Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Organizatia VRIL

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Organizatia VRIL

In anul 1919 s-a constituit organizatia VRIL, din membrii unui ordin Templier. Acestia au avut sediul in Germania, nu departe de granita cu Austria (Ramsau). Ei s-au ocupat foarte intens cu studiul sistemului solar Aldebaran.




Sistemul solar Aldebaran, care se afla la o distanta de 68 de ani-lumina de Pamant are, probabil, doua planete locuite, care poarta numele de 'Sumeran'.

In urma unui fenomen cosmic, soarele Aldebaran a inceput sa se extinda, facand imposibila viata pe aceste doua planete. Templierii spun ca acesti locuitori au parasit Aldebaranul, colonizand planeta Marte din sistemul nostru solar. Marile orase-piramide (fotografiate de sonda Viking in 1976), precum si fata planetei Marte, sunt martori ai acestor locuitori inzestrati cu o tehnica extraordinara.

Organizatia VRIL a fost convinsa ca acesti locuitori au vizitat si planeta noastra. De aceea si-au propus ca tema construirea unui obiect zburator care sa cerceteze universul.

Trei ani, au cercetat energii alternative. Ei spuneau ca o energie bazata pe explozie sau ardere este o energie distructiva si tot ce este distructiv este de origine satanista. O energie constructiva, ca tot ce este constructiv, este o energie dumnezeiasca. Deoarece implozia, spre deosebire de explozie, este o energie dumnezeiasca.

Cercetatorii acestei organizatii, in frunte cu Victor Schanberger sau W.O. Schumann de la Politehnica din München, au preluat stiinta lui Johann Kepler, stiinta secreta a pitagoreenilor, pastrata din tata in fiu de Templieri, iar dupa trei ani de cercetari au inceput sa construiasca acest proiect.

In vara anului 1922, au inceput sa construiasca un obiect zburator rotund. Un disc de 8 m diametru, peste care s-a suprapus paralel un alt disc de 6,5 m diametru, avand si un al treilea disc dedesubt, de 7 m diametru. Aceste trei discuri au fost prevazute cu o gaura in mijloc de 1,80 m diametru, in care s-a montat un agregat inalt de 2,40 m. In partea inferioara, s-a montat un pendul care tinea discurile in balanta.

Aceste discuri, invartindu-se in sens invers intre ele, dadeau nastere unui camp electromagnetic de rotatie. Ce capacitate avea aceasta farfurie zburatoare nu se stie; cu ea s-au facut experimente doi ani, dupa care a fost demontata si dusa in depozitul fabricii Messerschmidt din Augsburg.

In mai multe centre industriale sunt asemenea obiecte, inregistrate sub codul secret JFM.

In principiu, s-a cautat ca prin crearea unui camp puternic de energie sa se creeze o independenta fata de fortele cosmice cum sunt: gravitatia, electromagnetismul, razele distale, materia, microcosmosul.

In iunie 1934, Schanberger a primit sprijin din partea lui Hitler si misiunea de a lucra mai departe acest proiect. Sub conducerea lui Schumann, s-a construit in fabrica de avioane Arado din Brandenburg primul obiect zburator rotund experimental RFZ 1.

Acest avion s-a ridicat vertical 60 m, dupa care a inceput sa danseze cateva minute; sistemul de conducere Arado 196 s-a dovedit ineficace. Cu mare greutate a reusit pilotul Lolthar Waiz sa aduca pe pamant acest obiect. El a reusit sa sara din cabina, inainte ca discurile care se roteau vertiginos sa rupa in bucati intreaga masina.

Spre sfarsitul anului 1934, a fost gata prototipul RFZ 2, care era prevazut cu o comanda de impuls magnetica de 5 m diametru si avea urmatoarele caracteristici de zbor: cu cat viteza era mai mare, contururile optice deveneau confuze, in culorile tipice ale UFO, rosu, oranj, galben, verde, alb, albastru sau violet, in functie de viteza.

In 1941 RFZ 2 a fost fotografiat in sudul Oceanului Atlantic, in timpul zborului spre Polul Sud. Tot in 1941, s-a incercat sa fie folosit ca avion de recunoastere, in Anglia.

Nu a putut fi folosit ca avion de lupta, pentru ca zborul permitea viraje numai la 90, 45 sau 22°30'.

