Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Comunicarea in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Comunicarea in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial

Al doilea razboi mondial, in comparatie cu prima conflagratie mondiala, a avut unele particularitati si trasaturi care au facut ca el sa nu se incadreze in desfasurarea clasica a conflictelor militare nici din punct de vedere al comunicarii. Se acumulase o bogata experienta in domeniul comunicarii pe parcursul derularii primei conflagratii mondiale dar nu pot fi eludate nici cercetarile de psihologie sociala sau perfectionarile si dezvoltarii tehnologice in domeniul mijloacelor de comunicare. Sint doar citeva din considerentele care conduc catre concluzia ca in „interiorul“celei de-a doua conflagratie mondiale s-au derulat cu mai mare sau mai mica intensitate un „razboi economic“, un „razboi psihologic si propagandistic“ si un „razboi al informatilor”. Si in ceea ce priveste comunicarea diplomatica lucrurile vor evolua in directii nonclasice si vor surpeinde mai ales actorii mici antrenati in conflagratie. Pentru a insela asteptarile adversarului cu privire la marile operatii strategice adversarii au declansat asa-zise discutii diplomatice neoficiale pentru a se incheia o pace separata. In fapt erau false discutii diplomatice ci operatiuni de intoxicare si dezinformare a partenerilor de negocieri.




Comunicarea in cea de-a doua conflagratie mondiala s-a desfasurat concomitent pe trei paliere. Un prim palier a fost cel al diplomatiei clasice si a avut ca principala caracteristica o excesiva polarizare. Unul dintre multele motive care a condus la aceasta polarizare a fost si aparitia coalitiilor politico-militare rivale. Comunicarea directa atit prin canalele publice cit si prin cele secrete creste ca volum si intensitate in interiorul fiecarei coalitii. Intre coalitiile aflate in conflict comunicarea s-a desfasurat cu precadere sub forma indirecta si a imbracat cele mai diverse forme de la discursul oficial pina la dialogul prin intermediul presei.

Un al doilea palier a fost cel propagandei care, la rindul ei, avea particularitati distincte functie de publicul-tinta vizat. Propaganda destinata teatrelor de operatiuni militare s-a distins, atit prin continut cit si prin caracteristica vectorilor de „transport” la tinta, de propaganda destinata opiniei publice internationale fie ca era cea din statele neutre din statele beligerante.

Diplomatia informala sau a „canalelor neoficiale” a alcatuit cel de-al treile palier al comunicarii. Aceasta s-a impletit cu activitatea serviciilor de informatii si a imprimat comunicarii un aspect nemaiintilnit pina acum. Dialogul real s-a impletit strins cu dezinformarea, inselarea si manipularea partenerului/receptorului. Tot aici am putea incadra si dialogul care s-a purtat intre un nou tip de actori care apar in aceasta perioada si care din punct de vedere al dreptului international nu aveau calitatea de subiecti ai relatiilor internationale—miscarile de rezistenta, formatiunile de partizani sau chiar adevarate armate de eliberare cum au fost cele din spatiul balcanic

Comunicarea in interiorul coalitiilor politico-militare si dintre beligerantii angajati in razboi.

O intensa comunicare politica a existat si in cadrul coalitiilor care s-au contruntat in perioada celui de-al doilea razboi mondial. In Axa comunicarea, atit din punct de vedere al volumului cit si al intensitatii, a fost determinata natura intereselor ce i-au legat, la un moment dat, pe membrii coalitiei. Dialogul in triunghiul format de Germania, Italia si Japonia nu putea sa aiba aceleasi caracteristici ca cel care se desfasura, de exemplu, intre Berlin si Bucuresti sau intre Bucuresti si Roma sau Tokio deoarece nu era doar o diferenta de interese ci de loc si rol in cadrul aliantei.. Regimurile politice erau asemanatoare in multe privinte interesele politice si militare erau radical diferite. Raporturile dintre statele care isi arogau rol de hegemon si statele cu potential de putere redus din Axa erau asimetrice si de aici de multe ori au aparut bariere in desfasurarea normala a proceselor de comunicare. Un act de comunicare are ca scop obtinerea de informatii oportune, exacte, reale etc. Lucrul acesta nu este valabil in acest tip de comunicare asimetrica.

Vom ilustra acest aspect cu doar un exemplu, din multele care pot fi enumerate, in ceea ce priveste calitatea comunicarii intre comandamentul roman si cel german din perioada operatiunilor militare din vara anului 1941. Generalul Schobert informa, la 3 iulie 1941, pe generalul Ion Antonescu, despre faptul ca, in Romania, a sosit un detasament de legatura maghiar si ca acesta a fost primit la Cartierul german[2]. Potrivit uzantelor diplomatice un asemenea fapt nu se putea petrece daca nu era emisa o autoriztie de acces pe teritoriul romanesc de citre o institutie a statului roman.

Prin urmare si in acest caz trebuia sa se desfasoare un proces de comunicare/negociere intre autoritatile militare romane si cele germane. Acest lucru nu s-a intimplat. Acest lucru nu s-a intimplat si este de inteles de ce generalul Ion Antonescu scria lui Schobert vadit nemultumit: „Neplacut surprins de sosirea in tari, fara o prealabila autorizare, a grupului de ofiteri maghiari, de sub conducerea fostului atasat militar in Romania, nu am luat nici o masura, pentru a nu crea dificultati Comandamentului German”[3]. Mesajul trimis de germani era post factum si isi pierduse cel putin una din calitati-oportunitatea.

Acest tip de comunicare a aparut si datorita faptului ca germanii, aliati la acea data impotriva sovieticilor cu romanii, nu respectau regulile si uzantele internationale in ceea ce priveste comunicarea intre doi actori/state care isi respecta reciproc suveranitatea. Comunicarea, respectiv ordinele care se transmiteau pe cimpul de lupta unitatilor romane de catre comandamentele germane, trebuia sa se realizeze prin comandantii si institutiile romanesti create in acest sens. Au fost, insa, frecvente cazuri cind comandanti de mari unitati germane au dat ordine direct trupelor romane. A fost, astfel, de multe ori, scoasa din procesul de comunicare o institutie care functiona in armata romana—Sectia a 7-a Legaturi cu armatele aliate si Misiunea militara germana din Romania. Erorile de comunicare care au aparut prin scurtcircuitarea canalelor oficiale sau institutionalizate prin acorduri sau intelegeri bilaterale au fost corectate, de multe ori, prin dialogul la cel mai inalt nivel care se practica frecvent in tabara Axei. Pentru a ilustra acest aspect mentionam faptul ci intre „conducatorul” statului roman si dictatorul german au fost, in aproape patru ani, nu mai putin de 11 asemenea intilniri. Asemenea intilniri au avut loc si cu liderii celorlalte state satelite Germaniei.

Analiza raporturilor dintre aliatii din tabara care se opunea statelor totalitar-fasciste ale Axei arata ca situatia nu a diferit in mare masura. In acest caz nu numai ca interesele politice pe termen lung difereau radical, dar si regimurile politice ca si ideologiiile pe care se sprijineau erau, in Coalitia Natiunilor Unite opuse si ireconciliabile. Suspiciunea dintre marii aliati a fost si ea prezenta si a determinat oscilatii mari in ceea ce priveste nivelul si calitatea proceselor de comunicare. Acestea si multe altele constituiau tot atitea bariere de comunicare. Victor Cadere ambasadorul Romaniei, la acea epoca, in Portugalia ajungea la concluzia ca relatiile dintre „aliati sint in criza”[5]. De remarcat, totusi, faptul ca interesul politic imediat – infringerea Germaniei si eliminarea nazismului si a regimurilor totalitare de dreapta – au constituit motive suficiente pentru a se realiza o comunicare eficienta si a elimina defectiunile de orice fel in lupta contra nazismului. Procesul de comunicare pe acest palier in Coalitia Natiunilor Unite s-a concretizat intr-un sir de conferinte bi sau multipartite.

La prima intalnire dintre cei „trei mari“, Roosevelt, Stalin si Churchill, la sfarsitul lui noiembrie 1943, comunicarea a avut un caracter general. S-au purtat convorbiri mai mult informative in legatura cu ordinea de dupa razboi. S-a conturat ideea de „Design“ a lui Roosevelt: lui Stalin i se asigura revenirea asupra granitei de vest a URSS din 1941 (reanglobarea Poloniei de est, la tarile baltice, Basarabia si nordul Bucovinei) si renuntarea Occidentului la cordonul sanitar care sa-l separe de Uniunea Sovietica . In schimb guvernul sovietic nu numai ca aderase la „Declaratia asupra Europei eliberate“ dar se si obligase, fapt extrem de important pentru partea americana, ca sa conlucreze la crearea ONU. Se parea ca Marii aliati au ajuns la o intelegere asupra problemelor majore.

