Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


GANDIREA POLITICA IN ANTICHITATE. GRECIA SI ROMA

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Gandirea politica in antichitate. Grecia si Roma

Cetatea greaca




Cetatea (Polisul) s-a constituit ca forma de organizare a vietii comunitare grecesti in secolul al VI-lea i.Hr., cand cele mai importante orase au acceptat reguli stricte pentru jocul social, formulate de legislatori (nomoteti), care au pus bazele unor polisuri democratice. La Atena, acest lucru a fost infaptuit succesiv, de catre Dracon si Solon, in jurul anului 600 i.Hr.

Modelul teoretic pe care si-l imaginau grecii in incercarea de a descrie si explica viata sociala, urma cateva idei fundamentale:

Instinctul social este un produs al naturii, nu trebuie creat sau cultivat. A existat o epoca de aur („in care zeii pastoreau direct pe oameni” – Platon), care fiind distrusa de un cataclism, a lasat in loc o societate patriarhala;

Istoria nu evoluaza liniar, spre un scop anume; ea se dezvolta ciclic. Nu exista un progres global al societatii;

Munca materiala este depreciativa, doar indeletinicirile intelectuale si recreative fiind „productive”;

Umanitatea este cea mai elevata treapta a genului animal, pe care il depaseste prin capacitatea de rationare. A dori sa apartii mai mult divinului decat animalului e o greseala;

Grecii sunt privilegiati in realizarea calitatii de om; celelalte popoare sunt barbare.

Modelul democratic al Atenei, in cateva trasaturi principiale, se prezenta astfel:

Legea scrisa devine principiul organizarii politice si sociale;

Cetatenii sunt egali in fata legii (isonomia). S-au constituit o suta de municipalitati, grupate in zece triburi, conduse de un consiliu format din toti cetatenii din jurisdictie. Puterea centrala era exercitata de Adunarea poporului, care se intrunea de zece ori pe an (cu exceptii); aici se adoptau decizii suverane, decrete, se desemnau magistratii care fac parte din executiv, se alegeau membrii camerei de justitie. Functiile executive sunt colegiale si limitate in general la un mandat;

Cetatenii puteau ocupa functii publice, care se distribuiau prin tragere la sorti (nu prin vot);

Cetateanul trebuia sa fie adult, liber, barbat. Femeile, strainii rezidenti si sclavii (adica majoritatea populatiei – doar unul din zece locuitori ramanea astfel cetatean) erau exclusi de la treburile publice;

Nu orice exprimare a opiniilor era acceptata; impotriva celor considerati a reprezenta un pericol pentru polis, prin vot, adunarea ateniana putea decide indepartarea temporara din polis (ostracizarea).

Intre primele teorii politice care s-au pastrat este cea a lui Herodot, care in Istorii prezinta trei tipuri de regim:

Condus de o singura persoana (monarhia), care guverneaza pentru gloria supusilor sai;

Condus de o minoritate (oligarhia), formata din aceia cu calitati de nastere, avere, competenta religioasa sau militara;

Condus de majoritatea locuitorilor (democratia), provenind dintre tarani, mestesugari, comercianti, marinari.

Decaderea democratiei ateniene isi gaseste ecou in criticile lui Platon (427-347 i.Hr.), elev si prieten al lui Socrate, care preia si dezvolta parte din ideile mentorului. Democratia este slaba pentru ca:

Plaseaza puterea politica in mainile poporului ingnorant si invidios. Masa populara este asimilabila prin natura sa cu un animal sclav;

Detinatori ai puterii, cei saraci se vor folosi de ea pentru a-i jefui pe cei instariti;

Fiind ingnoranta, multimea va fi usor acaparata de demagogi (lideri ai demosului), care ii vor starni pe unii impotriva celorlalti;

De aici decurg razboiul civil si anarhia; pentru a pune capat dezordinii, oamenii vor accepta inscaunarea unui despot capabil sa pacifice – dar acesta va fi un tiran, caruia nu-i pasa de popor, ci numai de putere.