Dupa acest succes, organizatiei VRIL i s-a dat un camp de experimentare propriu in Branderburg.

La sfarsitul anului 1942 s-a construit VRIL 1, de 11,5 m diametru, cu o viteza de 2900 km/h. La schimbarea cursului cu 90°, pilotii nu erau afectati. Din acest model s-au construit 17 bucati, multe fiind prevazute cu o cupola de sticla.



In acest timp, s-au construit V7 si RFZ 7, o combinatie de discuri rotative si motoare conventionale. RFZ 7 avea un diametru de 42 m si a fost construit de grupurile Schriever-Habermohl si Miethe-Belluzo. La o aterizare la Polul Nord, una dintre aceste nave s-a distrus.

Un alt aparat RFZ 7 a fost fotografiat mai tarziu, langa Praga. In iulie 1941, ambele grupuri de constructori au construit un corp zburator rotund, RFZ 7T, care s-a dovedit foarte bun.

In interiorul SS-ului a existat un grup, care se ocupa de energii alternative, pentru a nu mai fi dependenti de petrol. Capitanul inginer Coler a construit un motor numit Thule-tachionator.

In august 1939, s-a dat pentru zbor RFZ 5, numit si 'Hanebu I' cu 8 oameni la bord si viteza de 4800-17000 km/h; a fost echipat la bord cu 2 tunuri de 6 cm si 4 MK 106.

In 1942 a urmat Hanebu II, cu un zbor de 55 ore, 9-20 persoane la bord si o viteza de 6000 km/h. Au existat planuri pentru un avion VRIL 7 cu spatiu mare si un diametru de 120 m.

Dupa scurt timp, s-a construit Hanebu III, prototipul cel mai superb, 71 m diametru, care a fost filmat in zbor. Capacitatea era de 32 de oameni, un zbor permanent de 8 saptamani si 7000 km/h viteza, ajungand in cazuri exceptionale si la 40.000 km/h.

CIA si serviciul englez de informatii cunosteau aceste lucruri, numind aceste obiecte 'Foo-Fighters'. Ei urmareau inca din 1942 dezvoltarea acestor avioane.

Au mai fost construite asa-numitele 'broaste testoase zburatoare', fara oameni la bord, cu menirea sa deranjeze orice circuit electric. Particularitatea, la aparitia unui UFO, este intreruperea oricarui curent electric.

C. Stevens, pilot al Fortelor Aeriene ale SUA, descrie ca in timpul celui de al doilea razboi mondial, a vazut Foo-Fighters de culoare gri-verde sau rosu-portocaliu, care zburau cateodata la distante foarte mici de alte avioane.

La inceputul anului 1943 a fost proiectat un avion tip tigara, numit Andromeda (139 m lungime).

In 1943, de Craciun, a avut loc o sedinta importanta a societatii VRIL in Colberg, Marea Nordului. Aici s-a discutat efectuarea unor zboruri in cosmos.

In 14 februarie 1944, Schriever si Habermohl au lansat un avion ce se ridica vertical 800 m pe minut si zbura orizontal cu 2200 km/h, la o inaltime de 24.200 m, de asemenea cu energie magnetica. Acest avion nu a mai putut zbura, deoarece a fost bombardat in Peenemünde.

Englezii si americanii au gasit la inceputul anului 1945, in arhive, toate planurile UFO si au dat ordin sa se transporte tot materialul existent in America.

In martie 1946, din ordinul lui Truman (operatiunea 'Paperclip'), oamenii de stiinta si inginerii germani urmau sa fie angajati in Statele Unite. Victor Schanberger, Werner von Braun si altii au fost adusi in America pe cale 'particulara'.

Multe din aceste avioane rotunde au fost scufundate intr-un lac din Austria, altele au fost demontate si duse in America de Sud, altele au fost luate de aliati. Experienta 'Phoënix' din 1983 in America a folosit aceasta tehnologie, ca urmare a proiectului Philadelphia din 1953.

Hanebu I, II si III si VRIL 1 au disparut in mai 1945. In 1946 in nordul Suediei au fost vazute corpuri luminoase zburatoare, care au starnit panica aliatilor in est si vest.

La o conferinta in Arizona in septembrie 1991, au fost aratate timp de 3 ore obiectele zburatoare construite de nemti, planurile si bazele subterane.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 915
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site