Insa intelegerile de la Yalta si Potsdam au fost doar aparente, fiecare parte a interpretat rezultatele acestor conferinte in alt fel. Partea americana trecea la visul ei despre „o lume unitara“ a principiilor liberale si democratice, fara a fi luat vreodata in serios interesele de securitate sovietice. Conducerea sovietica dorea ca in sfera sa de interese democratia sa capete forma si expresia viziunii sale politico-ideologice. Stalin i-a explicat, in aprilie 1945, loctiitorului lui Tito, Milovan Djilas, aceasta preocupare a sa: „Acest razboi nu mai e acela din trecut. Oricine ocupa un teritoriu impune si propriul sau sistem social. Fiecare impune propriul sau sistem social, pana unde inainteaza armata lui“

La aceasta data, protagonistii vietii internationale, in curs de structurare, pareau ca isi inteleg bine intentiile si isi descifreaza corect mesajele din timpul convorbirilor bi si multilaterale. Dupa vizita la Moscova, din octombrie 1944, Winston Churchill i-a transmis liderului de la Kremlin o scrisoare de multumire in care afirma: „N-am fost niciodata mai optimist ca acum in privinta viitoarei aliante a popoarelor noastre. Sper sa traiti inca mult timp ca sa inlaturati ravagiile facute de razboi si sa-i conduceti pe toti rusii prin anii de furtuna in lumina glorioasa a soarelui stralucitor. Al dumneavoastra prieten si tovaras de arme din timpul razboiului, Winston Churchill“ .La randul sau, presedintele american, F.D. Roosevelt afirma dupa Yalta ca „… ar trebui sa se pronunte sfarsitul sistemului actiunilor unilaterale, al aliantelor exclusive, al sferelor de influenta, al echilibrului puterii si al tuturor celorlalte experiente care au dovada concreta a faptului ca au fost incercate vreme de secole si-au dat intodeauna gres“

Pentru un timp, se parea ca intre cei Trei a existat o comunicare eficienta. Acordurile si intelegerile au functionat cel putin pentru evolutiile politice din Romania si Grecia. Churchill a ordonat trupelor britanice sa suprime rezistenta armata a stangii impotriva Casei Regale de la Atena, iar Stalin a lasat ca fidelii lui discipoli greci – comunistii – sa fie masacrati de soldatii generalului Scobie. Cand Stalin a intervenit, prin Visinski, la Bucuresti, pentru a impune un guvern total aservit Moscovei, Churchill era „foarte preocupat ca nu cumva U.J. sa ne reproseze incalcarea intelegerii noastre“ si transmitea reprezentantilor britanici in Romania instructiuni „sa nu se dezvolte acolo un front politic antirus.“

Analiza evenimentelor politice demonstreaza ca intre Londra, Washington si Moscova n-au existat in acest moment crize mari de comunicare Ele apar, insa, pe fondul neantelegerii mesajelor transmise intre Marii Aliati, prin mijloacele de informare in masa, in tarile cazute in sfera de dominatie a URSS. Iata cum Declaratia de la Potsdam a presedintelui american facuta la postul de radio Vocea Americii la 25 iulie 1945 a determinat in Romania o anumita conduita politica din partea regelui Mihai I desi SUA n-aveu de gand sa-si depaseasca intelegerile convenite cu URSS in ceea ce priveste aceasta tara. Aceasta declaratie a fost interpretata gresit de tanarul rege Mihai I care a luat-o ca pe un indemn pentru inlocuirea guvernului adus la putere de Stalin, la 6 martie 1945, si a actionat in consecinta. Pentru partidele istorice, potrivit unei note a S. S. I. din 10 august 1945, aceasta declaratie a insemnat o crestere a optimismului si a sperantelor in revenirea la regulile democratice. A fost evident o interpretare eronata a mesajului transmis de postul de radio Vocea Americii din 25 iulie 1945,

Pentru guvernul dr. Petru Groza declaratia presedintelui american a avut o alta semnificatie, deoarece de la „stapanii de la Kremlin“ a primit prin generalul Susaikov, membru al Comisiei Aliate de Control (Sovietice) din Romania, „cheia“ mesajului si a fost asigurat ca „nu i se poate intampla nimic“. Prin urmare, la cererea de demisie, primul ministru dr. Petru Groza i-a raspuns sefului statului, regele Mihai I, ca „guvernul sau nu a fost niciodata mai puternic ca acum si se bucura de tot sprijinul din partea sovieticilor“ si ca nu demisioneaza.

Comunicarea Est—Vest in aceasta perioada se desfasoara pe canale diferite dar cu mesaj in dublu standard. In mesajul public, liderii de la Kremlin folosesc limbajul de lemn si practic acesta era lipsit de informatie reala. In comunicarea diplomatica mesajele erau altele si se incadrau in realismul politic promovat si de Moscova . Edificator in acest sens sint urmatoarele fapte. La inceputul anului 1946, Molotov ataca intr-un discurs public pe „imperialistii nesatiosi si grupul de aventurieri ce instiga la razboi“ apartinand claselor dominante „din strainatate care favorizeaza“ trancaneala periculoasa despre un al „treilea razboi mondial“ . La 9 februarie 1946 intr-un discurs radiodifuzat Stalin afirma si el in acelasi ton: „Acum victoria inseamna, inainte de orice, ca sistemul nostru social sovietic a invins, ca sistemul social sovietic a rezistat cu succes incercarii in focul razboiului si si-a dovedit vitalitatea totala (…) Marxistii nostri declara ca sistemul capitalist al economiei mondiale ascunde in el elemente de criza si de razboi“

Analiza de continut, prin comparatie cu tematica altor discursuri rostite de liderii comunisti de la Kremlin cu diferite prilejuri, arata ca acestea se incadreaza in „limbajul de lemn“ obisnuit si nu exprima in fapt o schimbare de atitudine sau revenirea URSS la politica antebelica „de confruntare cu Occidentul“ asa cum a fost perceputa la Washington si Londra. Uniunea Sovietica a iesit din razboi stoarsa si vlaguita, economia ei de pace era la pamant. Ea avea nevoie de tot ajutorul pe care il putea gasi si, prin urmare, nu avea nici un interes imediat de a rivaliza cu singura putere care ii putea oferi acest ajutor, si anume SUA. Guvernul sovietic nu mai avea aceeasi incredere in populatie. Soldatii sovietici traversand, in lupta cu germanii, teritoriile natiunilor europene au putut vedea ca viata de aici nu era asa de urata cum o infatisa propaganda sovietica si ca oamenii, in general, o duceau mai bine decat cei din Uniunea Sovietica. Si mai avea un motiv de ingrijorare. Razboiul ii elibera pe oameni de complexul supunerii si de frica, elemente fundamentale pe care se sprijinea regimul lui Stalin. „De aceea, afirma Valentin Berejkov, insasi sistemul era in primejdie si trebuiau luate masuri pentru salvarea lui“

Fara indoiala ca Stalin, a fost convins ca, pana la urma, capitalismul va fi inlocuit cu socialismul, si coexistenta celor doua sisteme nu putea sa fie vesnica, dar era la fel de convins ca procesul de inlocuire nu era iminent. Roosevelt si Churchill l-au auzit pe Stalin spunand ca nu era deloc simplu sa impuna lumii regimuri comuniste si ca, de fapt, are alte probleme. Atitudinea fundamentala a URSS in primii ani de dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial n-a fost, in opinia unor istorici, agresiva, ci una defensiva.

Perceptia eronata si interpretarea gresita a unor teme din discursul si propaganda oficiala sovietica au condus pe unii oameni politici si analisti politici din Occident la concluzia ca politica de securitate a URSS are la baza un expansionism nelimitat si ca sovieticii vor profita de avantajul strategic pe care-l aveau in raportul de putere pe continent dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Ca vor exploata dificultatile social-economice din tarile occidentale pentru a-si impune suprematia pana la Atlantic. Averell Hariman, ministrul american la Moscova, a trimis, la 4 aprilie 1945, Departamentului de Stat, un lung raport in care – dupa ce constata ca partidul comunist si acolitii sai se folosesc pretutindeni de dificultatile economice intampinate in tarile plasate sub responsabilitatea noastra pentru a face reclama conceptiilor si politicii Sovietelor, subliniind in acelasi timp influenta aliatilor occidentali – avea sa se manifeste grija doar pentru aliatii nostri occidentali si pentru regiunile plasate sub responsabilitatea noastra

La 22 februarie un tanar diplomat din cadrul ambasadei SUA la Moscova, George F. Kenan, trimite faimoasa „Long Telegram“ (Telegrama Lunga) in care a descris politica externa sovietica ca avand sursele adanci in insusi sistemul sovietic. In esenta, el argumenta ca politica sovietica era un amalgam de ideologie comunista si expansionism tarist de moda veche. La cateva zile, fostul premier britanic si „camarad de arme“al lui Stalin a lansat un dur rechizitoriu la adresa politicii sovietice, in cadrul unei conferinte tinute in campusul universitar din oraselul Fulton, Missouri.