Asocierea oamenilor intr-un proiect politic este necesara: „o cetate se naste () deoarece fiecare dintre noi nu este autonom, ci duce lipsa de multe. Astfel, fiecare il accepta pe al doilea, avandu-l in vedere pe un al treilea si avand nevoie de al patrulea, iar strangandu-se mai multi intr-un loc spre a fi partasi si a se intr-ajutora, ne fac sa dam salasului comun numele de cetate”.

Cetatea perfecta propusa de Platon in Republica:

O clasa de cetateni care se ocupa de nevoile materiale ale tuturor, care munceste si se supune (in sufletul acestora domina poftele);

O clasa care asigura securitatea granitelor si pe cea interioara, caracterizata prin curaj si disciplina (sufletul este mandru si curajos);



Clasa care conduce, care administreaza interesul public, alcatuita din „Fiii Ideilor” (capabili de gandire filozofica).

In aceasta structura, barbatii sunt egali cu femeile; bunurile si copiii sunt proprietate comuna; filozoful-conducator are dreptul sa decida eliminarea membrilor degenerati ai comunitatii si decide plasarea fiecarui cetatean in clasa corepunzatoare naturii sale.

Viata cetatii trebuie guvernata de principiul dreptatii: drept este ca nimeni sa nu indeplineasca o functie care nu ii este proprie; nedreptatea apare atunci cand filozofii-regi se amesteca cu soldatii si cu clasa producatoare.

Unele nuantari ale acestui model sunt efectuate de Platon in Legile.

Elev al lui Platon, Aristotel (348-322 i.Hr.) este de acord cu criticile formulate la adresa democratiei. In Politica, acesta sesizeaza ca puterea guvernarii poate fi detinuta de o persoana, un grup restrans sau un grup largit; puterea poate fi folosita spre binele intregii comunitati (atunci este buna) sau doar in folosul conducatorilor (atunci este pervertita). Rezulta urmatoarea schema:

In al cui interes?

Public

Propriu

Conduce o persoana

Monarhie

Tiranie

Conduc cativa

Aristocratie

Oligarhie

Conduc multi

Politeia

Democratie

„Adevarate”

„Pervertite”

Statul este o asociatie naturala cu scop moral: „Fiindca vedem ca orice stat este un fel de asociatie si ca orice asociatie se intocmeste in scopul unui bine oarecare () este clar ca toate asociatiile nazuiesc spre un bine oarecare, iar scopul acesta il indeplineste in chipul cel mai desavarsit cel mai ales acea asociatie care este cea mai desavarsita dintre toate si le cuprinde pe toate celelalte. Aceasta este asa numitul stat si asociatia politica.”

In ce priveste democratia:

Este forma de conducere corupta, intrucat demosul este corupt si egoist. Pe acelasi rationament ca la Platon, democratia produce tiranie;

Forma buna a guvernarii de catre cei multi este politeia: aici se imbina elementele guvernarii celor multi cu elemente ale guvernarii de catre cei multi; o Constitutie face posibil ca cei multi sa fie supravhegheati de catre cei putini si invers;

Intr-o democratie, in mod inevitabil cei multi sunt saraci si revendicativi; in politeia exista o puternica „clasa de mijloc” astfel evitandu-se excesele saracilor invidiosi si ale bogatilor aroganti;

Chiar daca democratia e rea, e mai buna decat tirania si oligarhia, intrucat mai multe capete judeca mai bine decat unul singur.

ROMA ANTICA

Republica

Primul analist al republicii ca forma de guvernare a fost istoricul grec romanizat (a petrecut 17 ani la Roma ca ostatic) Polybius. Acesta vede cheia succesului Romei in guvernamantul sau mixt: puterea nu este detinuta exclusiv de o persoana, un grup restrans sau cei multi, ci amesteca si echilibreaza partile bune din cele trei tipuri de organizare politica.



Astfel, poporul exercita control asupra deciziilor prin adunari, in timp ce aristocratii controleaza Senatul. In loc de monarh, republica foloseste consulii pentru politica executiva.

Alte analize de interes ale lui Polybius:

Desi intretin o forma de guvernare populara, romanii au insistat mereu ca nu este o democratie (pe care o asociau cu viciul, in timp ce republica promova virtutea);

Istoria este ciclica, pe principiul cresterii si descresterii. In analiza faptului istoric, esentiala este studierea cauzelor.;

Istoria universala nu e un mozaic de istorii locale, ci se centreaza pe ascensiunea      Romei; pentru greci, cea mai buna solutie este integrarea in noua ordine.

