ispite ale omului evidentiind ca libertatea lui este o iluzie. Vointa care este la dispozitia omului nu inseamna nimic fara ajutorul lui Dumnezeu, singurul mijloc de mantuire il reprezenta gratia divina;

3. In partea a treia a lucrarii Calvin, abordeaza aspecte ale teologiei morale, unde spre deosebire de Luther la care credinta era singurul mijloc de mantuire el formuleaza principiul predestinarii absolute, rezervata “celor alesi” de Dumnezeu, deci totul cade sub incidenta vointei divine;

4. Lucrarea se incheie cu aspectele referitoare la disciplina ecleziastica, prin care biserica este comunitatea celor predestinati, a carei unitate este data de autoritatea Sf. Scripturi prin predica si participare la botez si euharistia. Influenta calvinismului s-a manifestat in Franta, dar si in celelalte tari din Europa Centrala si Vestica.

Protestantismul in forma radicala a calvinismului s-a raspandit in Franta in timpul regelui Francisc I, care, initial l-a favorizat, apoi l-a combatut in functie de interesele politice conjuncturale. Este cunoscuta oribila noapte a Sf. Bartolomeu (23-24 august 1572) cand la initiativa Caterinei de Medici, fiul ei Carol IX a masacrat peste 2000 de protestanti. De abia Henric      IV de Bourbon, prin edictul de la Nantes (1598), acorda libertatea cultului in unele orase si accesul la functii publice ale hughenotilor. Ecoul miscarii protestante in Franta s-a resimtit foarte puternic in viata culturala.

*

Miscarile doctrinare de contestare a Bisericii aveau o lunga traditie in Anglia incepand cu secolul al XIV-lea (miscarea antipapala a lui Wyclif) precum si in critica umanistilor de la Oxford (Th. Morus, J. Colet). Contestarea contra abuzurilor clericilor era in consens cu aspiratia spre absolutism a dinastiei Tudor, care nu accepta amestecul papei in viata tarii.

Reforma in Anglia prezinta o particularitate, independent de ca s-a intamplat pe continent, fiind impusa de rege si guvernul sau, incheindu-se cu constituirea Bisericii nationale de stat – Biserica anglicana. In contextul unor interese de ordin matrimonial, Henric VIII, in 1533, se proclama “protector al Bisericii engleze”, cei care s-au opus au fost decapitati, asa cum s-a intamplat cu lordul Thomas Morus. Ulterior, Maria Tudor si-a propus sa revina la catolicism, dupa ce se casatorise cu Filip al II-lea al Spaniei, iar persecutia protestantilor sporeste simpatia populatiei pentru protestantism. Elisabeta I, dupa 45 de ani de domnie, cand situatia religiei a evoluat cu alte probleme social-politice, revine la institutiile Reformei anglicane, determinata si de extinderea protestantismului de tip calvinist in Scotia.

Biserica anglicana, in sfanta traditie a compromisului britanic, realizeaza pe plan teologic compromisul intre catolicism si Reforma continentala. Anglicanismul are un caracter calvinist moderat sub aspect doctrinar iar practica liturgica este jumatate in forma catolica. Comunitatea anglicana este eminamente episcopala, condusa de o federatie de episcopi, iar arhiepiscopul de Canterbury este recunoscut ca primat onorific, insa nu juridic.

Protestantismul a generat in Europa ruptura in interiorul catolicismului intre reformati si catolici, dand nastere la aparitia celor trei biserici protestante: luterana, calvinista si anglicana.

Pe langa divizarea Occidentului crestin, Reforma a determinat secularizarea averilor manastiresti, formarea unor biserici mai “populare”, mai putin costisitoare.

Reforma a patruns si in Tarile Romane contribuind la introducerea limbii romane in biserica si in administratia statala. Cel mai puternic centru al luteranismului a fost Brasovul, influentand pe plan cultural si romanii de peste Carpati.

*

Reforma a generat masuri radicale si in sanul Bisericii catolice venite chiar din randul ierarhiei ecleziastice si sub presiunea maselor de credinciosi, asa-zisele confrerii laice care actionau de jos in sus. Aceste masuri reformatoare au fost amplificate de influenta cercurilor umaniste care vizau si teme dogmatice, initiind studierea textelor biblice originale scrise in limba greaca, latina si ebraica. (De pilda, Erasmus din Rotterdam). De altfel, programul reformist al umanistilor era criticat, atat de pe pozitiile traditionale ale catolicismului, cat si de luterani, care considerau ca acestia acordau o pondere mare capacitatilor morale si voluntariste ale omului in detrimentul gratiei divine.

Spania a fost singura tara europeana unde revolta anticlericala a fost aproape inexistenta, deoarece aici tentativele eretice au fost reprimate cu promtitudine de Inchizitie. In Spania aceasta atitudine se explica prin existenta traditiei cavaleresti medievale si a luptei indelungate de “reconqnista”, devenita o stare de spirit activa antimusulmana, ce a intretinut o atmosfera favorabila religiei.