Churchill a tras semnalul de alarma in legatura cu expansionismul sovietic, exprimandu-si convingerea „ca nu exista nimic care sa fie atat de admirat de catre ei (rusii – n. C. H.) ca forta si ca nimic nu respecta mai putin decat slabiciunea militara“si considera ca „ar trebui ca popoarele de limba engleza sa se uneasca de urgenta pentru a inlatura orice ambitie sau aventura“

Presa si alte mijloace de informare vor incepe sa reactioneze in analiza relatiilor internationale in conformitate cu „sindromul Telegramei Lungi“. „Times“a publicat in aprilie 1946 unele aricole aratand ca Iranul, Turcia si Manciuria „erau infectate de virusul comunist, iar Arabia Saudita, Egiptul, Afganistanul si India erau si ele „amenintate“de acelasi virus. Revista „Life“publica in iunie 1946, sub semnatura lui J. F. Dulles o serie de articole in care se atragea atentia asupra amenintarilor pe care le ascundea „Pax Sovietica“si a cerut concetatenilor sai sa trimita forte militare si ajutoare materiale spre regiunile amenintate de URSS.

In statele cazute sub hegemonie sovietica oamenii politici au inteles, sub presiunea faptelor si a comportamentului dictatorial si imperial al noilor “eliberatori”ce fel de comunicare se practica si ce inseamna pentru sovietici dialogul politic si politica dublului standard in comunicarea internationala . Relatiile incordate si de cele mai multe ori ostile dintre guvernele acestor state si reprezentantii militari si politici trimisi de Kremlin nu putea sa genereze o comunicare eficienta pentru ambii actori implicati in procesul de comunicare indiferent daca era vorba de evolutia politica, diplomatica sau militara care sa ii intereseze, cel putin teoretic, in egala masura. Cel mai concludent exemplu este cel al modului cum s-a comunicat intre guvernul roman si cel sovietic cu prilejul „negocierilor” pentru semnarea armistitiului semnat la Moscova in noaptea de 12/13 septembrie 1944. Desi sperantele guvernului de la Bucuresti au fost mari una din parti a jucat doar rol de emitator (sovietica) iar o alta doar de receptor(romana)[20]. Rezultatul a fost un act juridic international care teoretic era rezultatul unui proces de comunicarer dar in practica a fost un dictat deoarece una din parti nu a avut posibilitatea sa negocieze.

Analiza unui raport efectuat de Sectia a II-a informatii din Marele Stat Major roman referitor la „problemele legaturilor externe ale armatei romane dupa data de 23 august 1944”[21] este relevant pentru intelegerea modului cum schimbarile politice de la Bucuresti au influientat comunicarea guvernului roman cu ceilalti actori internationali. Autorii studiului au indicat trei etape cu caracteristici definitorii:

a) 23 august 1944-12 septembrie 1944, caracterizata prin ruperea legaturilor diplomatice cu Germania si satelitii ei si acceptarea conditiilor impuse prin Conventia de armistitiu. A fost obligata, ca pina la semnarea Tratatului de Pace „relatiile sale externe sa le realizeze numai la propunerea Statelor invingatoare prin intermediul si cu aprobarea Comisiunii Aliate de Conrol, Inaltului Comandament Aliat(sovietic) care lucreaza in numele tuturor Natiunilor Unite.[22] Acest lucru ne arata clar ca prin forta imprejurarilor Romania si-a pierdut, practic, calitatea de subiect in comunicarea internationala desi in mod formal ea a desfasurat o activitate diplomatica insemnata si chiar a si semnat un acord economic cu URSS in prima parte a anului 1945.

b) etapa a doua (12 septembrie1944-6 martie 1945) este caracterizata de autorii studiului ca fiind una in care „problema tatonarilor in legatura cu reluarea relatiunilor noastre externe a ramas intr-o faza inerta”[24]. Eforturile guvernantilor de la Bucuresti de a schimba statutul in comunicarea internationala a esuat.

c) in acesta etapa(6 martie 1945-6 iunie 1946) se realizeaza un proces lent de aparenta intrare a guvernului roman in procesele firesti ale comunicarii pnternationale. Sint restabilite raporturile diplomatice cu URSS(6 august 1945) si la inceputul anului 1945 cu Anglia si SUA insa in mod practic nu se modifica prea mult „capacitatea” guvernului de a negocia/comunica in mod real cu alti actori decit cei agreati de puterea de la Moscova.

Se impune a se sublinia si fasptul ca sub presiunea factorului militar transparenta procesului de comunicare dintre liderii celor doua coalitii angajate in conflict a lipsit cu desavirsire. Rolul servicilor secrete a fost decisiv pentru ca fiecare din parti sa afle esenta discutiilor si a intelegerilor politice si militare la care au ajuns. Implicarea serviciilor de informatii in dialogul/comunicarea diplomatica fie pentru ca adversarul sa ajunga la informatia/discutiile aliatilor fie ca acestea si impiedice obtinerea ei a condus la aparitia unui tip de comunicare de tip special—dezinformarea. Aceasta s-a desfisurat paralel cu proceseele reale de comunicare dintre Marii Aliati dar si cu un partener de dialog fals doar din perspectiva emitatorului.

Concludent pentru aceasta comunicare paralela desfasurata in diplomatia celui de-al doilea razboi mondial au fost negocierile pentru deschiderea celui de-al doilea front in Europa. Marii aliati au decis, la sfirsitul anului 1943, ca acesta sa fie localizat in vestul Europei.[25]Germanii trebuiau sa „afle” cu ajutorul unui proces de false negocieri cu unul din aliatii considerati de ei cheiei pentru resursele de petrol de care dispunea la acea data—Romania ca cel de-al doile front se va deschide inBalcani. Asa s-a nascut un complicat si anevoios proces de comunicare informala si semioficiala intre diplomatia Bucurestiului care dorea sa rupa alianta cu Axa si sa se alature Coalitiei Natiunilor Unite pentru a se salva de la dezastrul militar ce se preconiza dupa batalia de la Stalingrad si oficialitati anglo-saxone sau reprezentanti ai acestora. Romanii au crezut ca negocierile sunt reale si s-a declansat chiar o competitie intre reprezentantii opozitia politica— P.N.T, P.N.L., P.C.R. etc—si guvernul Antonescu pentru intiietate la masa negocierilor cind de fapt acestea erau parte a unui plan de intoxicare a celui de-al treilea Reich al carui nume de cod era Bodyguard .

Oamenii politici de la Bucuresti au inteles acest lucru dupa ce a avut loc debarcarea din Normandia cind, practic, canalele de comunicare dintre reprezentantii Romaniei si emisarii Coalitiei Natiunilor Unite s-au inchis. Operatia de intoxicare efectuata de serviciile secrete anglo-americane devenise un succes! Totusi trebuie sa subliniem faptul ca au fost unii diplomati dar si ofiteri din Serviciul Special de Informatii roman care au intuit fafptul ca aceste negocieri sunt actiuni de intoxicare a Germaniei. Fostul ambasador la Lisabona Victor Cadere referindu-se la activitatile desfasurate de occidentali in acest sens isi informa superiorii: „ Ceea ce preocupa in acest sector este in primul rind amplificarea dificultatilor pentru Germania”[28].



Cel de-al doilea razboi mondial a adus, in desfasurarea operatiunilor militare o mare noutate in raport cu desfasurarea clasica a conflictelor—lupta de partizani, rezistenta armata, sabotajele etc., care au avut impact asupra procesului de comunicare in relatiile internationale datorita aparitiei unor actori care practic dublau actorul clasic statul aflat sub ocupatie. Asa s-au nascut guvernele din exil pentru Franta, Polonia, Iugoslavia etc. Acestia au desfasurat o intensa activitate de comunicare pe de o parte cu propria opinie publica pentru a determina cresterea spiritului de rezistenta fata de ocupant pe de alta cu opinia publica internationala si guvernele tarilor pe linga care functionau pentru a le atrage de partea cauzei pentru care lupta.

Multe din aceste miscari de rezistenta/guverne in exil au fost sustinute si finantate de serviciile secrete ale marilor puteri implicate in cea de-a doua conflagratie mondiala. Comunicarea dintre aceste miscari si serviciile secrete a fost una cit se poate de reala si eficienta dar s-a incadrat in comunicarea informala, neoficiala. Opinia publica a aflat despre aceste lucruri prin intermediul istoricilor cind acestia au avut acces la dosarele secrete sau daca una din operatii a esuat sau a fost desconspirata. Exemplu elocvent in acest sens este incercarea serviciilor britanice de a dezvolta o miscare de rezistenta creata in jurul unui guvern roman in exil condus de Iuliu Maniu. Actiunea a esuat datorita refuzul liderului taranist de a parasi tara. Acest esec nu a descurajat serviciile britanice de indormatii si au inventat o „miscare de eliberare condusa de Vlaicu.” Acest „personaj” a „comunicat” cu opinia publica din Rominia prin presa scrisa si prin intermediul unui post de radio ce emite din Cairo. Datorita faptului ca actiunea initiata de serviciile britanice a esuat a disparut si Vlaicu. A fost, in fapt, esecul unei actiuni de propaganda neagra.