Aspectele teoretice legate de expansiunea teritoriala a republicii sunt abordate de Cicero (106-43 i.Hr.). Acesta defineste Cetatea ecumenica (ceea ce era in curs de a deveni Roma) dupa urmatorul rationament:

Exista o lege naturala, un drept natural universal valabil pentru toti oamenii, care provine dintr-o ordine cosmica. Aceasta trebuie sa fie regula absoluta a fiecarei constitutii si legislatii;

Obiceiurile proaste si pasiunile indeparteaza oamenii de a cunoaste dreptul natural, si atunci legislatiile sunt corupte;

Roma este expresia legii naturale (pe cat posibil in contextul istoric concret);

Cetatea ecumenica, bazata pe legea naturala, trebuie sa acorde drept de cetatenie popoarelor cucerite; fiecare cetatean al lumii va deveni un cosmopolit;

Principele trebuie, ca print-arbitru, sa fie „tutore si aparator al republicii”. Prin aceste interpretari, Cicero prefigureaza Imperiul.

La Cicero avem o definitie cu sens modern a poporului (in Despre Republica): „prin popor trebuie sa intelegem nu orice adunatura de oameni grupati in turma intr-o maniera oarecare, ci un grup numeros de oameni asociati unii cu altii prin adeziunea la aceeasi lege (juris consesu) si printr-o anumita comunitate de interese (utilitatis comunione)”. Instituirea puterii in cadrul unei comunitati umane este momentul nasterii cetatii, indiferent daca puterea este exercitata de catre persoana, de catre un grup sau de catre totalitatea poporului. In functie de prezenta uneia dintre cele trei forme „pure” de guvernare, sau a uneia mixte, se poate defini caracterul statului.

Imperiul

Ca instrument prin care orasul Roma isi promoveaza suprematia economica, culturala si a valorilor, Imperiul se organizeaza in vremea lui Cezar Augustus in trei „forte” constitutive ale comunitatii, conform cu functiile sociale corespunzatoare:

Clasa preotilor conducatori, senatorilor, magistratilor civili. Acestia comunica cu zeii si administreaza respublica;

Clasa razboinicilor, care apara orasul si ii sporesc gloria;

Clasa agricultorilor si mestesugarilor se ingrijeste de satisfacerea nevoilor materiale.

In acest timp, Cezar Augustus concentreaza, cumuleaza trei functii corepunzatoare celor de mai sus:

Detinator al puterii administrative si autoritatii (calitate morala ce ii permite sa hotarasca pentru binele public);

Sef suprem al fortelor militare (imperator);

Patron al vietii economice si cuturale (princeps).

Aceasta organizare ideala a puterii imperiale a Romei avea sa fie pusa sub semnul intrebarii odata cu extinderea teritoriala semnificativa. Principalele probleme de rezolvat devin:

Succesiunea imperiala. Principial, nu s-a pus problema renuntarii la alegerea principelui de catre Senat, popor si legiuni chemate sa formeze un consens. Era exclusa ideea filiatiei regale. Analize in acest sens avem la Tacitus;

Combinarea celor trei puteri ale principelui dovedeste in practica posibilitatea abuzurilor. Contragreutatea poate veni din supunerea lui Augustus, in forumul sau interior, unei sume de valori morale. Marcus Aurelius, imparat, creaza in acest fel chiar o doctrina a demnitatii; Tacitus combate tirania lui Domitian, Tiberius si Nero, propunandu-si ca metoda „sine ura et studio” („fara ura si partinire”);

O problema politica ramasa fundamental nerezolvata, este cea a autoritatii efective a imparatului intr-un imperiu extins teritorial fara precedent. Frontierele indepartate sunt mereu amenintate. Daca ramane la Roma, imparatul risca pierderea provinciilor; plecand in campanie militara, pierde controlul administrativ si politic al centrului. Rezultatul partial eficient al dezbaterii acestei probleme dileme este acordarea cetateniei catre toti locuitorii imperiului (Edictul lui Caracalla, 212 d.Hr.)






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2150
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site