Papa Clement VII, considerat “ultimul papa al Renasterii” era favorabil unor masuri reformatoare ale bisericii initiate de conciliul de la Trento (1542), unde n-au fost invitati si episcopii protestanti (“schismatici”). Conciliu ecumenic, ca instanta suprema de clarificare a controverselor doctrinare, era solicitat si de adeptii luteranismului. Conciliu s-a tinut cu intermitente 18 ani, fara participarea protestantilor, unde au fost stabilite anumite norme de functionare si practica religioasa, cerandu-se papei sa redacteze un Catehism si sa intocmeasca lista cartilor liturgice in vederea realizarii unitatii Bisericii Occidentale. Ultimul pamflet scris de Luther impotriva papalitatii (1545) a spulberat ultimele sperante de reconciliere intre catolici si protestanti. De altfel, Reforma protestanta a determinat o Reforma catolica pe plan moral, intelectual si, spiritual, denumita conventional “Contrareforma”.



Un rol important pentru mentinerea acestei atmosfere l-a jucat Ignatiu de Loyola, fondatorul “Campaniei lui Isus” si al Ordinului calugarilor iezuiti, care sustinea miscarea de contrareforma initiata de paplitate cu sprijinul Spaniei si al Casei de Habsburg, pentru a contracara influenta protestantismului.

Protestantismul in Europa si-a dovedit succesul si influenta avand in vedere urmatoarele aspecte:

1. Reforma religioasa sub aspect doctrinar era o expresie a manifestarii mentalitatii spiritului renascentist deschis de epoca Renasterii fata de unele prejudecati medievale sustinute de unii reprezentanti ai ierarhiei ecleziastice. Adevaratele sensuri ale reformei n-au fost insa exclusiv religioase, ci ocazionate de ratiuni ecleziastice, acestea izvorand din conflicte economice profunde, desi se stie ca Luther tradeaza in final cauza razboiului taranesc german la inceputul secolului al XVI-lea;

2. Miscarea Reformei a fost sustinuta, mai ales in spatiul anglo-saxon, de monarhii si reprezentantii burghezi ai puterii laice, care vedeau in Reforma initiata de M. Luther o modalitate propice asigurarii intereselor lor politice si economice de emancipare de tutela papalitatii;

3. Reforma religioasa s-a constituit in prologul gandirii rationaliste a “secolului luminilor” avandu-si originea si manifestandu-se in profunda criza a “constiintei europene”[4], determinata de: incompatibilitatea intre exigentele religioase ale credinciosilor si unii reprezentanti ai ierarhiei ecleziastice a bisericii; necesitatea realizarii unui echilibru intre autoritatea sacerdotala si puterea politica impusa de aparitia statelor moderne europene; scepticismul generat de limitele interpretarilor traditionale in raport cu datele cunoasterii stiintifice, care intrau in contradictie cu prejudecatile specifice mentalitatilor medievale.

Criza constiintei imbraca forma dilematica dintre mentalitatea medievala si cea renascentista, manifestata in restructurarea valorilor din sfera politica, culturala, inclusiv religioasa. Suflul innoitor al Reformei, prin promovarea spiritului de cercetare directa, aplicarea metodei inductive de cercetare, inventia tipografiei ca mijloc eficient de difuzare a cartilor, n-a reusit sa inlature tenebrele prejudecatilor medievale, deoarece emanciparea omului renascentist ramanea partiala, avand in vedere persistenta in timp a vechilor mentalitati in constiinta oamenilor.

Reforma religioasa, in formele ei clasice - luterana, calvina si anglicana, a pregatit tranzitia la monarhia absoluta, prelungind in timp vechile structuri feudale.

Contrareforma confirma in ultima instanta pozitia favorabila catolicismului fata de forma statala monarhica, de conservare a privilegiilor nobiliare. Iezuitii pe plan politic s-au dovedit a fi cei mai zelosi sustinatori ai autoritatii bisericii asupra statului. Reverberatiile Contrareformei , dincolo de unele succese, n-au fost de natura sa refaca unitatea Bisericii catolice, mai ales dupa ce unii regi catolici (ex. Henric IV al Frantei) a refuzat sa aplice hotararile Conciliului de la Trento. De asemenea, declansarea fanatismului razboaielor religioase a implicat, paradoxal, compromisul dintre burghezie si nobilime nevoite sa recunoasca absolutismul monarhic ca fiind o solutie temporara pentru ordinea sociala.

Contrareforma s-a transformat intr-un instrument politic al unor suverani pentru a-si intari prerogativele lor absolutiste si de expansiune dinastica. Pe plan cultural, Reforma protestanta slabise nu numai autoritatea catolicismului, dar si monopolul sau traditional asupra culturii. De asemenea, bisericile reformate adoptasera pe plan social solutii pentru cei saraci, care nu puteau fi lasati numai in seama manastirilor.

In fine, Reforma protestanta a contribuit la intarirea monarhiilor europene unde functional, atat catolicii cat si protestantii, realizeaza convergenta intereselor lor politice si religioase.



A. Otetea, Op.cit., p.249

J. Burckhardt, op.cit., vol. 2. P.219

O. Dramba, op.cit., vol.10, p.33

v. P. Hazard, Criza constiintei europene 168o-1815, Bucuresti, Editura Univers, 1973








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4832
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site