Ambele tabere au folosit uneori cu mai mult succes alteori cu mai putin, propaganda ca mijloc de comunicare pe timpul derularii ostilitatilor. Din aceasta perspectiva se poate aprecia ca „razboiul psihologic“ a capatat noi dimensiuni si exploatat progresele considerabile in materie de psihologie sociala (a se vedea anexa nr.2)

Germania nazista a studiat forta si impactul pe care propaganda anglo-americana l-au avut in timpul operatiunilor militare din primul razboi mondial. Analistul Noam Chomsky crede ca „Hitler era foarte impresionat de propaganda anglo-americana. El argumenta, pe buna dreptate, ca propaganda a cistigat Primul Razboi Mondial si si-a promis ca data viitoare germanii vor fi si ei gata, cu propriul sistem de propaganda”[31]. Astfel se face ca la momentul in care Germania nazista a trecut la materializarea politicii de agresiune pentru a-si satisface pretentiile imperiale dispunea de o excelenta organizare si doctrina proprie pentru activitatea de propaganda. Succesul propagandei a fost facilitat si de existenta unui sistem de cenzura si control al informatiilor draconic. Cenzura era un element indispensabil fiintarii unui regim totalitar exacerbarea ei a fost justificata de situatia de razboi. De mentionat ca aceasta a fost folosita , pe timpul razboiului si de tarile democratice. Referindu-se la acest aspect Stephen D. Cooper preciza ca dupa intrarea SUA in cel de-al doilkea razboi mondial President Roosevelt set up the United States Office of Censorship, which “instituted a system of voluntary self-censorship for the press and issued A Code of Wartime Practices for the American Press”[32]

Serviciul german de propaganda dispunea de posturi de radio, presa si studiouri cinematografice si era subordonat Ministerului Propagandei si Culturii condus de Joseph Goebbels . Rol important l-au avut asa zisele posturi de radio clandestine din interiorul tarilor inamice. Au fost lansate pe „piata de consum“ lozinci si „teme“care urmareau sa zdruncine moralul adversarului si sa impuna ideea ca germanii au o cultura superioara datorata superiorittii rasei ariene si a regimului national fascist. Potrivit estimarilor facute de unii specialisti numai in primul an de razboi industria germana de propaganda a „produs” si lansat pe piata de consum proprie sau in afara tarii mai mult de doua milioane de brosuri, peste sapte milioane de postere, 60 milioane de ziare si mai multe zeci de milioane de afise, manifeste si alte materiale.[34]

Serviciul de propaganda nazist si-a concentrat eforturile pe trei directii principale: opinia publica germana; teatrele de operatiuni militare actiuni si continuturi specifice pentru trupele proprii si inamic; opinia publica internationala, in special a statelor cu care se afla in razboi dar si din tarile neutre sau aliate. A utilizat, functie de scopul urmarit dar si de caracteristica publicului-tinta vizat toate cele trei tipuri de propaganda[35]. Propaganda neagra, de exemplu, a fost utilizata in perioada de inceput al celui de-al doileaa razboi mondial contra Marii Britanii si a Frantei. Mijloacele prin care s-a realizat au fost posturile clandestine de radio ce emiteau in numele asa-zisei opozitii politice din tara-tinta. In numele „opozitiei” din Marea Britanie propaganda nazista a emis pe undele unui post de radio intitulat New British Broadcasting Station (NBBS) iar in numele asa-zisei opozitii politice din Franta a emis „Vocea Pacii” .

Propaganda alba era destinata, cu precadere proprii opinii publice si din tarile aliate. Mijloacele si canalele prin care „circulau” mesajele erau in genere cele folosite si de media de aici si dificultatea pe care o intimpina „consumatorul” in a discerne intre informatie si manipularea mediatica a informatiei. Propaganda si comunicarea au fost exploatate la maxim de aparatul tehnic al regimului nazist in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Hitler a fost foarte preocupat de ceea ce insemna imagine sau film. La 1 mai 1934, angajatii studioului de filmUFA – Berlin au depus juramint de credinta Fuhrer-ului. Astfel intreaga productie cinematografica a fost pusa in slujba manipularii opiniei publice germane si internationale in ceea ce priveste adevarata fata a nazismului.

Productiile cinematografice realizate de aparatul de propaganda nazist avind ca tema succesele fulgeratoare ale armatelor germane in campaniile din toamna anului 1939 si prima jumatate a anului urmator cind au fost ocupate o serie de state central si vest europene, incluiv Franta, au avut ca scop construirea mitului invingibilitatii Wehrmacht-ului. Acestea au fost difuzate pe front dar si in salile de cinema sau chiar in institutii de invatamint. Nu mai putin de 70. 000 de institutii scolare au fost dotate cu aparate de proiectie , astfel incit audienta a crescut enorm in momentul in care razboiul a devenit mondial.

Un alt vector de comunicare “exploatat” la maximum de regimul nazist a fost radioul. Goebbels a concentrat in miinile sale intreaga retea de radiodifuziune si a subventionat productia de receptoare pentru ca discursurile dictatorului sa fie auzite oriunde si oricum. In cele 10 000 de restaurante din Germania, exista cite un aparat de radio, consumatorii puteau sa asculte si o piesa de Wagner dar trebuiau sa “consume” si discursurile lui Hitler. Prin intermediul posturilor de radio ministerul nazist al propagandei si-a comunicat principalele probleme de politica externa dar a si manipulat opinia publica in legatura cu adevaratele intentii ale celui de-al Treilea Reich in ceea ce priveste soarta unor popoare si teritorii din Europa si din lumea extraeuropeana. O retea de 130 de emitatoare radio transmiteau in 53 de limbi 180 de programe de stiri

Totusi analiza marilor teme si idei care alcatuiau substanta mesajelor in activitatea de propaganda ofereau destule indicii. In batalia pe care Goebbles a dus-o pentru cucerirea mintilor si inimilor poporului german au fost folosite teme pe care le-a considerat de mare atractie: repunerea Germaniei umilite in primul razboi mondial in drepturile sale legitime; germanii sint o rasa superioara; combaterea zvonurilor lansate in opinia publica germana de dusmanii poporului; lupta pentru o noua ordine mondiala; lupta impotriva comunismului si a regimurilor democratice „degenerate”; eliminarea evreilor considerati fiinte inferioare si vinovati de toate relele de pe fata pamintului etc

Propaganda destinata frontului a imbracat si ea toate formele si au fost folosite cele mai diverse mijloace de la cele tehnice pina la agentii de influienta platiti si colaborationisti din teritoriile ocupate de trupele germane. Activitatea de propaganda destinata propriilor militari s-a desfasurat prin media si industria de divertisment. De la inceputul razboiului pina la momentul cind Germania a pierdut initiativa strategica mesajele s-a bazat pe doua mari teme: apararea Europei in fata barbariei bolsevice si comuniste. La aceasta Cruciada, afirma propaganda nazista trebuia sa se alature toate popoarele civilizate ale Europei[40]; superioritatea de civilizatie si de cultura, pregatirea ireprosabila a armatei germane va conduce in mod firesc la victoria finala. Interesant este faptul ca inainte de a declansa atacul asupra URSS germania nazista a lansat conceptul de „ofensiva preventiva”. Potrivit acestui concept „Germania a atacat Uniunea sovietica pentru a preveni un atac asupra Europei, pentru a o apara de o eventuala invazie ruseasca”

Dupa ce armatele germane vor suferi infringerile catastrofale in bataliile aeriene sau terestre, in special, cele de la Staligrad si Kursk-Orel mesajul din propaganda destinata propriilor soldati se va schimba. Temele legate de disensiunile dintre aliati care vor face improbabila victoria lor finale si de continuarea luptei cu orice pret vor alcatui nucleul „dur” al propagandei. Propaganda destinata trupelor inamice era si ea diversificata si cuprindea o paleta larga de mijloace si modalitati de exprimare.

Rezistenta din tarile vest europene ocupate de Germania ca si esecul suferit in tentativa de a „converti” pe sovietici la lupta anticomunista au demonstrat ca o propaganda oricit de bine ar fi organizata, condusa si desfasurata daca nu se sprijina pe fapte concrete masurabile, observabile pentru publicul bombardat cu informatii nu poate sa-si atinga scopurile urmarite. Succesul razboiului fulger purtat de armatele celui de-al Treilea Reich au creat iluzia unei victorii facile si a indus in opinia publica din Germania si din statele satelite sau aliate Berlinului sentimentul ca armata germana nu poate fi infrinta. In momentul in care armatele germane au suferit grave infringeri pe cele mai importante teatre de operatiuni iar in plan intern societatea zugravita de propaganda nazista nu semana cu aspiratiile si idealurile poporului german cu toate schimarile produse de aparatul de propaganda in continut si mijloace n-au putut sa suplineasca aceste „pierderi” si increderea in regim ca si in institutiuile sale s-a prabusit.

Regimul fascist al dictatorului Mussolinii a cautat ca printr-o comunicare agresiva si persuasiva realizata si prin interjmediul propagandei sa acrediteze ideea ca a sosit vremea ca italienii sa refaca imperiul roman si sa dea Romei stralucirea de alta data. Japonezii, la rindul lor aveau ca tema principala a mesajului pentru propaganda externa expresia Asia pentru asiatici

In tabara Natiunilor Unite propaganda ca mijloc eficient de comunicare si determinare a vointelei de a invinge adversarul a jucat, la rindul ei, un rol important. In SUA dupa 11 zile de la atacul japonez de la Pearl Harbor (7 decembrie 1941) Congresul a elabora un document strategic—War Powers Act pe baza caruia presedintele Roosevelt a dispus infiintarea unui organism special(Office of War Information/OWI) pentru contracararea propagandei inamice si promovarea inmaginii tarii in afara. Tot in baza lui War Powers Act a fost infiintat un birou pentru cezura presei militarii preluind astfel controlul informatiilor care erau destinate comunicarii in mediul international. In opinia unor specialisti, propaganda desfasurata de structurile specializate americane sau britanice era total deosebita de cea din statele totalitare in sensul ca aceasta avea un caracter democratic. Axa principala a mesajului comunicat a fost in cazul britanicilor si americanilor adevarul, “chiar daca uneori a trebuit sa fie adaptat potrivit necesitatilor strategice si politiceale momentului” , Propaganda britanica si ulterior cea americana au „jucat“ cartea realismului si sinceritatii mizand pe forta „radio-ului“.

De remarcat faptul ca sint si opinii contrare. Unul dintre fostii specialisti americani in proaganda desfasurata in primul razboi mondial Will Irwin, intr-un articol scris in 1919 afirma ca 'we never told the whole truth — not by any manner of means. We told that part which served our national purpose.' Nu putini au fost si aceia care au considerat ca activitatea de propaganda este in contradictie cu idealurile unei societati democratice. Profesorul Louis Gray (University of Nebraska) referindu-se la acest aspect remarca: 'Most intellectuals conceived of political propaganda as dishonestly partisan, one-sided, antidemocratic in its techniques and aims, something that democracies should avoid being contaminated by…'[46]. Credem ca propaganda ca metoda si actiune nu poate fi nici buna nici rea. Este ca o pompa/conducta prin care poate circula un lichid care sa otraveasca fizic si spiritual omul dar si unul care sa-l determine sa fie mai bun. Prin urmare nu poate fi nici democratica nici totalitara. Poate servi unui regim democratic sau unuia totalitar. Evident ca prin consecinte efectele activitatii de propaganda pot fi total diferite!

Ca forme si modalitati de promovare propaganda desfasurata de statele Coalitiei Natiunilor Unite nu s-a deosebit esential de propaganda desfasurata de inamicii lor. A avut unele particularitati date de traditie, de scopurile urmarite si de modernizarea unor mijloace sau chiar inventarea unora noi cu care a surprins adversarul. S-a desfasurat pe aceleasi trei paliere si a utilizat mijloacele moderne de comunicare in masa, in special radioul, presa, cinematografia, afisul etc.

La sfarsitul razboiului, de exemplu, serviciile BBC lucrau zi si noapte si transmiteau in 23 de limbi. In partea a doua a confruntarii a fost infintata o divizie a razboiului psihologic atasata cartierului general a lui D. Eisenhower. Operand in Africa de Nord apoi pe continent, sarcina sa esentiala era de a prepara manifeste vizand slabirea moralului armatelor germane. Referindu-se la importanta propagandei generalul Eisenhower mentiona, intr-un discurs din noiembrie 1942, :” Nu cunosc eu prea multe despre razboiul psihologic, dar am sa-i dau o sansa”

Prin discururi, muzica, productie cinematografica se urmarea cultivarea sentimentelor de patriotism si a convingerilor ca SUA duc un razboi moral si in acord cu aspiratiile de libertate ale intregii omeniri. Cu aceste idei au fost “bombardati” si cetatenii altor state. Un tinar capitan de aviatie a inventat chiar “bomba cu fluturasi” cu care se putea “bombarda” cimpul advers cu aproate 80 000 de manifeste . La nivelul fortelor aliate au fost infiintate escadrile de aviatie care aveau misiunea de a bomarda pozitiile adverse inaintea declansarii unor operastii de anvergura. Astfel, inaintea debarcarii trupelor anglo-americane pe teritoriul italian, in vara anului 1943 , au fost aruncate sapte milioane de manifeste in pozitiile inamice. Un astfel de “bombardament“ a fost executat de trupele aliate si inaintea debarcarii din Normandia. Comunicarea prin astfel de instrumente viza si populatia din zona confruntarii militare. Se apreciaza ca un asemenea “fluturas” cu informatii referitoare la posibilele actiuni militare a fost citit de circa sapte persoane inclusiv copii. Populatia civila a putut sa fie prevenita si sa se puna la adapost de unele pericole.

Un exemplu concludent de propaganda care viza modificarea atitudinei populatiei apartinind statelor inamice fata de razboiul pe care il purta guvrnle lor il avem pentru Romania. De la postul de radio BBC a fost lansata pentru „consumatorul roman“ lozinca opririi armatelor romane la Nistru si viza formarea unui curent de opinie antiguvernamental care sa se tranforme in vector de presiune asupra guvernului Ion Antonescu. Aceasta idee avea relevanta pentru opinia publica romaneasca deorece Anglia a fost unul din statele care au sprijinit formarea statului national unitar la romani. Marea Britanie, prin urmare, nu putea sa afirme ca armata romana a gresit ca a intrat in razboi pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de nord pentru ca a fost de acord cu venirea acestor teritorii la statul roman in 1918. Nu aveau credibilitate ! Si atunci au inventat formula opririi armatelor romane la Nistru. Daca se va depasi granita si armata romana va actiona pe teritoriul URSS statul roman se pune in postura de stat agresor iar guvernul britanic se vede obligat sa actioneze in consecinta. Formula cu “oprirea” la Nistru nu putea sa fie viabila din punct de vedere militar dar a fost una de succes pentru persuadarea opiniei publice romanesti. Aceasta idee a fost obsesiv folosita de opozitia romana in memoriile si protestele adresate maresalului Ion Antonescu si acest lucru a facut ca eficienta ei in schimbarea atitudinii majoritatii populatiei fata de razboiul din Est sa creasca exponential. Se poate aprecia ca dupa intensitatea cu care spatiul romanesc a fost bombardat dupa cit de variate au fost formele si mijloacele prin care s-au urmarit influientarea opiniei publice si moralul trupelor romane[49] rominia a fost supusa unui veritabil razboi psihologic desi in epoca nu era elaborat un asemenea concept si nu se aplica asemenea strategii. Daca, in ansamblu, „razboiul psihologic“ n-a castigat confruntarea, el prin actiunea sa rationala sau irationala asupra spiritelor i-a accelerat sau incetinit deznodamantul. El a suscitat sau a subminat vointa de a lupta si invinge pentru o tabara sau alta.

Industria cinematografica americana a produs un intreg si eficient arsenal de mijloace de comunicare folosit de guvern in cel de-al doilea razboi mondial . In fiecare saptamina mergeau la cinematograf intre 80si 90 de milioane de americani. Acestora li se ofereau filme care se ridiculizau comportamentele dictatorilor din tarile Axei. Dealtfel trei din zece filme realizate de industria cinematografica americana abordau teme specifice razboiului. Scenariul pentru filmul Women in Defense a fost scris de sotia presedintelui, Eleanor Roosevelt, si avea ca interpret in rolul principal pe nu mai putin cunoscuta actrita Katharine Hepburn. Filmul incuraja angajarea femeilor in actiuni de sprijinire a raboilui contra forlelor Axei. Mari regizori precum Frank Capra, Anatole Litvak John Huston sau Eric Knight au fost cooptati in structuri militare pentru a realiza filme de propaganda. Asa se face ca indragitul erou Tarzan ajunsese sa se lupte in jungla cu nazistii . Se apreciaza ca un impact major asupra schimbarilor privind atitudinea opiniei publice americane fata de Germania nazista l-a avut serialul Why We Fight? Realizat, la cererea sefului statelor majore ale armatei americane, de catre regizorul Frank Capra.[52]

Radioul nu putea lipsi din mijloacele de comunicare folosite de americani in cel de-al doilea razboi mondial. A jucat in fapt rolul principal in transmiterea informatiilor in conditiile in care televiziunea se afla doar la inceputurile sale. Incepind din februarie 1942 statiile nationale de radio au difuzat in mod regulat emisiuni despre armata americana si cele inamice. Comentarii si analize despre necesitatea inrolarii in armata pentru a se cistiga lupta cu adversarii erau alte tipuri care se incadrau in comunicarea desfasurata fara ca acestea sa se incadreze neaparat in categoria propagandei sau a oricarei alte forme de manipulare. Ca mijloc de propaganda si manipulare radioul a fost folosit pe front. Vom exemplifica citeva din numeroasele emisiuni cu rezultate “palpabile ». In 1943 mai multe unitati ale marinei italiene au hotirit sa se predea dupa ce li s-a “comunicat” prin intermediul postului de radio conditiile in care o pot face. Din 20 mai 1944 BBC si American Broadcasting Station in Europe au inceput un sir de emisiuni prin care au pregatit populatia din zona debarcarii cu ceea ce aveau de facut pe parcursul derularii luptelor ce aveau sa devina.

Regimul totalitar comunist din URSS a avut o evolutie aparte in ceea ce priveste modul cum a folosit comunicarea si propaganda in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta caracteristica a fost data de frecventele schimbari de atitudine pe care liderii de la Kremlinle-au facut in legatura cu evenimente majore din viata internationala. Acest lucru presupunea din perspectiva mesajului dar si a limbajului in care se comunica tot la fel de frecvente rasturnari de imagine. Este suficient de mentionat momentele legate de razboiul civil din Spania(1936), cind URSS a avut a atitudine dura fata de Germania lui Hitler. La numai trei ani cele doua dictaturi incheie o alianta(Pactul Ribbentrop-Molotov) si propaganda trebuia sa schimbe “recuzita” si mesajul la adresa lui Hitler. La mai putin de doi ani Germania si-a atacat fostul aliat. Un intreg arsenal propagandistic a trebuit sa fie din nou in masura sa mai execute o rasturnare de imagine in comunicarea externa a raportului aliat – adversar. Evenimentele internationale din anii 1939-1939 au fost favorabile propagandei sovietice. Moscova a efectuat, poate , cea mai mare operatie de manipulare a opinie publice internationale de pina la cel de-al doilea razboi mopndial. A reusit sa “comunice “ eficient cu liderii nazisti si a obtinut ceea ce si-a dorit in promovarea politicii sale de expansiune catre vest si a stiut sa comunice la fel de eficient si cu liderii marilor democratii occidentale si si-a conservat cuceririle teritoriale pe care le negociase cu Hitler.

Comunicarea si propaganda in mediul international intr-o confruntare ca cea din anii 1939-1945 a constituit o preocupare si pentru tarile mici si mijlocii antrenate in conflict. Interesant este din acest punct de vedere cazul Romaniei . Ca si in cazul marilor puteri totalitare activitatea de propaganda a fost institutionalizata inca inainte ca Romania sa fie angajata in cel de-al doilea razboi mondial. Printr-o lege speciala, la 3 octombrie 1939, a fost infiintat Ministerul Propagandei prin reorganizarea Subsecretariatului de stat al presei si informatiilor ce functiona in cadrul Ministerului de externe. Dupa intrarea statului roman in viltoarea conflagratiei mondiale institutional acest minister a suferit mai multe reorganizari in ceea ce priveste structura de functionare, campaniile desfasurate, obiectivele urmarite, ca si fondurile si resursele alocate.

Activitatea de propaganda desfasurata de structurile Miunisterului Propagandei sau a le altor ministere angajate in acest efort ca si ale armatei sau ale altor structuri militare a avut ca “tinta” propria opinie publica, opinia publica internationala si armatele adverse. Tematica si modalitatile de exprimare au variat in functie de scop, de resurse si caracteristicile prezentate de tinta. Vom ilustra acest aspect cu activitatea de propaganda desfasurata in Campania din Est.



Pe parcursul Campaniei din Est propaganda romaneasca a folosit din plin imaginea stereotipa, psihofixatiile istorice ca si prejudecatile pe care romanii le aveau in legatura cu rusul. Era inamicul si trebuia ca ostasul roman sa vada in el suma rautatilor pentru a lupta cu vitejie pentru indeplinirea misiunilor incredintate. In cuvintarea rostita la radio de vicepresedinle Consiliului de Ministri, Mihai Antonescu ,in ziua declansarii razboilui contra URSS, pentru eliberarea teritoriilor cotropite de Moscova cu un an in urma, referindu-se la adversarul cu care armata romana trebuia sa lupte afirma: ”razboiul acesta este, romani o mare lupta a civilizatiei crestine in contra unei noi barbariiMasa slava cu amorfismul ei social degradator, bolsevismul tindea sa distruga, nu numai viata vechilor rase europene, dar sa rastoarne insasi bazele civilizatiei noastre stravechi, prabusind cupola spirituala sub care s-a inteiat asezarea europei. Familia ,proprietatea si bisericaau trebuit sa fie arse in flacarile demiurgice ale nebuniei comuniste” Mircea Tomescu creiona si el portretul soldatului rus accetuind latura inumana a lutatorului. Afirma ca ”atita vreme cit poate sa distruga, sa intinda curse, sa omoare pe adversar, soldatul sovietic este un bun luptator, dar in clipa in care nu poate sa omoare si trebuie sa moara el, in momentul in care i se cere sacrificiul vietii lui, atunci inceteaza de a mai fi soldat, devine las, dezgustator de las..” Dupa cum se poate observa trasaturile pozitive ce carcaterizau ostasul roman—onoarea, cavalerismul, spiritul de sacrificiu, vitejia—lipseseau cu desavirsire la adversar/soldatul sovietic.

In presa romaneasca inamicul/sodatul sovietic era zugravit ca fiind inarmat pina ”in dinti” cu sufletul gol, si fara sentimentul iubirii de patrie sau cultul stramosilor. Relevante sunt din aceasdta perspectiva aprecierile ziaristului Valeriu Mardare care scria in iulie 1941:” nu am descoperit astazi printre soldatii rusi decit exemplare de oameni bestializati! Nici o voiosie, nici o seninatate in ochii lor. Nici o scinteie din acea esenta omeneasca, pe care Dumnezeu, darnic a raspindit-o in fiecare dintre noi. Zadarnic cauti, nedumerit si incapatinat, sa afli pe chipurile lor existenta uno sentimente umane, umbra unui gind o indobitoceala completa, o intunecime nesfirsita invaluie, de regula, faptura acestor nenorocite fiinte, cu fruntea ingusta si incretita, cu forma capului anormala si urechile clapauge..”

Reporterul de razboi Constantin Virgil Gheorghiu punea in evidenta perfidia si rautatea innascuta a soldatului rus accentuind lipsa de cavalerism, modul necinstit in care lupta si incalcarea regululilor ce caracterizau raboiul modern.”Soldasii romani ne spuneau, de pilda, ca bolsevicii, pina nu li s-au descoperit miseliile, puneau steaguri albe, ieseau cu batiste albe sau cu miinile ridicate in semn de a se preda dupa care, se dadeau la o parte sau deschideau focul direct asupra soldatilor care veneau deschis spre ei mpentru a-i dezarma..”

Cu aceleasi trasaturi erau zugraviti si prizonierii de razboi sovietici desi acestia nu mai aveau statutul de luptatori si conform conventiilor internationale, insa, scopul era ca acestea sa se transfere asupra soldatului bolsevic pentru a se ingrosa tusa negativa a imaginii adversarului. Acestia „nu au nici un fel de credinta. Nu stiu nimic despre Dumnezeu, nu stiu nimic despre alte popoare, nu cunosc dragostea, nici mila. Sunt niste masini, niste roboti, fara nici un fel de idee, sau sentiment.” Un asemenea soldat era capabil de savirsirea oricariu rau. „Ororile provocate de furia bolsevica au atins culmea prin distrugerea albei catedrale, a carei cupole de aur a ramas numai o amintire dupa ce rusii au dat-o prada flacarilor”

Asemenea proptotipuri de soldati nu puteau fi condusi in lupta decit de niste comandanti la fel de brutali si bestiali care cultivau, sistematic, subalternilor atitudini si comportamente inumane. „Generalul,scria Constantin Virgil Gheorghiu, avea geamantanele pline cu tot ceea ce furase si jefuise, in apartamentul in care locuia domnea o totala dezordine si o crunta mizerie, pe pereti se puteau observa urme ale vandalismului acestuia”

Comunicarea pe care a facut-o serviciile romanesti de propaganda cu adversarii avea evident un alt tip de mesaj si un alt vocabular. Prin emisiuni de radio si manifeste se cauta a se convinge sodatii Armatei Rosii ca razboiul nu ii viza pe ei ci pe conducatorii lor comunisti. Iata cum arata un fragment dintr-un manifest destinat lansarii in liniile inamice in iunie 1941: “Conducatorii Internationalei rosii ai raiului bolsevic te mint si astazi , in ceasul al 12-lea al agoniei lor. Tu, soldat sovietic, care iti dai viata si induri atita suferinta, fara a sti pentru ce si pentru cine, ai dreptul si datoria sa cunosti adevarul intreg si calea ce se deschide inaintea ta.(…) Rusia sovietica s-a prabusit. Salveaza-te, pastreaza-ti viata, pentru familia ta, pentru viitorul liber al popoarelor din Rusia, pentru Europa libera si unita pe cale progresului si a civilizatiei. Arunca arma si inceteaza lupta zadarnica”

Imaginea Celuilalt in cazul unor razboaie de coalitiie, cum a fost si cazul celui de-al doilea razboi mondial, nu este intotdeauna negativa. Aliatul trebuie sa se incadreze in stereotipul pozitiv al imaginii si cit mai apropiat de imaginea proprie chiar daca in razboi comportamentul acestuia, uneori n-a fost mult diferit de al adversarului pe cimpul de lupta.Pina la 23 august 1944 soldatul german trebuia sa apara in propaganda oficiala in culori pozitive.Trebuiau sa fie scoase in evidenta acele aspecte care sa conduca la o imagine favorabila. Cuvintele cheie erau: educat; apartinea unei rase superioare; instruit cu cele mai noi cunostinte din domeniul artei si strategiei militare ;un luptator neintrecut;respecta ierarhiile si se comporta civilizat in raporturile cu strainii.. Lucru nu tocmai usor de realizat de catre propaganda romaneasca oficiala daca avem in vedere faptul ca nu trecuse decit 20 de ani de la prima conflagratie modiale si in mentalul colectiv al armatei romane imaginea adversarului de la Marasesti, Marasti sau Oituz nu disparuse ci doar se estompase. O nota a Serviciului Roman Secret de Informatii informa, la 13 februarie 1941, conducerea superioara a statului roman ca „armata romana ar fi impartita in doua tabere, in ceea ce priveste sentimentele fata de trupele germane din Romania.o alta parte, mai putin numeroasa ca numar, considera trupele germane ca o armata inamica, manifestindu-si aceste sentimente chiar prin eludarea semnelor exterioare de politete fata de ofiterii germani. In aceasta categorie ar fi si garnizoana Constanta, inluentata in special de atitudinea generalului Macici”

Aceata stare de lucruri era generala devreme ce ministrul apararii nationale a trebuit ca printr-un ordin special sa interzica „cu desavirsire tutror ostasilor, de a repeta sau colporta de acum inainte glumele de prost gust brodate pe evenimente razboinice ce au provocat unui aliat faze de un trecator insucces..” Lucrurile nu se schimbase nici dupa patru ani de actiune comuna pe f rontul antisovietic. In discutiile purtate de maresalul Ion Antonescu, in primavara anului 1944, la Comandamentul Grupului de armate „Ucraina de Sud” se facea din nou precizarea ca „s-a dat ordin sever referitor la conduita populatiei romane fata de trupele germane”

Oricit de mult ar fi dorit oficialitatiile militare romano-germane sa impuna in mentalul colectiv al ostasilor romani o imagine pozitiva si oricit de multe ar fi fost masurile administrative si propagandistice luate de o parte si de alta nu se putea trece peste realitatatile care tineau de reprezentarile sociale si perceptiile pe care le aveau unii despre ceilalti. Acestea sint procese psihosociale si nu pot fi formate sau inlocuite la ordin cum credeau, din pacate, comandantii armatei romane in epoca. Din aceasta perspectiva putem sa avem si o posibila explicatie al impactului relativ redus al propagandei progermane facuta prin presa scrisa si radio in raport cu eforturile facute dar si cu asteptarile conducerii statului roman. Dupa cum se cunoaste presa era in aceasta perioada sub directul control al Ministerului Propagandei Nationale. Analiza principalelor cotidiene nationale sau locale care apareau in Rominia in perioada Campaniei din Est arata ca acestea cu diferente nesemnificative s-au intrecut in elogii la adresa germaniei si a trupelor Wehrmacht-ului care luptau pe front .Ziarul” Universul” in perioada 23 iunie- 30 octombrie, de exemplu, a publicat un numar de 2693 de aricole consacrate societatii romanesti, din care cu referire directa la razboiul antisovietic 297 Din acestea referiri directe la actiunile aliatului german gasim in 21 de articole. Ziarul „Actiunea” pentru aceeasi perioada a publicat 1461 de articole cu caracter general si 234 cu referire la razboi. Informatii despre armata germana apar in 13 articole. In ambele ziare cuvintele cel mai des utilizate au conotatie pozitiva si raspundeau comandamentelor politice impuse de cenzura practicata de Ministzerul Propagandei Nationale: „aparatori ai civilizatiei”; ”cavalerism”; „disciplinat”; „Infratire”; „neintrecut luptator”;”brav ostean”;”spirit de sacrificiu”; „salvatorii lumii”,etc.

Frecventa cu care apareu sovieticii/inamicul in presa analizata, pentru perioada mentionata, n-a fost mai mare daca avem in vedere faptul ca din totalul articolelor consacrate razboiului 30 au fost in intregime consacrate Armatei Rosii/ostasului sovietic. Documentele de arhiva indica o eficienta mult mai mare a propagandei dat de numarul mic de dezertari la inamic si de moralul excelent al armatei in campania pentru eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei. Cuvintele cheie folosite in mesajul scris si vorbit au gasit de data aceasta un teren „fertil” si se „altoiau” perfect pe anipatia si antirusismul existent in societatea romaneasca cel putin de la 1878 incoace.

La 23 august 1944 Romania a procedat la o spectaculoasa rasturnare de aliante trecind din tabara Axei in Coalitia Natiunilor Unite fara nici o defectiune majora in rindul armatei romane .Acest fapt a surprins in primul rind pe fostul aliat si a constituit un atu in negocierile pe care guvernul le-a purtat pentru a incheia armistitiul si a continua lupta impotriva Germaniei.

Explicatiile pentru excelenta unitate de comanda si de coeziune morala a armatei romane au fost multe si cel mai adesea politizate . Consider ca analiza rasturnarii imaginii inamic-aliat in mentalul colectiv al armatei produsa ca urmare a actului politic de la 23 august 1944 ne poate oferi un raspuns concludent si mai apropiat de faptul istoric real.In dupa amiaza zilei de 23 august 1944 in mintea romanilor de pe front dar si „de acasa” aliatul a devenit dusman iar inamicul prieten.Aceasta rasturnare de imagine s-a facut usor in mediile de informare. Ziarul „Seara” (devenit din august 1944 „Sara populara”) ofera un foarte bun exemplu In numarul din 31 august 1944 se putea citi: „Sub soarele rosu al libertatii, Capitala a primit trupele sovietice, manifestind entuziasm pentru Aliati si ridicind catre cer pumnii razbunatori ai umilintelor de ieri” . Cu numai doua luni inainte acelasi ziar scria:” Fugarii satelor destainuiesc ostasilor nelegiuirile comise de rusii cotropitori”

Analiza cuvintelor cheie care zugaveau aliatul/adversarul ne arata ca acestea ramin, in esenta, aceleasi dar isi schimba destinatarul. Aproape toate cuvintele folosite pentzru a alcatui imaginea inamicului pe timpul Campaniei din Est sunt transferate asupra armatei germane cu un plus de vehementa . Nu acelasi lucru se petrece si la nivelul mentalului colectiv al armatei romane in aceasta rasturnare de imagine. In privinta Germaniei lucrurile au decurs oarecum fara incidente majore, schimbarea reprezentarilor s-a facut relativ repede .Mai greu a fost cu Armata Rosie. Aliatul sovietic ne-a perceput si dupa 23 august 1944 drept adversar si a actionat in consecinta,cel putin pina in primele zile ale lunii septembrie 1944 si a continuat sa captureze trupele romane aflate pe directia lor de avans si sa le interneze in lagare de prizonieri. Presa ,mai ales cea controlata de partidul comunist vorbea de camaraderia de arme si infratirea in lupta comuna impotriva „ocupantului „hitlerst” insa realitatea de pe cimpul de lupta era cu totul alta atit la nivelul comandamentelor cit si la mivelul trupei. Alteritatea preponderent negativa la adresa ostasului sovietic existenta in mentalul colectiv romanesc n-a putut sa fie inlocuita rapid cu una pozitiva chiar daca pentru aceasta propaganda dusa de organele de presa ale partidului comunist si de celalalte jurnale care faceau acelasi lucru din ordin sau oportunism politic s-a desfasurat in forme si modalitati care,de cele mai multe ori imbraca forme agresive. . Schimbarile importante in mental si opinii dar mai ales in ceea ce priveste prejudecatile nu pot interveni si nu sint posibile decit odata cu schimbari semnificative in sistemul de convingeri si credinte . Iata de ce cred ca explicatiile care s-au dat in legatura cu factorii care au stat la baza defectiunilor de cooperarare si a incidentelor care au aparut intre trupele romane si cele sovietice pe frontul din Transilvania sau Ungaria si Cehoslovacia nu sint intrutotul acoperitoare stiintific. Desigur ca nu putem exclude importanta factorului politic care au generat aceste incidente si defectiuni insa majoritatea s-au produs ca urmare a existentei la nivelul celor doua armate a unui nucleu dur al imaginilor negative rezultat al prejudecatilor, psihofixatiilor istorice, al erorilor reciproce de perceptie, dar si a unei comunicari deficitare si derulata intr-o atmosfera de suspiciune si neincredere reciproca.



Constantin Hlihor, op., cit., p. 82.

Arhivele Militare Romane, Centrul de Studii si Pastrarer a Arhivelor Militare Istorice, Relatii militare romano-germane. 1940-1944. Documente, Vol. II, Editura Europa Nova, Bucuresti, 2005, p. 34

Ibidem.

Ibidem, p., 153-155

Apud, Dr. Mioara Anton, Inevitabilul esec. Razboiul din Rasarit si diplomatia sferelor de influienta. August 1939-octombrie 1944, in vol. Romania in contextul international la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Studii si analize, Editura CTEA, Bucuresti, 2005, p. 12

Constantin Hlihor op., cit., p. 103

Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea Romaniei. Perceptii anglo-americane, Bucuresti, 1993, p. 8.

Valentin Berejkov, In umbra lui Stalin, Traducere, Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 1994, p. 392.

Henry Kissinger, op., cit., p. 379

U.J. = I.V. Stalin, Uncle Joe.

Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop op., cit., p. 124

Constantin Hlihor, Perceptii romanesti asupra confruntarii Est-Vest la inceputul razboiului rece, in „Dosarele istoriei“, nr. 1(6) 1997, p. 21.

Ibidem.

Henry Kissinger, op., cit., p. 124

Joseph Rethschild, Intoarcerea la diversitate. Istoria politica a Europei Centrale si de Est dupa al doilea razboi mondial, traducere N. Columbescu, Bucuresti, 1997, p. 115-116

Valentin Berejkov, op., cit., p. 233.

Herbert Feis, Churchill, Roosevelt, Stalin, Princetown 1957, p. 240-241.

André Fontaine, Istoria razboiului rece, vol II, Bucuresti, 1992, p. 91

Ibidem, p. 27.



A se vedea pe larg, Constantin Hlihor, Armata Rosie in Romania. Adversar, aliat, ocupant. 1940-1944, Editura AISM, Bucuresti, 1996; Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Misiunile lui A.I. Vasinski in Romania, Bucuresti, 1997; Florin Sperlea, De la armata regala la armata populara. Sovietizarea armatei romane, Editura Ziua, Bucuresti, 2003

Misiunile lui A.I. Vasinski in Romania, p. 63-71

Studiul poate fi consultat in Arhivele Militare Romane, fond 5417, dosar 1651, f.23-39 si in studiul publicat de Lenuta Nicolescu, Diplomatia militara romaneasca sub incidenta prevederilor Conventiei de armistitiu, in vol. . Romania in contextul international la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondialp. 132-139

Lenuta Nicolescu, op., cit., in loc., cit,p. 136

A se vedea Valeriu Florin Dobrinescu, Romania si organizarea postbelica a lumii. 1945-1947, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R., 1988, passim

Lenuta Nicolescu, op., cit., in loc., cit,p. 137

A se vedea pe larg,

Gheorghe Buzatu, Din istoria secreta a celui de-al doiulea razboim mondial, vol. I, Editura enciclopedica, Bucuresti, 1988, p.

Arhiva M.A. E. Fond, E.9, vol. 103, 1941-1944, f. 234

Mioara Anton, op., cit., p. 295-296

Ibidem, p. 302

Noam Chomsky, Ambitii imperiale, Antet, Filipestii de Padure, 2005, p. 21

Stephen D. Cooper, op., cit., in loc., cit.

Taylor Stults, Propaganda, World Book Encyclopedia. 1994, Volume 15, p. 823.

Mioara Anton, Propaganda si razboi. Campania din Est. 1941-1944, Tritonic, Bucuresti, 2007, p. 25

Paul Dobrescu, Alina Bargoanu, op., cit., 52-53

Mioara Anton, op., cit., p. 26

Calin Hentea op., cit., p. 69.

Ibidem, p.70

Ibidem

Ion Calafeteanu, Romani la Hitler, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1999, p. 100

Mioara Anton, op., cit., p. 27

Taylor Stults, op., cit., p 823 .

Reena Mittelman, American Propaganda in WWII: Was It Really Necessary? In www.yu.edu/stern/politics/political%20science%20journal%20article%20final1.pdf.

Calin Hentea, op., cit., p. 79.

Apud, John Brown, The Anti-Propaganda Tradition in the United States, in Bulletin Board for Peace, June 2003

Ibidem.

Calin Hentea, op., cit., p. 80.

Ibidem.

A se vedea pe larg, Mioara Anton, op., cit., passim

Reena Mittelman, op., cit., in loc., cit.,

Calin Hentea op., cit., p. 82

A se vedea pe larg, Paul Dobrescu, Alina Bargaoanu, op., cit., p. 148-149

Forrest C. Pogue, United States Army in World War II. European Theater of Operations . The Supreme Command. OFFICE OF THE CHIEF OF MILITARY HISTORY DEPARTMENT OF THE ARMY WASHINGTON, D.C., 1954, p.158-161

Ibidem, p. 71

A se vedea pe larg, Romania 1941-1945. Razboiul din Est si propaganda , numar special, Dosarele istoriei An X, nr. 12(112), 2005.

Mihai Antonescu, Razboiul sfint. Cuvintare rostita la radio la 22 iunie 1941, Bucuresti, 1941, p.11.

Mircea Tomescu, Soldati si doctrine in razboiul sfint contra Rusie Sovietice, Imprimeriile CURENTUL Bucuresti, 1942, p. 12.

Valeriu Mardare, Pe urmele bolsevicilor.Reportaje de razboi, Editura Universul Bucuresti, 1941, p.47.

Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului, Editura Nationala GH. MECU Bucuresti, 1941, p. 41.

Ibidem, p.46.

„Il Matino” din 26 iulie 1941, apud, Radu M. Nelu, Imaginea inamicului, lucrare de diploma, coordonator prof. Univ. C. Hlihor, Facultatea de Comunicare si Relatii Publice „David Ogilvy” SNSPA, Bucuresti, 2005, p.32.

Constantin Virgil Gheorghiu, op. Cit., p. 77.

Romania 1941-1945. Razboiul din Est si propaganda , numar special, Dosarele istoriei An X, nr. 12(112), 2005, p. 49.

Vezi pe larg, Mihail E. Ionescu, Puterea cuvintului.Propaganda miscarii de rezistenta din Romania (1940-1944) Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, p.94-103.

Arhivele Militare Romane, Fond MR-Cabinetul Ministrului, dosar 1445, f. 434, in vol. Relatii Militare Romano-Germane.1940-1944.Documente, vol.II, Editura Europa Nova, Bucuresti, 2005, p. 13; in continuare se va cita:Relatiip.

Ibidem, p.14.

AMR, fond Armata a 3-a, dosar 3015, f.5-7; apud, Relatii.p. 362.

Vezi si Locotenent Dan Scutaru, Avatarurile „camaraderiei de arme” in „Document” , Buzletinul Arhivelor Militare Romane, an VII, nr. 4(26)/2004, p.32.

„Universul” nr. 166-296, 23 iunie-31 octombrie 1941.

„Actiunea” nr. 168-297, 25 iunie-30 octombrie 1941.

A se vedea bibliografia consacrata evenimentelor de la 23 august.

Comunistii atribuiau faptul propagandei comuniste si muncii politice desfasurate de ei in rindurile armatei; a se vedea pe larg, Literatura memorialistica aparuta dupa 1989 avanseaza ideea de unitate a armatei in jurul Tronului.

Apud, Locotenent Dan Scutaru, op.cit., in loc. cit., p. 33.

Ibidem.

A se vedea „Scinteia” si „Romania Libera” perioada 24 august 1944-9mai 1945.

Alesandru Dutu, Relatiile de comandament romano-sovietice.

Constantin Hlihor, Armata Rosie in Romania. Adversar. Aliat. Ocupant, Editura AISM, 1996, passim; Dinu C. Giurescu, Romania in al doilea razboi mondial. 1939-1945. Editura All, 1999, p. 260 si urm.

„Universul” publica in ziua de 17 septembrie 1944 sub semnatura liderului comunist Lucretiu Patrascanu una rticol extrem de favorabil URSS si maresalului Stalin.

Ion Chiciudean, Bogdan Alexandru Halic, op. cit. p. 58.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3791
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site